Parlamentul European cere INVESTIGAREA lui HASOTTI!/ Tot mai multi politicieni “FARA PREJUDECATI”/ Care e TINTA CUPLURILOR HOMOSEXUALE?

22-04-2013 12 minute Sublinieri

antidiscriminare4

Parlamentul European este îngrijorat că declaraţiile senatorului Puiu Haşotti ar putea duce la o creştere a discriminării persoanelor homosexuale, solicitând preşedintelui CNDC, într-o scrisoare obţinută de MEDIAFAX, investigarea “declaraţiilor calomnioase” precum şi un răspuns public şi convigător.

Potrivit unor surse oficiale, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Ferenc Asztalos, a primit, la sfârşitul săptămânii trecute, o scrisoare semnată de mai mulţi membri ai Parlamentului European, care se arată îngrijoraţi de afirmaţiile senatorului Puiu Haşotti referitoare la homosexuali.

Fiind senator şi fost ministru al Culturii, suntem extrem de îngrijoraţi că afirmaţiile domnului Haşotti ar putea trece drept indiscutabile şi ar putea duce la o creştere a discriminarii şi posibil la violenţă împotriva persoanelor homosexuale, bisexuale şi transsexuale se arată în scrisoarea obţinută de MEDIAFAX.

Semnatarii scrisorii transmise de Parlamentul European îşi arată speranţa că CNCD, în calitate de organism principal în România, care are ca obiectiv sprijinirea valorilor privind respectarea minorităţilor, drepturile omului şi nediscriminarea, va investiga “declaraţiile calomnioase”.

“Ca organism principal în România care are misiunea de a sprijini valorile privind respectarea minorităţilor, drepturile omului şi nediscriminarea – inclusiv în contextul legislaţiei europene – sperăm că CNCD va investiga aceste declaraţii calomnioase şi le va răspunde public şi convingător (…). Sperăm că veţi primi aceste îngrijorări cu deschidere şi că le veţi da curs“, se mai arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.

Potrivit surselor citate, scrisoare transmisă de Parlamentul European va fi analizată de CNCD în cadrul şedinţei de miercuri.

Puiu Haşotti a făcut afirmaţiile despre homosexuali în contextul în care comenta anunţul făcut de deputatulRemus Cernea în 12 aprilie privind iniţierea unui proiect de lege pentru reglementarea parteneriatului civil între heterosexuali şi între persoanele de acelaşi sex.

Liderul senatorilor PNL spunea, în acest context, că nu are “absolut nimic” să le reproşez homosexualilor, pe care îi consideră “doar nişte oameni bolnavi”.

Domnul deputat Remus Cernea se dovedeşte un extravagant, ca să folosesc un cuvânt liniştit. Eu nu am absolut nimic să le reproşez homosexualilor, îi consider doar nişte oameni bolnavi. Homosexualitatea nu este o stare firească, nu este o relaţie naturală, motiv pentru care, după părerea mea, nu are absolut nicio şansă, declara Puiu Haşotti pentru Ştirile ProTV, întrebat despre iniţiativa lui Cernea privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex.

Ulterior, Puiu Haşotii a precizat că reacţiile sale referitoare la propunerile legislative avansate de deputatul Remus Cernea nu trebuie înţelese în sens strict patologic, el arătând că demersul său a fost unul politic. Haşotii a arătat că a dat prea multă atenţie iniţiativelor lui Cernea, care nu au şanse să fie adoptate de Parlament.

Asociaţia Accept a cerut Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi Partidului Naţional Liberal “sancţionarea neîntârziată” a lui Puiu Haşotti pentru declaraţia acestuia privind homosexualii.

“Declaraţia potrivit căreia persoanele de orientare homosexuală sunt bolnave este scandaloasă, inacceptabilă şi intră sub incidenţa legii. Vom depune în această săptămână o plângere adresată CNCD pentru soluţionare competentă, pe măsura gravităţii acestei afirmaţii politicianiste inepte şi a efectelor publice pe care le produce”, spunea directorul executiv al Asociaţiei Accept, Florin Buhuceanu.

  • Adevarul:

Aurora Liiceanu, despre nevoile homosexualilor: „E caraghios că într-o lume a concubinajului o minoritate mai susţine căsătoria”

Psihologul Aurora Liiceanu constată cu surprindere că militanţii gay se luptă pentru o idee desuetă: relaţiile legalizate. Răspunsul acestora e că se luptă pentru credite şi moşteniri.

Dezbaterea privind iniţiativa deputatului Remus Cernea de a propune legalizarea parteneriatelor civile între persoane de acelaşi sex a împărţit România în două. Din Parlament până în stradă şi pe forumuri, românii îşi exprimă opţiunile pro sau contra.  Cât de mare este distanţa între mentalităţile româneşti şi cele occidentale? Există vreun partid dispus să-şi asume o astfel de iniţiativă?

Psihologi, sociologi şi membri ai societăţii civile militantiste ne-au răspuns la aceste întrebări.

„În România, relaţiile sunt încă patriarhale“

„Da, de ce să nu importăm totul?“, se întreabă, amuzată, Aurora Liiceanu atunci când este întrebată despre legalizarea relaţiilor gay. „E o distanţă mare între mentalitatea Occidentului şi mainstreamul românesc. Postmodernismul vestic nu e acelaşi cu postmodernismul românesc, dacă se poate vorbi de aşa ceva la noi. În România, relaţiile sunt încă patriarhale. Avem o populaţie rurală şi tradiţionalistă. E nevoie de un timp psihologic şi multă vreme va trece până când acceptarea comunităţii gay va fi naturală, şi nu forţată de ritmul rapid impus din exterior“, crede Aurora Liiceanu.

Ea aduce în discuţie şi o temă ocolită adesea: agresivitatea manifestaţiilor din rândul comunităţii gay: „Discriminarea pozitivă e la fel de aiurea ca discriminarea negativă. Mişcările gay exagerează şi creează respingere. Da, lumea mă va respinge dacă voi ieşi dezbrăcată pe stradă“. În final, Aurora Liiceanu punctează o schismă: o minoritate cu idei avangardiste militează pentru o temă – cea a căsătoriei – tot mai desuetă în timpurile pe care le trăim. „E caraghios că într-o lume a concubinajului o minoritate mai susţine căsătoria. Azi, când concubinajul e în floare, când ideea de familie s-a relaxat într-un hal fără de hal, când tinerii formează cupluri, dar nu familii în sensul tradiţional, e caraghios că se mai găseşte cineva să militeze atât de puternic pentru căsătorie. E ceva ce contrazice mersul atomizat al lumii“.

Tipologiile homofobilor

„Paradele gay, peste tot prin lume, propun privitorului momente de reflecţie. Mişcările gay, pentru a-i răspunde indirect Aurorei Liiceanu, nu creează respingere. Ele creează vizibilitatea unui fenomen şi un prilej de a ne chestiona sistemul de valori şi de raportare la celălalt“, spune psihologul Mugur Ciumăgeanu. El surprinde un paradox al societăţii româneşti pusă în faţă cu chestiunea relaţiilor homosexuale: o homofobie pasivă, lipsită de reacţie. „Societatea românească nu dispune de o gay-shutterstockvoce unică şi coerentă de respingere a homosexualităţii – există nuclee care resping homosexualitatea pasiv şi din ignoranţă, există mici grupuscule cu o ideologie primitivă care acţionează repulsiv şi brutal (a se vedea ultimele întâmplări de la Muzeul Ţăranului Român) şi, cu siguranţă, există persoane care se poziţionează faţă de homosexualitate îmbrăţişând demn şi documentat o morală creştin ortodoxă. Toate acestea însă cu aroma specifică de românism militant – adică fără o concertare şi fără o coerenţă activă de combatere a fenomenului. Asistăm, astfel, la un paradox – suntem una dintre ţările europene cu cel mai mare scor de distanţă socială negativă faţă de homosexualitate, dar cu extrem de puţine manifestări proactive care să susţină acest scor. Chiar dacă aducerea în discuţie a legalizării căsătoriilor gay nu va fi prea curând pe agenda parlamentară, paradoxul de mai sus va duce la o reacţie mai degrabă pasivă a populaţiei «revoltate» atunci când dezbaterile vor începe“.

Nevoile administrative ale unui cuplu gay

Asociaţia Accept (organizaţie nonguvernamentală înfiinţată în 1996, care militează pentru drepturile comunităţii gay din România) are ca obiectiv recunoaşterea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. „Având în vedere că în ultimul an situaţia politică din România a fost destul de zbuciumată, nu prea a avut nimeni timp de noi“, spune Irina Niţă, directoarea Asociaţiei Accept. Nevoile unui cuplu homosexual sunt la fel de multe ca nevoile unui cuplu heterosexual, continuă Irina Niţă. „Mă refer la nevoile administrative. Un cuplu are alte drepturi când este legat prin căsătorie, e vorba despre posibilitatea de a-ţi face un credit, despre moşteniri şi aşa mai departe“. Membrii şi simpatizanţii Asociaţiei Accept speră că, din moment ce tot mai multe ţări din UE adoptă această lege, nici România nu o mai poate ocoli mult. Totuşi, unii vor să emigreze pentru a-şi putea legaliza relaţiile. „Românii din comunitatea gay au început să ne întrebe despre posibilitatea de a pleca în ţările care au legalizat deja căsătoriile gay, despre ce drepturi ar avea acolo“, mai spune Irina Niţă.  „Nu contează ce spun vecinii“ Irina Niţă, directoarea asociaţiei Accept, crede că  statul nu poate ocoli o dezbatere publică despre căsătoriile gay. „Când doi oameni vor să se căsătorească nu mai contează ce spun vecinii. Legalizarea relaţiilor între persoane de acelaşi sex nu este un moft, este o necesitate cerută de realitate“.

“Mi se pare prea devreme pentru a discuta despre legalizarea căsătoriilor, întrucât avem o societate homofobă, puţin permisivă cu astfel de lucruri. Nu văd, în momentul de faţă, vreun partid politic capabil să-şi asume punerea pe tapet a unei probleme atât de delicate. ” Mircea Kivu, sociolog

“Mai devreme sau mai târziu, această lege va fi adoptată şi la noi şi până la urmă este normal să fie aşa. Cu modificarea conceptului de familie nu văd o problemă, până la urmă familia este o uniune liberă între două persoane.” Mircea Kivu, sociolog

“Fiind un membru al societăţii civile militantiste sunt de acord să se facă o dezbatere publică pe această chestiune, dar cred că nu prea e pe agenda cetăţeanului chestiunea asta. Trăim într-o societate în care mentalităţile rurale şi chiar medievale sunt încă prea pregnante.  ” Liviu Mihaiu, jurnalist

“Pe de o parte le dau dreptate şi acestor oameni, dar, în altă ordine, fiind un creştin ortodox practicant, în mine nu s-au lămurit foarte multe chestiuni de principiu. E unul dintre subiectele în care nu pot avea o părere definitivă. Liviu Mihaiu, jurnalist

“Nu cred că este necesară legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Şi, mai cu seamă, i-aş ruga pe cei care sunt activişti în domeniu să înceteze cu ştampilarea celor care nu sunt de aceeaşi părere cu ei că sunt fascişti sau mai ştiu eu ce alte orătănii politice.” Radu Preda, teolog şi blogger adevarul.ro

Europarlamentarul PSD, Corina Creţu, spune într-un interviu la RFI că a deranjat-o “foarte tare” descrierea senatorului PNL, Puiu Haşotti, care îi consideră pe homosexuali nişte “oameni bolnavi”. Vicepreşedintele PSD precizează că are colegi homosexuali în Parlamentul European, “care nu sunt în nici un caz bolnavi”. Creţu crede totuşi că dezbaterea este “prematură”.

cretuÎn opinia Corinei Creţu, “această dezbatere într-un anume fel vine prematur în societatea românească. Cred că trebuie să ne ferim de epitete. Să vă spun sincer şi eu eram destul de rigidă în faţa acestui subiect înainte să merg la Bruxelles. Sigur că acolo am descoperit că lucrurile se văd cu totul altfel. Am şi colegi care nu sunt în nici un caz bolnavi, ci din contră. M-a deranjat foarte tare descrierea domnului Haşotti. Cred că nu este normal să etichetezi o minoritate într-un fel ca acesta, dar aşa cum spuneam, cred totuşi că pentru societatea românească este prematur să discutăm”.

Pe de altă parte, vicepreşedintele PSD consideră cădezbaterea trebuie să pornească nu numai fără prejudecăţi, dar şi fără patimi şi fără ambiţii politice, pentru că dacă vrem să satisfacem imensa majoritate a populaţiei, ştim exact cum gândesc românii şi atunci sigur că le putem face pe plac. Pe de altă parte, trebuie să admitem că există în lume o minoritate care aşa funcţionează şi care are dreptul la nişte libertăţi, pe care le-au câştigat în lume”.

“Nu sunt neapărat favorabilă, dar nu sunt nici împotrivă”

Întrebată dacă ar accepta legalizarea mariajelor gay, Corina Creţu a răspuns: “Nu sunt neapărat favorabilă, dar nu sunt nici împotrivă. Eu ca persoană cunoscând direct oameni care provin din această minoritate, mi-am schimbat cu mult poziţia. Nu am devenit sută la sută fan al unei legi de acest gen, dar nu mai pot să zic că sunt împotrivă”.

Vicepreşedintele PDL, Radu F. Alexandru, a declarat duminică în ceea ce priveşte homosexualii că în România dezbaterea trebuie făcută fără prejudecăţi, menţionând că această minoritate trebuie să aibă libertate deplină în a-şi organiza viaţa şi să se ajungă la “o normalizare deplină”. Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a spus recent că nu are “absolut nimic” să le reproşeze homosexualilor, pe care îi consideră “doar nişte oameni bolnavi”. El comenta astfel iniţiativa deputatului USL, Remus Cernea, privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex.

Vicepreşedintele PDL Radu F. Alexandru a declarat, duminică, în ceea ce priveşte homosexualii, că în România dezbaterea trebuie făcută fără prejudecăţi, menţionând că această minoritate trebuie să aibă libertate deplină în a-şi organiza viaţa şi să se ajungă la “o normalizare deplină”Liderul PDL a enumerat o serie de modificări aduse la Constituţia maghiară, pe care le-a criticat, inclusiv definirea familiei drept căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. El a menţionat că această modificare ar fi fost respinsă de Curtea Constituţională din Ungaria.

Ulterior, Radu F. Alexandru a fost întrebat dacă susţine o altă formulă în care să fie definită familia.

“Este un subiect care a fost extrem de fierbinte în cursul săptămânii trecute. Aşa cum bine ştiţi, de zece ani în România a fost adoptată legea care prevede libertatea opţiunilor individuale şi a opţiunilor sexuale. De aici mai departe este un subiect deschis, este un subiect în care nu intrăm pe un punct de vedere final, rfaeste o dezbatere pe care trebuie să o ducem eliberaţi de orice fel de prejudecată, eliberaţi de orice fel de resentimente şi de văzut în perspectiva timpului dacă lucrurile…“, a afirmat vicepreşedintele PDL, conform Mediafax.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca subiectul să fie luat în discuţie la revizuirea Constituţiei din România, Radu F. Alexandru a menţionat: “În momentul de faţă nu este un punct care urmează să fie prins … nimeni, niciun partid parlamentar nu şi-a exprimat în momentul de faţă un punct de vedere categoric, un punct de vedere final faţă acest lucru”.

“Ne-am pronunţat împotriva unor formulări total inadmisibile, de felul celor făcute de domnul senator Puiu Haşotti apropo de o propunere … respectiv «homosexualii sunt bolnavi». Ne-am pronunţat ferm respingând o asemenea abordare. Dar este o discuţie pe care trebuie să o purtăm, gândindu-ne pe de o parte la atitudinea cetăţenilor României în urmă cu ceva vreme faţă de această minoritate.

Trebuie să ne gândim la experienţa internaţională, europeană şi nu numai şi să vedem dacă trebuie să lăsăm încă zece ani pentru a intra într-o normalizare deplină şi într-o libertate deplină, ca cetăţenii unui stat – sau în speţă pentru că vorbim despre România – să aibă deplina libertate de a-şi organiza viaţa aşa cum consideră fără să aducă niciun fel de lezare a spaţiului public şi a celor în mijlocul cărora trăiesc”, a afirmat vicepreşedintele PDL. (…)

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că homosexualii trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi fundamentale ca restul cetăţenilor, precizând că lucrurile sunt reglementare “normal” în prezent, iar opţiunea sexuală este o chestiune intimă. Antonescu a fost întrebat dacă apreciază că minoritatea homosexualilor ar trebui să aibă mai multe drepturi şi dacă această dezbatere ar putea avea loc la revizuirea Constituţiei.

“Eu personal cred că orice minoritate care este în cadrele constituţionale şi legale trebuie să fie respectată şi trebuie să fie protejată în drepturile sale (…) Şi ca liberal şi ca om politic care consideră că esenţa democraţiei nu stă doar în a număra cine are mai multe voturi şi a-i da decizia aceluia, ci din a face să fie echilibrate şi respectate drepturile tuturor, consider că şi această minoritate, ca şi oricare alta, trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi fundamentale (…) indivizii trebuie să se bucure de acealeaşi drepturi fundamentale ca şi toţi ceilalţi. Nu cred că trebuie să aibă drepturi în plus, nu cred că trebuie să aibă drepturi în minus. Nu cred că trebuie 166482-166127-156266-155225-152641-crintratat cineva într-o asemenea chestiune ca o categorie specială”, a răspuns Antonescu, potrivit Mediafax.

Orientarea, viaţa, activitatea sexuală, sunt nişte chestiuni intime, strict personale ale fiecăruia, că vorbim de heterosexuali, că vorbim de homosexuali, şi în sensul acesta – aşa cum nu agreez marile manifestaţii, parada nu ştiu cui – cred că fiecare trebuie să îşi desfăşoare, ca să spun aşa, să-şi afirme şi să-şi practice opţiunile la un nivel intim, şi pentru care să nu fie incriminat, să i se dea drepturi mai puţine sau drepturi mai multe”, a mai susţinut preşedintele PNL.

În ceea ce priveşte o eventuală modificare a Constituţiei în această privinţă, Antonescu a menţionat că personal nu are vreo propunere în acest sens.

“Cred că lucrurile sunt reglementate normal, cred că astăzi legislaţia României este una europeană, înaintată, firească într-o democraţie, dar dacă asemenea propuneri vin, e normal ca ele, orice propunere ar veni să fie discutate. Care e decizia? Vom vedea…“, a mai afirmat Antonescu.

Preşedintele PNL a comentat inclusiv declaraţiile liderului senatorilor PNL, Puiu Haşotti, privindu-i pe homosexuali.Nu a avut niciun fel de intenţie în acest sens dnul senator Haşotti, dar fără îndoială afirmaţia aşa cum a fost făcută este regretabilă, profund regretabilă, pentru că ea este de natură – indiferent ce intenţie a avut cel care a lansat-o – să jignească un grup de oameni, un grup de cetăţeni care au în egală măsură cu noi toţi ceilalţi dreptul de a fi respectaţi, de a nu fi jigniţi, de a nu fi aşezaţi într-o condiţie de excludere sau de marginalitate (…) Considerăm afirmaţia domnului Haşotti, şi o consideră şi domnia sa, una profund regretabilă”, a declarat Antonescu.

El a menţionat că PNL a avut o atitudine cât se poate de clară şi coerentă şi a fost un “vârf de lance” la momentul la care s-a produs dezincriminarea, prin scoaterea din Codul penal a articolelor care îi vizau pe homosexuali. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a primit, până în prezent, trei sesizări privitoare la declaraţile făcute de senatorul Puiu Haşotti despre homosexuali, toate de la cetăţeni.

Liberalul a declarat că îi consideră pe homosexuali nişte “oameni bolnavi”.

După ce a aprobat căsătoriile între homosexuali, Senatul, camera superioară a Parlamentului francez, a dat undă verde şi adopţiilor de copii de către cuplurile formate din persoane de acelaşi sex. Acest ultim pas deschide calea folosirii mamelor surogat şi procreerii medicale asistate. În ciuda protestelor în masă organizate în Franţa pentru împiedicarea intrării homosexualilor în legalitate pe toate planurile, iată că  socialiştii care se află la putere au hotărât că sodomia nu mai reprezintă un pericol pentru societate. Mai mult, homosexualii au primit din partea statului permisiunea de a perverti mii de copii încă de la cele mai fragede vârste, oferindu-le un alt model de familie, aflat la antipodul celei tradiţionale.

Situaţia din Franţa nu este singulară: demersuri pentru legalizarea căsătoriilor homosexuale se fac în lumea întreagă. Din păcate, şi în România, în ultimii ani, propaganda homosexuală a pătruns în toate sferele sociale, mass-media având un rol hotărâtor în tot acest efort al homosexualilor de a obţine încrederea publică.

Astfel, în februarie, Asociaţia „Accept” (a homosexualilor din România) a organizat Luna istoriei LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi persoane transgender) în mai multe instituţii de învăţământ şi cultură din România. Dacă anul trecut, activităţile dedicate acestui eveniment au vizat „Facultatea de Jurnalistică”, „Facultatea de Sociologie” sau Liceul „George Coşbuc” din capitală, anul acesta pe lista instituţiilor partenere s-a aflat şi„Muzeul Ţăranului Român”, instituţie reprezentativă pentru spiritualitatea poporului nostru. „Muzeul Ţăranului Român” urma să găzduiască un film cu tematică gay, în timp ce la „Facultatea de Sociologie” fusese invitat să conferenţiezeprofesorul homosexual Gert Hekma. De asemenea, anchetele desfăşurate în urma reclamaţiilor unui grup de părinţi au dovedit că la Colegiul Bilingv „George Coşbuc” se face propaganda homosexuală în rândul elevilor.

Prin reacţia promptă a unui grup de ONG-uri creştine, manifestările mai sus-menţionate nu au mai avut loc.

Asta nu ne opreşte să ne întrebăm, însă, cât timp ne mai desparte de legalizarea şi în România a căsătoriilor între homosexuali şi a adopţiei de copii de către aceştia?

În Vechiul Testament stă scris „să nu te culci cu bărbat ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune” (Levitic 18, 22) şi tot aici este prezentat cazul celor două cetăţi Sodoma şi Gomora care au pierit din cauza acestor pervertiri ale făpturii umane(Fac. 19, 4-28). Păcatul acesta poarta şi numele de sodomie, după denumirea cetăţii în care a fost săvârşit (Sodoma).

De asemenea, în Noul Testament, mai precis în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 1, versetele 26-27, este precizată şi pedeapsa pentru acest păcat: „Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi, luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.”

Conform canoanelor Bisericii Ortodoxe, „sodomia, adică desfrâul împotriva firii, precum şi împiedicarea cu ştiinţă a zămislirii de prunci şi lepădarea lor”constituie păcate de moarte (strigătoare la cer,v. Învăţătură de credinţă creştin ortodoxă, 110)

„Un pas către un stat fascist”

Aşa consideră Gordon Wilson, un fost lider al Partidului Naţional Scoţian, impunerea legalizării homosexualităţii. În faţa acestei forme de dictatură, reacţia unor state este remarcabilă. Astfel, Camera Reprezentanţilor din Nigeria a aprobat, în unanimitate, o lege care interzice căsătoriile homosexuale, în ciuda ameninţărilor administraţiei Obama şi ale premierului britanic. În acelaşi timp, fostul preşedinte polonez, Lech Walesa consideră că deputaţii homosexuali ar trebui să stea în ultimul rând de bănci în Parlament, şi chiar în afara Parlamentului, deoarece reprezintă doar o minoritate. “Nu vreau ca această minoritate, cu care nu sunt de acord – dar pe care o tolerez şi o înţeleg – să manifesteze pe stradă şi să îi facă pe copiii şi nepoţii mei să îşi întoarcă privirile”, a declarat recent Lech Walesa. “Eu fac parte din vechea şcoală şi nu mă gândesc să mă schimb. Înţeleg că oamenii sunt diferiţi, că sunt orientări diferite şi că au dreptul la identitatea lor. Dar să nu schimbe ordinea stabilită de secole. Nici nu vreau să aud    vorbindu-se despre aceasta. Să o facă între ei şi să ne lase pe noi în pace, pe mine şi pe nepoţii mei”, a declarat fostul preşedinte.

De asemenea, de la începutul anului 2012, Rusia a început o campanie agresivă împotriva homosexualilor. După ce un tribunal din Moscova a interzis marşurile sau manifestaţiile homosexualilor pentru următorii 100 de ani, preşedintele Vladimir Putin a cerut să fie gândite amendamente la legea adopţiei care să împiedice adopţia copiilor ruși de către cuplurile homosexuale. Iniţiativa urmează implementării, de la 1 ianuarie, a unei noi legi care previne adopţia copiilor ruși de către americani, o mișcare extrem de controversată și criticată în presa intenațională. Controverse s-au iscat în Rusia din cauza dezbaterilor care au loc în Franța și Marea Britanie pentru a legaliza căsătoriile homosexuale. Oficiali din cadrul ministerului de Externe rus spun că aceasta va „scădea șansele” pentru adopție de către cupluri din acele țări.

Nu aceeaşi este, însă, poziţia României în faţa acestor presiuni, dezincriminarea homosexualităţii – prin abrogarea art. 200 din vechiul Cod Penal – fiind un pas hotărâtor în vederea aderării ţării noastre la U.E, decizie ce deschide deopotrivă drumul incestului şi pedofiliei… Să nu uităm că ultimul bastion al societăţii este familia. Iar scopul familiei şi al unirii trupeşti îl reprezintă naşterea de prunciCe răspuns vom da pentru indiferenţa noastră, acum, când familia este primejduită prin tot felul de măsuri cu tentă satanist-ateistă? E o întrebare care ar trebui să ne frământe pe toţi.


Categorii

1. DIVERSE, Irina Nastasiu, Radu Preda, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “Parlamentul European cere INVESTIGAREA lui HASOTTI!/ Tot mai multi politicieni “FARA PREJUDECATI”/ Care e TINTA CUPLURILOR HOMOSEXUALE?

  1. “Problemele” cuplurilor de homalai nu sunt si probleme noastre, oricat ar incerca sa ni le bage pe gat “civilizatii”! Doar nu vrem sa-i vedem, sa-i auzim, sa ne infatiseze “filozofiile” lor “liberale”, “moderne”! Promitem ca nu-i batem, nu-i inchidem, nu-i persecutam, nici macar nu-i huiduim, ci pur si simplu i-i ignoram complet! Dar cu o conditie: sa nu faca propaganda prohomosexuala, sa nu se apropie de copiii nostrii – nici in scoli, nici pe strada, NICAIERI!

  2. @Calinfile

    Subscriu…

    Pacifisti – cum suntem noi, romanii – nu-si vor vedea capetele sparte ori manjite de ceva rosii ori oua clocite, DAR sa-si vada de patimirea lor in casa lor, la masa lor, nu in vazult tuturor!

    Daca Parlamentul U.E. este ingrijorat, las’ ca-i trece!

    In privinta declaratiilor politicienilor nostri, nici nu ma mai obosesc…sunt patetici si de-a dreptul jalnici!

    Sunt DEPASITI de vremuri, de istorie!

    Au perfectat mimetismul in detrimentul devalorizarii lor si, chiar daca-si dau seama ca-s cu fundul in mai multe luntre, nu-i deranjeaza: au invatat sa faca si SPAGATUL si SFOARA…iar uneori chiar sa mearga pe ea: la comanda, ca la Circ!

  3. Nu stiu in ce state este legalizata adoptia copiilor de catre pederasti ,dar, acest pas este abominatia satanei si subminarea unor legi si principii fundamentale ale Creatiei – este o forma de satanism,este crima impotriva unor copii pentru care decide sistemul ,este o problema grava de etica – Asta va declansa mania Sf Treimi asupra noastra…

  4. Aseara rula pe goarna de propaganda si spalare de creier DIGI Life un documentar sinistru cu astfel de “cupluri” grotesti care aveu copii conceputi prin mame surogat – Nu am inteles clar in ce tara

  5. Stiti ce-ar fi CULMEA?
    Prins in corzi si amenintat cu manusa de box made in U.E. plus terenul propice de acasa (prin dezicerea colegilor de breasla), de frica unei directe in plex, Hassoti sa nege, sau s-o intoarca ca la Ploiesti!

    Nu ca m-ar mira, dar speranta (ca n-ar face-o!)moare, ultima!

  6. Atenție, nu parlamentul european cere investigarea, ci câțiva (2-3) dintre militanții gay din PE au scris o scrisoare. Adică PE nu a emis vreo hotărâre oficială, sau adoptată cu majoritate în urma unor dezbateri, referitoare la Puiu Hașotti. Asta este o precizare.

    A doua: Acțiunea intens mediatizată a acestor gay-man-i a urmărit intimidarea și șantajul preventiv al tuturor celor ce nu agreează gay-i (mai ales a celor din PE), ca la următoarele legalizări de privilegii gay-iste, să nu existe opozanți mulți…

    A treia: observăm că nici o altă poziție din PE nu a fost făcută publică, deși – sunt convins – au existat. Asta arată că mafia gay controlează și mass-media, filtrând informațiile după cum le cere planul propagandistic…

    Adeseori am mai zis că inocența și normalitatea vor fi scoase în afara legii, iar în locul lor (din inima omului și din instituțiile sociale) va fi instalată urâciunea pustiirii…

  7. Pare, evident, un atac masiv și din vreme pregătit. Dintr-o dată, o pleiadă de politicieni din PSD și PNL au ieșit cu declarații pro-sodomiste, ceea ce arată că s-a dat un semnal. Presa este și ea încălzită și susține pe flancuri. Dar frumusețea strategiei e alta: ne-au dus de nas. Trebuie să recunoaștem că PDL și Băsescu au fost gândite ca eventuale piese de sacrificiu pentru un câștig și mai mare, pentru a permite ca prin canalizarea nemulțumirii generale să se înregistreze la alegeri o majoritate suficientă să treacă de acum toate legile propuse. Ei, patru ani ne vor toca mărunt chiar mai bine decât a făcut-o PDL-ul. Am căzut din lac în puț. Și când te gândești că toate domnișoarele astea ”fără prejudecăți” n-au suflat o vorbă în campania electorală…

    Îmi aduc aminte că la o emisiune a lui Mihai Gâdea, imediat după referendum, Victor Ponta fiind invitat, a recunoscut senin că, într-adevăr, referendumul nu a fost bine pregătit… ”asta e, am încercat”. M-a surprins relaxarea și nepăsarea lui Ponta. Eu zic că a fost de fapt foarte pregătit referendumul și că a îndeplinit exact ce trebuia: mobilizarea poporului dar păstrarea lui Băsescu. Acesta va preda ștafeta lui Ponta și probabil Antonescu va ieși din decor. Din punctul meu de vedere Antonescu, deși greu de digerat, părea o alternativă dar jocul abil al lui Ponta îl lasă în urmă. Liberalii au fost folosiți și se va descotorosi de ei. Antonescu înțelege aceasta, acum, dar nu prea are ce face decât să mimeze că totul e ok în USL, să prelungească șederea la guvernare cât mai mult pentru a fi vizibili și a obține un procent însemnat la alegerile din 2014. De aici și graba cu care s-a simțit obligat să întărească mizeria cu inițiativa lui Cernea. S-a gudurat ca un cățel în speranța că va rămâne în joc. Cariera lui s-a terminat, ironic, abia acum și nu pe mâna alegătorilor.

    Jocul acesta la două capete ale politicii, dreapta și stânga, este folosit peste tot în ”democrațiile apusene” și el constă într-o schemă relativ simplă în ce privește populația votantă: se iau măsurile cele mai radicale cu ”dreapta” după care vine ”stanga” la putere. E ca într-o joacă de copii. Desigur trebuie mult circ și animație pentru a-i polariza pe cât mai mulți. Dacă rămâi pe margine e posibil să te prinzi și nu e dezirabil. Deci, dreapta se ocupă cu transformările economice radicale, tăieri de salarii, avantajarea mediului corporatist, pierderea libertăților, etc, apoi vine stânga care se ocupă și ea cu transformările sociale radicale, promovarea promiscuității, avorturile, incriminarea gândirii normale, batjocorirea creștinilor, etc. Când poporul se satură de apăsarea dintr-o direcție, votează în cealaltă direcție și ciclul se repetă. Totuși, situația tinde să se echilibreze procentual, semn de oboseală și lehamite, de aceea cheltuielile cu circul tind să crească. Evident, sunt și multe interese financiare în joc, poporul nu mai are însă interes, de aici participarea scăzută în ”democrații”.

    Totuși am o nădejde, anume că multe din planurile ce privesc România vor eșua. Deși acum ne doare să vedem cum toate năpârcile se gudură, grăbite să îndeplinească ordinele de distrugere a poporului român, trebuie să recunoaștem că printre noi avem mulți trădători. E bine că se dau în vileag, apele se despart și va fi mai clar cine va fi cu cine. Probabil că procesul va fi foarte dureros și puroiul adunat e mult dar Dumnezeu e mare, Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

  8. @Liviu Nanau

    Foarte pertinent!
    Cred ca asa au GANDIT-O!
    Praf in ochi pentru prosti, ca sa nu vada BINE…din fata, la aratare – liceu (de fete mari) din spate(le) cortinei – MUZEU, sau MAUSOLEU – dar nu de oameni MARI la/din Stat!

    Eu, dupa vremea de-afara, dupa minunea asta de la Schitul Sf.Ana, este o atentionare clara ca va incepe CEVA (dupa ”meritul” fiecarei tari): epidemie, cutremur si/sau razboi mondial!

    O sa le aranjeze Dumnezeu pe toate, asa cum stie si poate….

  9. Dar dacă o asociație, grup organizat de oameni decide să umble pe străzi, în „țîța” goală; de ce i-am discrimina? Să presupunem că acesta ar fi ritualul lor și că oamenii au dreptul și libertatea să se manifeste în acest mod.

  10. Sa inteleg ca acei parlamentari care-i sustin pe homosexuali nu vor avea nimic impotriva cand odraslele lor le vor aduce acasa, pe post de nora/ginere, vre-un… domn-doamna. Sau invers!

  11. Atat timp cat unui popor nu ii mai este recunoscuta optiunea intr-o privinta sau alta (inclusiv in problema castatoriilor intre homosexuali), si nu se tine cont de vointa majoritatii, este evident ca democratia (asa stramba cum era ea) chiar nu mai exista. Ci doar o dictatura a unor functionari impusi (si nu alesi), care dau directive, urmand pas cu pas agenda a unor organizatii oculte (din care probabil fac parte). Iar popoarele care se opun programului agendei sunt sfidate (precum se intampla acum cu francezii) si reduse la tacere. Politicienilor de la putere nu le mai pasa de ceea ce spune poporul (cum se intampla pana acum cativa ani, macar de fatada), ci respecta intocmai decizia respectivilor functionari cu riscul pierderii popularitatii, si deci a propriilor cariere politice (caci evident la viitoarele alegeri nu vor mai fi alesi). Deci miza este mare daca s-a ajuns la sfidarea propriilor popoare de catre politicienii alesi de acestea, precum si nepasarea fata de viitorul lor politic. Masoneria face jocurile, si ceea ce ne asteptam sa se intamaple la creerea Uniunii Europene (si la intrarea tarii noastre in UE) se intampla deja. O dictatura mondiala centralizata poate fi instalata oricand (daca Dumnezeu permite), popoarele nu mai au nicio putere de a se pune, sunt subminate din interior, de proprii alesi. Acum vedem cat de usor se pot ingenunchea popoarele, prin aceste organisme internationale suprastatale. E suficient sa existe cativa corupti la putere, pentru a schimba legi si constitutii (in paralel cu stricarea valorilor si pervertirea constiintelor maselor prin televiziune).

    Si mie mi s-a parut Ponta foarte relaxat anul trecut, se vedea ca nu prea crede in ce spune sau ca nu ii pasa, atunci cand zicea ca se opunea lui Basescu si sistemului sau. Iar Antonescu surprinde prin lipsa inteligentei politice, este pe primul loc in sondaje si se declara complet relaxat intr-o problema sensibila pt marea majoritate… cum sa declari asa ceva cand doresti sa devii presedintele unei tari ortodoxe? Parea a fi o persoana inteligenta, dar se pare ca tine cu tot dinandinsul sa-si taie singur craca de sub picioare la viitoarele alegeri (nu ca ar mai conta cu ceva).

  12. @ Elena Grancea

    Asa sa le ajute Dumnezeu !

  13. E trist ca in numele ” politicului corect”, o sa se ajunga sa nu mai avem voie sa ne exprimam liber, cu toate ca acest drept este stipulat in Constitutie, orice opinie fiind imediat catalogata drept ofensatoare, iar autorul homofob. Chiar daca traim intr-o lume secularizata, toti stiu (sau ar trebui sa stie) care e punctul de vedere crestin, deci sa mimezi ipocrizia si mirarea cand cineva spune ca homosexualitatea e nefireasca e de-a dreptul insultator. Rusine doamnei europarlamentar Corina Cretu! Bolnavi spiritual ne da voie sa spunem ? Imorali? Alegere gresita? O rog sa ne dea o lista de cuvinte interzise. Vazand reactia unor membrii PSD, nu ma mai mir ca Remus Cernea si-a gasit loc acolo. Mai trist e ca si oameni de la alte partide impartasesc aceeasi gandire bolnava cu cea a doamnei Cretu.

    Campania Adevarul pro-homosexualitate devine din ce in ce mai agresiva.

  14. Magda,
    va citesc cu interes comentariile. De obicei sunt de aceeasi parere cu dvs. Insa, de data aceasta cred ca gresiti intr-o anumita privinta. Ziceti: “sa-si vada de patimirea lor in casa lor, la masa lor, nu in vazul tuturor!” Urmand aceasta logica putem spune la fel si despre cei care fac avort? Ca doar nu-l fac in vazul tuturor, nu deranjeaza pe nimeni, nu ucid copiii nostri ci pe ai lor.
    Parerea mea, pe care mi-am facut-o citind sau discutand cu parinti duhovnicesti, si pe care am mai exprimat-o pe acest site: pacatul acesta este atat de urat incat spurca pamantul, asa cum sfintenia unui om se imprima locului in care acela a vietuit.
    Din nefericire pentru noi, Patriarhia inca nu spune clar si raspicat “parerea” lui Dumnezeu despre aceste spurcaciuni,s-o afle si acei jurnalisti si/sau politicieni care spun despre ei ca sunt crestini ortodocsi practicanti dar sunt se acord si cu aceste nenorociri.
    Va rog, nu fiti suparata de observatia mea.

  15. Iisus Hristos Dumnezeul nostru nu a spus ca vom trai bine, in case mari frumoase, vom lucra in birouri moderne, cu salarii mari, ne vom plimba cu jeep-ane … nu a spus ca vom putea fi dreptcredinciosi si imbuibati cu toate ofertele societatii satanice in acelasi timp.
    Iisus Hristos a spus ca vom avea necazuri, nevoi, lacrimi …ca vom suferi nedreptate din cauza Lui.

    Daca sti despre aproapele tau ca savarseste un pacat si nu ii spui, te faci partas la pacatul lui. Deci, chiar daca statul, societatea, aceasta lume a carui stapanitor este diavolul, spune ca nu ai voie sa spui ca homosexualitatea, lesbianismul, concubinajul … sunt pacate, nu trebuie sa faci asa.
    Trebuie sa spunem clar, tare, dar cu blandete, ca homosexualitatea este o spurcaciune, este un pacat de moarte,caci “nimic spurcat nu va intra in Imparatia Cerurilor”.

    Sa nu ne temem, caci Dumnezeu stie despre fiecare dintre noi ce si cat putem indura. El va fi cu fiecare dintre noi si ne va intari in orice patimire pricinuita din cauza apararii dreptei credinte.

    Ne vor da afara de la servici, ne vor baga la inchisoare, ne vor lua totul dar, poate prin asta ne va mantui Dumnezeu.

  16. Eu nu inteleg ce nu este normal in afirmatia:
    “Domnul deputat Remus Cernea se dovedeşte un extravagant, ca să folosesc un cuvânt liniştit. Eu nu am absolut nimic să le reproşez homosexualilor, îi consider doar nişte oameni bolnavi. Homosexualitatea nu este o stare firească, nu este o relaţie naturală, motiv pentru care, după părerea mea, nu are absolut nicio şansă“…

    Pai cine poate contrazice aceasta afirmatie? De ce ar trebui acest om care a spus un adevar sa dea socoteala pentru asta? Este simplu ca “buna ziua”! Oamenii sunt bolnavi sufleteste si au nevoie de tratament. Ei nu stiu ca sunt bolnavi, ei cred ca este ceva normal sa simta si sa gandeasca asa. Dar si un schizofrenic este ferm convins ca nu este bolnav si ca alegerile lui sunt normale. Noi nu dorim sa ii supunem pe homosexuali la tratamente inumane si sa ii calomniam si sa-i abuzam in vre-un fel. Ei, minoritari fiind, nu vor sa inteleaga ca nu sunt doriti ca modele pentru copiii nostrii si nu sunt doriti ca parinti ai copiilor orfani sau abandonati si nu sunt doriti ca model inlocuitor familiei traditionale. Ce e greu de inteles? Pana si necuvantatoarele ne arata ca ce fac ei e nefiresc. Pestii, taratoarele pamantului, insectele, pasarile, animalele, toate se inmultesc prin relatia dinre mascul si femela!

  17. Gordon Wilson pune problema corect cand spune “impunerea legalizării homosexualităţii”
    Chiar despre asta este vorba impunerea unor metehne in stil fascist sau comunist contrar vointei majoritatii, contrar democratiei, contrar bunului simt, contrar oricarei valori autentice si orice vreti voi…

    Nu sunt adeptul masurilor extreme insa cred ca daca ar fi existat pe vremea li Tepes sau al lui Mircea cel Batran oameni in dregatoriile tarii care sa ceara legalizarea casatoriilor intre homosexuali sau parade in spatiul public cred ca acei oameni ar fi fost exilati sau poate chiar mai rau li s-ar fi intamplat…

    Insa acum nu mai suntem pe vremea lui Mircea cel Batran, acum lumea a evoluat dpdv al civilizatiei, nu mai este inapoiata, invechita, bigota, dupa cum spun ei.

    Eu spun, ba din contra, lumea nu evolueaza ci involueaza, se intoarce la vechile spurcaciuni, precum cainele la varsatura sa, asa si acestia au decazut la nivelul celor din antichitate, la nivelul celor din Sodoma si Gomora!

  18. iaca grija a parlamentului european! Da’ de ce nu e ingrijorat de viata grea din Romania? Sau de datoria germaniei fata de Romania? Sau de faptul ca basescu, dupa ce a fost inlaturat la referendum, inca mai e presedinte? Sau de discriminarea englezilor fata de romani? Pai, daca homosexualitatea e ultima grija a p.e., poate ca ar fi cazul sa se autodesfiinteze pt ca si-a pierdut sensul. Ori tocmai pt asta o fi fost infiintat, mai stii?

  19. @cititor

    “Ziceti: “sa-si vada de patimirea lor in casa lor, la masa lor, nu in vazul tuturor!” Urmand aceasta logica putem spune la fel si despre cei care fac avort? Ca doar nu-l fac in vazul tuturor, nu deranjeaza pe nimeni, nu ucid copiii nostri ci pe ai lor.”

    Stimate Cititor!
    Nu-i bai, nu-i nicio suparare pentru orice fel de observatie, din parte-ti! 🙂
    Si eu dau rateuri cate-odata!
    Referitor la logica mesajului meu cum ca, daca fac pacatul in ascuns, tot pacat ramane si ca, nu ar trebui gandit asa; pai, nu prea ai ce sa faci: in sensul ca MACAR sa si-l infaptuiasca in intimitatea barlogului lui, nu exhibandu-si nerusinat orientarea sexuala prin practica sodomo-gomorista in fata/vazul tuturor, falindu-se (pe deasupra) cu aceasta!

    Iar ca sa ii determini sa nu mai faca, chiar daca le-ai pune camere de supravegheat, TOT ar face-o, nu?!

    Este adevarat ca de pacatul lor spurcat, chiar si diavolii care i-au insuflat si i-au incurajat spre acesta, in momentul in care oamenii il fac, diavolii FUG mancand pamantul, pentru a nu fi martori la Judecata, si trasi la raspundere SI pentru acesta!

    Acum, ”fiii intunericului sunt (par) mai puternici decat fiii luminii” i-a spus Maica Domnului lui Valeriu Gafencu, dar izbanda este a Fiului Sau, asa cum a continuat in mesaj; traind in vremurile astea din urma “cel care se spurca, spurca-se…”, nu?! legal sau nelegal (lumeste) ca duhovniceste, nici nu inra in discutie! Apoi, Hristos Dumnezeu E BOIER! Nu obliga pe nimeni nici la Rai, nici la Iad – calea este libera (alegere): “Cine VREA, sa vina dupa Mine”.

  20. @Admini!

    Inimaginabil ca merg pana la capat, intr-o tara ortodoxa (declarata); asta ii arata ce raiosi sunt!

    E amenintat CLAR ca va fi pus la COLT pe coji de nuca, si eventual cu mainile ridicate in sus, dupa ce i-au dat la palme cu rigla tinuta pe muchie (ca la scoala, pe vremuri)…pentru ca a fost neascultator si ne-impreuna-ganditor U.E.-ist in privinta orientalistilor sexualisti, impotriva firii!

    Ce repede au venit vremurile de prigoana cand NORMALII au devenit ANORMALI!
    Acu, e-acu’! Cine va marturisii pana la capat, MARE se va chema in Imparatia Cerurilor, ca unul care a fost prigonit pentru DREPTATE(A) lui Dumnezeu!

  21. http://www.gandul.info/stiri/ce-i-recomanda-combaterea-discriminarii-senatorului-hasotti-dupa-declaratia-homosexualii-sunt-niste-oameni-bolnavi-10790232

    Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis să nu-l sancţioneze pe senatorul liberal Puiu Haşotti pentru declaraţiile sale potrivit cărora “homosexualii sunt nişte oameni bolnavi”, recomandându-i însă “să promoveze un comportament şi un limbaj nediscriminatoriu, precum şi să ia atitudine faţă de eventualele încălcari ale principiului egalităţii de şanse”.

    CNCD consideră că declaraţia se încadreaza în limitele libertăţii de exprimare, nu conţine elemente de incitare sau o ameninţare directă şi evidentă la adresa unei comunităţi astfel încât sa se impună intervenţia statului printr-o sancţiune juridică. De asemenea, Colegiul director atrage atenţia că astfel de declaraţii nu sunt potrivite pentru dezbaterea unor subiecte de interes public. Ca atare, Colegiul director condamnă public astfel de declaraţii considerându-le ca fiind homofobe şi reiterează apelul către persoanele care deţin functii publice sau sunt formatori de opinie în societate să promoveze un comportament şi un limbaj nediscriminatoriu, precum şi să ia atitudine faţă de eventualele încălcări ale principiului egalităţii de şanse”, se arată într-un comunicat al CNCD.

  22. Pingback: STEAUA LUI GIGI BECALI e homofoba pentru Curtea de Justitie a UE/ VIOLENTE FEMEN impotriva unui cleric conservator [VIDEO]/ Care e legatura dintre PPDD, ACCEPT si site-ul de "EDUCATIE SEXUALA" Sexul vs Barza?/ Decizia CNCD in cazul HASOTTI si su
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare