SEMN CERESC PREVESTITOR DE NENOROCIRI la Schitul Sfanta Ana din MUNTELE ATHOS? Candela care se misca in forma de CRUCE

15-04-2013 1 minut Sublinieri

candela schit sf ana

Atoniţii sunt foarte gânditori în ultimele 48 de ore în urma minunatului eveniment ce are loc în Schitul „Sfânta Ana” de la Muntele Athos.

O adevărată minune se petrece în faţa ochilor călugărilor şi pelerinilor care vin la Schitul Sfânta Ana din Muntele Athos – o candelă mare ce se află în faţa Uşilor Împărăteşti din Biserica schitului se mişcă continuu în formă de cruce din dimineaţa zilei de 12 aprilie, scrie agionoros.ru. Într-o convorbire pe care a avut-o un monah din schit cu Romfea.gr, ne-a informat că deja de două zile candela, care se află înaintea Uşilor Împărăteşti din Biserica mare a Sfintei Ana se mişcă în formă de cruce.

Aceasta i-a facut pe monahii schitului să-şi înteţească rugăciunile pentru oameni, întrucât, potrivit tradiţiei, dacă această candelă se mişcă în zile de sărbătoare ea prevesteşte evenimente fericite, iar dacă se mişcă în zile lucrătoare, cum a fost cea de 12 aprilie, este un semn al venirii unor mari nenorociri şi încercări.

Potrivit agionoros.ru, în aceste zile ar urma să aibă loc o întrunire specială a Sfintei Chinotite (Consiliul de conducere al Sfântului Munte Athos format din toţi reprezentanţii celor 20 de mănăstiri din Sfântul Munte) pentru a da o interpretare minunii ce se petrece la Schitul Sfânta Ana. Schitul se află pe teritoriul Mănăstirii Marea Lavră, cea dintâi aşezare chinovială din Athos.

Sursa imagine: http://www.romfea.gr/agioreitika-nea/16452-2013-04-12-18-36-21

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Minuni, Sfanta Chinotita (Muntele Athos)

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

28 Commentarii la “SEMN CERESC PREVESTITOR DE NENOROCIRI la Schitul Sfanta Ana din MUNTELE ATHOS? Candela care se misca in forma de CRUCE

  1. Da…asa o fi!
    Semn rau (pentru greci) dar si pentru noi!
    Vremea spanacului e cam de multisor! Poate izbucneste razboiul…
    Pana una, alta…uitati-va la nelinistea de pe chipurile oamenilor!
    Si cainii sunt tristi! Nici nu se mai obosesc sa salte spre om cu bucurie, stiu ca nu primesc nimic…doar ridica rugator capul citind (cu speranta)in ochii omului daca este aplecat sau nu, spre milostivire asupra lui!

    Cine are timp si poate da o fuga la Cellic Dere sa vada Icoana Mantuitorului care se curata singura, in ce stadiu e: am inteles ca ultima data, avea ochii intredeschisi si era aproape curatata!

  2. @ Magda,
    Este totusi bazat pe o legenda aceasta “profetie” de la Cellic Dere. Mai sunt si alte icoane care sau curatat singure, am vazut una a Maicii Domnului la o manastire greceasca care s-a curatat singura,
    Mai sunt icoane facatore de minuni care isi deschid ochii, de pilda icoana Macii Domnului de la mans Sihastria Raraului, a fost pictata cu ochii inchisi si acum are ochii intrdeschisi si cateodata este vazuta cu ochii mari deschisi si o lumina Dumnezeiasca.
    Cineva – care inca este in viata si a trait al 2lea razboi- imi povestea ca inainte de al 2 lea razboi mondial, pe cer in zona Transilvaniei s-a aratat cu vre-o 2 saptamani inaite crucea pe cer, ziua intr-o dupa amiaza si toata lumea a vazut-o ca a ramas multa vreme pe cer.
    Infricosatoare vremuri traim, numai Domnul stie ce va fi, privegheati si va rugati ne spune Domnul. Doamne mai ai mila de noi.

  3. “Atoniţii sunt foarte gânditori în ultimele 48 de ore în urma… ” – nu mai trebuie sa se gandeasca prea mult… Deocamdata avem aceste atentate din Boston de acum cateva ore. Posibl un inceput pentru mai multe atentate (poate si in alte tari)?

  4. Sa speram ca macar pina la Sfintele Pasti nu se intimpla vreo catastrofa…
    Era si un filmulet, parca?

    Doamne,ajuta!

  5. @ Narcis:

    Filmul era cu o alta candela, de la Man. Iviron, de la o stire din ianuarie, a fost incurcatura noastra.

  6. ”Deocamdata avem aceste atentate din Boston de acum cateva ore” si tot astazi un cutremur de aprx 8 grade in Iran. Dumnezeu sa ne pazeasca!

  7. oare, Dumnezeu este atat de neputincios incat sa apeleze la balansarea icoanelor cand vrea sa ne trasnmita mesaje sau avertismente? ziditorul nostru are atat de putina imaginatie incat nu a reusit sa gaseasca o alta cale mai eficienta de a ne transmite un mesaj ? vrajmasul reuseste sa se joace cu mintile oamenilor pe atat de diverse si eficiente cai ( aparatura ultrasofisticata, sateliti etc ), iar Dumnezeul nostru cel atotputernic nu a gasit ceva mai sugestiv decat sa miste o candela???
    schitul la care se afla candela aceasta tine de Marea Lavra…. la Athos sunt manastiri care refuza modernizarea, tinand toata atentia pe rugaciune si sunt manastiri care au fost implicate in vaste procese de modernizare, ceea ce ridica multe semne de intrebare…
    ma intreb de ce nu s-a balansat candela cand s-a cutremurat Japonia la Fukushima sau cand au fost alte mari tragedii….

  8. Bineinteles ca un astfel de semn grav nu se da pentru fleacuri de evenimente care se intampla deja cu o frecventa mare in te miri ce alta parte a globului, cu atat mai putin pentru atentate mai mult sau mai putin inscenate. Daca doar atat am intelege sau daca, la cealalta extrema, incepem sa punem la indoiala lucrarea lui Dumnezeu prin astfel de semne bisericesti pe care, in mila Sa pentu noi, ni le-a dat in toata Traditia Bisericii, atunci suntem de plans. Nenorocire inseamna razboi, foamete sau/si altele de acest fel. Si nu ni se dau semne legate de musulmani, totusi. Poate nu strica sa coboram atentia si spre linkurile indicate in subsolul postarii, ca legaturi.

  9. tocmai am vazut un clip pe yt, postat in ianuarie 2013, in care se arata o candela in balans inexplicabil, deci acum 4 luni….mai este ceva de discutat??? massmedia promoveaza selectiv, cand i se da ordin sa o faca

  10. Ce ordin poate fi aici, pentru asa ceva?!

  11. @ sa.fim.vigilenti

    S-avem pardon!
    Vorbim de Muntele Athos!
    N-au nicio intentie ascunsa monahii de-acolo…ei, doar atentioneaza!
    Si, se pare ca s-a mai intamplat sa se balanseze acea candela, explicand si sensul care trebuie dat: daca se intampla in zi de sarbatoare, nu-i nicio problema, daca se intampla in zi obisnuita – este un semn rau (de atentionare)!

    -d.p.d.v. international: Bostonul cu bombele si cutremurul major de aproape 8 grade pe Richter de la iranieni; probabil ca or sa mai fie si altele…care or sa priveasca strict pe ortodocsi – vom vedea!

    Si…DA! Dumnezeu alege si astfel de manifestari pentru a atentiona asupra pericolelor viitoare!
    Nu vad de ce n-ar face-o SI la modul asta…ce?! Trebuie sa fie provocat violent (cum l-a provocat Sundar Singh vrand sa-si dea foc, ca sa se arata in Persoana?!
    Sf.Ilie i s-a aratat in ”vant subtire”, lui Moise – in rug aprins, iar prin preoti, vorbeste cu noi, ne mangaiem in Taine…simplu, nu?!
    Si foarte posibil!
    De ce nu s-a aratat japonezilor?! Sunt pagani! Sunt budisti…mi se pare firesc sa ingaduie sa primeasca semne cei care cred in EL – respectiv FII IMPARATIEI (in virtutea Botezului)….ca n-or face/nu fac fapte vrednice, e altceva! Vor fi in intunericul cel mai din afara…pentru ca au stiut, dar n-au crezut, iar daca au crezut, n-au facut (fapte vrednice de mantuire).

  12. @ Bogdan

    Din pacate astfel de evenimente au ajuns frecvente si nu mai impresioneaza pe multi… Inca nu s-a produs declicul final dar nici mult nu pare ca ar mai fi …

  13. @Magda

    Nu cred ca se cuvine sa prezentam drept exemplu persoane ce au fost botezate in erezia anglicana (Sundar Singh).

  14. Pingback: SEMNUL PREVESTITOR de la schitul Sfanta Ana din MUNTELE ATHOS s-a REPETAT - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Multe semne au fost aratate de Domnul si nu sunt luate in seama.Cred ca ceea ce se intampla la Schitul Sfanta Ana este adevarat si cu siguranta vesteste ceva.

  16. @Constantin

    N-am stiut ca Sundar Singh (indianul) a fost ”botezat” anglican…si Pr.Serafim Rose a fost la inceput tot ”pe dos”, numai ca n-a ramas asa (stim caderea lui, DAR stim si ridicarea lui extraordinara, nu?!) 🙂

    In alta ordine de idei, IDEEA CENTRALA era: celor fierbiniti, (d)in dorinta de a se convinge in privinta exitentei Dumnezeului Celui Viu (printr-un semn palpabil simturilor lor), EL…. se coboara pana la nivelul omului (cum a facut prin intrupare, vietuire cu/printre noi, pana Jertfa Sa pe Cruce);

    Ca se arata si paganilor (unuia ca Sundar Singh) sau altora…arata nobletea si iubirea Sa fara de margini, si ca nu are pe nimeni de pierdut daca il cauta sincer, indiferent daca acestia, IL provoaca prin ispitire si uita (ori neaga) porunca ”sa nu ispitesti pe Domnul, Dumnezeul tau”!

    Iar in functie de firea, temperamentul omului – se arata potrivit fiecaruia TOCMAI ca sa-l miste, sa-l motiveze, sa-L urmeze…

  17. Pingback: MINUNEA ICOANEI MAICII DOMNULUI DIN RODOS – AVERTISMENT INAINTE DE RAZBOI? [video]. Aceeasi icoana a plans inaintea primului si celui de-al doilea razboi mondial - Recomandari
  18. Pingback: AJUTOR SUPRAFIRESC, INDULCIRE HARICA SI “SATURARE CEREASCA” IN TIMPUL FOAMETEI SI IN VREMEA OCUPATIEI. Icoana Rastignirii varsand sange – semn al inceputului razboiului. MAICA MACRINA: “Dumnezeu mi-a dat sa inteleg ce anume da El i
  19. Nu imi place sa remarc dar ganditi bine cei ce comentati in aceasta sectiune, oare nu este Biserica locasul Sfantului Duh, oare nu au fost astfel de semne si inaintea razboaielor? Magda tu nu crezi in institutia apostolica a Lui Hristos? Dumnezeu a creeat lumea prin cuvant si s-a oferit jertfa oamenilor, oare ar apela la altceva inaintea sau in afara locasurilor sfinte si alte semne decat cele pasnice? Este oare El redus prin aceste fapte? Oare nu suntem noi cei redusi de smerirea gandurilor? De ce va inaltati cu gandul la josnicia umana si desconsiderati pe cele marunte si neputincioase prin care Dumnezeu lucreaza indeosebi si iubeste?

  20. ‘nenorociri’ in sensul de razboaie, exterminari, foamete s.a. au fost dintotdeauna in istoria omenirii, si din perspectiva asta, cu toate atentatele, tr sa recunoastem ca cel putin in spatiul european (dar nu numai) stam muult mai bine ca in alte epoci – atat de bine incat ne am dezobisnuit aproape complet de ideea mortii abrupte si iminente, altfel fireasca in mentalul ancestrilor nostri.

    ‘Nenorocire’ poate insemna insa si pierderea credintei din sufletele oamenilor, ale drept credinciosilor, tradarea Domnului prin simpla prioritizare a celor lumesti. Poate si asta deplang sfintii inlacrimati din icoane si semnaleaza candelele miscatoare. Insusi faptul ca socotim moartea fizica nenoricirea no. 1 mi se pare un simptom nelinistitor…

  21. @Emilia:

    Buna! Eu nu vad in comentariile Magdei ce reprosezi tu, sa ti zic cinstit. Nu stiu, imi scapa ceva?

  22. @20. Doroteea
    “‘Nenorocire’ poate insemna insa si pierderea credintei din sufletele oamenilor”

    Da, asta este prima nenorocire, din care rezulta multe altele, dar credinta se dobandeste numai prin incercari care cer tarie de caracter si curaj.

    “Curajul este taina finala; invinge acela care este dispus sa moara” – N. Steinhardt

    „Imi pare rau pentru voi. Frica e de la diavol… Imi pare rau pentru voi. Vor cadea multi dintre cei alesi. Va vor pune impozite, taxe si alte dari. Nu veti mai putea fi sfinti… Acum nu mai e timpul sfintilor. Acum începe timpul mucenicilor”. Arsenie Boca

  23. @nimeni:

    cuvantul parintelui Nicolae Steinhardt este unul dintre cele mai profunde, dupa mine.

    Pt un drept credincios, credinta (in sensul de ‘incredere’), in masura in care este alterata de teama, se dobandeste treptat, prin exercitiul permanent de incredintare in purtarea de grija a Domnului in orice situatie fie si cotidiana, aparent banala, dar care scapa controlului personal. Chiar si incercarile mai marunte pot fi prilejuri de dobandire treptata a credintei, in sens de capacitate de a avea incredere in drumul trasat de Dumnezeu, in apararea Lui, in virtuozitatea cu care El dozeaza incercarile noastre pe masura starii sufletului nostru si in conformitate cu adevaratul obiectiv al existentei pamantesti: mantuirea. Iar pe masura ce ne intarim increderea in purtarea de grija a Domnului, primim si harul Lui care ne da putere de a face fata incercarilor fara a ne incovoia, fara a ne pierde nadejdea si linistea sufleteasca, ba chiar ajutand si pe altii. Dobandirea credintei (sau, asa cum scrie in Filocalie, a acelei increderi nu doar in existenta Domnului, ci si in purtarea Sa de grija fata de mine) e un antrenament cam ca la sport: progresiv. Grauntele de mustar. Dar fara efortul simultan de dobandire a bunatatii fata de oameni si a acceptarii linistite a propriilor neputinte, cred ca nu se poate ajunge la acest Har.

    Pe mine ma uimeste cat de mult ne aplecam asupra proorociilor-avertisment, uitand marile, esentialele indemnuri ale Domnului: “Nu va temeti!”, “Nu va ingrijorati pt ziua de maine!”, daca voi care sunteti pacatosi ii dati copilului vostru paine cand va cere, si nu piatra, cu atat mai mult Tatal vostru Care va iubeste nu va va dezamagi, “Credinta muta muntii din loc”, “Cereti si vi se va da”, “Indrazniti!” etc..

    Ma mai mira cum uitam ca da, nu tr sa dispretuim proroociile, dar nici sa intepenim in ele uitand ca ingrijorarea nu e placuta Domnului. Mai mult, ma mira ca putini par cu adevarat preocupati de implinirea celei mai mari porunci a Domnului, aceea a triplului act de iubire: iubirea de Domnul (ceea ce inseamna sa ma straduiesc mereu a implini Voia Lui in mine, nicidecum a pune monoclul pe ce fac altii!), iubirea de semen si….da, iubirea de sine. “Iubeste ti aproapele ca pe tine insuti”. Or daca nu te iubesti pe tine, nu l vei iubi nici pe aproape!

    Mi se pare ca in loc sa stam fixati in profetii dardaind de frica, mai bine ne am preocupa in timpul ramas, atata cat o fi el, mare sau mic, sa ne pregatim camara sufletului incercand sa cugetam cu adevarat la aceasta porunca atat de subtila si aparent paradoxala: pai nu trebuie sa ne lepadam de noi? atunci cum sa te iubesti pe tine? tu esti o sluga netrebnica, un pacatos mizerabil etc. Da, dar atunci o sa ti urasti aproapele cum te urasti pe tine. Cum impacam atunci pe cele 2?

    Sf. Porfirie a explicat minunat acest aparent paradox, aratand ca smerenia nu inseamna sa spui despre tine ca esti nimic etc, si nici nu tr confundata cu complexele de inferioritate (care nu reprezinta de fapt decat o mandrie neputincioasa, reprimata). Smerenia inseamna acceptarea cu liniste sufleteasca a propriilor neputinte – liniste care nu exclude, desigur, dorinta de a le vindeca ducand lupta duhovniceasca cea buna si neindarjita. Asta inseamna a ne iubi pe noi: a ne accepta neputintele si micimile fara contorsionari interioare si nevoie de a demonstra ca suntem altceva decat suntem de fapt. Si asta e de fapt..SMERENIA. Iar a iubi pe aproapele ca pe sine insusi inseamna sa manifestam aceeasi ingaduinta si fata de el, dar fara a-i impune schimbarea samavolnic sau pisalogindu l, pt ca schimbarea este un obiectiv personal prin excelenta. Pe ceilalti ii schimbi doar intruchipand tu un model, nu prin critica si stigmatizare.

    Am facut aceasta paranteza pt ca mi se pare ca de aici, din aceasta neglijare a poruncii esentiale si a aprofundarii intelesului ei subtil, se trag multiplele deviatii de la Scriptura atat de frecvente printre multi credinciosi romani (ca pe altii nu ii stiu), una din ele fiind aceasta dezarmanta UITARE a faptului ca frica asta atat de frecventa in fata viitorului (si careia ii cad si eu prada in rastimpuri, nu sustin contrariul) este pur si simplu…PACATOASA, pt ca incalca indemnul “Nu va ingrijorati pt ziua de maine!”. Noi tr sa ne ingrijoram ca ne pierdem iubirea si bunatatea, ca incalcam sistematic porunca cea mai mare pana si intre noi, acuzand in loc sa explicam, stigmatizand in loc sa intelegem etc.. ASTEA sunt adevaratele probleme si nenorociri, pana una alta: FRICA (pierderea NADEJDII adica), JUDECAREA NEMILOASA (pierderea iubirii), FALSA SMERENIE (incalcarea astfel a Voii Domnului, prin mandrie ascunsa si fatarnicie). Ca ele pot atrage si alte nenorociri, asta nu mai e decat o consecinta…

  24. Inca ceva: nu orice suflet e facut pt martiraj. Domnul stie drumul si menirea fiecaruia. El ne vrea vii si lucratori in primul rand.

    Martirajul unora vine de fapt din necredinta altora. Daca ne am preocupa cat mai serios de sufletul nostru, nu numai ca n am mai avea frica, dar am deveni modele de urmat, lumina noastra ar lumina in fata oamenilor, ne am “provoca” unii pe altii la schimbare, am imbuna inimile invartosate prin chiar bunatatea noastra, am strange randurile si diavolul ar deveni neputincios. Or frica atrage nu doar propria cadere, dar si tradarea. Iar tradarea celor multi naste de fapt martirii. Domnul nu vrea martiraj cu orice pret, dar atunci cand scade credinta intre oameni cei cu adevarat credinciosi sunt abandonati in mana slugilor celui rau, iar Domnul le da Har ca ei sa devina exemple miraculoase de tarie prin credinta, marturii ale Puterii Celui Preainalt. Dar asta nu inseamna ca Domnului ii place in mod deosebit sa ne vada schingiuiti.

  25. @23 Doroteea

    Profetiile nu au fost date ca sa stam fixati in dardaind de frica, ci ca sa ne trezeasca si sa pregateasca sufleteste pentru incercarile care ne stau in fata.

    11. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.
    12. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.
    13. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare.
    14. Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii,
    15. Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii.
    16. În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului.

    Smerenia rezulta din respectul nostru fata de ceva superior noua si nu inseamna servilism sau frica, ci porneste de la constientizarea faptului ca nu putem fi decat robi, fie robii smeriti si sinceri ai celui de sus, fie robii aroganti si impostori ai celui de jos, nu putem sluji la doi stapani. Aroganta impostorilor nu poate suferi smerenia autentica, si va face totul ca provoace lupta si sa-l faca arogant pe cel smerit.

  26. @nimeni

    Sf. Pavel se refera la lupta sufletului sila vrajmasii care incearca sa ne dezarmeze de arsenalul crestin: credinta, iubirea si nadejdea. De aceasta lupta vorbeam si eu.

    Smerenia vizeaza nu doar raportul nostru cu Dumnezeu (opusul ei pe verticala e trufia), ci si raportul nostru cu semenul (opusul ei pe orizontala e mandria).

  27. Asa e, profetiile ne pregatesc, dar ne si arata – cum sa intamplat cu ninivitenii de pilda – ce se va intampla DACA nu incetam sa fim pacatosi, daca nu ne luam in serios munca proprie de curatire a sufletului: demonii care ne incearca pe fiecare se vor ‘materializa’ intr un rau concret, exterior, vor prinde putere. Uneori incercarile vor veni oricum, dar suntem mereu asigurati ca daca ne inarmam cu CREDINTA, NADEJDE si IUBIRE (de Dumnezeu si de frati), le vom birui. Pt ca cei care fac Voia Domnului (ceea ce inseamna ca se curata sufleteste si se impodobesc si cu fapte) “si au ales partea celor puternici”, celor biruitori, cum spune psalmistul.

    De acord ca profetiile sunt spre vigilenta date, dar mie una imi transpare mai mult frica paralizanta si resemnata in multe dintre comentarii, nicidecum nadejdea si pregatirea de lupta. “Lupta” e vazuta observ mai degraba cu puterea politica si stapanirile lumesti decat – asa cum ar trebui si cum spune Sf. Apostol Pavel – lupta cu stapaniile infernale, adica cu proprii demoni.

  28. @ Doroteea
    Sigur ca introspectia ne ajuta sa ne vedem neputintele, dar nu ne este ingaduit sa ne declaram neputinciosi pentru ca ne este frica sa ne angajam intr-o lupta grea si indelungata cu ispitele, impostura, nerusinarea si minciuna.

    “Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” – Edmund Burke

    In martie 1939, Churchill ii spune Marthei Bibescu: „Va fi razboi. Praf si pulbere se va alege din imperiul britanic. Moartea ne pandeste pe toti. Iar eu simt ca intineresc cu douazeci de ani”
    Cu solutia Churchill se identifica si solutia Vladimir Bukovsky. Bukovsky povesteste ca atunci cand a primit prima convocare la sediul KGB “n-am putut dormi de nerabdare. Abia asteptam sa se faca ziua, sa fiu in fata lor, sa le spun tot ce cred eu despre ei si sa intru in ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam inchipui.”

    Luati aminte: Soljenitsyn, Zinoviev, Churchill, Bukovsky. Moartea consimtita, asumata, anticipata, provocata; nepasarea si obraznicia; vitejia insotita de o veselie turbata. Liberi sunteti sa alegeti.
    Moartea, insa, cine, Singur, a invins-o? Cel ce cu moartea o a calcat.
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/trei-solutii-steinhardt/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/cel-care-isi-iubeste-viata-sa-o-va-pierde/

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare