PF Daniel la simpozionul interreligos cu RABINI din Ierusalim si Romania: SUNTEM CHEMATI SA NE MANIFESTAM ACTIV MISIUNEA PROFETICA SOCIALA

29-05-2012 5 minute Sublinieri

 

Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la deschiderea lucrărilor Simpozionului interreligios Diaspora – o realitate a societăţii actuale, Palatul Patriarhiei, 29-30 mai 2012:

Cu bucurie, salutăm pe toţi participanţii la Simpozionul interreligios Diaspora – o realitate a societăţii actuale, organizat de Patriarhia Română, în cooperare cu Sapir Center din Ierusalim şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, eveniment găzduit, în zilele de 29 şi 30 mai 2012, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti.

Ne amintim cu emoţie de momentul de acum 14 ani, când deschideam, în ziua de 20 iulie 1998, Simpozionul internaţional iudeo-creştin de la Mănăstirea Durău cu tema „Morala socială a profeţilor şi spiritualitatea Psalmilor”, în calitatea noastră de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Ne amintim, de asemenea, că, în cuvântul nostru la încheierea misiunii în România a Eminenţei Sale Mare Rabin Menachem Hacohen, am subliniat coordonatele principale ale bunelor relaţii dintre Biserica Ortodoxă Română şi Cultul Mozaic, relaţii pe care Eminenţa Sa le-a încurajat cu multă dragoste, responsabilitate şi înţelepciune.

Prin urmare, Simpozionul de astăzi, de la Patriarhia Română, nu constituie un eveniment izolat, ci o continuitate în dialogul nostru, fiind animaţi atât de responsabilitatea comună pe care o avem în contextul lumii contemporane, precum şi de valorile tradiţionale spirituale iudeo-creştine, care stau la baza civilizaţiei actuale, şi în special a celei europene. De aceea, suntem chemaţi să ne manifestăm activ misiunea profetică socială, arătând lumii care este voia lui Dumnezeu în viaţa oamenilor şi apărând valoarea unică a fiecărei persoane umane create după chipul Său.

Un pas concret în direcţia promovării unui dialog interreligios fructuos între cultele din România, bazat pe încredere şi respect reciproc, îl reprezintă constituirea, la iniţiativa Patriarhiei Române, a Consiliului Consultativ al Cultelor din România, în ziua de 14 aprilie 2011. Principalele sale obiective sunt: promovarea credinţei în Dumnezeu şi a importanţei acesteia în viaţa persoanei şi a societăţii; apărarea şi promovarea fiinţei umane şi a demnităţii ei; manifestarea solidarităţii şi cooperării dintre Culte în domeniul spiritual, cultural, educaţional şi social; respingerea şi descurajarea oricărei forme de extremism etc. Prezenţa în acest Consiliu a Cultului Mozaic este deosebit de importantă, întrucât reprezintă un exemplu de solidaritate şi cooperare pentru binele societăţii.

Fenomenul migraţiei, care a condus la formarea diferitelor diaspore, constituite pe criterii etnice şi religioase, este un fenomen general, care s-a manifestat încă din cele mai vechi timpuri. Acest fenomen a determinat, de-a lungul istoriei, schimbări de ordin spiritual, cultural şi social. În acest context, Israelul are o bogată tradiţie a diasporei, care cultivă în mod exemplar solidaritatea şi legătura cu patria de origine a identităţii ei etnice, cu pământul lui Israel.

În ceea ce priveşte România, fenomenul migraţiei (definitive sau temporare) a luat o deosebită amploare în ultimii 10 ani, mai ales după ridicarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români care călătoresc în statele Uniunii Europene. Această situaţie creează o serie de oportunităţi de ordin economic şi cultural, dar şi numeroase probleme sau provocări, în plan spiritual, pastoral şi social pentru care trebuie să găsim căi şi mijloace specifice şi adecvate de rezolvare. În acest sens, în ultimii ani, Patriarhia Română a dezvoltat o amplă activitate în afara graniţelor ţării, prin reorganizarea şi înfiinţarea de eparhii şi parohii noi în Occident, unde au emigrat în ultimul timp peste patru milioane de români.

Din această perspectivă, apreciem în mod deosebit actualitatea temei acestui Simpozion, fiind încredinţaţi că numai pe calea dialogului şi a cooperării, la nivel naţional şi internaţional, între reprezentanţii diferitelor Biserici şi religii, precum şi printr-o educaţie pentru o cultură a păcii sociale, în spiritul unei bune convieţuiri între diferitele etnii, confesiuni şi religii, putem promova binele comun în avantajul fiecărei persoane şi al societăţii.

În acest sens, un domeniu important al promovării bunei cunoaşteri între persoane aparţinând unor culturi şi religii diferite este şi cel al pelerinajelor la locurile sfinte, un exemplu fiind numărul din ce în ce mai mare de pelerini ortodocşi români care vizitează Israelul. Apreciem sprijinul pe care autorităţile civile şi religioase israeliene îl acordă pelerinilor din România şi nădăjduim că, într-un viitor nu prea îndepărtat, aceşti pelerini vor putea vizita şi Aşezământul românesc de la Iordan, un loc venerat de credincioşii noştri, dar care, din motive de securitate, de multă vreme, este inaccesibil pelerinilor.

În speranţa că participanţii la acest Simpozion se vor îmbogăţi spiritual, prin contribuţiile academice ale distinşilor rabini prezenţi aici, ale profesorilor de teologie şi ale unor reprezentanţi ai diasporei româneşti, ne bucurăm că putem coopera pentru promovarea binelui comun, a solidarităţii umane şi a respectului reciproc.

† DANIEL
Patriarhul României

Nota noastra:

Patriarhul Daniel evoca Simpozionul de la Durau, din 1998, ale carui lucrari le-am analizat aici:

In anul 1998, intre 20-22 iulie a avut loc, la Durau – in vestitul centru ecumenist infiintat de actualul PreaFericit Daniel – Simpozionul Iudeo-Crestin “spiritualitatea psalmilor si morala sociala a profetilor”. La Simpozion au participat rabini de mare rang si preoti profesori universitari ortodocsi. Evenimentul a fost prezentat pe larg, cu luarile de cuvant ale participantilor, in paginile revistei Teologie si Viata, nr. 5-12, mai-decembrie 1998, publicatie a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, condusa pe atunci de IPS Daniel, actualul patriarh. Simpozionul, asadar, reprezeninta un punctul de vedere asumat de autoritatea arhiereasca a (pe atunci) IPS Daniel.

