NEGAȚIONIȘTII, EXTREMA DREAPTĂ, CONSPIRAȚIONIȘTII. Proteste „anti-corona” în mai multe orașe europene, întâmpinate prin minimalizare sau demonizare de presa mainstream/ ROBERT F. KENNEDY la protestul din Berlin: „Singurul lucru de care are nevoie un guvern pentru a-și transforma oamenii în sclavi este FRICA”
Nota noastră
Sâmbătă, 29 august, au avut loc, din nou, o serie de proteste împotriva restricțiilor guvernamentale folosite în „lupta împotriva Covid-19”. Cele mai ample au fost la Berlin, unde s-au adunat circa 38.000 de protestanți, potrivit cifrelor oficiale.
Protestul a adunat categorii sociale foarte diverse, după cum se poate remarca și în fotografiile de la protest (vezi mai jos), dar presa a fost interesată în evidențierea „extremei drepte” prin supra-expunerea unui incident în care ar fi fost prezentă și responsabilă pentru altercații vizând Reichstag-ul german. „Asediatorii” ar mai fi scandat și „Putin, Putin!”, ca să fie cercul paranoid complet, deși Rusia nu e cu nimic diferită în abordarea pandemiei de guvernele occidentale. Cotidianul El Pais a etichetat toți participanții la protestul din Berlin drept „negaționiști”.
Autoritățile germane au căutat, de altfel, să blocheze protestul, însă interdicția a fost anulată de instanță, care a considerat că invocarea unor riscuri de sănătate publică nu poate duce la abolirea unui drept constituțional. La demonstrația de la Berlin a participat și Robert F. Kennedy, cunoscut pentru angajamentul său public de contestare a industriei farmaceutice (Robert F. Kennedy poate fi citit cu aceste texte pe site-ul nostru). În discursul său a afirmat:
„Guvernele iubesc pandemiile. Iubesc pandemiile pentru același motiv pentru care iubesc războaiele. Pentru că le dau abilitatea de a impune controale asupra populației pe care, altfel, populația nu le-ar accepta niciodată.
Este un mister pentru mine că toți acești oameni importanți ca Bill Gates și Tony Fauci au plănuit și s-au gândit la această pandemie de decenii. Și totuși, acum că e aici, par că nu știu despre ce vorbesc.
O inventează pe măsură ce merg înainte. Inventează numere. Nu ne pot da un test PCR care să funcționeze cu adevărat. Trebuie să schimbe declararea decesului de Covid pe certificatele de deces astfel încât să pară periculoasă. Singurul lucru la care se pricep este să pompeze frica.” „Singurul lucru de care are nevoie un guvern pentru a-și transforma oamenii în sclavi este frica.”
Proteste au mai avut loc și în Londra, unde s-ar fi adunat câteva mii de oameni, în Paris, unde ar fi participat câteva sute, precum și în alte orașe europene.
Cotidianul:
(VIDEO) Manifestații ”anticorona” în Europa
Mii de oameni care se opun portului măştii şi restricţiilor pentru combaterea coronavirusului au ieşit în stradă sâmbătă în mai multe oraşe ale Europei, cea mai mare manifestaţie de la Berlin fiind întreruptă de poliţie din cauza nerespectării măsurilor sanitare, relatează AFP, preluată de Agerpres.
La Paris, 200 până la 300 de persoane au protestat împotriva portului obligatoriu al măştii. Sophie, o pariziană de circa 50 de ani, a venit să protesteze pentru „libertatea de a alege”. „Sunt pur şi simplu o cetăţeană furioasă din cauza măsurilor liberticide care nu au nicio justificare medicală”, a spus ea.
La Berlin, coloana abia plecată de circa 20.000 de participanţi, potrivit poliţiei, a trebuit să se oprească. Invocând faptul că „distanţarea minimă” nu este respectată în pofida solicitărilor repetate ale forţelor de ordine, poliţia a decis că „nu există altă posibilitate decât dispersarea acestei adunări”.
După ce au fost somaţi să plece la începutul după-amiezii, manifestanţii, dintre care mulţi erau aşezaţi, au rămas la faţa locului şi au strigat „rezistenţă” şi „Noi suntem poporul”, un slogan al extremei drepte, iar unii au cântat imnul naţional.
Mii dintre ei au continuat să manifeste în cadrul unui protest care s-a putut derula fără intervenţia poliţiei. Mai multe grupuri au organizat sit-in-uri şi au blocat artere în mai multe locuri din Berlin. Un grup a aruncat cu pietre şi sticle în forţele de ordine, care au efectuat două arestări, potrivit poliţiei
La protest a participat o mulţime foarte amestecată, din toate grupele de vârstă, inclusiv familii cu copii. Drapelele cu curcubeul s-au amestecat cu cele ale Germaniei, iar manifestanţii au strigat în mai multe rânduri „Merkel trebuie să plece”, cuvântul de ordine al partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).
„Nu sunt un simpatizant al extremei drepte, sunt aici pentru a apăra libertăţile noastre fundamentale”, a declarat pentru AFP Stefan, un berlinez de 43 de ani, cu craniul ras, care purta un tricou gri pe care era scris cu majuscule albe: „Gândeşte, ajută!”.
„Muţi spun că nu există decât câţiva inşi de extremă dreaptă în stradă dar, în realitate, ei sunt cei care organizează manifestaţia”, spune pe de altă parte Belinda, care a participat la o contramanifestaţie organizată de stânga radicală Die Linke.
Poliţia din Berlin a arestat, sâmbătă, mai multe sute de participanţi la protestele faţă de restricţiile impuse în Germania în contextul pandemiei, potrivit BBC.
La Londra, o mie de manifestanți au cerut ”sfârșitul tiraniei medicale” în Trafalgar Square.
A video for all the conspiracy theorists who believe the MSM and their lies about the London protest today. Normal people in large numbers who want their lives back pic.twitter.com/Aq2W1zivCD
— Stop New Normal (@StopNewNormal) August 29, 2020
Here are some more photos of today's anti-New Normal demo in Berlin. We're sorry that they don't feature more "Nazis." If you want to see pictures of Nazis, just visit any corporate media website. Their photographers appear to have been fixated on those unsavory folks. pic.twitter.com/plDodCp3JP
— Consent Factory (@consent_factory) August 29, 2020
Here are a few more photos of people at the anti-New Normal demo in Berlin today (courtesy of @SBergsma). Again, apologies for the lack of "violent Nazis." pic.twitter.com/QK9BV0JiH6
— Consent Factory (@consent_factory) August 29, 2020
And here's the august New York Times, which also can't get the basic facts straight, or just doesn't want to report them, or something. (The protest was not shut down, not for long anyway. We did indeed "reach our destination"). https://t.co/JAICM6iXac
— Consent Factory (@consent_factory) August 29, 2020
Germany Rises Up!
Tens of thousands of citizens peacefully protest in Berlin (Again) against Merkel's tyrannical Corona measures
Removing kids from parents who don't properly quarantine, compulsory masks, businesses closed, etc.
Antifa also on scene! pic.twitter.com/T2f28x4si9
— Amy Mek (@AmyMek) August 29, 2020
2nd anti corona restrictions protest in Lisbon. Still small but bigger. Messaging incl preventing large gatherings is done to prevent people from organising, the media is propaganda, the govt is stifling our freedom… culminating in "this is a 'plandemic' not 'pandemic'." pic.twitter.com/z37tyzh1s3
— Victoria Waldersee (@v_waldersee) August 29, 2020
Bucurie! Gândul îmi spune că nu ar trebui să ne bucurăm de asemenea proteste și nici nu ar trebui să participăm vreodată la orice fel de protest! Sfinții Părinți vorbesc despre veacul nostru, al optulea, ca despre un veac în care se va instaura duhul anarhiei, oare nu protestele vor fi scânteia? Cred că mai degrabă ascultarea chiar și a unor măsuri sau legi absurde ne poate salv,a atâta timp cât nu ne este încălcată conștiința creștină! Continua nemulțumire, cârtire și în cele din urmă protestul, nu cred că sunt atributele creștinului!
@Eugen
Nu ne bucurăm, constatăm.
Pdap, nu orice fel de protest este o contribuție la haosul antihristic. Ar fi ca si cum am considera ca orice fel de reacție fata de abuzuri pregătește calea lui antihrist, si nu credem ca e așa.
Creștinul trebuie să-și bage capul în pământ ca struțul, să cedeze în fața unor autorități ce nu sunt puse de Dumnezeu, printr-o ascultare care-l va face SCLAV, nu MUCENIC.
Dacă astăzi accepți inepțiile celor ce ne conduc, pe măsură ce va trece timpul ți se va cere din ce în ce mai mult.
Noi trebuie să ne luptăm pentru normalitate nu să capitulat gândindu-ne că sunt vremurile din urmă, vine Hristos și le descurcă pe toate.
Creștinule, ești pregătit pentru vremea venirii lui antihrist? Ești sigur că vei face față la luptele duhovnicești ce se vor da?
Menirea noastră este nu de a ne dori să apucăm vremurile din urmă, ci, prin viața noastră, prin pocăință și rugăciune, să încercăm, pe cât posibil, să facem să se amâne acel timp. În caz contrar ești în mândrie.
Dacă Ștefan cel Mare nu ar fi pus mâna pe sabie, ce ar fi fost? Uneori e nevoie și de așa ceva, dar dacă poporul ăsta va fi judecat pentru ceva, asta ar fi faptul că suntem dezbinați. În prezent sunt 10 forme de organizare naționalistă. Pentru ce? Uniți-vă să fiți puternici! Una singură e suficientă. Însă unitatea o dă numai Hristos!
Nu au fost proteste anti covid (oamenii nu puteau sa protesteze contra unui virus, e logic), ci au fost impotriva sistemului fascist care se vrea instaurat. Atata doar ca protestele astea nu sunt cea mai buna solutie, cred eu. Ce solutie as intrevedea eu? Sa fim uniti in rugaciune (in dreapta credinta…nu e vorba de ecumenism, asta ca sa nu se inteleaga gresit) si sa nu acceptam tot ce ni se serveste pe tava. Vad ca multi iau pe nemestecate chiar tot. Trebuie sa ne gandim ce e bine si ce nu din ce se da, sa selectam, sa filtram lucrurile. Pentru asta este necesara o buna cunoastere a datelor, informatiilor, faptelor, evenimentelor etc.
Deci nu protestele sunt cea mai eficienta cale, ele provoaca haos mai degraba. Credem ca rezolvam ceva, dar de fapt dam apa la moara.
@Eugen, @Ania
,,_Când poporul nu reacționează_ (P. Atanasie Mitilineos)
Cuvintele Părintelui Atanasie Mitilineos (†2006) sunt relevante pentru modul cum ar trebui să se manifeste conștiința oamenilor simpli din popor, dar care sunt responsabili la nivelul lor de soarta țării și a Bisericii din care fac parte.
Redăm câteva fragmente selectate de site-ul Κατάνιξη.gr dintr-o predică înregistrată, care se găsește la finalul articolului:
[4:38] Iubiții mei, poporul greșește când acceptă acelea pe care le spun conducătorii săi. Ce să facă? Răscoală? Nu, pentru Dumnezeu, ci va striga și va spune: «Nu primim această rezolvare».
[5:32] Când poporul nu reacționează, atunci vor fi pedepsiți și conducătorii, și poporul. _De ce este pedepsit poporul? Pentru că a acceptat păcatul pe care-l lucrează conducătorii._ Oricum ar sta lucrurile, numai când poporul reacționează, atunci nu va pedepsi Dumnezeu poporul. Să știm aceasta foarte bine. _De aceea, poporul trebuie să reacționeze când vede cea rău. Același lucru este valabil și pentru Biserică, atunci când conducătorii cei răi impun așa-zicând poziții eretice sau orice altceva, poporul va striga, va protesta. Ca să reiau, nu va face răscoală, ci va protesta și aceasta înseamnă sănătate și în continuare nu există motiv să fie pedepsit poporul. Totuși, când poporul nu reacționează, atunci va pedepsi Dumnezeu și pe conducători, și poporul._
Nota noastră [Ierom. Lavrentie Carp]: Am remarcat aceste cuvinte pentru că ilustrează foarte bine un adevăr important, anume că și oamenii din popor participă în felul lor la conducerea țării sau a Bisericii. Fie prin acordul tacit, fie prin dezaprobarea clar exprimată, poporul în ansamblu validează direcția înspre care ne îndreptăm cu toții. Responsabilitatea nu este doar a conducătorilor, pentru a-i învinui doar pe ei, ci a tuturor. Chiar dacă există manipulări ale liderilor politici sau religioși, totuși trebuie să recunoaștem că există și multă apostazie și delăsare în rândul maselor de oameni. Și cel mai adesea vorbim de asumări clare (trădări în cunoștință de cauză).
Dumnezeu să ne lumineze și să fim chibzuiți în deciziile noastre!
Sursa: https://theodosie.ro/2019/11/06/cand-poporul-nu-reactioneaza-atanasie-mitilineos/”
Așa cum un organism sănătos reacționează atunci când asupra lui intervine un agent patogen, așa și noi cei care suntem mădulare ale Bisericii, trebuie să reacționăm !!!
In america treaba e complicata cumva de campania impotriva politiei, a carei isterie depaseste lunile acestea pe cea legata de gripa. Un clip care discuta aceste probleme, explicate de o femeie din California care pana recent a tinut (culmea! –pentru ca Democratii imping aceasta initiativa–) de Partidul Democrat:
https://www.youtube.com/watch?v=EGA18p_XerE
In rest, lumea se intreaba prin jur ce sens poate avea aceasta miscare de a reduce/elimina politia… si nu pare a fi nici un raspuns.