PATRIARHUL DANIEL ELOGIAZA PE “MARELE RABIN”, crede in ”bogatia spirituala comuna” a crestinilor cu iudeii si in ”misiunea profetica” a celor doua comunitati. CARE E ADEVARUL?

3-09-2011 17 minute Sublinieri

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul României, adresat participanţilor la Adunarea festivă dedicată încheierii misiunii în România a Marelui Rabin, Menachem Hacohen, Sinagoga Mare, Bucureşti, miercuri, 31 august 2011:

Eminenţa Voastră, Domnule Mare Rabin,
Excelenţele Voastre,
Distinşi membri ai Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România,

În cuvântul pe care l-am rostit cu prilejul deschiderii Simpozionului internaţional iudeo-creştin de la Durău, din ziua de 20 iulie 1998, în calitatea noastră de atunci de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Vă adresam, Domnule Mare Rabin, un cald şi prietenesc cuvânt de bun venit în România.

Iată-ne astăzi, la acest moment festiv prilejuit de încheierea misiunii Eminenţei Voastre în România, ca Mare Rabin. Cu acest prilej dorim să subliniem câteva coordonate principale ale relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Română şi Cultul Mozaic, relaţii pe care le-aţi încurajat cu multă dragoste, responsabilitate şi înţelepciune. Am admirat totdeauna modul armonios în care Eminenţa Voastră îmbinaţi credinţa profundă cu o cultură academică vastă, evlavia rugăciunii cu înţelepciunea de-a construi relaţii cu oameni diferiţi, fidelitatea faţă de Tradiţia religioasă cu preocuparea pentru problemele actuale.

Încă de la începutul activităţii Eminenţei Voastre în România, am apreciat îndeosebi gândirea spirituală împletită cu acţiunea socială, prin care aţi unit spiritualitatea profundă a Psalmilor cu morala socială a Profeţilor. Toată această activitate este rezultatul unei solide pregătiri teologice dobândite în timpul studiilor rabinice şi al experienţei obţinute în urma numeroaselor responsabilităţi pe care le-aţi îndeplinit de-a lungul timpului. Am apreciat, de asemenea, echilibrul şi înţelepciunea pe care le-aţi manifestat în privinţa bunelor relaţii dintre români şi evreii din România, de-a lungul secolelor, relaţii pe care le-aţi caracterizat ca fiind bazate pe prietenie şi înţelegere reciprocă, în pofida unor evenimente întunecate şi regretabile din timpul celui de al II-lea Război Mondial, care trebuie să ne ţină mereu treji spiritual pentru ca astfel de atitudini să nu se mai repete niciodată.

Considerăm că avem o bogăţie spirituală comună izvorâtă din Descoperirea dumnezeiască cuprinsă în Legea dată lui Moise, în Psalmi şi în Profeţi, bogăţie pe care Biserica Ortodoxă o păstrează şi o cultivă permanent în cadrul întregului cult divin.

În acelaşi timp, împreună, iudeii şi creştinii, avem o responsabilitate comună în contextul lumii contemporane, marcată de secularizare şi de îndepărtarea de valorile tradiţionale spirituale iudeo-creştine, care au stat, de altfel, la baza civilizaţiei moderne, în special a celei europene. În acest sens, cele două comunităţi religioase trebuie să-şi manifeste activ misiunea profetică, arătând oamenilor care este voia lui Dumnezeu în viaţa popoarelor, valoarea şi demnitatea fiecărei persoane create după chipul lui Dumnezeu, darul sacru al vieţii umane şi al păcii, precum şi responsabilitatea umană pentru creaţia lui Dumnezeu.

În acest context, un pas concret în direcţia promovării unui dialog interreligios fructuos între cultele din România, bazat pe încredere şi respect reciproc, îl reprezintă constituirea, la iniţiativa Patriarhiei Române, a Consiliului Consultativ al Cultelor din România, în ziua de 14 aprilie 2011. Principalele sale obiective sunt: promovarea credinţei în Dumnezeu şi a importanţei acesteia în viaţa persoanei şi a societăţii; apărarea şi promovarea fiinţei umane şi a demnităţii ei; manifestarea solidarităţii şi cooperării dintre Culte în domeniul spiritual, cultural, educaţional şi social; respingerea şi descurajarea oricărei forme de extremism etc.

În spirit de apreciere, solidaritate şi cooperare, Vă adresăm, la acest moment al încheierii misiunii spirituale în România a Eminenţei Voastre, cele mai călduroase doriri de sănătate şi ne rugăm lui Dumnezeu să Vă călăuzească paşii spre a-L sluji în continuare cu aceeaşi dragoste şi înţelepciune.

Ne bucurăm să vă revedem ori de câte ori reveniţi în România.

Cu aleasă preţuire şi prietenie,

† DANIEL
Patriarhul României

Nota noastra:

O precizare de la bun inceput, pentru a taia din scurt orice deviatie de la fondul problemei: nu faptul ca Patriarhul trimite un mesaj rabinului Menachem, nici faptul ca a existat o intalnire cu delegatia acestuia, sau ca Biserica ar intretine relatii sociale, firesti, cu comunitatea iudaica este o problema. Si subliniem faptul ca esential aici nu este evreitatea, deci etnia, ci iudaismul, deci religia.

Odata facuta precizarea, sa mergem la fondul problemei, aratand unde anume mesajul patriarhului Daniel contravine invataturii Bisericii, sau Predaniei:

1. Exista o bogatie spirituala comuna cu iudaismul?

Nu. Faptul ca avem, in parte si cu un text sensibil diferit, parti din Vechiul Testament care coincid, cum ar fi Legea lui Moise, Psalmii si Profetii, nu constituie nicidecum o bogatie spirituala comuna.

In primul rand, textele sunt diferite. Crestinii au Vechiul Testament sub forma Septuagintei, pe cand iudeii il au sub forma textului masoret. Diferentele sunt uneori remarcabile iar alteori de-a dreptul intentionate, cum ar fi cunoscutul exemplu al modificarii versetelor profetice din Isaia referitoare la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:

Pentru aceasta, Domnul Însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va purta în pântece şi va naşte fiu şi-L vor chema cu numele de Emanuel (Isaia 7, 14) – versiunea Anania

Pe cand in versiunea masoretilor, versetul a devenit:

T. M.: „Iată, o tânără femeie va zămisli…“,

Astfel de diferente exista si in alte locuri ale profetilor si ale altor texte din VT – si cel care a notat cu scrupulozitate diferentele intre textul masoretic si cel al Spetuagintei a fost Inaltul Bartolomeu Anania. Iata ce scrie, de altfel, in prefata Bibliei diortosita de el insusi:

(…) Dacă cele două principale versiuni biblice s`au produs în Răsărit (Septuaginta, în Alexandria Egiptului; Textul Masoretic, în Tiberiada Palestinei), tot aci, în Răsărit, s`au produs şi confruntările, iar acestea s`au consumat în contextul mai larg al confruntărilor dintre iudaism şi creştinism. Creştinii au băgat de seamă că textele masoretice prezintă unele deosebiri, mai ales în textele profeţiilor mesianice, care nu puteau fi puse doar pe seama unor raţiuni filologice. Iată un singur exemplu, extras din Deuteronom 8, 3:

SEPTUAGINTA: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“.

TEXTUL MASORETIC: „Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu“.

Deşi, aparent, cele două versiuni sunt foarte apropiate şi pot genera exegeze asemănătoare, totuşi e lesne de observat că din Textul Masoretic lipseşte termenul „cuvântul“ (în greceşte rhéma = „cuvânt“ ca mijloc de comunicare, înrudit semantic cu lógos = „cuvânt“ ca raţiune divină şi rostire creatoare). Or, prezenţa acestui termen poate duce mai uşor la suita: rhéma – lógos – Logosul Întrupat – Iisus Hristos, ceea ce înseamnă o exegeză hristologică foarte clară. Acum e cazul să reţinem că textul e folosit de Iisus în dialogul Său cu diavolul (Mt 4, 4) şi că Domnul îl citează după Septuaginta.

E uşor de înţeles, aşadar, de ce creştinii, mai ales cei din Răsărit, au devenit circumspecţi faţă de Versiunea Masoretică, întărindu-şi opţiunea pentru Septuaginta. Dar nu numai ei; încă din secolul IV, după ce Ieronim a început să traducă Vulgata din ebraică, Fericitul Augustin îl suspecta că nu crede în caracterul revelat al Septuagintei. În zilele noastre intervine şi istoria însăşi a textului: faţă de Versiunea Masoretică (începutul secolului X d. H.), Septuaginta (a doua jumătate a secolului III î. H.) e mai veche cu aproape 12 secole; textul Septuagintei a fost stabilit de învăţaţi evrei cu mult înaintea ivirii creştinismului, deci fără putinţa unor partizanate polemice; actualele traduceri occidentale au la bază manuscrise masoretice din secolele VIII-X, pe când cei mai vechi codici ai Septuagintei datează din secolul IV (Vaticanus) şi chiar III (Freer), deci la distanţă de cel puţin o jumătate de mileniu. Dacă s`a constatat că masoreţii, din raţiuni de teologie iudaică, au operat intervenţii deliberate într`o seamă de texte, nu e mai puţin adevărat că diferenţele – mai mult decât notabile – între cele două versiuni se extind pe arii în care orice intenţie polemică este exclusă. Se pare că, în această privinţă, descoperirea (în 1947) şi studierea manuscriselor de la Qumran oferă noutăţi mai mult decât surprinzătoare. Cercetări recente ale unor biblişti occidentali – atât catolici cât şi protestanţi – arată că texte vechitestamentare contemporane cu Versiunea Alexandrină (sec. III î. H.) sunt mult mai apropiate de aceasta decât de cea Masoretică, ceea ce acreditează ideea că Septuaginta a fost tradusă după un original ebraic care s`a pierdut şi pe care masoreţii nu l-au avut sub ochi. (…)

Despre problema textului masoretic vs. Septuaginta am purtat un dialog cu accente polemice, pe acest site, si cu un colaborator al cotidianului patriarhal Lumina, dl. prof. Alexandru Mihaila, promotor al textului masoretic ca text normativ. In urma dialogului dl. prof. a scris inca un articol apologetic (…in favoarea textului masoretic) in Lumina, drept urmare am intervenit atunci cu precizari sumplimentare:

Fara sa o spuna, prof. Al. Mihaila a scris acest articol in urma controversei sustinute cu noi pe tema normativitatii variantei masoretice a textului biblic (vechi-testamentar). Autorul nu face decat sa insumeze argumentele folosite in disputa cu noi, repetandu-le, fara sa raspunda insa la contra-argumentele inaintate de noi. Publicam aici ultimul nostru mail catre dl. prof., ramas fara raspuns:

… Ceea ce mi se pare esential este altceva si aici cred ca nu s-a inteles bine ce am spus cu diferenta intre normativ si instrumental. Consider in continuare ca, in ciuda tuturor nuantelor care se pot gasi in varianta ebraica, mai precis, cea rabinica, nu putem avea textul [masoretic] drept normativ, pentru simplul motiv ca nu e canonic. Asadar, cand am afirmat ca variantele ebraice/rabinice (desi, cel putin pana la sfarsitul sec. I, existau inca variante ebraice ne-”monopolizate” de rabini) nu sunt normative, am afirmat ca ele nu sunt canonice, nu au fost folosite preponderent (preeminent) fata de Septuaginta de Sfintii Parinti, nu ca text de referinta, suport scris normativ pentru comunitatea de credinta, pentru slujbe, rugaciuni si nu numai. De ce?Pentru ca, pana la urma, ceea ce este esential nu e litera, ci duhul. Nu exista text original, aflat undeva, dincolo de istorie si interventie umana. Nu exista doar text in sine (sola scriptura), ci textul este legat de interpretarea lui, de contextul in care a luat nastere, de autor sau chiar de cel care il transcrie. Dupa cum, in Biserica Ortodoxa, nu Scripturile, ca text scris, au generat Traditia, ci Traditia a fixat Scriptura scrisa (canonul biblic), asa si pentru comunitatea evreiasca, textul a fost selectat, transcris si interpretat de rabini. Comunitatea de credinta, talcuirea, sunt, asadar, esentiale, nu textul in sine. Pentru noi, Duhul Sfant, prin Sfintii Parinti, creeaza aceasta comunitate de credinta si de talcuire.

Sigur ca, pentru cine este intemeiat in credinta, folosirea variantelor rabinice poate constitui un recurs util si, iata, dupa exemplele pe care le dati, pozitiv. Insa doar pentru ca dvs. “cititi” (si talcuiti, practic) versetele respective dintr-o perspectiva crestina, ceea ce pentru cei care au fixat si au pastrat textul ebraic [rabinii sau masoretii] inseamna, de fapt, o tradare a lui. Pentru comunitatea larga de credinciosi mi se pare necesar sa fie facute clar diferentele intre cele doua variante biblice, altfel se poate ajunge, prin superficialitate, la concluzia ca noi si rabinii impartim acelasi text, aceleasi profetii si, de ce nu, asteptam acelasi Mesia. Ceea ce, evident, nu e cazul. Cineva neavizat ar putea foarte usor, ca in pilda aceea din Pateric, sa ajunga chiar si la lepadare de Hristos fara sa vrea, doar pentru ca, fiind politicos si neavand argumente, nestiind, se trezeste sa spuna iudeului ca da, poate are si el dreptate, in talcuirile sale ale profetiilor…

Revenind la problema textului masoretic… Cand am afirmat ca el a fost creat intr-un context polemic (si de urmasii fariseilor, ceea ce este relevant; este nerealist, din punct de vedere istoric sa ne asteptam ca rabinii nu sa nu fi mostenit ‘trauma’ parintilor lor spirituali. Totusi, rastignirea lui Hristos a fost un eveniment ce a zguduit Ierusalimul, a fost precedat de o indelunga confruntare polemica cu Hristos, a fost realizata prin negocieri cu autoritatea romana, urmata de masuri de reprimare a ucenicilor etc.) nu am afirmat de la mine. Atat IPS Bartolomeu Anania, in singura editie critica si adnotata a Bibliei pe care o avem, cat si diac. Ioan Ica jr (in Canonul Ortodoxiei, pp. 163-169) afirma acelasi lucru: 1. sunt diferente notabile intre varianta rabinica si Septuaginta sau variantele grecesti si 2. aceste deosebiri (sau, cel putin, o parte din ele) nu sunt intamplatoare, ci rodul unui context polemic in care principalii “concurenti” sunt crestinii.

As avea rugamintea sa fiu inteles in mod adecvat. Nu este vorba de a face speculatii asupra intentiilor cuiva (deci nu avem temeri ignorante sau tunam si fulgeram impotriva cuiva), ci de a intelege contextul in care au luat nastere doua traditii diferite si incompatibile cum sunt cele evreiesti (rabinice) si cele crestine. Tocmai pentru ca se raporteaza la acelasi Vechi Testament (pastrat insa in variante diferite), diferentele sunt atat de mari, deoarece receptarea, talcuirea si practicarea lor sunt diametral opuse, prin raportare la Persoana lui Hristos.

Sper ca am fost ceva mai clar, de aceasta data. De altfel, cred ca claritatea este necesara, atunci cand jonglam cu variante biblice diferite. O putem face si nu asta e problema, nu pentru acest lucru ne-am sesizat cu privire la articolul din Lumina (au mai fost astfel de articole, si nu am reactionat), ci pentru ambiguitatea privitor la teme importante de credinta care sunt sigur ca nu a fost intentionata. Claritatea inseamna sa nu uitam niciodata referentialul nostru si, mai ales, sa nu uitam sa le explicam si altora fundamentele de pe care plecam in analizele noastre. Altfel, cititorul, lipsit de firul Ariadnei, se poate rataci oricand in labirintul palimpsestelor.

Adaugam cateva explicatii punctuale:

– in Noul Testament NU se citeaza din textul masoretic, cum ar putea intelege cineva din articolul citat, pentru simplul fapt ca acesta nu exista pe vremea apostolilor, fiind finalizat intre sec. VIII-XI. Chiar si asa, varianta ebraica e folosita de putine ori in NT; Apostolul Pavel, cel care era cel mai “educat” in ale Legii, dupa cum singur marturiseste, foloseste o singura data (dintre care unele sunt adevarate talcuiri din Vechiul Testament, cum e cea catre Evrei) o trimitere din variantele ebraice.

– in acest sens, formularile mesianice care s-au pastrat in varianta masoretica nu sunt “meritul” acestui text, ci ele reflecta variantele ebraice originale, variante care au fost distruse odata cu devastarea Ierusalmului de catre romani.

– exemplele citate din Sfintii Parinti sunt cu totul periferice si nu pot fi folosite drept argument pentru a considera textul masoretic drept normativ, inclusiv pentru banalul fapt ca… nici pe vremea lor nu exista acest text! Intr-adevar, sunt citati Sfintii Parinti Ioan Gura de Aur si Vasile cel Mare in conditiile in care, dupa cum am precizat deja, textul masoretic este definitivat intre sec. VIII-XI.

Concluzie: cum e posibil sa consideri textul masoretic text “normativ, traditie biblica inspirata si comuna, izvor al credintei” (expresii folosite de dl. prof. Al. Mihaila), cand:

1. Apostolii si Sfintii Parintii nu l-au folosit, ci au citat din variantele ebraice anterioare textului masoretic sau din traduceri grecesti ale iudeilor contemporane lor.

2. Este demn de mentinat ca traducatorii evrei (Aquila, Symmachus şi Theodotion) dati ca exemplu pentru ca erau folositi de Sfintii Parinti nu sunt masoreti, ci personalitati distincte care traduc Vechiul Testament in greaca pana in sec. 3.  Mai mult, unul din traducatorii iudei invocati in articol, Symmachus, era ebionit, adica apartinea unei secte iudaice care il considera pe Hristos profet dar nu primea divintatea sa.

Faptul ca nu exista o legatura pe filiera traditionala intre variantele ebraice folosite de Apostoli si Sfintii Parinti si textul masoretic o atesta si urmatorul grafic, din care se vede limpede ca textul masoretic se constituie ca o traditie paralela cu Septuaginta si cu editiile evreiesti folosite de Sfintii Parinti: http://en.wikipedia.org/wiki/File:TextsOT.PNG

3. Textul masoretic, spre deosebire de variantele ebraice originale, este elaborat, transcris, selectat si, de-a lungul timpului (pana in sec. XI) adnotat de rabini, urmasii fariseilor. (a se vedea aici: http://www.bibliahebraica.com/the_texts/leningrad_codex.htm

Avand in vedere toate aceste lucruri, nu putem decat sa constatam faptul ca Lumina considera, in pragul Saptamanii Mari a Patimilor Domnului, varianta rabinica/masoretica a Vechiului Testament drept egala a Septuagintei, in dispretul intregii Traditii a Bisericii. Cum poate fi “izvor de credinta” textul biblic al celor care, asemenea stramosilor lor farisei, nu primesc pe Mantuitorul?

In al doilea rand, receptarea lor este si mai diferita. Practic, Legea si Profetii se vad implinite in persoana Mantuitorului Hristos. Cele pe care le regasim in Vechiul Testament sunt tipuri, prefigurari ale realitatii mantuitoare legate de intruparea Domnului, de revelatia Sfintei Treimi si a Bisericii instituita prin Cincizecime sau Pogorarea Duhului Sfant. Ceea ce inseamna ca semnificatia pe care o are textul VT pentru un crestin este cu totul diferita, radical diferita fata de semnificatia pe care o are acest text pentru un iudeu. Cale de impacare nu poate fi. Spiritualitatea nu poate fi comuna, de vreme ce noi avem Mesia, iar ei il asteapta inca, pe baza unor interpretari eronate ale Scripturilor.

Parintii Bisericii au aratat ca mesia asteptat de evrei va fi acelasi cu antihristul profetit in Apocalipsa Sf. Ioan. Sf. Ioan Gura de Aur in talcuirile sale la Noul Testament, Sf. Efrem Sirul, Sf. Ioan Damaschin au aratat foarte clar acest lucru, pentru a cita doar cele mai cunoscute nume. Iata ce spune, de pilda, Sf. Ioan Damaschin:

(…)  Trebuie, însă, mai întâi să se propovăduiască Evanghelia la toate neamurile, după cum a spus Domnul (Matei 24, 14). Şi atunci va veni mustrarea iudeilor potrivnici lui Dumnezeu. Domnul le-a spus lor: „Eu am venit în numele Tatălui Meu şi nu mă primiţi; vine altul în numele lui şi pe acela îl veţi primi (Ioan 5, 43). Iar Apostolul: „Pentru aceea, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să se mântuiască, va trimite lor Domnul lucrarea înşelăciunii, ca să creadă minciunii, pentru a fi osândiţi toţi acei care n-au crezut adevărului, ci le-a plăcut nedreptatea (2 Tesaloniceni 2, 10-12).

Aşadar, iudeii n-au primit pe Domnul Iisus Hristos şi Dumnezeu care este Fiul lui Dumnezeu, dar vor primi pe înşelător, pe cel care se numeşte pe sine Dumnezeu. Că se va numi pe sine însuşi Dumnezeu, îl învaţă îngerul pe Daniil, spunând aşa: „Nu va ţine seama de Dumnezeul părinţilor lui” (Daniil 11, 37). Iar Apostolul spune: „să nu vă amăgească pe voi nici într-un chip, că va veni mai întâi lepădarea de credinţă şi se va arăta omul păcatului, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă pe sine mai presus de tot ce este Dumnezeu sau este închinat, aşa încât să şadă el, arătându-se pe sineşi cum că ar fi Dumnezeu” (2 Tesaloniceni 2, 3-4). Când spune Apostolul „în Biserica lui Dumnezeu”, nu vorbeşte de Biserica noastră, ci de cea veche, cea iudaică. Căci Antihrist nu va veni la noi, ci la iudei. Nu va veni pentru Hristos, ci contra lui Hristos; pentru acest motiv se şi numeşte Antihrist. (…)

Nimeni nu ar cere cuiva, mai ales patriarhului Daniel, sa aiba aceeasi marturisire de credinta in dialogurile cu iudeii pe care a dat-o IPS Serafim de Pireu, dar nimeni nu l-a obligat pe patriarh sa afirme lucruri gratuite si false, adica ne-necesare intr-o intalnire de protocol sunt suficiente politeturile neutre. Apropo de marturisirea Inaltului Serafim si in continuarea celor spuse mai sus despre comunitatile de interpretare diferite ale Scripturii, mai trebuie adaugat ceva: traditia rabinica de interpretare a Vechiului Testament se regaseste in Talmud, iar alte variante se regasesc in Cabala, scrieri si traditii perfect anti-crestine in duh si-n slova:

(…) Domnul Frizis se referă şi la Cabala, care chipurile ar constitui cunoaşterea esoterică a Torei. Cabala însă, aşa cum menţionează înşişi rabinii în textele lor (Scholem, Εἰσαγωγή στήν Καμπάλα [Introducere în Cabala]; Roihlini, Ἡ τέχνη τῆς Καμπάλα [Arta Cabalei]; Waite AE, Doctrine and Literature of the Kabala, Hall MP, The secret teaching of all ages), nu constituie cunoaşterea esoterică a Vechiului Testament, ci totala denaturare a acestuia, în aşa măsură, încât Dumnezeu este considerat o divinitate impersonală, Ein Sofnimicul absolut”. Creaţia este considerată o continuă evoluţie-manifestare a „Dumnezeului-nimic”, pe care rabinii misticişti o prezintă în termenii apofatismului absolut, folosind tehnica ocultistă a meditaţiei, ca fiind, chipurile, predestinată să renască în epoca venirii aşa-numitului Mesia, în fapt epocă a unirii cu Lucifer. Cabala este calea unirii oamenilor cu demonii. (…)

teismul Vechiului Testament al drepţilor şi profeţilor a fost transformat în luciferism şi cult satanic de profetismul instituit de rabinii poporului evreu. Exact din acelaşi motiv rabinii au întocmit cutremurătorul Talmud prin care au alterat complet întreaga dimensiune duhovnicească şi ontologică a Legii şi a Profeţilor şi prin care neagă cu furie şi cu terorizantă îndârjire pe singurul Mesia adevărat, pe Fiul şi Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu Tatăl, Iisus Hristos.

Profetismul vechitestamentar, pe care deliberat iudaismul doreşte să îl ignore, constituie edificiul de diamant al dumnezeirii după fire (φύσις) şi fiinţă (οὐσία) a adevăratului Mesia, a Domnului nostru Iisus Hristos. (…)

Profeţii lui Israel, ajunşi la asemănarea cu Dumnezeu, au profeţit clar despre întruparea Cuvântului veşnic al lui Dumnezeu, au înainte-vestit lucrarea Sa teandrică de după întrupare, răstignirea şi învierea Sa din morţi şi propovăduirea învăţăturii Sale în toată lumea. Am putea să scriem zile în şir despre combaterea ereziilor şi a neadevărurilor rabinilor lui Israel, dar ne limitează spaţiul. Încheiem însă cu observaţia esenţială pe care a făcut-o răposatul David Cooper, fost rabin convertit la ortodoxie. Acesta, în extrem de importanta sa carte «Ὁ Θεός τοῦ Ἰσραήλ» (Dumnezeul lui Israel), care „a dispărut” [de pe piaţă] în urma intervenţiei Sionismului internaţional, a demonstrat că adevăratul Dumnezeu al Vechiului Testament este Triipostatic, Unul şi Unicul Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. (…)

Să nu se mai simtă deci deranjaţi rabinii poporului evreu când, în acord cu învăţăturile Scripturii, Biserica de-a lungul istoriei vesteşte că Mesia pe care îl aşteaptă evreii este înfricoşătorul Antihrist. De altfel, preocuparea cu Cabala şi cu ocultismul acesteia, cu invocările de demoni şi cu magia neagră, folosirea aşa-numitei Solomoniki[3] [Σολωμονική], îi „pre-găteşte” eficient [pentru venirea lui Antihrist]. (…)

2. Misiune profetica?

Misiunea profetica a ortodoxiei nu poate intra decat in conflict (al cuvantului!, cel putin din partea noastra) cu misiunea profetica a iudaismului. Pentru motivele aratate mai sus: ortodoxul il propovaduieste pe Hristos, propovaduieste Ierusalimul cel Ceresc, ce va veni DUPA sfarsitul lumii acesteia si Judecata de Apoi, pe cand iudeul il asteapta si marturiseste pe mesia-antihrist si Ierusalimul cel pamantesc, adica o imparatie universala lumeasca in care versetele eshatologice ale Vechiului Testament sunt luate in sensul lor literar, la propriu.

Da, putem trai laolalta, putem avea responsabilitati sociale laolalta, atat ca persoane cat si in calitate de comunitati, dar nu avem bogatie spirituala comuna si misiunea noastra profetica ne desparte radical.

Dar, asa cum ne aduce aminte chiar Patriarhul, o asemenea pozitie nu este o noutate pentru Intaistatatorul Bisericii noastre:

În cuvântul pe care l-am rostit cu prilejul deschiderii Simpozionului internaţional iudeo-creştin de la Durău, din ziua de 20 iulie 1998, în calitatea noastră de atunci de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Vă adresam, Domnule Mare Rabin, un cald şi prietenesc cuvânt de bun venit în România.

Este vorba despre un simpozion despre care am scris mai demult:

In anul 1998, intre 20-22 iulie a avut loc, la Durau – in vestitul centru ecumenist infiintat de actualul PreaFericit Daniel Simpozionul Iudeo-Crestin “spiritualitatea psalmilor si morala sociala a profetilor”. La Simpozion au participat rabini de mare rang si preoti profesori universitari ortodocsi. Evenimentul a fost prezentat pe larg, cu luarile de cuvant ale participantilor, in paginile revistei Teologie si Viata, nr. 5-12, mai-decembrie 1998, publicatie a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, condusa pe atunci de IPS Daniel, actualul patriarh. Simpozionul, asadar, reprezeninta un punctul de vedere asumat de autoritatea arhiereasca a (pe atunci) IPS Daniel.

Pe scurt, interpretarea profetilor Vechiului Testament a fost facuta in cheie sociala, chiar socialista. Profetii sunt prezentati de preotii profesori si rabinii participanti drept propovaduitori ai “dreptatii sociale”, ai “eticii sociale” si ca aparatori ai demnitatii umane. Adica, propovaduitori ai unei ordini ideologice omenesti utopice, in care “dreptatea si pacea” stapanesc. O oranduire sociala perfecta, lucru pe care Dumnezeu niciodata nu l-a fagaduit omenirii. Nimic mai departe de mesajul proorocilor, care au anuntat venirea Mantuitorului si distrugerea acestei lumi asa cum este ea acum. Profetii au propovaduit Imparatia lui Dumnezeu, care nu este din aceasta lume. Noii teologi afirma insa ca proorocii propovaduiesc o imparatie lumeasca.

Mai grav decat atat este insa faptul ca preotii profesori ortodocsi, prin interpretarea ideologica a profetilor, legitimeaza si asuma interpretarea rabinica a acestora. Care este aceasta? In luarea sa de cuvant din cadrul Simpozionului, rabinul sef al orasului Haifa, Shear Iashuv Cohen, a afirmat, in fata auditoriului ortodox, urmatoarele:

Toate popoarele isi vor da mana, iar Ierusalimul, orasul dreptatii si al justitiei, va fi orasul pacii pentru poporul evreu si pentru toate popoarele. Sa ne rugam pentru binele Ierusalimului, caci de binele lui depinde si binele poporului evreu, ca si al tuturor popoarelor lumii, acum si in veci, Amin! (Teologie si Viata, p. 64).

Mai departe, rabinul Rene Samuel Sirat, Vicepresedintele Consiliului Rabinic European, afirma mult mai transant:

Noi trebuie sa ne pregatim sa auzim pe Profetul Eliahu, care va anunta venirea lui Mesia al Dreptatii, al Binecuvantarii, al Milei, al Adevarului si al Pacii. (Teologie si Viata, p. 67).

Asadar, profetii sunt folositi pe post de ideologi ai unei noi ordini mondiale, in care Ierusalimul este capitala spirituala a lumii, iar stapanul va fi “Mesia”  rabinilor. Ce este grav in aceasta? Participarea si girul teologilor ortodocsi dat acestei viziuni asupra lumii, viziune care nu este doar hiliasta si promotoare a unui soi de socialism global, ci care Il neaga implicit pe Domnul  si Mantuitorul nostru Iisus Hristos si care il vesteste pe falsul mesia asteptat de evrei, care nu este, potrivit invataturii ortodoxe, altul decat insusi Antihristul.

Iata, de pilda, talcuirea data profetilor de un preot profesor ortodox participant la Simpozion, autorul articolului “Mesajul etic al profetilor si actualitatea lui”:

“putem afirma ca mesajul etic al profetilor este de mare actualitate si pentru a sublinia acest adevar este suficient sa vorbim numai despre viziunile lor marete, despre ordinea noua sociala care va fi intemeiata pe pace si dreptate... Potrivit prevestirilor profetice, noua societate se va organiza dupa principiile pacii si dreptatii, neamurile vor preface armele in unelte pentru lucrarea pamantului… “(Teologie si Viata, p. 80).

Si mai grava este urmatoarea talcuire, preluata din articolul “Dreptatea sociala in scrierile biblice”:

“Cu toate ca indemnurile si sfaturile profetilor adresate contemporanilor nu au fost intotdeauna ascultate, ei n-au incetat totusi a arata ca intr-un viitor indepartat tot ceea ce ei au propovaduit se va implini intocmai, iar aceasta implinire ei au pus-o in stransa legatura cu venirea lui Mesia. Imparatia mesianica, asa cum o concepeau ei, se caracterizeaza sub aspect social prin pacea si dreptatea asezate la temelia ei.” (Teologie si Viata, p. 88).

Dar a afirma ca profetii au propovaduit despre o imparatie din acest veac este lepadarea viziunii ortodoxe asupra profetiilor si rasturnarea intregii propovaduiri evanghelice! Mesia a venit deja in Persoana lui Iisus Hristos, iar imparatia mesianica este Biserica, si, dupa Judecata, Noul Ierusalim, Imparatia cerurilor. Acesta este adevarul Bisericii Ortodoxe. Orice asteptare a unei impliniri in acest veac si al unei proiectari in aceasta lume a fagaduintelor profetice implica negarea lui Hristos ca Mesia si asteptarea unui altuia. (…)

Cumva Patriarhul Daniel incearca sa fie epigonul lipsit de originalitate al Papei Benedict, cunoscut pentru reinterpretarea data relatiei dintre catolicism si iudaism si privilegierea ideii ca exista o mostenire… dar si o asteptare comuna a crestinilor cu iudeii?

Drept incheiere, ne aducem aminte ca, in aceeasi zi in care sarbatorim inceputul anului bisericesc, il pomenim si pe Dreptul Isus Navi, prefigurare a Mantuitorului, inclusiv prin numele sau. Isus Navi a fost calauza si conducatorul poporului iudeu, vechiului Israel, in Pamantul Fagaduintei. La finalul vietii sale, dupa ce Israel alungase si nimicise neamurile idolatre, dar nu cu sabia sa, ci cu ajutorul Celui Preainalt, tine o cuvantare catre poporul iudeu. Ceea ce surprinde este prorocia “neagra”, cum o numeste Inaltul Bartolomeu, referitoare la viitoarea apostazie a lui Israel:

Iar Iosua a zis către popor: „Nu-I veţi putea sluji Domnului, fiindcă Dumnezeu este sfânt; şi, gelos fiind, nu vă va trece cu vederea păcatele şi nelegiuirile. De câte ori Îl veţi părăsi pe Domnul şi veţi sluji la dumnezei străini, de atâtea ori El va veni şi vă va necăji şi vă va nimici, de vreme ce El, dimpotrivă, v’a făcut bine.“

Iar poporul a zis către Iosua: „Nu, ci Domnului Îi vom sluji!“

Iar Iosua a zis către popor: „Voi sunteţi martori împotriva voastră, de vreme ce voi L-aţi ales pe Domnul să-I slujiţi.” (Iosua, 19-22)

Dreptul stia, profetic, toate caderile poporului iudeu ce vor urma dupa instalarea in Pamantul Fagaduintei, caderi care vor culmina cu prigonirea si uciderea propriului lor Mantuitor, nadejdea si asteptarea tuturor prorocilor vechi-testamentari. Si asa au ajuns iudeii martori impotriva lor insile, implinind cuvantul infricosator al lui Isus Navi cand au strigat in fata lui Pilat : Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!

Dar inca ceva: exista nadejde. Domnul, in milostivirea Sa, nu a tinut cont de blestemul aruncat de iudei asupra lor insile, ci a cautat, pentru cei care au avut sinceritate, intoarcerea, si avem cel mai bun exemplu asupra acestei purtari de grija pe Sfantul Apostol Pavel. In plus, in toata chestiunea iudaismului, aceleasi profetii si aceiasi Parinti care ne-au spus ca mesia asteptat de iudei va fi antihristul, ne arata ca multi iudei sinceri in credinta lor nu il vor primi pe acesta, ci vor primi propovaduirea Prorocilor Ilie si Enoh si se vor intoarce la Biserica.

Legaturi

(…) Papa îl aşteaptă şi el pe Mesia iudeilor

În anul 2002, Biserica Catolică a făcut unul dintre cele mai surprinzătoare gesturi pe plan dogmatic în privinţa raporturilor cu religia iudaică. În volumul „Poporul evreu şi sfintele sale scripturi în Biblia creştinilor”, elaborat de Comisia Pontificală Biblică, se face o analiză a raporturilor dintre romano-catolicism şi iudaismul rabinic. În prefaţa acestei cărţi, Papa Benedict, pe atunci Cardinalul Ratzinger, afirmă faptul că atât catolicii, cât şi evreii îl aşteaptă pe acelaşi Mesia:

Aşteptarea mesianică a evreilor nu este zadarnică. Poate deveni pentru noi, creştinii, un puternic stimul ca să păstrăm vie dimensiunea eshatologică a credinţei noastre. Ca şi ei, şi noi trăim într-o aşteptare. Deosebirea este că, pentru noi, Cel ce va să vină va avea trăsăturile acelui Iisus care deja a venit, şi e deja prezent şi activ printre noi”.

În acelaşi volum, Biserica Romano-Catolică recunoaşte validitatea interpretării date de conducătorii iudaici contemporani Vechiului Testament; tot acolo, romano-catolicii îşi cer iertare pentru acele pasaje din Noul Testament care au, zice-se, o conotaţie antisemită! Toate aceste afirmaţii sunt făcute cu diplomaţie, dându-se aparenţa păstrării integrităţii crezului romano-catolic, dar în fapt acceptându-se legitimitatea iudaismului rabinic.

Cum trebuie înţelese aceste afirmaţii din perspectivă ortodoxă? În primul rând, tradiţia Vechiului Testament, aşa cum afirmă toţi Sfinţii Părinţi, îndeosebi Sfântul Ioan Gură-de-Aur (în scrierea Către Iudei), este moştenită în întregime de Biserica creştină (Biserica Ortodoxă). Din punct de vedere istoric, poporul iudeu avea mai multe şcoli religioase în timpul venirii Mântuitorului: cea a fariseilor, cea a saducheilor, cea a irodienilor etc. După distrugerea cetăţii Ierusalim de către Împăratul Vespasian, fariseii au rămas singurii reprezentanţi religioşi ai iudeilor – aceiaşi farisei care au fost vrăjmaşii cei mai neîmpăcaţi ai Mântuitorului şi Apostolilor. Ei au pus mâna pe locurile de frunte ale poporului şi au început să falsifice întreaga tradiţie veche a evreilor, pentru a opri răspândirea creştinismului, socotit o erezie. S-au făcut, astfel, modificări importante în prorociile Vechiului Testament, înlăturându-se sau schimbându-se unele pasaje care îl identificau pe Mesia cu Iisus Nazarineanul. Versiunea ebraică de astăzi a cărţilor Vechiului Testament, aşa-numitul text masoretic, diferă în anumite puncte esenţiale de ediţia Septuagintei, singura versiune a scrierilor biblice vechi-testamentare ce ni s-a transmis neatinsă în cursul a aproape 2500 de ani. Iar singura Biserică ce a păstrat Septuaginta, de-a lungul veacurilor, ca text scripturistic în uz, este Biserica Ortodoxă – cu câteva mici excepţii contemporane (pentru detalii, a se vedea „Biblia. Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod”, EIBMBOR, 2001, în traducerea Mitropolitului Bartolomeu Anania).

Aceste fapte istorice erau cunoscute de Papă şi ceilalţi prelaţi ai catolicismului. Astfel, legitimarea tradiţiei rabinice post-creştine înseamnă legitimarea unui fals istoric şi a unei viziuni religioase care-L respinge cu vehemenţă pe Iisus Hristos Mântuitorul, Mesia creştinilor. Nu există niciun punct comun între viziunea creştină despre Mesia şi cea iudeo-rabinică. Mesia, zice învăţătura rabinică, va veni ca un conducător politic şi religios, care va supune toate neamurile „poporului ales”. Va fi, adică, un împărat al întregii lumi, înzestrat cu puteri sacerdotale. Faptul că aceasta tradiţie mesianică diferă de vechea viziune a iudeilor o atestă indirect prorociile creştine care spun că, la venirea lui Antihrist, vor fi mulţi evrei, cu adevărat credincioşi Legii lui Moise, care nu îl vor primi şi se vor boteza în numele Sfintei Treimi. Este adevărat, însă, faptul că Mesia fariseilor va avea „trăsăturile” lui Iisus Nazarineanul (Antihrist înseamnă, pe greceşte, „în locul lui Hristos” – desemnând, astfel, o imitare înşelătoare, pentru a trece drept Mesia cel adevărat).

Fiecare cu tradiţia lui, aşteptându-l pe Mesia iudeilor

Un important teolog romano-catolic, Andrea Ricardi, citat de presa vremii, descria astfel noua direcţie trasată de Catolicism în volumul „Poporul evreu şi Scripturile”:

„Pe vremuri se vorbea despre moştenirea comună a trecutului. Dar acum, pentru întâia dată, se vorbeşte despre aşteptarea noastră împreună, pe viitor, a lui Mesia şi a sfârşitului de veac.

La întrebarea dacă înţelege această aşteptare ca o posibilă unire a religiilor, Ricardo a răspuns: „Nu, ci ca o aşteptare unul lângă altul”, potrivit principiului „unităţii în diversitate”.Viclenia abordării este următoarea: pentru a nu da naştere la şocuri şi împotriviri din partea oamenilor, nu se declară şi nici nu se caută contopirea marilor religii. Se doreşte în schimb ca acestea să fie golite de substanţă, de partea lor de autenticitate, oricât de mică ar fi, şi să meargă în aceeaşi direcţie. Astfel, toate religiile devin legitime una faţă de alta, deoarece toate îl aşteaptă pe acelaşi Mesia al fariseilor – nimeni altul decât „înlocuitorul lui Hristos”, adică Antihrist.

Oare evenimentele ce au avut loc câteva săptămâni în urmă la Ierusalim nu par să întărească că ne apropiem de vremurile despre care ne vorbesc prorociile mai vechi şi mai noi?

“Antihrist va fi încununat ca împărat în marea biserică din Ierusalim, cu participarea clerului şi a Patriarhului. Intrarea şi ieşirea din Ierusalim va fi liberă pentru orice om, dar atunci să vă străduiţi să nu vă duceţi, căci totul va fi spre a vă momi pe voi, ca să vă atragă în ispită”. (Sf. Lavrentie al Cernigovului)


Categorii

Ecumenism, IPS Bartolomeu Anania, Opinii, analize, Patriarhul Daniel

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

31 Commentarii la “PATRIARHUL DANIEL ELOGIAZA PE “MARELE RABIN”, crede in ”bogatia spirituala comuna” a crestinilor cu iudeii si in ”misiunea profetica” a celor doua comunitati. CARE E ADEVARUL?

  1. Va multumim dragii nostri pentru aceasta postare,vremurile sunt tot mai tulburi. Daca diavolii lucreaza la nivel de patriarh in acest fel….ce sa mai asteptam noi,cei mici,cu mai putina carte….nota voastra este ca o raza de lumina pt sufletele noastre. Cred ca patriarhul nu si-a dat seama ca s-a lepadat de Hristos, Adevaratul Dumnezeu,vestit de toti proorocii VT.Iar daca afacut-o cu buna stiinta trebuie multa rugaciune…suntem un popor pierdut.Doamne fereste! ”In iad cu arhierei cu tot…”(din cuvintele Sf.Arsenie Boca).Ma tot intreb oare cat o sa ne mai luminati cu acest site?! O sa aveti mare razboi din partea diavolului….ne rugam pt voi ,noi si familiile noastre.

  2. @gabriela:

    Va multumim si noi pentru reactie, dar trebuie sa intelegem ca nu putem merge atat de departe pana la a afirma ca Patriarhul s-ar fi lepadat de Hristos pentru acest comunicat. Apostazia este un act grav si ar insemna o marturie anti-Hristos. Aici avem un compromis discursiv limitat, tocmai pentru ca patriarhul e oricum numai nestiutor in ale teologiei – academice – nu, deci stie foarte bine cum sa maguleasca partenerii in ”dialogurile” sale interreligioase fara sa poata fi acuzat, in acelasi timp, intr-un mod intemeiat, de promovarea explicita, fatisa, a unui crez eretic. Trebuie rugaciune pentru intarirea Bisericii, trebuie sa facem pocainta, pentru ca starea duhovniceasca a poporului a si generat aceasta slabiciune generala sau afirmarea unor ierarhi care au alte ”agende” decat slujirea lui Hristos. Nu trebuie insa sa generalizam si nici sa disperam cu privire la acest lucru, pentru ca Domnul Insusi ne-a fagaduit ca va fi cu noi pana la sfarsitul veacurilor, deci nu va lipsi Biserica noastra, romaneasca, de pastori si ierarhi, chiar daca acestia vor fi imputinati.

    In ceea ce priveste nota noastra, ea are doar ”meritul” de a fi sintetizat argumentele patristice referitoare la problema de fond, aceea a raportului dintre crestinism si iudaism. Altfel, chiar si fara aceasta sinteza, am fi stiut, la nivelul bunului simt, ca cele doua sunt incompatibile. Prin nota avem la dispozitie si argumentele. E indeajuns pentru a ajuta la clarificarea, lamurirea unui subiect, pentru intarirea unor cugete mai indoilenice sau pentru demontarea unor false argumente, dar prea putin pentru a ”lumina” pe cineva. 🙂 Cat priveste razboi din partea diavolului… Apai a la guerre comme a la guerre, vorba aceea. Razboi avem deja, pentru cei care tin trena Patriarhului suntem niste ”talibani”, iar pentru fratii mincinosi suntem ”intrusi”. Dar … zicem si noi ca psalmistul:

    O dată a grăit Dumnezeu, aceste două lucruri am auzit: că puterea este a lui Dumnezeu şi a Ta, Doamne, este mila; că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui.

    Bogdaproste pentru rugaciuni! Domnul sa rasplateasca…

  3. Poate am exagerat ceea ce nu prea cred….”bogatie spirituala comuna” avem si cu catolicii,iudeii,alte culte…maine poimane ne vom hranii toti din aceeasi”tocana de legume”,treptat,treptat va avea loc ”marea unire sub un singur dumnezeu”…este un inceput”timid” al patriarhului,un fel de ”fa-te frate cu..pana treci podul! E stiut faptul ca marii rabini detin banii.Sa dea Dumnezeu sa gresesc…

  4. @gabriela:

    Nu avem acces la secretele organizatorice ale masoneriei, asa ca nu stim cine detine banii sau in ce proportie. 🙂 Ce stim cu siguranta este ca se inchina lui Mamona… si asta ne este suficient.

  5. Nu se poate vorbi de o lepadare dar…Doamne ce neinspirat! I-a periat pana si parul de pe talpa si i-a cules pana si scamele de pe chelie! Dezgustator! Vrem sa fim diplomat, curtenitor, generos cu laudele si cu vorbele bune si sfarsim prin a bate campii si a ne pierde tinuta demna de un arhiereu din Biserica lui Hristos, devenind lingusitor. Oricat de bune am dori sa fie relatiile cu toata lumea, toate gesturile si toate cuvintele trebuie foarte bine cantarite ca sa nu lasam cumva sa se inteleaga altceva si sa nu smintim! Pentru ca, sa nu uitam ca misiunea sociala a Bisericii nu este cea mai importanta, Biserica nefiind o institutie omeneasca! Misiunea sociala nu trebuie pusa mai presus de orice, deoarece ea nu prevaleaza asupra celei duhovnicesti! Degeaba ne impaunam cu realizari sociale, ingrasandu-ne ego-ul, daca uitam de misiunea principala a Bisericii si de scopul cu care a intemeiat-o insusi Hristos! Sa fim atenti ca nu cumva, cu lucrarea noastra altfel sarguincioasa, sa ne trezim ca o deturnam de la scopul si sensul ei intru Hristos! Dumnezeu sa ne lumineze pe toti!

  6. Nu sunt impotriva unor gesturi diplomatice prietenesti. Insa cand spunem “bogatie spirituala comuna” cred ca s-au depasit intru totul parametrii unei simple discutii amicale.

  7. Cartea aceasta a lui David Cooper, a fost tiparita in Romania ? As vrea s-o citesc.

  8. @Ioan L:

    Nu stim sa existe vreo editie in romana a acelei carti.

  9. Doamne ajuta si multumim pentru postare si intreaga munca depusa cu acest site! Evit sa comentez, dar am simtit nevoia azi sa va spun cat de mult insemnati si cat de importanta e munca voastra! Sunt vremuri grele in care raului i se spune bine si binelui rau…Sunt multe capcane, chiar si cei alesi iata pica in capcana si se leapada…Faceti o munca eroica! Doamne ajuta si Mantuire!

  10. Din ce in ce mai mult seamana discursul PF Daniel cu cel al Papei, in tenta umanista. Fata de cei care il dispretuiesc pe Hristos nu se cuvine asemenea reverenţa, pardon, linguşeala.

Foarte buna si exhaustiva analiza/sinteza admin ref. actualul textul iudaic al Vechiului Testament alterat de rabini, si diferentele esentiale fata de cel original, preluat de ortodoxie.

  11. Imi cer scuze dar despre care carte a lui David Cooper vorbiti, ca nu gasesc referinta in text…

  12. Da din nou fratii admini ne ajuta pentru a nu stiu cata oara sa mai pricepem si noi cate ceva. Notele sunt superbe, stiam de Septuaginta dar de textele iudeilor si istoria lor habar nu aveam. Bunul simt imi spune ca duhul lor e diferit, clar de la o posta si ca diferenta vine din ura propagata peste veacuri, indreptata impotriva Mantuitorului, dar mai mult de atat n-as fi putut spune. Multumim frati admini si Domnul sa va tina in paza Lui.

    Acum poate imi explica si mie cineva ce e cu aceste intalniri diplomatice.
    Inteleg intalnirile politice interstatale sau intre diferite organizatii internationale de ajutor dar de ce intre credinte diferite?
    Ce are de discutat Hristos cu Veliar?

    Agenda Patriarhului trebuie ca este foarte plina (macar ca porneste constructia la catedrala), de ce si-ar pierde timpul sa discute cu cei care si azi L-ar rastigni fara sa clipeasca pe Capul Bisericii al carui Patriarh este PreaFericitul?

    Sa intelegem ca isi va face loc in agenda dansului si intalniri cu mai marii triburilor monoteiste de prin lumea larga? Caci si ele au un singur dumnezeu si poate in urma unor discutii pline de politeturi aflam nu tiu ce lucruri care le-am avea in comun.

    Doamne lumineaza mintile mai marilor Bisericii Tale si tine-i Doamne in credinta dreapta ortodoxa.

  13. “Iarăşi îţi aduc, fiu credincios al Bisericii de Răsărit, cuvânt de sfat nemincinos şi bun. Acest cuvânt nu e al meu: este cuvântul Sfinţilor Părinţi. De la ei vin toate sfaturile mele. Păzeşte-ţi mintea şi inima de învăţătura mincinoasă. Nu vorbi despre creştinism cu oameni molipsiţi de învăţături mincinoase; nu citi cărţi despre creştinism scrise de dascăli mincinoşi. Adevărul se află în tovărăşia Duhului Sfânt: El este Duhul Adevărului. Minciuna o însoţeşte şi o ajută duhul diavolului, care este minciună şi părintele minciunii”. (Sf. Ignatie Briancianinov)

  14. Articolul tratează o temă fundamentală: moştenirea iudaică în creştinism, sau mai exact în Ortodoxie.Tema centrală este mesianismul, sau mai precis dacă Iisus este Mesia sau nu. Desigur noi ştim Adevărul, căci Iisus Cristos (adică Mesia) este “Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat”. Asta însă nici un iudeu nu va accepta şi tocmai de aceea toţi “diplomaţii” creştini evită această discuţie.

    Desigur spaţiul nu a permis să se atingă măcar, multe alte deosebiri între noi şi iudaici, ca să facă desuet termenul de “iudeo-creştinism”: nemurirea sufletului, viaţa veşnică, a doua venire a lui Iisus, Judecata de Apoi, existenţa îngerilor (admisă târziu şi parţial de o parte din iudei), sărbătorile, etc. Nu avem nici o sărbătoare comună cu evreii şi dacă Paştile par că au o descendenţă din Paştile iudeaic, ca semnificaţie sunt cu totul şi cu totul altceva, şi de aceea Sfinţii Părinţi când au stabilit Pascalia au precizat clar, (printre altele): “să fie diferit de Paştile evreilor”.

    Toate aceste subiecte şi desigur multe altele trebuie prezentate şi discutate de cei îndreptăţiţi şi vrednici.

    O problemă vreau să o subliniez: nu cunosc în detaliu argumentele atribuirii Septuagintei o origine în secolul al III-lea î.H., dar am trei nedumeriri.

    Una se referă la numele în sine: Septuaginta este un termen latin care înseamnă şaptezeci (aluzie la legenda celor şapătezeci şi doi de rabini care au fost puşi să traducă simultan textul din ebraică în greacă). Pe atunci Roma nu cucerise nici măcar toată peninsula italică aşa că este greu de crezut că prin regatele marelui imperiul al lui urmaşilor lui Alexandru Macedon, să fi fost prea mulţi interesaţi de o carte cu titlu latinesc. Desigur este posibil ca traducerea să se fi făcut în secolul al III-lea iar numele să fi foat adoptat mai tîrziu, în perioada romană (sec I î.H – I d.H.). Pe de altă parte este foarte posibil, ţinând cont de “specificul tracic” al mecedonilor şi a limbii koine, care s-a generalizat în tot Orientul mijlociu, ca septuaginta să fi însemnat acelaşi lucru şi în latină ca şi în koine.

    Pe de altă parte nu cunosc să fi circulat prin mediile filozofice greceşti din secolele de dinainte de Hristos acest text. Asta desigur nu înseamnă că n-ar fi putut exista, dar tocmai de aceea este necesară o lămurire şi eventual o dezbatere.

    Un al treilea argument ar fi faptul că aposolii nu erau şcoliţi (cei mai mulţi dintre ei desigur) aşa că un text în greacă (iar greaca literară diferea enorm de koine!), nu prea ar fi prezentat interes, atâta timp cât circulau textele ebraice şi mai ales tradiţia populară. Local, în Palestina, era vorbită mai mult aramaica, iar ebraică nu mai puteau înţelege decât câţiva îmvăţaţi.

    Desigur, acestea sunt doar consideraţii marginale care nu schimbă cu nimic mesajul excepţional al articolului, care trebuie citit, recitit şi înţeles de noi toţi creştinii ortodocşi.

    Doamne ajută!

    M.F.

  15. @Marius Finca:

    Multumim pentru completari si pentru interventia competenta cu care ati largit spectrul problematicii. Asa cum spuneam si mai sus, sinteza de aici are singurul “merit” de a pune in ordine cateva consideratii generale, oarecum minimale pentru oricine ar vrea sa se “califice” la o discutie cat de cat substantiala despre raportul dintre crestinism si iudaism. Nu am intrat in detalii, si nu am abordat toate temele ce ne diferentiaza de iudaism. Sunt si alte deosebiri fundamentale care sunt foarte sugestive, cum ar fi chiar forma actuala a iudaismului, bazata de rabini lipsita de preotie din motive istorico-teologice si mostenitoare a partidei fariseilor, supravietoarea unei concurente acerbe si sangeroase cu partida saducheilor:

    Henceforth Jewish life was regulated by the teachings of the Pharisees; the whole history of Judaism was reconstructed from the Pharisaic point of view, and a new aspect was given to the Sanhedrin of the past. A new chain of tradition supplanted the older, priestly tradition (Abot i. 1). Pharisaism shaped the character of Judaism and the life and thought of the Jew for all the future. True, it gave the Jewish religion a legalistic tendency and made “separatism” its chief characteristic; yet only thus were the pure monotheistic faith, the ethical ideal, and the intellectual and spiritual character of the Jew preserved in the midst of the downfall of the old world and the deluge of barbarism which swept over the medieval world.

    Read more: http://www.jewishencyclopedia.com/view.jsp?artid=252&letter=P#924#ixzz1XFdkwblN

    Revenind la Septuaginta…

    Nu ne-am preocupat de originea numelui, asa ca doar ne putem da cu parerea sau, pentru a formula mai pretentios, putem avansa ipoteze la nivelul bunului simt. Oricum, chiar si fara a risca explicatii, faptul ca numele VT tradus de cei 72 intelepti a ramas cunoscut in istorie in forma sa latina, desi s-a nascut intr-un imperiu elen, nu spune mai mult decat ceea ce tocmai am formulat: anume, ca o opera de limba greaca a ramas cunoscuta cu nume latin.

    Faptul ca nu a fost folosit in mediile filosofice eline, chiar daca ar necesita explicatii, iarasi nu spune mare lucru pe fond. La cum au reactionat filosofii la predica Sf. Ap. Pavel din Agora, se prea poate ca textul Septuagintei sa nu ii fi inspirat prea mult in speculatiile filosofice. 🙂 Oricum, a face disponibil un text intr-o limba nu ajunge pentru a il integra discutiilor filosofice. In primul rand, ar fi trebuit sa devina interesati de el, sa aiba un motiv de a specula asupra sa si de a nu-l considera strain de preocuparile lor teoretice. In al doilea rand, ar fi trebuit sa il si inteleaga, relativ macar, adica sa aiba totusi o alura cat de cat similara cu ceea ce cunosteau deja.

    Nescolirea apostolilor este o realitate mai mult de nivel social si ea nu inseamna, totusi, analfabetism duhovnicesc. De altfel, poate suna prea “prost” (in sensul vechi al cuvantului, de simplu) faptul ca Apostolii au fost invatati de la Duhul Sfant toata bogatia si sensul Scripturilor si ca, pentru noi, cea mai buna dovada ca Septuaginta este varianta corecta a VT este chiar aceasta alegere implicita a ei de catre Duhul Sfant prin Sf. Apostoli si Evanghelisti. In orice caz, Sf. Ev. Matei, Luca, Sf. Ap. Pavel nu erau deloc nescoliti, dimpotriva. Iar la Sf. Ev. Ioan inaltimea teologica este intr-atat de mare incat e superfluu sa se puna problema scolilor pe care le avea.

    Doamne, ajuta!

  16. Se pare ca numele de Septuaginta apare doar in cadrul studiilor occidentale şi la autorii care s-au scolit pe aceasta filiera. In spaţiul grecesc s-a folosit din totdeauna titulatura Εβδομήκοντα (Evdomikonda, adica “a celor saptezeci”. De asemenea, pe langa argumentele de bun simţ aduse mai sus pentru VT grecesc este si prezenta acestei versiuni in mod neintrerupt in cultul liturgic al Bisericii, de aproape 2000 de ani. Desigur acest lucru este mult mai clar in cultul Bisericii Greciei, decat de pilda la noi sau la rusi unde se utilizeaza traducerile. De aici, de la traduceri, apar un mare numar de probleme, care alimenteaza falsele proble ale teologiei stiintifice, ce nu respecta Traditia Bisericii. Ma intreb, ca veni vorba, cu ce autoritate tipareste ed. Polirom o carte normativa a Bisericii? (Ma refer desigur la Septuaginta).
    In fine, cert este ca lucrurile sunt neclare si supuse criticii in toata teologia stiintifica indiferent de ramura, pentru ca asta tine chiar de esenta ei, pentru ca fara sa-si dea seama se inscrie in cultura post-moderna al carei principiu este relativismul absolut. Insa pentru cine doreste sa respecte Traditia lucrurile sunt foarte clare, asa cum sunt toate adevarurile Ortodoxiei. Mai scurt spus, aici este in fond o problema de credinta. Crezi sau nu ceea ce a predanisit Biserica ca adevar mantuitor. Altfel ajungi, pe baza noilor cercetari, la aberatii incredibile de tipul, “sfantul Isaac Sirul a fost nestorian”, “Origen a fost nedreptaţit”, “ortodox copt” etc., etc., in fapt dovezi ale necredintei, ale lipsei identitaţii ortodoxe.
    Doamne ajuta

  17. http://www.ziarullumina.ro/articole;1717;1;62216;0;Ambasadorul-Israelului-in-vizita-la-Patriarhia-Romana.html

    În cadrul întâlnirii a fost abordată şi problema atitudinii Patriarhiei Ierusalimului faţă de Aşezământul românesc de la Ierihon construit pentru pelerinii români care vizitează Ţara Sfântă, cu speranţa că relaţiile Patriarhiei Române cu Patriarhia Ierusalimului se vor ameliora prin dialog bilateral.

    Asadar, se prea poate ca linguselile sa aiba un scop mai precis…

  18. Fratilor, se cuvine sa imi cer iertare pentru cuvantul greu si smintitor, cu iz de barfa pe care l-am scris mai inainte. Nu e bine! Nu mi-am mai putut gasi linistea dupa ce l-am scris si am avut si semn de la Dumnezeu! Va rog din tot sufletul sa-l stergeti si sa ma iertati pe mine pacatoasa!

  19. Doamne fereste! daca stau lucrurile asa-vai de noi. Lumineaza-le Doamne mintea, si apara-ne si pe noi,pacatosii, de sfatul celui inselator!

  20. Pingback: CIPRU, SCANTEIE A RAZBOIULUI MONDIAL? Turcia, Grecia si Israel, angrenate intr-un posibil conflict asupra apelor teritoriale ale Ciprului. PROFETII ANTIHRISTICE ALE NEOPROTESTANTILOR, MESIANISM IUDAIC SI VIZIUNEA ORTODOXA ASUPRA CONFLICTULUI
  21. Pingback: (VIDEO) Benjamin Netanyahu il asteapta pe mesia iudeilor (antihrist). MENTORUL RAU, RABBI Menachem Mendel Schneerson, CONSILIER POLITIC al presedintilor Clinton si Bush
  22. Pingback: LEGILE NOAHIDE (TALMUDICE), MASONERIA SI UNIUNEA EUROPEANA. Ce legatura este intre iudaism, SUA, revolutia franceza si "dreptul international"?
  23. Pingback: Arhiepiscopul Ciprului, alaturi de Rabinul-sef al Israelului, II EXONEREAZA PE EVREI DE RASTIGNIREA LUI HRISTOS. "Declaratie istorica pentru relatia dintre evreime si Biserica Ortodoxa"
  24. Pingback: Serbia: Episcopul Irineu Bulovici si presedintele Boris Tadici au participat la CELEBRAREA HANUKA IN SINAGOGA [video si foto]
  25. Pingback: MESIA IUDEILOR (ANTIHRIST), razboiul lui Gog si Magog (“Armaghedon”) si Imparatia Universala a Israelului, dupa PROFETIILE RABINICE (IUDAICE) -
  26. Pingback: PF Daniel la simpozionul interreligos cu RABINI din Ierusalim si Romania: SUNTEM CHEMATI SA NE MANIFESTAM ACTIV MISIUNEA PROFETICA SOCIALA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  27. Pingback: PATRIARHUL DANIEL la Bruxelles, ALATURI DE BARROSO SI VAN ROMPUY, "uitand" de Hristos si preslavind "zeul" Europa, cu morala "echitatii", a "moderatiei si vigilentei in folosirea banilor"(!) si a luptei cu... "
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare