UZINA DE EXTERMINARE DE LA “CANAL”. Martiri si tortionari

12-02-2014 21 minute Sublinieri

4545

La Canal a fost o adevărată uzină de exterminare. 100.000 de oameni, în mare majoritate deţinuţi politici, au fost concentraţi pe cel mai mare şantier comunist. Condiţiile inumane şi regimul de teroare au dus la moartea a aproape o mie de oameni. Florian Cormoş Liviu Borcea, Augustin Albon, Ştefan Georgescu sau Marin Constantinescu sunt doar câteva din numele comandanţilor pe mandatul cărora sute de deţinuţi poltici au murit în urma torturilor.

Florian Cormoş, torţionarul acuzat acum de crime oribile nu este singurul comandant care a activat în cadrul lagărelor de muncă forţată de la Canalul Dunărea – Marea Neagră. Liviu Borcea, Augustin Albon, Ştefan Georgescu sau Marin Constantinescu sunt doar câteva din numele comandanţilor în mandatul cărora sute de deţinuţi poltici au murit în urma torturilor. La Canal, despre care deţinuţii politici care au supravieţuit spun că a fost o adevărată uzină de exterminare, au muncit peste 100.000 de români. Numărul morţilor nu este nici acum stabilit definitiv: certificatele de deces consultate în ultima perioadă arată că acolo au murit peste 800 de deţinuţi. O anchetă a Securităţii din anii `60 spune însă că peste 1000 de decese nu au fost înregistrate în nici un fel de documente.

Canalul Dunăre-Marea Neagră împlineşte în acest an pe 26 mai, 30 de ani de la inaugurare. Au trecut însă 65 de ani de când au început lucrările. Statisticile istorice arată că pe şantierul canalului au muncit în total peste 100.000 de oameni. În perioada 1949 – 1955,  ”Canalul” a fost construit cu deţinuţi dintre care mulţi închişi sau ”internaţi administrativ” politici. Internarea administrativă în epoca comunistă era o formă de reţinere care însă dura şase luni sau chiar mai mult. Adică deţinuţii politici erau închişi fără să apară în faţa vreunui magistrat şi în urma unei anchete sumare.

În documentele comuniştilor pe toată lungimea canalului care se întindea de la Cernavodă până la Capul Midia existau colonii de muncă, în realitate ele  fiind lagăre de muncă unde mulţi deţinuţi politici şi-au pierdut viaţa. În noiembrie 1952, deţinuţii reprezentau 82,5% din forţa de muncă de la Canal, adică, 20.768 de persoane.

Câţi deţinuţi au murit

Potrivit IICCMER, în urma cercetării registrelor de stare civilă, un fost deţinut politc a extras un număr de 844 de certificate de deces ale deţinuţilor de la Canal: 23 în 1950; 35 în 1951; 305 în 1952; 481 în 1953. O anchetă a Securităţii din 1967 cu privire la decedaţii de la Canal arată că pentru 1.034 de decese nu s-au întocmit niciun fel de acte şi nu au fost trecute în registrul de stare civilă. Conform aceluiaşi raport, în ianuarie 1953 muriseră 133 de deţinuţi. Numai în cazul lui Florian Cormoş ancheta comuniştilor a contabilizat peste 140 de morţi, iar arhivele cercetate de IICCMER arată că au fost inregistrate oficial 115 decese.

Potrivit documentelor şi testimonialelor, istoricii au identificat următoarele lagăre de muncă forţată:

Columbia (Cernavodă – unde a activat şi torţionarul Florian Cormoş) aici numărul deţinuţilor a fluctuat între 1200 şi 8000 de indivizi;
Saligny 2000-  8000 de deţinuţi la un momendat fiind colonie exclusivă de femei;
• Kilometrul 5 – aproximativ 2000 de deţinuţi;
• Kilometrul 31 – 1500 de deţinuţi;
• Poarta Albă – 10.000 – 12.000 de deţinuţi,
• Galeş- 3000 deţinuţi;
• Noua Culme – 2000 – 7500 deţinuţi;
• Taşalu cu un efectiv de 1500 deţinuţi,
• Peninsula (Valea Neagră) 6000-8500 deţinuţi;
• Capul Midia 500- 2500 deţinuţi (Sursa: Dicţionarul Penitenciarelor din România Comunistă).
• Pe lângă acestea mai erau două lagăre speciale: Eforie (300 de deţinuţi) şi Constanţa (Stadion, 400 de deţinuţi) şi lagăre auxiliare: Seimeni, Saligny, Medgidia, Basarabi sau Năvodari.

CITEŞTE AICI O SINTEZĂ A DATELOR LEGATE CANAL

Despre condiţiile dintr-un lagăr de muncă de la ”Canal” vorbeşte istoricul Şerban Papacostea, membru corespondent al Academiei Române. La 85 de ani îşi aminteşte perfect perioada de detenţie de la ”Canal”. A fost arestat în mai 1950 pentru că frecventa Institutul Francez şi împrumuta diverse cărţi de acolo. Nu a fost judecat şi a primit o internare administrativă. Avea 22 de ani şi abia terminase Facultatea de Istorie.

”Când mă întorceam într-o zi de la Institutul Francez, am fost luat pur şi simplu de pe stradă şi dus la arestul Securităţii. Nu am fost arestat pentru că am comis ceva, ci pentru că aşa venise ordinul, povesteşte profesorul Papacostea.

A urmat ancheta timp de o lună, apoi încă o lună la Jilava unde nu a fost scos din celulă în toată perioada. De aici a fost transferat în lagărul de muncă de la Capul Midia în aprilie unde a stat timp de două luni.

Lagărul era un perimetru încercuit în interiorul căruia erau instalate 12 barăci în care încăpeau cam 50-60 de deţinuţi. Protecţia era asigurată de santinele înarmate care aveau ordin care orice deţinut care încearcă să evadeze să fie împuşcat. Încercarea de evadare se pedepsea prin tiruri  de armă de la acele turele. Adică erau împuşcaţi pe loc”, spune istoricul.

Munca la Canal era istovitoare, norma era de 4 metri cubi de pământ per deţinut. Cifra nu pare impresionantă, însă în fapt era imposibil de realizat. „Când am intrat în lagăr am fost primiţi de comandant care ne-a spus direct: «Cine nu face norma este considerat sabotor. Avem gloanţe pentru toţi sabotorii»”, rememorează profesorul Papacostea. Pământul trebuia spart cu târnacopul, încărcat cu roaba şi ridicat pe movila care creştea. Totul se făcea manual, fără utilaje. Deşi avea grave probleme cu coloana tânărul Şerban Papacostea a fost obligat să facă muncile istovitoare de la canal. „După prima zi am avut nu bătături în palme, ci răni deschise”, îşi aminteşte Şerban Papacostea.

O zi de muncă începea în zori. ”Se dădea semnalul de dimineaţă, se făcea din nou prezenţa şi apoi plecam spre şantier. Marşul spre Canal îl făceam cântând. Cred că sunt singurul care îl mai ştie: «La muncă, la muncă. Pornim voioşi la muncă. Roaba e plină, alta să vină. Dă-i zor şi spor la muncă. Aruncă pâmântul, aruncă»”, povesteşte istoricul Papacostea.

Cu o oarecare sfială spune că el nu a fost bătut de comandantul lagărului, însă colegii săi primeau bătăi. Spune că îşi aminteşte de cazul unui deţinut care a fost bătut cu o lopată.

Despre torţionarii aduşi din nou în spaţiul public profesorul Papacostea spune că trebuie să fie pedepsiţi. Istoricul explică faptul că foştii comandanţi nu îşi pot argumenta nevinovăţia spunând că au primit ordine să comită ororile din acea perioadă. ”Să ştiţi că au fost şi oameni care nu au acceptat. Spre exemplu pentru că eu eram grav bolnav cu coloana un ofiţer de acolo m-a scos de la muncă”, spune Papacostea.

”Într-o zi au venit cu o basculantă cu morţi.
I-au descărcat şi apoi au aruncat pământ peste ei”

În decembrie am ajuns în cimitirul localităţii Galeş. Aici l-am întâlni pe Beşir Zeni. L-am întrebat despre perioada când în apropierea localităţii funcţiona lagărul de muncă forţată. Ne-a relatat că îşi aminteşte că aproape în fiecare zi în cimitir erau aduşi deţinuţi morţi. Nu întodeauna morţii erau însă îngropaţi în gropi individuale.

”Într-o zi au venit cu o basculantă cu morţi. I-au descărcat şi apoi au aruncat pământ peste ei. Alteori veneau cu căruţele şi îi băgau în cimitir. Nu aveai voie să povesteşti ceva despre asta. Îi auzeam pe deţinuţi cum se plângeau, cum erau bătuţi. Mureau de foame, a povestit bătrânul.

”Am văzut şi morţi. Erau aduşi în cimitirul vechi.
Erau aruncaţi în gropi comune”

La Poarta Albă, preotul din localitate ne-a pus în legătură cu un alt bătrân care asistat la modul în care erau trataţi deţinuţii.

”Eu lucram uneori cu ei. Mâncau bătaie în fiecare zi. Venea gardianul şi îi bătea cu nuiau pentru cai. Erau vai de capul lor săracii deţinuţi. Am văzut şi morţi. Erau aduşi în cimitirul vechi. Erau aruncaţi în gropi comune, povesteşte bătrânul.

Preotul din localitate a povestit că în mod constant au fost găsite oseminte ale deţinuţilor de la ”Canal”. Din păcate peste locurile unde au fost depozitaţi deţinuţii politici au fost invadate de mormintele localnicilor decedaţi. Povesteşte că într-o zi se întorcea acasă şi văzut o cărută plină cu cadavrele deţinuţilor.

”Erau 15 într-o căruţă puşi unul peste altul. Erau într-o singură cutie şi aşa i-au băgat în pământ. Mureau săracii pe câmp, mureau acolo la vagoane unde descărcau”, a povestit bătrânul.

Personalităţi care au fost încarcerate la Canal

La Capul Midia a fost închis timp de doi ani, între 1950 şi 1952, Corneliu Coposu care a povestit după `90 despre condiţiile oribile în care a fost închis. Cicerone Ioniţoiu, militant anti-comunist, membru PNŢ din anul 1943 şi lider al tineretului ţărănist din Oltenia, pe care a fost delegat să îl organizeze în iunie 1945, a trecut şi el prin lagărul de la Capul Midia. La fel şi preotul Matei Boilă, membru P.N.Ţ. din 1945 şi activist al Mişcării studenţilor anticomunişti.  A fost arestat în 1947 timp de câteva săptămâni, după care a trăit ascuns vreme de doi ani. La 14 decembrie 1952 a fost arestat din nou şi trimis la Capul Midia, pentru o condamnare de un an şi trei luni.

(PUTEŢI VEDEA AICI INTERVIUL VIDEO CU TORŢIONARUL CORMOŞ)

Istoricul de origine română Gustav Gündisch, cunoscut drept istoricul saşilor a fost şi el închis la Capul Midia. Criticul literar Ovidiu Papadima a fost şi el încarcerat la Poarta Albă, un alt lagăr de muncă de pe traseul ”Canalului”. Tot la Canal a fost închis şi Mircea Ionescu Quintus, membru marcat al PNL, despre care ulterior s-a aflat că a colaborat cu Securitatea. Gheorghe Cristescu (Plăpumaru) pe care şi profesorul Papcostea l-a întâlnit la Capul Midia a fost internat administrativ la Canal. Gheorghe Cristescu a fost primul preşedinte al Partidului Comunist din România.

Doctorul Ion Iovin considerat întemeietorul oncologiei şi radioterapiei româneşti a fost închis şi la Poarta Albă şi Capul Midia. Romulus Dianu, publicist a fost încarcerat la Poarta Albă. Valentin Gabrielescu  A fost arestat în anul 1949 şi condamnat la 10 ani corecţie, conform art. 167 Cod Penal, pentru trecere frauduloasă a frontierei a fost încarcerat tot la Poarta Albă, după `89 a fost purtător de cuvânt al PNŢCD şi deputat din partea acestui partid. Greceanu Teodor (1917 – 1995),  ofiţer de aviaţie, a fost unul dintre cei mai de succes piloţi de vânătoare ai României în cel de-al Doilea Război Mondial încarcerat la Peninsula şi Poarta Albă. (SURSA: IICCMER – puteţi găsi aici o listă completă cu personalităţile care au trecut pe la Canal)

“Borcea se plimba printre cadavre cu o ţăpuşă lungă din fier pe care o înfigea în trupurile neînsufleţite ca să fie sigur”

Capul Midia: torţionarul Borcea şi victima sa Corneliu Coposu. La Capul Midia unde a activat şi Florian Cormoş, unul dintre cei mai cunoscuţi torţionara fost Liviu Borcea. El a fost comandant al Coloniei de Muncă UM 0837 (Capul Midia), în perioada 1 februarie 1951- 17 iunie 1953. Un studiu al CNSAS arată că în perioada în care lagărul de muncă a fost condus de către Liviu Borcea rata mortalită’ii a fost de 17%. Memorialistica reţine că torţionarul Borcea avea obiceiul să bată deţinuţii şi să îi supună la tratamente inumane.

Seniorul Corneliu Coposu a dezvăluit, după 1989, ororile comise de către torţionarul Borcea.

”Ca să fie sigur că printre deţinuţii morţi nu se ascund unii care disimulează, Borcea se plimba printre cadavre cu o ţăpuşă lungă din fier pe care o înfigea în trupurile neînsufleţite. Pe un deţinut cu coloana vertebrală ruptă l-a bătut ca să-l facă să se târască… cam 70 de oameni au paralizat datorită supraefortului pe care îl reclamau torţionarii ce stăteau cu biciul la spatele nostru, obligându-ne să muncim cu mult peste puterile pe care le aveam”, a povestit Corneliu Coposu într-un interviu pentru TVR realizat în anii 90.

Corneliu Coposu a fost închis la Capul Midia în perioada 1950 şi 1952.

Printre cei care au simţit direct ororile de la Canal se numără şi profesorul Şerban Papacostea, membru corespondent al Academiei Române. Îşi aminteşte perfect ce s-a întâmplat acolo.

Alţi torţionari de la Capul Midia: Nicolae Iancu, locţiitor politic la UM nr. 1 Capul Midia (1952); Gheorghe Popescu Vasile comandant la Colonia de Muncă Capul Midia/formaþiunea 0837 (10 sept.-20 oct. 1953). Alexandrescu Gheorghe, comandant al coloniei Capul Midia (15 iun.-oct. 1953). Dumitru Scripa– locţiitor politic la UM nr. 1 Capul Midia (mai 1950-5 apr. 1952 (sursa: Dicţionarul ofiţerilor şi angajaţilor civili ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor)

Colonia de muncă de la Poarta Albă a fost cel mai mare lagăr de muncă forţată de pe tot traseul şantierului Canalului Dunăre – Marea Neagră. Aici erau depuşi între 10.000 şi 12 000 de deţinuţi (sursă: Dicţionarul Penitenciarelor Comuniste din România Comunistă). La fel ca la celelalte lagăre de muncă aici erau închişi atât deţinuţi politici cât şi deţinuţi de drept comun. Potrivit unor statistici oficiale în 1952 la Poarta Albă erau închişi în total 8750 de puşcăriaşi, dintre aceştia 5721 fiind deţinuţi politici. Condiţiile descrise de cei care au trecut pe acolo sunt: înfometarea, bătăi, boli netratate, muncă până la epuizare. În 1953 Ministerul de Interne s-a autosesizat pentru că la Poarta Albă rata mortalităţii era extrem de mare. Remus Radian unul dintre deţinuţii politici a povestit în Lexiconul Negru scris de Doina Jelea că în fiecare zi mureau 20 de deţinuţi.

La lagărul de la Poarta Albă a activat şi torţionarul Ion Ficior, cel de-al doilea torţionar acuzat de genocid, pentru crimele comise la Periprava. Un alt comandant amintit în lucrările de specialitate este Eugen Cornăţeanu. ”Era deosebit de brutal cu deţiunuţii dar arăta înţelegere faţă de subordonaţi”, se arată în Dicţionarul Penitenciarelor din România Comunistă.

La Poarta Albă a fost întemniţat şi Emil Dondea fost primar al oraşului Târgu-Mureş între cele două răsboaie mondiale. Avocatul Emil Dondea a fost preşedintele PNL-Mureş. A fost deputat de Mureş în Parlamentul României, unde în 1928 susţine celebrul discurs “Nemulţumirile Ardealului şi chestiunea minoritară”. În 1952 a fost arestat şi, timp de un an, a fost deţinut politic fără condamnare în lagărul de muncă forţată de la Poarta Albă. Eliberat în 1953, i s-a impus domiciliu forţat la Tazlău. Ion Jovin, membru de onoare al PNŢCD, medicul personal al lui Iuliu Maniu, a fost şi el încarcerat la Poarta Albă şi Capul Midia.

Printre cei care au murit la colonia de la Poarta Albă se numără, David Nicolaea învăţător, membru PNŢ, a fost arestat pe 20.VI.1950 pentru activitate anticomunista.

La colonia Peninsula (Valea Negră) a activat torţionarul Marin Constantinescu. În literatura memorialistică acesta este amintit pentru că prefera să-şi bată deţinuţii cu bâta.

”În ziua de 17-18 iulie 1953, când lagărul trebuia evacuat complet, transporturile de deţinuţi urmând să plece spre nordul ţării, pentru a pregăti litoralul în vederea celebrului. Festival al tineretului, Marin Constantinescu a supravegheat personal operaţiunea. Atunci a fost vãzut intrând în infirmeria unde erau bolnavii netransportabili de la Peninsula, cu o bâtă în mână, iar câteva momente mai târziu bolnavi în cârje săreau pe ferestrele barăcii”, a povestit fostul deţinut politic Remus Radina, în cartea Testamentul din morgă.

La Colonia de Muncă Peninsula a fost comandant în perioada mai-noiembrie 1951 Gheorghe Ştefan Georgescu. Este considerat unul dintre cei mai duri torţionari ai Canalului. Cezar Zugravu,  fost deţinut politic a relatat în cartea Mãrturii ale suferinţei că în perioada în care Peninsula a fost condusă de Georgescu mai mulţi deţinuţi politici au fost asasinaţi: ”În timpul „domniei” lui Georgescu au fost asasinaţi Ion Dumitrache, maistru mecanic care a evadat şi a fost prins, şi doctorul Ion Simionescu, unul din cei mai străluciţi chirurgi ai ţării. În legătură cu uciderea lui Dumitrache, Georgescu a fost acela care i-a dat undă verde lui Chirion să-l împuşte în ceafă pe evadat, într-un beci din lagăr, iar în privinţa doctorului Simionescu, tot Georgescu a fost acela care l-a dat pe mâna lui Bogdănescu şi Ienăchescu, studenţii ”reabilitaţi” şi ”reeducaţi” de la Piteşti, ca să-l tortureze şi să-i rupă coastele”

Augustin Albon a fost un alt torţionar cunoscut al Canalului. În 1949 a fost numit responsabil cu paza tuturor coloniilor de muncă. A fost reţinut în memorialistică pentru că maltrata deţinuţii legându-i de un stâlp.

Documentarele realizate de IICCMER, dar şi de foştii deţinuţi după `89 arată că la Canal au activat zeci de comandanţi. Un documentar exaustiv al torţionarilor din România poat fi citit aici sau aici

Canalul în cifre

Canalul Dunăre – Marea Neagră leagă porturile Cernavodă, de pe Dunăre, şi Constanţa Sud, de la Marea Neagră, scurtând cu circa 400 de kilometri ruta mărfurilor de la Marea Neagră spre centrul Europei şi cu aproximativ 4.000 de kilometri ruta pe care o fac mărfurile din Australia şi Orientul Îndepărtat destinate Europei Centrale.

Construcţia canalului a început în 1949, mulţi dintre muncitori fiind deţinuţi politici din închisorile comuniste. Lucrările au fost sistate în 1955 şi au fost reluate apoi în 1975, fiind finalizate în 1984, când Canalul Dunăre – Marea Neagră a fost inaugurat, în data de 26 mai, de către Nicolae Ceauşescu.

Canalul a fost proiectat pentru a funcţiona la o capacitate de 80 de milioane de tone anual. Construcţia sa a necesitat excavarea a aproximativ 300 de milioane de metri cubi de sol şi rocă, mai mult cu 25 de milioane decât la Canalul Suez şi cu 140 de milioane mai mult decât la Canalul Panama. (Sursa: Arhiva Mediafax.ro)

Foto: Harta Canalului Dunăre – Marea Neagră, sursă: IICCMER

Columbia este lagărul unde deţinuţii munceau, erau înfometaţi şi bătuţi până la moarte. Florian Cormoş a instaurat aici un regim de teroare, în doar patru luni cât a condus lagărul 115 deţinuţi găsindu-şi sfârşitul în chinuri groaznice. Cruzimea sa a atras şi atenţia comuniştilor care l-au condamnat la moarte, pedeapsă transformată ulterior în muncă silnică pe viaţă. A scăpat după patru ani fiind amnistiat, iar acum nu are nicio remuşcare.

Florian Cormoş este al treilea torţionar pe care gândul şi IICCMER îl devoalează opiniei publice. Pe numele său a fost depusă o sesizare penală în care este acuzat că prin acţiunile sale a dus la moartea a 115 deţinuţi încarceraţi în lagărul de la Cernavodă, una din coloniile şantierului canalului Dunăre – Marea Neagră. La fel ca şi “colegii” săi Vişinescu şi Ficior, torţionarul Cormoş îşi consumă bătrâneaţea liniştit. Gândul l-a intervievat iar timp de o oră şi jumătate ne-a vorbit despre cariera sa. A admis că în mandatul său deţinuţii mureau pe capete. La început a negat vehement că îi maltrata pe deţinuţii care ajungeau pe mâna sa. Pus în faţa evidenţelor, a recunoscut că „îi mai lovea”. Nu regretă nimic şi, la fel ca ceilalţi torţionari intervievaţi de gândul, susţine că vina aparţine altora. 

CITEŞTE AICI DOSARUL COMPLET AL TORŢIONARULUI CORMOŞ

CITEŞTE AICI DOSARUL COMPLET AL LAGĂRULUI DE LA CANAL

Am ajuns acasă la fostul comandant Florian Cormoş în decembrie 2013. Fostul şef al lagărului de muncă de la Cernavodă locuieşte în Oradea, pe o stradă liniştită. Are un apartament de trei camere pe care îl împarte cu fiica lui. Ajunşi în faţa blocului, am sunat la interfon. Nu a răspuns nimeni. În schimb, o vecină a comandantului ne-a observat. După ce s-a lămurit că îl căutăm pe ”domnul Cormoş”, vecina l-a sunat să-l avertizeze. Am ajuns în faţa uşii sale. Ne-a primit fiica lui, un adevărat ”gardian” pentru fostul comandant. Din capul locului, ne-a spus că ea nu ne permite să-l intervievăm pe tatăl ei pentru că e nemulţumită de felul în care a evoluat povestea cu torţionarii.

Florian Cormoş, un bărbat masiv, de peste 1,90, îmbrăcat într-un capot albastru, şi-a făcut apariţia în holul apartamentului. A stat preţ de câteva minute şi ne-a evaluat. I-am explicat ca vrem să îi auzim mărturia şi ca nu noi suntem cei care îl judecăm. Era împăcat. Ne-a spus că oricum nimeni nu poate să îi mai facă nimic pentru că pe de-o parte el se consideră nevinovat, iar pe de altă parte a fost deja anchetat de comunişti şi condamnat.

Ne-a spus că ştie că nu poate fi cercetat de două ori pentru aceleaşi fapte. „Nu poţi să îl bagi în aceeaşi oală cu ceilalţi. El a suferit nevinovat”, ne spune fiica torţionarului. Continuăm parlamentările cu fiica. Ne oferă o cafea. Acceptăm oferta. Fiica ieie din cameră. În acest moment, începem interviul cu fostul comandant.

Gândul: Povestiţi-ne cum aţi ajuns la şcoala de educatori?

Florian Cormoş: În şcoală, eram mai sprinten şi au venit şi ne-au zis „Nu vreţi să mergeţi la Bucureşti?” Eu voiam să merg la Bucureşti la ansamblul armatei pentru că eu cântam bine. Mi-au spus să aleg, ori merg la Bucureşti, ori la Oradea. Am zis Oradea, că era mai aproape. Eu sunt din părţile alea ale Marghitei, dar m-am născut aci, la Şişterea. Tata era slugă la boieri, la maghiari. (divaghează cu o scurtă poveste despre cum s-a întâlnit cu un consătean n.red.)

Când aţi ajuns la şcoala asta de educatori?

La 22 de ani. Asta era în ’49. Atunci era avalanşa aia. [ se opreşte, n.red] Dar de ce trebuie să apar eu că am fost la Cernavodă, cu deţinuţii? Păi mai credeţi că o mai fi vreunu’ în viaţă? (Se pare că a avut dreptate. Până acum, IICCMER nu a identificat niciun fost deţinut care să-l fi cunoscut pe Cormoş şi care să mai trăiască n.red)

Poate mai sunt în viaţă…

Eu nu cred. Acolo s-a făcut un proces fantomă, ordonat.

Până la proces… În anul 1950 aţi ajuns la Capul Midia. Ce făceaţi acolo?

Mergeam şi mă uitam la deţinuţi cum lucrează.

Eraţi încadrat ca ce? Sergent?

Nu, sublocotenent. Am stat 3-4 luni şi apoi am mers la Cernavodă. Am stat acolo în ’50, până toamna. Acolo m-au numit comandant la colonia de femei de la Saligny. Era o colonie de femei de vreo 600-700. Nu a murit nicio deţinută. La Cernavodă, am fost comandant vreo două luni în toată perioada canalului. Nu s-a mai auzit de niciunul.

Bun, dar şefii dumneavoastră îi băteau pe deţinuţi?

Vai de mine, mai ales că era unu fotbalist, Radu. (Îi pronunţă numele apăsat n.red.). Era comandant. După aia a venit… Şi dacă l-a bătut? Parcă erau coloniile prevăzute cu cai. Eu nu m-am urcat pe cal de când îi lumea, domnule. Şi mă acuză pe mine că umblam cu caii peste deţinuţi (râde n.red.). Oameni care au fost puşi. Tot dosarul meu a fost dirijat de doi evrei. Eu nu am recunoscut. Cum să recunosc? Colonelul Stoiescu mi-a făcut dosarul.

Nu aţi recunoscut ziceţi?

Io? Io şiu că n-am recunoscut. Aşa zic ei că am recunoscut. M-am ridicat la proces şi am zis: «Dacă mai continuaţi în halul ăsta, iau scaunul şi dau în dumneavoastră». În sală era generalul Petrescu, şi colonelul Popescu şi acolo a fost un bâlci. O venit colonelul Crăciun la proces şi a zis: «Domnule, dacă Cormoş e aici, toţi trebuie să fim aici! Toţi cei care suntem în conducerea penitenciarului. Ştiţi ce se întâmplă acolo?!» A avut curajul să spună. M-au condamnat la muncă silnică pe viaţă şi ştiu că originalul l-au trimis la ONU ca să zică: «Iată, domnule ăştia sunt vinovaţii!» Adică eu şi un subofiţer. Am ispăşit pedeapsa şi am fost repus în drepturi. Am stat patru ani la Jilava. Tinereţea mea acolo mi-au mâncat-o.

După proces au venit judecătorul şi procurorul să ne spună: «Mă băieţi….» Eu i-am zis: « Ce băieţi, că dacă eram băieţi de ce ne-aţi condamnat la moarte? Ăla (arată în sus) o să ne facă dreptate. Ieşiţi afară!» Atunci au fost procesele fantomă. Se judecau procesele lui Cernătescu, care a fost condamnat la moarte pentru că a sabotat lucrările Canalului Dunăre – Marea Neagră. A recunoscut. După un an jumate şi el, şi ceilalţi sabotori au fost puşi în libertate. În ziar scria că sabotorii Canalului au fost executaţi. Asta e dreptate? Acum avem dreptate în ţară?

Eu nu sunt judecător. Eu vreau doar să înţeleg ce s-a întâmplat.

Păi de la ăia nu mai aflaţi nimic. Ce se întâmplă cu deţinuţii care au slăbit. Notaţi-vă o dată principală de la care se trage totul. Ministrul Pavel Ştefan, pe 20 ianuarie 1953, convoacă toate cadrele de conducere de la colonii şi de la penitenciare. Între altele se discută: «Domnule ministru, avem oameni bolnavi cu sutele, ce facem cu ei?» Ministrul a răspuns: «Acolo să-i faceţi sănătoşi. Acolo deţinuţii sabotează şi, dacă nu luaţi măsuri, o să suferiţi». Ordinul suna aşa: «Deţinuţii care îndeplinesc norma primesc 4400 de calorii, cei care nu îndeplineau norma 3200 de calorii, ba chiar de la cei cu 3200 le-a fost scăzut la 2200». Ce putea să iasă de aici? Ăştia erau după cinci ani de Canal. Ăsta e adevăratul genocid. El a introdus foamea. Fiecare deţinut prime 750 de grame de pâine, care muncea.

Unii deţinuţi au relatat în cărţile de memorialistică faptul că nu primeau mâncare, că şi dumneavoastră îi trimiteaţi la muncă fără mâncare

Nu e adevărat. În fiecare zi mergeau căruţele speciale care le duceau mâncare sau cu maşinile. Încă ce bucătărie aveau! Colonia era unde e acuma uzina termonucleară. Totul e o minciună. A venit ministrul şi m-a întrebat dacă am pus în aplicare ordinul. Am zis că nu l-am pus pentru că trebuie cazane speciale, bucătărie specială. Mi-a spus să pun în aplicare imediat. Ăsta e primul act de acuzare pentru că toţi îşi aduc aminte şedinţa respectivă.

Acelaşi lucru în spunea şi Ficior. L-aţi cunoscut pe Ficior, dar pe Vişinescu?

Pe Ficior da, pe Vişinescu mai puţin. Eu nu am lucrat cu Ficior. În ce priveşte profesia, era destul de pregătit. Cu deţinuţii cum o lucrat, ştiu că era puţin mai stăpân. Aşa cum era Szabo, mie mi-a plăcut de Szabo, el mai mult ţinea la deţinuţi. Le satisfăcea tot.

Cât aţi condus lagărul de la Columbia?…

Trei luni. Nici nu am avut timp să cunosc şantierul. Veneau cei epuizaţi. Toţi cei epuizaţi de la cele şapte colonii eu trebuia să îi primesc la Cernavodă. Cum să nu moară? Mureau şi pe drum. Să zicem că veneau de la Nazarcea … pe drum mureau. Păi i-am omorât eu?

Sunt detalii pe care lumea nu le cunoaşte…

Dintre toţi comandanţii, numai pe Cormoş îl găseşte. Eu la două, trei zile trebuia să omor un deţinut ca să fie adevărat ce mi se impută. (râde din nou n.red.)

Au murit deţinuţi la Columbia cât eraţi comandant?

Au murit. A venit doctorul. Am anunţat Bucureştiul:« Veniţi să vedeţi!» V-am spus, au murit pe drum. Asta a fost problema, că îi adunau acolo de la alte colonii.

Deţinuţii care nu îşi făceau norma primeau pedepse?

Da, li se tăia raţia. Ministru a dat acel ordin, nu cred că s-a mai dat aşa ordin. Se lua de la cel care nu îşi îndeplinea norma şi se dădea la cel care şi-o făcea. Ăla la 4000, ălălat la 3000 şi ălălalt la 2000 de calorii. Ce să iasă de aici? Nu iese genocid? Eu nu l-am aplicat, că nu aveam posibilitate. Nu aveam bucătărie. De ce când am stat la femei una nu a stat la spital?

Ce munci făceau femeile?

A venit ministrul şi i-am zis: «Cu femeile nu se face Canalul. Se poate cu lopata, roaba şi scândura să lucreze o femeie?» I-am spus să se desfiinţeze. Eu i-am zis că am învăţat asta de la lucru, că de la lucru am plecat. Mâinile îmi erau ca scoarţa. Nu mai spun că patru ani am fost slugă la maghiar, în Ungaria de la 14 la 18 ani unde m-au găsit trupele române.

În Ungaria?

Da chiar acolo. Am fost la Szabo Janos şi Janko Josef. «Ce faci puştiule aici?», m-au întrebat soldaţii români când au venit. « V-am aşteptat pe dumneavoastră». Patru ani de zile am stat. Tată meu a fost persecutat şi trimis la muncă silnică pentru că a fost voluntar în armata austro-ungară a venit generalul Moşoiu şi i-a dus la Mărăşesti. Tata a fost mereu persecutat.

Unde aţi fost la femei?

La Saligny. Am stat acolo şase luni. După ce a plecat ministrul, la două luni am primit ordin că se desfiinţează colonia. Penitenciare, penitenciare, Dumnezeii mă-sii! Ce-o făcut Securitatea? Ce-o făcut membrii de partid? Partidul dădea ordin. Unde sunt ăştia?

Probabil mai sunt şi prin Parlament

Unde sunt? S-o îmbogăţit tâlharii şi hoţii. (fiica sa intervine constant n.red.)

Dar pe deţinuţii politici vi s-a dat ordin să-i trataţi aparte?

Nu am avut deţinuţi politici. Coloniile erau separate. Peninsula, Capu Midia… Cu efectivele. Se zice că milioane de deţinuţi au murit la Canal. Hai să zicem că în patru ani au trimis 2 milioane. Să împărţim la patru ani, adică la 1500 de zile, păi trebuie să fie mia de deţinuţi…

(intervine fiica din nou n.red) Revine Cormoş şi vorbeşte despre dosarul său

Eu am fost separat, mai erau unii judecaţi cei de la Salcia.

Ce-a fost la Salcia?

Acolo tot aşa unităţi agricole. Deţinuţii lucrau la îndiguire.

De ce au fost cei de la Salcia condamnaţi?

Poliţaiul punea pe cineva să semneze o declaraţie şi o trimitea la minister şi apoi venea internarea administrativă, adică condamnarea de şase ani. L-am avut arestat pe Cristescu Gheorghe, primul secretar al Partidului Cominist din România. L-am primit, l-am ţinut lângă mine, făcea curăţenie pentru că avea 72 de ani. L-am întrebat: ce ai făcut, domnule Cristescu? Nu am făcut nimic, am stat înăuntru. Nu m-am deplasat nicăieri. Pleacă acasă şi apoi vine cu o condamnare de şase ani. Acolo l-au băgat la politici. De fapt, avea internare administrativă. Era prin ordin al ministerului. Cred că dosarele mele nu mai sunt. Se zice că îi puneam în lanţuri de 50 de kilograme. Nu e adevărat.

La anchetă aţi dat vreo declaraţie?

Ăştia doi evrei nu m-au anchetat cu adevărat. Nu am dat, ce ştiu eu? Am zis: Semnez totul. Ce sens ar mai avea? Nu scăpam de proces. Am fost judecat la Tribunalul Suprem al Armatei. Mai era un subaltern, cred că avea şi el grijă de deţinuţi. Unde sunt sutele de deţinuţi? Dintre toţi cum numai pe mine?… Iarăşi sparg eu gheaţa. Eu ştiu ce iese de aici? Să vă ajute Dumnezeu aşa cum lucraţi.

(Începe o discuţie în paralel între el şi fiică. Ea încearcă mereu să închidă interviul. Cormoş însă continuă povestea sa).

Cât aţi fost locţiitor, comandant, ce s-a întâmplata acolo, cum vi se pare?

Ce comandant, ce vreţi să îmi puneţi în cârcă? Uite cum vă zic eu, dacă în perioada cât am fost comandant am dat vreo palmă, Dumnezeu să mă facă ţăndări. Se mai zice că umblam cu calul, de unde că nu m-am urcat pe nici un cal alb? Calul nici nu te calcă.

Iarna deţinuţii erau scoşi la muncă?

Da, cum să nu?! Era lege…

Dacă nu îi scoteaţi, ce se întâmpla?

Nu. Nu se putea. Au făcut la Poarta Albă grevă. Le-au făcut proces şi i-au pus în libertate. Procese de ochii lumii. Asta erau procesele atunci. Lumea o început să dea din mâini. A fost revolta din Germania. Pe Canal, totul intra acolo. În ţară nu se lucra nimic. Văzând că nu mai merge treaba, s-a primit ordin că niciun deţinut să nu mai iasă la muncă. Au început să-i trimită în ţară şi s-a trimit Canalul. Munca de acolo era sabotată. Şi cu lopata…

Lucrau numai cu lopata?

Ei…, au venit utilaje din Rusia care nu funcţionau.

Pe dumneavoastră de ce v-au luat?

Pentru că au murit deţinuţii. Nu m-au întrebat nimic. Au venit ei. Nu m-au confruntat cu nimeni. Proces fantomă. Primele acte au trimis la ONU.

La Columbia au murit oameni? Din ce cauză?

Da, au murit. Erau epuizaţi. 40 erau în infirmerii.

Puteaţi să faceţi ceva?

Am chemat doctorul. Le dădea îngrijiri. Doctorul a zis: «Cât am putut, le-am dat, dar ce să fac?!» La proces l-am chemat pe Pavel Ştefan, ministrul. L-a chemat în instanţă. Am zis să-l cheme, că el a dat toate ordinele.

Instanţa i-a spus: Acuzatul vă pune în sarcină ordinele pe care le-aţi emis. Pavel Ştefan a răspuns: «Toate ordinele au fost în conformitate cu principiile socialismului». «Minte! Minte!», am strigat eu. A tăcut din gură domnul ministru. Să căutaţi actul ăsta. La Ficior actul ăsta îi mai bun.

Ziceţi că nu aţi dat nici o declaraţie. Totuşi noi am găsit una din acea perioadă. Iată ce aţi spus la anchetă: ”În dorinţă de a mări randamentul în producţie am trecut peste prevederile legii şi am bătut câţiva deţinuţi”

(Izbucneşe în râs, n.red) Dacă i-aş fi bătut acuma… Probabil mi-a scăpat. Eu m-am rugat şi am jurat că nu am dat nici o palmă la un deţinut pentru că nu am avut timp.

Dar, de exemplu, la carceră aţi mai trimis deţinuţi?

Da, la carceră da. Au fost trei-patru cazuri. Erau oamenii înrâiţi. (tonul vocii coborară, n.red) Ştiu şi aspectul ăsta. Îmi amintesc.

De ce îi trimiteaţi la carceră?

Subofiţerii sau cei care erau resposabili ne comunicau că deţinuţii erau recalcitranţi cu cadrele, nu îndeplineau normele, ori a bătut pe alt deţinut. Erau recalcitranţi.

În ianuarie-februarie 1953, îi trimiteaţi la carceră în ger şi frig?

Nu era aşa frig. Aşa o fost. Alea nu trebuiau încălzite. Da eu la Jilava cum am stat?

Aţi stat la carceră?

Da` ce trebuie mai mare carceră ca butoaiele ale de ciment? Trebuie mai mare carceră?

Dar cum era carcera de la Cernavodă faţă de aia de la Jilava?

Păi asta era din lemn, aia era din zid. (râde din nou, n.red) Eu am stat la Jilava în carceră, pe ciment, pe nimic.

Un deţinut, Chiorean Gheorghe, zice aşa: «Domnul commandant Cormoş m-a bătut în poartă până ce am leşinat şi mi-a zis : Ai să mergi la muncă pe şantieră fără mâncare şi fără odihnă»

Ha, ha, ha! Da puteam eu să fac aşa ceva? Toate, toate sunt… Astea erau oarecum spuse în aşa fel încât să mă acuze. Dacă erau scrise erau suficient. Nu umblau după martori.

Aţi dat atunci două declaraţii la procuratură.

Nu am dat.

Mai e o declaraţie a dumneavoastră, citez: Am mai bătut unii deţinuţi care făceau lucruri nepermise, care se sustrăgeau de la lucru.

Da, posibil să fi spus. Şi ce? Că am dat o palmă la deţinuţi, da i-am omorât? Da i-am omorât cum spun acolo? Eu am spus că eu acolo nu aveam timp de aşa ceva. Mă ocupam să cunosc unitatea şi colonia.

Un domn fost deţinut – medic: Domnul Cormoş nu ţinea seamă de scutirile medicale ale deţinuţilor şi pe distrofici îi trimitea la muncă…

Păi ală nu putea merge pe picioare, dacă era distrofic. Deţinuţii erau aleşi pe sprânceană de anchetatori.

După ’90, v-aţi mai întâlnit cu vreun deţinut?

Absolut nu. Eu vă spun că totul a fost pus la cale… Ministerul de Interne a fost pus să facă nişte dosare. S-a pus problema drepturilor omului. Si aşa au făcut dosarele. Mare problemă pentru doi securişti să facă aşa ceva.

Cum aţi fost eliberat? Cum aţi ieşit?

(Intervine fiica: L-aţi agitat)

Am vorbit cu opt inşi şi am zis să facem un refuz de hrană. Am fost opt care am intrat în greva foamei timp de 20 de zile. După 10 zile eram epave. După 20 au sosit de la Comitetul Central şi ne-au zis: «Nu vă promitem că vom face minuni, dar vă recomandăm să încetaţi pentru că vă distrugeţi. Ne vom interesa de cazul vostru. Dacă e aşa cum spuneţi, situaţia voastră se va lămuri». Am stat câteva zile. Au venit procurorul şi judecătorul care ne-a dat sentinţa. Eram în camera 28. « I-am întrebat: domnu preşedinte de ce aţi venit. Nu mai bine ne lăsaţi şi plecaţi? De ce ne-aţi condamnat?». Judecătorul: «Domnu Cormoş, nimic nu e definitiv. Aveţi răbdare. Vă sfătuim să renunţaţi». I-am luat la rost. După ce am plecat am zis că ne lăsăm de grevă dacă ne lasă să scriem scrisoare. Într-o seară a venit colonelul Bădică şi ne-a chemat, m-a îmbrăţişat şi mi-a zis: «Situaţia se va lămuri». Am vorbit cu cine trebuie. A plecat Bădică. După trei luni, în august ’57, a venit comandantul şi ne-a spus că suntem eliberaţi.

Deci v-au amnistiat?

(Intervine fata lui: Da numai pe tata l-aţi găsit?)

Da ce poate să îmi mai facă mie? Puteţi acum să trageţi în mine, că nu îmi pasă. Ăia de sus nu văd lucrurile.

(Din nou fata: Iar e agitat, dar să nu îl faceţi că e nervos că aşa se interpretează acuma)

Pun întrebarea, am fost două luni la Cernavodă. Au murit câţi deţinuţi, câţi au murit? Orice deţinut era luat… dus la unitate. Venea procuror, medic legist, Sfatu Popular, dădea actul de deces. Cum îi îngropa cu sutele? Poate am trimis distrofici de la poartă la infirmerie.

Unde munceau ei la Cernavodă?

Tocmai unde e uzina termonucleară.

Dar cu deţinuţii politici ce regim aveaţi?

Nu am avut politici. (Documentele susţin altceva n.red.). Eu nu am fost la politici. L-am avut arestat pe Alexandru Ştar, campion la bob, pentru că era pilotul regelui. Pe Mihai, el l-a făcut pilot.

Cu ce grad aţi ieşit?

Ce pensie credeţi că am? 1400 de lei. Am ieşi cu gradul de căpitan.

După tot ce s-a întâmplat cu oamenii aceia care v-au trecut prin mână la penitenciar aveţi vreun regret?

Dom’le, eu nu am nici un regret. Eu nu am făcut nimic de regulament. Absolut în regulament spune că cu deţinuţii să te comporţi aşa şi aşa. Se mai întâmpla să îi mai dai o palmă. Dar să vii să-l omori, să-l chinui… Da’ ce, am fost organ de Securitate?

Subordonaţii …

Am avut frate care mă întreba dacă am făcut aşa ceva. Eu eram iubit în tinereţe. Eram şeful tineretului la organizaţie. Unde sunt 3000 de deţinuţi, da unde sunt 1000, de ce mor oamenii?

FOTO: Dan Ţălnaru – IICCMER

Pai de ce mureau la dumneavoastră?

De bătrâneţe, erau bolnavi, nu aveau medicamente. Da` acasă cine le dădea medicamente? Mama mea a murit de TBC, că nu avea medicamente. Patru fraţi au murit că nu aveau medicamente. Eu pe cine să dau în judecată. Pe Dumnezeu?

(Fiica: Gata, hai, că nu suntem la Nurnberg)

Cormoş însă continuă: La Canal, maximul de deţinuţi a fost de 27 de mii. Acum ce o sa zică lumea, că eu i-am dus la Canal, că eu i-am hrănit, că eu i-a omorât? Poate or să zică şi asta. Acuma ce pot să aştept de la dumneavoastră?

Păi noi o să publicăm materialul. Noi nu suntem judecători.

O să ziceţi, uite torţionarul care îşi dă cu părerea. Dar cu Ficior se întâmplă ceva?

Păi dosarul merge înainte…

Eu nu cred că o să îl judece, mai are doi, trei ani de trăi. Eu dacă mai am un an.

El e mai sănătos.

Ficior era bărbat bine. Bine văzut în direcţia generală.

Dacă ai venit, hai, fă-mi şi o poză.

(Fiica lui: Daaa! Ca şi torţionar eşti foarte bine).

Am plecat din casa torţionarului cu acelaşi sentiment şi aceeaşi concluzie ca după întâlnirea cu Vişinescu şi Ficior: în mintea sa, istoria a fost rescrisă, nu există nici un fel se asumare a faptelor, alţii sunt vinovaţii.

65


Categorii

Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

72 Commentarii la “UZINA DE EXTERMINARE DE LA “CANAL”. Martiri si tortionari

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. O precizare: spetele reprezentau, simbolic, reactia noastra fata de elitele politice care ne-au oprimat si acaparat resursele – materiale, de energie, vitale – de-a lungul istoriei.

    Pt ca, altfel, noi intre noi suntem f certareti si revendicativi, nu se pune problema… Noi ne certam la cutite pentru 2 gaini sau pt nu stiu-ce replica acida a soacrei, dar cd e vorba de abuzurile PUTERII (reprezentate de boieri/sefi/directori/politicieni), atunci, in loc sa uitam toate certurile dintre noi si sa ne solidarizam,din contra, tacem chitic si devenim, brusc, ‘buni crestini’ si iertatori. Ori, EXACT AICI trebuie sa reactionam, pt ca aia nu te fura doar pe tine, si daca au apucat sa fure un ou vor fura si boul si, mai tarziu, tara intreaga (adica unde deja s-a ajuns). Dar, deh, una e sa fii taios cu cel de-o seama cu tine, alta cu seful. Cd e vorba de cel mai putternic, crestinismul (de fapt falsul crestinism) e o justificare perfecta.

    ASTA e lectia pe care cred ca nu am invatat-o.

  2. @ Doroteea:

    Da, e vorba de falsul crestinism. Acolo nu e vorba despre iertare (macar de ar fi!), ci de lasitate si, mai rau de atat, in realitate, de complicitate.

  3. @doroteea
    apreciez intrebarile,precum si raspunsul pe care l-ai ales.
    suntem pe aceeasi lungime de unda.
    Doamne, ajuta/si ingerasi la somn.

  4. ASTA e lectia pe care cred ca nu am invatat-o.

    Sunt inca foarte multe altele.

  5. admin@

    Apropo’ de “arborele genealogic” reciteam patimirile Par. Iustin Parvu si ma gandeam la Constantin Doina si oribila lui tradare si fatarnicie…Sa facem acum arborele genealogic al celui cu un atat de frumos nume romanesc si crestin dar cu fapte atat de urate?
    Sau, de asemenea, la pasajul in care parintele spune:

    “Alteori, noi, care ne găseam acolo, eram luaţi din camere şi bătuţi din sadismul temnicerilor. Căci adesea se întâmplă ca unii din oamenii închisorii să vină înfierbântaţi de băutură din oraş şi să-şi verse zelul animalic, instinctele primare, asupra făpturilor noastre, ajunse în urma atâtor suferinţe nişte biete schelete umblătoare.”

    Pai cine erau cei mai multi dintre temniceri? Sa le facem si lor arborele genealogic. Sau lui Turcanu?

    Mai putem sa ne plimbam si prin istorie si sa vedem, de exemplu, cazul Sf. Constantin Brancoveanu. E adevarat ca turcii l-au torturat si l-au ucis dar cine a uneltit si l-a vandut? Unchiul sau, Stolnicul Constantin Cantacuzino ca sa-l puna pe tron pe fiul sau Stefan! Turcii ii promisesera domnia pe viata Domnitorului Constantin Brancoveanu, caci nu aveau ce sa-i reproseze, pana nu a inceput vanzatorul sa-l denigreze si sa-l cleveteasca stricandu-i bunul renume, vanzandu-l. Aveau acelasi arbore genealogic! Dar mai sunt atatea cazuri…

    Deci nu este o problema de arbore genealogic ci de despartire de Dumnezeu sau de vietuire cu El, de orbirea patimilor, de robia pacatului, de alegere personala intre bine si rau. Ioan Ianolide, citat de Corina, da cu adevarat profund explicatia firului rosu, cautat gresit de Maria in arborele genealogic.

  6. @Maria:

    Multumesc, Maria, urarea chiar a avut efect! 🙂 Aseara m-a luat asa un somn, ca nici macar n-am mai avut rezistenta sa astept replicile la postare!

  7. @admin:

    mai sunt, desigur…din pacate. Dar am impresia ca daca am invata sa ne solidarizam efectiv in fata abuzurilor automat s-ar rezolva si altele.

  8. Dragi Romani,

    la Canal au fost omorati toti oamenii valorosi. NKVD-ul sovietic condus de EVREI, asta a urmarit. La fel s-a intamplat si la Katyn. Acum, Romania este colonia Stelei cu 6 colturi cum a zis parintele Arsenie Boca. Alogenii conduc Romania de 25 de ani. Poate, poporul asta de oieri, se va trezi la realitate si v-a venii si ziua cand vom pune mana pe bota sa inmuiem niste spinari de tradatori imputiti de tara.

  9. @ Toti:

    Cititi comentariul lui “nationalist”, inainte de a-l sterge noi. Il lasam doar pentru ca exemplifica, din pacate, genul de mesaje la care ne refeream, in principal si care arata cat de crestini suntem si cat de mult am inteles din jertfele sfintilor nostri din lagare, din inchisori, din deportari… Vai noua!

  10. \@nationalistul
    Poate ar trebui sa ne rugam sa inmoaie Dumnezeu si Maica Domnului inimile tinerilor sa stea in tara,sa se casatoreasca,cu sau fara facultati(unii vor 2-3),tinerelor mame,sa-si nasca copiii,si va regenera poporul acesta de oieri!!!

  11. Nationalistul asta o fi o ramurica de-a lui Vlad Tepes… Si iata ca poporul roman a ramas o padure cu specii destul de variate, din care trebuie sa recunoastem ca nu lipsesc nici uscaturile. Intre toate spetele care i le pune-n fata viata, si speciile pe care le-ntalneste, omul parca a pierdut din vedere sa caute mai intai de toate Pomul Vietii.

  12. Mda… Nu asta era ideea.

    Cd vezi atata nedreptate, omeneste inteleg ca poti avea reactia asta, de ‘inhatare a batei’. Il invit insa pe @nationalist sa parcurga cu MAAARE atentie vietile sfintilor – din inchisori si nu numai. Va ajunge probabil la urmatoarele concluzii:

    1. intre ‘bata’ si ‘pres de sters picioarele’ exista o a 3-a varianta, iar aceasta varianta Il implica pe Dumnezeu. Sa se uite la marile modele de supravietuitori ai inchisorilor: Arsenie Papacioc, Iustin Parvu, Nicu Steinhardt, Calciu-Dumitreasa etc.. Oamenii astia nu doar au supravietuit – in inchisori erau, literalmente, piele si os, plini de boli care pe oricine ar fi bagat in pamant, batuti, schingiuiti etc. – dar au supravietuit MULT SI BINE, cum multi dintre oamenii obisnuiti, cu o existenta ‘normala’, n-o fac, astfel incat la batranete erau ca stejarii, ‘pe arcuri’, voiosi si plin de rod. Secretul? Harul Lui Dumnezeu. Cum au primit acest Har? Prin RUGACIUNE, IERTARE PROFUNDA si MENTINERE PE POZITII.

    2. situatia de la nr. 1 este situatia de criza. Da, e f. adevarat ca NU TREBUIE SA SE AJUNGA AICI, nu tr sa ajungem o fabrica de martiri, pt ca de regula martirajul e consecinta neglijentei/tradarii colectivitatii, iar martirul ia pe umerii lui intreaga sarcina a unui grup, ceea ce nu e normal, chiar dc duce la sfintenie. Calea spre sfintenie poate fi si alta, asta e una f dura, care apare de regula la colectivitatile slabe. Si, da, ca sa nu ajungi aici, tr sa lupti. Uneori, si cu ‘bata’ – adica in conflict armat, in razboi. In rest, NU CU BATA, CI PRIN SOLIDARIZARE si REACTIE IMEDIATA la nedreptate, cu calm, iubire in suflet, fermitate in exterior. Atunci Harul intervine. RAAUL SE DEZAMORSEAZA CU DRAGOSTE, este marea lectie a crestinismului. Echilibrul intre ‘iertati si rugati-va pt dusmani’, pe de-o parte, si ‘nu aruncati margaritarele porcilor’, pe de alta, este, de fapt, marele secret al vietii si al luptei cu raul. Inima tr sa fie blanda, in interior, reactia tr sa fie ferma in exterior. Iar reactia din exterior poate fi f eficienta si fara bata, pt ca INTOTDEAUNA EXISTA SI ALTE SOLUTII, DACA IL CHEMI PE DUMNEZEU. EL TI LE ARATA. Bata e ULTIMA solutie, e solutie de razboi (in senul riguros exact de conflict armat). DAR NU TR AJUNS ACOLO.

    3. nu, nu e vorba de evrei, pt ca asa cum s-a aratat mai sus si cum toate biografiile sfintilor din inchisori o dovedesc, acuzatori, turnatori, tortionari au fost si multi-multi romani. Dupa cum exista si evrei extraordinari – v. Steinhardt, dar nu numai. La nivel intrenational, politic, deja retelele sunt f amestecate, acolo nu mai sunt doar evrei, acolo e ‘oastea raului’ – adica insi cu anumite practici si alegeri. Il rog sa ma creada pe cuvant – sau, daca nu, sa cerceteze si mai adanc – nu e vorba doar de evrei, e ceva mult mai subtil, cum a zis si Corina, e vorba de raul in sine care manipuleaza prin patimile oamenilor. Iar el se bucura cand ‘inmuiem niscai spinari’, prolifereaza…

    4. in Romania a aparut mai demult, in anii comunismului – culmea, la Ed. Stiintifica si Tehnica, parca – o carte: ‘Procesele Ioanei d’Arc.’ Nu e vorba de biografia ei romantata, ci de procesele verbale, riguros consemnate de juristii francezi ai Evului Mediu (francezii intotd le-au avut p-astea cu legea si procedurile, si bine au facut), ale celor doua procese ale Ioanei: cel de acuzare si cel – post-mortem – de reabilitare. Martorii descriu viata si persoana si faptele ei – in procesul de reabilitare – iar replicile ei le auzim in cel de acuzare. Mi se pare unul dintre cele mai extraordinare modele de impacare fericita a ‘batei’ cu Dumnezeu. Subliniez ca se ajunsese la situatia in care ‘bata’ era inevitabila. Dar – din nou il invit pe @nationalist sa reflecteze – la noi nu e cazul acum, si nici nu trebuie sa fie. Asta imi place la Dumnezeu: e f. ingenios in solutii, pt ca gaseste solutii geniale acolo unde nu te astepti! De-aia TREBUIE sa ne rugam acum, pt aceasta solutie, pt ca pulberea sa NU explodeze. Pt ca, sincer, nu cred ca o sa-i putem face fata.

  13. @admin,
    Comentariu lui” nationalist”,poate fi si a unui provocator,care nu e obligatoriu sa fie, si crestin.Si-a exprimat o opinie.Ii apartine doar lui,nu a crestinilr in general.
    mai mult,as zice ca fiecare ,apartine categoriei sociale care-l reprezinta.
    Eu am datoria sa-l accept asa cum este.De schimbat se va schimba el,daca v-a considera necesar.
    Sa -i stergi comentariu,este ca si cand ,ai folosi ‘bata” lui,ca mijloc de rezolvare a unor situatii care nu -ti plac,care nu intra pe un anumit standard de dinainte stabilit.
    Generalizarea a fost,si este o problema.

  14. @ Maria:

    Nu, tocmai fiindca e asa, a-i lasa comentariul inseamna a-l lasa sa vanture bata deasupra capetelor noastre fara sa ne sinchisim. Acesta nu este un loc liber public unde fiecare poate sa spuna ce vrea, ci un site administrat privat si cu reguli minimale, pentru care noi si avem responsabilitatea. Nu agresam pe nimeni, ci tocmai ne protejam de agresiuni si diversiuni voite sau nu, dar si de certuri si conflicte inutile (in alte situatii, in general).

  15. @admin
    Ma asteptam,la o atitudine de genu;
    -sunt, sau nu sunt de acord cu comentariul x ,eventual ma abtin,in a-mi forma o parere.Ce pot sa fac ptr acest comentariu ,care nu corespunde principiilor de baza a acestui site,este sa -ti recomand, evitarea unor eprimari ,asemanatore ultimei fraze din comentariu.Folosirea unor astfel de expresii,nu ne reprezinta,mai ales ca ne dorim sa fim buni crestini.
    Zic si eu…

  16. @Corina:

    Pomul Vietii nu e o abstractiune. Roadele lui se vad in VIATA, in viata noastra de zi cu zi, in dversele ‘spete’ cu care destinul ne confrunta si ne provoaca minut de minut, fara ca habar sa avem uneori cat de mare e miza, in atitudinea noastra fata de aproapele nostru, in atitudinea si curajul nostru fata de diversele provocari si manifestari ale raului absolut. Dumnezeu Cuvantul S-a rastignit in modul cel mai fizic, mai lumesc si mai degradant. Predicile, rugaciunile, meditatiile, posturile si toata teologia din lume sunt exact ZERO fara curajul de a-ti pune averea, statutul, securitatea, sanatatea si, la o adica, chiar viata pentru aproapele. Asta e ideea celebrului pasaj din Corinteni si asta e ideea Rastignirii si Invierii, in general.

  17. RESPECT. Tuturor acestor martirii. Acestor oamenii deosebiti ai acestui popor.
    Sa ne iertati ca dupa atatia ani de la caderea comunismului inca nu s-au schimbat multe. Noi insa nu beneficiem de metodele de care au beneficiat bestiile comuniste. Metode pe care voi le cunoasteti mai bine decat oricine. Urmeaza ca generatiile viitore sa poata aduce Romania la ce a fost. Incet-incet societatea romaneasca va reveni pe fagasul normal.

  18. Multi au fost sacrificati pe santierele de munca fortata ale fostului regim. Multi si-au gasit sfarsitul pe aceste santiere. Majoritatea dintre cei care au fost dusi la munca fortata nu erau vinovati. Vina lor era aceea ca nu agreeau politica din acele vremuri. Care incerca sa gandeasca altfel, era “reeducat” in spirit comunist. Problema este cu ceilalti cetateni care desi stiau ce se intampla la Canalul Dunare-Marea Neagra, nu reactionau fata de ororile de acolo. Probabil ca le era frica, sau poate ca se bucurau ca nu au avut ghinion ca sa fie trimisi la munca fortata, sau poate erau indoctrinati de catre politicienii care dictau politica acelor vremuri sangeroase. Indiferent de motiv, asta nu este o scuza pentru ceilalti care nu au facut nimic pentru a stopa cele ce s-au intamplat acolo. Poate daca se lua atitudine nu se mai intamplau acele crime. Nu am trait acele vremuri, dar ma intreb: oare ceilalti care nu au facut nimic pentru a stopa crimele de la Canalul Dunare-Marea Neagra nu au o mica parte de vine fata de ceea ce s-a intamplat acolo?

  19. Si totusi pana la urma ce s-a intamplat cu munca celor care au fost sacrificati pe acel santier ? Ce s-a intamplat cu Canalul Dunare-Marea Neagra? Am inteles ca inainte de 1989 s-a lucrat, dar ce s-a intamplat dupa ?
    A fost terminat acel Canal?
    Acel Canal foloseste la ceva?
    Sau tot ceea ce s-a intamplat acolo a fost doar o fatada pentru a termina niste oameni care au fost condamnati politic, asa cum au facut nemtii in lagarele de concentrare unde multi evrei au fost dusi la ”construit de autostrazi”, dar de fapt se urmarea exterminarea acestora. Asa s-a intamplat si la Canalul Dunare – Marea Neagra? S-a incercat exterminarea ”Dusmanului de clasa”? Nu prea inteleg, si nu prea se vorbeste despre necesitatea construirii acelui Canal.
    De ce a fost necesar construirea Canalului Dunare – Marea Neagra ?

  20. Acolo (la canal) au muncit și militarii în termen care au avut ghinion să ajungă la munci. Dacă aveai un frate sau o rudă plecată ”afară”, CANAL scria pe fruntea ta (sau Dirlibau).
    Nu știu în ce condiții munceau acei militari în termen, dar presupun că respectivele condiții de muncă erau destul de grele.
    Ar trebui amintiți și aceștia printre victime (părerea mea).

  21. @Horia
    Chiar ieri am vazut un documentar despre canal si se spunea ca in ultimii ani a crescut traficul, mai ales de cereale, in timpul verii, si s-ar putea ca in cativa ani sa se ajunga la capacitatea nominala de transport. Probabil ca asta depinde si de finalizarea canalului Dunare – Bucuresti.
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Canalul_Dun%C4%83re-Bucure%C8%99ti

  22. Constructia canalului i-a fost impusa de Stalin lui Dej si a fost sistata imediat dupa moartea lui Stalin!

    Adevăruri despre trecut: Canalul Dunăre – Marea Neagră
    https://www.youtube.com/watch?v=Nw8lFKaDTzk

    2:44 “Canalul Dunare-Marea nNeagra si-a inceput lucrarile in 1948. Nimeni nu stia in Romania cui i-a trecut prin cap un astfel de lucru”
    3:40 “de fata erau doar Stalin si Gheorghiu Dej. Stalin a scos o hartie si a spus: “conducerea romaneasca ar fi bine sa inceapa constructia canalului Dunare-Marea Neagra”
    D

  23. Exista o diferență între cei care erau detașați la Canal și cei care erau condamnați la muncă forțată în folosul patriei. Primii aveau alte condiții față de cei care erau condamnați.
    Normal ar trebui să se spună ”Lagarul canalului Dunăre Marea Neagră”.

  24. În poza se văd câteva măicuțe, precum și militari care păzeau deținuții. Acei militari presupun că făceau parte din trupele de securitate – militari in termen probabil. Cine îi comanda pe militari ?

  25. Nu stiu daca a raspuns careva pentru ceea ce au facut. Binenteles, ma refer la securistii care au actionat acolo.

  26. Cum sa raspunda? Dar acolo ce s-a intamplat?
    Oficial nimic.
    Copiii nomenclaturistilor si securistilor de ieri sunt nomenclaturistii si securistii de astazi. Ei fac legea si legea nu ii condamna pe criminali, dimpotriva, ii premiaza.
    Dar hai sa lasam legea oamenilor. Biserica a afurisit pe cineva? Nu, iertare ab initio si in integrum pentru toti criminalii si ticalosii nepocaiti. Sau, e vreun sfant trecut in calendarul crestin dintre cei pe care toti cei de buna credinta ii stim sfinti? Nu. Nimic.
    Si atunci ce vreti? Nu s-a intamplat nimic, sunt niste ziaristi nebuni care insista sa faca reportaje si documentare si niste istorici renegati de breasla care tot dezgroapa mortii. Atat.

  27. Cei care au fost condamnati la munca silnica la constructia canalului Dunare – Marea Neagra au primit despagubiri pentru suferintele indurate. Ma refer la supravietuitori. Din cite am inteles majoritatea erau detinuti politici.
    Mai exista o alta categorie si anume detinutii de drept comun care au fost condamnati la munca silnica pe viata, categorie din care faceau parte criminalii cu mai mult de trei omoruri, violatorii de minori, etc. Acestora li se sugera sa ii reduce pe condamnatii politici. Culmea este ca si acesti criminali – tortionari au cerut despagubiri pentru… munca depusa. Mai grav este ca multi dintre acesti criminali – tortionari au depus acte pentru persoana persecutata politic, iar cu complicitatea fostilor ofiteri de securitate unii au obtinut statutul de persoana persecutata politic.
    Cu alte cuvinte, daca cineva din afara tarii care nu a cunoscut situatia reala va sustine ca la canal au fost persecutati detinutii politici, o sa se gaseasca un fost securist care sa-i scoata in fata pe criminalii si violatorii condamnati pe viata si or sa spuna ce de fapt acolo au fost condamnati doar criminalisi violatorii, ceea ce se poate demonstra cu acte.

  28. Nu a răspuns nimeni pentru ceea ce s-a întâmplat acolo. Motivul este foarte simplu: toți copii foștilor securiști care au fost implicați în ”uzina de exterminare de la Canal” ocupă funcții în posturi cheie. Aceștia (progeniturile foștilor) vor face tot posibilul ca să ”îngroape” toate acțiunile părinților, părinți care i-u ajutat să ocupe posturi bine plătite în instituțiile de stat. Dacă verifici în justiție observi că majoritatea părinților angajaților au lucrat în structuri sau ”servicii” militarizare gen securitate, miliție, etc… . Nu mai vorbesc de SRI unde avem de-a face cu o breaslă a foștilor securiști. În rest…

  29. Pana la urma exista o statistica cu toti cei care au fost fortati sa lucreze la canal? Cum au ajuns ei sa lucreze acolo si din ce motiv. Exista o institutie care se ocupa cu cei care au lucrat la canal, o institutie care sa aiba o evidenta cu cei care au fost acolo?
    Exista institutii si/sau asociatii cu victimile comunismului, cu victimile revolutiei, cu victimile mineriadei, dar exista o asociatie care sa se ocupe de victimile santierului Canalul Dunare-marea Neagra?

  30. Nu există o statistică reală deoarece toate datele erau false. Deținuții politici erau trecuți ca și deținuți de drept comun. Cum murea unul, toată treaba se mușamaliza. Era dat ”dispărut în permisie” sau se găsea un diagnostic care să mulțumească toată lumea implicată. Astfel factorii de decizie implicați se mulțumeau cu explicații copilărești, cu toate că știau foarte bine ce se întâmpla acolo. Se trecea totul sub tăcere. Un fel de complicitate mutuală dintre torționari și factorii de decizie. După revoluție nici n-au recunoscut că acolo s-a întâmplat ceva monstruos. Actele erau ok, statistica era ok, erau protejați de către foștii factori de decizie care acum ocupau funcții de conducere (din funcționari ministeriali au ajuns parlamentari).
    Martorii erau denigrați, totul era bine și frumos. Problemele apăreau de la câțiva ziariști care mai scormoneau prin amintirile supraviețuitorilor. Nu au existat procese mediate (cum ar fi dosarul revoluției sau dosarul mineriada), nu au existat recunoașteri, pur și simplu se știa de Canalul Dunăre Marea Neagra care nu a fost terminat, și ca acolo au murit oameni, mai ales deținuți politici.

  31. Nici un tortionar nu o sa se simta vinovat pentru ceea ce a facut. Altii sunt de vina. Ei doar au executat niste ordine. Nu conteaza ca au torturat sau omorat oameni, ei pur si simplu au executat un ordin. Toti se ascund in spatele sintagmei: ordinul se executa, nu se discuta.
    Binenteles, sunt persoane care au refuzat sa execute anumite ordine. Acestea au fost transferate in alte functii, si in locul lor au fost adusi executamti fara discernamant.
    Oameni fara discernamant au executat ordine fara sa gandeasca.

  32. @Iancu
    “Oameni fara discernamant au executat ordine fara sa gandeasca.”

    Și atunci care mai este diferența dintre om și animal ? În cal, dacă dai cu biciul, pleacă de pe loc fără să gândească (nici nu are cum să gândească, el doar se supune instinctiv), dar omul are judecată pentru a putea hotărâ dacă este bine să execute un anumit ordin sau să nu-l execute. Cred că în loc de oameni fără discernământ ar fi fost mai corect să se spună făpturi cu chip de om…
    Așa cum remarca Sfântul Ioan Iacob Hozevitul:
    “Dar omul, nobilă făptură,
    Împodobit cu chip ceresc,
    Azi nu mai vrea să ia aminte,
    La glasul Cel dumnezeiesc.”
    Sau cum spune psalmistul :
    “Omul fiind în cinste n-a priceput. Alăturatu-sa dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor.”
    La fel remarca și Petre Țuțea:
    “Omul fără Dumnezeu (și implicit, fără discernământ) este un animal rational, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri.”
    Să ne ferească Bunul Dumnezeu pe noi pe toți de asemenea pervertire a minții, a inimii și a bunului simț. Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare