Preoți și monahi argeșeni în tranșee

Poporul român încă de la nașterea sa, a găsit în credința creștină un principal liant între conștiința de sine, identitatea românească și legătura dumnezeiască cu Părintele ceresc. Milostivul Dumnezeu a revărsat în Dacia noastră edenică, daruri veșnice: credință, nădejde și dragoste, pe care le-am lucrat și înmulțit fată de Creator, de aproapele și pământul patriarhal în care am fost sădiți și în care am rămas.

Pentru acest pământ sfânt, numit și Grădina Maicii Domnului, s-a mulțumit, s-a luptat și s-a dorit  a rămâne. Strămoșii noștri au făcut acest lucru, părinții la fel, și noi suntem datori să rămânem în aceeași ascultare.

De-a lungul istoriei poporului nostru au fost nenumărate bucurii trăite, dar și încercări care au trebuit înlăturate pentru ca românii să viețuiască în credință, în unitate și prosperitate pe toate planurile ei folositoare și bune.

Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuție majoră la promovarea conștiinței identităţii şi a unității spirituale a neamului românesc, iar când țara a fost zguduită de vitregii, scutul de apărare a fost întărit și de preoții care au purtat Crucea în mână, chiar și pe fronturi.

Când țara noastră a fost împărțită și dezbinată, Biserica Ortodoxă Română a fost activă în lucrarea de unire, implicându-se în realizarea acestui ideal prin ierarhi cărturari, preoţi şi diaconi patrioţi, profesori de teologie şi studenţi în teologie, prin călugări sau călugăriţe care au îngrijit soldaţii răniţi, prin mănăstiri şi parohii care au organizat colecte de bani şi de alimente, toţi împreună încurajând moral şi ajutând material pe luptătorii români pentru libertate şi unitate naţională.

În Primul Război Mondial, peste 250 de preoţi ortodocşi români și peste 200 de monahi și monahii, au însoţit trupele pe câmpurile de luptă, în calitate de confesori militari, respectiv infirmieri în diferite spitale de campanie sau pe front. Unii dintre ei au murit pe front, alţii au fost luaţi prizonieri şi deportaţi. Sute de preoţi au fost anchetaţi, jefuiţi sau alungaţi din parohiile lor de către inamic, alţii au murit împuşcaţi în teritoriile ocupate.

Și pământul argeșean a fost binecuvântat de Bunul Dumnezeu păstori de suflete care au mărturisit credinţa în vremuri tulburi și au luptat pentru iubirea în Hristos, față de Biserică şi Neam, arătându-se demnitatea de purtători de Sfântă Cruce.

Lucrarea de față a fost conturată cu intenția de-a așeza la îndemâna cititorilor, cercetătorilor, o istorie în pagini din viața vrednicilor noștri păstori trecuți în ,,Țara de peste veac”, care au fost prezenți pe front, în tranșee și care au ajutat la înfăptuirea marelui ideal – unirea tuturor românilor într-o singură țară – România sfântă.

Vom găsi mărturi ale preoților care au participat efectiv alături de ostași pe câmpul de luptă, care i-au îmbărbătat în acea continuă primejdie, care i-au spovedit și împărtășit, iar din ruine au ridicat câte un paraclis în care au slujit și Sfânta Liturghie, mare putere au primit de la Dumnezeu.

Aflăm de monahi și monahii, de tineri teologi, care au devenit buni samarineni, ajutând la îngrijirea răniților, la procurarea hranei și la păstrarea legăturii cu cei rămași acasă.

Suntem datori să așezăm în lumină jertfa lor pentru libertatea și demnitatea noastră, pentru ca noi astăzi să mărturisim în pace credința ortodoxă și iubirea față de Dumnezeu, rugându-ne ca să fie așezați în ceată biruitoare, sus în Împărăția fericită și veșnică.

Preot Robert NICOLAE