MIRCEA VULCANESCU despre MISCAREA LEGIONARA. Lamuriri istorice

10-09-2014 10 minute Sublinieri

vulcanescu-ascr-21Mircea Vulcanescu, al treilea de la stanga la dreapta, la ASCR, anii ’20 interbelici

Mircea Vulcanescu despre legionarism. Lamuriri

Mircea Vulcanescu a fost, in opinia noastra, crestinul complet al veacului interbelic romanesc. A gandit pana la capat intr-o vreme a multelor amagiri si a platit cu viata pentru convingerile sale. Pentru orientarea crestinului si a romanului in veac, consideram ca Vulcanescu este, mai mult decat oricine, modelul. Spunem acest lucru pentru ca, prin natura imprejurarilor in care s-a aflat, a fost in contact cu provocarile vremii aproape la toate nivele sale: ideologice, filosofice, sociale, politice, economice etc. A cunoscut tribulatiile tinerei generatii, nevoile si saracia satelor romanesti, durerile Bisericii, deficientele administratiei statului romanesc; a fost activ in asociatii studentesti, in grupuri de intelectuali crestini, cercetator al satului, economist al statului roman, inalt demnitar al unui guvern de razboi. Si multe altele… Putem spune ca a cunoscut, trait si gandit realitatea interbelica romaneasca in modul cel mai complex dintre contemporanii sai, dar si dintre cei care au evocat, ulterior, perioada. Opiniile sale erau rodul unor cugetari nuantate, non-ideologice, prin care cauta sa strapunga esenta fenomenelor cu care se confrunta, sa le inteleaga sensul si finalitatea. Privea totul prin prisma eshatologiei crestine: in lumina Imparatiei Cerurilor, care se va instaura dupa sfarsitul istoriei omenirii. Nu avea interese ideologice, nu era marcat de interese de „oportunitate”. Nu cauta sa fie pe val, nici sa se puna pe directia „succesului”, pe valul care duce la putere si resurse. Era (si este) liber. Nu s-a autocenzurat niciodata, nu a scris niciodata ca sa mascheze gandurile pe care le avea. Nici nu cauta sa provoace, dar nici nu a fost vreodata stilul sau sa scrie strident, sa rascoaleasca patimi. Voia sa trezeasca discernamantul, gandul luminat de ratiune celor carora li se adresa, nu sa ii domine sau sa ii fascineze retorico-psihologic.

In acest sens, consideram ca Mircea Vulcanescu este cea mai potrivita instanta de raportare contemporana la fenomenul legionar.

Vulcanescu nu s-a apropiat niciodata de legionarism din motive explicite pe care le-a enuntat in mai multe scrieri publicate inca din timpul vietii sale sau publicate postum: 1) respingerea violentei si a fanatismului; 2) distantarea fata de eshatologia imanenta a legionarismului; 3) acordarea primatului spiritualitatii, in dauna angajamentului politic; 4) suspectarea, dupa 1938, a unei subordonari a Legiunii fata de Germania. Pe langa aceste motive majore, Vulcanescu mai avea experienta unor prieteni din generatia sa care aderasera la Legiune din pur oportunism, considerand ca miscarea va fi un vehicol pentru accederea lor in varful ierarhiei interbelice. Mai mult decat o viziune critica asupra fenomenului, insa, Vulcanescu avea si viziunea unei alte cai de angajament a tinerei generatii, pe care a expus-o, de asemenea, public. Accentuam faptul ca, atunci cand critica legionarismul, Vulcanescu nu o facea de pe pozitii partizane, din ratiuni de adversitate ideologica, ci, intotdeauna, de pe pozitia unuia care asuma framantarile tineretului interbelic, care empatiza si se solidariza cu conditia acestuia, dar care nici nu poate face rabat de la o datorie de constiinta. Vulcanescu s-a distantat critic de legionarism, dar nu s-a lepadat niciodata de oamenii concreti care se angajasera pe aceasta cale.

Trebuie spus, de la bun inceput, ca tema tinerei generatii si a tendintelor sale politice a preocupat adanc pe Mircea Vulcanescu si era o tema destul de disputata in general, in interbelic. Mai trebuie precizat faptul ca, inca din anii 20, studentimea romana, din care si Vulcanescu facea parte, a fost framantata de agitatii puternice care au dus la formarea unor organizatii, printre care inclusiv Miscarea Legionara. Calea acestor organizatii de reactie fata de crizele sociale ale Romaniei Mari a fost cea a militantismului politic, care includea si agitatii, demonstratii, confruntari dure si violente cu autoritatile. Vulcanescu a ales, de la bun inceput, o alta cale, cea a misionarismului pasnic, apolitic, ce se manifesta atat pe planul dezbaterilor de idei cat si pe teren social, prin care cauta sa afirme rolul tinerei generatii in edificarea Romaniei Mari. Oricum, de la bun inceput, Vulcanescu a respins categoric orice forma de violenta si a dispretuit calea angajarii politice.

El si-a expus vederile intr-o conferinta ulterior publicata sub forma unei brosuri: Tendintele tinerei generatii in domeniul social si economic (1934). Aici, el face o delimitare intre doua forme de manifestare ale tinerilor interbelici: „activismul prin disperare” si „istorismul prin resemnare”. Activismul prin disperare este calea apucata de tinerii care sunt „sanatosi biologic, dar nu si moral”:

„Ei se arunca, fara sa stie clar in ce scop, in bratele unei credinte fanatice, la moda, pe care nu o mai discuta, si unui sef caruia i se supun orbeste. Adopta o disciplina militara. Aici, isi gasesc un prim fel de absolut: sprijinul turmei. Acest fanatism ii face uneori indarjiti, alteori le rapeste discernamantul. Si, cateodata, omenia. Dar, parca se poate cere omenie unor deznadajduiti?”

Descrierea este limpede: Vulcanescu se referea la legionarism, care, in 1934, devenise miscarea dominanta in randurile tinerilor. Alte miscari de acest gen, situate la dreapta, nu aveau forta unei miscari sociale si nu atrageau, ca un magnet, tinerii. Incheind descrierea acestei cai de actiune, Vulcanescu conchidea, avertizand asupra unei primejdii:

primejdia amagirii cu iluzii si a risipirii zadarnice, dar mai ales primejdia de a sluji de unealta, de a fi folosit fara sa-si dea seama de cei abili si interesati pasc acest activism disperat, care mimeaza candid o dogmatica intransigenta.”

In schimb, Vulcanescu propunea o alta cale, cea a „istorismului prin resemnare”, pe care a si implinit-o pana la sfarsit. Misiunea tinerilor ar trebui sa fie, in acest sens, „desavarsirea unitatii sufletesti a romanilor uniti politiceste”, „obiectivarea acestei unitati in creatii culturale” si, mai ales, „pregatirea sufleteasca pentru ceasurile de incercare ce pot veni.” Detaliind, acestea se realizau prin „intoarcerea la izvoare”, adica la traditie, si prin renuntarea la realizarea de sine pentru jerftirea de sine spre binele colectiv. In conceptia lui Vulcanescu, a urma o cale modesta, de simplu functionar, de pilda, in care incerci sa-si faci datoria bine si pentru tara, sacrificand ambitiile personale (de a deveni o vedeta culturala, de a deveni un publicist faimos) sau politice era „istorism prin resemnare”.

Mai mult decat atat, in alte scrieri despre tanara generatie sau despre generatiile Romaniei interbelice in general, Vulcanescu niciodata nu s-a inclus alaturi de gruparea legionarilor sau a celor cu acelasi crez. Subsumandu-i pe ultimii curentului mai larg al “nationalismului integral” (generat de doctrinele lui Iorga si A.C. Cuza), el se vede, in schimb, fie in curentul ortodox propriu-zis (alaturi de Sandu Tudor, Paul Sterian s.a., acesta, fiind, de altfel, singurul curent unde se afiliaza explicit), fie, conform documentelor de arhiva, sub cel al „autohtonistilor rurali” (a celor care valorizau „Romania satelor”). Ar mai trebui precizat ca Vulcanescu a polemizat puternic atat cu prieteni legionari (ca Misu Polihroniade) cat si cu amici de stanga (Petru Comarnescu), ce ii gaseau intolerabil gustul sau pentru cultura satului romanesc. De asemenea, de interes in aceasta istorie este si proiectul de suflet al lui Vulcanescu, Criterion. Bazat pe organizarea unor dezbateri libere care sa permita expunerea unor opinii divergente, Criterionul a fost atacat atat de la stanga, pentru „tendinte fascizante”, cat si de la dreapta, pentru „bolsevism”, (Vulcanescu a fost atacat vehement de dreapta nationalista, mai ales cea cuzista, pentru Criterion; gruparea era, de asemenea, suspectata si de autoritati, nemultumite de zarva facuta de niste tineri independenti). Proiectul a esuat, insa, dupa cum arata acelasi, din cauza inregimentarii politice a tinerei generatii:

„Asociatia „Criterion” era o incercare de manifestare in comun a tinerei generatii, o tribuna, ci nu un curent sau o doctrina. Ea reunea tineretul de orice opinii, doritor sa discute impreuna problemele vremii, cerandu-i o singura conditie: respectul opiniilor potrivnice, ca manifestari ale gandului, chiar cand nu erau impartasite. Asociatia isi inchipuia ca divergentele de pareri nu inlatura cu necesitate stima reciproca”. (…) In conflictul activist si politic dintre „dreapta” si „stanga”, care a despartit tineretul romanesc, postulatul primatului gandirii inceta de a mai fi un cadru posibil de manifestare pentru oameni care refuzau sa stea de vorba intre dansii. Asa s-a sfarsit cu Asociatia Criterion.”

Cel mai explicit si mai pe larg Mircea Vulcanescu s-a referit insa la Miscarea Legionara in scrierea Nae Ionescu asa cum l-am cunoscut. Aici trebuie respinsa categoric teza unora ca remarcile despre legionarism din acest text ar fi o forma de „autocenzura” din cauza faptului ca ar fi fost scrise in timpul guvernarii antonesciene. In primul rand, o asemenea teza este o calomnie de-a dreptul, daca ne gandim la ideea ca unul din cei mai mari filosofi crestini care a sfarsit martiric s-ar fi autocenzurat de frica superiorului ierarhic. Vulcanescu ar fi fost ultimul om care sa se cenzureze din motive politice in scrieri de tip confesional. Nu s-a delimitat din motive politice nici macar de Antonescu la procesul sau si ar fi scris negativ despre legionari de frica pe cand era ministru secretar de stat?! Dar teza autocenzurii este si absurda, pentru ca, in primul rand, textul scris de Vulcanescu era sub forma unor amintiri, memorii, nu era destinat publicarii sale imediate, nu era elaborat intr-un registru al prudentei publice. In al doilea rand, nici macar nu se stie exact anul in care a fost scris textul, iar editorul cel mai cunoscut al operelor, care a lucrat direct cu manuscrisul si care stie imprejurarile elaborarii acestuia, il periodizeaza intre 1941-1946. Oricum, nu e sigur ca a scris pe timpul secretariatului de stat, ca sa prezumam ca i-ar fi fost frica de Antonescu. Un alt motiv pentru care teza „autocenzurii” este aberanta este ca termenul e impropriu. Autocenzura ar fi fost, eventual, in cazul unei taceri semnificative, unei lipse. Insa Vulcanescu, in scrierea amintita, nu doar ca nu trece cu vederea, ci dedica un spatiu consistent si se arunca intr-o extinsa analiza a Garzii de Fier, trecand in revista  aspecte sociale, istorice si de ideologie. Chiar este remarcabila atentia acordata subiectului, si este absolut evidenta dorinta de a trata cat se poate de complet problema legionarismului pentru a lamuri o tema controversata: motivatiile si gradul apropierii lui Nae Ionescu de Legiune.

Dupa ce face un scurt istoric, arata care era structura organizatiei si face o analiza a categoriilor sociale angrenate in miscare intr-un grad semnificativ: pe langa grupul de studenti intemeietori, el enumera „mica burghezie”, care urmarea „inlaturarea concurentilor evrei” si a marii burghezii romanesti, precum si „muncitorii” si „intelectualii”. Se observa ca lipsesc taranii. Evocarea „grupului intemeietorilor” aduce aminte, insa, izbitor, cu scrierile sale anterioare despre „activismul prin disperare”, ceea ce confirma faptul ca Vulcanescu nu si-a schimbat, in timp, evaluarile facute legionarismului:

Un entuziasm special, un fel de fanatism, amestec ciudat de iubire si ura, cuprinsese acest tineret, ce se credea luat sub aripa de Arhangheli. Acestei Manifestatie-Miscarea-Legionara-1940-18mistici i se datoresc, cred, actele de eroism, cateodata cugetat, cateodata necugetat*, pe care le-au facut unii dintr-insii: plecarea lor la lupta „pentru cruce”, sau pentru judecata dumnezeiasca, ori hotararea de a se jertfi pentru ce li se parea ca este idealul! Dar tot acestei mistici i se datoresc si actele de cruzime, de razbunare intransigenta, de ciopartire a adversarilor cu toporul, care au infiorat societatea romaneasca, si care au dezlantuit apoi, prin prostia conducatorilor politici ai tarii, represalii in acelasi stil, represalii care n-au facut altceva decat sa invenineze raul.

In acest context face acea afirmatie care a atras atentia celor care acuza o “autocenzura” a filosofului:

Prin acesti tineri, societatea romaneasca ajunsese sa fie abatuta de la efortul ei constructiv, printr-o adevarata psihoza, ispititoare in inceputurile ei idealiste, dar spaimantatoare in consecintele ei ulterioare, tenebroase si politienesti.”

Dupa cum se vede, in realitate, este o continuitate perfecta intre observatiile sale din 1934 si cele dintre 1941-46. Si in 1934, si mai tarziu, Vulcanescu credea ca legionarismul, asa cum se dezvoltase pana atunci, este o fundatura pentru societatea romaneasca si ca este izvorat dintr-o disperare reala, canalizata politic.

Analiza fenomenului continua pe tema influentelor de aceasta data externe pe care le-ar fi suferit legionarii. Vulcanescu era convins de existenta unei dependente directe a acestora de Germania hitlerista, exprimarea sa fiind fara echivoc:

„legaturile Garzii de Fier cu nemtii au fost directe si continue. Nemtii au primit pe gardisti la ei, pentru formarea spirituala. Le-au dat directive de lupta conforme cu interesul lor, mergand pana la uneltiri directe, le-au procurat situatii (…), i-au primit in refugiu.”

Probabil ca majoritatea supravietuitorilor temnitelor comuniste nu se regasesc in aceste randuri si este de inteles. Trebuie insa sa ne amintim ca Vulcanescu scria aceste randuri mai ales despre Miscarea Legionara a anilor ’38-’41 si la politica dusa de conducerea ei de atunci. Din cauza acestei orientari a ML, de altfel, Vulcanescu a refuzat sa intre ca secretar de stat in guvernul statului legionar, desi cel care l-a chemat era un vechi colaborator al sau nelegionar (episodul e relatat in aceleasi amintiri, iar autorul arata ca era convins ca se va ajunge la conflict intre Sima si Antonescu). In fine, pe langa nemti, Vulcanescu mentioneaza ca si rusii (sovieticii) au cautat sa se inflitreze in Miscarea Legionara pentru a crea diversiuni si tulburari.

In acest context, filosoful explica si raportul sau personal cu Legiunea:

„In ce ma priveste, desi aveam multi prieteni in Garda si eram eu insumi om de dreapta si aveam oarecare simpatie pentru ei, mai ales la inceput, iar ei insistasera mult pe langa mine sa vin la ei, in orice conditii; dar eu nu acceptasem, pentru ca, pe de o parte, nu-mi placea terorismul, iar pe de alta, nu voiam sa-mi alienez, cu niciun chip, judecata personala.”

In ceea ce priveste simpatia, e elocvent ca Vulcanescu o manifesta fata de persoanele implicate in Garda, nu fata de regulile sau manifestarile acesteia. Reticentele erau mai profunde de atat, insa. Se vede mai departe, in subcapitolul dedicat raportului dintre ortodoxie si doctrina legionara, in ultima instanta, dintre ortodoxie si politica. Este un loc in care incerca sa lamureasca motivatia pentru care Nae Ionescu se apropiase de o miscare politica. Problema de capatai aici era faptul ca scopul ortodoxiei, realizarea Imparatiei Cerurilor, nu se poate implini decat dupa sfarsitul istoriei in mod deplin. A incerca o realizare absoluta a Imparatiei Cerurilor pe pamant, prin mijloace politice, este o tragica eroare, o confuzie:

„Nae Ionescu era insa prea la curent cu teologia, ca sa nu stie ceea ce s-a numit in literatura chestiunii „pacatul lui Dostoievski” – triumful Bestiei, care naste orice confuzie de planuri, in acest punct: confuzia comunitatii sociale de aici cu comunitatea spirituala absoluta: natiunea cu Biserica – pentru a putea admite ca solutia lui putea fi un totalitarism elementar ca acel al atator altii!”

nae-ionescu-razbointrucuvantSi, desi gaseste o justificare teologica pe care Nae Ionescu o da ideii de „capitan”, totusi, Vulcanescu precizeaza clar ca acesta, totusi, nu aderase la solutia „mantuirii prin politica”, lucru care il deosebea de Garda:

„Nu cred, deci, ca Nae Ionescu alunecase la credinta in mantuirea politica. Si, in acest punct, vad staruind, confirmata chiar de esecul lui Codreanu si, – prin aceasta, fara putinta de acoperire – , o deosebire categorica, reziduala, fata de gardism”.

Pentru Vulcanescu, asadar, gardismul era o doctrina a „mantuirii prin politica” sau, altfel spus, un „totalitarism elementar”.

Insa, in general, Vulcanescu era de parere ca starea de criza care debuseaza intr-o febrilitate a faptei, o stare de spirit care caracteriza pe multi dintre prietenii sai intelectuali care migrasera spre legionarism, era o ispita si un sentiment contrar celui specific romanesc. Astfel, in scrierea Dimensiunea romaneasca a existentei (1943-44) la punctul „6. Usurinta in fata vietii”, Vulcanescu pune in contrast atitudinea specific romaneasca de „a-si tine randul” cu cea care apare periodic, ca o ispita, contrara, de simt „acut al istoriei”, care „iti cere sa intervii „acum ori niciodata”, un sentiment care, considera filosoful,

nu e, in esenta lui, unul romanesc. E, cel mult, un simptomul unei febre de o clipa, al unui sentiment special ca vremea a ajuns la limita, s-a implinit, ori a unei ispite din afara, care incearca sa scoata din firea lui omul romanesc.”**

Am schitat aici cadrul general care demonstreaza, fara echivoc, care a fost atitudinea reala a lui Mircea Vulcanescu fata de fenomenul legionar. Mai sunt si alte scrieri care precizeaza orientarea filosofului crestin sau care pot fi relevante pentru subiectul de fata, si chiar din cele citate nu am extras totul (sunt foarte interesante observatiile pe care le face despre Mota si Codreanu in Nae Ionescu asa cum l-am cunoscut) insa nu e cazul sa ne lungim mai mult pentru moment. Din cele expuse aici reiese ca el nu s-a alaturat miscarii, dupa cum a aratat singur, din cauza „terorismului”, a refuzului subordonarii politice (cine intra in Miscare trebuia sa fie obedient conducerii) si a suspiciunii fata de subordonarea externa fata de nemti. Nu se regasea, ci considera ca fiind o ispita activismul fanatic, disperat, si vedea in el o forma de „mantuire prin politica”, de „totalitarism”. Vedea toate acestea, insa, cu inima, caci empatiza cu suferintele acelui tineret, pe care l-ar fi vrut mai „romanesc”, adica mai cuminte, mai in randuiala, intors la izvoare, cautand sa faca, asa cum obisnuia sa zica, „putintel bine” in locul unde-l punea Dumnezeu si datoria fata de neam. Si invinuia, de fapt, elitele Romaniei Mari pentru excesele si tragedia acelui tineret. De aceea, consideratiile sale nu sunt acuzatii, ci sunt descrieri obiective, compatimitoare.

Poate ca multi se smintesc si nu se regasesc in aceste cuvinte, tocmai pentru ca, asa cum arata si autorul lor, multi dintre legionari erau animati de eroism autentic, de idealism, de veritabila jertfelnicie. Insa aici era vorba despre ce a prevalat in istoria interbelica a fenomenului legionar, adica atunci cand acesta era pe „valul” istoriei si, pentru scurt moment, chiar la putere. In schimb, perioada comunista, cea a represiunii, a scos in evidenta disponibilitatea multor legionari spre martiraj, marturisire, spre o adanca atitudine crestina fata de aproapele, inclusiv tortionar, dupa cum o arata atatea pilde ale sfintilor inchisorilor.

Rostul acestor explicatii este de a pune la punct o problema istorica si o falsa controversa. Unii vor cu orice chip sa-l faca legionar pe Vulcanescu. Pur si simplu nu e cazul, ar fi o mistificare. Nu exista nicio controversa pe acest subiect. Vulcanescu trebuie inteles, ca si fenomenul legionar, ca om al timpului si societatii sale. In acest sens, el se gaseste alaturi si nu impotriva legionarilor de atunci, asa cum era alaturi si nu impotriva prietenilor sai de stanga. Notiunile de „pro” si „contra” nu-si au locul aici. Noi consideram, totodata, ca perspectiva sa asupra fenomenului legionar din timpul sau (deci pana la instaurarea comunismului si a experientei membrilor organizatiilor legionare din inchisori) este adevarata si demna de luat in seama de orice traditionalist si nationalist autentic. Daca cineva, in prezent, se sminteste sau nu accepta aceasta viziune, e problema sa. A nega, insa, evidenta sau a rastalmaci istoria pentru a o conforma prin abuz cu propria adeziune ideologica, nu este, cu siguranta, o solutie pentru oamenii de buna-credinta.

In fine, ca o ultima precizare: acest articol lamureste raportul lui Vulcanescu cu Miscarea Legionara din perioada interbelica. In prezent, noi consideram ca nu exista in Romania un fenomen social similar. Aceste randuri nu sunt pentru cei care cauta pricina, ci pentru cei onest interesati sa cunoasca un adevar istoric.

Note:

*Asa se si explica singurul articol de sprijinire a unei actiuni a tineretului gardist:O cruce la mormantul eroului necunoscut”, (1933), scris de Vulcanescu drept reactie la initiativa studentilor legionari de a pune cruce la mormantul eroului necunoscut. Gestul de solidarizare era normal (politia intrase salbatic in multimea de studenti insotita de preoti care voiau doar sa puna o cruce la un mormant cu puternic simbol national), dar nu a fost vorba de o adeziune sau de acceptare a doctrinei, regulilor sau altor manifestari gardiste ca atare. Vulcanescu pur si simplu concepea o alta prezenta si misiune pentru tineret in viata sociala si politica a Romaniei Mari.

** Vulcanescu considera o astfel de atitudine ca fiind un „moment nespiritual” (termen pe care-l foloseste cu ghilmele, ceea ce arata ca se auto-citeaza din scrierile precedente), adica „o alunecare din starea de plinatate, de belsug si har”, o ispita a „deznadejdii” si a refugiului in fapta, actiune. In textul sau din 1934, „Generatie”, el identifica un „moment spiritual” al tinerei generatii intre 1925-1929, de „descoperire de sine a tinerei generatii”, dar si un „moment nespiritual” intre 1929-1932, de „cadere spirituala, de deceptie”, de criza, pe scurt. Or, unul din raspunsurile tinerilor la momentul nespiritual, de criza, a fost „activismul prin disperare” evocat mai sus.

*** O discutie despre ce a fost bun si ce a fost rau in Miscarea Legionara este prea vasta pentru a o purta aici. In orice caz, o opinie mai echilibrata pe acest subiect am gasit la Monahul Moise in cartea sa despre Valeriu Gafencu, Sfantul Inchisorilor.

scan0016

*

*

*


Categorii

1. DIVERSE, Istorie, Mircea Vulcanescu, Opinii, analize, Polemici, conflicte, zelotism, extremism, provocari

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Actualitate

Comentarii

14 Commentarii la “MIRCEA VULCANESCU despre MISCAREA LEGIONARA. Lamuriri istorice

  1. Excelent articol. Better later than never.

    Era momentul ca cineva să pună punctul pe i în această privință și mă bucur să descopăr că acel cineva este chiar Mircea Vulcănescu, o personalitate a lumii românești interbelice pe nedrept trecută cu vederea în acești ani, parcă chiar mai abitir decât în vremea șobolanilor roșii, cei care au încercat sa ii ucidă pană și amintirea.

    Insa, in general, Vulcanescu era de parere ca starea de criza care debuseaza intr-o febrilitate a faptei, o stare de spirit care caracteriza pe multi dintre prietenii sai intelectuali care migrasera spre legionarism, era o ispita si un sentiment contrar celui specific romanesc.

    Da, îmi aduc aminte de vremurile când mă încerca această ispită chiar și pe mine, un țăran emancipat, dacă vă puteți imagina așa ceva.
    De fapt, nici acum nu îs convins că am scăpat din ghearele hidrei că parcă am devenit mai ‘telectual așa, de când scriu cu diacritice și ma hrănesc cu o plăcere nedisimulata cu diluviul informațional, știrile, ist(e)oria recentă și manualele de propagandă, deghizate în tot felul de chipuri și forme…

  2. Sunt totusi cateva lucruri de spus aici. In primul rand atitudinea lui Vulcanescu in doua situatii identice: refuza sa intre in guvernul legionar al lui Antonescu, dar intra apoi in guvernul lui Antonescu, fara legionari. De ce nu a putut fi “un simplu functionar” in timpul guvernarii lui Sima?

    Nu fac un proces de intentie, dar iarasi nu inteleg: cum ar putea tineretul sau oricine, sa realizeze “desavarsirea unitatii sufletesti a romanilor uniti politiceste” fara a se uni ei insisi, fara a avea actiuni coerente? Mai ales intr-o epoca, la fel ca cea de azi, in care CURENTUL DOMINANT este impus prin complicitatea cu elitele vremii?

    Cea mai buna dovada este chiar acest site: nu sunteti 2-3 persoane( presupun, nu stiu!) care au lucrat, lucreaza la el? Cum ati fi putut sa-l faceti, daca ramaneati fiecare cu treaba lui?

    Sigur ca fanatismul e un pacat. Sau actele de violenta. Si eu cred ca aceasta febrilitate inspre actiune nu este specifica neamului romanesc. Dar pe de alta parte, legionarii au aparut in anii ’20. Daca urmariti istoria lor, o sa vedeti ca sunt mari perioade in care actiunile lor politice erau cvasi-nule. Se ocupau cu muncile campului, construiau biserici, edificii utilitare, etc. Adica actionau pe plan social. Problema este ca pe plan social “YOU CAN ONLY DO SO MUCH”, ca sa zic asa. E dureros sa faci o lucrare in care pui suflet si sudoare, pentru ca politicul s-o darame cu o singura lovitura.

    De-aici s-au nascut frustrarile si violentele. Daca noi am fi crestini misionari si ne-am duce din sat in sat, pentru a spune adevarul despre avort, cam cat s-ar putea face? Destul de mult, dar nu suficient. Pentru ca atata vreme cat legea lumeasca o va permite, diavolul va profita si ii va ispiti pe oameni sa greseasca.

    Tragedia acelui tineret, era asa: sa stea “mai cuminte” in timp ce bunicii si parintii lor cadeau in mizerie si robie sau sa se ridice si sa incerce sa schimbe ceva.

    Dvs stati cuminti, cand faceti lucrarea pe care o faceti la acest site? Sau nu?

    Multumesc pentru text, e foarte lamuritor si necesar.

  3. @Mihai:

    Sunt totusi cateva lucruri de spus aici. In primul rand atitudinea lui Vulcanescu in doua situatii identice: refuza sa intre in guvernul legionar al lui Antonescu, dar intra apoi in guvernul lui Antonescu, fara legionari. De ce nu a putut fi “un simplu functionar” in timpul guvernarii lui Sima?

    Motivele le-a expus in lucrarea citata. De precizat, totusi, ca era vorba de functia de secretar de stat, deci nu doar “simplu functionar”. Nu avea incredere in statul legionar pentru ca avea banuiala, confirmata, ca Sima avea agenda proprie si, la o adica, va lua alte decizii decat Antonescu. A acceptat greu, oricum, si doar la ordin, sa fie secretar de stat si dupa rebeliune (pe care el a privit-o ca un razboi fratricid), adica in gv. Antonescu.

    Nu fac un proces de intentie, dar iarasi nu inteleg: cum ar putea tineretul sau oricine, sa realizeze “desavarsirea unitatii sufletesti a romanilor uniti politiceste” fara a se uni ei insisi, fara a avea actiuni coerente? Mai ales intr-o epoca, la fel ca cea de azi, in care CURENTUL DOMINANT este impus prin complicitatea cu elitele vremii?

    Buna observatie. Vulcanescu nu era abstract. A facut parte dintr-o Asociatie studenteasca ce a avut actiuni concrete sociale si pe teren intelectual (ASCR), a organizat platforma Criterionului si a incercat chiar si o actiune politica, pe care o voia, in cuvintele lui, lipsita de terorism si de dependente externe. Nu a avut succes, insa asta nu inseamna ca nu dorea si el actiune concreta.

    Cea mai buna dovada este chiar acest site: nu sunteti 2-3 persoane( presupun, nu stiu!) care au lucrat, lucreaza la el? Cum ati fi putut sa-l faceti, daca ramaneati fiecare cu treaba lui?

    In text nu a fost dezvoltata ideea, insa prin implinirea datoriei nu se intelege “a sta in banca ta”, adica a fi lipsit de initiativa, de reactie, indiferent social. Alta e ideea. Vulcanescu, dar si altii ca el, priveau actiunea gardista ca avand in spate o stare de spirit precipitata, febrila, care vrea rezultate imediate. Asta o priveau drept o ispita, iar, uneori, era vorba chiar de oportunism (unii voiau succes, pur si simplu, fie de gazeta, fie politic, fie cariera, fie toate la un loc). In opinia lui, calea reala era cea a muncii persistente, a implicarii modeste in sensul pastrarii cumpatului, “randului”, in sensul de a accepta ca a lucra pentru natiune poate insemna sacrificiu de sine si zero succes social sau politic, iar aceasta lucrare nu trebuie sa fie doar un hei rupism hazardat, ci ceva substantial, o contributie concreta, indiferent de sfera de activitate.

    Sigur ca fanatismul e un pacat. Sau actele de violenta. Si eu cred ca aceasta febrilitate inspre actiune nu este specifica neamului romanesc. Dar pe de alta parte, legionarii au aparut in anii ’20. Daca urmariti istoria lor, o sa vedeti ca sunt mari perioade in care actiunile lor politice erau cvasi-nule. Se ocupau cu muncile campului, construiau biserici, edificii utilitare, etc. Adica actionau pe plan social. Problema este ca pe plan social “YOU CAN ONLY DO SO MUCH”, ca sa zic asa. E dureros sa faci o lucrare in care pui suflet si sudoare, pentru ca politicul s-o darame cu o singura lovitura.

    Au aparut in anii ’20, insa parca evolutia a fost un pic alta. Adica, initial, au mers mult pe ideea agitatiei politice, abia ulterior incepand sa se implice mult si social. Adica nu e ca si cum s-au implicat pasnic in ridicarea satului si apoi s-au trezit aruncati in inchisori.

    Tragedia acelui tineret, era asa: sa stea “mai cuminte” in timp ce bunicii si parintii lor cadeau in mizerie si robie sau sa se ridice si sa incerce sa schimbe ceva.

    De acord. De altfel, problema tineretului depasea chiar si diviziunile ideologice.

    Dvs stati cuminti, cand faceti lucrarea pe care o faceti la acest site? Sau nu?

    🙂

    Stai sa vezi si laturile pe care o sa ni le luam inclusiv pentru acest text de la “fratii cei mincinosi”, ca nu ajunge ca ne punem rau cu “lumea” inalta romaneasca. De altfel, nu-i de mirare, daca si Vulcanescu a suferit campanii de calomnii si rastalmaciri ticaloase, cine suntem noi sa fim scutiti de asa ceva?

  4. admin,
    gata, au inceput sa curga laturile 🙁
    Domnul sa va ajute si la bine, si la greu!

  5. @cititor:

    Da… Cat fac ei caz de legionarism, insa cu faptele si “cazierul” lor ar fi primit interdictie pe viata sa intre in Miscare. Ce onoare, ce onestitate, cand ei nu lucreaza decat minciuna? Oricate se pot reprosa Miscarii Legionare, insa cel putin ei cereau si formau tinerii in acest spirit al cinstei si al adevarului, la care falsii lor adulatori de astazi nicicand nu vor ajunge.

  6. Parerea mea este ca,crestinul alege crucea nu sabia(Parintele Arsenie Boca zicea asa:alegeti ori crucea ori sabia…parca;cred ca prima varianta ar fi cea mai buna).Deseori m-am gandit de ce Miscarea Legionara a sfarsit asa de brusc,rau,repede,ciudat.M-am gandit poate ca a fost o miscare care a fost intr-un loc gresit sau la un timp rau ales,sau ceva de genul asta.Pe de alta parte ma gandeam ca nu miscarea legionarilor a fost cea ce a produs pe Sf.Închisorilor,ci, chiar numele arata ca închisorile comuniste au sfintit pe cei care au devenit sfinti,marturisind pe Hristos in ele.Si atunci mi-am adus aminte de sfatul lui Gamaliel,si mi-am zis ca a avut dreptate.

    Nu zic ca nu imi place de miscarea legionarilor(intr-un fel o simpatizez) ,caci banuiesc ca era pornita dintr-un sentiment patriotic,nationalist.O miscare din romani pentru romani,ca prea erau romanii haituiti in propria lor tara de atatia straini si de atata timp.Dar se pare ca judecatile lui Dumnezeu nu se prea potrivesc cu cele omenesti.Si crestinii au uitat de necazurile care trebuie sa le aiba in lume si de faptul ca doar la pagani,eretici si alte nationaltati Dumnezeu asteapta pîna se umple masura faradelegilor ca sa îi pedepseasca;pe cand la crestini,exact ca la vechii evrei ,pedeapsa vine aproape imediat.
    Iar pe de alta parte cred ca aceea miscare ar fi degenerat in altele mult mai rele,caci multe au inceput bine,sau pornind de la o idee aparent buna,dar au sfarsit foarte prost.Iar multe promisiuni au fost facute si prea putine au fost si indeplinite.
    Ma rog,sunt multe de spus.

  7. Admin
    Da, am vazut si eu laturile azi. Tot ceea ce pot face astfel de oameni sunt dor laturile din viata si din jurul lor. Au scris ca ati atacat ML folosind scrierile lui Vulcanescu. Dar nici macar nu s-au sinchisit sa si arate unde este greseala sau atacul si nici macar daca Vulcanescu avea dreptate sau nu. Ce sa le faci , este prea mult pentru creierul lor sa si gandeasca.
    Daca ar fi fost cineva mai cult sau mai de buna credinta as fi zis. Dar cine s-a gasit sa vorbeasca ? Infractorul (…editat) :)). Fata lui blanda si smerita spune totul.
    Este totusi de clarificat ca blogul si clica puscariasului (…editat) si blogul lui (…editat) nu au absolut nimic in comun cu Miscarea Legionara. Dealtfel adevaratii urmasi ai legionarilor constituiti intr-o asociatie s-au dezis de minciunile si calomniile lor atragand atentia publicului de a nu pica In inselarea asocierii lor cu cei doi puacariasi sau cu miscarile extremiste. Ar fi bine sa puneti linkul cu acel comunicat spre lamurirea oamenilor.
    Inca odata, acele laturi de bloguri fac propaganda bolsevica si dughinista dar se considera in acelasi timp pro legionari . Cand legionarii au luptat contra bolsevismului si a influentei Rusiei asupra Romaniei. Bunaoara lucrurile nu se leaga si oamenii trebuie sa fie foarte atenti la inselarile acelor bloguri-capuse.

  8. @Spartacus:

    Ar fi bine sa puneti linkul cu acel comunicat spre lamurirea oamenilor.

    Este vorba despre asta, cel putin dupa stiinta noastra:

    Precizare

    Foştii deţinuţi politici legionari din Fundaţia „George Manu“ doresc să precizeze că blogul “Apologeticum” nu reprezintă un punct de vedere legionar. Mai mult, prin limbajul provocator şi iresponsabil prin care este jignită Patriarhia B.O.R. şi printr-o serie de alte exprimări inacceptabile, folosite în repetate rânduri, loveşte inclusiv în adevăratul legionarism, care înţelege să se manifeste numai în limitele decenţei şi ale bunului simţ, adică în numele unor principii fundamentale ale educaţiei legionare. Un legionar adevărat nu jigneşte niciodată instituţia Bisericii.

    Facem pe această cale un apel către toţi cei care se consideră susţinători sau simpatizanţi ai legionarismului, să se încadreze în primul rând în această disciplină şi în adevărata conduită care trebuie să-i caracterizeze pe cei care doresc să-şi însuşească principiile educaţiei legionare. Cinstea, onoarea şi corectitudinea sunt valorile care trebuie să primeze. Folosirea unui limbaj trivial şi jignitor nu este decât în măsură să compromită această imagine şi nu face decât să servească, conştient sau inconştient, unor interese străine legionarismului, ortodoxiei româneşti, şi chiar străine ţării noastre.

    În numele foştilor deţinuţi politici legionari din Fundaţia “George Manu”,
    Gelu Gheorghiu

    http://www.fgmanu.ro/permanente.php#p1453

  9. Pingback: IN MIJLOCUL DURERII. ”Traise cu gandul de a se jertfi”. EVOCARI INEDITE DESPRE FERICITUL MARTIR MIRCEA VULCANESCU († 28 octombrie 1952) -
  10. Pingback: MIRCEA VULCANESCU, SFANTUL si MARTURISITORUL LUI HRISTOS – PATIMIRI DIN INCHISOARE si multe marturii mai putin cunoscute (actualizare AUDIO si VIDEO) - Recomandari
  11. Pingback: Crezul lui Mircea Vulcanescu: “NU SUNT FANATIC, NICI EXCLUSIVIST, si pozitia mea crestineasca m-a facut sa consider politica drept o activitate de mana a doua”. IDEALISMUL si JUSTITIARISMUL – “patronii tuturor ipocriziilor” -
  12. E un subiect destul de amplu.Trebuie clarificat un lucru.Majoritatea rimelor care se imputa Miscarii Legionare au venit dupa asasinarea Capitanului,cand conducerea a fost preluata de Horia Sima care nu a fost recunoscut ca sef al Miscarii Legionare de foarte multi legionari de varf impreuna cu tatal si fratii lui Zelea Codreanu.Era acuzat ca se abate foarte mult de la linia legionara prin crime si atentate,cand Capitanul(find arestat si la scurt timp asasinat) a indemnat la calm si sa nu reactioneze nimeni si sa indure orice lovitura(Aceasta fiind o trasatura importanta a legionarismului plus asumarea faptelor si ispasirea pedepselor ceea ce nu s-a mai intamplat dupa moartea Capitanului).Horia Sima a facut opusul ceea ce a dus la asasinarea Capitanului si a elitei legionare si a umbrit si a distrus miscarea si a scos-o aproape total de pe linia crestina.
    ” Am fost întrebat dacã activitatea noastrã de pânã acum se aflã pe linia Bisericii Crestine. Rãspund: Facem o mare deosebire între linia pe care mergem noi si linia Bisericii Crestine. Linia Bisericii este cu mii de metri deasupra noastrã. Ea atinge perfectiunea si sublimul. Nu putem coborî aceastã linie pentru a explica faptele noastre.
    Noi, prin actiunea noastrã, prin toate faptele si gândurile noastre, tindemcãtre aceastã linie, ne ridicãm spre ea, atât cât ne permite greutatea pãcatelor cãrnii si condamnarea la care am fost sortiti prin pãcatul originar. Rãmâne de vãzut cât am putut, prin sfortãrile noastre pãmântesti, a ne înãlta cãtre aceastã linie”
    Doamne ajuta!!

  13. Pingback: NOI MARTURII INEDITE DESPRE MIRCEA VULCANESCU. Martirul care “contemplase durerea lumii” si care ii apara “pe cei mai mici, oropsiti, huliti”. “Faptele lui vorbeau pentru el. Dar n-au fost cercetate. Trebuia sa fie inchis si
  14. Pingback: PAGINI INEDITE DESPRE MIRCEA VULCANESCU DIN JURNALUL SOTIEI SALE, MARGARITA. Martirul care “contemplase durerea lumii” si care ii apara “pe cei mai mici, oropsiti, huliti” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare