Trecerea în veșnicie a PĂRINTELUI ARSENIE VOAIDEȘ, starețul Mănăstirii Sf. Sava – BERZUNȚI (Jud. Bacău), DUHOVNIC IUBIT AL MOLDOVEI

Ziarul Lumina:

Arhimandritul Arsenie Voaideş s-a mutat la ceruri

Stareţul Mănăstirii Berzunţi din judeţul Bacău, arhimandritul Arsenie Voaideş, s-a mutat la Domnul vineri, 16 februarie 2018. Părintele Arsenie va fi înmormântat mâine, 20 februarie 2018, la Mănăstirea „Sfântul Sava“ – Berzunţi.

De două zile, rugăciunile şi lacrimile la căpătâiul sicriului cu trupul neînsufleţit al arhimandritului Arsenie Voaideş curg neîncetat. După o viaţă închinată Bisericii, părintele Arsenie a plecat pe cărarea Împărăţiei cerurilor într-o zi de vineri, când cu toţii rememorăm Răstignirea pe Cruce a Mântuitorului Hristos, care a pătimit şi a luat moarte pentru păcatele noastre. Potrivit site-ului Eparhiei Romanului şi Bacăului, slujba Înmormântării va fi oficiată mâine, 20 februarie 2018, de la ora 10:30, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi va fi precedată de Sfânta Liturghie.

Trei decenii de slujire

Părintele Arsenie Voaideş s-a născut în satul Huisurez, comuna Dămuc, judeţul Neamţ, la 24 ianuarie 1951, din părinţii Neculai şi Anghelina, primind la botez numele Augustin. Părinţii l-au crescut în iubirea de Dumnezeu şi respectul faţă de oameni. În anul 1977, a intrat ca frate la Schitul Tarcău din judeţul Neamţ, iar în anul 1978 este închinoviat la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi. În anul 1979, este tuns în monahism primind numele Arsenie. A fost vieţuitor al acestei mănăstiri până în anul 1986, când a fost transferat la Mănăstirea Putna. Pe 8 noiembrie 1988, a fost hirotonit diacon de către Arhiepiscopul Eftimie Luca, pentru ca în următoarea duminică să fie hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Sfântul Sava“ – Berzunţi. În anul 2001, a absolvit cursurile Seminarului Teologic Liceal „Veniamin Costachi“, de la Mănăstirea Neamţ, judeţul Neamţ, iar în anul 2005 este licenţiat al Facultăţii de Teologie „Sfânta Filofteia“ din Piteşti.

Cuvânt spre zidire şi de alinare pentru pelerini

S-a preocupat şi de formarea obştii monahale de la Berzunţi, dar şi de refacerea bisericii mănăstirii, grav afectată de dintele nemilos al timpului. Între 1992-2002, locaşul monahal a fost consolidat, extins şi înfrumuseţat, astfel încât la Praznicul Schimbării la Faţă din anul 2002 a fost sfinţit ansamblul eclesial al mănăstirii. Ca un „meşter Manole“ al zilelor noastre, a avut dorinţa de a ridica „altă monastire pentru pomenire“. Este ctitor al Schitului „Sfântul Ilie Tesviteanul“, alături de protosinghelul Isaia Adragăi. Mănăstirea Pogleţ este tot o ctitorie a părintelui Arsenie Voaideş. În anul 2013, a avut loc sfinţirea Bisericii cu hramul „Izvorul Tămăduirii“ din satul Băcioi, comuna Corbasca, ridicată prin osteneala părintelui Arsenie Voaideş, cu sprijinul vrednicului de pomenire ctitor Arhiepiscopul Adrian Hriţcu, ajutat de soborul măicuţelor de la Mănăstirea Pogleţ. În toată această perioadă, de când a rămas pe meleagurile Berzunţiului, părintele Arsenie s-a făcut cunoscut peste tot, a avut cuvânt spre zidire şi de alinare a suferinţelor. A fost modest în faţa lumii şi smerit în faţa lui Dumnezeu.

Mesajul de condoleanţe al Înaltpreasfinţitului Ioachim:

Cu nespusă durere, dar cu nădejde în iubirea milostivă a lui Dumnezeu pe care L-a slujit cu râvnă neostoită, am aflat vestea trecerii la cele veşnice a părintelui arhimandrit Arsenie Voaideş, stareţul Mănăstirii „Schimbarea la Faţă“, Sfântul Sava-Berzunţi şi duhovnicul Mănăstirii „Buna Vestire“ – Pogleţ. Tăicuţa Arsenie a plecat într-o tăcere neobişnuită, el, cel căruia îi plăcea să fie înconjurat de oameni; el, cel căruia îi plăcea să fie în mijlocul mulţimilor şi să-L facă prezent pe Hristos tuturor! El, cel care a ctitorit biserici în sate şi cătune uitate de lume şi catedrale în sufletele oamenilor. El, care s-a dăruit pe sine consumându-se pentru toţi ca o lumânare în lumina lui Hristos. El, Arsenie arhimandritul, părinte pentru cei aflaţi în nevoi, duhovnic al celor de pe văile Berzunţiului şi dealurile Helegiului, taică pentru romii din Bâşca, Băcioi, Pogleţ, a plecat astăzi, într-o zi de februarie, lăsând multă tristeţe în sufletele celor care l-au cunoscut, preţuit şi iubit. La acest moment de profundă întristare, transmitem gând de compasiune cinului monahal, ucenicilor săi şi pelerinilor de la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“, de la Mănăstirea “Sfântul Sava”-Berzunţi şi de la Mănăstirea Pogleţ, rugând pe Hristos Domnul să primească sufletul părintelui Arsenie întru Împărăţia Sa cea veşnică. Dumnezeu să-l ierte şi veşnică să-i fie pomenirea!

† IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

***

Jurnal de migrant:

Părintele Arsenie Voaideș – voievodul duhovnicesc dintre Trotuș și Tazlău

Acum ceva ani, o bătrână neștiutoare de carte, dar știutoare de rugăciuni nenumărate, îmi ura: Să-ți fie viața frumoasă ca o vecernie. Gândul mi-a zburat spre prima vecernie din viața mea, la care am participat, copil fiind.

Eram îngrămădiți cu toții, toată familia, în coșul căruței. Era, așa, primul pelerinaj duhovnicesc, spre o mănăstire. Se reînființase prima mănăstire din zona în care am copilărit. Și îmi explica mama ce este o mănăstire – o biserica ca în sat la noi, dar la care se face slujbă în fiecare zi. Eu întreb: Și nu se plictisesc zi de zi la biserică, aceiași slujbă?

Ea, zâmbește cald… Sunt părinți călugări!…

Călugăr, un cuvânt nou. Bun de pus la inimă.

Căruțe, căruțe, de prin toate satele, ni se alăturau. Sute de oameni în căruțe, o imagine pe care nu am mai întâlnit-o nicăieri. Mergeau și mergeam cu toții, spre hramul Schimbării la Față. Mergeau oamenii ca la un izvor de viață. De apă vie.

De sub pădurile Berzunțului, îmi răsunau primele anixandare ale vieții mele…

 Deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătate…

Un om bun am cunoscut atunci. Primul meu monah. Cu barba încâlcită, ca un voievod, stătea în fața Sfintei Mese, părintele Arsenie. Arsenie Voaideș. Gesturi cam smucite, dar determinate. Atât de determinate, încât a avut puterea ca dintr-un loc dărâmat, aflat la un capăt de lume  – cine auzise până atunci de satul Buda, din județul Bacău? – să facă o gură de rai.

Părintelui stareț Arsenie i s-a dus vestea peste dealuri

Simțeai că este o taină în tot și în toate. De parcă, în livezile din împrejurimi, stătea pitit Dumnezeu.

Mănăstirea Sfântului Sava, dărâmătura de altă dată, poartă cu cinste numele unui sihastru care a locuit aici, în urmă cu 400 de ani – pustnicul Sava – cel care a aprins candela unei așezări monahale. De-a lungul timpului flacăra a fost întreținută de monahi cărora istoria nu le-a reținut numele. Primul părinte menționat este ieroschimonahul Vasile, al cărui mormânt se află în naosul bisericii actuale.

Așezarea a cunoscut o reînviere după anul 1988, când pe aceste meleaguri a venit ieromonahul Arsenie Voaides.

Și-a suflecat mânecile anteriului și a lucrat. Cu blândețe, cu muncă asiduă, cu nopți nedormite și rugăciuni, nu doar mănăstirea a reînviat, ci întrega zonă din arealul râurilor Tazlău – Trotuș.

Biserica nu mai avea geamuri, ploua prin acoperiș, chiliile erau dărăpănate, iar curtea schitului devenise loc de pășune pentru animalele satului.

De la o cămăruță mică, un călugăr curajos, a reînviat o adevărată mănăstire. Cu o biserică frumoasă, cu chilii și trapeză, cu locuri de cazare pentru pelerini și turiști, cu o gospodărie bogată, Mănăstirea Sfântul Sava este astăzi Putna zonei Tazlău-Trotuș, locul în care multe lacrimile își găsesc mângâierea.

Aveam și noi, moineștenii după anul 1990, o mănăstire acasă. A fost o renaștere creștină a întregii zone. Un apostol, după anii comunismului. La hramuri dormeau creștinii afară, sub căruțe, iar părintele spovedea toată noaptea.

Așa l-am știut toată viața – cu epitrahilul în gât.

Era genul de om care „scoatea apă și din piatră seacă” și un suflet din fundul iadului. Hotărât, demn, puternic, echilibrat și în același timp milostiv și bland, ca un miel al Domnului.

La Buda, totul s-a înnoit. Părintele a reamenajat stăreţia şi chiliile lăsate în paragină, a consolidat şi restaurat lăcaşul de cult, care a fost resfinţit în anul 2002, a construit un arhondaric pentru pelerinii care vizitează mănăstirea. Prin grija părintelui și a  monahilor săi, în fiecare duminică şi sărbătoare, poate și 1000 de creștini erau ospătați la masă.

Dacă pentru acasă a făcut totul, râvna sa, a strălucit și în locuri în care, parcă soarele nu mai răsărea.

Cu toții avem patru cămăruțe la inimă. Și părintele Arsenie tot patru a avut: Buda, Pogleț, Berzunți și Băcioi.

La Pogleț a facut o minune – o biserică istorică de lemn, restaurată și o mănăstire pusă pe roate, un loc unde poți da mâna cu Dumnezeu.

Berzunți și Băcoiu? Sate de romi. Sute de romi, sute de copii care nu erau botezați, oameni care știau despre Dumnezeu doar din modul de a se jura. Și a înjura.

Părintele le-a făcut biserici. Ici, colo și case. Pe toate le-a făcut în liniște, așa ca la o vecernie. În taină.

În centrul județului Bacău, într-o a două Bucovină a Moldovei, la răscrucea râurilor, Tazlău, Cernu și Trotuș, se află un loc de taină. O mănăstire ce a renăscut din cenușa comunismului…

Deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătate…

Toate s-au umplut de bunătate, prin bunătatea și râvna părintelui Arsenie Voaideș.

Îi plăcea vecernia. Mult. Se desfăta duhovnicește la vecernie. Cred că i-a fost viața frumoasă, ca o vecernie. Pentru că, la Apolisul vieții sale, a lăsat o dâră de lumină. Poate și datorită lui, în zona Tazlău – Trotuș, nu sunt biserici goale. Și oamenii știu de Dumnezeu.

Deschizând Tu, mâna Ta, toate s-au umplut de bunătate, Doamne!

• Cristi Nemțeanu: Pierderea unui duhovnic e ca pierderea unui tată…

Trei mari duhovnici m-au pescuit din apele învolburate ale acestui sfârșit de veac. Pe Dumnezeu l-am cunoscut într-un București plin de ispite sub epitrahilul unui Părinte profesor. Sufletul mi-a fost purtat apoi acasă în vetrele monahale din Moldova, unde credința ridică ziduri din nimic. Mănăstirea Sfântul Sava a devenit sub stăreția Părintelui Arsenie Voaideş o oază de har, într-o lume a oamenilor căldicei. Bucuria vieții am învățat-o de la vrednicul călugăr. Avea darul de a binedispune și cele mai supărate inimi, cu un umor debordant. Familia mi-am întemeiat-o lângă Cetatea Romanului prin sfaturile și purtarea de grijă a duhovnicului Episcopiei.

Se duc duhovnicii noștri, dar am bucuria să observ că mlădițe tinere odrăslesc lângă trunchiurile acestor stâlpi. Ortodoxia rămâne un izvor nesecat de sfințenie, oricât ar încerca unii să ne contrazică…