NOUA ORDINE COVID. De la biosecuritate la totalitarism/ Filosoful BERNARD-HENRI LEVY: este reacția față de virus un triumf al PĂPUȘARILOR LUMII și o repetiție pentru un nou mod de a ARESTA SI ASUPRI oamenii?/ Covid-19 ca LOVITURĂ DE STAT

18-08-2020 9 minute Sublinieri

INPOLITICS:

MARE GINDITOR FRANCEZ, INTREBARE CRUCIALA: ESTE PANDEMIA O REPETITIE PENTRU SUBJUGAREA OAMENILOR?

Despre Bernard-Henri Lévy, filozof și scriitor, se spune, și nu fără temei, că ar fi unul dintre cei mai mari – dacă nu numărul 1 – gînditori francezi ai momentului, iar asta înseamnă mult în țara lui Voltaire, Descartes, Rousseau ori Sartre. Pandemia de coronavirus este tema momentului pentru reputatul gînditor, care a lansat recent un eseu intitulat, în traducere aproximativă, ”Acest virus care ne scoate din minți”.

Un eseu care conturează o întrebare tulburătoare și care nu vine dinspre cuiburile de conspiraționiști virtuali, ci, cum spuneam, din una dintre cele mai strălucite minți ale lumii: Este reacția mondială total exagerată la Covid 19 preambulul unei noi ordini mondiale, în care cetățeanul își va pierde o mare parte dintre drepturile și libertățile sale fundamentale pentru care a luptat atît de mult în istorie?

Vă prezentăm mai jos un fragment din excepționalul eseu al lui Levy, despre care marii intelectuali ai nației noastre nu prea fac – oare de ce? – vorbire:

”Și eu am fost șocat.
Dar ceea ce m-a șocat nu a fost doar pandemia.
Cu genul ăsta de dezastre ne-am ciocnit mereu.
Acum un secol, gripa spaniolă a ucis cincizeci de milioane de oameni.

Dacă mă uit doar la epoca noastră, cea pe care sunt destul de bătrîn pentru a mi-o aminti, am avut celebra „gripă Hong Kong” din 1968, care a omorît cel puțin un milion de pământeni, cu buzele albăstrite de la sufocare sau hemoragie pulmonară.De fapt, acel episod nici măcar nu mai e atât de celebru. M-am documentat pentru un articol scris chiar la începutul pandemiei coronavirusului și am descoperit că a fost uitat aproape complet.

Cu zece ani înainte de gripa din Hong Kong – și la fel de ștearsă din memoria colectivă și din arhive – a existat „gripa asiatică”, cea care a pornit tot din China, înainte de a afecta Iranul, Italia, estul Franței și Statele Unite. Peste două milioane de oameni au pierit, inclusiv vreo sută de mii în Statele Unite și, probabil, un număr similar în Franța, care au murit în spitale depășite de situație unde, își amintesc ultimii martori oculari supraviețuitori, cadavrele se stivuiau la terapie intensivă mai repede decât puteau fi evacuate.

Nu, cel mai izbitor este modul foarte ciudat în care am reacționat de această dată.
Este epidemia fricii, nu numai de Covid-19, care a pogorît peste lume.
Am văzut suflete împietrite paralizate brusc.

Am auzit gânditori care au traversat alte războaie, îmbrățișînd retorica inamicului invizibil, pe a combatanților activi ori rezerviști angajați pe frontul unui război de sănătate publică.
Am privit Parisul gol, ca în jurnalul lui Ernst Jünger despre Ocupația Germană în timpul celui de-al doilea război mondial.

Am urmărit New York-ul și Los Angeles-ul devenind orașe fantomă, cu bulevarde la fel de liniștite ca potecile de țară, unde, așa cum spunea Victor Hugo, zilele sunt ca nopțile. Am urmărit, în aceste săptămâni, anti-Trumpiștii, democrații care luptă cu tendința „America First”, activiștii pentru drepturile civile, drepturile femeilor și drepturile omului refugiindu-se pe internet sau pur și simplu disparînd ”de pe radar”.

Am observat, în filmări ce mi-au fost trimise de la Kiev, Milano și Madrid, precum și de la Lagos, Erbil și Qamishli, pietoni solitari care păreau să fie acolo doar pentru a ne reaminti că mai există oameni, dar care traversau strada, cu privirile lăsate, imediat ce altă ființă umană apărea în peisaj.
În cele mai sărace zone, la fel ca și în marile metropole, am văzut populații întregi tremurând de spaimă și lăsîndu-se hăituite, uneori cu bîtele, precum vînatul, în propriile vizuine.
Manifestanții din Hong Kong au dispărut, ca prin magie.
Prietenii mei din Peshmerga, luptători al căror nume înseamnă „cei care ies în întâmpinarea morții”, s-au retras în tranșee.
Saudii și houthii, care duc un război nemilos, îndelungat, în Yemen, au lăsat armele imediat ce au apărut primele cazuri Covid-19.

Hezbollah stă acasă.
Hamas, după opt cazuri de virus, a declarat că unicul său obiectiv militar e acum să obțină măști de protecție din Israel. Dacă este necesar, au spus: „Le vom lua cu forța.” (Parcă îl aud pe Richard III: „O mască! O mască! Împărăția mea pentru o mască!”)
ISIS a declarat Europa o zonă de risc pentru luptătorii săi, care s-au retras prompt pentru a-și șterge nasul cu șervețele septice în adâncurile grotelor din Siria sau Irak, plănuind să lupte în zone „mai sigure” precum Egiptul, Yemenul, Indonezia, Afganistan și Sahel.
După ce a fost detectat un caz de Covid-19, 1.700 de amărășteni din Panama care migrau în nord, spre Statele Unite, s-au refugiat în junglă.

Până la jumătatea lunii aprilie, potrivit Agenției France-Presse, douăsprezece persoane au murit din cauza virusului în Nigeria, în timp ce optsprezece au fost ucise de forțele de securitate pentru încălcarea blocajului. Cu câteva luni mai înainte, se relata despre sate creștine rase de jihadiștii Fulani din nord-centrul țării.
Bangladesh, unde mă aflam cu cîteva ore înainte ca Franța să își închidă granițele, suferă de multă vreme de o multitudine de calamități: febră dengue, holeră, ciumă, rabie, febră galbenă și viruși necunoscuți. Dar și acolo, de îndată ce au fost raportate câteva cazuri de Covid-19, țara a intrat în stare de urgență.

Într-adevăr, întreaga planetă – bogați și săraci deopotrivă, cei cu resurse pentru a rezista și cei fără – a îmbrățișat ideea unei pandemii fără precedent, gata să extermine rasa umană.
Deci…
Ce ar fi putut determina asta?
Ar putea fi o transmitere în masă – nu doar a virusului în sine, ci a dezbaterilor despre virus?
Ar putea fi vorba despre o orbire colectivă, ca în romanul lui José Saramago, în care o epidemie misterioasă lasă fără vedere un întreg oraș?

Poate că e triumful defetiștilor care, obsedați mereu de sfârșitul lumii, îl văd acum îndreptându-se către noi și ne oferă o ultimă șansă să ne pocăim și să o luăm de la capăt.

Sau triumful păpușarilor lumii, care văd în acest imens blocaj (echivalentul celui despre care Michel Foucault vorbea în speculațiile sale timpurii despre sistemele de putere ale viitorului în Nebunie și Civilizație), o repetiție pentru un un nou mod de a aresta, asupri și reține o masă de oameni?

A fost o Împărăție a Terorii, asemănătoare cu cea născută după 1789, cu explozia sa de știri false, conspirații, entuziasm frenetic și, curînd după aceea, cu revolte întunecate, născute din deznădejde?

Sau poate a fost invers?

Un semn liniștitor că lumea s-a schimbat, că în sfârșit viața a fost declarată sacră, că de acum încolo, când vom ajunge la o alegere între viață și economie, viața va câștiga?

Sau poate că a fost opusul opusului: o panică generală, agravată de canalele de știri și rețelele de socializare care, transmițîndu-ne, zi de zi, numărul celor care muriseră, sunt în stare critică ori al celor care s-au recuperat, ne-a mînat într-un univers paralel în care nimic altceva, nicăieri, nu mai conta – și, în acest sens, ne-a înnebunit destul de literal. Până la urmă, așa funcționează tortura chineză cu apă – sunetul picăturii, repetat la nesfârșit, devine un dragon înspăimîntător. Cum am reacționa dacă autoritățile de securitate a traficului ar decide să instaleze difuzoare uriașe la intervale de o milă pentru a ne informa cu privire la decesele de pe autostradă din ziua respectivă?” se mai întreabă gînditorul. (traducere și adaptare B.T.I.)

***

ContraMundum:

DE LA BIOSECURITATE LA TOTALITARISM

de James Corbett

Așadar, știți despre „temele de securitate”, nu-i așa? Adică absurditățile acelea dă-ți-jos-pantofii-și-cureaua instituite după 9/11 pentru a le da pasagerilor impresia că guvernul îi protejează de teroriști.

Bineînțeles că aceste măsuri nu fac în fapt nimic pentru a preveni terorismul. Chiar și portavocea MSM a fost forțată să admită că TSA nu a capturat niciodată un terorist cu astfel de metode.

Dar nu despre asta vorba. Aceste metode sunt puse în aplicare doar pentru a da impresia că agenții guvernamentale precum TSA se ocupă de siguranța oamenilor.

Ei bine, ghiciți ce se întâmplă acum? Pe măsură ce trecem de la paradigma „siguranța” post 9/11 la paradigma „biosecurității” post-Covid, avem și un echivalent al temelor de securitate și anume tema de biosecuritate.

Știu că ați observat deja. Abțibilduri pe podeaua magazinelor care vă spun exact unde să stați la coadă. Culoarele cu sens unic care vă spun pe unde să vă faceți cumpărăturile. Termometrele cu infraroșu îndreptate sugestiv tocmai spre capul vostru în timp ce intrați într-o clădire publică.

Bineînțeles că aceste instrumente și proceduri nu au rolul de a opri împrăștierea vreunui patogen infecțios. Ele există doar pentru a-i face pe oameni să se simtă mai bine.

Până și The Bezos Post este conștientă cât de caraghioase sunt toate acestea. După cum a remarcat Anna Fifield, recent, într-un articol despre felul în care se descurcă Beijingul cu „noua normalitate”, măsurile de biosecuritate adoptate în prezent de capitala chineză sunt în mod evident inutile.

„Paznici cu termoscanere la intrarea în magazine și în ansambluri rezidențiale îndreptându-le spre oricine vrea să intre. În linii mari este o formalitate, din moment ce aparatele adesea nu reflectă realitatea.”

Exact asta este esența biosecurității: „În linii mari este o formalitate” și „nu reflectă realitatea”.

Dar oricât de caraghios este tot acest teatru al biosecurității, tocmai a devenit de 1000 de ori mai caraghios.

Începând cu 1 august, statul Wisconsin le cere tuturor angajaților care lucrează la stat să poarte măști în clădirile oficiale. Dar Departamentul Resurselor Naturale merge cu un pas mai departe și îi obligă pe angajați să poarte mască în timpul teleconferințelor… chiar și atunci când angajații sunt singuri acasă.

Cum ați auzit! Oameni care stau acasă singuri în fața unui calculator fără nicio posibilitate teoretică de a răspândi virusul trebuie să poarte mască. De ce? Pentru că după cum le-a explicat angajaților președintele departamentului „ei trebuie să dea un exemplu de siguranță, ei sunt cei cărora le pasă de siguranța și sănătatea celorlalți.”

Nici măcar nu mai pretind că este vorba de sănătate și de siguranță în acest moment. Cheia acestui exercițiu este (în cuvintele lor) de a modela așteptările publicului cu privire la comportamentul „acceptabil” în noua paradigma de biosecuritate.

Dar există un nivel mai adânc în toată această poveste. Temele de securitate post 9/11, de pildă, nu era doar pentru a justifica bugetul unor agenții umflate precum TSA. Era, de asemenea, pentru a consolida povestea oficială.

„Ce e cu zdrahonii aceștia blindați din aeroporturi care îi înspăimântă pe octogenarii în scaune cu rotile, îi forțează pe oameni să-și golească pungile de colostomie și în general îi tratează pe pasagerii ca și cum ar fi niște deținuți în timpul unei carantine impuse la pușcărie? Trebuie că amenințarea teroristă este reală! Slavă Domnului pentru acești agenți simpatici de la TSA că ne păzesc de sperietoarea teroriștilor mari și răi.”

În același fel, Noua Ordine Covid și tema biosecurității există pentru a consolida povestea Virusului Mare și Rău.

„Așadar de ce este dintr-o dată toată lumea obligată să poarte mască (chiar și în întâlnirile de pe Zoom de acasă)? De ce trebuie să stăm la distanță fizică indicată de abțibilduri la coadă la supermarket? De ce sunt băncile elevilor despărțite de perspex? De ce paznicii cu termometre controlează pe oricine intră în spațiile aglomerate? Ei bine, trebuie că motivul îl reprezintă amenințarea reală a coronavirusului! Slavă Domnului pentru acei funcționari guvernamentali care ne păzesc de amenințarea virusului mare și rău.”

Dar e chiar mai rău decât atât.

În paradigma teroristă, cel puțin „teroriștii” erau oameni răi identificabili cu intenții rele. Potrivit poveștii oficiale, aceștia erau oameni care și-au propus în mod conștient să producă moarte și distrugeri. Agenții de securitate pot și îi tratează pe toți oamenii ca și cum ar fi potențial teroriști deoarece ei pot pretinde că nu cunosc intențiile oamenilor până nu se face o analiză amănunțită. Dar noi știm că nu suntem teroriștii iar dacă am fi acuzați de terorism ar fi o acuzație falsă.

Însă în paradigma biosecurității oamenii sunt acuzați că împrăștie un virus. Potrivit autorităților sanitare, nu există nicio cale de a ști dacă ești un „purtător asimptomatic” cu excepția cazului în care ești testat (de mai multe ori chiar). Așadar, poate ești o amenințare la adresa biosecurității.

Dacă un agent al statului face o analiză și te consideră că ești purtător al letalului virus SARS-Cov-2 (sau a orice speră Gates și ciracii lui pentru „Pandemia II”) cum poți respinge această afirmație? În cazul acesta, intențiile nu contează. Poți să-ți susții inocența cât vrei, dar testele nu mint, vor spune ei.

Bineînțeles, însă, că testele mint. Dar exact aici se află cheia. Este la fel ca în vechiul teatru de securitate: detectoare de metal pe care operatorii le pot acționa pentru a nu semnaliza nimic, sau căței care miros droguri și care pot da alarme false. Când autoritățile vor în viitor să închidă pe cineva, tot ce au de făcut este să susțină că ținta lor „a fost testată pozitiv” pentru „introduceți voi aici numele unui virus care sună înfricoșător”. Iar acest lucru va fi suficient pentru a încarcera oamenii.

În final, tema biosecurității nu este atât de nevinovată pe cât este numele, ci reprezintă o parte din condiționarea socială la care suntem supuși.Inginerii sociale speră ca prin această condiționare să ne dreseze pentru:

a crede în seriozitatea amenințării reprezentate de SARS-Cov-2 (sau ce alt virus vor găsi cu care să ne mai sperie apoi)

a ne supune agenților statului sau altor autorități când vor să ne testeze sau să ne scaneze pentru a intra în orice spațiu

a crea incertitudine prin aceea că fiecare dintre noi – chiar și noi – poate fi, fără să știe măcar, o gravă amenințare la adresa siguranței publice

Iar acum, după cum vedem în Melbourne, în Auckland și în alte locuri din lume unde lumea pare înnebunită de  „amenințarea existențială” pe care o ridică „acest virus ucigaș”, există mult prea mulți oameni dispuși să facă pasul de la tema biosecurității la totalitarismul biosecurității.

Publicul este fezandat. Iar ce este mai rău abia urmează să vină.

***

Cotidianul/ Călin Marchievici:

O comisie a adevărului despre lovitura Covid-19

Potrivit Johns Hopkins Center for Systems Science and Engineering, Covid-19 a provocat peste 760.000 decese în întreaga lume. OMS estimează că în fiecare an mor din cauza gripei sezoniere până la 650.000 de oameni.

În Statele Unite, Covid-19 a provocat moartea a 167.253 de oameni, până pe 14 august. În perioda 1 octombrie 2019- 4 aprilie 2020, gripa sezonieră a provocat în SUA moartea a până la 62.000 de oameni. John Hopkins precizează însă că Centrul american pentru controlul și prevenirea bolilor nu cunoaște numărul exact al deceselor cauzate de gripa sezonieră, pentru că aceasta nu este o boală care să oblige la raportarea fiecărui caz.

Joi, Joe Biden, candidatul democrat la președinția SUA, a făcut apel pentru portul obligatoriu al măștilor pe întreg teritoriul SUA. ”Fiecare american terbuie să poarte mască când iese afară, cel puțin în următoarele trei luni”, a spus Biden. El a arătat că în acest fel ar putea fi salvate 40.000 de vieți, ”dacă oamenii se comportă responsabil”. ”Nu e vorba despre drepturile voastre. Este responsabilitatea voastră ca americani”, a spus Niden.

Tot joi, președintele Donald Trump a spus că portul măștii este ”patriotic”. Însă Trump a adăugat: ”Poate că măștile sunt minunate, poate că sunt doar bune, poate că nu sunt atât de bune”. Iar pentru Joe Biden a avut un mesaj: ”Nu mai fă jocuri politice cu virusul”. I-a mai spus că ”ignoră datele științifice și pune politica de stânga în fața de faptelor și dovezilor”.

Virusul SarsCov-2 a devenit cel mai important agent electoral din Statele Unite si nu numai. Nu numai Joe Biden se folosește de impactul pandemiei la nivel sanitar, psihologic și economic. O face și Donald Trump, o fac și guvernatorii statelor americane. Miliardarul George Soros a sugerat că pariază pe un anunț important, cu impact electoral, pe care Trump îl va face chiar înainte de alegeri – descoperirea unui vaccin. Molima a devenit un vehicul electoral.

Profesorul Angelo Codevilla, de la Boston University face un apel in presa americană. Codevilla, care în anii 1980 a fost consilier la comisia de supraveghere a serviciilor secrete din Senatul SUA și a făcut parte din echipa de tranziție pentru Departamentul de Stat și CIA, la preluarea administrației de către Ronald Reagan, care a scris deseori pentru The Washington Post sau New York Times. Acum, el nu mai găsește uși dechise în presa de mainstream din SUA.

El cere ca Senatul SUA să acționeze ca o comisie a adevărului, ca acelea pe care Statele Unite le vor în țări asiatice și africane trecute prin conflicte, pentru a analiza ”tentativa de lovitură de stat COVID”. Profesorul italo-american mai cere guvernatorilor să preia inițiativa în statele lor și să acționeze independent de ”clasa noastră conducătoare disfuncțională”. ”Mai multe state americane nu și-au închis economia, altele și-au redus activitățile mult mai puțin decât California sau New York. Ca și guvernul Suediei, oficialii din aceste state și-au asumat responsabilitățile și au garantat siguranța tuturor. Publicul ar avea de câștigat văzându-i pe acești guvernatori cum își apăra perspectivele diferite asupra pandemiei, văzând rezultatele deciziilor și politicilor lor”, scrie Codevilla.

”Covid-19 a fost ocazia perfectă pentru a produce, a alimenta și a menține spaima cu scopul de a obține puterea. Pe scurt, clasa conducătoare a folosit virusul pentru a nărui viața americană.Trăim o lovitură de stat bazată pe cele mai vechi metode: declararea stării de urgență, suspendarea drepturilor și libertăților, instituirea de reguli arbitrare de comportament ca pretext pentru asumarea puterii absolute.

Pentru ca SUA să-și revină de pe urma pandemiei este necesar să se afle adevărul despre lovitura Covid. Americanii așteaptă cu nerăbdare adevărul despre ce s-a întâmplat și încă se mai întâmplă. Resursele pentru stabilirea adevărului sunt multe și ar fi suficient să avem câțiva lideri curajoși în posturi cheie.

Nimic nu împiedică Senatul să acționeze ca o comisie a adevărului despre lovitura Covid. Audierea experților sub jurământ, în fața camerelor de luat vederi, îi poate face americani să înțeleagă singuri de ce ”experții din domeniul medical” i-au stigmatizat pe cei care mergeau la plajă sau la biserică, însă nu au obiectat împotriva americanilor mult mai mulți care au ieșit pe străzi să protesteze.

O evaluare onestă, dacă va fi posibilă, va arăta că experiența Americii cu Covid-19 a fost doar tangențial legată de sănătate.Predominant, ea a fost o campanie politica dedicată menținerii controlului elitelor și care a făcut mult mai mult rău și a cauzat mult mai multă suferință decât virusul însuși”, scrie Codevilla.

Sursă foto: https://www.orfonline.org/expert-speak/the-new-world-disorder-63803/


Categorii

Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Pandemia de coronavirus/ COVID-19, Razboiul impotriva populatiei, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “NOUA ORDINE COVID. De la biosecuritate la totalitarism/ Filosoful BERNARD-HENRI LEVY: este reacția față de virus un triumf al PĂPUȘARILOR LUMII și o repetiție pentru un nou mod de a ARESTA SI ASUPRI oamenii?/ Covid-19 ca LOVITURĂ DE STAT

  1. covid-19 84 este o lovitura de stat mondiala, data in acelasi timp in toate tarile.
    E f clar ca parlamentele nationale n-au treaba cu poporul si comunitatile stiiintifice din tara lor, ci asculta orbeste de o structula mondiala care le pretinde sa cenzureze orice alte informatii. Se cenzureaza chiar si adevarul stiintific ca sa fie clar ca numai minciunile stapanitorului conteaza.

  2. @vasilica,
    ” ci asculta orbeste…..”.Nu,nu asculta orbeste,ci cu ochii si punga larg deschise.Acum nu mai e vorba de 30 de arginti ,ci de miliarde……

  3. Parintele Sava (fost dentist) vorbeste despre purtarea mastii–considera purtarea mastii in Biserica este o blasfemie impotriva Sfantului Duh. Mentioneaza si cazul IPS Pimen. Foarte multe claritati in ceea ce priveste Sfanta Impartasanie si canoane.

    Parintele Peters de asemenea foarte vocal. Videourile se gasesc in Engleza si Greaca:
    https://www.youtube.com/watch?v=1qgv3lOLh2U&t=7s
    https://www.youtube.com/watch?v=5Bj-Y0mJjpc

    Si multe alte videouri de asemenea foarte folositoare, unele videouri se pare ca sint numai in Greaca, asa ca din pacate nu le inteleg. Amandoi fac referinte la Sfintii Parinti. Am gasit canalul foarte folositor pentru multe probleme cu care ne confruntam toti si in ceea ce priveste ereziile si problemele cu care se confrunta Biserica.

    Doamne Ajuta!

  4. Pingback: Noua societate, omul 2.0, agenda 21, resetarea totala, noul-normal, vaccinul covid | Be smart
  5. Pingback: "Sfoara și săpunul le aducem noi sau ni le dați dumneavoastră?”. CRISTI PUIU - un om liber denunțând ABUZUL DE PUTERE al celor care folosesc INJECTAREA FRICII și MECANISMUL ȚAPULUI ISPĂȘITOR la adresa cetățenilor. "Poate exista o d
  6. Pingback: Filosoful belgian Michel Weber despre PROIECTUL TOTALITAR al crizei Covid-19. „Dacă populația rămâne izolată în teroare, nimic nu va sta în calea CELUI MAI BARBAR REGIM din toate timpurile”
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare