Ministerul Sanatatii cumpara CITOSTATICE DEPASITE DE 25 ANI, pentru a face ECONOMIE

29-03-2012 2 minute Sublinieri

Bolnavii de cancer sunt din nou cobaii statului, scriu jurnaliştii de la Monitorul de Neamţ.

Din dorinţa de a face economie şi a rezolva criza de medicamente din spitale, Ministerul Sănătăţii vrea să trateze pacienţii cu citostatice de acum 20-25 de ani.

Joi, 22 martie, Ministerul Sănătăţii a emis un comunicat prin care arată că „27 de substanţe active care se regăsesc în medicamentele utilizate pentru tratamentul unor afecţiuni oncologice vor fi achiziţionate, în perioada următoare, de către Antibiotice Iaşi şi Unifarm, prin proceduri speciale. Acestea au un preţ foarte mic şi nu prezintă interes comercial din partea furnizorilor, creînd disfuncţionalităţi în asigurarea schemelor de tratament“.

Medicii oncologi atrag atenţia însă, că medicamentele sunt depăşite şi nu mai au nicio eficienţă, iar peste tot în lume cancerul este atacat cu medicamente de generaţie mai nouă. Doctorii spun că ei nu mai folosesc multe dintre aceste substanţe de peste 20 de ani.

Lumea evoluează, iar medicina de asemenea. Astfel, de la an la an apar medicamente noi, mai eficiente şi care au efecte adverse reduse. Când am văzut lista ministerului mi-a venit să râd. Aceste substanţe le foloseam cu zeci de ani în urmă, ele fiind demult depăşite. Nu poţi folosi aceste substanţe acum, când peste tot în lume cancerul este atacat cu medicamente de generaţie mai nouă, cu eficienţă mai mare şi care sunt mult mai uşor tolerate de pacienţi“, a declarat medicul Doiniţa Gavrilescu Văraru, şefa secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean.

Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a declarat, vineri, că medicamentele citostatice ieftine, care nu prezintă interes comercial pentru producători şi, din această cauză, aprovizionarea este discontinuă, vor fi procurate prin intermediul Antibiotice Iaşi, informează Mediafax. Ministrul Ritli a fost la Arad, unde a făcut o vizită la câteva unităţi sanitare, şi a spus că, la nivelul aprovizionării cu citostatice, nu sunt probleme majore.

“Sunt câteva medicamente ieftine, care nu prezintă interes comercial pentru producători, iar din cauza asta aprovizionarea este discontinuă, dar de ani, nu de acum”, a declarat Ritli. Ministrul a spus că s-a încercat aprovizionarea prin Unifarm, însă s-a constatat că instituţia nu poate face plăţi anticipate, cum cer distribuitorii de medicamente.

“Unifarm are limitele ei, pentru că este o instituţie coordonată de Ministerul Sănătăţii şi nu poate să plătească anticipat, iar firmele respective cer plata anticipată, chiar dacă este volum mic sau sunt medicamente ieftine. Am implicat Antibiotice Iaşi, care din punct de vedere financiar poate derula mai uşor asemenea proiecte şi care va uşura procurarea acestor medicamente”, a spus ministrul.

Ministerul Sănătăţii a identificat 34 de medicamente care fac parte din protocoalele terapeutice, în special cele oncologice, dar care au un preţ foarte mic şi nu prezintă interes comercial din partea furnizorilor, creând disfuncţionalităţi în asigurarea schemelor de tratament.

În ultima lună, tot mai mulţi bolnavi dar şi medici au reclamat lispa unor medicamente citostatice ieftine necesare în tratamentul diferitelor forme de cancer. În urma problemelor apărute în aprovizionarea cu medicamente morfinice necesare tratamentului pacienţilor oncologici, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut, pe 23 februarie, Ministerului Sănătăţii să îi prezinte o analiză privind constituirea unei rezerve naţionale care să includă toate medicamentele pentru situaţii de urgenţă

Guvernul a alocat, din Fondul de rezervă, o sumă totală de 750.000 de lei pentru achiziţionarea în regim de urgenţă a medicamentelor morfinice necesare tratamentului pacienţilor oncologici.

Legaturi:

*


Categorii

1. DIVERSE, Sistemul romanesc de sanatate

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “Ministerul Sanatatii cumpara CITOSTATICE DEPASITE DE 25 ANI, pentru a face ECONOMIE

  1. Decit citostatice d-alea, mai bine matraguna si cucuta care sint si mai ieftine.

  2. @ Nelu: Banuiesc ca n-ati avut intentia, dar suna ca si cum ati sustine eutanasia bolnavilor de cancer. Una este medicamentul, chiar si cu efecte secundare severe, si alta este otrava.

  3. Anuta draga: Vreau sa spun ca aici s-a ajuns datorita politici dementiale facute de guvernele de dupa tambalaul din 89.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare