Minunea ICOANEI CE VARSA LACRIMI a Sfantului Arhanghel Mihail din RODOS (VIDEO)

30-10-2013 1 minut Sublinieri

Locuitorii din Rodos vorbesc despre o minune, petrecută sâmbătă dimineața (26 octombrie 2013), atunci când au curs lacrimi din icoana Arhanghelului Mihail aflată în biserica cu același hram din vechiul cimitir Ialyssos, Grecia.

La ora 14, Mitropolitul Chiril al Rodosului a mers la locul unde se află icoana, urmând povestirile credincioșilor, pentru a vedea dacă a fost vorba despre o minune sau de un eveniment obișnuit.

Mitropolitul, după ce a verificat ceea ce păreau a fi lacrimi vărsate de Sfântul Arhanghel, a cerut ca icoana să fie mutată din locul unde fusese așezată.

A studiat cu grijă partea din spate a icoanei, precum și peretele pe care fusese pusă pentru a vedea dacă nu cumva umezeala afectase icoana.

După ce s-a lămurit că acest lucru era imposibil, Mitropolitul Rodosului a afirmat că aceasta a fost o minune, și a cerut ca icoana să fie dusă în biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Ialyssos pentru a fi așezată spre închinare, precum și pentru a se vedea dacă schimbarea mediului va opri fenomenul.

O vom duce la biserica cea mare pentru a vedea dacă minunea continuă, le-a spus Mitropolitul Chiril credincioșilor adunați în biserică.

Primele persoane care au văzut icoana plângând au fost femeile care au deschis biserica sâmbătă dimineața și care la rândul lor l-au anunțat pe preotul bisericii.

Părintele Apostolos ne mărturisește că icoana a fost pictată în 1896 și că recent a fost restaurată de către departamentul arheologic.

Icoana continuă să izvorască lacrimi, chiar și în noul său mediu, oprindu-se doar pentru scurt timp, și se spune că și cu o a doua icoană a Arhanghelului Mihail de la aceeași biserică se petrece același lucru.

traducere şi adaptare: Lucian Filip
sursa: www.johnsanidopoulos.com


Categorii

1. DIVERSE, Minuni, Video

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “Minunea ICOANEI CE VARSA LACRIMI a Sfantului Arhanghel Mihail din RODOS (VIDEO)

  1. Plange pacatele lumii decazute,iadul in care ne gasim ,nu cred ca e de bine!!!!Nemultumirea ingerilor si a sfintilor pt lume,pt pacatele groasnice ce se fac pe acest pamant!Sfinte Arhanghele Mihail roaga-te pentru noi pacatosii!

  2. Oare se apropie cele proorocite de pr. Elpidie din Rhodos?

  3. Nici eu nu cred ca e de bine…

  4. Foarte buna initiativa Preasfintitului… Se va inlatura orice indoiala!

  5. Va rog sa imi spuneti ce a profetit parintele Elpidie? multumesc anticipat..e cred ca e o icoana facatoare de minuni!

  6. Pingback: Irina Nastasiu: De ce plang Arhanghelii? “BALUL BOBOCILOR” – pretext pentru DEZMAT ORGIASTIC in randul adolescentilor, sub ochii si cu acordul profesorilor? - Recomandari
  7. Pingback: MINUNEA ICOANEI MAICII DOMNULUI DIN RODOS [video]. Minuni similare au mai avut loc in aceeasi biserica inaintea primului si celui de-al doilea razboi mondial - Recomandari
  8. Pingback: AJUTOR SUPRAFIRESC, INDULCIRE HARICA SI “SATURARE CEREASCA” IN TIMPUL FOAMETEI SI IN VREMEA OCUPATIEI. Icoana Rastignirii varsand sange – semn al inceputului razboiului. MAICA MACRINA: “Dumnezeu mi-a dat sa inteleg ce anume da El i
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare