Agentie ONU: Iranul si-a dublat CAPACITATILE NUCLEARE

31-08-2012 2 minute Sublinieri

Iranul a dublat capacitatea de producţie de uraniu îmbogăţit a instalaţiei subterane de la Fordo, în pofida unor sancţiuni internaţionale, potrivit unui raport difuzat joi de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), care acuză ţara că îi împiedică activitatea la Parchin, relatează AFP.

Republica islamică a instalat aproximativ 2.000 de centrifuge la Fordo, la 18 august, faţă de aproximativ 1.000 câte erau în mai, potrivit documentului, adică mai multe decât se aştepta. Dintre acestea, aproximativ 700 se află în activitate, precizează AIEA. Creşterea este mai importantă decât se aşteptau diplomaţii de la Viena, unde se află sediul Agenţiei ONU, care mizau pe aproximativ 350 de centrifuge în plus.

Instalaţia de la Fordo, construită într-un munte şi fiind dificil de atacat, are o capacitate de aproximativ 3.000 de centrifuge. Uraniul îmbogăţit este utilizat pentru producerea de electricitate sau izotopi utilizaţi în scopuri medicale, servind la diagnosticarea anumitor forme de cancer, dar purificat în proporţie de până la 90% el este utilizat la fabricarea armei atomice. Iranul îmbogăţeşte uraniu până la un nivel de 20%.

Porivit ultimelor date AIEA, Iranul a produs 6.876 de kilograme de uraniu îmbogăţit până la un nivel de 5% (679 de kilograme în plus faţă de datele din mai) şi 189,4 kilograme de uraniu îmbogăţit la un nivel de 20% (reprezentând o creştere cu 43,8 kilograme).

Occidentalii şi Israelul suspectează Iranul că vrea, sub acoperirea programului său nuclear civil, să dezvolte arma nucleară, lucru pe care Teheranul îl dezminte în mod oficial. Liderul suprem al Republicii islamice, ayatollahul Ali Kamenei, a dat din nou asigurări, joi, că ţara sa “nu va căuta niciodată să se doteze cu arma atomică”, în cadrul unui summit al Mişcării Ţărilor Nealiniate (NAM), care se desfăşoară până vineri la Teheran.

AIEA reproşează totodată Teheranului că nu cooperează în mod suficient cu ea, ceea ce o împiedică, după mai mult de opt ani de anchetă, să stabilească cu certitudine dacă programul nuclear iranian este pur paşnic. În raport, Agenţia ONU a acuzat în mod direct Iranul că îi împiedică activitatea de verificare la baza militară de la Parchin, unde AIEA suspectează activităţi nucleare ilicite.

Iranul “a efectuat activităţi” la Parchin “care împidică în mod considerabil capacitatea Agenţiei ONU de verificare eficientă”, anunţă AIEA într-un raport, sugerând că Teheranul a şters urme suspecte.

Agenţia ONU suspectează Iranul că a procedat la teste, în cadrul unor explozii convenţionale care pot fi aplicabile în domeniul nuclear, în incinta acestei baze, acuzaţie pe care Teheranul o dezminte. “Din cauza acestor activităţi importante, capacitatea Agenţiei de a verifica informaţiile pe care se bazează îngrijorările sale a fost afectată”, se arată în raport. “Atunci când agenţia va avea acces în incinta (respectivă), capacitatea sa de a efectua o verificare eficientă va fi (în mod) considerabil împiedicată“, subliniază ea.

Agenţia ONU cere de la începutul anului Iranului un acces la această instalaţie, dar fără succes. Bazându-se pe imagini din satelit, ea a anunţat că se teme că Iranul ar putea să cureţe locul, după care să autorizeze inspectorii din cadrul Agenţiei să procedeze la verificări. Instalaţia de la Parchin a fost evocată în raportul dur pe care AIEA l-a publicat în noiembrie. Agenţia ONU a prezentat pentru prima dată elemente care arătau că ţara a lucrat la crearea armei atomice înainte de 2003 şi poate şi ulterior. Iranul a respins aceste acuzaţii, apreciind raportul ca falsificat şi politizat.

Casa Albă avertizează

Casa Albă a avertizat Iranul că perioada diplomaţiei nu va dura pe termen nedefinit, în urma publicării unui raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care anunţă o consolidare a programului nuclear iranian, relatează AFP.

Purtătorul de cuvânt al lui Barack Obama Jay Carney a declarat totodată că preşedintele american este hotărât să împiedice Teheranul să se doteze cu bomba nucleară, dar că Statele Unite sunt în măsură să ştie dacă Iranul lansează elaborarea unei asemenea arme.

“Fereastra (de timp) pentru soluţionarea (acestui dosar) rămâne deschisă (…), dar nu va rămâne deschisă pe termen nelimitat”, a declarat Carney într-o conferinţă de presă obişnuită.

Primul ministru israelian, Benjamin Netanyahu, a anunţat joi că se va adresa Adunării Generale a ONU de la New York, din luna septembrie, pentru a avertiza asupra pericolului reprezentat de programul nuclear iranian, transmite Reuters.  În comunicatul său, Netanyahu precizează că, la Adunarea Generală a ONU, va “spune naţiunilor lumii, cu o voce clară, adevărul despre regimul terorist al Iranului, care reprezintă cea mai mare ameninţare pentru pacea lumii”.

Nu se ştie deocamdată dacă premierul Netanyahu va avea o întrevedere cu preşedintele american Barack Obama în cursul vizitei sale în SUA, între 27 şi 30 septembrie. Cei doi lideri s-au întâlnit ultima oară în luna martie, la Casa Albă. Retorica recentă a unor lideri israelieni, care avertizează că timpul se scurge pentru a opri ceea ce ei numesc programul nuclear militar al Iranului, a provocat îngrijorări la nivel internaţional privind un posibil atac militar al statului evreu.  SUA au cerut Israelului să aştepte ca diplomaţia şi sancţiunile internaţionale să îşi arate roadele.

 


Categorii

1. DIVERSE, Iran, Israel

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “Agentie ONU: Iranul si-a dublat CAPACITATILE NUCLEARE

  1. Aaiurea! Ca și armele chimice din Irak, și amenințările iranienilor nu sunt decât justificările evreilor ca să distrugă un alt pol de putere din lumea arabă care i-ar putea apăra pe palestinieni atunci când Israelul va demola moscheea lui Omar din Ierusalim ca să facă templul jidovesc…

  2. “ea a anunţat că se teme că Iranul ar putea să cureţe locul”..Mister Proper

    ar trebui sa-i angajeze la Cernobal si Fukushima daca sunt asa specialisti

  3. toate acestea fratilor vor trebui sa se intample. din pacate

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare