Nicolas Sarkozy, presedintele Frantei, ameninta IRANUL cu un ATAC PREVENTIV
Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a avertizat, azi, Teheranul în legătură cu posibilitatea unui „atac preventiv” împotriva siturilor nucleare iraniene, potrivit AFP. „Ambiţiile militare, nucleare şi balistice constituie o ameninţare în creştere care ar putea conduce la un atac preventiv împotriva siturilor iraniene, care ar provoca o criză majoră”, a spus preşedintele Sarkozy în cadrul conferinţei anuale a ambasadorilor Franţei, la Paris.
Preşedintele francez nu a menţionat ţările care ar putea fi tentate de o astfel de operaţiune militară vizând siturile nucleare iraniene. Nicolas Sarkozy s-a pronunţat totodată pentru o nouă înăsprire a sancţiunilor împotriva Iranului. Teheranul a dezvoltat un ambiţios program nuclear care, potrivit occidentalilor, are scopuri militare. În replică, Iranul spune că este vorba de un program al cărui obiectiv este exclusiv civil.
Presedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat miercuri ca liderul sirian Bashar al-Assad a comis “daune ireparabile”, iar Franta si partenerii sai vor face tot ce este posibil sa puna capat crizei din Siria, transmite Reuters.
“Cei aflati la putere in Damasc gresesc daca cred ca sunt protejati de popor”, a spus Sarkozy in fata ambasadorilor francezi reuniti la Paris. “Ceea ce a comis presedintele sirian este ireparabil, iar Franta si partenerii sai vor face tot ce este legal posibil pentru a ajuta aspiratiile de libertate si democratie ale poporului sirian“, a afirmat liderul de la Elysee.
O miscare de contestatare fara precedent a inceput in 15 martie in Siria, in urma unui apel lansat pe o pagina Facebook, intitulat “Revolutia siriana impotriva lui Bashar al-Assad 2011″, care cerea manifestari pentru “o Sirie fara tiranie, fara lege de urgenta (in vigoare din 1963) si fara tribunale exceptionale”.
Assad a ajuns la putere in iulie 2000, dupa moartea tatalui sau, Hafez al-Assad, care a guvernat tara timp de 30 de ani. Inegalitatile s-au accentuat in tara, saracia afectand 14% din cei 22 de milioane de locuitori. Rata somajului, care afecteaza in principal tinerii, este evaluata de experti la 22%. Confruntarile violente dintre opozantii regimului si fortele pro-guvernamentale din Siria s-au soldat cu mii de morti si raniti, potrivit mai multor surse.
Legaturi:
- Ce va urma in Siria? MINISTERUL ROMAN DE EXTERNE VREA SA EVACUEZE MIILE DE ROMANI DE ACOLO
- SE PREGATESTE URMATOAREA TINTA? SUA si Israel, “ingrijorate” de arsenalul armelor de distrugere in masa ale Siriei, Iranul merge inainte cu programul nuclear
- IRANUL, SCOS COMPLICE al Al-Qaeda pentru “atentatele” de la 11 SEPTEMBRIE
- Iranul se grabeste sa anunte lumea ca va avea o prima CENTRALA NUCLEARA pana la sfarsitul anului. Centrala este creata cu ajutorul Rusiei…
- IRANUL PREGATESTE ”SURPRIZA NUCLEARA” PENTRU VENIREA LUI MAHDI
- (Video) Interviu hotnews.ro cu ambasadorul Iranului la Bucuresti: SCUTUL ANTIRACHETA AMERICAN E INDREPTAT, DE FAPT, IMPOTRIVA RUSIEI
- Fost agent CIA crede ca Israelul VA BOMBARDA SITURILE NUCLEARE din Iran in SEPTEMBRIE. Intre timp, Mossadul asasineaza un om de stiinta iranian…
- Ex-seful MOSSAD afirma ca un atac asupra Iranului ar fi stupid, desi acesta ar detine o ”infrastructura nucleara clandestina”
Le nucléaire iranien. Le président ne veut pas “d’attaque préventive” des sites nucléaires prônée par certains États, à l’instar d’Israël. “Ses ambitions militaires, nucléaires et balistiques constituent une menace croissante qui pourrait conduire à une attaque préventive contre les sites iraniens, qui provoquerait une crise majeure dont la France ne veut à aucun prix”, a-t-il prévenu.
Nicolas Sarkozy souhaite cependant un renforcement des sanctions face aux “provocations” de Téhéran.
sursa; http://www.europe1.fr/France/Les-ambitions-diplomatiques-de-Sarkozy-695553/
e drept ca Le Figaro scrie exact ca in EV