REVOLUTIA SEXUALA PERMANENTA/ Ce programe pornografic-sodomice de pervertire a copiilor se mai deruleaza in scoala (deocamdata optional)?/ DECLINUL CRESTINISMULUI IN EUROPA

• Karamazov/ Ninel Ganea: Revoluția permanentă

Starea democrației (românești) a fost ilustrată perfect de un flashmob pentru introducerea educației sexuale ca materie obligatorie în școli. Peste 65 de ONG-uri au semnat o proclamație care a scos în stradă aproximativ 18 persoane. Numărul ONG-urilor este impresionant, la fel ca și numărul participanților, chiar daca din alte motive, deși nu trebuie să ne lăsăm înșelați de aparențe. Dacă pierdem doar puțin timp și încercăm să vedem cine finanțează aceste asociații revoluționare vedem că de fiecare dată apar aceleași nume: ambasadele anglo-saxone și nelipsitul domn Soros. Aceeași Mărie cu alte pălării; însă aparența diversității și libertății trebuie menținută cu orice preț, prin multiplicarea trâmbițelor.

Ministerul Educației nu a putut rezista unei asemenea presiuni venite din partea populației și a anunțat ONG-urile, în calitate de reprezentante ale poporului, că susține introducerea orei obligatorii de educație sexuală în școli. Astfel, devine o chestiune de luni până când copiii vor putea beneficia de piviliegiul promiscuității oficiale.

Argumentele susținătorilor educației sexuale sunt de două tipuri. Primul pune accentul pe o filozofie a drepturilor, iar cel de-al doilea atinge problemele de profilaxie (sarcini nedorite, boli cu transmitere sexuală, etc).

Invocarea drepturilor în cazul de față, “educația sexuală, un drept”, este de-a dreptul caraghioasă, din moment ce școala este obligatorie, iar părinții nu au niciun cuvânt de spus cu privire la ceea ce li se predă copiilor lor. Statul îți ia de la trei sau patru ani copilul de acasă, ți-l vaccinează, apoi îl trece prin ședințe de ideologie sexuală și (corectitudine) politică, după care te învață să reciți cu abnegație și talent că tot ceea ce s-a întâmplat cu tine și copilul tău a fost o exercitare plenară a unui drept ancestral înscris în marea carte a Naturii. E o ilustrare tipică de dublu limbaj orwellian; singura dilemă serioasă rămâne când vom trece definitiv de la modelul Huxley la modelul Noi trecând bineînțeles prin 1984.

Pe de altă parte, educația sexuală în școli sfidează orice istorie relevantă și e o întrebare oarecum retorică de ce și-ar lăsa părinții copii pe mâna unor necunoscuți care să le vorbească de pe la șapte sau opt ani despre meritele masturbării, de pildă.

Însă, pentru susținătorii obligativității materiei, educația sexuală nu este neapărat despre asta, ci despre evitarea unor probleme, despre descoperirea sinelui, despre imagine, etc. Într-o țară ca România, cu statistici apocaliptice în ceea ce privește avortul, sarcinile nedorite sau bolile cu transmitere sexuală, nimic nu s-ar impune mai necesar decât un program masiv de educație sexuală, conform manifestului redactat de ONG-uri.

Totuși beneficiile igienice ale educației sexuale nu reies deloc atât de clar în evidență, precum lasă să se înțealeagă avântul revoluționar al “societății civile”. În fond, e contrar oricărei logici. Dacă vrei ca un copil să evite relatiile sexuale îndoielnice, nu te apuci să-i vorbești de la cinci sau șase ani despre cum trebuie folosit prezervativul, la ce e bună pastila de după sau anticoncepționalele și nici nu-i inunzi imaginația cu materiale sexuale explicite. Însă, potrivit noilor ideologi, doar prin terapii sexuale de grup coordonate după manuale realizate de specialiști și experți, omologate de ministere și asociații de profil, se poate realiza dezideratul unei lumi mai bune din punct de vedere sexual, orice ar însemna asta… deși în practică știm cu toții ce înseamnă.

Jacqueline Kasun a scris o carte excelentă despre “războiul împotriva populației”, dus mai ales prin intermediul propagandei sexuale. Documentată cu numeroase studii empirice, cartea spulberă rând pe rând miturile privind efectele pozitive ale introducerii educației sexuale și relevă fără ocolișuri adevărata miză: distrugerea familiei și reducerea populației. De pildă, programele USAID pentru Costa Rica sau pentru Iran în vremea șahului erau condiționate în mod explicit de introducerea educației sexuale în școli ca o măsură de a stopa creșterea populației.

Apoi declarațiile oficialilor responsabili de implementarea terapiilor colective nu lasă loc de îndoieli cu privire la adevăratul scop urmărit. Lester Kirkendall, unul din fondatorii Consiliului pentru Informare și Educare Sexuală, afirma fără ezitări că “educația sexuală este în mod limpede legată de planificare familială și de reducerea populației”. Implicarea masivă a organizației eugeniste Planned Parenthood în programele de educație sexuală e încă un indiciu privind direcția spre care se mișcă lucrurile.

Deloc surprinzător, relevă studiile citate de Kasun, investițiile masive în educație sexuală nu au dat rezultatele dorite, în sensul în care au sporit numărul de sarcini neplanificate și avorturi. În mod firesc, copiii care sunt expuși la propagandă sexuală de la vârste fragede au un comportament sexual iresposabil, cu sau fără protecție, dar mai degrabă fără. Însă rezultatele unor studii pot fi contrazise de alte studii și chiar dacă nu sunt contrazise, ele pot fi luate drept argument pentru investiții mai mari. Logica este următoarea: dacă educația sexuală nu și-a îndeplinit scopul de a reduce numărul avorturilor (să admitem pentru moment că acesta ar fi scopul), înseamă că nu s-a făcut suficientă educație sexuală. Așa că trebuie mai multă propagandă și mai multă îndoctrinare juvenilă.

Unul din exemplele favorite ale susținătorilor educației sexuale îl reprezintă Olanda, o țară unde educația sexuală obligatorie începe pe la vârsta de patru ani, iar stasticile legate de promiscuitate relevă o imagine luminoasă. Însă explicația mecanică “educația sexuală încurajează responsabilitatea”, ignoră predarea obligatorie doar a biologiei sexuale, structura încă tradițională a familiei batave, rolul decisiv al mamelor (foarte multe joburi part-time) în educație și, mai ales, studiile recente, care relevă o incidență din ce în ce mai ridicată a comportamentelor sexuale riscante. Dar dacă bătălia s-ar dar pe argumente, disputa ar fi trebuit de mult tranșată…

O modalitate mai facilă și, în fond, mai adecvată de a privi problema educației sexuale o constituie recursul la istorie. Așa putem observa și cine sunt apostolii emancipării și obiectivele lor. Or, din punctul acesta de vedere, un rol proeminent îi revine marxistului maghiar Georg Lukacs, cel care a deținut funcția de comisar pentru cultură în regimul comunist al lui Bela Kun și care a introdus educația sexuală în școli. Adică, lecții despre dragostea liberă, depășirea prejudecăților, lucruri fine… “Văd în distrugerea revoluționară a societății singura soluție la contradicțiile epocii… O răsturnare de proporții a valorilor nu poate avea loc fără anihilarea vechilor valori și crearea altora noi de către revoluționari”, scria Lukacs, pentru care întrebarea fundamentală era “cine ne va salva de civilizația occidentală?”. După prăbușirea experimentului Kun, Lukacs a căpătat faimă în calitate de ideolog al Școlii de la Frankfurt, iar de aici moștenirea culturală i-a fost transferată în SUA de unde se întoarce astăzi triumfătoare în Europa de Est.

Lukacs nu a fost singurul comunist implicat în revoluția sexuală. Alexandra Kollontai, de exemplu, a făcut tot posibilul să inaugureze în URSS primul paradis erotic, dar rezultatele au fost atât de proaste încât l-au determinat pe Lenin să se dispenseze de serviciile feminismului roșu. În fine, conjucția sexului cu politica nu este vreo găselniță, ci o strategie revoluționară clasică, ilustrată din plin în scrierile lui Rousseau, ale divinului marchiz, Shelley sau Godwin, pentru a aminti doar câțiva. Diferența funamentală față de trecut constă în aceea că atunci lunaticii de tipul acesta, indivizi cu probleme și biografii pestriție erau marginalizați, în timp ce astăzi, ideile lor sunt celebrate și au devenit politică de stat. Revoluția nu s-a oprit nici in 1789, nici în 1917 și nici în 1968, iar experimentul continuă bine-merci sub falanga cool a ong-urilor.

Pentru părinți urmează vremuri din ce în ce mai grele, dar încă există soluții accesibile. Educația acasă poate fi realizată legal, mai există câteva școli confesionale, nu e totul pierdut. Însă problema fundamentală rămâne confortul personal și idealurile ultra materialiste care fac teribil de ușoară munca revoluționarilor sexului.

• Doxologia/ Irina Nastasiu: STOP pervertirii copiilor prin educaţie sexuală!

Asistăm, în ultima perioadă, la o campanie mediatică agresivă, privind „necesitatea” introducerii orelor de educaţie sexuală în şcolile din România.

Astfel, în contextul repetatelor atacuri la adresa prezenţei orelor de religie în şcoli, un grup de 67 de ONG-uri a lansat, recent, un apel pentru introducerea Educaţiei sexuale în şcoli, în curriculum naţional obligatoriu. Apelul a fost iniţiat de Coaliţia pentru Egalitate de Gen şi Asociaţia Sexul vs. Barza, semnatarii militând pentru un model educaţional din care nu trebuie să lipsească informaţii privind protejarea împotriva sarcinilor nedorite, sexualitate şi funcţionarea aparatului reproductiv feminin şi masculin, dar şi cunoştinţe privind diversitatea orientărilor sexuale. Ideea a fost susţinută şi printr-un protest de stradă, desfăşurat sub sloganuri de genul „O facem, dar cum”, „Corpul meu, educaţia mea”, „Vrem educaţie sexuală în şcoli, nu scuze că sunt minori”, care a părut inspirat din „revoluţiile sexuale” occidentale.

Preconizata materie „Educație sexuală” ar urma să fie predată pe baza unei programe realizate de una din asociațiile semnatare ale memoriului. Este vorba despre programul „Sexul vs. Barza”, în care copiii ar trebui să învețe cum să facă avort, cum să-și „exploreze” orientările sexuale sau cum să devină consumatori de pornografie.

Chiar dacă autorităţile în materie de sănătate şi educaţie nu s-au pus încă de acord în ceea ce priveşte conţinutul viitoarei materii, şi nici asupra competenţelor pe care trebuie să le deţină educatorii, cursurile de acest gen se desfăşoară totuşi în şcoli, sub umbrela diferitelor programe finanţate din fonduri străine, toate ţintind, în fapt, spre distrugerea inocenţei copiilor noştri.

Alături de „lecțiile” de educaţie sexuală susţinute anii trecuţi de echipa „Sexul vs. Barza”, şocante prin caracterul obscen al videoclipurilor proiectate la clase, Fundaţia MTV Staying Alive din America finanțează, astăzi, în școlile din România, programul intitulat DOAR EU. Proiectul se desfăşoară în parteneriat cu Asociaţia Semper Musica – unul dintre semnatarii apelului privind introducerea urgentă a educaţiei sexuale în şcoli – parteneri şi sponsori fiind MTV România, Durex Ro, ARAS şi MTV Staying Alive Fondation SUA. Potrivit organizatorilor, cursurile sunt menite să-i înveţe pe elevi „cum să se protejeze de infecţia cu HIV, cum să folosească corect prezervativul, care sunt metodele de contracepţie, care sunt simptomele infecţiilor cu transmitere sexuală”.

Anul trecut, proiectul a ajuns în șase licee din Alexandria, Călărași, Curtea de Argeș, Giurgiu, Târgu Bujor și Tecuci, beneficiari fiind peste 4000 de elevi. Lor le-au fost distribuite aproximativ 10.000 de prezervative și 3000 de reviste de benzi desenate, pe tema discriminării.

Până la sfârşitul anului, Fundaţia MTV a anunțat că finanțează proiectul şi pentru liceele din Focșani, Panciu, Mărășești, Adjud, Onești, Bacău și Râmnicu Sărat.

Cât de „receptivi” sunt elevii la asemenea cursuri, se poate vedea din următorul fragment extras dintr-un interviu realizat chiar de iniţiatorii programului, la sfârşitul sesiunii de educaţie sexuală desfăşurată în Adjud:

„Adevărul este că în ziua de azi şi, mai ales la vârsta noastră, avem această «poftă» nebună de sex, dar câteodată nu o facem cu persoanele potrivite şi, mai ales, nu o facem protejat pentru că vrem ca senzaţia să fie cât mai profundă şi astfel ne infectăm fără să ştim cu HIV şi nu numai şi toată viaţa noastră este ruinată. Trebuie să punem pe primul loc siguranţa şi după, plăcerea.”

Organizatorii au pus la dispoziţia elevilor şi un site, unde aceştia pot afla totul despre viaţa sexuală, beneficiind şi de consiliere gratuită, sub garanţia anonimatului.

„Ne dorim ca website-ul să fie un sprijin real pentru orice adolescent care are întrebări pentru care nu găseşte răspuns în familie sau în cercul de prieteni: «Când este ok să îmi încep viaţa sexuală?», «Cum spun nu partenerului când acesta refuză folosirea prezervativului?», «Când îmi creşte barbă?» «Ce înseamnă pubertatea?», «Sexul neprotejat: riscuri» sau «Primul sărut»”, spun coordonatorii proiectului.

Iată şi câteva titluri recomandate elevilor: „6 tipuri de sex. „Ţie care ţi se potriveşte?”; „Sexul în grup”, „Ce este orgasmul tantric”; „Sex la TV?” etc.

Cât priveşte informaţiile transmise elevilor, fără informarea şi acordul scris al părinţilor, acestea frizează până şi cel mai elementar bun-simţ, încurajând comportamentul şi practicile perverse.

Spre exemplu, unul din articolele recomandate abordează o temă „de larg interes” în rândul tinerilor noştri, respectiv orgasmul tantric. Dacă Sfinţii Părinţi ne învaţă că cea mai înaltă rugăciune este rugăciunea din inimă, „adică cu participarea inimii, prin umilinţă, zdrobire şi lacrimi” (cum spunea părintele Cleopa), „educatorii” de modă nouă îi învaţă pe tineri să extindă orgasmul sexual de la organele genitale la inimă. „Aminteşte-i partenerului/ei că organsmul se poate «răspândi» la inimă”, se spune pe site-ul dedicat proiectului.

De asemenea, toate perversiunile sunt văzute ca pratici sexuale fireşti: „Un alt aspect vital al tantrei: fie că eşti homosexual, heterosexual sau bisexual, fie monogam, necăsătorit/ă sau swinger, nimic nu este considerat tabu sau pervers în practica tantra”.

Organizatorii ne asigură că proiectul va continua şi în acest an şcolar, cu atât mai mult cu cât, în luna mai 2015, mai multe vedete din România au participat la o campanie de „strângere de fonduri pentru continuarea organizării de sesiuni de educație sexuală în liceele din România, activitate pe care Asociația Semper Musica a început-o în 2014, cu ajutor din partea Fundației MTV Staying Alive SUA şi a partenerilor locali: MTV Romania şi DUREX Romania”.

Veștile „bune” nu se opresc aici, întrucât la sfârşitul lunii aprilie 2015, tot sub egida  Asociației Semper Musica, a avut loc lansarea proiectului „Learning from the best: a Swiss-Romanian cooperation project”, o inițiativă dezvoltată în parteneriat cu Asociația ABQ din Berna, Elveția și finanțată în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano-Român, Fondul Tematic pentru Parteneriate și Experți, Schema de grant pentru Parteneriate.

Programul îşi propune să aducă în discuția cu elevii din 7 licee, din 7 orașe diferite, discriminarea și efectele ei asupra grupurilor vulnerabile, în mod particular asupra persoanelor LGBT – lesbiene, gay, bisexuali şi trans. Proiectul are o durată de 18 luni, fiind pus în practică în cadrul a 14 sesiuni pilot, adresate unui număr de 400 de liceeni. Mai mult decât atât, echipa proiectului propune și organizarea de workshop-uri pentru părinți și profesori prin care aceștia să primească instrumente „eficiente”, după modelul elvețian, cu ajutorul cărora să își îmbunătățească relația cu copiii sau studenții lor.

Un proiect similar are în vedere și Asociația ACCEPT care a lansat, în luna mai 2015,  proiectul „E timpul pentru combaterea discriminării LGBT în liceele din România!”, finanțat prin fondurile SEE. Proiectul se va derula în mai multe şcoli din Muntenia, cu scopul de a „întâmpina o creștere a fenomenului homofobiei în rândul elevilor de liceu”.

În acest proiect, 540 de elevi de liceu vor fi supuși unui curs de formare legat de problematica homosexualității, acești copii devenind ulterior, conform proiectului, activiști în timpul Lunii Istoriei LGBT din februarie 2016. Totodată, 54 de profesori vor fi instruiți în folosirea unui „curriculum anti-discriminare”, program de pregătire a personalului din învățământ în vederea combaterii homofobiei. Scopul declarat al acestui proiect este ca Asociația ACCEPT să argumenteze în fața instituțiilor ce reglementează educația în România necesitatea implementării la nivel național a unei programe educaționale care să instruiască elevii în ceea ce privește homosexualitatea și identitatea de gen.

Nu sunt uitaţi nici copiii de grădiniţă, cărora le este dedicat proiectul „Avem fiecare o poveste”, subintitulat „Program prodiversitate şi proincluziune în grădiniţe”. Proiectul se derulează până în martie 2016, fiind realizat de Fundaţia Centrul Parteneriat pentru Egalitate. Sunt vizate 6 grădiniţe-pilot publice şi private din Bucureşti,  cu implicarea a minimum 120 de copii şi 100 de educatoare şi educatori. Iată şi un fragment relevant din descrierea proiectului:

„Stereotipurile şi prejudecăţile sunt formate în copilăria timpurie (4-5 ani). Odată formate, ele devin rezistente la schimbare şi creează o bază solidă pentru rasism, sexism, homofobie etc. Traduse în acţiune, acestea duc la inegalitate, discriminare şi violenţă socială. Intervenţia timpurie în dezvoltarea copiilor este esenţială pentru a ne asigura că vor deveni adulţi echilibraţi, care să respecte diversitatea şi drepturile fundamentale ale celorlalţi”.

Iată cum şcoala tinde să devină, dintr-un spaţiu al educaţiei şi formării caracterelor, locul unde se distribuie prezervative şi unde copiii sunt învăţaţi, încă de timpuriu… cum să facă sex! Departe de a transmite valorile morale ale castităţii, abstinenţei şi iubirii ca bază a actului sexual, şcoala îşi asumă rolul de cabinet de boli venerice, pe fondul unor lupte acerbe în vederea eliminării din şcoală a religiei, care ar putea să contribuie de mii de ori mai bine la educarea în spiritul sănătăţii sexuale a tinerei generaţii.

Adevărata cauză a răspândirii bolilor cu transmitere sexuală şi a creşterii ratei avortului este, însă, reprezentată tocmai de libertinajul sexual şi de promovarea lui pe toate canalele media. Părerea că deschiderea apetitului sexual al unui tânăr contribuie la reducerea sarcinilor nedorite, a avorturilor sau a bolilor cu transmitere sexuală sfidează logica şi bunul-simţ elementar. Statisticile au arătat că, dimpotrivă, în toată lumea unde s-au aplicat aceste programe de „conştientizare” sexuală, numărul sarcinilor nedorite a crescut considerabil.

Pentru limitarea acestor fenomene şi a consecinţelor nefaste pe care le implică nu e nevoie de educaţie sexuală în şcoli, ci de legi care să interzică pornografia, atât în spaţiul public, cât şi în cel virtual. Atâta vreme cât imoralitatea se cultivă la nivel legislativ, educaţional şi social, vom asista neputincioşi la un proces de destructurare spirituală şi biologică a poporului român, începând cu cele mai nevinovate victime: copiii.

Situaţia din România nu este, însă, singulară. Există exemple funeste, ca cel german, în care un părinte a fost arestat pentru că nu şi-a dus copilul la cursul de educaţie sexuală, dar există, în contrabalanţă, exemplul polonez, în care mii de părinţi au mărşăluit împotriva educaţiei sexuale în şcoli, sub deviza „Educaţie pentru familie, nu pentru depravare”, forţând guvernul să bată în retragere. De asemenea, este de notorietate situaţia din Canada, unde părinţii îşi retrag copiii din şcoli, ca urmare a introducerii orelor de educaţie sexuală, la presiunea prim-ministrului Kathleen Wynne, care i-a acuzat pe părinţii revoltaţi de această decizie că sunt „homofobi”, „ignoranţi” şi „pioni” într-un complot conservator „abject”, ea însăşi neascunzând faptul că este lesbiană.

Insistenţa pe acest tip de educaţie nu poate decât să închidă tânărului orice sensibilitate umană, supunându-l cu totul instinctelor sexuale. Aşa se întâmplă, spre exemplu, în Danemarca – o „campioană” a educaţiei sexuale este pe cale să introducă studiul filmelor porno în şcolile publice. Astfel, în luna martie a acestui an, un profesor de sexologie de la Universitatea Aalborg făcea apel la şcoli să le arate elevilor filme porno, pentru ca aceştia să poată învăţa diferenţa dintre sexul din viaţa reală şi cel pe care îl văd în filmele de pe internet, acestea din urmă putându-le crea „aşteptări nerealiste”.

Acesta să fie, oare, modelul educaţional care va ajunge să fie promovat şi în rândul elevilor români? Ce fel de generaţii vor ieşi de pe băncile şcolilor? Orice societate are nevoie de repere morale, iar exemplele bune de urmat reprezintă tot atâtea modele de comportament. Ce fel de repere oferă şcoala prin intermediul acestor cursuri de pervertire în masă, unei generaţii care şi aşa se află în derivă, fără morală şi fără ideal?

Dacă minorităţile etnice, sexuale sau de orice alt gen se plâng că sunt supuse discriminării la noi în ţară, cum se poate numi procesul de implementare a unor măsuri şi legi pe linie moral-educativă şi religioasă, împotriva voinţei şi conştiinţei moral-religioase şi etnice a acestui popor? Mai bine zis: cine discriminează şi cine este discriminat?

În sfârşit, cine îşi asumă răspunderea pentru viitorul acestei generaţii şi pentru efectele catastrofale pe care aceste decizii le vor avea asupra României de mâine? 

***

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

22 octombrie 2015