Patriarhia transforma BISERICA intr-o CORPORATIE? Un abuz ingrijorator prin care PREOTII POT DEVENI VICTIME ALE ARBITRARIULUI CHIRIARHAL
Am primit pe mail urmatorul text care trage un semnal de alarma asupra unui posibil abuz reglementat in BOR sub influenta primului sau manager: transferarea preotilor de pe carte de munca pe un act similar contractului de colaborare (decizie chiriarhala). Acest lucru a fost deja semnalat la sectiunea de comentarii dar merita o atentie deosebita deoarece consideram ca generalizarea unei astfel de practici la nivelul intregii Biserici Ortodoxe Romane (deocamdata se pare ca procesul e limitat la cateva eparhii) ar fi deosebit de nociva, din cel putin doua motive:
– ca model social, Patriarhia a preluat unul din cele mai dezavantajoase raporturi intre “angajat” si “angajator” care pot exista: cel al colaborarii pe perioada “nedeterminata”. Ne exprimam in acest termeni tehnici deoarece, juridic, astfel se judeca raportul si diferenta intre a fi angajat cu carte de munca si a fi angajat cu contract de colaborare. Practic, e visul patronatului sa aiba mana libera la transformarea tuturor cartilor de munca in astfel de colaborari, deoarece angajatul va fi vulnerabilizat fata de angajator, “la mana lui”. Este un model corporatist, un “rai” slavagisto-neoliberal impotriva caruia Biserica ar trebui sa protesteze atat cu cuvantul cat si cu fapta (si practica). Este trist ca in aceasta chestiune manageriatul cel mai dur se manifesta tocmai in spatiul Bisericii. In plus, este inca o dovada de decizie absolut neinspirata a “primului manager”, care va ostiliza si mai mult preotii fata de ierarhie, va incuraja, probabil, formarea de diverse sindicate preotesti (lucru absolut nefiresc) si o campanie mediatica in plus din partea vrajmasilor Bisericii care abia asteapta vreun pretext ca sa loveasca din nou.
– ceea ce este mult mai important – ca model duhovnicesc, asa cum se arata si in textul de mai jos, se abuzeaza de termenii ascultarii duhovnicesti pe care preotul e dator sa o arate fata de episcop, inlocuindu-se, practic, ascultarea cu subordonarea, ceea ce este cu totul si cu totul altceva. Preotul devine extrem de vulnerabil, captiv unui raport juridic defavorizant fata de “superiorul” sau, si poate fi oricand “concediat”, fara a mai trece prin procedurile mai greoaie obligatorii in cazul cartii de munca si fara a mai fi necesara caterisirea sa. Pur si simplu, daca un preot devine incomod – din varii motive – episcopul poate decide sa inceteze “colaborarea” si cu asta… basta. Se poate spune ca Biserica si preotul nu au fost intemeiati pe “cartea de munca”, astfel incat sa fie o problema schimbarea statutului. Ar fi insa un argument fals, pentru ca fondul problemei este cum se defineste raportul dintre episcop si preot. In primul rand, juridicizarea excesiva a acestui raport si substituirea celui duhovnicesc cu unul contractual provine tocmai din stilul “managerial” al patriarhului si, vrand-nevrand, conditioneaza statutul preotului. Daca unii preoti au sansa unui episcop bun, atunci va prevala dimensiunea duhovniceasca a raportului; daca nu… Dumnezeu cu mila. In al doilea rand, nu e deloc sigur – ba chiar am considera ca dimpotriva – ca statutul preotului din vechime, de pilda, din vremurile in care nu existau coduri civile a la francaise si carti de munca, era la fel de vulnerabil ca cel de astazi. Pe atunci conta foarte mult relatia dintre preot si comunitatea locala, absenta, pare-se, din statutele si “reglementele” BOR…
Asistam la o noua incercare, mai putin vizibila si spectaculoasa, dar nu mai putin importanta, prin care este trecuta Biserica noastra.
nota razbointrucuvant
Intimidare, abuz şi dictatură în sânul Bisericii Ortodoxe Române
Nu mai este aproape pentru nimeni o noutate faptul că trăim într-o lume a manipulării şi a dezinformării. Începând de la informaţiile pe care le primim cu privire la alimentele pe care le consumăm, la cele cu privire la medicamentele pe care le luăm spre tămăduire şi până la manifestările pe care le vedem zilnic pe scena politică, totul se învârte într-o dialectică vicleană a informării-dezinformării. Astfel, oamenii trăiesc într-o continuă confuzie pricinuitoare de frecvente discuţii şi scindări între susţinătorii uneia sau alteia dintre variantele unui subiect.
În astfel de condiţii omul cu greu mai găseşte locuri în care să se simtă tratat conform demnităţii sale umane, iar unul din puţinele rămase este Biserica. Hristos îi cheamă prin intermediul acesteia pe oameni la El şi mai ales în aceste vremuri chemarea sună ca o adevărată salvare, un adevărat liman. „Luaţi jugul Meu căci este bun şi sarcina Mea este uşoară” ne îmbie El şi deosebirea de greutate a sarcinii faţă de jugul lumesc este cu atât mai evidentă în zilele noastre. În biserică oamenii mai pot să audă un cuvânt bun, autentic şi adevărat; apa vie de care au atâta nevoie spre a se întări înainte de a ieşi afară, unde sunt asaltaţi de tirul încercărilor de manipulare şi imbecilizare. Mulţi sfinţi recenţi şi scriitori duhovniceşti au tratat problema mântuirii omului în această lume contemporană, o problemă delicată si dureroasă, nici într-un caz uşor de tratat.
Însă şi acest ultim bastion, care este Biserica Ortodoxă, începe să fie ameninţat din interior de un aer tenebros, un suflu al corupţiei şi al minciunii manifestate prin atitudini secretoase şi contrarii faţă de adevăratul duh care ar trebui să domnească într-însa. (…)
În lume vedem manifestându-se din ce în ce mai mult o dictatură a „corectitudinii politice” care în cele mai multe cazuri bulversează şi răstoarnă cu totul valorile creştine după care s-au ghidat oamenii de-a lungul timpului. În biserică, prin intermediul unor ierarhi, îşi face simţită prezenţa un alt soi de dictatură, una a aşa zisei ascultări. Aceştia se folosesc din ce în ce mai mult şi mai abuziv de acest concept pentru a închide gura celor mai mici în ierarhie, justificând astfel un comportament arbitrar pe care nimeni nu are dreptul să-l pună în discuţie fără riscul de a suporta măsurile despotice ale preasfinţiţilor. Avem de-a face cu o intimidare a preoţilor, a căror libertate de mişcare şi exprimare este restrânsă din ce în ce mai mult. O lipsă de reacţie a preoţimii o face vinovată în parte de acest parcurs al lucrurilor însă despre aceasta vom discuta cu altă ocazie.
Cu puţină vreme în urmă, în câteva eparhii din latura de vest a ţării, pe deasupra capetelor aplecate ale preoţimii docilizate, manifestările acestei dictaturi au început să capete accente oficiale. Pe baza unui articol din statutul Bisericii Ortodoxe Române a fost formulată o decizie spre a cărei semnare au fost chemaţi toţi preoţii parohi. Articolul 123, aliniatul 7 din sus-numitul statut spune că „la începerea activităţii pastorale în unitatea pentru care a fost numit, personalul bisericesc primeşte din partea chiriarhului o decizie prin care se reglementează drepturile şi îndatoririle ce-i vor reveni”. De la început iniţiativa ridică semne de întrebare atâta timp cât se spune că decizia se primeşte „la începerea activităţii pastorale” şi probabil un astfel de act a fost deja semnat de fiecare dintre preoţi la primirea parohiilor în care slujesc. Ori pentru semnarea acestuia au fost chemaţi cu toţii inclusiv cei pensionaţi. Intenţia se va putea clarifica într-o anumită măsură după ce vom începe să disecăm textul acestei decizii.
Conţinutul acesteia este compus din 13 articole plus încă 15 în fişa postului anexată acestei decizii. La o prima privire generală ceea ce sare în ochi este insistenţa cu care este scoasă în evidenţă ideea de subordonare, de ascultare a preotului paroh faţă de chiriarh (episcopul locului). Din cele 13 articole ale primei părţi, 7 conţin într-un fel sau altul această idee.
În articolul 1 se face numirea preotului în parohie aceasta fiind facută pe perioadă nedeterminată sau „pâna la revocarea din funcţie de către Chiriarh”, fără nici o altă explicaţie. Prezentarea realităţii în faţa căreia este pus preotul, începe abrupt. Probabil lucrurile nu ar suna atât de dramatic dacă acesta ar şti că în fruntea eparhiei se află un întâi-stătător înţelept care urmăreşte întotdeauna buna orânduire a bisericii conform, să-i spunem, unei vocaţii divine în virtutea căreia a fost ales. Însă lucrurile nu sunt întotdeauna atât de ideale şi atunci când preotul ştie că pe scaunul păstorului stă un lup, realizează că şansa lui de supravieţuire este să nu îl calce pe coadă. Cu siguranţă această revocare nu are cum să fie un procedeu atât de simplu, el implicând mai multe detalii şi cadre decizionale până să se poată definitiva. Însă bietul preot care citeşte acest prim articol nu poate decât să înghită în sec şi să se plece supus, crezând că se află cu totul la mâna acestui chiriarh.
După ce în articolul 3 i se reaminteşte că „se subordonează direct Chiriarhului şi Protopopului” în articolul 5 preotul paroh află că pentru a pleca în străinătate trebuie să ceară aprobare (nu binecuvântare) de la acesta. Articolul se referă la dreptul de concediu, însă de aici până la a fi nevoie de aprobare pentru plecările în străinătate e cale lungă; laţul în jurul gâtului se strânge.
În articolul 8 din nou este subliniată îndatorirea preotului, aceea de a „respecta cu stricteţe prevederile statutare şi reglementare bisericeşti şi să se subordoneze controlului ierarhic”.
Mai departe articolul 10 iar atrage atenţia asupra raportului dintre personalul clerical (preoţi şi diaconi) şi Centrul eparhial care este „unul de slujire şi misiune liber asumată”. Iar mai apoi, pentru ca preotul să afle că nu este protejat nici măcar în faţa instanţelor civile, i se spune că acestea, „în virtutea autonomiei cultelor”, nu pot ataca hotărârile instanţelor bisericeşti. Reamintim cititorului ca toate aceste informaţii sa le privească prin prisma posibilităţii că în fruntea acestui Centru eparhial „atotputernic” se află o persoană care se foloseşte în mod arbitrar de toate aceste prerogative.
Mergând mai departe la anexa cu „atribuţiile preotului paroh”, după încă o înşiruire de articole din care transpare cu obstinaţie autoritatea Chiriarhului şi a Centrului eparhial, în unul dintre ele făcându-se clar echivalenţa dintre ascultare şi subordonare, găsim un fatidic articol 13 care spune preotului paroh ca „nu poate avea apariţii în spaţiul public (mass-media) decât cu binecuvântarea Chiriarhului”. Din punctul nostru de vedere aceasta este „cireaşa de pe tort” a întregii iniţiative, probabil unul din punctele tari care se află în spatele intenţiei cu care a fost formulată această decizie.
Deşi se spune în subtitlul acestui act că decizia este formulată în temeiul unor prevederi din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, nu am putut găsi în cadrul acestuia nici un articol care să facă referire la o astfel de idee sau măcar să poată constitui o bază pentru o astfel de interdicţie. Care ar putea fi motivul unei astfel de constrângeri, ce se încearcă să se evite prin apariţia în public a unui preot? Oare nu are destul discernământ în afirmaţiile pe care le-ar putea face? Sau mai degrabă avem de-a face cu teama de a nu se răspândi unele informaţii şi stări de fapt din cadrul relaţiilor dintre clerici? Sau şi mai grav, acesta poate fi începutul unei cenzuri asupra unei părţi a societăţii, care este biserica, unde cuvântul încă circulă liber şi nemăsluit. Dacă această interdicţie ar fi generalizată probabil nu am mai găsi pe cale mediatică nici un cuvânt de învăţătură de la marii noştri duhovnici care să ne pună în gardă cu privire la toate încercările ce vin asupra noastră. Deocamdată e plin internetul de astfel de cuvinte de învăţătură de la duhovnici cum este de exemplu părintele Justin Pârvu. Acestea ne previn despre actele biometrice, despre vaccinuri, despre pericolul ecumenismului ca ultimă mare erezie şi despre multe alte probleme stringente ale societăţii contemporane pe care omul de rând, în concepţia unora, probabil nu ar trebui să le cunoască. Oare deranjează acestea pe cineva astfel încât să se ajungă la măsuri mai drastice de genul celei pe care o tratăm aici? Probabilitatea este foarte mare… Dar deocamdată nu putem decât să speculăm şi să citim printre rânduri.
În definitiv ce ne spune acest mănunchi de directive şi atribuţii la adresa preoţimii? Că aceştia primesc un tratament similar cu cel primit de nişte copii mici şi neascultători, care au nevoie de îngrădire din partea celor mari pentru a nu face vreo boacănă. Oricât ar părea de hilar din păcate problemele sunt prea grave pentru a fi văzute astfel. Avem de-a face aici cu o intimidare a preoţilor care în definitiv îi afectează pe mireni, prin efectul unor astfel de demersuri care este delimitarea tot mai mare a păstorilor de turmă. Probabil pentru ca aceasta din urmă să poată fi mânată nestingherit pe calea ce duce la imbecilizare şi docilizare. Însă dacă preotul este obligat să semneze o astfel de fiţuică declarând că „am luat la cunoştinţă, cu smerită ascultare şi deplină responsabilitate”, enoriaşii trebuie să meargă mai departe susţinându-l pe acesta până când vor ajunge la ierarhi, întrebându-i cu toată seriozitatea şi hotărârea: „Preasfinţiile voastre, care vă sunt intenţiile?”. Să nu se uite că biserica nu este formată doar din clerici ci că şi mirenii sunt mădulare la fel de importante ale acesteia. Să lupte fără să piardă din vedere faptul că Dumnezeu este conştient de tot ceea ce se întâmplă, că nimic nu se petrece fără Voia Lui şi că toţi vom fi judecaţi după ceea ce am făcut sau nu am făcut în acest context de împrejurări. El este Cel care ne spune că Biserica va dăinui până la sfârşitul veacurilor, „şi porţile iadului nu o vor birui”. (…)
Mircea Morar
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Util si infricosator semnal de alarma; de acord cu cele spuse. Insa, din punctul meu de vedere, ceea ce se intampla aici este si o incercare de a indrepta un rau printr-un alt rau si anume acoperirea dezinteresului fata de cele duhovnicesti, lipsei de vocatie preoteasca si slaba pregatire a multor absolventi de teologie hirotoniti preoti printr-un control drastic de la centru. Adica, cu alte cuvinte, episcopul pare sa nu mai aiba INCREDERE in preotii pe care ii hirotoneste. Iar lipsa de incredere vine tocmai din faptul ca duhul care conduce este strain ideii de Biserica, asa cum ne place unora sa credem ca mai exista.
Fratilor daca citim viata parintelui Arsenie Boca, se poate vedea ca el a fost caterisit de episcopul locului si i s-a interzis sa mai slujeasca si sa mai predice. In clipa and a venit decizia, parintele era in Sfantul Altar. De indata ce a citit decizia si-a spus in sine:” de acum trei la strana”, fara sa carteasca. Deci, ce vad eu acum, este un fel de legalizare a ascultarii care se face in mod neoficial in Biserica fata de episcop. Parintele nu a cartit ci, cuminte a facut ascultare, chiar daca episcopii au fost de cele mai multe ori, oameni care slujeau conducerea comunista. Prin urmare dacat razvratire fara minte mai bine ascultare fata de episcop, in afara de indemnarea la pacat, sau erezie. Stiti foarte bine ca ascultarea merge pana la pacat, oricare ar fi el.
Numai asa va fi Biserica unita.
Parea mea!
Doamne ajuta!
Raportul normal dintre arhiereu-preot-diacon-mireni este unul ierarhic. Dincolo de nuanta din ce in ce mai pronuntat juridica a institutiei Bisericii romane, care face mai rece toata caldura duhovniceasca ce ar fi trebuit sa dospeasca in sanul ei, mai exista o problema: intangibilitatea episcopilor. Nu prea s-a pomenit sa fie sanctionati in vreun fel pentru abuzurile facute. Nu prea are cine. Ei intre ei? Clerul inferior si poporul greu isi poate face auzit glasul.
Randuiala Bisericii prevede ca cel care nu se supune acestei ierarhii pe drept nu doar ca nu greseste, ci si lauda are. Adica compromisul fata de superiori din lasitate nu este o virtute, ci o scadere. Per ansamblu, este necesara o ridicare a “standardelor de calitate umana”, incepand de la arhierei, pentru ca de ei depinde totul. Macar sa nu mai fie Biserica prizoniera politic sau cultural de curente si entitati lumesti. Un episcop demn va promova un cler demn. Este nevoie de oameni cu chemare de sus, care sa se si impuna, nu doar sa se “smereasca”. Nu doar dintre ierarhi (desi asa ar fi indicat si normal), ci si din clerul inferior sau mireni, avand in vedere ca este normal sa traga la raspundere si pe cei de sus prin cuvantul si atitudinea lor curata si necompromisa.
Deci increderea in arhierei ar trebui sa vina din onestitatea lor si din posibilitatea de a fi trasi la raspundere. Dar in situatia actuala, fireste ca sunt necesare masuri de siguranta, un contract de “angajare” echitabil.
De fapt, ierarhia nu presupune subordonare in sensul lumesc, ci ordine. Adica ordinea vine de sus, de la Daruitorul a tot binele. Daca arhiereul, in primul rand, nu asculta de Dumnezeu, ordinea nu mai exista. Ea poate fi revigorata putin de bunavointa si credinta celor inferiori ierarhic, dar nu substituita. La fel si preotii, daca nu se supun lui Dumnezeu, nu se pot supune sanatos nici arhiereului.
Citind astfel de lucruri, gîndurile mele (unele inspirate sigur de vrăjmaş) mă duc la ideea că în Biserica noastră se află un cal troian care încearcă s-o submineze din interior. Doamne fereşte!
@ Catalin M.:
Numai unul?
Trag şi eu nădejde. Acum, c-o fi unul singur, mare şi alb, sau alţii puţin mai mici şi de diferite culori, nu cred că mai contează. Să ne rugăm la Dumnezeu să le mute gindurile cît mai repede spre bine.
@mircea
cauza dezinteresului fata de cele duhovnicesti, lipsei de vocatie preoteasca si slabei pregatiri trebuie cautata in educatia teologica. Cine a luat cu toptanul absolventi de liceu si i-a bagat in scoala teologica? Cine a marit numarul de locuri la teologie si de ce pe bani? A tinut cont cineva de nevoile de preoti cand au crescut exponential numarul studentilor sau interesul a fost doar unul financiar? Si ce sa faca atatia absolventi de teologie ca numarul de biserici este limitat totusi, oricat s-a construit in ultimile doua decenii; si s-a construit? Pai, ca sa obtina un loc intr-o parohie trebuia sa …plateasca. Ori, cum se cheama acest act? Coruptie. Si atunci ne intrebam de ce calitatea slaba a unora sau a… multora? Ca doar cine incuraja la coruptie daca nu episcopul locului?
Hmm…”voi sunteti sarea pamantului. Dacă sarea îsi pierde gustul, prin ce îsi va căpăta iarăsi puterea de a săra?”
slava Domnului…
“Slujitorii Bisericii trebuie să se reîncreştineze pe ei înşişi, apoi să reîncreştineze neamul acesta.”
Ha ha ha. Nici nu stiu cu ce sa incep. Vrem nu vrem asta e realitatea. Si daca nu vom pune degetul pe rana si vom ascunde murdaria sub pres va fi vai si amar. Uitativa in istoria recenta. Cum s-a procedat…ce relatii au fost… deci evolueaza slugarnicia. Comunismul a cazut nu insa si in BOR. Da, ca unele nuante asta e realitatea.
Legat de noile numiri ele se oficializeaza usor usor in toata tara. Saptamana trecuta la Iasi. Inaltu Pimen la Suceava am auzit ca mai asteapta… deci e o chestiune de timp pana se va pune saua ataât pe “măgari” dar mai ales pe “caii”. Celor din urma si zabala. Putem face ceva? HM….neamul nostru e unit? Biserica cat de unita e? Avem PAPĂ. Puterea la ora actuala e concentrata în mana lui. Din pacate cum remarca cineca intr-un comentariu acest PAPĂ distruge spiritul bisericesc, scuipă în capetele albe ale preotilor sii pensioneaza, transfera si cateriseste dupa bunul plac… si multe altele dar nu le mai amintim… BOR oare mai e o Biserica pravoslavnica??? Uitatita in jur la celelate surori Biserici Ortodoxe. NU veti intalni asa ceva. Preotii sunt transformati in simpli functionari cand e vorba de drepturi, si nici macar atat…iar cand e vorba de dari, de fonduri…. atunci devin misonari…Ma intreb? Cat valoreaza un preot? In functie de cat strange pentru Catedrala Manturiii?
Ps. Pt. Gherasim. Marele Alb stie de ce. Pana sa ajunga Patriarh a fost Presedintele Comisiei pe probleme de invatamant teologic a Sf. Sinod… si a infiintat scoli peste scoli. Pe vremurile acelea directorii de seminar si ai facultatilor faceau parte cu drept de vot la alegerea de Patriarh…deci era o strategie…
Dragi cititori ai sitului dati exempu de ierarhi BOR carora le pasa de corpul lor clerical, si ma refer aci la pregatirea si la modul de evaluare a misiunii lor, la incurajare si sprijinire, la raspaltire si evidentiere, ca sa nu mai spunem de celalalt aspect material…cum supravetuiesti sau nu intr-o parohie amarata!
Vorbe in vant. Asa cum avem conducatorii pe care-i avem si poate ii meritam in fruntea COLONIEI CARE E ROMANIA, TOT ASA SI IN BOR bate vantul ciumei si al secularismului. Intrebare: OARE SECULARISMUL VA FI PROMOVAT si DIN altarul Catedralei Mantuirii “Prabusirii” Neamului?
Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati! AMIN
“Iar mai apoi, pentru ca preotul să afle că nu este protejat nici măcar în faţa instanţelor civile, i se spune că acestea, „în virtutea autonomiei cultelor”, nu pot ataca hotărârile instanţelor bisericeşti.” – aici, miroase a ceea ce se intampla la o anumita etnie: STABOR!
In privinta funiei si-a sapunului din mana arhiereului (ca stapan absolut) asupra ”neascultatorului” preot, grosso modo…ma duce cu gandul la interpretarea pur lumeasca, juridica, ajungandu-se invariabil la uz/abuz in functie si in serviciu;
-de ce?!
Pentru ca, oameni ai Bisericii luptatoare cum sunt…uita de legatura nemijlocita (chiar daca nevazuta cu ochii trupesti) a celei biruitoare din Cer, alaturi de care trebuie sa adere si sa faca pogoramant (unde trebuie), sa anatemizeze, sa afuriseasca (daca e cazul)…DAR, neuitand o clipa ca TOTUL trebuie judecat MAI ALES DUPA DUH, fiindca litera (add-literam) omoara (sau frange) destine, firi necalite duhovniceste sau raneste suflete fine, sensibile….
Ce sfat imi permit sa dau preotilor: sa se uneasca in duh, rugandu-se pentru lamurire si, uniti (aici e baiul…) sa purceada la discutii si schimbari in ale legii….
@ieromonah 1
Referitor la intangibilitatea IPS-titilor – ma duce cu gandul la infailibilitate, la imposibilitatea lumeasca de a gresii…si-aici, miroase a papism trufas;
-extinderea celor 3 mari greseli de-a lungul istoriei (caderea lui Adam, vazarea lui Iuda si infailibitatea papala) ar fi trebuit sa stagneze…
La ce viitor se prefigureaza, “Cel care ne spune că Biserica va dăinui până la sfârşitul veacurilor, „şi porţile iadului nu o vor birui”. (…)” nu se inseala!
Dumnezeu n-are cum sa se insele…dar Biserica de care se vorbeste a fi/ramane pana la sfarsit de veac si de lume, se refera la cea din catacombe (fiindca, ne vom intoarce la asa cum s-a si inceput crestinismul, din pricina Antihristului si-a inainte-mergatorilor sai) si va avea enoriasi (multi, putini…)dintre cei care s-au facut ei insesi Biserica; si-au primenit sufletul pe timp de pace, tinand legatura cu Biserica vazuta, avand acasa macar o Carte de Rugaciuni, o Sf.Scriptura…asupra carora nu s-a lasat praful ci, s-au ros si innegrit, datorita intoarcerii de file….
“un fatidic articol 13 care spune preotului paroh ca „nu poate avea apariţii în spaţiul public (mass-media) decât cu binecuvântarea Chiriarhului”. Din punctul nostru de vedere aceasta este „cireaşa de pe tort” a întregii iniţiative, probabil unul din punctele tari care se află în spatele intenţiei cu care a fost formulată această decizie.”
Hmm…Cireasa de pe tort…sau, mai bine, bomboana de pe coliva?
@pt preot Tepes
Dau exemple de ierarhi:IPS Iosif,PS Siluan sunt doar 2…sunt maimulti.Pe acestia ii cunosc direct si stiu ce vb.Dau totul pt preotii lor, se fac luntre si punte,cerand un singur lucru…si acestia sa faca la fel cu enoriasii lor.Deci…chiar exista!!!
“Cei mai multi oameni,desi sunt botezati,nu nutresc o iubire adevarata pentru Biserica.Acest lucru se dovedeste din atitudinea grabnica prin care osandesc pe clerici.De fiecare data cand este vorba de vreun scandal adevarat sau inchipuit in care este implicat un cleric,interesul lor atinge apogeul si dispozitia de a asculta sau a povesti ei insusi ceva asemanator este mare.
Cuvantul P. Porfirie in aceasta problema este limpede”Sa ne pese de Biserica.S-o iubim mult.
Sa nu acceptam sa fie osanditi reprezentantii ei.
Chiar daca am vedea cu ochii nostrii ca se intampla ceva rau unui cleric,sa nu credem,nici sa cugetam la asta,nici s-o transmitem.
Acest lucru este valabil si pentru membrii mireni ai Bisericii,si pentru fiecare om.
Cu totii suntem Biserica.
Cei care invinuiesc Biserica pentru greselile reprezentantilor ei,cu asa zisul scop de a ajuta la indreptarea lor,fac o mare greseala.
Acestia nu iubesc Biserica,si nici pe Hristos.
Atunci iubim Biserica,cand prin rugaciunea noastra imbratisam pe fiecare membru al ei si facem ceea ce face Hristos!”
“Mireasma duhovniceasca a P. Porfirie”-pag.54
@ Pr. Mihai
Duminica trecuta chiar a fost difuzat la Universul Credintei un reportaj despre prima manastire romaneasca din Franta, de la Malvialle. Cine vrea sa-i vada pe acesti ierarhi in situatii mai putin obisnuite fata de ce ne-am obisnuit sa vedem in tara, poate sa faca lucrul acesta accesand: http://youtu.be/gFBz4VIUYgo
http://corortodox.blogspot.fr/2013/04/reportaj-despre-cel-dintai-asezamant.html
Când suntem falnici şi puternici,
Când stăpâim noi pe pământ,
Inteligenţa ne conduce,
(Şi patima), nu Duhul Sfânt.
Când NOI, voim să facem totul,
(Şi să’ndreptăm răul din lume),
Puterea ni-i cea pământească.
(Nu-i cea din Har şi rugăciune).
Când facem să rodească (falnic),
Ortodoxia’n pământesc,
În pământesc ni-i şi dobânda,
(Nu în smerit şi’ascuns ceresc).
Puterea-i taină ce s’ascunde,
În netrupesc, (în neputinţă),
În adâncimea rugăciunii,
În pace şi’n bunăvoința.
Puterea Harului, aduce
(În taină), lucru vredniciei,
Şi’…n libertatea de’a alege
Stă dragostea (ortodoxiei).
Zidirea ce de din-lăuntru,
Este a crucii grea povară,
(Și’adevărata nevoință),
Nu ce zidim pe-dinafară.
Nu schimbă răul (în mulțime),
Nici ce zidim, (nici ce’am impus),
Ci libertatea ce-i dăm pururi,
Lucrării’n Har, a lui Iisus.
Ortodoxia se zideşte,
EA ÎNSĂȘI, (de la Duhul Sfânt),
Nu’n ce zidim noi, (omeneşte),
Şi’n ce impunem, pe pământ.
Zidirea cea mai ortodoxă,
Este sfinţenia trăirii,
(Ce cheamă’ndemnă şi zideşte,
Neamul în lucrul mântuirii).
Orice măsură ortodoxă,
Care’ngrădeşte libertatea,
Care IMPUNE, (nu oferă),
Susține tainic…, răutatea.
Căci lucrătorul, îşi lucrează
Pe faţă, (dar şi’n chip ascuns),
Ce a ales şi ce iubește,
În ascultarea de Iisus.
Lucrearea o’mplineste Domnul.
Noi trebuie doar s-o vestim,
Să mustrăm falsul şi’nşelarea.
Să fim lumini, (prin ce’mplinim),
Să fim model (oricând şi’oriunde),
Şi pidă vie de credinţa,
De milă, de smerit, de vrednic,
De Adevăr şi pocăinţă.
Ce bine ar fi fost sa ai dreptate, pr. Mihai. Un sfat: Sa crezi la jumate din tot ce auzi si vezi. Acesta este semn de inteligenta. Care jumatate sa o crezi… acesta este semn de intelepciune. Nu e suficient sa incepi bine, trebuie sa continui si sa implinesti cum se cuvine. Marturiile din ultimii ani ai acestor “cavaleri” ai credintei si misiunii, “fara egal” in BOR, lasa de dorit. Sau uiti ca “preotii misionari” din diaspora sunt adusi si lasati ca niste caini de pripas, fara sa intrebe nimeni de ei, iar in momentul in care incep “sa se miste” sunt numai buni de exploatat, prin tot feluri de monopoluri si taxe si contributii, in situatia in care acesti oameni prea mici pt scaunele prea mari pe care le ocupa nu fac NIMIC pentru ei? Dar, si dta ai primit o asemenea “decizie”, daca nu ma insel. Ai citit-o sau ai semnat-o ca “primarul”, pardon ca “parohul”?
@ pr Mihai
“Dau exemple de ierarhi:IPS Iosif,PS Siluan sunt doar 2…sunt maimulti.Pe acestia ii cunosc direct si stiu ce vb.Dau totul pt preotii lor, se fac luntre si punte,cerand un singur lucru…si acestia sa faca la fel cu enoriasii lor.Deci…chiar exista!!!”
Asa este, parinte, si eu ii cunosc si dau marturie ca este adevarat cuvantul sfintiei voastre.
Si acum un crampei de ortodoxie romaneasca la Nantes 🙂 : http://www.lafranceorthodoxe.fr/index.php/fr/
Criza relaţiei preot-cresdincios
‘ Dumnezeu l-a părăsit pe el, urmăriţi-l şi-lprindeţi pe el, ca nu este cel ce-l izbaveşte .’Ps 70 ,12
Plecând de la hotărârea Sfântului sinod prin care preoţii nu trebuie sa mai perceapă bani pentru botez cununii înmormântări ,gândul mă duce la altă hotărâre de acum câţiva ani prin care se fixau nişte sume respectiv, până la 1000 la cununii ,500 la botezuri, si înmormântări după caz, eventual gratuit
Prin anunţul facut de PROTV şi organul de presă al patriarhiei toată culpa atrasă de altă procedura a fost aruncată asupra preotului de parohie.Ori stim ca traditia si valoarea pastorală a orcarui preot sunt cele care hotarasc DARUL răsplatirii pentru slujba făcută.
În cazul de faţă PREOTUL şi-a pierdut calitatea de unic şi diferit, pentru ceace este el prin investiţia primita la hirotonie, respectiv, de a învăţa, a conduce şi a sfinţi.Deci acum el este condus, invăţat şi binecuvântat(sfinţit).S-au folosit de câteva cazuri particulare pentru a imposta mii de preoţi .Astfel preoţii au fost daţi pe mâna cămătarilor ‘spirituali’
si aruncaţi în mâna unor judecăţi profane în care preotul este pus pe acelaşi palier de consumator de timp ca orce meseriaş.Biserica este Unica Sobornicească şi Apostoleasca .De cine este ea reprezentată în lume ,de preot, de aceea aceste caracteristici trebuie să se regăseasca până-n cea mai mica parohie .Când venea un ierarh în parohie PREOTUL era întrebat adesea, cum este tradiţia acolo.Acum preotul este devalizat( intr-un fel) intr-un executant expus unor culpe financiare, atit in faţa instituţiei bisericeşti,cât şi-n faţa credincioşilor dar mai ales în faţa organelor financiare.Si uite aşa puhoiu de frici sunt induse intratât încât orce preot bun devine vulnerabil şi expus.Este uşor să te protejezi ca instituţie expunânduţi preoţii, dar cum mai ramâne cu sângele care cuge prin vena instituţiei dacă tu singur ţi-l strici.Normal era ca această hotărâre să fie de ordin interior tratată şi vindecată după caz şi nici intr-un caz regimentată şi generalizată prin ignorarea unui statut tradiţional al Biserici.Preotul rămâne o entitate preoţească unica şi diferita care trebuie tratată tot la fel Întrebarea este unde mai este acea legatura personalizată a organelor spirituale de la centru cu preoţii ?. A mai intrat vre un preot de capul lui să vorbească cu Prefericitul din cauza pazei poate şi înarmată.Oare mai poartă dânsul legătura cu preotul de ienorie la modul liber? Mă-ndoiesc.De aici pornesc toate principiile de separaţie cu cei supuşi.Acum preotul trebuie sa strâga dajdia intr-o forma degizata sau nu, expunându-se el şi familia lui.Oameni buni iubiţi-va preotul ajutaţi-l şi protejaţi-v-il că pe dumneavoastră vă slujeşte În cele ale sufletului el vă formează, iar în cele ale vieţii,să nu uitaţi, dumneavoastră îl susţineţi pe el.Orce preot care-şi iubeşte credincioşii se identifica cu ei şi cu toate necazurile lor, iar daca mai există uscături tot credincioşii le aruncă la foc.Dar mai trist este atunci cind chiar gradinarul işi arunca florea verde şi parfumata in toiul infloreşcenţei pe motiv că i-a trecut sezonul,sau că aşa ia venit lui să o înlocuiască cu altă floare, pe metoda parcurilor moderne.Măsura luată de Sfântul Sinod este foarte discutabilă la nivelul aplicării ei de acea înclin să cred că fiecare preot din acest punct de vedere ca aplicare îşi are propriul sinod condus de propria adunare cu el in frunte Dacă media fie ea bisericească fie civila s-a grăbit să arunce pisica moartă in curtea preotului de mir, sigur au făcut-o pentru că sunt rupţi de unica realitate a fiecaruia Dacă preotului i s-a interzis să facă slujbă de binecuvântare la un local, ce facem cu cele naturiste care unele din buna credinţa a proprietarului arată precum un lăcaş de cult cu icoane cu interdicţie de alcol pentru copii.Despre pangarele bisericeşti care vând alcol vin şi chiar ţuică ce să mai zicem Să nu se mai facă botezuri in alte locuri decât în biserica ?!.Ce facem cu cei care până acum au fost botezaţi în spitale acasă, sau în alte împrejurări, nu au botezul valid? Sau ce se întâmplă cu cei care din motive politice în timpul lui Ceauşescu au fost cununaţi acasă nu sunt cununaţi?!.Este foarte adevărat că trebuie păstrat concentricul sacru al Bisericii dar asupra acestui aspect tot preotului trebuie lăsat dreptul de a stabili, fără a fi încurcat el sau credinciosul de cheltuitorul drum al binecuvântărilor.Privitor la înmormântări sunt deacord cu eliminarea abuzurilor din partea unor preoţi, şi aici, bunul simţ al ambilor trebuie să hotărască.Dacă preotu ar fi avut remunerarea întreagă de la stat ar fi fost altceva .Iar dacă statul ar fi perceput acel 2 la sută ca in Germania iar altfel ar fi fost.Aşa că dacă este ceva de oprit atunci putem vorbi în orce situaţie numai de abuzurile particulare care nu justifică măsurile generale şablon.Dacă relaţia dintre credincios şi preot este prietenească după cum scrie la scriptură lucrurile se aşează de la sine prin tradiţionalul respect şi bun simţ faţă de preot şi reciproc.Iar cei plini de răutate tot dezordine şi reclamaţii or să producă.
Dacă instituţiei bisericeşti ia fost frica de realitatea tradiţională privitor la remunerarea preotului aruncându-l pe acesta în stradalul culpelor, biserica adevărată, adică poporul, nu o să-şi părsească niciodată preotul.Cine urmăreşte genul acesta de ordine cred că în mod indirect vrea să producă o reală dezordine fie că porneşte de la vreunul lipsit de tact şi de experenţă al instituţiei bisericeşti fie că cineva este prost sfătuit
Ar fi bine ca Dumnezeu să ne lumineze minţile atât nouă credincioşilor dar mai ales celor sus puşi, atunci când printr-o dispoziţie neinspirată şi nefondată,într-o situaţie de criza, mai învrăjbim şi noi atmosfera.Dacă cineva vrea, ca preotul să fie pus sub o ascultare sau impostură umilitoare,este de discutat.
IROZII ACESTEI LUMI
Evenimentele mediatice neplacute care expun viata religioasa pun sub semnul intrebarii sanatatea atitudinii de credinta a credinciosului privind ascultarea. Credinciosii se pierd intre institutia bisericeasca reprezentata de omenescul celor care o conduc si mesajul pur apostolic al lui Hristos. Credinciosii si chiar preotii, devin victima, precum o mai relateaza uneori si istoria, unui autoritarism sec si parca fara Dumnezeu.
Regretatul Patriarh Justinian cauta sa-i fereasca pe preoti de acest pacat al vechiului regim comunist spunindu-le “tineti calea cu poporul (care purta traditia credintei curate), ca sa nu ratacititi calea” (cea a Bisericii). De data aceasta, preotii sunt napastuiti de atitea ascultari lipsite de repere sacre, incit in loc sa se ocupe de o devenire sanatoasa si echilibrata ca preoti, adesea sunt devorati de nesuferite frici care-si au originea in asa numita autoritate a persoanelor delegate sau alese de institutia bisericeasca. De ce? Pentru ca cei de sus au facut o profesie in a gasi numai negativul din toata sirguinta unui preot. In fata acestora, preoti si credinciosi ramin blocati la auzul neinteleselor concluzii transmise de ei. In virtutea unor asa zise principii, preotii sunt despuiati, chiar de catre acesti oameni de institutie, de dimensiunea preotiei misionare si imbracati in dresurile (sublimate cu parfum sacru si perfectioniste in argumentele ticluite de autoritate) unor meseriasi si buni executanti de ordine conjuncturale si nevrotice.
Daca esti mai tinar ca preot si iti permiti un punct de vedere, poate obiectiv datorita unei experiente dobindite in parohia ta, risti sa fii dezradacinat dupa modelul sovromului. Daca esti de virsta medie, risti sa faci cunostinta cu metodele de coergitie ale consistorului. Iar daca esti in preajma virstei de 65 ani sa fii scos la pensie – desi, printr-o hotarere tacita, s-a recunoscut varsta de 70. Privitor la conceptul ascultarii ca preot, desi esti hirotonit pentru lucrarea lui Hristos, daca nu-ti adaptezi vocatia la santierismul si socialismul acestei lumi bisericesti, risti sa fi scos din cadrul stas al institutiei, care functioneaza prin adaptarile unora mai mult dupa patul lui Procust. Cit ai vrea sa intelegi menirea nobila a institutiei, esti tavalit permanent de subiectivisme in care sunt amestecate argumentele obiective ale unei realitati specifice cu tot felul de intentii lumesti plasmuite, chipurile, zic ei, dupa modelul lui Hristos, pentru prosperarea Bisericii. Si uite asa, prin aceste greseli copilaresti ale unor „copii” la minte,pentru oamenii slabi in credinta, ei pot schimba definitia Bisericii in mintile lor.
Ori stim bine ca lucrarea preotului este calauzita de o vocatie, conform careia cel chemat si nu interesat, ar trebui sa faca teologia spre a deveni preot.Deasemeni toate proiectele in sensul acesta fac corp comun cu viata insasi a intregii familii a celui in cauza.Cind un preot se casatoreste sotia acestuia est afierosita acestei misiuni si deci amindoi ca familie pot pica victimele unor principii gresite.Daca preotia este transformata intr-o meserie ca celelalte sau i se deturneaza menirea spre a deveni folositori sensului urmarit, e bine, iar daca nu, sunt aruncati in culpa unui „avort”fata de institutie, si de aici expresia partidelor: „nu este cu noi”.Stim ca ierarhia pe linie sacra este sacra ,dar ce te faci atunci cind cu aceasta functie se opereaza in cele ale afacerilor lumesti .Cu alte cuvinte daca nu faci ascultare sa executi niste ordine privind niste afaceri esti pur si simplu aruncat miseleste afara din functia de preot cu stigmatismul tacit aplicat ca nu respecti „misiunea sacra „a bisericii. Fara sa ti se argumenteze de ce toate acestea,sau sa te anunte omeneste imprealabil ca te da afara, ti se pune –n mina o DECIZIE {in traducere etimologica termenul deriva de la deicid}careia fara replica trebuie sa i te supui.Sublim este cind mai ti se dau si flori, ti se multumeste si ti se mai dau si sfaturi ca a venit timpul sa te ocupi si de lucruri mai inalte precum este scrisul, de parca functia de preot ar fi fost nu stiu ce Institutia bisericeasca de acum este inveninata de acest lumesc,biserica luptatoare este harazita sa lucreze la mintuirea omului, in aceasta conditie intrebarea ar fi, de ce tocmai slujitorul institutiei bisericesti se munceste sa- I ia lui Dumnezeu dreptul de autor?. Acum orce decizie fie buna fie rea emisa pentru te miri ce trasnaie cu iz de afacere a capatat un parfum”moral” aparte find numita” binecuvintare.” Ori stim ca adevaratul sens al acestui cuvint privitor la fapta care ar trebui sa te poarte catre Dumnezeu si nu invers este numai a Lui altfel spus „Dumnezeu sa te Binecuvinteze”.Dar” mai marii” il folosesc cu b mic pentru ca asa sunt ei, desi uneori i se mai spune si inalta,pe metoda aceea ca si implozia este tot o explozie dar invers,sa nu mai vorbim de cuvintul invers!.
Machiavelismul in plan practic a devenit modul de procedura institutional cu riscul de a se calca peste canoane Ce daca ele interzic Bisericii sau preotilor de a se ocupa de afaceri!, mai mult, noi le binecuvintam si le bagam si-n Casa, fie ea si a Domnului Morala este o disciplina care a aparut in raport cu pacatul deci cind spui ca-i moral sa stii ca intotdeauna exista un versus care poate si el sa intre in calcul, chiar daca-i mascat cu dibacie .Ei bine! numai baietii „destepti, spirituali”se pricep la aceste deturnari ale moralului in imoral imbracat in hlamida faptei morale.Regimentarea preotilor tineri pentru indeplinirea acestei „misiuni”a inmarmurit o tara intreaga Oprirea functionarii preotului la o virsta cind deabia de atunci rasarea frumusetea intelepciunii preotiei ca experienta si traire dupa adevaratul concept al autoritatii si dimensiunei morale, face ca oameni in virsta sa se vada vaduviti de acel duhovnic matur raportat cu adevarat la virsta lor.Este grav sa asisti la decimarea dimensiunii autoritatii duhovnicesti a unor preoti cu experienta, care schimbati fara niciun criteriu real precum mopurile de curatenie cu alti preoti mai tineri,chipurile cu forta de actiune in a agonisi .Ma inclin in fata tinerilor preoti dar sa nu uitam ca si ei pe de alta parte prin aceste greseli ale „celor intelepti” se simt vaduviti de aruncarea reperelor si modelelor lor duhovniceste la cos !. Mai mult ei sunt oblgati sa practice o preotie la prapastia unui provizorat pentru care s-ar putea sa sufere chiar si familiile lor De aici apare teroarea si operarea unor frici care-l determina pe preotul tinar la o lucrare tot atit de provizorie si fara tragere de inima.Biciuit pentru a stringe cit mai multa parte materiala pentru „nobilele nevoi „ ale institutiei lumesti bisericesti ,tinarului preot i se poate atrofia simtul sacru si astfel nu-i mai este aminte de practicarea unei indelungi slujiri si a unei identificari cu dimensiunea reala a preotiei.Sunt adesea speriati, amenintati, si de aici se da nastere la o preotie mai mult a fricii, fie ea garnisita cu respect dar lipsita de acea dragoste fiiasca si parinteasca.Multi sunt pregatiti eventual sa imbrace alta profesie .O sa se spuna ca am contabilizat in scris prea multe aspecte negative si ca preotia este cea care reprezinta autoritatea binelui si a frumosului. Pentru ce toate acestea? ,si eu ma intreb, ca si cei de” sus,” precum si alti care vor citi poate vor reusi sa se intrebe la fel Sa ne aducem aminte ca biserica nu este a mea a ta sau a lui ci a lui Hristos lasata noua tuturor prin jertfa Crucii cu o preotie sacra si universala ,si pe care sa nu o confundam cu o proprietate personala sau cu o taraba pe care sa-mi vind eu marfa.De2000 de ani se chinuiesc multi sa o „darime” dar sa-si aduca aminte ca nu vor fi lasati
Deasemeni vor zice unii cine-i acesta” ca sa-si bage el nasul unde nu-i fierbe oala” dar sa nu uite ca si fariseii cu minecele si filacteriile lor pina la pamint la fel au zis de Mintuitorul,(apropo de cei de azi).
Cer iertare luiDumnezeu daca nu am avut dreptate , sau poate ca trebuia sa prind mai ine in scris si alte multe realitati.
Ierarhia BOR doreste sa-i transforme pe preoti in sclavi! Birurile impuse de episcopi asupra preotilor si implicit asupra parohiilor au devenit insuportabile.Preotii de tara nu-si pot face salariile,dar sunt obligati sa dea subventii de zeci de milioane catre episcopie.Avem nevoie de unitate!
Si continuund ceea ceea am spus,trebuie sa va precizez ca cei care nu pot sa-si plateasca subventiile catre episcopie,sunt amenintati cu mutarea disciplinara,caterisirea si desfiintarea parohiei.Asta in conditiile in care,din banii preotilor si ai parohiilor,mai marii de la episcopie si protoierii fac lux. Isi cumpara masini luxoase,isi amenajeaza birouri cu mobilier scump si plasme,isi angajeza rudele pe diferite posturi,fara ca acestea sa presteze munca cuvenita.
dar daca preotii devin doar colaboratori, inseamna ca tot ceea ce este patrimoniu bisericesc, inventar mobil si imobil, terenuri, imobile, afaceri, ong-uri, camine de bartani, etc. va fi trecut la episcopii. astfel valori imense, practic toata averea bisericeasca se va afla in mana episcopului care va taia si spanzura, va vinde, muta si prelua orice in eparhia sa. si e posibil sa treaca la episcop personal si nu la episcopie ca entitate bisericeasca. deja se aud astfel de zvonuri.