Patologia tiraniei lui Gaddafi si macel civil dezlantuit in Libia

• Gandul:
  

Gaddafi: „Voi muri ca un martir”. Susţinătorii dictatorului au fost înarmaţi şi îndemnaţi să lupte cu protestatarii

Gaddafi refuză să renunţe la putere şi îi numeşte pe protestatarii din Libia “şobolani”. Martorii din Tripoli spun că jeepuri cu bărbaţi înarmaţi continuă să tragă în tot ce mişcă pe străzile capitalei

Preşedintele Libiei, Muammar Gaddafi, a declarat într-un discurs televizat că nu va renunţa la putere şi că este dispus să moară ca un martir în numele revoluţiei.“şobolani”. Gaddafi le-a cerut patrioţilor libieni să iasă pe străzi şi să lupte împotriva protestatarilor care îi cer demisia, numindu-i pe cei din urmă În timpul discursului, preşedintele Libiei s-a referit la sine aproape numai la persoana a treia.

“Muammar Gaddafi nu ocupă o funcţie din care să demisioneze, aşa cum au făcut alţi preşedinţi. Gaddafi nu este un preşedinte, este liderul unei revoluţii“, a spus acesta, având apoi şi momente în care şi-a pierdut cumpătul. “Istorie! Rezistenţă! Eliberare! Glorie! Revoluţie! Gaddafi nu este un preşedinte sau un om obişnuit, pe care să-l otrăveşti sau împotriva căruia să organizezi o demonstraţie! Când eram bombardaţi, aici, la mine acasă, iar copiii mei luptau cu duşmanii, unde eraţi voi, şobolanilor!? Băteaţi din palme pentru stăpânii voştri americani, în timp ce Gaddafi şi familia lui erau bombardaţi de America”, a răcnit preşedintele. Apoi a citit din codul penal libian pasajul în care se spune că cine se ridică împotriva ţării va fi condamnat la moarte. “Nu voi părăsi acest pământ. Voi muri ca un martir. Muammar este liderul revoluţiei până la capăt”, a mai spus preşedintele libian.

Jeepuri cu mercenari

Înainte şi după discursul preşedintelui, pe străzile din capitala Tripoli violenţele continuau. Într-un interviu telefonic pentru postul australian de radio ABC, Abdul, un bărbat care locuieşte în capitala Libiei, descria ceea ce a văzut pe străzi. “Au apărut patrule, în jeepuri, cu câte şase oameni înăuntru. Toţi sunt africani negri. Poartă uniforme militare, au arme automate şi trag în toate direcţiile, asupra oricărei persoane întâlnite în drum. Trag în toate direcţiile, au omorât mai multe persoane. Am văzut asta cu ochii mei. În spatele lor vin alte maşini din care coboară oameni ce adună cadavrele. Am auzit de la mai multe persoane că aceste cadavre sunt adunate şi arse“, a povestit bărbatul. Acesta a adăugat că avioane şi elicoptere survolează capitala zburând la altitudine foarte joasă, însă acestea nu au deschis focul asupra protestatarilor. În schimb, Abdul a povestit că, imediat după discursul preşedintelui, susţinătorii acestuia au primit arme şi au ieşit pe străzi. “N-au trecut nici măcar câteva minute de la terminarea discursului şi pe străzi au ieşit maşini din care se strigau la megafon lozinci în favoarea preşedintelui. După o jumătate de oră au apărut alte maşini din care se distribuiau arme. Toţi cei care strigau că sunt susţinătorii lui Gaddafi primeau o armă. Asta am văzut-o cu ochii mei. A fost înarmat chiar şi un bărbat despre care ştiu că are probleme mentale. De atunci trage încontinuu, în toate direcţiile”, a povestit bărbatul. Acesta a adăugat că niciun libian nu mai îndrăzneşte să meargă la muncă. “Ne aşteptăm ca viaţa de acum înainte să fie un dezastru. Va curge mult sânge. Mulţi oameni au pus mâna pe arme, deşi nu ştiu să le folosească. Se trage la întâmplare peste tot”.

Tripoli, Benghazi, Tobruk şi alte oraşe din Libia sunt în continuare scena luptelor de stradă. Protestatarii care vor înlăturarea lui Gaddafi îndepărtează toate portretele acestuia de pe străzi şi confecţionează efigii ale acestuia, care sunt spânzurate simbolic. În Benghazi, mai multe secţii de poliţie au fost abandonate. Poliţiştii au plecat cu armamentul din dotare şi s-au alăturat protestatarilor. La fel şi o parte a armatei. În Tobruk, demonstranţii au ieşit pe străzi şi au rupt codul penal libian folosit de Gaddafi pentru a le reaminti că riscă pedeapsa cu moartea.

În lipsa unor cifre oficiale, estimările privind numărul de morţi în Libia se situează între 300 şi 1.000, de la începerea protestelor.

Gaddafi, părăsit de vechii susţinători

Consiliul de securitate al ONU a condamnat autorităţile din Libia pentru folosirea forţei împotriva protestatarilor, cerând încetarea imediată a violenţelor şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi.

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a cerut ca Uniunea Europeană să impună sancţiuni împotriva Libiei şi să rupă orice legătură economică cu acest stat. La rândul său, preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a condamnat uciderea protestatarilor şi a cerut Libiei să respecte dorinţa poporului. “Cum este posibil ca un lider de stat să folosească bombe, tancuri şi tunuri pentru a-şi ucide propriul popor şi cum poate avertiza că oricine spune ceva va fi ucis?”, s-a întrebat Ahmadinejad, fără să pomenească însă numele lui Gaddafi.

Preşedintele libian a fost acuzat de folosirea excesivă a forţei şi de ministrul Justiţiei din această ţară, Mustapha Abdel Jalil, care a demisionat. La fel a făcut şi reprezentantul permanent al Libiei la Liga Arabă, Abdel Moneim al-Honi, care a anunţat că se alătură protestatarilor. Ambasadorul adjunct al Libiei la ONU, Ibrahim Dabbashi, a cerut armatei libiene să-l înlăture de la putere de Muammar Gaddafi, un “tiran” pe care îl acuză de “genocid”.

Împotriva preşedintelui libian s-au întors şi ambasadorii acestui stat din SUA, Franţa, India, Australia, Chile sau Maroc.

• Gandul [Lelia Munteanu]: „Eu sau haosul!”

Mu’ammar Abu Minyar al-Qaddāfī (aşa se ortografiază numele lui în arabă, al-Qaddafi însemnând “Qaddafitul” – cel din tribul Qaddafa) va avea, fără îndoială, un loc de cinste într-un tratat de patologie a puterii. În discursul său, în care a invocat inclusiv pericolul… Al-Qaeda, a amestecat promisiuni şi ameninţări cu execuţia. “Eu n-am ordonat încă să se tragă” (muriseră deja sute de oameni, împuşcaţi de miliţiile lui) – a zis – “dar, când am s-o fac, voi pârjoli tot”.

“Sunt un luptător, un revoluţionar din corturi – o să mor ca un martir, la final!”. Viitorul martir le-a cerut celor care îl iubesc (după ce le ceruse să se încuie în case) să umple străzile, ca să nimicească “rebeliunea armată”. Suporterii lui, adunaţi în Piaţa Verde din Tripoli, îl ovaţionau; protestatarii, adunaţi în Piaţa Shajara (a Copacului) din Beghazi, îşi scoseseră pantofii şi-i agitau dispreţuitor. De altfel, capitala Cirenaicii e în mâna manifestanţilor, ca aproape tot estul Libiei. Acolo îi trimisese zilele trecute Gaddafi pe doi dintre fiii săi, Khamis (ofiţer de poliţie) şi Saadi (şeful federaţiei libiene de fotbal), să apere regimul. Toată familia e pe baricade, poate cu excepţia frumoasei sale fiice Aisha, zisă Amirat As-Salam, Prinţesa Păcii (cea care a făcut parte din corpul internaţional de avocaţi care l-a apărat pe Saddam Hussein, în celebrul proces din 2004-2006).

Lungul şi incoerentul său discurs a avut o singură, puternică, idee: Eu sau haosul! Retorica lui infailibilă – (în 2009, la o reuniune internaţională, după un scurt discurs de o oră şi 36 de minute, translatorul său personal a căzut lat) – s-a subţiat, s-a chircit, e schimonosită de spaimă. N-a mai rămas din beduinul acela puternic, frumos şi persuasiv decât cenuşa unor cuvinte pe care le mestecă în sumbra lui singurătate. La câteva ore după ce l-a ascultat, ministrul de Interne a demisionat şi s-a alăturat protestatarilor.