O TARA VANDUTA LA FIER VECHI: Moartea oraselor industriale romanesti (VIDEO, “In premiera”)

29-06-2011 5 minute Sublinieri

Oraşe întregi dispar de pe hartă, fiind vândute la fier vechi. Se întâmplă în România. Reportajul a fost prezentat, du minică seara, la emisiunea “În premieră”, de la Antena 3. Zone întregi din ţară încep să dispară, după ce multe fabrici au fost distruse de privatizări şi vândute la fier vechi, chiar dacă odată erau considerate mândria ţării.

După ce și-au trăit perioada de glorie în anii ’70 și ’80, zeci de localități urbane se dovedesc, pur și simplu, inutile în contextul economiei capitaliste. Dilema statului e greu de rezolvat: le salvăm sau le lăsăm să moară?

Străzi desfundate, blocuri gri, cu dâre negre în dreptul zecilor de coșuri din tablă care străpung pereții. Maidane acoperite de buruieni, pe care aleargă copii prost îmbrăcați și pasc animale triste. Bănci rupte, pe care stau oameni tăcuți ori peste măsură de gălăgioși, ținând în mâini sticle cu cea mai ieftină bere ori cea mai tare țuică de la chioșcul din colț. Oraș minier din Valea Jiului, Banat ori Oltenia? Fost centru siderurgic din Transilvania ori orășel ridicat în sudul țării odată cu industria chimică? Petrila ori Călan, Anina sau Zimnicea, peisajele sunt, în mare măsură, interșanjabile. În afara imaginii deloc încântătoare, aceste localități mai au ceva în comun: s-au dezvoltat în jurul unei companii sau al unei industrii, iar intrarea în declin a acesteia, de cele mai multe ori petrecută în anii ’90, a pus la grea încercare localnicii și autoritățile.

În 1930, un singur oraș din România, Reșița, avea mai mult de 50% din populația ocupată activând într-o singură ramură industrială, alte trei situându-se în zona de dependență relativă, de 30%-50%, se arată într-un studiu realizat de dr. Dana Bianca Dumitrescu. După industrializarea forțată din perioada comunistă, aveam zece orașe monoindustriale doar în zona extractivă (în Uricani, de pildă, aproape 70% din forța de muncă era activă în minerit), două în siderurgie, șase în industria constructoare de mașini (cu Plopeni și Cugir cu peste 65% din salariați), unul în industria chimică (Victoria) și două în cea ușoară. Lor li se adăugau 12 localități unde monoindustrialismul în rândul forței de muncă se situa între 30% și 50%. Un deceniu mai târziu, însă, lucrurile se modificaseră semnificativ: doar șase orașe miniere și două specializate în industria constructoare de mașini (Cugir și Mioveni) mai aveau mai mult de jumătate din populația ocupată prezentă într-o singură ramură.

Pe panta descendentă

Schimbarea a fost efectul restructurării generale a economiei din ultimul deceniu al secolului trecut. Locurile de muncă relativ sigure și bine plătite din epoca monoindustrială au fost înlocuite, în zeci de orașe mici din România, de șomaj prelungit, joburi efemere ori slab remunerate, dar și de o întoarcere în masă la agricultura de subzistență sau de migrație pe scară largă, ce i-a lăsat în urmă mai ales pe cei trecuți de o anumită vârstă.

„În Bălan, de exemplu, mina de cărbune era singura industrie, astfel că peste 83% din populația activă lucra acolo ori în locuri legate indirect de mină. Închiderea exploatării a avut un efect catastrofal, numărul persoanelor angajate scăzând cu aproape 90%, iar aproape jumătate din locuitori au părăsit orașul“, arată reprezentanții Societății Academice din România (SAR) într-o analiză recent dată publicității. Populația s-a redus accentuat și în alte localități cu destin similar: Moldova Nouă (de la 20.000 în 1990 la 13.000 în 2009) ori Victoria (de la 11.000 în 1990 la 9.000 în 2009). În aceeași perioadă, s-a prăbușit și numărul salariaților – de la 8.000 la 3.100 în Zimnicea și de la 7.900 la 1.900 în Moldova Nouă, indică studiul SAR.

„Orașul nostru este cobai într-un experiment economic, sociologic și demografic, experiment din care au de suferit toți locuitorii“, crede Mihai Mereș, primarul din Bălan, Harghita. „Am supraviețuit noi în condiții și mai grele și vom supraviețui și în continuare, chiar dacă statul nu face nimic pentru noi. Singurele investiții din zonă, cum ar fi ecologizarea minelor, par să fi avut loc doar pentru ca anumite persoane să poată fura bani. În rest, autoritățile parcă vor să sporească, prin sărăcie, dependența populației de ele, afirmă edilul.

Trenul alpin „Victoraș“

Totuși, ce ar putea să facă statul concret pentru aceste comunități? „Guvernul nu poate, evident, reconstrui industria din aceste zone, însă este nevoie de o strategie coerentă și multianuală pentru localitățile respective. Dacă sunt cunoscute, problemele pot fi preîntâmpinate“, crede sociologul Alfred Bulai. El consideră că autoritățile trebuie să ofere oportunități de reconversie profesională pentru locuitori și oportunități de investiții pentru oamenii de afaceri. „În plus, instituțiile statului pot lua în calcul să investească chiar ele, mai ales în infrastructură, pentru a revigora economic zonele aflate în dificultate“, afirmă Bulai.

Directorul general al Siemens SRL, Cristian Secoșan, amintește că statul a alocat deja sume mari pentru reconversia zonelor defavorizate. „Dar inițiativele de acest gen nu au avut rezultate semnificative, pentru că s-au căutat soluţii-standard, care să se aplice la toate oraşele cuprinse în această categorie. Realitatea este că fiecare are caracteristici unice şi probleme specifice. În lipsa unei astfel de înţelegeri, ele riscă să rămână zone asistate“, explică el.

Pentru orașul brașovean Victoria, fostu centru al industriei chimice, de exemplu, a fost organizat de curând un concurs de idei privind regenerarea urbană. Au fost premiate proiectele care propuneau utilizarea resurselor zonale pentru, printre altele, agricultură, piscicultură, producția de energie/eficiență energetică, transformarea orașului într-un pol sportiv, dar și convertirea fostei linii ferate industriale într-un tren montan botezat „Victoraș“.

Pericolele pasivității

Există, pe lângă ideea că localitățile în dificultate trebuie sprijinite de stat până ajung să se întrețină singure, și doctrina „shrinking smart“, potrivit căreia orașele foste monoindustriale trebuie să se reducă treptat, până la un nivel al populației care să poată fi susținut de economia locală. Care sunt riscurile abordării de către stat a unei atitudini pasive? În primul rând, pierdem bani cu toții, căci cei rămași fără niciun fel de sursă de venit vor încasa ajutoare sociale de la buget în loc să muncească și să plătească taxe și impozite. În al doilea rând, fenomenul depopulării și al îmbătrânirii se va accentua. Ceea ce va face, în cele din urmă, ca viața celor rămași pe loc să se degradeze încontinuu din punct de vedere calitativ.

Potrivit unui document al Băncii Mondiale, după închiderea minelor din Valea Jiului, rata infracționalității în zonă a ajuns, în ultimul trimestru al lui 1997, la 2.300 de fapte penale la 100.000 de locuitori. Respectiv de circa patru ori mai mult decât media pe țară. Același studiu sublinia că se majorase și rata alcoolismului în regiune, dar și numărul sinuciderilor ori al tentativelor de sinucidere, precum și rata divorțurilor. Iar astfel de efecte neplăcute sunt sesizabile și astăzi, în mai toate zonele defavorizate.

Sunt voci care susțin că locul statului poate fi luat, cel puțin parțial, de companii private. „Cred că rolul statului ar trebui diminuat tot mai mult în astfel de situaţii, cel puţin din punctul de vedere al contribuţiei financiare. Rolul statului ar trebui să fie acela de a aborda corect problema acestor oraşe, să le analizeze și să susţină investiţiile private, printr-un demers de planificare pe termen lung, printr-un cadru legislativ coerent, prin simplificarea procedurilor birocratice“, spune Cristian Secoşan.

Există, desigur, și reversul medaliei: forța de muncă rămasă în fostele zone monoindustriale este slab calificată, deprofesionalizată ori demotivată, iar infrastructura nu este punctul forte al acestor localități, ceea ce nu e tocmai atractiv pentru investitori. Nu în ultimul rând, localnicii ar fi trebuit să învețe din experiență să nu mizeze pe o companie mare, ci pe IMM-uri. Pentru că poveștile de succes de astăzi, respectiv orașe întregi readuse la viață sau chiar ridicate prin investiții private, se pot transforma la rândul lor, peste ani, în eșecuri spectaculoase. Imaginați-vă, de pildă, cum ar arăta Mioveniul și localitățile din jur dacă s-ar închide uzinele Dacia.

În urmatorii 30 de ani exista riscul ca localitatile mici si mijlocii din România sa se confrunte cu o criza de supravietuire. , , si sunt orase care au cunoscut o puternica dezvoltare industriala în vremea comunista. Acum, ele au intrat într-un declin dramatic.

Un român din 10 traieste în orase ce risca sa  se confrunte cu o criza de supravietuire în urmatorii 30 de ani, este concluzia cercetarii „Apusul industriei socialiste si orasele mici ale României”, realizata de Societatea Academica din România (SAR). Expertii SAR avertizeaza ca sansele ca orasele mici si mijlocii din România sa  ajunga într-o situatie critica sunt de aproximativ 50%.

Cele mai expuse sunt orasele monoindustriale aparute în jurul industriei extractive precum Moldova Noua (Caras-Severin) si Balan (Harghita), dar exista si comunitati dependente de industrii energofage ca Victoria (Brasov) si Zimnicea (Teleorman).  „Studiul arata ca solutiile de tip cliseu nu rezolva problemele complicate, iar lamentarile nu-si au locul”, a spus Sorin Ionita, unul dintre coautorii studiului. Cercetarea releva ca la nivelul UE nu exista solutii sablon care odata aplicate sa duca automat la schimbarea în bine a vietii locuitorilor dintr-o zona aflata în declin.

Balan, supravietuire grea

Ionita considera ca cea mai interesanta evolutie este cea a orasului Balan, o comunitate miniera de circa 7.500 de oameni, aflata în Muntii Harghitei. Localitatea a fost înfiintata la începutul secolului al XVI-lea de mineri în cautare de cupru. Pâna în 1967 a fost o asezare semitemporara cu numai câteva sute de locuitori maghiari. Închiderea dupa 1989 a minei a avut un efect catastrofal: numarul angajatilor a scazut cu 90%, iar aproape jumatate dintre locuitori au parasit orasul.

Victoria, inventia comunistilor

Orasul Victoria a aparut în 1949 sub numele de Colonia Ucea sau Ucea Rosie. De la început a fost un exemplu de oras inventat dupa tipicul sovietic, monoindustrial si implantat pe un loc gol. Asezarea a ajuns cunoscuta drept colonie muncitoreasca abia dupa razboi si cuprindea salariatii uzinelor Ucea rebotezate Combinatul Chimic Victoria. În 1956, la prima numaratoare, orasul avea 2.700 de locuitori, iar 20 de ani mai târziu oraselul avea 8.200. Dupa 1989 inevitabilul s-a produs: prabusirea industriei grele a dus la dezmembrarea combinatului, iar somajul a marcat puternic orasul. Locuitorii s-au împutinat între 1995 si 2010 cu 20%, cei mai multi tineri alegând sa plece la munca în Italia, Spania si Germania.

Zimnicea, demolata 80%

Atestata documentar înca din 1385 si cu vestigii din epoca geto-daca, Zimnicea a fost demolata în proportie de 80% de autoritatile locale comuniste care au declarat-o grav afectata de cutremurul din 1977. Desi adevarul era altul, la anuntul vizitei lui Ceausescu, cea mai mare parte a orasului vechi a fost demolata. Localitatea a fost refacuta în stil comunist si a fost puternic industrializata, cu fabrica de tevi sudate, de mobila, de prefabricate din beton, de textile, agricultura si zootehnie. Populatia numara la sfârsitul anilor 1980, 17.000 de persoane. În 1990, mare parte din industria locala a dat faliment. Astazi, Zimnicea depinde în mare parte de Interagro, firma din industria agro-alimentara. Populatia a intrat pe o panta descendenta, ­multi gasind solutia supravietuirii în agricultura sau plecând la munca în Spania si Italia.

Daniela Serb

Legaturi:


Categorii

Articolele saptamanii, Documentare/ Reportaje, Razboiul impotriva Romaniei, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “O TARA VANDUTA LA FIER VECHI: Moartea oraselor industriale romanesti (VIDEO, “In premiera”)

  1. Distrugerea asta a fost organizata si premeditata, savarsita inca incepand din 1990, cand Petre Roman numea, cu ignoranta sau cu ticalosie, industria romaneasa, un simplu “morman de fier vechi”. E cert ca regimul actual al lui Basescu a pus bomboana pe coliva insa trebuie sa fim constienti ca nu doar ei, cei de acum, sunt responsabili, asa cum am vazut ca titreaza, prosteste, alte bloguri. Probabil ca unii sunt prea tineri si nu stiu ce s-a intamplat in Romania in anii 90, si mai ales din 97 incoace.

  2. nu este doar cazul oraselor monoindustriale ci , in general , al oraselor mici . Ex. orasului in care locuiesc : la 22 decembrie 1989 avea
    -fabrica de confectii ( foarte mare , lucra pentru export , colabora cu armata -in prezent demolata complet , s-a construit un supermarket ) ;
    -fabrica de tigarete ( inchisa complet ) ;
    – fabrica de mobila ( depozitele distruse , o mica parte a fost transformata in sectie de confectii a unui turc ) ;
    – fabrica de suruburi ( inchisa , cea mai mare parte a instalatiilor si utilajelor au fost furate ) ;
    – fabrica de saboti frana si garnituri de etansare (acoperea aproape tot necesarul tarii- mai functioneaza la 20% din capacitate ) ;
    – turnatorie ( complet demolata ) ;
    – fabrica de conserve ( mai exista cateva depozite ) ,
    – 2 mari unitati militare ( garduri distruse , cladiri parasite , in curti , fiare ruginite ) .
    -toata zona industriala era traversata de cale ferata , acum distrusa .

    Stiti la ce s-a redus , in prezent , industria acestui oras ? La vreo 9-10 sectii de confectii in lohn , cu o medie de 40-50 de angajati ( din care 90% femei ) . Restul fortei de munca o gasiti in Italia , Spania , Cipru , Anglia . Destui au plecat la sate , si-au cumparat un cal si o caruta si practica agricultura … de subzistenta . Destui s-au pensionat anticipat sau medical si alti destui , traiesc de pe azi pe maine .

    Si toate acestea se intampla intr-un oras traversat de un drum european …

    Doamne , ajuta-ne !

  3. Pingback: PARINTELE IONA DE LA OAŞA (Ioan Patrulescu) – interviu in “Familia ortodoxa”. CUM S-A CONVERTIT UN TANAR COMUNIST IDEALIST? Despre spovedanie si ispasire -
  4. Pingback: PARINTELE IONA DE LA OAŞA (Ioan Patrulescu) – interviu in “Familia ortodoxa”. CUM S-A CONVERTIT LA HRISTOS UN TANAR COMUNIST? Despre spovedanie si ispasire -
  5. Pingback: Blogul Schitului Darvari » Blog Archive » PARINTELE IONA DE LA OAŞA (Ion Patrulescu) – interviu in “Familia ortodoxa”. CUM S-A CONVERTIT LA HRISTOS UN TANAR COMUNIST? Spovedanie, canon, ispasire, legi duhovnicesti…
  6. Pingback: Bilantul unei distrugeri premeditate: LISTA INTREPRINDERILOR DE PESTE 1000 ANGAJATI DESFIINTATE IN ULTIMELE DOUA DECENII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: "DOSARELE" OLIGARHILOR RUSI CARE AU DISTRUS INDUSTRII ROMANESTI ESENTIALE cu sprijinul unor politicieni de varf de la noi si ai serviciilor secrete... (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: ROMANIA OTRAVITA – Reportaj cutremurator “In premiera” despre DEZASTRELE ECOLOGICE de la Geamana (Rosia Poieni) si Baia-Mare (video+transcript) - Recomandari
  9. Pingback: MAI AVEM O ȚARĂ? Ce a ajuns România astăzi? Românii – între FLĂMÂNZI și PUNGEȘTI - Recomandari
  10. Pingback: 1 Decembrie: ROMÂNIA – ULTIMUL BAL sau “Tot ce-i românesc nu piere”?/ Scriitoarea ILEANA VULPESCU si istoricul DINU GIURESCU – adevarul despre starea natiunii (VIDEO): Ce mai inseamna astazi Patria, ce mai poate salva România? -
  11. Pingback: O chintesenta a Romaniei “reformelor structurale”: VALEA JIULUI, VALEA PLANGERII. SCLAVIE, FOAME SI DEZNADEJDE IN FOSTELE ZONE MINIERE [Reportaj Romania, te iubesc - VIDEO] - Recomandari
  12. Pingback: ROMANIA PRIVATIZATA – ROMANIA FURATA [si VIDEO]. Distrugerea economiei romanesti. DE CE PRESA NU MERGE PANA LA CAPAT? - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare