SUITA DE CONFERINTE ale parintelui ZAHARIA ZAHAROU la Iasi (video). TAMADUIREA PERSOANEI PRIN LACRIMI SI RUGACIUNE/ Porunca Sfantului Mare Mucenic Dimitrie

• Doxologia:

Părintele Zaharia Zaharou la Iași: „Fără monahism, nu am fi în stare să înțelegem în mod deplin Evanghelia lui Hristos”

Iubitorii de înțelepciune și viață monahală din Arhiepiscopia Iașilor au avut în această seară ocazia să participe la un eveniment cultural-duhovnicesc de excepție: părintele arhimandrit Zaharia Zaharou de la Mănăstirea ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex – Marea Britanie, a susținut la Centrul „Providența” conferința „Lacrimile. Tămăduirea persoanei”. Manifestarea, ce a fost moderată de părintele arhimandrit Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, s-a bucurat și de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Sala de conferințe a Centrului Providența a găzduit aseară întâlnirea a 500 de persoane, majoritatea monahi și monahii, cu părintele arhimandrit Zaharia Zaharou de la Mănăstirea ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex – Marea Britanie.

Evenimentul a fost deschis prin cuvântul introductiv al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, care a prezentat în câteva cuvinte personalitatea duhovnicească a părintelui Zaharia Zaharou, cât și activitatea sa publicistică. În continuarea, invitatul a sublinitat faptul că atât monahii, cât și laicii, trebuie să țintească spre un singur țel – urmarea drumului lui Hristos:

„Pentru mine, această întâlnire este foarte importantă, pentru că am ocazia să mă întâlnesc cu oameni care s-au dedicat în chip serios și din toată inima lui Dumnezeu. Fără monahism, nu am fi în stare să înțelegem în mod deplin Evanghelia lui Hristos. Desigur, întreaga noastră Biserică are această coloratură monahală, însă atât pentru monahi, cât și pentru laici, avem un singur Model – Mântuitorul Iisus Hristos. Fie că suntem monahi, fie că suntem laici, toți avem aceeași chemare, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel – să nu întârziem în a alerga pe calea lui Hristos”.

„De fiecare dată când izbutim să plângem înaintea lui Dumnezeu, sufletul nostru primește o sfântă ungere”

Referatul „Lacrimile. Tămăduirea persoanei” a fost citit în limba română de părintele arhimandrit Nichifor Horia.

„Una dintre cele mai sigure căi prin care omul se desăvârșește ca persoană este calea lacrimilor. Lacrimile unesc toate puterile sufletești ale omului, dându-i puterea să se ridice la înălțimea cerută de îndoita poruncă a iubirii – a-L iubi pe Dumnezeu cu toată ființa și pe aproapele ca pe tine însuți. Treptat, firea celui ce plânge înaintea lui Dumnezeu, este tămăduită și întregită, iar mintea se unește în chip firesc și armonios cu inima.

În nevoința de a trăi potrivit poruncilor Evangheliei, mintea este răstignită și, prin lucrarea harului, se pogoară în inimă. De fiecare dată când izbutim să plângem înaintea lui Dumnezeu, sufletul nostru primește o sfântă ungere, și, cu timpul, această neîncetată pecetluire cu harul Duhului Sfânt, în inima noastră se zugrăvește chipul lui Hristos”,

s-a arătat în referatul părintelui Zaharia Zaharou.

În partea a doua a conferinței, invitatul a răspuns întrebărilor venite din sală.

În cadrul întâlnirii, doritorii au putut achiziționa o carte scrisă de părintele Zaharia Zaharou – „Adu-ți aminte de dragostea cea dintâi”, volum apărut anul acesta la Editura Doxologia. Lucrarea este o incursiune în teologia Părintelui Sofronie despre cele trei perioade ale vieții duhovnicești. De-a lungul cărții, cititorul se întâlnește cu învățăturile Părintelui Sofronie, atât prin citatele care fac trimitere la scrierile sale, cât și prin bogatele exemple din învățătura sa orală.

Arhim. Zaharia Zaharou – Lacrimile, tămăduirea persoanei

***

Pr. Zaharia Zaharou – Cele trei perioade ale vietii duhovnicesti:

• Doxologia: „Mintea care imaginează nu este potrivită pentru teologie”

Astăzi, 22 octombrie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, părintele arhimandrit Zaharia Zaharou le-a vorbit studenților și părinților profesori despre „Importanța studierii Sfinţilor Părinți”. Întâlnirea a fost moderată de părintele decan Ion Vicovan, care a făcut la început o scurtă prezentare a invitatului, precum și a Mănăstirii ortodoxe „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex.

„Starețul Sofronie accentuează faptul că mintea care imaginează nu este potrivită pentru teologie. Imaginația minții nu poate să treacă dincolo de hotarele realității zidite, în vreme ce luminarea harului face ca inima omului să participe la energiile dumnezeiești, care sunt cu mult mai sus decât toate câte cerem sau pricepem noi.

Înțelegem de asemenea de ce părintele Sofronie, deși nu disprețuiește erudiția teologiei academice, nici nu o supraestimează. O consideră folositoare pentru viața istorică a Bisericii, dar numai în măsura în care este însoțită de o credință vie și smerită și urmează învățătura Apostolilor, a Prorocilor și a Sfinților Părinți ai Bisericii.

Teologia este o haină prea strâmtă pentru filosofie, care vrea ca mintea să poată să se aventureze liberă printre diferitele sisteme ale cunoașterii umane, care se contrazic și se infirmă reciproc. Sfânta Scriptură ne spune: «Nouă cugetări am fericit în inima mea și a zecea o voi grăi cu limba». Teologia Sfinților este, prin urmare, doar această a zecea cugetare, care izvorăște din inima lor”,

s-a arătat în referatul părintelui arhimandrit Zaharia Zaharou, citit de părintele exarh Nichifor Horia.

La final, părintele Zaharia Zaharou a răspuns întrebărilor studenților.

Arhim. Zaharia Zaharou – Importanța studierii Sfinților Părinți:

• Doxologia: „Rugăciunea îi face pe lucrătorii ei prieteni ai Crucii și părtași ai bucuriei și binecuvântării Învierii”

Ultima conferință susținută de binecunoscutul părinte arhimandrit Zaharia Zaharou la Iași – a patra, a avut loc aseară la Colegiul „Sfântul Nicolae”. Duhovnicul de la Mănăstirea ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex – Marea Britanie le-a vorbit studenților teologi ieșeni despre „Viaţa de rugăciune pentru cei care se pregătesc să devină preoţi”.

Membrii Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași s-au bucurat aseară de prezența în mijlocul lor a părintelui Zaharia Zaharou, fiu duhovnicesc al vrednicului de fericită pomenire Arhimandrit Sofronie Saharov (1896-1993), el însuşi ucenic al Sfântului Siluan Athonitul (1866-1938). Introducerea în tema întâlnirii a fost făcută de părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor:

„Viața preotului este o viață de rugăciune. În vechime chiar, preoții și călugării, persoanele consacrate slujirii cultice, erau numiți simplu rugători. Acesta era specificul misiunii lor. De aceea, titlul întâlnirii din această seară este sub semnul rugăciunii; cum anume îi poate ajuta rugăciunea pe cei care se pregătesc pentru a deveni preoți.

Rugăciunea, fiind percepută ca un lucru foarte obișnuit, rămâne de multe ori pe ultimul loc în preocupările zilnice.

Există acest paradox – pe de o parte, suntem persoane dedicate rugăciunii, ne pregătim pentru o viață de rugăciune, în care să-i învățăm pe oameni în mod fundamental rugăciunea, și totuși, dacă suntem sinceri cu noi înșine și cu viața noastră înaintea lui Dumnezeu, descoperim că nu experimentăm așa cum ar trebui rugăciunea.

Acesta a fost motivul întâlnirii cu părintele Zaharia Zaharou – dincolo de ceea ce citim, simțim sau auzim, e important și să interacționăm cu un om care lucrează rugăciunea”.

Referatul părintelui Zaharia Zaharou a fost citit în limba română de părintele arhimandrit Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.

„Chemarea Sfântului Nume al Domnului ne-a fost lăsată drept poruncă de Însuși Mântuitorul Hristos în ultimile ceasuri ale vieții Sale pământești: «Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da. Până acum nu ați cerut nimic în numele Meu; cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină». Acolo unde se împlinește porunca lui Hristos, acolo lucrează cu bucurie și Taina Crucii și Învierii Domnului. Cu alte cuvinte, rugăciunea îi face pe lucrătorii ei prieteni ai Crucii și părtași ai bucuriei și binecuvântării Învierii. Deoarece numele Domnului Iisus Hristos este nedespărțit de Persoana Sa Dumnezeiască, chemarea lui neîncetată cu credință, cu atenție și cu evlavie, îi dă credinciosului putința să pătrundă în prezența mai presus de fire a lui Hristos”,

s-a arătat în referatul părintelui Zaharia Zaharou.

În partea a doua a întâlnirii, invitatul a răspuns întrebărilor puse de membrii Colegiului.

Cei care se străduiesc să ne facă rău sunt, de fapt, binefăcătorii noștri

Cand spui rugăciunea «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!», să te opreşti mai întâi la «Iisuse», căci este firesc să simţi dragoste către Hristos, arată puterea harului, şi asta s-o repetăm de mai multe ori; şi mai apoi trebuie să insistăm de mai multe ori pe „miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, căci este necesar acest sentiment al pocăinţei. În timpul rugăciunii sunt importante, deci, două lucruri: primul – tinderea către Hristos, să nu cer­cetăm alte lucruri, vedenii, glasuri, lumini, ci să avem atenţia noas­tră către chipul lui Hristos; iar al doilea – durerea neîntreruptă şi pocăinţa adâncă”.

„Să nu dăm importanţă la nimic ce se petrece în timpul rugăciunii, nici la glasuri. Când se aud glasuri înăuntrul nostru în timpul rugăciunii şi nu ne creează evlavie, atunci să nu fim atenţi. Mintea trebuie să fie lipită de Hristos.”

„Când ne rugăm mult, atunci înţelegem diferenţa dintre dobândirea cunoştinţelor din cărţi şi dobândirea cunoştinţelor din experienţa personală. Dacă într-o anume faptă noi suntem vinovaţi 5%, iar alţii sunt vinovaţi 95%, dacă noi ne îndreptăm vina noastră de 5%, atunci nu mai simţim vinovăţia celorlalţi.”

„Să iubim desconsiderarea celorlalţi faţă de noi, dar să nu ne lăudăm pentru răbdarea noastră. Să-i considerăm pe calomniatori ca pe binefăcă­torii noştri.” (Părintele Sofronie)

(Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de Pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București; Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, pp. 262-263)

Maria Burla: Porunca Sfântului Dimitrie

Iată cum arăta, pe scurt, prima monografie a Mănăstirii Pângărați, scrisă de ieromonahul Anastasie, egumenul Mănăstirii Moldovița, așa cum i-a relatat-o Sfântul Cuvios Amfilohie: Precum aveau obiceiul Domnii Moldovei în acel timp, și Voievodul Alexandru Lăpușneanu a început să cerceteze țara, de la cetatea Neamţu ajungând la aceea a Pietrei. Aici, adormind, în noaptea spre 26 octombrie, i s-a arătat în vis un tânăr şi frumos ostaş în veşminte albe, înconjurat de slavă dumnezeiască și strălucire cerească, zicând către voievod:

Scoală-te, Voievodule, şi degrab să mergi la Pângăraţi, unde petrece un sihastru Amfilohie aproape de 50 de ani, şi să zideşti întru numele mieu biserică pe locul unde am avut mai-nainte făcută de bătrânul Ştefan Voievod în zilele stareţului Simeoan Ieromonah, pe care au ars-o turcii când au învins pe Ştefan Voievod la Valea Albă, şi ţeara au prădat!”

„Eu sunt Sfântul Dimitrie, adorat și de oastea moldoveană”

Plin de spaimă şi mirări, Alexandru Voievod l-a întrebat: Și cine eşti o, Doamne, împodobit cu atâta strălucire și cu dumnezeiască podoabă îmbrăcat? Iar tânărul i-a răspuns: Eu sunt Sfântul Dimitrie, Mucenicul și ostaşul lui Hristos şi de la Maximilian muncitorul pentru Hristos, în cetatea Solonului (Tesalonic). În temniţă am fost închis şi muncit şi în coastă împuns, carele în toată lumea şi în toată marginea se slăveşte numele mieu, adorat şi de oastea Moldoveană în a cărui frunte păşăscu pentru apărarea credinţei şi în pământul acesta numai în pustie biserică nu am.

Şi zicând acestea, se făcu nevăzut. Pătruns de aceste cuvinte, Alexandru Voievod i-a chemat îndată pe boierii săi: pe marele logofăt Movilă, pe vornicii Moţoc şi Stroici şi pe alţi boieri ai sfatului cărora a spus vedenia sa.

Voroava duhovnicească

Și în mare grabă, Domnul cu toți boierii săi au sosit la sihastrul Amfilohie şi au început să-I povestească  vedenia, zicând: Măcar că eu, cinstite Părinte, n-am dat îndată crezării visul (pentru că) Sfânta Scriptură şi Părinţii noştri cei duhovniceşti ne învaţă pe noi să nu credem visurile. Iar eu am adunat pe credincioşii mei boieri şi pe filosofi şi toţi au judecat că de la Dumnezeu este şi foarte ne-am bucurat.

Acestea grăind amândoi, a zis şi sihastrul că de la Dumnezeu este vedenia. Şi de multă bucurie şi veselie s-au umplut toți şi s-au aprins de dumnezeiescul Duh cele dinlăuntru ale lor, îmbrățișându-se şi mult plângând.

„…căci ca o umbră trece lumea şi viaţa noastră”

Apoi, câteva ceasuri întregi vorbit-au ei din Sfintele Scripturi, despre mântuirea sufletului și despre deşertăciunea lumii acesteia, „căci ca o umbră trece lumea şi viaţa noastră ca praful şi ca fumul se stinge”. Apoi i-au pomenit pe împărații ce au zidit sfinte mănăstiri și, cu rugăciunile Sfinţilor Părinţi, se ţin dogmele Ortodoxiei până astăzi, precum şi Hristos ne-a făgăduit nouă, păcătoşilor, că va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor.

Şi, după plânsul cel de mângâiere şi după voroava cea duhovnicească, de multă bucurie s-au umplut cu toții și voievodul a făcut masă mare împărătească la Cuviosul Amfilohie. Şi apoi l-a întrebat pe Sfântul Stareţ marele Voievod Alexandru: Fost-au înainte vreme şi mai înainte de tine vieţuitori călugări pe locul acesta, au n-au fost? Iar sihastrul le-a povestit în amănunt viaţa Sfântului Cuvios Simeon.

• Ziarul Lumina:

Ziua marelui mucenic din Tesalonic

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, pe care îl pomenim astăzi, este ocrotitorul Tesalonicului. Această veche cetate grecească i-a fost casă încă din timpul vieții, i-a fost și altar de jertfă, fiind martirizat aici pentru credința sa în Hristos, dar acum sfântul îi este un vrednic apărător, care, prin sfintele sale moaște, locuiește și îi întărește pe concetățenii săi în ispite, necazuri și bucurii.

Dregător al marii cetăți a Tesalonicului, tatăl Sfântului Dimitrie și-a botezat în ascuns fiul, de frica cruntelor prigoane împotriva creștinilor. Împreună cu soția sa, dregătorul își învăța fiul, într-o cameră ascunsă a palatului, tainele cele dătătoare de viață, luminându-i cunoștința despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum și milostenia cea către săraci. Când a ajuns la vârsta maturității, părinții lui Dimitrie au plecat la Domnul, lăsându-i moștenire nu doar multe averi, ci și bunul lor nume.

Împăratul Maximian Galeriu (284-311), auzind de moartea dregătorului, l-a chemat pe tânărul Dimitrie și, cunoscându-i înțelepciunea, l-a făcut dregător în locul tatălui său. Cetățenii l-au primit cu mare cinste pe Dimitrie, iar el conducea cu mare vrednicie poporul, propovăduind pe față dreapta credință și aducând pe mulți la Hristos.

Însă, aflând împăratul că dregătorul Dimitrie este creștin, s-a mâniat foarte tare. Și a găsit prilej de răzbunare sărbătoarea închinată victoriei din războiul cu sciții, poruncind ca în fiecare cetate să se aducă jertfe idolilor. În Tesalonic a venit chiar împăratul, care l-a chemat pe Dimitrie întrebându-l dacă sunt adevărate cele auzite de el. Sfântul a răspuns cu îndrăzneală, mărturisind că este creștin, și a defăimat închinarea cea păgânească. Plin de ură față de creștini, împăratul a poruncit să fie închis Dimitrie în temniță până la încheierea jocurilor în cinstea venirii sale.

„Vei birui și pe Hristos vei mărturisi!”

Cel mai strălucit gladiator al jocurilor din arena Tesalonicului era în acele zile un luptător vestit, Lie, vandal de neam, înalt, puternic și înfricoșător la chip, care îi ucidea pe toți. Nestor, un tânăr creștin, văzând cum Lie ucidea fără cruțare pe oameni, mai ales pe creștini, s-a aprins de râvnă și, vrând să se lupte cu Lie, a mers la Sfântul Dimitrie în temniță și i-a cerut rugăciuni și binecuvântare ca să-l poată birui pe acel ucigaș de oameni. Sfântul l-a însemnat pe frunte cu semnul Sfintei Cruci și i-a zis: „Du-te! Și pe Lie vei birui și pe Hristos vei mărturisi!”

Intrând în luptă cu Lie, Nestor a strigat: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!” Și îndată, trântindu-l jos pe Lie, acela a murit. S-a întristat împăratul de moartea lui Lie, pentru că îl admira foarte mult pe gladiatorul său. Aflând însă că Sfântul Dimitrie este cel care l-a îndemnat pe Nestor să se lupte cu Lie, împăratul a poruncit soldaților să-l străpungă cu sulițele, iar Sfântului Nestor să-i taie capul.

Dumnezeu a primit întru miros de bună mireasmă jertfa vrednicului său dregător, binecuvântându-l cu darul facerii de minuni. Prezent la sfârșitul mucenicesc al Sfântului Dimitrie a fost și credinciosul său ucenic, Lup. Acesta a luat haina stăpânului său plină de sânge și a înmuiat în sângele mucenicului și inelul lui. Multe minuni făcea Dumnezeu cu haina și cu inelul, tămăduind toate bolile și izgonind duhurile cele rele, încât s-a dus vestea minunilor prin tot Tesalonicul și toți bolnavii alergau la dânsul. Dar, aflând despre acestea, împăratul Maximian a poruncit să-i fie tăiat capul fericitului Lup.

A izvorât mir frumos mirositor

Tesalonicul a rămas casa Sfântului Mare Mucenic Dimitrie pentru totdeauna. Sfintele sale moaște sunt cinstite și puse spre închinare în catedrala ridicată în vechea cetate grecească. La început a fost o biserică mică, ridicată peste mormântul mucenicului, în care se săvârșeau multe minuni și bolnavii primeau tămăduire. Printre ei și Leontie, un om bogat din părțile Iliricului, care, fiind bolnav de o boală grea și de nevindecat, a alergat cu credință la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. În semn de mulțumire pentru că s-a vindecat, a hotărât să ridice aici o biserică mare și frumoasă. Însă, minune!, în timpul lucrărilor au fost găsite moaștele Sfântului Dimitrie din care a izvorât mir frumos mirositor și a umplut toată cetatea de bună mireasmă. S-a adunat tot poporul și cu bucurie au luat din pământ moaștele sfântului și s-a tămăduit mulțime de bolnavi prin ungerea cu mirul care izvora. În noua biserică ridicată de Leontie au pus sfintele moaște așezate într-o raclă din aur împodobită cu pietre de mare preț. Vrednicul ctitor a cumpărat și a dăruit bisericii și multe sate și vii spre întreținerea celor care slujeau în ea.

Un alt lucru minunat petrecut atunci, sfântul s-a arătat lui Leontie în vis spunându-i să nu îndrăznească a lua ceva din moaștele sale pentru biserica pe care dorea să o ridice în țara sa. Atunci, el a luat numai giulgiul înmuiat în sângele mucenicesc, punându-l într-o raclă de aur. Multe minuni s-au făcut cu acel giulgiu, prin puterea rugăciunilor sfântului. În biserica din țara sa, ridicată în cinstea Sfântului Dimitrie, s-a vindecat și Marin, eparhul Iliricului, care era plin de răni din cap până în picioare.

Nu și-a părăsit cetatea

Și binecredinciosul împărat Iustinian cel Mare (527-565), când a ridicat Biserica „Sfânta Sofia“ din Constantinopol, a vrut să aducă aici o parte din moaștele Sfântului Dimitrie. Când au ajuns trimișii împăratului în Tesalonic, la cinstita raclă a sfântului, deodată a ieșit foc din raclă, dogorind pe toți și un glas înfricoșător din acel foc zicea: „Să nu îndrăzniți!”. Înspăimântați, au căzut de frică și, întorcându-se la împărat, i-au transmis voia Sfântului Mucenic.

Nu și-a părăsit niciodată frații, Sfântul Dimitrie mereu a fost alături de ei. Odată, când tesalonicenii au fost loviți de foamete, încât oamenii mureau, sfântul s-a arătat pe mare corăbierilor care duceau grâu, poruncindu-le să meargă și în Tesalonic. Așa a scăpat cetatea de foamete.

A izbăvit cetatea și de năvălirea și de asuprirea barbarilor. În timpul împăratului Mauriciu (582-602), fiind în război cu arabii, cetatea era înconjurată de barbari. Un om temător de Dumnezeu și foarte îmbunătățit, venind noaptea în biserica sfântului, se ruga pentru apărarea cetății. Atunci a avut o vedenie înfricoșătoare, a văzut cum doi tineri luminați au venit să-i spună Sfântului Dimitrie să părăsească cetatea pentru că „Stăpânul ne-a trimis la sfinția ta, poruncindu-ți ca să lași cetatea și să mergi la Dânsul, vrând ca să o dea pe ea vrăjmașilor”. Auzind, mucenicul a lăcrimat și le-a spus să-i transmită Stăpânului: „Să nu pierzi, Doamne, cetatea în care se pomenește numele Tău cel sfânt, căci cu toate că a greșit poporul Tău, nu s-a depărtat de la Tine și Tu singur ești Dumnezeul celor ce se pocăiesc”. Venindu-și în fire, Ilustrie a mulțumit sfântului pentru că are grijă de cetate și apoi a spus toate acestea poporului. Astfel, tesalonicenii cu lacrimi strigau către Dumnezeu, cerând milă, iar pe Sfântul Mucenic Dimitrie îl chemau ca să le fie întotdeauna în ajutor, ca și până atunci. Astfel, îndată s-au dus vrăjmașii de la zidurile cetății cu rușine, neputând să ia cetatea cea păzită de marele plăcut al lui Dumnezeu.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie izvorăște mir până astăzi și vindecă pe toți cei care se roagă cu credință lui. De sărbătoarea sfântului, în fiecare an, Tesalonicul este vizitat de pelerini care cinstesc sfintele sale moaște. Marele Mucenic a fost ocrotitor și model de sfințenie multor creștini, în special Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală și pe care îl pomenim mâine.