Pe scurt, interpretarea profetilor Vechiului Testament a fost facuta in cheie sociala, chiar socialistaProfetii sunt prezentati de preotii profesori si rabinii participanti drept propovaduitori ai “dreptatii sociale”, ai “eticii sociale” si ca aparatori ai demnitatii umane. Adica, propovaduitori ai unei ordini ideologice omenesti utopice, in care “dreptatea si pacea” stapanesc. O oranduire sociala perfecta, lucru pe care Dumnezeu niciodata nu l-a fagaduit omenirii. Nimic mai departe de mesajul proorocilor, care au anuntat venirea Mantuitorului si distrugerea acestei lumi asa cum este ea acum. Profetii au propovaduit Imparatia lui Dumnezeu, care nu este din aceasta lume. Noii teologi afirma insa ca proorocii propovaduiesc o imparatie lumeasca.

Mai grav decat atat este insa faptul ca preotii profesori ortodocsi, prin interpretarea ideologica a profetilor, legitimeaza si asuma interpretarea rabinica a acestora. Care este aceasta? In luarea sa de cuvant din cadrul Simpozionului, rabinul sef al orasului Haifa, Shear Iashuv Cohen, a afirmat, in fata auditoriului ortodox, urmatoarele: […]

Vezi AICI continuarea.

Declaratiile referitoare la misiunea profetica sociala si la spiritualitatea iudeo-crestina trimit la o alta ocazie in care Patriarhul a vazut ce n-au vazut toti Sfintii Parinti ai Bisericii: apropierea dintre ortodoxie si iudaismul rabinic. Am dedicat acestei teme o postare la momentul respectiv:

O precizare de la bun inceput, pentru a taia din scurt orice deviatie de la fondul problemei: nu faptul ca Patriarhul trimite un mesaj rabinului Menachem, nici faptul ca a existat o intalnire cu delegatia acestuia, sau ca Biserica ar intretine relatii sociale, firesti, cu comunitatea iudaica este o problema. Si subliniem faptul ca esential aici nu este evreitatea, deci etnia, ci iudaismul, deci religia.

Odata facuta precizarea, sa mergem la fondul problemei, aratand unde anume mesajul patriarhului Daniel contravine invataturii Bisericii, sau Predaniei:

1. Exista o bogatie spirituala comuna cu iudaismul?

Nu. Faptul ca avem, in parte si cu un text sensibil diferit, parti din Vechiul Testament care coincid, cum ar fi Legea lui Moise, Psalmii si Profetii, nu constituie nicidecum o bogatie spirituala comuna.

In primul rand, textele sunt diferite. Crestinii au Vechiul Testament sub forma Septuagintei, pe cand iudeii il au sub forma textului masoret. Diferentele sunt uneori remarcabile iar alteori de-a dreptul intentionate, cum ar fi cunoscutul exemplu al modificarii versetelor profetice din Isaia referitoare la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:

Vezi AICI continuarea.

In fine, o alta trimitere a facut Patriarhul, in discursul dedicat “binelui comun”, si recent infiintatului Consiliu Consultativ al Cultelor, despre care am scris aici:

Patriarhul Daniel a sustinut, pe 12 aprilie, la Strasbourg, o alocutiune in cadrul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Notabil este accentul pus pe educatia in “spirit ecumenic”, pentru ca, astfel, ecumenismul sa nu mai aiba caracterul artificial si institutional de pana acum, ci sa devina program educational (ceea ce ne duce cu gandul la programa scolara de religie, nemaivorbind de curiculumul disciplinelor invatamantului teologic) si practica sociala, asadar… sa inceapa sa se difuzeze si la nivelul bisericesc “de jos”, al poporului,  sa nu ramana o politica promovata exclusiv la varfurile Bisericii). Tot in discursul de la Consiliul Europei Patriarhul a mentionat initiativa infiintarii – anuntata inca de aici – a Consiliului Consultativ al Cultelor care are ca obiectiv, printre altele ... promovarea credintei in Dumnezeu. Acum, noi stim ca Patriarhul este sclipitor de inteligent, dar credem ca nici macar sclipirea sa nu va putea explica vreodata cum e posibila promovarea credintei in Dumnezeu (de fapt… care Dumnezeu?!), in acelasi timp, impreuna, de catre un ortodox, un catolic, un mozaic, un musulman si protestant. Din doua una: ori babilonie, ori uniformizare.

Vezi AICI continuarea.

De consultat si:


Categorii

1. DIVERSE, Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri..., Opinii, analize, Patriarhul Daniel

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

27 Commentarii la “PF Daniel la simpozionul interreligos cu RABINI din Ierusalim si Romania: SUNTEM CHEMATI SA NE MANIFESTAM ACTIV MISIUNEA PROFETICA SOCIALA

  1. Fratilor, sa nu ne asteptam la mai bine, ca nu va fi. Lumea se sminteste pe zi ce trece, incepand de la cap(ete) in jos, in varianta rapida adica.

    Pentru multi ortodoxia va fi o amestecatura, un amalgam de credinte si orientari politice si sociale. Vai de noi!

    Sa ne tina Domnul treji si lucratori, sa ne recunoasca Domnul la vremea judecatii!

  2. “Acum, noi stim ca Patriarhul este sclipitor de inteligent, dar credem ca nici macar sclipirea sa nu va putea explica vreodata cum e posibila promovarea credintei in Dumnezeu (de fapt… care Dumnezeu?!), in acelasi timp, impreuna, de catre un ortodox, un catolic, un mozaic, un musulman si protestant. Din doua una: ori babilonie, ori uniformizare.”

    Mi se pare ca nici nu-si propune mesajul asta, ca mai toate mesajele pentru popor, sa fie inatacabil, ci doar sa zapaceasca un procent bun din populatie, care sa iasa in urma lecturii mesajului cu dubii personale si cu un simtamant de inferioritate: “poate n-am priceput noi bine, aia is oameni destepti…” Mai toate mesajele propagandistice pentru popor (oricare popor ar fi el, condus de partidul in cauza), sunt stupide, ridicole, neobrazate, daca le iei la bani marunti, numai ca cei care despica firul in patru ca sa zapaceasca oamenii s-au prins ca nu toti pot sa le ia la bani marunti, si atunci au grija de patura de intelectuali vanduti unor ambitii desarte, si se asigura ca un numar insemnat din ei sa le faca jocul, sa fie avocatii diavolului, spunand ceea ce trebuie, in vorbe frumoase, bine inchegate, ca nenea Darwin de exemplu. Dupa cum spunea Pr. Steinhardt, citand pe un oarecare “exista prostii bine imbracate, asa cum exista dobitoci foarte dichisiti”. Daca 80% din populatie nu pricepe, ei isi pot face jocul in continuare, cei 20% sunt periculosi numai in masura in care pot lua puterea si explica adevarul celorlalti, de unde nevoia si mai mare de a controla bine mass-media…

  3. Astazi la Palatul Patriarhiei, maine la…Sinagoga!

    De la “ei” o fi prins mestesugul agonisirii (facile) a banului? Televiziune, Radio, Basilica Travel, Spalatoria ecologica “Bob de roua”, Ziarul Lumina, s.a.

    Manager versus Păstor? Sau…invers?

  4. După cum vedeți, numele Mântuitorului Hristos nici n-a fost pomenit (nici de PF în discursul lui). „Binele comun” este noul dumnezeu terestru la care se închină mai marii noroadelor… De fapt, e altă denumire a cezarului= sistemul= progresul= confortul= binele comun pământesc… Întrebarea este: Unde vom ajunge după alte valuri, și mai mari, care vor urma sigur, de trădare a Adevărului?

    Ce dialog și ce cooperare este în afara lui Hristos? Mai ales cu dușmanii lui Hristos care nici nu-și pun problema pocăinței, ci numai a deformării credinței celorlalți și a învinovățirii generale a tuturor față de persecuția lor (închipuită) numită holocaust. Iar ei îi masacrează pe palestinieni în Ghaza zilnic cu bombardamente, izolându-i de restul lumii…

    Domnul a spus: ”Fără de Mine nu puteți face nimic.” ”Cine nu adună cu Mine risipește.” ”Cine mă urăște pe Mine urăște și pe Tatăl Meu care M-a trimis.” .

    Știm cu toții că sunt mari presiuni de la jidovi ca Biserica să-și înmoaie discursul, să-l corecteze politic, chiar să-l ateizeze… nu vedeți?

    Mă tem că se vor împlini destul de repede cuvintele Părintelui Adrian Făgețeanu: ”Prigoana creștinilor va fi din interiorul Bisericii.”. Iar jidovii antihriști, simțind că lumea se va dezmetici din abureală, nu mai au răbdare… Se bagă peste tot, în toate instituțiile politice și religioase și le trag pe acestea la mărturisiri publice anticreștine. Lumea trebuie amețită, dezinformată, mințită și manipulată spre o atitudine cât mai anticreștină…

    Mai întâi vor înfunda gurile celor ce mai spun Adevărul (chiar și despre jidovii hulitori), îi vor alunga, defăima, compromite mediatic, apoi vor schimba dogmele și canoanele prin tot felul de convenții (dictate din lojile masonice care-i agață pe participanții) ale unor soboare total nereprezentative pentru panortodoxie (ca în 1924 cu schimbarea calendarului, unde erau doar 9 episcopi, unul caterisit de Biserica Greciei și repus de masonerie pe alt scaun, mai înalt – de Constantinopol).

    Dumnezeu să ne lumineze și să ne întărească!

    Apăi, chiar că nădejdea numai la Dumnezeu s-o avem.

  5. Evreii il asteapta pe Antihrist!Evreii L-au inlocuit pe Iahve, Dumnezeu cel Adevarat cu demonii, au inceput sa faca cabalistica, vrajitorie, sa supuna lumea, inselati fiind de demonii la care ei se inchina. Hristos le-a spus”Iata, se lasa Casa voastra pustie” deci Dumnezeu a plecat demult de la ei, ramanand in pustiul spiritual insotiti de demoni.

  6. ne face de ras…

  7. Ma iertati, dar cuvantul “social” in gura unui preot, si cu atat mai mult in gura unui patriarh, suna ca d… Cuvantul asta e o creatie a pozitivistilor pentru a desemna o constructie omeneasca de natura culturala care si-a dezvoltat o componenta politica. Dar de la “Pace voua!” la “pacea sociala” este o distanta ca de la Cer la pamant.

  8. @av.Pană
    Nu ştiu sigur dacă “jidovii” zilnic îi bombardează pe palestinieni, masacrându-i (cu siguranţă nu cei ce s-au întâlnit cu patriarhul). Apoi persecuţia evreilor a fost foarte reală/tangibilă, iar nu închipuită, chiar dacă nu a existat holocaustul în condiţiile pretinse de elitele lor. Să avem totuşi reţineri când vorbim despre suferinţe la care nu am fost părtaşi, pe care nu ştim cum le-am putea duce personal.
    Apoi această penetrare a instituţiilor formale şi informale se datorează în mare măsură faptului că evreii sunt foarte inteligenţi şi foarte capabili dpdv al înţelepciunii lumeşti şi este oarecum de aşteptat ca în condiţiile în care cultural sau politic au acaparat prin competenţă o anumită poziţie, discursul lor să reflecte perspectiva lor asupra religiei.
    Vina pentru aceste lucruri aparţine nouă şi “elitelor” noastre româneşti care s-au impus prin impostură, mediocritate, corupţie şi nepotism infinit mai mult decât s-a ridicat “jidovii” în temeiul unei conspiraţii generalizate. Faptul că avem elitele care este, ni se datorează în totalitate. Modul în care evreii îşi apără monopolul politic şi cultural realizat mi se pare similar oricărui alt grup aflat pe o poziţie de putere.
    Nu cred că este bine să generalizăm în sensul conspiraţiei absolute, care se manifestă prin toţi evreii, inclusiv prin toţi sioniştii (mi se pare că şi dihotomia asta evrei/sionişti ne serveşte mai des decât ar trebui puseurilor şi frustrărilor noastre, mai curând decât aflării adevărului). Iarăşi mi se pare că trebuie să avem mare grijă când suprapunem sionismul aşa cum este el denunţat de mitropolitul Serafim de pildă, peste anumite persoane concrete, până când nu vom fi siguri de certitudinea vinovăţiei lor pentru acuzaţiile pe care le aducem.
    Cred că această noţiune a “binelui comun” este pragul superior al comuniunii pe care evreii îl înţeleg când se raportează la aproapele şi este de datoria noastră, a creştinilor, să ştim să le arătăm că există mult mai mult de atât. De arătat ar trebui să le arătăm prin sfinţenia vieţii noastre mai mult decât prin vorbe.
    Câtă vreme Patriarhul nostru şi alţii asemenea nu au acuzat presiuni sau orice alte manevre “dolosive” pentru a desfăşura astfel de iniţiative, mărturisind adevărul aşa cum ni se cere, câtă vreme nu au simţit nevoia de a se feri de astfel de “împreunări”, văzând roadele, cred că trebuie să găsim vinovaţii mai curând în tabăra noastră decât în tabăra lor. Nu ar trebui să ignorăm presiunea pe care o pune patriarhul nostru pe preoţii şi nu numai, cu discurs incorect dpdv politic, prin astfel de activităţi şi consilii consultative, până să ne gândim la presiunile evreilor; ca să nu mai spun că mi se pare că avem un patriarh mai bun decât am merita văzând starea noastră duhovnicească, cerând noi pocăinţă altora..
    Iertaţi-mă! Doamne, ajută!

  9. Il vad si pe Episcopul Ciprian Campineanu’, cel ce, acum ani de zile sustinea ca nu este de acord cu ecumenismul, ca are multe indoieli in aceasta privinta.

    Si eu am avut indoieli, in privinta episcopului. Indoieli care au devenit CERTITUDINI.

    (Acum cativa ani se afla la aeroport s-o intampine pe vrajitoarea J.K.Rowling, mama lui Harry Potter).

    GRAV!

    Da’ aici, ce faci Vladică? Cu cine vrei sa ne “unesti”?

    http://www.arcb.ro/index.php option=com_seyret&Itemid=260&task=videodirectlink&id=328

  10. Elena Grancea
    “acum ani de zile sustinea ca nu este de acord cu ecumenismul”.
    Acum a spus ca este?

  11. Ioana,

    Iertare, dar mi se pare puerila intrebarea ta.

    Prezenta sa in aceasta fotografie ce-ti spune? Ca este “impotriva”?
    Dar indemnul la “rugaciunea in comun” si speach-ul din Catedrala catolica, ce-ti spune?
    Dar primirea de la aeroport a celei ce a zapacit tineretul cu Harry Potter, ce-ti spune?

    Cumva ca este un iubitor si pastrator al Predaniei Sfintilor Parinti?

    Inchei aici- cu acest subiect!

  12. Gata, mergem toti la sinagoga sa ne unim cu evreii, fratilor, fiecare unde gaseste. Activ, nu gluma, ca nu-i vb. de sloganuri comuniste, sa nu ne lenevim. Nu este vorba de comunism, nu mai este vorba nici de ecumenism, este sfarsitul lumii.

  13. @ Utzu
    Îți recomand să citești cartea Înfruntarea Jidovilor scrisă de un fost rabin și fiu de rabin, care s-a creștinat, apoi călugărit, apoi hirotonit ieromonah, Neofit. Eu am citit-o în chirilică, acum 15 ani, precum și cartea doctorului Nicolae Paulescu, Spitalul, Kahalul, Tamudul și fransmasoneria.
    Nu cred că rabinii care sunt educați în viclenie și atitudine ostilă până la crimă împotriva creștinilor vin vreodată cu inima senină și nevinovată la întrunirile cu întâistătătorii noștri. Ei sunt ca căpușele, paraziți și invadatori, vicleni mai mult decât inteligenți, răzbunători și răufăcători…
    Evreii de rând, unii dezinformați și manipulați de rabini, devin și ei după chipul și asemănarea lor, iar alții, încă ne(re)educați în păruta lor credință, mai au încă ceva din firescul gândirii normale și au șanse de recuperare.
    Că holocaustul jidovesc nu a ajuns în amploare nici la o zecime (cu maare indulgență) față de holocaustul creștin (plus și cel arab) organizat sistematic de conducătorii jidovi (politici care ascultă total de cei religioși) este un lucru cunoscut acum.
    Nimeni nu-i condamnă în bloc, înainte de vreme, dar nici nu poți privi admirativ cum cârdășia ecumenistă depășește granițele dogmelor și ale bunei cuviințe creștine, când vezi că icoanele din săli au fost date jos și înlocuite cu tablouri cu catedrala (vezi pozele pe Basilica), în vederea desfășurării într-un „bine comun” a întâlnirii cu rabinii… Unde este Hristos acolo, frate, dacă ai noștri organizatori și icoanele i le-au ascuns, nu numai numele și cuvintele?

  14. Cred ca patriarhul Daniel,Dumnezeu sa-l ierte,a uitat de Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel,despre cum se vorbeste acestora, cu ceva sanse de folos pentru mintuirea unora.

    http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=22&cap=1

    Sau si faptele Apostolilor le-a uitat,cum le vorbea Sfintul mucenic Stefan acelorasi ” rabini ” de astazi:

    “Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu.
    Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!
    Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui.
    Şi scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre.
    Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu!
    Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit.”

    http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=26&cap=6

    Cu siguranta patriarhul Daniel nu este plin de Duhul Sfint,la cer ma indoiesc ca priveste vreodata,iar de vazut slava lui Dumnezeu,s-ar putea nici dupa moarte sa nu o vada,daca nu se pocaieste si revine la credinta in Iisus Hristos Dumnezeu,Dumnezeu sa-l ajute.

    Sfintul Ioan Gura de Aur,cu cele 8 omilii impotriva evreilor ( credintei lor ) :

    http://www.ioanguradeaur.ro/349/omilia-i-impotriva-evreilor/
    http://www.ioanguradeaur.ro/350/omilia-ii-impotriva-evreilor/

    Se pare ca din ce in ce mai multi patriarhi si ierarhi sint pusi in functii de elitele evreiesti,de unde si obedienta acestora,ma gindesc aici si la patriarhul Irineu al Serbiei,episopul Bulovici…de modificarile pe care acesti ierarhi le fac in Sfinta Scriptura,rugaciuni,Prohodul Domnului, in dauna credintei noastre.

    http://theologhia.wordpress.com/2010/12/12/patriarhul-irineu-al-serbiei-a-participat-la-sarbatoarea-hanuka-intr-o-sinagoga-din-belgrad/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/12/27/serbia-episcopul-irineu-bulovici-si-presedintele-boris-tadici-au-participat-la-celebrarea-hanuka-in-sinagoga-video-si-foto/

  15. iata ce am primit si eu …are legatura cu trecutul nostru dacic,si cu evreii iluminati!

    De ce nu iubesc Iluminaţii, România
    Păi,din destule motive!
    Teritoriul pe care se află România pare să fi fost Vatra Lumii, locul din care s-a răspândit civilizaţia umană! La Bugiuleşti(Vâlcea), Nicolăescu-Plopşor a descoperit un femur uman vechi de două milioane de ani. Pe Valea Oltului au fost descoperite urmele unor locuinţe vechi de un milion de ani, iar la Tărtăria, pe Mureş, au fost descoperite trei tăbliţe continând cea mai veche scriere din lume , cu o vechime de sapte mii de ani. Aşezarea de la Româneşti – Dâmboviţa datează din anii 30.000 î.e.n. Aici a fost inventat arcul, s-a născut legenda lui Prometeu, au apărut primele mine şi furnale din Europa , aici s-au format popoarele indo-europene.
    De aici au pornit o serie de popoare ca pelasgii, sciţii, cimmerienii , ilirii, ligulii, bascii, sarmaţii, elenii (ahei şi dorieni,hitiţii, carienii, italicii sau frigienii ), etc. Aici s-au pus bazele Troiei şi apoi ale Romei . De altfel , vechea Romă a existat pe locul actualului oraş Roman , iar cuvântul Roma este de origine tracică.
    Traco-dacii reprezintă cea mai veche cultură de pe Terra , anterioară sumerului şi totodată cea mai numeroasă şi mai extinsă populaţie a antichităţii. Puteau fi găsiţi în întreaga Europă (Balcani, Ucraina, Ungaria,Austria, Germania, Polonia, Italia,Franţa, Spania,Turcia Europeană), Tadjikistan , Asia Mică, Africa. Chiar şi burii din Africa de Sud sunt neam dacic ! Cu multe secole înainte de cucerirea romană , dacii reuşiseră să obţină un an de 365,242197 zile, faţă de anul astronomic modern de 365,242198 zile, sau faţă de cel Iulian al alexandrinului Sosigenes de 365,25 zile . Homer a remarcat unitatea lingvistică, etnică şi de civilizaţie a tracilor începând cu mileniul V î.e.n., de când acest spaţiu a iradiat cultură . Tot el ne spune că numai ei ştiau să lupte călare şi să folosească arcul ca armă de luptă .
    Traco- macedonenii au creat şi primul imperiu din Europa , cel al lui Alexandru Macedon , care a creat şi cultura “elenistică”. Dascălul său , Aristotel din Stagiro-Makedonia , era tot un traco-macedonean .
    Scrisul a apărut mai întâi în spaţiul tracic, apoi în cel greco-roman . Primii poeţi au fost tot de origine tracă . Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine deosebită , toate convenţiile fiind încheiate doar verbal.De pildă, lipsa de acasă era semnalată printr-un băţ aşezat la poartă. De remarcat că acelaşi obicei îl aveau şi mayasii ! Oare cine îi invăţase să traiască într-un asemenea identic spirit de cinste?
    Dacia a avut cea mai veche agricultură din Europa. Dacii erau singurul popor din lume care foloseau cercul pentru măsurarea timpului (vezi actualele ceasuri)! Minele de aur din Dacia erau cele mai bogate din Europa . Numai tezaurul regal al lui Decebal , jefuit de romani , conţinea 1640 de tone de aur şi 3310 tone de argint. Cu el, Imperiul Roman a scăpat de faliment , permiţând ca locuitorii Romei să fie scutiţi de impozite timp de un an , să primească fiecare câte 650 de denari şi să se finanţeze , timp de 123 de zile serbările de la Roma cu peste 10.000 de gladiatori si 11.000 de fiare sălbatice!
    Primul popor antic European care a realizat o unificare a tuturor triburilor având aceeasi etnie a fost cel dac. Ocupaţia romană a întrerupt procesul de unificare naţională pentru 1812 ani … Unde ar fi fost acum România, fără aceste vicisitudini ale istoriei? De reţinut: pentru cucerirea Daciei , Traian a fost nevoit să mobilizeze peste 60% din armata imperiului! In secolele VI-V î.e.n. , civilizaţia dacică era atât de dezvoltată , încât se putea măsura cu cea persană a lui Darius (522-486 ien.). Herodot afirma că “tracii sunt cel mai numeros popor după inzi”.In această zonă, se înregistrează cea mai veche locuire în bordeie din lume (18.000 de ani) , cea mai veche activitate de minerit din lume, cel mai vechi topor-tarnăcop de miner , cel mai vechi harpoon , şi cel mai vechi vârf de lance cu două caneluri(tip baionetă) din lume (toate peste 18.000 de ani vechime) , cea mai veche activitate din metalurgia aramei din lume (8.000 de ani), cea mai veche exploatare şi prelucrare a aurului din Europa şi cea mai veche scriere din lume (7000 de ani). Limba română este cea mai unitară limbă din Europa ,vorbită de cel mai mare număr de oameni şi cuprinde cel mai mare număr de cuvinte de origine latină în raport cu celelalte limbi neolatine.In fapt,romanii descindeau din marea şi nobila gintă a traco-dacilor . Pe la 1400 î.e.n. în Dacia nord-dunareană a apărut cea dintai şcoală cu local propriu de pe Terra , ANDRONICONUL, unde preoţii zalmoxieni predau toate disciplinele universitare , începând cu teologia, astronomia şi astologia. Pitagora şi elevii săi şi-au completat studiile universitare la şcoala zalmoxiană întrucât după mărturiile lui Platon şi Socrate , în Dacia nord-dunareană erau cei mai învăţaţi medici din lume , superiori medicilor greci. Hesion scria că Zalmoxa “a promovat o învaţatură despre un trai nou, mai înţelept decât al grecilor”. Tot Zalmoxa a introdus în şcoala sa studiul Dreptului , Belaginele , care stau la baza civilizaţiei umane . Pe atunci, evreii erau încă sclavi in Egipt! Platon, Socrate, Orfeu,Achile,Traian vorbeau limba daco-tracă. In Dacia se scria cu litere latine, care erau şi litere dacice! In această limbă comună i-a scris Decebal lui Traian pe o iască de fag . Marele lingvist italian Giaccomo Devoto stabileşte “începutul tranziţiei daco-romane dincolo de anul 2000 î.e.n.”, când evreii nu existau nici măcar ca păstori! De unde vine denumirea de Dacia? De la prima regină a statului dac străbun, Dacia-Dokia-Sorita,slujitoarea Soarelui,Marele Zeu,care a fost preoteasă şi regină pe la 3.000 î.e.n . La impactul cu romanii,dacii credeau în nemurirea sufletului şi erau deja monoteişti. Din punct de vedere al concepţiei filosofico-religioase , erau şi au rămas net superiori romanilor. Ei nu credeau decât într-un singur om-zeu, Zalmolxis, care avea să devină model pentru Iisus Hristos mai târziu, aşa cum Kybele-Kotys avea să devină sursa de inspiraţie pentru Fecioara Maria . Geţii cinsteau crucea văzând că una din cele mai frumoase constelaţii din emisfera boreală ( 50 de stele vizibile) are principalele stele dispuse în cruce, în dreptul Căii Lactee. Numele constelaţiei Lebăda este astfel un omagiu adus Păsării Divine pentru daci.
    Iată ce ne arată Platon în “Charmides” , unul din celebrele lui dialoguri, din care extragem un pasaj absolut senzaţional: “Aşa stau lucrurile,Charmides, şi cu descântecul nostru. L-am învătat, cu prilejul unei expediţii, de la unul dintre medicii traci ai lui Zalmoxis , despre care se zice că au şi darul de a te face nemuritor! Căci,spunea el, toate se trag din suflet , atât cele rele, cât şi cele bune, ale trupului şi ale fiintei noastre întregi , revărsându-se din suflet , aşa cum se răsfrâng de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales sufletului trebuie să îi dăm îngrijire,dacă vrem că,deopotrivă,capul,cât şi restul trupului să o ducă bine. Iar sufletul spunea el, se îngrijeşte cu anumite descântece, care sunt , la rândul lor , spusele şi gândurile frumoase!”
    Freud şi psihanaliza lui? Evreii au “descoperit iar America” după mii de ani!
    Si încă o informaţie care ne lasă fără grai : într-o locuinţă de pe dealul Grădiştei a fost descoperită o trusă medicală cu bisturiu şi pensetă din bronz; la Piatra Rosie , un scalpellum tot din bronz, iar la Poiana sonde medicale şi un schelet cu craniul trepanat! Religia geţilor spunea că la naşterea celor doi Fraţi Divini, Apollo şi Artemis, care a avut loc la solstiţiul de iarnă, Domnul Ceresc a luminat şi a încălzit pămantul, încat zapezile s-au topit şi au înflorit merii . In acelaşi timp, numele Zeitei Mame , Maria-Maris însemna şi “floare de măr”. De atunci , de când au înflorit merii iarna,Anul Nou , care era la 1 martie a fost mutat la 1 ianuarie , dată preluată mai târziu şi de romani . Ei bine, evreii au preluat de la traco-daci şi data de 1 martie ca An Nou , dar şi pe Fecioara Maria, devenită biblică. S-a mai spus apoi ca Iisus Hristos a fost influenţat, în filosofia sa,de esenieni.Numai ca esenienii au fost iniţiaţi de traci, de preoţii lui Zalmoxe. Acest lucru este recunoscut pană şi de Jose Phus Flavius , fostul răzvrătit iudeu împotriva Romei, devenit…mare istoric în “Antichitaţile iudaice”:”Ei nu trăiesc prea diferit de lume , dar viaţa lor aminteste în cel mai înalt grad de cea a dacilor numiţi pleistai “.
    După cum ne arată Jose Phus Flavius , în “Razboiul iudaic” , esenienii constituiau practic prima confererie de tip comunist din istorie : dispreţuiau bogaţia , între ei nu vindeau şi nu cumpărau nimic , jurau sa respecte dreptatea faţă de oameni , trăiau în “frăţii” cărora işi predau toate veniturile şi bunurile , gestionate in comun , respingeau prezenta femeilor (temandu-se de desfrânarea şi trădarea lor). Intenţii şi obiceiuri pozitive pe care , ulterior , evreii le vor adapta negativ în viitoarele lor “frăţii” masonice. Realitatea de care evreii , cei mai mari falsificatori ai istoriei, fug ca dracul de tămaie , este ca filosofia pozitivă creştină s-a născut pe teritoriul Daciei , ei nefăcând altceva decât să o preia in folos propriu pentru a distruge din interior Imperiul Roman şi a-şi justifica pretenţiile de “popor ales” , dornic de a stăpani Lumea ! Aşa cum Biblia a fost “prelucrată”,timp de 1000 de ani, în folos propriu , aşa şi dovezile istorice privind primordialitatea universală a Traco-Daciei de Centru al Lumii , au fost distruse cu perseverenţă pe parcursul ultimelor două milenii!
    Istoria mai are multe mistere şi unul dintre acestea , absolut senzaţional, poate fi modul în care două popoare înrudite , traco-dacii şi romanii , care dominau lumea antică , au putut fi asmuţite unul împotriva celuilalt . Oare , întâmplător, vizionarul Indian Sundar Sing a prevestit , prin anii ’30, ca România va fi Noul Pămant al Făgăduinţei , iar Bucureştiul Noul Ierusalim ? In care se va afla Casa Popoarelor descrisă în Biblie şi realizată întocmai de Ceauşescu sub denumirea de Casa Poporului!

  16. Pingback: Inca o nebunie: NEW-AGE DACIC. Cum a devenit Zamolxe MODELUL lui Hristos si cum ne-au furat EVREII-ILUMINATI intaietatea lumii! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  17. multumesc pentru lamurire,insa tocmai il primisem.Acum inteleg.
    Doamne Ajuta!

  18. @av. George Pana:
    Frate, citeste te rog si Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel. Zice el acolo sa nu uitam ca din caderea evreilor ne-am ridicat noi si ca ei au intaietatea celor care au pastrat cuvantul pana la venirea Lui Hristos. Dar crezi fratia ta ca ei nu stiu scripturile noastre cele adevarate? Dar stii poate cat de greu ii este si unui botezat care nu e deprins cu Biserica sa vina la spovedanie recunoscandu-si greselile si patimile si pacatele, dar unuia nebotezat…! Daca unui om care nu s-a spovedit de un an sau doi ii este greu sa stea fata in fata cu pacatele lui, dar unora care nu s-au pocait de cateva mii de ani?
    Pare astfel ca e mai nefiresc ca ajungem sa ne dam noi dupa ei, decat ca ei se mint ca sunt curati. Cu atat mai mare este deci vina noastra, cu cat nu le putem fi exemplu de urmat. Desi, semne bune ar mai fi, sunt din ce in ce mai multi evrei zisi “mesianici” care desi nu au renuntat la Legea iudaica (taierea imprejur, anul sabatic si ce traditii mai au ei) l-au primit pe Hristos ca fiind Dumnezeu adevarat, de o fiinta cu Tatal si om intreg, Persoana din Sfanta Treime, impreuna cu Sfantul Duh.

  19. @ Titus L.
    Evreii mesianici sunt exemplul cel mai nimerit pentru duplicitatea și viclenia gândirii lor. Fac și cele exterioare ale iudaismului, și pe cele exterioare ale creștinismului, dar cu Hristos și cu Biserica Lui tot nu sunt. Păi, la cât nor de mărturii au de 2000 de ani, să-și facă o credință „mesianică” tot după capul lor și nu după descoperirea sinceră și deplină a lui Dumnezeu e nebunie curată.

    Domnul Hristos a zis: ”Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Luca 10, 16). Deci ce credință în Hristos au cei care nu ascultă de ucenicii Lui, de Biserica Lui Una, sfântă și sobornicească?

    De ce nu se unesc cu Biserica, ci stau într-o organizație paralelă, inventată de ei, cu reguli și speculații aiuristice, fără Sfinte Taine și Sfinți? Pentru că nu ar mai primi banii de la Joint-ul lor…

    Cam ciudată îngăduință ai, frate, cu evreii, când cu ai tăi nu prea arăți! Păi tocmai Sfântul Apostol Pavel le spune evreilor că „dacă preoţia s-a schimbat urmează numaidecât şi schimbarea Legii”. Iar Mântuitorul îi numește pe cei „ce zic despre ei înşişi că sunt iudei şi nu sunt, ci sinagogă a satanei” (Apoc. 2, 9) tocmai că nu-L primesc pe El, ci pe anti-hristul inventat și așteptat de ei…

  20. @Av.Pană
    Cred că am greşit mult postând primul comentariu şi pe fond şi pe formă.
    Îmi pare rău şi că am dus dicuţia mai departe decât ar fi fost necesar. Sper să nu fi smintit pe nimeni cu această întoarcere la 180 de grade. Iertaţi-mă. Doamne, ajută!

  21. Pentru Utzu!

    Poate te uiti la acest film,tine o ora dar merita vazut.

    Fostul presedinte al SUA,Jimmy Carter in cartea sa “Palestine: Peace Not Apartheid ” scrie printre altele:

    http://en.wikipedia.org/wiki/Palestine:_Peace_Not_Apartheid

    “Some major points”

    In his op-ed titled “Reiterating the Keys to Peace”, published in The Boston Globe on 20 December 2006, Carter summarizes “some major points in the book”:

    Multiple deaths of innocent civilians have occurred on both sides, and this violence and all terrorism must cease

    For 39 years, Israel has occupied Palestinian land, and has confiscated and colonized hundreds of choice sites

    Often excluded from their former homes, land, and places of worship, protesting Palestinians have been severely dominated and oppressed. There is forced segregation between Israeli settlers and Palestine’s citizens, with a complex pass system required for Arabs to traverse Israel’s multiple checkpoints

    An enormous wall snakes through populated areas of what is left of the West Bank, constructed on wide swaths of bulldozed trees and property of Arab families, obviously designed to acquire more territory and to protect the Israeli colonies already built. (Hamas declared a unilateral cease-fire in August 2004 as its candidates sought local and then national offices, which they claim is the reason for reductions in casualties to Israeli citizens.)

    Combined with this wall, Israeli control of the Jordan River Valley will completely enclose Palestinians in their shrunken and divided territory. Gaza is surrounded by a similar barrier with only two openings, still controlled by Israel. The crowded citizens have no free access to the outside world by air, sea, or land

    The Palestinian people are now being deprived of the necessities of life by economic restrictions imposed on them by Israel and the United States because 42 percent voted for Hamas candidates in this year’s election. Teachers, nurses, policemen, firemen and other employees cannot be paid, and the UN has reported food supplies in Gaza equivalent to those among the poorest families in sub-Sahara Africa, with half the families surviving on one meal a day

    Mahmoud Abbas, first as prime minister and now as president of the Palestinian National Authority and leader of the PLO, has sought to negotiate with Israel for almost six years, without success. Hamas leaders support such negotiations, promising to accept the results if approved by a Palestinian referendum

    UN Resolutions, the Camp David Accords of 1978, the Oslo Agreement of 1993, official US Policy, and the International Roadmap for Peace are all based on the premise that Israel withdraw from occupied territories. Also, Palestinians must accept the same commitment made by the 23 Arab nations in 2002: to recognize Israel’s right to live in peace within its legal borders. These are the two keys to peace[7]

    Stind de vorba cu palestinienii din Gaza,presedintele SUA i-a intrebat de ce lanseaza rachete spre Israel,acestea sint considerate de west acte teroriste si pot fi omoriti civili nevinovati ( 8000 de ” rachete ” artizanale trimise de palestinieni au ranit sau ucis 4 israelieni dea lungul anilor ,probabil i-au lovit chiar in moalele capului ) iar acestia i-au raspuns,aproximativ:

    Este singurul nostru mijloc de a atrage atentia lumii despre atrocitatile comise asupra noastra,sintem inchisi ca intr-o inchisoare,inconjurati de ziduri groase,nici un ziar nu scrie despre noi,nu filme,nu ajutoare,…o adevarata blocada economica,politica,mediatica si de orice gen.

    Imi aduc aminte cind Palestina a introdus cererea de a fi primita in ONU cu statut de observator,parca anul trecut…in ciuda opozitei acerbe a Israelului,SUA et Co,eveniment istoric,soldat cu infringerea istorica a statelor de mai sus,pentru palestinieni votind peste 144 de state,poate gresesc,scriu din memorie…..ei bine,am urmarit mainstream media,nici o referire substantiala la acest eveniment urias,doar citeva minute,ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat.

    As putea asemana situatia palestinienilor cu strigatul mut,cu ceea ce se intimpla copilului la avort.

  22. @sherlok:

    Israelul face un abuz evident in Palestina. Insa deseori, cand vedeam ca in prima linie a intifada erau copii sau adolescenti, nu puteam sa nu ma intreb cand au procedat asa, vreodata, romanii, cu ocupantul? Adica sa isi foloseasca proprii copii drept scut. Pe de alta parte, chiar aceasta marturisire:

    de ce lanseaza rachete spre Israel,acestea sint considerate de west acte teroriste si pot fi omoriti civili nevinovati ( 8000 de ” rachete ” artizanale trimise de palestinieni au ranit sau ucis 4 israelieni dea lungul anilor ,probabil i-au lovit chiar in moalele capului ) iar acestia i-au raspuns,aproximativ:

    Este singurul nostru mijloc de a atrage atentia lumii despre atrocitatile comise asupra noastra,sintem inchisi ca intr-o inchisoare,inconjurati de ziduri groase,nici un ziar nu scrie despre noi,nu filme,nu ajutoare,…o adevarata blocada economica,politica,mediatica si de orice gen.

    Oare cui foloseste strategia asta? Nu ocupantului? Ce sens are sa zgandari si sa oferi pretextul unei represiuni?

  23. Este

    singurul

    nostru mijloc de a atrage atentia lumii despre atrocitatile comise asupra noastra,sintem inchisi ca intr-o inchisoare,inconjurati de ziduri groase,nici un ziar nu scrie despre noi,nu filme,nu ajutoare,…o adevarata blocada economica,politica,mediatica si de orice gen.

    Sau cum spune ONU sau presedintele american Carter:

    “and the UN has reported food supplies in Gaza equivalent to those among the poorest families in sub-Sahara Africa, with half the families surviving on one meal a day”

    ONU a raportat ca livrarile de hrana in Gaza ( Palestina ) satisfac nevoile similar celor mai sarace familii din sub Sahara Africa,cu jumatate de familii supravietuind cu o masa pe zi.

    Cind nu mai ai alta sansa decit moartea lenta,mai si strigi…macar atit.

    Poate urmariti si voi filmul Povestea sionismului,este decent si facut de un israelian,chiar soldat cindva.

  24. Daniel se joaca cu focul. Acum pare ca bravadele lui ecumeniste sunt din proprie convingere. Chiar daca nu sunt si o face doar pentru “politica” va veni vremea cand tradarea o va face pana la capat si va incerca sa o impuna la cat mai multi.

  25. Elena Grancea,
    daca pentru dvs o intrebare si un raspuns inseamna “discutie”, va felicit! Nu veti fi niciodata ispitita de vorba desarta, cleveteala sau altele asemenea.
    Mai veti insa putin de lucru la capitolul ingaduinta… V-a trecut prin minte ca nu toti suntem la fel de destepti sau ca am un motiv intemeiat ca sa aflu mai multe despre acest episcop?
    P.S. Ma iertati, am prostul obicei sa intreb atunci cand nu sunt sigura de ceva.

  26. Mi-aduc aminte din facultate, ca ne-a dus un parinte profesor la o invitatie de a lor, a “mesianicilor”, la o sala, care arata ca de spectacol. Acolo si-au tinut un mic discurs si apoi au inceput..dansurile (probabil traditionale). Din “horele” lor, se mai distingea cate un tanar care avea cusut pe spate 3 cruci. Se invarteau pana oboseau, iar cantarile lor nu pomeneau nimic de Hristos, ci repetau intr-una “Adonai, Adonai..” De fapt, nu au spus nici macar un cuvant despre Hristos, cu toate ca stiau ca acolo sunt cativa studenti de la teologie ortodoxa. In fine..
    La sfarsit, cand am plecat, dezamagiti de ce vazusem, cel care luase cuvantul pe scena (probabil si cel care de ne facuse invitatia prin parintele prof) ne-a zis ca noi toti suntem frati intru…AVRAAM.
    In gandul meu am zis ” ia stai, mai! Ca noi ne recunoastem dupa Hristos nu dupa Avraam”, dar era deja tarziu pt. replica, iesisem..de fapt, prinsesem dar o frantura din cuvantul lui de “despartire” pt. noi.
    Ideea e ca multe saptamani dupa acest eveniment nu am mai putut nici sa ma rog, eram tare tulburat, ma simteam ca si cum l-as fi parasit pe Hristos.
    Asadar, nu stiu ce zic unii, dar eu am avut o experienta trista cu acesti “mesianici”. Daca toti sunt la fel, nu cred ca vor gusta din Ortodoxie.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare