update: Ucraina in RAZBOI CIVIL si HAOS: ZECI DE MORTI LA ODESSA in urma confruntarilor dintre pro-rusi si “ultrasi” ucraineni (VIDEO)/ “PENTRU ROMANIA S-A TERMINAT PAUZA. Suntem in pericol, pe linia frontului/ Oficial NATO, declaratie grava: RUSIA – MAI DEGRABA ADVERSAR/ Vocea Rusiei ne sfideaza: “ROMANIA NU REZISTA MAI MULT DE 30 MINUTE”

2-05-2014 20 minute Sublinieri

Razboi in toata regula si in ESTUL UCRAINEI

UPDATE 01:00 / Informaţiile privind numărul celor decedaţi sînt contradictorii, însă toate sursele, inclusiv cele guvernamentale, susţin că în incidentele stradale şi în incendiul de la Casa Sindicatelor au murit cel puţin 30 de persoane.

UPDATE 22:40 / Conform ultimelor veşti, numărul morţilor se ridică la 42. Alte 38 de persoane ar fi decedat în urma unui incendiu la una dintre clădirile-simbol ale oraşului, Casa Sindicatelor.

Un marş pro-ucrainean al galeriilor lui Cernomoreţ şi Metalist s-a transformat într-o tragedie.

Azi, înaintea meciului Cernomoreţ  Odesa – Metalist Harkov (1-1), suporterii celor două echipe au organizat un marş comun. Miza, susţinerea unităţii teritoriale a ţării.

Doar că, în acelaşi moment, în oraş avea loc şi un miting al manifestanţilor pro-ruşi. Cele două tabere s-au ciocnit în centrul oraşului, iar urmările au fost sumbre.

[…]

 

  • Mediafax: 

Consiliu de Securitate ONU pe tema crizei din Ucraina: Rusia, acuzată că este responsabilă de escaladarea tensiunilor. SOLICITAREA Kremlinului

Kerry a refuzat să vorbească la telefon cu Lavrov despre situaţia din Ucraina – sursă rusă

CONFRUNTĂRI în Ucraina: Morţi şi răniţi în violenţele din Odesa şi Slaviansk. Moscova: Ţara se îndreaptă spre CATASTROFĂ – VIDEO, FOTO, LIVE TEXT

Armata ucraineană a lansat vineri o vastă operaţiune militară împotriva oraşului separatist prorus Slaviansk, au declarat rebelii. Doi militari ucraineni au fost ucişi, în timp ce două elicoptere MI-24 au fost doborâte cu lansatoare de rachete portabile în apropiere de Slaviansk, bastionul insurgenţilor proruşi din estul Ucrainei, a anunţat Ministerul Apărării. Cel puţin 31 de persoane au murit într-un incendiu izbucnit după confruntările din oraşul Odesa între grupuri proruse şi proeuropene, a anunţat Ministerul ucrainean de Interne.

UPDATE 00:40 – Moscova s-a declarat “indignată” de violenţele din oraşul Odesa

Rusia s-a declarat “indignată”, vineri, de violenţele din oraşul ucrainean Odesa, soldate cu peste 30 de morţi, denunţând “iresponsabilitatea ucigaşă” a autorităţilor prooccidentale de la Kiev. “Rusia primeşte cu indignare informaţiile despre noua crimă comisă la Odesa şi îndeamnă Kievul şi susţinătorii săi occidentali să pună capăt anarhiei şi să îşi asume responsabilitatea în faţa poporului ucrainean”, a anunţat Ministerul rus de Externe într-un comunicat.  “Aceste evenimente tragice (…) sunt considerate de Moscova ca un nou semn de iresponsabilitate ucigaşă a autorităţilor de la Kiev, care îi favorizează pe radicalii naţionalişti, între care Pravîi Sektor, care conduce o campanie de teroare împotriva susţinătorilor federalizării şi modificărilor constituţionale“, se mai arată în comunicat. Cel puţin 35 de persoane au murit vineri, la Odesa, în urma unor violenţe şi unui incendiu izbucnit la Casa Sindicatelor din acest oraş. […]

  • Adevarul: 

UPDATE Război total în estul Ucrainei. 38 de oameni au murit la Odesa. Rusia: Ţara se îndreaptă spre catastrofă

Cel puţin 38 de oameni, activişti prorusi, au murit la Odesa într-o clădire incendiată de către susţinători ai Kievului, a anunţat vineri seară Ministerul de Interne din Ucraina, citat de Reuters.

UPDATE 23.30 Confruntările violente au continuat vineri seara şi la Slaviansk, acolo unde doi militari ucraineni au fost ucişi, în urma mai multor lupte cu rebelii proruşi, a anunţat Ministerul ucrainean Al Apărării, potrivit AFP. „Un grup de extremişti înarmaţi i-a atacat pe militarii ucraineni din cadrul Brigăzii 95 aeropurtate. Doi militari ucraineni au decedat”, se arata in comunicatul Ministerului ucrainean al Apărării.

UPDATE 22.19 Cel puţin 38 de persoane, susţinători ai Moscovei, au murit, la Odesa, în clădirea „Casei Sindicatelor”, incendată vineri seară de către mai mulţi activişti ucraineni, a anunţat Ministerul de Interne din Ucraina, citat de Reuters. „În marja confruntărilor, un incendiu a izbucnit la Casa Sindicatelor. Treizecezi şi opt de persoane au murit, potrivit unui prim bilanţ”, a informat Ministrul ucrainean de Interne. Autorităţile nu au oferit detalii cu privire la modul în care a izbucnit indendiul la clădirea guvernamentală din Odesa.

De asemenea, autorităţile din Ucraina au anunţat că alte 50 de persoane au fost rănite la Odesa. Cei care şi-au pierdut viaţa sunt militanţi proruşi, baricadaţi în clădire după ce mai multe persoane proeuropene au incendat corturile stradale ale activiştilor fideli Moscovei. Separatiştii proruşi au intrat apoi în „Clădirea Sindicatelor” şi au răspuns cu focuri de armă împotriva ucrainenilor. La câteva minute după aceste incidente, un incendiu a cuprins clădirea, postul Russia Today notând că focul a fost pus de către susţinătorii Kievului.  

În încercarea de a se salva, mai multe persoane, blocate în clădire, au încercat să scape sărind pe geamuri de la etaj.   Cei care şi-au pierdut viaţa sunt militanţi proruşi, baricadaţi în clădire după ce mai multe persoane proeuropene au incendat corturile activiştilor fideli ai Moscovei.   Posturile de televiziune locale prezintă imagini cu numeroase trupuri neînsufleţite din interiorul clădirii sau cu oameni răniţi. Potrivit unui prim bilanţ, 30 dintre persoanele care au murit au fost intoxicate cu monoxid de carbon, iar alţi 8 oameni şi-au pierdut viaţa după ce au sărit pe fereastră de la etaj.

Un video încărcat pe platforma YouTube arată mai multe trupuri neînsufleţite rămase pe holurile „Cladirii Sindicatelor” din Odesa.

UPDATE 21.10 Protestatarii proucraineni au incendiat o clădire din Odesa, după ce au aflat că în interior s-au baricadat separatişti proruşi, transmite Russia Today. Fotografii postate pe Twitter surprind oameni aflaţi la ferestre, pregătindu-se să sară. Surse citate de RT susţin că cei care au supravieţuit săriturii erau înconjuraţi şi bătuţi.  Cel puţin trei persoane au murit, iar alte 15 au fost rănite în confruntările izbucnite în oraşul ucrainean Odesa între grupuri proruse şi proeuropene, anunţă poliţia locală, citată de AFP.

UPDATE 19.30 Obama, un nou ultimatum către Rusia

Preşedintele american Barack Obama a ţinut o conferinţă de presă comună cu cancelarul german Angela Merkel prezent la Casa Albă, în cadrul căreia a întărit unitatea în sprijinirea Ucrainei, dar a avertizat că sancţiunile împotriva Rusiei vor continua dacă nu se abate de la cursul actual.  „Dacă Rusia continuă să destabilizeze Ucraina, vom trece rapid la sancţiuni suplimentare. Preferabilă este soluţia diplomatică. Noi nu vrem să pedepsim Rusia, ci să opteze pentru calea dreaptă. Nu vom avea altă soluţie decât să impunem sancţiuni mai severe dacă Rusia perturbă alegerile prezidenţiale programate pentru 25 mai, sancţiuni care vor slăbi şi mai mult Rusia din punct de vedere economic. În contextul în care forţele ucrainene încearcă să restabilească ordinea în estul ţării este evident pentru întreaga lume că aceste grupuri sprijinite de Rusia nu sunt nişte protestatari paşnici. Vorbim despre militanţi puternic înarmaţi, care beneficiază de sprijinul Rusiei“, a transmis Barack Obama vineri.  Şi Angela Merkel a subliniat că Uniunea Europeană este pregătită să lanseze a treia fază a sancţiunilor împotriva Rusiei, care vor avea caracter economic.

UPDATE 19.20 NATO monitorizează mişcările trupelor ruse cu avioane care survolează România şi Polonia

Alianţa Nord-Atlantică urmăreşte cu atenţie situaţia militară din Ucraina cu ajutorul avioanelor de recunoaştere AWACS care patrulează în spaţiul aerian al României şi în cel al Poloniei, afirmă un oficial NATO, citat de postul canadian CBC.  Avioane NATO de tip Boeing 707, dotate cu tehnologie AWACS, continuă să urmărească mişcările de trupe de la graniţele Ucrainei, a precizat maiorul NATO Charles Riffou, membru al Forţelor Aeriene canadiene. “Trupele ruse efectuează exerciţii, noi le monitorizăm. De asemenea, au mobilizat unele nave mari în regiune, pentru a capta informaţii despre ce face partea cealaltă. În acest moment, este un joc de-a şoarecele şi pisica”, a subliniat Charles Riffou. Cinci nave militare ale Alianţei Nord-Atlantice au sosit, vineri, în portul lituanian Klaipeda, în Marea Baltică, în scopul consolidării apărării în această zonă, anunţă ministrul lituanian al Apărării, Juozas Olekas.  Ministrul a salutat venirea acestor nave militare, considerând că este un semnal al NATO pentru oferirea de garanţii Lituaniei şi altor state membre ale Alianţei în contextul crizei din Ucraina. “Sosirea navelor NATO reprezintă un semn al unităţii şi solidarităţii în cadrul NATO”, a declarat Olekas. “Prezenţa sporită a NATO în această regiune reprezintă o măsură de disuasiune în faţa Rusiei, care menţine 40.000 de militari la frontiera de est a Ucrainei”, a adăugat oficialul lituanian.

Adevărul Live: Care este planul lui Putin pentru Ucraina şi până unde va ajunge Rusia? „Pentru România s-a terminat pauza. Suntem în pericol“

Pentru prima dată din 1991, Rusia a serbat cu mare fast ziua de 1 Mai. În jur de două milioane de ruşi au participat la manifestaţiile organizate în întreaga ţară, mobilizate de sindicatele de muncitori loiale Kremlinului. Despre acest subiect, dar şi despre ultimele evoluţii din Ucraina au discutat, la Adevărul Live, jurnalistul Ion M. Ioniţă, împreună cu invitaţii săi, Armand Goşu, jurnalist şi politolog, şi Ciprian Plăiaşu, editor „Historia“.

Principalele declaraţii din timpul emisiunii:

Despre manifestaţia de 1 mai din Rusia

Armand Goşu: Albastrul este culoarea sindicatului din Rusia. Problema sindicatelor a fost că nu au fost niciodate credibile. Sindicatele au fost manipulate. 1 mai a fost un pretext pentru Putin de a arăta că are poporul alături de el. Este în logica lui Ceauşescu. Putin nu a participat la această manifestaţie relativ liberă. vedem mult galben, este un sindicat foarte puternic. Au fost Federaţiile sindicatelor.

Moscova a fost întotdeauna un oraş cosmopolit. Sunt mari firme de audit financiar, pe energie, toate marile companii energetice şi-au deschis filiale şi la Moscova. Avem obişnuitele pancarte cu pace, muncă. Sunt şi pancarte de susţinere a politicii lui Putin faţă de Ucraina. Tot la Rusia s-a încercat un miting de susţinere a Ucrainei. O femeie a scos steagul ucrainean. A avut loc o demonstraţie pentru pace şi pentru susţinerea Ucrainei. I-au scos cu convocatori la acest miting.

[…] Ce fel de construcţie vrea să facă Putin din punct de vedere al propagandei?

Armand Goşu: Marea problemă a Rusiei a fost întotdeauna ideologia. Ruşii trebuie să creadă în ceva, este un motor pentru ei. Acum este antioccidentalismul. Pentru Putin este foarte important să gâdile orgoliul naţionalist, că Rusia este puternică. Oamenii aceia chiar cred că au fost umiliţi de Occident.

Ciprian Plăiaşu: Popularitatea lui Putin a crescut în politica sa externă.

Cine construieşte ideologia lui Putin?

Armand Goşu: Unul dintre ei este şi cel care a fos implicat în desfăşurările din Crimeea. Sunt oameni care lucrează foarte bine pe televiziuni ore întregi. Nu mă refer la „Russia Today“. Vorbesc de canalul 1, ceea ce îi oferă un instrument excelent de a-i controla pe oameni.

Ciprian Plăiaşu: Observăm că nu mai avem niciun nume după Putin. Medvedev este omul lui.

Armand Goşu: A dispărut o opoziţie. După alegerile parlamentare din decembrie, am avut o demonstraţie, unde au fost oameni arestaţi. Acum nimeni nu mai vorbeşte nimic. Lucrurile sunt dramatice.

Ciprian Plăiaşu: Putin a  anunţat că va impune sancţiuni firmelor străine din Rusia. Mi se pare o mişcare destul de neadecvată pentru că impui sancţiuni unor multinaţionale, care hrănesc populaţia.

De ce nu mai discută nimeni Crimeea?

Armand Goşu: Ca să revină [Ucrainei] trebuie să faci război. Este foarte riscant, poţi să arunci lumea în aer. Cel mai probabil, Crimeea va rămâne la Rusia pe termen lung.

Ciprian Plăiaşu: NATO şi UE nu au un impact direct asupra acelei zone. Ucraina nu este un spaţiu pe care NATO trebuia să-l protejeze. Ucraina a refuzat să semneze pactul de asociere cu UE. Implici în război o putere nucleară şi s-ar putea să dea cu virgulă.

Armand Goşu: Bush junior nu a adoptat nici măcar sancţiuni împotriva Rusiei nici după Georgia. Obama vine cu un pachet de sancţiuni şi hai să înjurăm la Obama. Obama face ceva spre deosebire de Bush.

Cum interpretăm chestiunea aceasta cu rezerviştii?

Armand Goşu:Este o criză la graniţa ta. Mi se pare normal. Rusia este un adversar la nivel oficial. Ai graniţă cu Rusia la 250 de km, la Crimeea. Intri într-o altă realitate geopolitică. Lucrurile sunt în mişcare în Ucraina şi nu ştim ce se va întâmpla. Pentru România s-a terminat pauza. Suntem în pericol, suntem pe linia frontului. Trebuie să fi cu arma la picior. Trebuie bani în Armată. Noi nu avem avioane şi suntem pe linia frontului.

A fost domna Nuland la Bucureşti, acum a venit şi adjunctul său.

elic2Armand Goşu:  Americanii rămân fermi. Deveselu trebuie să funcţioneze. În momentul în care Rusia devine inamic, situaţia se complică.

Noi am avut graniţă cu URSS şi nu a fost o situaţie fericită pentru România.

Ciprian Plăiaşu: Erau oameni flămânzi, care erau împuşcaţi de grănicerii sovietici. În ’44, Stalin i-a luat pe tătari şi a adus o populaţie prorusă în Crimeea. Primul obiectiv sunt gurile Dunării. Şi dacă Odessa ajunge sub Rusia, îşi va atinge scopul.

Care mai sunt şansele R. Moldova?

Armand Goşu:  Urmează semnarea acordului de asociere, un moment extrem de important. Prima ţară din acest spaţiu care circulă cu paşaportul. Este singura din Parteneriatul estic. Sunt principalii beneficiari. Liderul lumii, Obama, a intrat în sala aceea când a venit premierul Leancă, premierul celei mai sărace ţări din Europa.

Miniştrii de Externe nu s-au mai aşezat la masă din septembrie 2011, de când a fost Baconschi. E clar că dau nişte semnale şi sunt nişte lucruri care nu le convin, dar trebuie să colaboreze. Ai Deveselu aici. Nu-ţi faci vreme să treci patru ore şi prin România? Aş fi vrut să fie şi România în aceste jocuri regionale. Cu Ucraina, nu Polonia are cea mai lungă graniţă, ci România.

Ne aşteptăm să vedem din Ucraina o ţară împărţită, federalizată?

Armand Goşu: Orice scenariu este posibil.Vedem grupuri mici, nu vorbim de manifestaţii de un milion, cum a fost la Kiev. În momentul în care îşi vin 300 de mascaţi şi pocnesc din degete şi mai aduc câteva sute, vorbim de o desfăşurare incredibilă. […]

VIDEO Corespondenţă de la Slaviansk. Mesajul populaţiei proruse către soldaţii ucraineni: „Alăturaţi-vă“

Principalele declaraţii din timpul emisiunii:

Ce se întâmplă din punct de vedere militar?

Ion Petrescu, analist militar:Este cucerirea Capului de pod. Lucrurile evoluează foarte rapid, îngrijorător de rapid din punct de vedere militar. Aici este vorba de forţe militare ruse. Planul este clar: preluarea sub control total al Ucrainei de Sud şi Răsărit. Aportul pe care Aurescu l-a adus, să fie aduse trupe suplimentare în România, este de semnalat. Suntem în situaţia în care am devenit o ţintă. Trupele ruse nu se vor opri. Doresc frontiera veche a URSS.

Există baza militară de la Kolgălniceanu, însă lucrurile sunt fluide. 1 mai a fost ca în vremea Uniunii sovietice. Vedem o revigorare a naţionalismului rusesc, a socialismului rusesc prin manifestaţia de 1 mai. Vedem un stat falimentar ca Ucraina care îşi pune problema cât va mai rezista. Este o manifestare obiectivă pentru că 80% şi-au exprimat sprijinul pentru politica externă a lui Putin.

Mircea Barbu, corespondentul „Adevărul“ la Slaviansk: Mă aflu în Piaţa Centrală, la clădirea Rada. Încă de dimineaţă mai multe elicoptere au atacat. Au fost victime şi de-o parte şi de alta. Am vorbit cu soldaţi ucraineni. În Slaviansk, se ridică baricade de la o oră la alta.

Ce fac trupele ucrainene?

Toată lumea se aşteapta ca Armata ucraineană să ezite, să fie un atac minor, însă acesta este atacul pentru că trupele ucrainene înconjoară efectiv Slaviansk. Am văzut ai multe trupe de infanterie decât în trecut, mai multe tancuri, elicoptere. O încercare de a recupera oraşul Slaviansk.

Care este dotarea separatiştilor?

Am văzut dimineaţă, când am fost duşi la sediul securităţii pentru a ne acredita, dar a fost vorba de o verificare, mulţi soldaţi separatişti înarmaţi foarte bine, cu tancuri, cu lansatoare de rachete. Aceşti soldaţi, se pare, că sunt cei care păzesc clădirile principale.Filtrele de control, în schimb, sunt păzite şi puse de separatişti proruşi  fără prea multe dotări. Cu cât te apropi de centrul oraşului vezi soldaţi mult mai bine înarmaţi, poate şi decât cei ucraineni.

Dacă v-aţi uitat cu atenţie la purtătorii de uniformă militară, aţi putea să ne daţi două-trei caracteristice comune?

Sunt foarte bine pregătiţi, atât din punct de vedere tehnic, cât şi ca instrucţie militară. Au o anumită atitudine a corpului, se mişcă într-un ritm disciplinat. Cei de la clădirea Miliţiei şi clădirea Rada sunt foarte bine pregătiţi. La punctele de control nu au o pregătire pentru a face faţă acestei situaţii.

Populaţia din localitate se uită spre rebeli cu prietenie?

Atitudinea populaţiei este predominant prorusă pentru că vedem doar proruşii pe străzi. Oamenii care sunt moderaţi sau proucraineni au plecat din Slaviansk sau sunt în casă. Acum câteva zeci de minute, în drum spre Slaviansk, am observat un filtru de control al Armatei Ucrainene, iar în faţa lui, sute de localnici care ieşise pe străzi să protesteze cu principalul slogan nu era „Plecaţi“, ci „alăturaţi-vă“.BmojX6SCcAANJ5f

De dimineaţă ne-am trezit în sunetul alarmei oraşului şi în explozii îngrozitoare. Sunt patru elicoptere căzute, un pilot ucrainean a decedat şi alţii sunt răniţi. Cele mai multe surse spun că sunt patru elicoptere.

Care este starea din oraş?

Căile de comunicaţii funţionează, internetul funcţionează, dar nimeni nu ştie până când. În oraş nu se poate intra.

Cum arată Slaviansk? Se simte că este sub asediu?

Oamenii se simt sub asediu. Niciun bancomat nu funcţionează, magazinele sunt închise. Toată lumea se pregăteşte pentru un conflict în următoarele zile.

Aveţi liberatatea de acţiune individuală sau au desemnat pe cineva să vă însoţească?

Autorităţile ucrainene nu mai sunt în control de câteva zile. Autorităţile separatiste tot invocă o acreditare. Este un joc de noroc. Câţiva jurnalişti au fost răpiţi în această dimineaţă. Nu este o atitudine de siguranţă. Toată media care contează este aici. Acum câte minute am vorbit cu corespondentul Le Monde, este şi New York Times BBC Panorama, patru posturi de televiziune germane. Din ce am vorbit informal, suntem surprinşi de ezitarea Armatei Ucrainene. Suntem impresionaţi de cât de mult au reuşit să reziste, cât de multe clădiri iau de la oră la oră, şi de cât de mult a evoluat situaţia în câteva ore.

Viaţa economică funcţionează?

Până ieri, da. Oamenii mergeau la muncă, dar de astăzi, toate şcolile sunt închise, magazinele la fel. Se vorbeşte în majoritate copleşitoare rusă pe stradă.

Ion Petrescu: Majoritatea avioanelor sunt de provenienţă rusească. O bună parte din armament provine din statul care spunea că este fratern. Se aşteaptă la o invazie militară rusă.

Cum vă explicaţi slaba activitate a Armatei Ucrainene?

Acţionează la ordin politic. Armata Ucraineană trebuie să lupte pentru ţara sa. Putin presează şi va continua politica din Crimeea. O soluţie ar fi ca actualele autorităţi să promoveze acei comandaţi care sunt hotărâţi să fie fideli Kievului.

Ce se întâmplă acum în Ucrana este o continuare, în forme noi, a ce s-a întâmplat în Crimeea. Rusia nu se va opri aici. Nu este cazul să ne speriem, dar o ameninţare există în mod cert. Eu cred că trebuie să avem încredere în Armata Română de astăzi. Estonia şi România rămân puncte vizate. Suntem la fel ca şi statele baltice pe o direcţie care nu poate fi ignorată. Sunt semnale că ne interesează: o mărire a bugetului MApN, o solicitare ca CSAT să evalueze situaţia, americanii au trimis emisari. Mesajul a fost de reiterare a angajamentului ferm al SUA pentru România. […]

Armata ucraineană a lansat vineri dimineaţa o vastă operaţiune militară împotriva oraşului separatist prorus Slaviansk, au declarat rebelii. Doi militari ucraineni au fost ucişi, în timp ce două elicoptere MI-24 au fost doborâte cu lansatoare de rachete portabile în apropiere de Slaviansk, bastionul insurgenţilor proruşi din estul Ucrainei, a anunţat Ministerul Apărării. Rusia apreciază că această decizie duce Ucraina spre “catastrofă”.

UPDATE 14:20Moscova consideră că operaţiunea militară de la Slaviansk duce Ucraina spre “catastrofă”

Rusia a denunţat, vineri, lansarea unei operaţiuni militare împotriva insurgenţilor proruşi din oraşul Slaviansk, apreciind că această decizie duce Ucraina spre “catastrofă”.

“Folosirea forţei militare împotriva propriului popor duce Ucraina spre o catastrofă”, a comunicat Ministerul rus de Externe, citat de AFP.

“Exprimăm indignare faţă de lansarea unei operaţiuni militare la Slaviansk cu participarea teroriştilor din Pravi Sektor (Sectorul Dreapta)”, o mişcare paramilitară naţionalistă, a subliniat diplomaţia rusă.

UPDATE 12:05 – Kremlinul susţine că operaţiunea lansată de Kiev la Slaviansk distruge acordul de la Geneva

Kremlinul a calificat vineri drept “raid de represalii” operaţiunea lansată de armata ucraineană în oraşul Slaviansk, afirmând că acesta prejudiciază acordul de la Geneva şi cerând ajutor urgent OSCE pentru oprirea lui.

“Folosind aviaţia pentru a trage asupra localităţilor civile, regimul de la Kiev a lansat o operaţiune de represalii distrugând ultima speranţă privind viabilitatea acordului de la Geneva”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Acest acord, încheiat la jumătatea lui aprilie între Ucraina, Rusia, Statele Unite şi Uniunea Europeană, urmăreşte o reducere a tensiunilor în Ucraina.

Totodată, potrivit agenţiei oficiale Itar-Tass, autorităţile ruse au contactat oficiali ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pe tema “ofensivei forţelor armate” ucrainene împotriva bastionului prorus Slaviansk. Rebelii proruşi din această regiune deţin de o săptămână 11 observatori ai OSCE.

Peskov a declarat, de asemenea, că Moscova l-a trimis cu o zi înainte în estul Ucrainei pe emisarul său Vladimir Lukin pentru a participa la negocierile de eliberare a inspectorilor OSCE. “După lansarea operaţiunii punitive, partea rusă nu mai reuşeşte să stabilească legătura cu el”, a declarat Peskov.

“Aparatele au fost doborâte de persoane necunoscute, care au folosit lansatoare de rachete portabile. Doi militari ucraineni au fost ucişi şi mai mulţi au fost răniţi în aceste tiruri”, a declarat ministerul într-un comunicat. 

Primul bilanţ oficial al Ministerului de Interne a anunţat doborârea unui elicopter şi uciderea unui pilot.

“Un pilot a murit şi sunt şi răniţi”, scrie pe pagina sa de Facebook ministrul ucrainean de Interne Arsen Avakov, care susţine că se află la faţa locului cu ministrul Apărării. “Faza activă” a operaţiunii a fost lansată la ora 04.30 dimineaţa la Slaviansk şi Kramatorsk, a adăugat el. Serviciile de securitate SBU au confirmat, la rândul într-un comunicat că un “elicopter a fost doborât, ceea ce demonstrează (prezenţa) unor specialişti militari străini”.

Tiruri de armă şi explozii puternice au răsunat în nordul oraşului, a constatat AFP.

“Este un atac de anvergură totală”, a declarat purtătoarea de cuvânt a rebelilor pentru AFP, afirmând că un elicopter ucrainean a fost doborât.

Militarii ucraineni au preluat un punct de control al rebelilor din sudul oraşului unde staţionează zeci de blindate, a constatat AFP. Oraşul Slaviansk rămâne relativ calm.

Primarul autoproclamat al Slaviansk, liderul separatist Viaceslav Ponomarev, a avertizat de mai ulte zile asupra unui atac ucrainean.

Rebelii pe care îi conduce aici deţin de o săptămână o echipă formată din 11 observatori ai OSCE, şapte străini şi patru ucraineni. Negocierile pentru eliberarea lor sunt în impas.

Slaviansk face parte din cele 12 oraşe din estul ucrainean aflate sub controlul separatiştilor proruşi. Kievul acuză Rusia, care a anexat deja Crimeea în martie, că dirijează ostitilităţile, ceea ce Moscova dezminte. 

ukrSituaţia din Ucraina şi soarta observatorilor OSCE vor figura vineri în centrul întâlnirii dintre preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi cancelarul german, Angela Merkel, care vor avea prima întâlnire bilaterală de la începutul crizei ucrainene.

La Berna, ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier se va întâlni cu omologul său elveţian Didier Burkhalter, actualul preşedinte al Organizaţiei pentru cooperare şi securitate în Europa.

Angela Merkel i-a cerut joi preşedintelui rus Vladimir Putin să îşi “folosească influenţa” în dosarul observatorilor reţinuţi, în timp ce negocierile par să tergiverseze de mai multe zile.

În cursul unei conversaţii telefonice, cei doi lideri au insistat asupra “importanţei medierii” OSCE în Ucraina.

Integritatea teritorială ameninţată

Considerând că integritatea teritorială a Ucrainei este ameninţată, preşedintele interimare Oleksandr Turcinov a reintrodus joi încorporarea obligatorie în armată, în faţa deteriorării situaţiei în est. 

Cu puţin timp înainte, la Doneţk, principalul oraş din regiunea rebelă, sediul Parchetului regional al fost luat cu asalt în mai puţin de o oră de o mulţime de manifestanţi proruşi, ilustrând neputinţa tot mai mare a autorităţilor ucrainene de a asigura ordinea în provincie.

Poliţiştii care ar fi trebuit să protejeze clădirea au fost loviţi înainte de a putea părăsi locul şi au fost dezarmaţi, au constatat jurnalişti ai AFP.

Potrivit presei locale, bărbaţi înarmaţi şi cu cagule au preluat controlul sediului Parchetului din oraşul Gorliovka, în cursul serii. Ei au luat computere şi au ars dosare în curtea clădirii.

Rebelii proruşi, ostili puterii instalate la Kiev după înlăturarea preşedintelui Viktor Ianukovici, au continuat în ultimele zile să îşi extindă zona de control. Ei controlează în prezent clădiri strategice (primăria, sediul poliţiei şi serviciile de securitate) în peste 12 oraşe.

Planul FMI “remaniat” în caz de pierdere a regiunilor

Bătălia dintre Kiev şi Moscova continuă pe fronturile militar, economic sau diplomatic.

La Kiev, autorităţile au efectuat exerciţii militare în noaptea de miercuri spre joi. Membri ai unităţilor speciale din garda prezidenţială, la bordul a circa zece blindate, au încercuit clădirea Parlamentului, iar trăgători de elită au fost paraşutaţi pe acoperiş. 

Atent să priveze de argumente separatiştii, Guvernul ucrainean a anunţat că are în vedere un referendum pe tema unităţii naţiunii ucrainene şi a descentralizării, în paralel cu alegerile prezidenţiale anticipate din 25 mai. 

Rusia a calificat ideea drept “cinică” şi a repetat că Kievul trebuie să înceteze “operaţiunile militare împotriva propriului popor”, o aluzie la operaţiunea “antiteroristă” lansată de autorităţi în estul ţării. 

Fondul Monetar Internaţional, care a votat joi un plan de ajutor de 17 miliarde de dolari, a admis, la rândul său, că acest plan va fi “remaniat” în cazul pierderii regiunilor din est.

Potrivit FMI, provinciile din est (Doneţk, Lugansk, Harkov) reprezintă peste 21 la sută din produsul intern brut (PIB) al ţării şi 30 la sută din producţia sa industrială.

Condiţionaţi de măsuri economice drastice, împrumutul de 17 miliarde de dolari promis în doi ani de FMI Ucrainei se înscrie într-un plan de susţinere global, de 27 de miliarde de dolari promişi de comunitatea internaţională.

Printre condiţiile impuse de FMI figurează o creştere de 50 la sută a preţului la gaze pentru particulari, ce a intrat în vigoare joi. O nouă creştere de 40 la sută ar urma în doi ani. 

O reuniune consacrată securităţii aprovizionării Ucrainei şi UE cu gaz rusesc va avea loc vineri la Varşovia, între comisarul european al Energiei Gunther Oettinger, şi miniştrii rus şi ucrainean ai Energiei.

NATO trebuie să trateze Rusia mai degrabă ca un adversar decât ca pe un partener, a declarat Alexander Vershbow, secretar general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, conform ITAR-TASS.

”Este evident că rușii au declarat NATO ca fiind unul din adversari, așa că, la rândul nostru nu mai trebuie să vedem Federația Rusă ca pe un partener, ci mai degrabă ca pe un adversar”, a afirmat fostul diplomat american, citat de presa de peste ocean.

”În Europa Centrală, este clar că NATO și Rusia au viziuni diferite asupra modului în care trebuie să funcționeze securitatea europeană”, a precizat Vershbow.

Aceasta a subliniat că alinața ”mai poate apăra suveranitatea și liberatatea vecinilor Rusiei” și a acuzat Moscova că ”încearcă să reimpună hegemonia asupra statelor din vecinătate sub pretextul protejării minorității ruse.

Materialul are ca punct de plecare anunţul preşedintelui Traian Băsescu referitor la o şedinţă CSAT care va analiza posibilitatea de a chema rezerviştii sub arme. Ca urmare a acestei informări, postul de radio „Vocea Rusiei“ scrie pe site-ul său că Armata Română este incapabilă să apere teritoriul românesc, iar în faţa unui război nu ar rezista mai mult de 30 de minute.

„Într-o operaţie de apărare a teritoriului naţional din zilele noastre, prima etapă, cea a împiedicării cucerii supremaţiei asupra spaţiului aerian românesc, decide soarta războiului. Forţele aeriene româneşti fiind cele de care depinde continuarea luptei sau capitularea imediată. Îndeplinirea acestei misiuni depinde de aproximativ 20 de avioane MiG-21 Lancer, apte de zbor dar cu resursa terminată de vreo 6 ani, înarmate cu rachete aer-aer sovietice (recuperate de la avioanele MiG-23 şi MiG-29, scoase din dotare) cu bătaia maximă de 40 km. Forţele aeriene române mai dispun şi de rachete sol-aer sovietice din 1964, rachete sovietice KUB şi de o baterie AA Hawk veche din 1968, pe care nicio ţară din Europa nu se oboseşte să le bombardeze, întrucât sunt uşor de anihilat prin bruiaj. Ţinând cont de înzestrarea actuală a armatei române, se poate presupune că ea riscă să piardă supremaţia aeriană în primele 30 de minute de la declanşarea unei operaţii militare“, se arată într-un material apărut pe site-ul postului „Vocea Rusiei“.

„Nimicirea forţelor terestre româneşti“

Articolul de presă continuă să arate cum poate fi România doborâtă şi pe cale terestră. „Odată cu câştigarea supremaţiei aeriene, aviaţia are libertate totală de acţiune în întreg spaţiul aerian românesc şi trece la a doua etapă a operaţiei: nimicirea forţelor terestre româneşti. Începe cu structura ierarhică de comandă politică şi militară, prin bruierea emisiei mijloacelor electronice de comunicare şi prin lovirea nodurilor de reţea şi a serverelor care asigură liniile de date, cu blocarea comunicaţiilor rutiere, feroviare, navale şi aeriene şi interzicerea oricăror forme de aprovizionare a armatei şi a populaţiei civile. Prin aceasta se realizează împiedicarea manevrei şi izolarea unităţilor, subunităţilor luptătoare care sunt obligate să acţioneze individual, în orb şi fără nicio coordonare. Aviaţia continuă cu vânarea din aer concentrărilor de tancuri, TAB-uri, MLI-uri, APR-uri şi piese de artilerie. Abia apoi se ocupă pe îndelete de infanterie“, se mai arată în sursa citată.

Dotările forţelor armate terestre nu fac faţă adversarului, titrează „Vocea Rusiei“, fără să indice care este acest rival. „Rata de supravieţuire a subunităţilor de blindate româneşti care n-au fost nimicite de bombardamentele aeriene şi reuşesc să lupte cu trupele de uscat ale adversarului, depinde de doi factori. Anume, cine vede primul şi deschide focul, precum şi de capacitatea de penetrare a muniţiei. Spre deosebire de tancurile româneşti, blindatele vecinilor sunt vopsite cu un grund cauciucat special, de tip radioabsorbant care reduce şi amprenta termică. Un alt dispozitiv de protecţie, are rol de orbire a capetelor de dirijare ale rachetelor antitanc în spectrul optic, infraroşu şi laser, utilizând două sisteme de lansare automată a grenadelor cu suspensii de aerosoli“

În final, jurnalistul de la „Vocea Rusiei“ anunţă publicarea unui nou material care ca scop să arate că „înfiinţarea Gardei Naţionale compusă din rezervişti, fără înzestrarea ei masivă cu tehnică de luptă de ultimă generaţie, nu are ca scop apărarea teritoriului naţional, ci cu totul altceva“.

Soldaţi vs. tehnologie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, Adevărul Live, că trebuie refăcută capacitatea de a aduce rezerviştii sub arme. „S-a pus problema unei analize a capacităţii noastre de a chema rezerviştii sub arme, dacă ar fi nevoie. Avem o mare problemă aici, pentru că foarte mulţi dintre rezervişti sunt la muncă în Italia, Spania, Germania. Este un subiect pe care CSAT îl va discuta în perioada următoare. Va trebui să ne refacem capacitatea de a ne readuce rezerviştii sub arme dacă este nevoie“, a spus Băsescu.

Pe de altă parte, premierul Victor Ponta crede că discuţia privind reactivarea rezerviştilor MApN este neserioasă pentru că tehnologia de care dispune România este mult mai importantă decât numărul de soldaţi. „Eu sunt de părere că nu trebuie să stârnim panică în populaţie şi de asemenea, ca să fim foarte serioşi, în secolul XXI nu mai vorbim de număr de soldaţi, vorbim de tehnologia pe care o avem la dispoziţie“, a spus Ponta..

  • Voxpublica/ Cristian Teodorescu:

Mancurții de la Vocea Rusiei

Mulți dintre voi nu știu decît de la alții de „Vorbește Moscova ”. Era o emisiune de propagandă sovietică pe care o auzeam în copilărie la, pe atunci, singurul post de radio din România. Acolo aflam de performanțele vacii colhoznicei Ana Ivanovna, care, urmînd exemplul celebrului Stahanov, dădea lapte peste plan. Tot de acolo aflam că oamenii de știință sovietici mai inventaseră ceva, dovedindu-și superioritatea asupra reacționarei științe capitaliste.

La un moment dat emisiunea aceea a dispărut. Încă eram copil, dar țin minte că la mine în familie s-au băut multe șprițuri pentru a sărăbători această dispariție. Dacă însă umblai la butonul care mișca scala radioului, descopereai un post sovietic care emitea în limba română. Urmașa acelui post e Vocea Rusiei, care are și o pagină pe net.

Acolo am citit că dacă Rusia își pune mintea cu noi, armata română nu rezistă decît o jumătate de oră. Fiindcă noi n-avem decît vreo 20 de avioane Mig, care ar fi imediat spulberate de aviația rusească, după care aceeași aviație rusească ne-ar neutraliza infanteria și toate punctele strategice. România nu are, e adevărat, avioane de luptă moderne, dar dacă Rusia atacă un stat membru NATO, acel stat e apărat de forțele aeriene și terestre ale NATO.

Și atunci de ce fac pe strategii militari angajații cu nume românești de laVocea Rusiei? fiindcă în afară de mass media de la noi, nu cred că se uită românii în gura lor. Dacă ar face-o doar ca să se afle în treabă și să-și dovedească utilitatea, în calculele finanțatorului, aș zice că redactorii de laVocea Rusiei, dacă sînt români, mănîncă o pîine luată de pe jos.

Dar cînd ei îi atacă pe români la moral, trebuie priviți ca niște mancurți* ai unei invazii radiodonice și tratați ca atare. Ar trebui să li se înterzică accesul în România și, dacă sînt români, să fie declarați trădători. Dar asta fără mare tam-tam, pentru că atîta timp cît lumea nu ciulește urechea la ei, ar fi o prostie să atragi atenția asupra unor slugi care și-au pierdut memoria.

*mancurt – cel care și-a uitat etnia și îndeplinește ca un robot poruncile stăpînului. Vezi O zi mai lungă decît veacul de Cinghiz Aitmatov

România încorporabilă. Cu Ponta sau cu Băsescu?

În timp ce le cerem americanilor și unchiului NATO să-și întărească prezența în România, președintele și premierul țărisoarei noastre și-o trag unul altuia pe politica internă și externă , de ai zice că fiecare vrea să-și facă propriul său maidan politic, la fel ca în Ucraina, pînă să intre rușii în Crimeea.

Victor Ponta le-a spus azi și tulcenilor care s-au dus să-l vadă că va candida la președinție dacă ei vor. Asta a zis-o mai întîi la Pitești, unde, tot așa, cei prezenți, cîți ori fi fost i-au spus că-l vor președinte.Probabil că Ponta o va lua din județ în județ să vadă cine-l mai vrea. Și la fel de probabil, pe unde se va duce vor apărea și autobuze cu admiratori din județ, coriști de partid, care vor scanda Ponta președinte. Timp în care el va hamletiza ad hoc: „A fi sau a nu fi candidat?” El ar fi primul candidat la cererea alegătorilor, nu numai a partidului.

De ce nu i-a întrebat și pe constănțeni, dacă tot a fost acolo? Din simplul motiv că dacă a spus că-l sprijină pe Radu, se așteaptă ca și alegătorii lui Mazăre să-i răspundă cu aceeași monedă. Partea bună pentru Ponta a acestei socoteli e că el nu se duce prin județe să ceară voturi, ca unul desemnat de partid să candideze la președinție, ci cu alte treburi: să le facă pîrtie candidaților PSD la europarlamentare, să mai plîngă de mila cîte unui baron local, să mai vadă un pod și un amic.

Iar dacă-l întreabă lumea prin gura cîte unui cucuzel pesedist de la fața locului, de ce nu se decide să-și anunțe odată candidatura, el răspunde modest că asta depinde de cerere. Și-i mai dă cîte una peste gard lui Băsescu, în timp ce spune că din punctul lui de vedere USL trăiește, ca să-i dezmorțească pe cei care au fost la referendum.

Ai zice, cînd îl vezi prin țară, ba cu barca la inundații, ba la canalul care leagă Dunărea de Marea Neagră, pe podul de la Agigea ori conversîndu-se cu Mazăre despre portul Constanța, apoi la Tulcea, că Ponta are o irepresibilă slăbiciune pentru ape. Nu, de fapt, procedează metodic, din aproape în aproape, dar nu trecînd chiar de la un județ la altul, ca să nu fie acuzat că își amestecă treburile de premier cu cele de șef de partid și de candidat la președinție. Primul care ar trebui să-i spună că amestecă ciorbele, Traian Băsescu, face și el același lucru, ba chiar mai rău, fiindcă în constituție nu scrie nicăieri că premierul în funcție trebuie s-o lase mai ușor cu activismul de partid, în timp ce în fișa postului de președinte al României se specifică expres că trebuie să joace rolul de mediator.

Or Băsescu face campanie pe față pentru PMP-ul lui, așa că el să-i bată obrazul lui Ponta că-n loc să-și vadă de guvernare se ocupă de politizare? El, care pe final de mandat, dar încă în funcție, se bagă partizan în lupta politică, ca să-și scoată preferații în față? Și nu i-o zice lui Băsescu chiar nici unul dintre sprijinitorii lui externi că nu poate face pe apărătorul plauzibil al democrației în timp ce își bate joc de cărticica ei fundamentală?

Și amîndoi fac ceea ce fac într-un moment în care Monitorul Oficial îi anunță pe românii încorporabili că trebuie să se ducă la vizita medicală, deși armata nu mai e obligatorie. Nu zic că tinerimea română nu s-ar duce să verifice cît e de aptă pentru serviciul militar, dar întrebarea e pentru care Românie? Aia a lui Ponta sau aia a lui Băsescu?

map


Categorii

Al treilea razboi mondial, Armata, Razboiul impotriva Romaniei, Rusia, SUA versus Rusia, Ucraina, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

48 Commentarii la “update: Ucraina in RAZBOI CIVIL si HAOS: ZECI DE MORTI LA ODESSA in urma confruntarilor dintre pro-rusi si “ultrasi” ucraineni (VIDEO)/ “PENTRU ROMANIA S-A TERMINAT PAUZA. Suntem in pericol, pe linia frontului/ Oficial NATO, declaratie grava: RUSIA – MAI DEGRABA ADVERSAR/ Vocea Rusiei ne sfideaza: “ROMANIA NU REZISTA MAI MULT DE 30 MINUTE”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. De cand a inceput taraboiul asta in Europa, m-am tot intrebat ce se coace in alte parti ale lumii si daca nu cumva poparele crestine ar trebui sa fie unite pt. pericole mult mai mari care ar putea sa vina, in viitor, de unde cruce nu este.

  2. @Titus L.

    Da, e magistral, si mie mi se pare. M-a speriat insa amenintarea pe care a facut-o Ucrainei in cazul in care intervine. Aici a cam fortat nota, pt ca asta nu mai seamana a masca a rezonabilitatii – Ucraina este perfect indreptatita de toate regulile de drept international sa intervina. Pana acum el a jucat impecabil, ireprosabil. Dar cu amenintarea asta s-a cam… patat. Cred ca mergea si fara sa isi arate muschii asa. Plus ca tare ma tem ca replica asta – fie ea si verbala – a mai generat cateva morti. Si asta nu e bine.

  3. În cazul in care rusii vor invada Ucraina, nu cred ca ucrainieni vor lupta impotriva rusilor ci mai degraba o sa se alieze cu ei.

    Momentan nu-mi place linia pe care s-a pornit, mai ales la nivel oficial, fiindcă declaraţiile provocatoare nu fac decat sa intensifice starea de conflict şi să produca tulburare. Tensiunile, starile conflictuale, nu pot fi domolite prin alte declaraţii provocatoare ci mai degraba ele se vor intensifica. În popor este o vorbă păcătoasă şi ironică totodată, cică “întărâtă-i drace”! Se pare că de fapt asta se urmăreşte, că vorba aia “până nu faci foc, nu iese fum…”

  4. De accord cu raspunsul ce mi l-ati dat la #23. Insa tind sa cred (inca) ca politicienii nostri joaca si ei un joc de sah cu mintea noastra, deocamdata, ca sa ne faca sa le uitam “pacatele” savirsite fata de natiune si sa ne indrepte atentia la acest razboi, cu alegerile dupa colt.

    Ca de, pot folosi eminenta razboiului (reala sau imaginara) pentru propaganda electorala, sa ne arate care este mai tare, mai drept, si mai potrivit pentru popor prin patriotismul sau. Ptr. mine, acest razboi cu Romania este inca sub semnul intrebarii. Este o mare diferenta intre Ucraina si Romania. Romania nu a fost sub USSR. Si nu spun ca nu se va intimpla, ci ca prin stirile astea si propaganda, mai degraba se va amplifica un conflict care deocamadata este dincolo de granite.

  5. Pingback: MOMENTE CRUCIALE: care va fi deznodamantul ofensivei KIEVULUI in Est?/ ALERTA la granitele Basarabiei. “MOLDOVA E IN PERICOL IMINENT. Problema nu e DACA gruparile pro-ruse vor actiona la noi, ci CAND o vor face”/ Pregateste RUSIA ceva de 9 MAI
  6. Pingback: DEZBATERE ASUPRA RISCULUI DE RAZBOI PENTRU ROMANIA. “Art. 5 al NATO nu e 112″; “Romanii – marionetele SUA, tinte pentru RUSIA”. Degeratu, Cioroianu vs Adrian Paul Iliescu, Ernu si Karnoouh la REALITATEA TV [VIDEO] - Recomanda
  7. Pingback: Pregatiri de razboi, faza pe RECHIZITII/ Rusia si NATO isi “promit” TRUPE MILITARE si programe de INARMARE vizand Europa Rasariteana/ Parlamentul UCRAINEI a votat impotriva DESCENTRALIZARII/ Mai multe voci diplomatice vorbesc despre “CON
  8. Pingback: UCRAINA TAIATA CU VRAJBA [video] – reportaj In Premiera despre razboiul fratricid de langa Romania/ Porosenko vrea sa puna capat CONFRUNTARILOR din EST in aceasta saptamana/ MOLDOVA – amenintata din nou de RUSIA si TRANSNISTRIA pentru Acordul
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare