POSTUL SI RANDUIELILE BOBOTEZEI/ Sarbatorile Nasterii Domnului in Orientul Apropiat: PRIGOANE, UCIDERI, LACRIMI SI DURERE/ Cati romani, atatea biserici!

5-01-2014 20 minute Sublinieri

4

[…]„Fiecare creştin ortodox trebuie să ia din Agheasma Mare de la Bobotează şi să o păstreze într-un vas curat şi la loc de cinste. Se gustă din aceasta pe nemâncate şi cu multă cuviinţă în zilele de ajunare şi de post sau la sărbători mari, după ce venim de la biserică, atunci când nu ne împărtăşim. Credincioşii gustă din Agheasma Mare timp de 8 opt zile în şir, începând din ajunul Bobotezei, până la încheierea praznicului, adică până la 13 ianuarie“, ne învaţă Catehismul Ortodox.

Bucuria sărbătorilor continuă! Am călătorit duhovnicește la Betleem și ne-am închinat Pruncului Sfânt asemenea magilor de la Răsărit. Ba mai mult, ne-am primenit peștera sufletelor noastre și l-am primit pe Sfântul Copil chiar în taina ființei noastre. Am colindat și am primit colindători, aducând prin colind fior sfânt de cântare cerească; a opta zi  am fost martorii când Maria, Maica Sfântă, a plinit rânduiala legii și a pus numele Iisus odorului ei. Deopotrivă, am asistat la cumpăna dintre ani, cu sufletele pline de emoție la întâlnirea timpului cu veșnicia, participând la un „revelion„ cu totul excepțional, priveghind cu Dumnezeu, cel ce a făcut vremurile și stăpânește veacurile. Darurile duhovnicești  și bucuria nespusă a întâlnirii cu Mântuitorul Hristos continuă și prin  proslăvirea Botezului Domnului, numită atât de frumos de înaintașii noștri, Teofania ori Boboteaza.

Se pare că anul acesta nu vor fi viscole și geruri năprasnice ca odinioară, când poporul credincios trebuia să înfrunte suflarea viforului ca să ajungă în sfintele locașuri pentru a se împărtăși cu aghiazma mare. Dealurile ninse, florile de gheață, lumina mohorâtă a lui ghenar dădeau sărbătorii  alura de poveste. Chiar dacă anul acesta cerul nu va voi să cearnă peste noi ninsori, iar luna lui ghenar va fi neașteptat de generoasă cu temperaturi pozitive,  slava și măreția praznicului nu suferă știrbire căci este o sărbătoare de reînnoire a botezului nostru, prin care  a început relația veșnică de viață și iubire cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Boboteaza aduce bucurie în viața noastră și pentru că noi prăznuim arătarea Domnului în lume la vârsta de 30 de ani, după ce în taină, în ascultare și rugăciune a crescut și S-a sfințit în firea Lui pământeană, pregătindu-Se pentru lucrarea mântuitoare. Praznicul Teofaniei, sau arătării Domnului în lume, ne mai bucură și  prin faptul că odată cu trupurile sfințim prin aghiazma mare și casele, fântânile, pământurile, gospodăriile noastre, locurile de muncă, mașinile cu care ne deplasăm, spațiile în care ne desfășurăm activitățile cotidiene. Prin aceasta sfințire se bucură toată făptura, arătând că Dumnezeu nu este doar biserică, ci prezent pretutindeni.  O veche zicală românească spune că „omul sfințește locul”. Cum îl sfințim, oare? Insul înstrăinat de Dumnezeu nu poate sfinți nimic. Duhul Domnului prezent în om sfințește și binecuvintează tot ce-l înconjoară. Numai în măsura în care năzuim să ne sfințim viața noastră prin legătura nezdruncinată pe care trebuie s-o avem cu izvorul vieții și al sfințeniei, cu Dumnezeu, vom reuși să împlinim vorba din bătrâni.

Înainte de luminatul praznic al Bobotezei, în ajun, Biserica a rânduit zi de post, chiar dacă aceasta este zi de duminică, așa cum este în acest an. Deja am auzit voci nedumirite. De ce  postesc duminica? Cum să fie harți vineri, iar duminică să fie ajunare?  Unii  mai inventivi  chiar au „oferit” o alternativă, amuzantă ca să nu-i spun altfel:  să ținem post vineri, când e dezlegare la mâncăruri de dulce în contul postului din ajunul Bobotezei, având în vedere că e zi de duminică și…ar fi mai la îndemână. Vă închipuiți că este o înșelare. În Ortodoxie nu sunt valabile astfel de „tranzacții”  ori schimburi de zile, de postiri. Chiar dacă pentru unii  ar părea  curios să țină post aspru în zi de duminică,  rânduiala trebuie respectată și ca să o putem împlini ar trebui să și înțelegem de ce Biserica a prevăzut această zi de postire în ajunul Bobotezei?

Ziua de 5 ianuarie are o semnificație aparte căci este premergătoare unei mari minuni pe care Dumnezeu a făcut-o cu omul, după Nașterea Mântuitorului Hristos cu trupul. Este vorba de faptul că mâna omului, își va pune mâinile,  pe creștetul Domnului, a Creatorului său. Și cum să nu postim într-o astfel de zi, pregătindu-ne pentru excepționala întâlnire dintre Creator și creatură! Mai postim și pentru că în ajunul boboteaza-botezul-domnului-in-iordanBobotezei se oficiază slujba Aghiazmei Mari, cu care preoții merg pe la casele credincioșilor și le sfințesc. După rânduială trebuie să gustăm din apa cea sfințită, or acest lucru nu-l putem face decât în stare de post și rugăciune, de ajunare. Acest post de o zi este rânduit de Biserică și pentru a  ne reculege duhovnicește ca să înțelegem cât mai deplin iubirea lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat, față de noi oamenii. Desigur, postul din ziua premergătoare Botezului Domnului, are o vechime foarte mare fiind păstrat din secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau să primească botezul. După ce erau botezaţi, puteau să participe pentru prima dată la Liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească cu dumnezeieștile merinde.

Dacă ajunul Bobotezei va cădea de luni până vineri inclusiv pravila bisericească prevede post aspru sau chiar negru. Se ajunează până la ceasul al IX-lea, după care se consumă doar fructe și legume uscate ori fierte, fără untdelemn. Dacă ajunul va cădea  în zi de sâmbătă ori duminică ca în acest an, atunci nu se mai face ajunare totală, ci, după Sfânta Liturghie și slujba Aghiazmei Mari se pot consuma bucate gătite și cu untdelemn.

Nicolae Pintilie: Sărbătorile de iarnă în mijlocul primăverii arabe

Hristos Se naşte, slăviţi-L… cântaţi Domnului tot pământul şi cu bucurie lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit”! Aceasta este expresia liturgică care exprimă bucuria Bisericii, că i s-a născut Mântuitorul. Bucuria care uneşte cerul şi pământul, îngerii şi oamenii. O bucurie pe care o simţim cu toţii, pe care o trăim mai ales liturgic, eclezial, euharistic – în marea întâlnire din dumnezeiasca Liturghie. Am putea spune că e ceva normal, că aşa au simţit şi strămoşii noştri. În lumea noastră da, e normal. Dar, din păcate, nu toţi creştinii au avut pacea cea sfântă de care ne-am bucurat noi.

De câte ori se citeşte Sfânta Evanghelie, în Duminica de după Naşterea Domnului, ni se înfăţişează o familie din Orientul Mijlociu, care fuge din calea urii omeneşti. Din scutece, Pruncul Hristos a cunoscut suferinţa. Din leagăn, a început să-Şi poarte Crucea. Nu a fost singurul. Imediat a fost urmat de 14.000 de prunci, primii martiri plăpânzi. Iar şirul nu s-a oprit nici până astăzi…

De sărbătorile Naşterii Domnului, acasă la Pruncul Hristos, în Orient, creştinii s-au bucurat – cu lacrimi. Lacrimi pentru cei dragi, care au murit, lacrimi pentru mulţi despre care nu se mai ştie nimic, lacrimi pentru bisericile şi cimitirele lor, lacrimi pentru că Hristos S-a născut într-o lume mult prea crudă.

Lacrimile au început să curgă încă din ajunul marii sărbători, pe când, în lumea noastră, copii aduceau vestea cea bună. Pe 24 decembrie 2013, la vremea vecerniei, în cartierul Dora din Bagdad, o biserică a fost minată. 26 de creştini care se aflau la sfânta rugăciune au murit, iar 38 au fost răniţi. La aceeaşi oră, în piaţa Athorien din acelaşi oraş, două bombe artizanale au vizat o cafenea deţinută de un creştin. 11 morţi şi 21 de răniţi au completat, oarecum, numărul celor de la biserică.

În Egipt, puţin după miezul nopţii de 26 decembrie, în timpul Sfintei Liturghii, o bombă a explodat în naosul bisericii copte Abba Antonie. Aici s-au înregistrat 23 de martiri şi aproximativ o sută de răniţi. Potrivit martorilor oculari, „părţi ale corpului au fost aruncate peste tot, pe stradă, în afara bisericii şi chiar în Sfântul Altar. Cei morţi au fost aşezaţi în faţa Altarului, acoperiţi cu ziare şi slujba a continuat…!”. Martorii atestă, de asemenea, că „forţele de securitate s-au retras cu o oră înainte de atentatul de la biserică”.

syria1Par fapte dintr-o lume paralelă. Fapte ale credincioşilor musulmani de rând, antrenaţi de o serie de clerici fanatici. Şi, dacă aceasta a fost atitudinea fracţiunilor neoficiale, rebele, trebuie să spunem că au existat şi reacţii guvernamentale. În majoritatea ţărilor arabe, liderii guvernamentali musulmani au depus proiecte de lege, care interzic desfăşurarea cultului liturgic creştin în perioada 6 decembrie 2013 – 7 ianuarie 2014.

În Republica Islamică Iran, a fost aprobată o hotărâre de guvern ce recomandă „bisericilor locale să reducă fastul şi festivităţile de Crăciun şi de Anul Nou, pentru a nu perturba zilele de doliu şi de autoflagelare a musulmanilor şiiţi”.

În Irak, unii profesori din şcolile elementare din Bagdad şi Mosul au programat examenele finale în ziua de 25 decembrie, forţând elevii creştini să meargă la şcoală în ziua Naşterii Domnului. Unii clerici au insistat în predicile lor că, a spune cuiva Crăciun fericit este mai rău decât curvia . . . şi chiar mai rău decât a ucide!

În lumea noastră, ne-am bucurat de colinde, de lumini şi de brazi împodobiţi, ne-am întâlnit la Biserică şi am prelungit bucuria acasă, în familie. Nu am avut zăpadă mai deloc, dar am simţit că e iarnă. Am trăit sărbătorile de iarnă, aşa cum se cuvine.

Dincolo, iarna a continuat cu o primăvară arabă, ce a adus lacrimi şi durere. Dar, Hristos S-a născut şi acolo. Poate mai mult decât la noi! Pentru că să aducă un pic de mângâiere. Acolo unde nu au răsunat colindele, au cântat sfinţii îngerii: „Hristos Se naşte, slăviţi-L… cântaţi Domnului tot pământul şi cu bucurie lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit”!

Pr. Razvan Ionescu: Câți români, atâtea biserici vrem!

Manifestăm un apetit teribil pentru a exploata în fața tuturor prin dezbateri, poziționări, analize, critici, reclamații, indignări, judecări, etc faptele societății. M-ar bucura nespus ca aceste dezbateri să fie întru căutarea unei înțelegeri mai nobile, mai aducătoare de sens și de uman pentru noi toți, dar tare mă tem că asistăm adesea la spectacolul dezolant al corbilor care se aruncă cu furie să dezgolească de carne și ultimul os al vreunui fapt de viață potențial aducător de rating și deci de bani, succes, competitivitate pe piața captării interesului oamenilor. Talkshow-urile constituie vorbirea din care trebuie cu orice preț să iasă spectacol. Scrisul jurnalistic nu este nici el mai prejos în măsura în care a spune lucrurilor pe nume te face să te întrebi deseori cărui duh și adevăr slujesc acești mânuitori de cuvinte. Dacă pentru trăitorul din vorbire, aceste dezbateri pot constitui un fel de hrană, vorbitorului din trăire creștină îi aduc sărăcire lăuntrică. Cel din urmă mai curând le evită.

Societatea are nevoie însă de jurnaliști care să cântărească duhovnicește lucrurile. A da socoteală de lucrarea lui Dumnezeu în lume manifestă prin viața Bisericii, fie aceasta marcată de nesfârșitul șir de neputințe pe care unii și alții le pot constata (și care nu pot împiedica lucrarea dumnezeiască în lume) cere un cuget compatibil cu cel al intuirii prezenței Acestuia, manifeste în pofida stricăciunii noastre. Realismul duhovnicesc nu înseamnă nici pesimism, nici optimism, el este mai presus de psihologie, este o harismă venită prin încredințarea ta poruncilor evanghelice. O raportare duhovnicească la faptele societății este posibilă doar prin viața celui care se încredințează Duhului Adevărului neîncetat. Cu alte cuvinte celui care se folosește de uneltele pe care tocmai Biserica i le pune la dispoziție pentru a-și sfinți viața și cugetul. De aici ar decurge lecturări ale faptelor societății potențial deschizătoare către duhovnicie, către luminarea înțelegerilor, către Adevăr.

Nu este al meu să judec pe unii și pe alții. Subiectul care agită spiritele acuma este cel al poziționării unora care se pun sub stindardul secularismului militant (patru ieșiți în stradă, hilar !) și care ne oferă de Sărbători (ca și cum ar vrea să-ți ilustreze ceva din felul în care unii și alții (nu) au știut să-L primească pe Pruncul Hristos în lume) șansa de a cugeta la numărul prea mare de biserici în comparație cu numărul de spitale și de școli. Diferite poziționări din media arată că subiectul naște pasiuni și ocazii în a pune la colț pe mai marii Bisericii, pe preoți, prezența creștină în asur-campaniesocietate. Nimic nou. Nu poți însă să nu te minunezi, la numărul de răniți și de infirmi duhovnicește câți suntem în România (nu o spun eu, ci statisticile: a se vedea numărul de avorturi, de crime, de infracțiuni, de mite, etc), cum de poate cineva percepe bisericile ca fiind prea multe! Și spitalele, și bisericile, și casele noastresunt pline de oameni pe care cultivarea păcatului i-a adus la infirmitate duhovnicească și adesea fizică (a se vedea numărul copleșitor de adicții în care excelăm). Nu e infirmitate și corupția, și șpaga, și orbirea în fața durerii aproapelui manifeste în spitale prin bolnavi, infirmieri, medici și manageri? Se opune cineva însănătoșirii sistemului de sănătate din România? Nu sifonările pentru interese proprii au furat bani publici, nu contractele pe șpagă au adus incompetența și pierderea? Cu acestea cine luptă, spitalul sau Biserica ?

A lansa mesaje de tipul «a fi mai bun înseamnă în primul rând să fii educat și sănătos, nu religios» arată cât de puțin le pasă unora de exemplul sfinților, cei mai buni și mai frumoși oameni ca unii care au actualizat în ei icoana omului desăvârșit, Hristos. Sfinții, deseori purtători ei înșiși de boală prin darul lui Dumnezeu primită ca martiriu, au rodit sănătatea prin dragostea de semenii lor fie în timpul vieții, fie după, prin harul dat de sfintele lor moaște (à propos, scria cineva în Adevărul că monahii de la Petru Vodă vor să «transforme» trupul deshumat recent al părintelui Calciu Dumitreasa «în moaşte». Efectiv, stai și te crucești în fața inculturii jurnalistului, cum poate fi înțelegerea celui care consideră că omul ar fi capabil să producă nestricăciunea unui mort? Vede acesta vreo diferență între mumiile Egiptului și neputrezirea harică a creștinilor? Poți face tu pe cineva ca om  sfinte moaște?). În ce privește lipsa de educație, un sfânt ca Siluan Athonitul atât de puțin trecut prin școală este dumnezeiesc în timp ce pleiada celor cu diplome (mai mult sau mai puțin plagiate) se situează hăt îndărăt în urma acestuia la capitolul trăire. Cine ajută mai mult societatea, nu cel care luminează lăuntric pe semenul său și îl scoate din orbirea unui orizont întemnițat de propriile adicții și fărădelegi? Biserica, să nu uităm, inițiatoare a învățământului în Romănia prin școlile de pe lângă mănăstiri, structural nu poate fi împotriva educației pentru că ea formează, educă, transmite, a se vedea erudiția atâtora și atâtora, Biserica sprijină educația cu înțelegerea însă că misiunea ei este să poarte pe om către infinit mai mult decât o face cultura științifică, și anume, către ceea ce duce la îndumnezeire.

Avem nevoie de mult mai multe biserici decât credeți, domnilor secular-umaniști! Fiecare român este în potențialitate o biserică ca unul chemat să adăpostească în sine prezența lui Dumnezeu. Câți români, atâtea biserici vrem! Zidurile se adaugă după aceea, în urma trăirii noastre, a tuturor. Personal, sunt fericit că fac parte dintr-un popor cu dor de sfințire! Este geniul nostru într-o Europă care excelează mai curând în altele. Iar lupta de a fi biserică se dă de către fiecare suflet în parte. Spre propria mântuire, cu exercițiul propriei libertăți…

Sfântul Sinod al Bi­sericii Ortodoxe Ro­mâ­ne, în şedinţa sa de lucru din 29 oc­tom­brie 2012, a examinat refe­ra­tul Cancelariei Sfântului Sinod în legătură cu iniţiativele Pa­tri­ar­hului României privind decla­rarea anului 2014 în Patriarhia Română ca „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)“ şi „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“.

În referatul prezentat, s-au men­ţionat mai întâi ur­mă­toa­re­le două aspecte:

1. Iniţiativa privind pro­cla­ma­­rea în anul 2014 a „Anului o­ma­gial euharistic (al Sfintei Spo­­ve­danii şi al Sfintei Îm­păr­tăşanii)“ are ca scop să aducă, astăzi, în centrul misiunii Bi­se­riciiredes­coperirea Tainei Spo­vedaniei, ca mijloc de reconciliere, vindecare, înnoire spirituală şi sfinţire a vieţii credincioşilor; evidenţierea im­por­tan­ţei şi obligativităţii Tainei Spo­vedaniei, ca pregătire pentru primirea Sfintei Euharistii; pre­gă­ti­rea şi primirea la timp a Sfintei Împărtăşanii ca mijloc de sfinţire şi înnoire a vieţii; intensificarea participării la Sfânta Liturghie, ca pregustare a prân­zu­lui în Îm­pă­ră­ţia lui Dum­nezeu şi manifestare concretă a unităţii Bisericii; pri­mi­rea Sfin­tei Împărtăşanii ca izvor tainic de putere a învierii şi vieţii veşnice; importanţa Sfintei Îm­păr­tă­şanii, ca izvor de iubire jert­felnică şi iertătoare a lui Hristos; va­lo­rificarea roadelor primirii Sfintei Împărtăşanii în viaţa preotului, a creştinilor şi a comunităţii.

2. Iniţiativa privind procla­ma­rea în anul 2014 a „Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“ are în vedere cinstirea după cuviinţă, la îm­pli­ni­rea a 300 de ani de la moartea lor martirică, a Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Con­stan­tin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache.

În continuare, s-a precizat faptul că aceste iniţiative ur­mă­resc în special următoarele aspecte: pregătirea din timp a e­ve­ni­mentelor, prin studii, articole, cărţi de reflecţie şi manifestări cu caracter liturgic, du­hov­ni­cesc, cultural-educativ, social-filantropic şi teologic-ştiinţific la toate nivelurile, dar mai ales la cel parohial; organizarea de congrese, colocvii, seminarii, confe­rin­ţe preoţeşti cu tema: Anul o­magial euharistic (al Sfintei Spo­vedanii şi al Sfintei Îm­păr­tă­şanii)“  şi cu tema Anul come­mo­rativ al Sfinţilor Martiri Brân­­coveni“; evidenţierea te­me­lor şi a activităţilor organizate prin mij­loacele media şi publicistice ale Bisericii noastre; evaluarea, la încheierea anului, a mo­dului de aducere la îndeplinire în eparhii a programului-cadru de celebrare a celor două teme propuse pentru anul 2014.

În referatul întocmit de Can­celaria Sfântului Sinod a fost prezentat şi următorul program-cadru pentru realizarea proiectului, sub aspect religios-du­hov­ni­cesc, cultural-editorialistic şi mediatic, intitulat 2014 – Anul omagial euharistic (al Sfintei Spo­vedanii şi al Sfintei Îm­păr­tă­şanii) în Patriarhia Română:

I. În primul semestru al a­nu­lui 2014tema va fi tratată sub genericul „Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie sub aspect biblico-patristic, dogmatic-mo­ral, liturgic şi pastoral şi pre­zentată astfel:

A. SFÂNTA SPOVEDANIE

1. Prezentare biblico-patristică:

a) Pocăinţa sau mărturisirea păcatelor în Sfânta Scriptură: prefigurare în Vechiul Tes­ta­ment (modele de pocăinţă, po­căinţa individuală şi pocăinţa colectivă, propovăduirea po­că­in­ţei) şi realitate în Noul Tes­ta­ment (Hristos a instituit şi a să­vârşit Taina Spovedaniei; Hris­tos a împărtăşit darul vindecării odată cu iertarea păcatelor; Hris­tos le-a dat Apostolilor şi ucenicilor săi puterea de a ierta păcatele deodată cu instituirea Tainei Preoţiei; mărturisirea păcatelor în propovăduirea Sfin­ţilor Apostoli).

b) Pocăinţa sau Taina Spo­ve­daniei în perioada patristică. Sfinţii – mari dascăli ai pocăinţei şi rugători pentru cei ce se luptă cu păcatul sau se curăţă de el prin pocăinţă.

c) Sensurile şi semnificaţiile Tai­nei Spovedaniei în teologia şi spiritualitatea ortodoxă contemporană.

d) Taina Spovedaniei ca mij­loc de vindecare spirituală şi a­pro­piere de Dumnezeu într-o lume secularizată.

2. Spovedania ca Taină a Bi­se­ri­cii şi ca act de renaştere spi­rituală: pocăinţă; penitenţă; măr­tu­risire sau spovedanie; al doi­lea botez; iertare sau dezlegare; punte de scăpare; împăcare; re­integrare în comuniunea Bi­se­ricii.

3. Elementele constitutive ale Tainei Spovedaniei: căinţa (pă­re­rea de rău) sinceră, întreagă şi de bunăvoie pentru păcatele săvârşite, unită cu hotărârea fer­mă de a începe o viaţă nouă; mărturisirea păcatelor înaintea duhovnicului; dezlegarea (ier­ta­rea) păcatelor primită de la Hristos prin duhovnic sau o­pri­rea (amânarea) de la Sfânta Îm­păr­tăşanie în scopul îndreptării şi însănătoşirii morale a peni­ten­tului; îndeplinirea canonului de pocăinţă (a epitimiilor) primit de la duhovnic.

4. Taina Spovedaniei sub aspect dogmatic-moral şi liturgic:

a) Săvârşitorul Tainei Spo­ve­da­niei: în chip nevăzut, Hristos Domnul, iar în chip văzut, ar­hi­e­reii, precum şi preoţii du­hov­nici, care au primit prin hirotesie puterea de a lega şi dezlega păcatele.

b) Primitorul Tainei Spove­da­niei: orice membru al Bisericii (cleric, monah, mirean) îm­po­vă­rat de păcate şi care doreşte iertarea de acestea şi împăcarea cu Dumnezeu.

c) Timpul spovedaniei: ca o­bli­gaţie personală, de fiecare dată când credinciosul se simte îm­povărat de păcate, se căieşte şi doreşte iertarea păcatelor; ca obligaţie obştească, legat de pri­mirea Sfintei Împărtăşanii, cel puţin în cele patru mari posturi de peste an; copiii până la 7 ani pot primi Sfânta Împărtăşanie fără spovedanie.

d) Locul spovedaniei: în bi­serică, în faţa icoanei Mân­tu­i­to­ru­lui Hristos, Care primeşte po­căinţa şi iartă păcatele, preotul fiind doar martor. În cazul bolnavilor şi al celor privaţi de li­bertate, spovedania se oficiază în locurile în care aceştia se află (acasă, spital etc.).

5. Diferenţe confesionale cu privire la Taina Spovedaniei.

6. Inovaţii şi încălcări ale nor­melor liturgice şi canonice pri­vind Taina Spovedaniei: graba şi neatenţia preotului la spovedania credinciosului (mai ales în ajunul marilor praznice); lipsa de tact, prudenţă, înţelepciune, măsură şi echilibru în scaunul de spovedanie; excesul de ico­no­mie sau de acrivie în aplicarea epitimiei, fără a se ţine seamă de rolul tămăduitor al acestora şi de folosul duhovnicesc pe care trebuie să-l aducă spovedania; practicarea mărturisirii comune (mai ales a copiilor de peste 7 ani sau când fiecare îşi spune pă­catele în gând fără a fi auzite de duhovnic); încălcarea secre­tu­lui spovedaniei; schimbarea deasă a duhovnicului, fără încuviinţarea sa; spovedania interesată (căutarea unui duhovnic lesne iertător) şi spovedania incompletă/falsă (mărturisirea par­ţială a păcatelor la un du­hov­nic sau altul); lipsa rugăciunii şi a examenului de conştiinţă îna­intea spovedaniei; lipsa epi­ti­miei la încheierea spovedaniei, ca mijloc de îndreptare şi de întărire pe calea virtuţii.

7. Rolul Tainei Spovedaniei în pastoraţia individuală a cre­dincioşilor: mijloc de exercitare a misiunii preotului de slujitor, în­vă­ţător şi îndrumător spiritual al credincioşilor.

8. Roadele duhovniceşti ale spo­vedanieiredobândirea stării de curăţie primite la botez; eli­be­rarea de pedeapsa pentru pă­cat şi redarea nădejdii în viaţa veş­ni­căsprijin şi călăuzire pe calea sporirii în virtute; redes­co­pe­rirea dreptei vieţuiri prin po­că­in­ţă; mijloc de vindecare de pă­catdeînnoire sufleteascăşi de integrare în comuniunea Bi­se­ri­cii;sfinţirea vieţii şi dobândirea bucuriei Învieriiîmpăcarea şi refacerea comuniunii cu Dum­nezeu, izvorul Bucuriei.

B. SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE

1. Prezentare biblico-patristică:

a) Taina Sfintei Împărtăşanii în Sfânta Scriptură: prefigurare în Vechiul Testament: jertfa de pâine şi vin a lui Melchisedec (Fa­cere 14, 8); Isaac adus spre jert­fă de Sfanta Impartasanie Hristos in potirAvraam (Facere 22, 7-14); mielul pascal (Ieşirea 12, 1-13); jertfa lui Moise (Ieşirea 24, 8, 11); mana cerească (Ieşirea 16, 32); pâinile punerii înainte (Ie­şirea 5, 30), şi realitate în Noul Testament: Hristos Dom­nul, Jertfă şi Jertfitor (Cina cea de Taină, Jertfa de pe Cruce, Cina din Emaus); frângerea pâi­nii de către Sfinţii Apostoli; Sfân­ta Împărtăşanie în predica şi slujirea Sfinţilor Apostoli.

b) Taina Sfintei Împărtăşanii în scrierile şi în lucrarea pastorală a Sfinţilor Părinţi.

c) Sensurile şi semnificaţiile Tai­nei Sfintei Împărtăşanii în teologia şi spiritualitatea ortodoxă contemporană.

d) Taina Sfintei Împărtăşanii ca mijloc de vindecare spirituală într-o lume secularizată.

2. Sfânta Împărtăşanie ca Tai­nă, ca jertfă şi ca actualizare a jertfei de pe Cruce:

a) Cina cea de Taină ca moment al instituirii Tainei Sfintei Împărtăşanii şi ca anticipare tainică a jertfei lui Hristos de pe Golgota şi a Învierii Sale, actua­li­zate continuu în jertfa Eu­ha­ristică.

b) Hristos Domnul Cel jertfit şi înviat, prezenţă reală în elementele euharistice transformate prin invocarea Sfântului Duh de către preot şi comunitatea credincioşilor.

c) Sfânta Euharistie ca jertfă reală şi nesângeroasă a Tru­pu­lui şi Sângelui lui Iisus Hristos îl aduce pe om în comuniune cu Hristos Cel înviat şi îi imprimă capacitatea jertfei de sine în Biserică.

d) Sfânta Euharistie – mijloc de comuniune între Hristos şi Bi­serică. Coborârea neîncetată a lui Hristos în Biserică, izvor al unităţii reînnoite a Bisericii şi a sfinţirii credincioşilor.

e) Prezenţa lui Hristos în Eu­ha­ristie, sădire şi cultivare a vie­ţii celei noi în persoana credinciosului şi responsabilizarea a­ces­tuia faţă de semeni şi în­treaga creaţie.

f) Jertfa Euharistică ca moment de intensificare a unirii între Hristos şi mod de prelungire în om a relaţiilor de iubire intratreimice, în interiorul Bi­sericii.

g) Sfânta Euharistie, act co­mu­nitar de mulţumire adusă de poporul credincios spre slava lui Dumnezeu şi de coborâre sfin­ţi­toare a lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său.

h) Sfânta Euharistie (îm­păr­tă­şirea Euharistică) ca pregus­tare a prânzului şi a bucuriei du­hovniceşti din Împărăţia lui Dumnezeu, arvună dată credincioşilor ca pregătire pentru În­vierea de Obşte şi viaţa de veci.

3. Taina Sfintei Împărtăşanii sub aspect liturgic:

a) Săvârşitorul Tainei Sfintei Îm­părtăşanii: Hristos Domnul, în chip nevăzut, iar arhiereul sau preotul, ca slujitor văzut şi ca reprezentant al Bisericii.

b) Primitorul Sfintei Îm­păr­tă­şanii cu Trupul şi Sângele lui Hristos: orice membru al Bi­se­ri­cii pregătit şi vrednic, care a primit dezlegare de la duhovniccu excepţia celor fără discer­nă­mânt, a celor scoşi din Biserică pentru motive de erezie şi schi­mă, precum şi a apostaţilor.

c) Timpul/frecvenţa Sfintei Îm­părtăşanii: cel puţin în cele patru mari posturi de peste an, la 40 de zile (Sfântul Simeon al Tesalonicului) sau ori de câte ori credinciosul este pregătit şi a primit dezlegarea duhovnicului de a se împărtăşi.

d)Locul primirii Sfintei Îm­păr­tăşanii: în biserică, la momentul cuvenit din Sfânta Li­tur­ghie, în faţa uşilor împărăteşti. Credincioşii bătrâni sau bolnavi se împărtăşesc la locurile în care se află (acasă, spital etc.), cu pre­gătirea cuvenită, din Agneţul pregătit în Joia Mare pentru îm­părtăşirea grabnică.

4. Condiţiile principale pentru primirea Sfintei Îm­păr­tă­şanii: spovedania şi primirea dez­legării duhovnicului; îm­pă­ca­rea cu semenii; postul minim sta­bilit de duhovnic (în afara pos­turilor mari); împlinirea ca­no­nului primit de la duhovnic; citirea rugăciunilor pregătitoare pentru primirea Sfintei Îm­păr­tă­şanii; primirea Sfintei Îm­păr­tă­şanii „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste“.

5. Diferenţe confesionale cu pri­vire la Taina Sfintei Îm­păr­tă­şanii (jertfei euharistice).

6. Inovaţii şi abateri de la nor­mele liturgice, canonice şi pastorale privind Taina Îm­păr­tă­şa­niei: păstrarea Sfintelor Taine în casa preotului pentru trebu­in­ţe grabnice; comportament ne­a­decvat şi ţinută ne­co­res­pun­ză­toare la folosirea şi purtarea Sfin­telor Taine; săvârşirea Sfin­tei Liturghii fără împărtăşirea credincioşilor care s-au pregătit; primirea la Sfânta Împărtăşanie fără spovedanie şi dezlegare de păcate; lipsa pregătirii (postul, viaţă cumpătată şi necitirea pravilei) înainte de primirea Sfintei Împărtăşanii; acordarea Sfintei Împărtăşanii celor inconştienţi, aflaţi pe patul de moarte sau celor fără discer­nă­mânt; împărtăşirea credinciosului în numele celor morţi; practica primirii Sfintei Îm­păr­tă­şa­nii în Joia Mare pentru tot anul.

7. Importanţa Sfintei Îm­păr­tă­şanii în pastoraţia individuală şi colectivă a credincioşilor: datoria preotului de a catehiza despre importanţa pregătirii şi primirii Sfintei Împărtăşanii, despre condiţiile primirii şi despre abaterile care ar putea fi să­vârşite de credincioşi în le­gă­tu­ră cu Taina Sfintei Îm­păr­tă­şanii.

8. Roadele Sfintei Îm­păr­tă­şanii:primirea iubirii jertfelnice şi iertătoare a lui Hristospentru dobândirea vieţii de veci; izvor de lumină şi de credinţă pentru a înţelege rostul vieţii noastre pe pământ; izvor de iubire curată şi sfinţenie în familie şi societate; izvor de curaj şi dreptate pentru a lupta împotriva păcatului şi a răutăţilor de tot felul; izvor de tărie şi speranţă pentru a birui în ispite, în suferinţă şi durere; izvor de iubire milostivăpentru a ajuta pe cei bolnavi şi în lipsuri; intensificarea vieţii du­hov­ni­ceşti personale şi a vieţii comunitare în Biserică.

II. În al doilea semestru al a­nu­lui 2014, tema va fi tratată com­plementar sub genericul „A­nul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi prezentată astfel:

1. Contextul politic, social, cul­tural şi religios la urcarea pe tron a Sfântului Martir Con­stan­tin Brâncoveanu (29 octom­brie 1688).

2. Demnitate, responsabilitate şi smerenie în asumarea dom­niei şi a conducerii Ţării Ro­mâ­neşti, caracteristici ale unui adevărat domn creştin al Ţării Româneşti.

3. Ţara Românească în timpul domniei Sfântului Martir Con­stan­tin Brâncoveanu: centru diplomatic, cultural şi politic european. De la voievozii răz­boi­nici la voievozii diplomaţi.

4. Recunoaşterea europeană a meritelor şi contribuţiei cultu­rale, politice şi diplomatice a Sfân­tului Martir Constantin Brâncoveanu (1679 – Diploma de nobil ardelean şi conte al Un­ga­riei; 1698 – Diploma de prinţ al Sfân­tului Imperiu şi titlul de Illustrissimus, printre primii cavaleri ai Ordinului „Sfântul An­drei“, primit de la ţarul Petru I al Rusiei; 1699 – primirea domniei pe viaţă din partea sultanului otoman).

5. Însuşirile intelectuale şi mo­rale ale Sfântului Martir Con­stantin Brâncoveanuîm­po­dobit cu învăţătură, a îngrijit ţara cu adâncă pricepere şi înaltă priveghere, cu blândeţe şi răbdare, cu înţelepciune şi multă bunătate, dăruite de Dum­nezeu.

6. Educaţia culturală, in­te­li­gen­ţa şi formaţia politică a Sfân­tului Martir Constantin Brân­co­veanu în slujba unităţii poporului român: menţinerea auto­no­miei Ţării Româneşti, apărarea românilor din Transilvania şi strângerea relaţiilor cu domnitorii Moldovei.

7. Apărător al intereselor re­li­gioase ale românilor din Tran­silvania: păstrarea credinţei or­to­doxe, eliberarea din închisoare a mitropolitului Sava Bran­co­vici, păstrarea integrităţii Or­to­do­xiei în Transilvania împotriva tendinţelor catolicizante.

8. Ctitor de artă şi cultură ve­che româneascăAcademia Dom­nească din Bucureşti, Bi­se­ri­ca „Sfântul Gheorghe“ Nou (Bucureşti), Mănăstirea Hurezi (jud. Vâlcea),Mănăstirea Brân­co­veanu (jud. Braşov), Palatul Mogoşoaia, scrisul şi tiparul în timpul său.

9. Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu şi preocupările sale în domeniul asistenţei sociale: grija faţă de cei săraci, Aşezămintele de la Colţea, spitalele „Sfântul Pantelimon, „Sfân­tul Visarion“  şi Dudeşti.

10. Sprijinitor al Răsăritului creştin în vremuri tulburi: ti­pa­rul bisericesc în diferite limbi străine destinat Bisericilor ortodoxe surori aflate în suferinţă (greacă, siriană, arabă, cauca­zi­ană), găzduirea de patriarhi, mitropoliţi şi dascăli din O­ri­en­tul creştin, generoase donaţii pentru sprijinirea locurilor sfin­te ale Ortodoxiei.

11. Destinul comun al Sfân­tu­lui Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Româneşti (1708-1716), contemporani şi ostenitori în slujirea culturii şi educaţiei, martiri pentru apărarea credinţei ortodoxe.

12. Importanţa martiriului Sfin­ţilor Brâncoveni pentru cre­dinţa ortodoxă şi neamul românesc.

13. Recunoştinţă şi sfinţenie: a­ducerea osemintelor sale în ţară (1720), primul parastas la mormântul voievodului (1914), paşi pe calea cinstirii sale ca sfânt (1932 – depunerea osemin­telor în altarul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ Nou din Bucureşti, 1934 – reînhumarea osemintelor cu cinstea cuvenită unui vo­ie­vod), proclamarea canonizării Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi sfetnicul Ianache, prin hotărârea Sfântului Sinod din 19 iunie 1992.

14. Sfinţii Brâncoveni în con­şti­inţa, cultura şi spiritualitatea românească, la împlinirea a 300 de ani de la martiriul lor.

III. Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române (Radio Tri­nitas, Trinitas TV, Ziarul Lu­mina) va realiza programe şi emisiuni, filme documentare, materiale publicistice etc.,pentru promovarea, în anul 2014, în Patriarhia Românăa „Anului o­ma­gial euharistic (al Sfintei Spo­ve­danii şi al Sfintei Îm­păr­tă­şa­nii)“ şi a „Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“În acest scop, se va solicita colaborarea centrelor eparhiale pentru identificarea în biserici şi mănăstiri, precum şi în bi­blio­teci a celor mai frumoase şi re­pre­zentative fresce, icoane, mi­nia­turi, broderii şi ţesături, mo­zaicuri şi vitralii, reprezentând: Taina Spovedaniei şi a Sfintei Împărtăşanii, scene biblice re­dând pocăinţa unor personaje biblice din Vechiul şi Noul Tes­tament, jertfele Vechiului Tes­ta­ment (Melchisedec, Avraam, Moise), Cina cea de Taină, Cina din Emaus, Liturghia cerească, mari dascăli ai pocăinţei din rândul Sfinţilor Părinţi. De ase­menea, va fi valorificat, prin mij­loace specifice, patrimoniul isto­ric, cultural-artistic al epocii brân­coveneşti (monumente bi­sericeşti şi civile, pictura bi­sericească, tipar, cronici, documente istorice etc.) din ţară şi străinătate.

IV. Realizarea de studii, comentarii, bibliografii şi cărţi de reflecţie cu conţinut biblico-pa­tris­tic, dogmatic-moral, liturgic, catehetic, pastoral, social-filan­tropic, ecumenic şi cultural-istoric pentru prezentarea „A­nu­lui omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Îm­păr­tă­şanii)“ şi a „Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“ în cadrele prezentate la paragrafele I şi II, precum şi ti­pă­ri­rea acestora în publicaţiile bi­sericeşti centrale şi eparhiale, în volume şi monografii editate de tipografiile Patriarhiei Române şi ale centrelor eparhiale.

V. La nivelul Patriarhiei Ro­mâ­ne se va organiza uncongres euharistic internaţional, iar la ni­velul eparhiilor şi al in­sti­tu­ţi­i­lor de învăţământ teologic se vor organizadezbateri, colocvii şi se­minarii pe tema „Anului omagial euharistic (al Sfintei Spo­ve­danii şi al Sfintei Îm­păr­tă­şa­nii)“. Rezultatele vor fi publicate într-un volum academic. De a­se­menea, se vor organiza un simpozion naţional dedicat „Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“precum şi dezbateri, colocvii şi seminarii în e­par­hii şi instituţiile de învăţământ teologic pentru valorificarea moştenirii istorice, cultural-istorice şi spirituale a epocii brâncoveneşti.

VI. În cursul anului 2014, se vor organiza expoziţii de icoane, fresce, mozaicurireprezentând Taina Spovedaniei şi Sfânta Îm­păr­tăşanie, scene biblice redând pocăinţa unor personaje biblice din Vechiul şi Noul Testament, jertfele Vechiului Testament (Mel­chisedec, Avraam, Moise), Cina cea de Taină, Cina din E­maus, Liturghia cerească, mari dascăli ai pocăinţei din rândul Sfinţilor Părinţi. La nivelul Pa­triarhiei Române, se va organiza o expoziţie naţională despre moş­tenirea istorică, spirituală şi culturală a epocii brâncoveneşti, prin grija Sectorului Cultură şi patrimoniu religios şi colaborarea cu eparhiile în care a­ceasta este marcantă.

VII. În cursul anului 2014, se vor organiza pelerinaje în ţară şi străinătate la locurile unde au vieţuit mari duhovnici ai Or­to­do­xiei, precum şi la locurile le­ga­te de viaţa, martiriul şi moş­te­nirea culturală a Sfinţilor Brân­coveni.

VIII. Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, la Con­ferinţa pastoral-misionară semestrială din primăvara anului 2014,se va trata tema „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Îm­păr­tă­şanii) în Patriarhia Română“, în cadrele prezentate la paragraful I, iar la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din toamna anului 2014, se va trata tema „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“în cadrele prezentate la paragraful II, cu posibilitatea aprofundării acestora şi la conferinţele preoţeşti administrative lunare stabilite de fiecare eparhie, precum şi în cadrul cercurilor pastorale.

IX. În cadrul manifestărilor dedicate „Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncovenise vor organiza şedinţe comune ale Sinoadelor mitropolitane ale mi­tropoliilor care deţin monumente brâncoveneşti reprezentative, dacă este posibil în lo­ca­ţi­i­le acestora, pentru comemorarea adecvată a acestor ctitori de cultură veche românească, apărători şi mărturisitori ai Ortodoxiei.

X. În luna octombrie din anul 2014la Palatul Patriarhiei se va organiza o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod cu tema Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Îm­păr­tă­şa­nii)“ şi „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“ în Patriarhia Română.

În urma discuţiilor care au avut loc în plen, la propunerea Comisiei teologice, liturgice şi didactice, Sfântul Sinod a hotărât:

1. Aprobă iniţiativele Prea­fe­ricitului Părinte Patriarh Daniel privind declararea în Patriarhia Română a anului 2014 ca „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)“ şi ca „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“.

2. Aprobă programul-cadru naţional bisericesc în 10 puncte (I-X), redat în prezentul referat, care va fi adus la cunoştinţa eparhiilor, în vederea realizării proiectului sub aspect liturgic, cultural şi mediatic intitulat „2014 – Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)“şi „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“ în Patriarhia Română.

3. Aprobă ca în toate insti­tu­ţiile bi­sericeşti centrale şi e­parhiale, precum şi în fiecare instituţie de învăţământ teologic să se ia măsurile necesare pentru a ilustra programul-cadru naţional bi­se­ricesc intitulat 2014 – Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“prin acţiuni şi manifestări locale (media, publicistice, conferinţe, întruniri, simpozioane şi seminarii pastorale, teologice, catehetice, du­hov­niceşti), prin contribuţia ierarhilor, a profesorilor de teologie, a preoţilor şi monahilor, precum şi a altor specialişti.

4. Aprobă ca, la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din primăvara anului 2014,să se trateze tema „2014 – Anul o­magial euharistic (al Sfintei Spo­vedanii şi al Sfintei Îm­păr­tă­şanii)“ în Patriarhia Română, în cadrele prezentate la paragraful I, iar la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din toamna anului 2014, să se trateze tema „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“în cadrele prezentate la paragraful II,cu posibilitatea aprofundării acestora şi laconferinţele preoţeşti administrative lunare stabilite de fiecare eparhie, precum şi în cadrul cercurilor pastorale.

icoana-sf-brancoveni-scan--


Categorii

Arhimandritul Mihail Daniliuc, Craciunul, Martiri si jertfe in zilele noastre/ Biserica rastignita, Pagini Ortodoxe, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Sarbatori, comemorari, sfinti, Sfanta Impartasanie, Spovedania

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “POSTUL SI RANDUIELILE BOBOTEZEI/ Sarbatorile Nasterii Domnului in Orientul Apropiat: PRIGOANE, UCIDERI, LACRIMI SI DURERE/ Cati romani, atatea biserici!

  1. Ce bine ca ne dati mereu informatiile de care avem nevoie!

    Astazi ma simteam asa de vinovata ca nu am ajunat! Si citind am constatat ca am simtit bine ca fiind Duminica pot totusi manca ceva dupa Sfanta Liturghie!

    Cred totusi ca la manastire se ajuneaza! Si pentru nevointa monahilor si a celor imbunatatiti dintre noi Dumnezeu va mai trimite Darul Sau peste toata faptura!

    Prigoane din toate partile asupra crestinilor! Si daca nu sunt prigoane din exterior ele vin din interior numai sa nu putem sa-l primim si sa-l pastram pe Prunc in sufletele noastre!

  2. de pe facebook:

    RE:
    http://adevarul.ro/news/societate/traditii-superstitii-boboteaza-imbulzesc-romanii-butoaiele-agheasma-mare-1_52c988c0c7b855ff563bb08f/index.html

    DESPRE ÎMBULZEALĂ!

    Românii se îmbulzesc la butoaiele de aghiasmă din cauză de mecanică a mulţimilor, iar nu din cauza obscurantismului, habotniciei, lipsei de civilizaţie, etc! Există principii obiective de deservire a evenimentelor ce implică mulţimi, printre care: legităţi de afluire şi defluire, modelarea mulţimilor, standarde ale densităţii mulţimilor statice şi dinamice, standarde topografice pentru deservirea mulţimilor, legităţi de cauzalitate a incidentelor de formare a mulţimilor, teoria cozilor de aşteptare etc.

    Există un foarte reputat profesor Dr.G.Keith Still care studiază de 20 de ani toate aceste aspecte, ale cărui lucrări şi studii au devenit un etalon în materie de management al mulţimilor, de la banalele “îmbulzeli” de care face caz presa de la noi şi până la accidentele tragice ce produc zeci sau sute de decese (inclusiv în ţările “civilizate”), cauzate de regulă de nerespectarea regulilor elementare de organizare.

    Concluziile de interes care se pot trage în urma studiului acestor materiale şi a altora din aceeaşi categorie sunt următoarele:

    1. Fenomenul „îmbulzelii” nu are nici o legătură cu gradul de civilizaţie a indivizilor care compun mulţimea!
    De cele mai multe ori aceasta se produce la trecerea mulţimii din stare statică în cea dinamică, la momentul în care mulţimea este segmentată (de ex. se fac culoare pentru trecerea oficialităţilor, pentru extragerea persoanelor suferinde etc) sau din cauza topografiei terenului, cu efect în schimbarea densităţii mulţimii (ex: zone tip pâlnie).

    2. O bună organizare elimină factorii subiectivi ce conduc la incidentele de mecanică a mulţimilor.
    Stările de panică, de surescitare, de oboseală, de agresivitate etc. ale mulţimilor nu pot produce prin ele însele fenomene extreme de aglomeraţie dacă nu există factori obiectivi care să le premeargă. Cei mai întâlniţi sunt: a) disproporţia între capacitatea de afluire şi cea a defluirii a perimetrului în care se desfăşoară un eveniment (se intră uşor pe o poartă mare şi se iese greu pe o poartă mică sau, mai grav, pe aceeaşi poartă pe unde se intră); b) densitatea mulţimii statice de peste 3persoane/m2 sau peste 1,5 p/m2 pentru mulţimi dinamice/fluide; c) dinamică interioară a mulţimii statice (grupuri de persoane care vor să iasă, care vor să ajungă la cunoscuţi, care vor să ajungă mai în faţă, care vor să vadă, să fotografieze etc). În mod uzual dinamica interioară a grupului este principalul motiv de frustrare a participanţilor, deşi reprezintă un element natural al oricărei mulţimi, element ce trebuie avut în vedere la momentul organizării.

    3. Eliminarea incidentelor de mecanică a mulţimilor poate fi realizată pe cale organizatorică, de management a mulţimilor, iar nu neapărat prin creşterea gradului de conştientizare a mecanismelor de agregare, afluire sau defluire.
    Cu alte cuvinte, în afara regulilor de deplasare trasate de organizatori, alte informări sunt preponderent inutile. Oricât ai fi de civilizat sau informat nu poţi evita îmbulzeala atunci când intri într-o pâlnie iar rândul de 7 persoane trebuie să se transforme în unul de 2. O altă problemă naturală a mulţimilor este reprezentată de “împinsul din spate”. Acest fenomen este cauzat de fluctuaţia densităţii mulţimii ce se pune în mişcare. Un individ aflat pe loc are nevoie de mai puţin spaţiu decât unul aflat în mişcare şi întrucât nu pot fi organizate marşuri militare ad-hoc, cu cadenţă perfectă, apare o discrepanţă între spaţiul utilizat de cel din faţă care stă pe loc şi cel din spate aflat în mişcare. Această problemă are o soluţie simplă, de segmentare de către organizatori a mulţimii, în grupuri cu densitate uniformă, în funcţie de topografia locului.
    De pildă, în US “îmbulzeala pentru tigăi” ce are loc la noi şi încurajată fiind de centrele comerciale pentru raţiuni de publicitate ar fi condus la închiderea centrului şi pierderea licenţei de funcţionare, întrucât orice inaugurare sau eveniment ce implică o largă participare a publicului trebuie să urmeze următoarele reguli: https://www.osha.gov/OshDoc/data_General_Facts/Crowd_Control.html

    4. Evenimentele asociate ortodoxiei se disting prin ponderea scăzută a incidentelor faţă de alte categorii de evenimente de amploare similară.
    Avem în vedere evenimente cu condiţii generale de desfăşurare similare precum concerte, meciuri, competiţii, meetinguri, inaugurări de centre comerciale, alte manifestări ale societăţii civile etc. Pe situl profesorului Still există şi o bază de date cu incidentele de mecanică a mulţimilor din care putem observa cu uşurinţă discrepanţa între stările naturale de aglomeraţie (sau “îmbulzeală”) şi incidentele grave asociate acestora. În acest sens, pelerinajul Cuvioasei din fiecare an, cu peste 400 000 de pelerini participanţi se distinge prin lipsa incidentelor asociate stărilor de aglomeraţie extremă, intervenţia de urgenţă medicală fiind solicitată de regulă ca urmare a stării de oboseală şi epuizare fizică a participanţilor.
    Dar din punctul de vedere al condiţiilor de participare, raportat la numărul participanţilor, pelerinajul ocazionat de praznicul Cuvioasei Parascheva reprezintă “cel mai civilizat” eveniment colectiv din România.

    Aştept ca presa ce freamătă de grija “îmbulzelii” ortodocşilor să recunoască, chiar şi cu jumătate de gură, că este pe lângă subiect ca de obicei.
    http://www.gkstill.com/Support/crowd-density/CrowdDensity-1.html

  3. http://www.aljazeera.com/news/asia-pacific/2014/01/china-mosque-stampede-201415225125521193.html

    Fourteen people have been killed and 10 injured in a stampede during a gathering at a mosque in northwest China’s Ningxia region, state media reports.

    The stampede occurred around 1pm on Sunday while traditional food was being handed out to people attending an event to commemorate a late religious leader, Xinhua news agency said, citing the local government.

    The injured were hospitalised with four in critical condition, the brief report said.

    An investigation was under way into the cause of the stampede at the mosque in Xiji town, about 320km northwest of Xian.

    Ningxia region is home to the Chinese-speaking Hui minority, who are mostly Muslim but distinct from the Uighurs of Xinjiang.

  4. Pingback: O alta tema anti-BOR: “LUPTA BISERICII CU ENORIASII.” Crearea din nimic a PSIHOZEI asa-ziselor ABUZURI si ACAPARARI A SPATIILOR VERZI pentru construirea de biserici - Recomandari
  5. Pingback: Armean CRESTIN MACELARIT in SIRIA pentru ca a refuzat sa treaca la ISLAM - Recomandari
  6. Pingback: Deshumarea Sfantului Martir Constantin Brancoveanu pentru INCHINAREA LA MOASTELE SALE. Procesiune cu sfintele moaste duminica, 21 mai - Recomandari
  7. Pingback: Cuvinte de trezire de la staretul Manastirii Putna, Parintele Melchisedec: “CRESTINII SUNT PRIGONITI, parca pacea s-a luat de pe pamant, ispitele s-au inmultit mai mult ca oricand. SA NE RUGAM PENTRU CRESTINII DIN SIRIA, MULTI DINTRE EI SUNT MUCENIC
  8. Pingback: CUM SE FOLOSESTE AGHEASMA MARE?/ Ghicitul in busuiocul Bobotezei: UN PAGANISM CAMUFLAT/ Mana dreapta a Botezatorului/ TIMPUL PROFETIILOR - Recomandari
  9. Pingback: RAZBOIUL – “OSPATUL MORTII”/ 9-10 mai 1877 – pomenirea eroismului romanesc si a jertfelor pentru INDEPENDENTA. Vremea cand SE MUREA “FERICIT” PENTRU TARA | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare