PRO VITA CERE STOPAREA FINANTARII PUBLICE PENTRU AVORT, FIV SI CONTRACEPTIVE/ De ce trebuie oprite decontarea serviciilor medicale pentru fertilizarea in vitro şi embriotransfer/ EDUCATIA SEXUALA NU VA DUCE LA ERADICAREA AGRESIUNILOR SEXUALE, CI LA PROLIFERAREA COMPORTAMENTELOR SEXUALE NOCIVE

9-12-2015 24 minute Sublinieri

avortul-opreste-inima-care-bate_resize

  • Cultura Vietii:

Ce solicitare are PRO VITA București pentru „consultările cu societatea civilă” pe tema bugetului…

Astăzi are loc la sediul Guvernului o întâlnire cu persoane și organizații din afara mediului politic, invitate la consultări pe tema construirii bugetului pe 2016. Este o premieră, decisă de șefa noului Minister al Consultării Publice, d-na Violeta Alexandru.

Deși nu înțelegem ce influență sau relevanță poate avea opinia unor nespecialiști și nici nu putem avea încredere în inițiativele d-nei V. Alexandru, fostă șefă a unei oficine soroșiste în România (Institutul pentru Politici Publice), am considerat util să trimitem opinia de mai jos:

SOLICITĂM stoparea oricărei finanțări publice pentru opțiunile reproductive:

– „întreruperea” electivă a sarcinii;

– produse contraceptive;

– fertilizarea in vitro și embriotransferul.

Redirecționarea fondurilor astfel eliberate (un total de circa 5,5 milioane euro/an, dacă se respectă alocările comunicate de ministerul Sănătății în anul 2013) către acoperirea teritorială cu servicii integrate în direcția afecțiunilor (spre exemplu: prevenirea și tratarea obezității infantile; depistajul precoce al surdității prin screening neonatal și programul național de implant cohlear etc.).

EXPLICAȚIE. Considerăm că nu se justifică, sub nicio formă, cheltuieli publice privind opțiunile reproductive:

a) Sarcina nu este o afecțiune ci o stare naturală a femeii, care este echipată anatomic pentru sarcină și tot ceea ce ține de reproducere. Dimpotrivă, avortul („întreruperea” sarcinii) prezintă riscuri deosebite pentru sănătatea femeii, fizică și psihică, pe termen lung.

b). Administrarea de contraceptive nu este un tratament, în care să se pună deci problema raportului risc/beneficiu al medicamentului sau al produsului administrat, și nu previne nicio boală, având în vedere că sarcina nu este o boală, ci o stare fiziologică normală. Mai mult, administrarea contraceptivelor este legată de riscuri serioase pentru sănătatea și chiar viața femeii.

c). În urma tratamentelor FIV vor fi suprimați, direct prin distrugere sau indirect – prin folosirea lor în cercetare, foarte mulți embrioni, ceea ce înseamnă moartea a tot atâtea fiinţe umane aflate în stadiul incipient al existenţei lor.

În plus, în toate cele 3 cazuri se comite un abuz prin încălcarea libertății de conștiință a contribuabililor creștini și nu numai, care nu pot fi de acord cu o astfel de utilizare a fondurilor colectate la bugetele Sănătății.

Întrucât banul public trebuie să contribuie la creșterea calității vieții și a gradului de sănătate al populației și nu la suprimarea vieților umane, la expandarea riscurilor de îmbolnăviri și patologii, opțiunile precizate (avortul, contraceptivele și fertilizarea in vitro) trebuie să rămână, inclusiv în ce privește aspectele financiare, în sfera privată.

În general utilizarea realizărilor moderne ale medicinei trebuie făcută cu discernământ și ţinând seama de necesitatea păstrării fundamentelor morale ale societăţii.

De ce trebuie oprită finanțarea pentru fertilizarea in vitro în România

Probabil cunoașteți campania „Opriți finanțarea cultelor religioase! Dincolo de dimensiunea isterică, agitată încă și mai tare de o presă aiurită și tembelă, incapabilă să înțeleagă până și cele mai elementare lucruri despre orice (vezi în ultimele zile puhoiul de știri cu „tăierea” banilor publici pentru culte, în proiectul bugetului pentru 2016, „tăiere” care s-a dovedit de fapt o suplimentare – și ce simplu era de evitat confuzia printr-o simplă verificare, ca să nu mai avem pretenția a se ști de către jurnaliști care sunt etapele construirii unui buget) problema finanțării cultelor nu e una de bani. 0,027% din PIB, cât e bugetul cultelor, nu rezolvă nici probleme din sănătate, nici din educație, așa cum speculează ticălos cozile de topor. Unicul argument pe care se poate discuta, fără însă ca să stea de fapt în picioare, este acela al libertății de conștiință.

Dar nu doar în cazul banilor pentru biserici se poate invoca acest principiu recunoscut constituțional și internațional. În România sunt finanțate și subvenționate public, ilicit din punct de vedere moral, două intervenții medicale non-terapeutice care suprimă viața umană: avortul și fertilizarea in vitro. În jurul lor este tăcere deplină; cu puține excepții, nimeni nu invocă eroarea fundamentală a creditării și legitimării acestora de către autoritatea publică. Numai că, în cazul creștinilor majoritari, dar tăcuți, conștiința nu contează – singura conștiință care există fiind a panglicarilor „reprezentanți ai societății civile”.

La Parlament se dezbate acum o propunere legislativă menită să mute finanțarea procedurilor de reproducere umană asistată de la Agenția Națională de Transplant la bugetul Sănătății (FNUASS). Propunerea a fost respinsă de Senat și va fi probabil respinsă și de Cameră, dar pe motive birocratice: nicio îndoială serioasă cu privire la problemele etice și morale legate de FIV nu a avut loc în preocupările parlamentarilor. Indiferent care va fi soarta propunerii legislative, finanțarea FIV va continua.

Asociația PRO VITA filiala București și colegii de la Provita Media au compus și prezentat Comisiilor de Sănătate, Drepturile Omului și Juridică ale Camerei Deputaților următorul punct de vedere. NU ne așteptăm însă să avem câștig de cauză, într-o țară în care dezbaterea etică este cu desăvârșire absentă, politicienii (cu câteva excepții!) nu înțeleg nici cele mai elementare noțiuni de bioetică, iar singurul care primează este interesul medicilor și patronilor de clinici FIV care exploatează, cinic, suferința cuplurilor infertile.

Înainte de a vă invita să citiți mai jos punctul nostru de vedere, vă punem la dispoziție și stenograma discuțiilor din plenul Senatului, prima cameră sesizată. Din luările de poziție și discursurile grotești, caricaturale, vă puteți da seama pe mâna cui a încăput România și ce se va alege de ea dacă oamenii morali, principiali și devotați valorilor vor continua să evite politica. Unica intervenție rezonabilă, dar și ea evitând argumentul principal, a fost cea a senatorului partidului „Noua Republică”, Valeriu Todirașcu.

Opinie cu privire la Propunerea legislativă nr. 850/2015 –

 

Bucureşti, 07 decembrie 2015

 

Doamnelor și domnilor deputate și deputați,

Organizaţiile pro vita din România, care se pronunţă pentru protejarea vieţii umane de la concepţie până la moartea naturală, se declară contra fertilizării in vitro și a inseminării artificiale, ca și împotriva oricăror tehnici care permit procrearea în afara procesului
natural şi care încalcă drepturile embrionului ca persoană umană.

Nu vom relua pe larg argumentele de motivare a poziției noastre de opoziție la FIV, întrucât acestea au fost comunicate deja în dezbaterile publice pe marginea diverselor proiecte de lege care vizau reglementarea reproducerii umane asistate medical, în general.

Pe scurt, aceste argumente sunt:

  1. deși cunoaștem și regretăm situaţia familiilor infertile din România, fertilizarea in vitro nu reprezintă un răspuns adecvat la boală, deoarece este o tehnologie periculoasă şi experimentală, cu riscuri mari şi eficienţă minimă, ale cărei costuri împiedică dezvoltarea şi aplicarea unor soluţii preventive, ieftine, la care să poată apela cuplurile în dificultate;
  2. în urma acestor tratamente FIV vor fi suprimați, direct prin distrugere sau indirect prin folosirea lor în cercetare, foarte mulți embrioni, ceea ce înseamnă moartea a tot atâtea fiinţe umane aflate în stadiul incipient al existenţei lor[1].

I. Din punctul nostru de vedere, dacă finanțarea se face din fondurile Agenției Naționale de Transplant sau din bugetul FNUASS, este același lucru: câtă vreme consecințele în sine ale procedurilor FIV/ET sunt inacceptabile, finanțarea publică este inacceptabilă, ea presupunând în plus o violare a conștiinței acelor cetățeni plătitori de taxe care nu pot fi de acord cu asemenea utilizare a banilor publici.

II. Respingem motivaţia că procedurile de FIV/ET pot ajuta la „creșterea natalităţii în România” sau, mai mult, la „echilibrarea pe termen lung a sistemului de pensii”, așa cum se invocă în expunerea de motive. Recursul la criza demografică deosebit de gravă prin care trece România pentru promovarea fertilizării in vitro este, puțin spus, ipocrit. Este adevărat că din 1990 natalitatea în România este în continuă scădere, dar declinul nu s-a ameliorat în niciun fel după debutul în 2011 al programului național de FIV/ET. A pretinde că pe viitor ar fi posibil contrariul ar însemna să refuzăm cauzele adevărate ale tragediei demografice care afectează România și care este, după cum știți din raportul Comisiei Prezidențiale de Analiză a Riscurilor Sociale și Demografice, un risc la adresa siguranței naționale.

Natalitatea nu a scăzut din cauza creșterii infertilității! Cauzele acestui fenomen sunt cu mult mai complexe și nu sunt în primul rând de ordin economic (ca dovadă că din așa-numitele „țări civilizate” doar SUA și Israel au natalitate suficientă pentru înlocuirea simplă a populației și susținerea societății), ci cultural și se leagă de modul în care omul contemporan este îndrumat (ca să nu spunem manipulat) să-și aleagă în viață prioritățile. O parte dintre cuplurile care apelează la FIV nu au fost mereu infertile, ci au ajuns să sufere de infertilitate din cauze ce țin de propriile alegeri și propriul stil de viață.

Chiar dacă aceste lucruri sunt de natură să deranjeze și chiar să scandalizeze, ne facem datoria să le spunem și să adăugăm că responsabilitatea statului român și a conducătorilor săi din acești ani nu poate fi eludată. Statul nu doar că tolerează avortul, una din cauzele infertilității sau imposibilității de a duce sarcina ulterioară la capăt, dar îl încurajează masiv prin subvenții de circa 4 milioane de euro anual – o altă violare gravă a conștiinței cetățenilor care aparțin oricăreia dintre cele 3 mari religii monoteiste. Totodată, statul nu a avut niciodată în ultimii 26 de ani niciun fel de politică reală și coerentă de stimulare a natalității. A pretinde că firavele stimulente economice oferite, când și când, femeilor sau familiilor țin loc de abordare serioasă și programatică a crizei demografice ar însemna din nou să ignorăm realitatea cruntă: în 2013 în România s-au născut cei mai puțini copii de după război, 176.784[2]!

Revenind la FIV, diverse studii europene[3] arată că disponibilitatea prin programe guvernamentale a procedurilor RUAM poate duce pe termen lung chiar la scăderea fertilității, întrucât unele femei amână sarcina, din diferite motive, până la o vârstă destul de înaintată, știind că se pot baza pe un astfel de program, iar la momentul ales nu mai reușesc să aibă copii, nici chiar apelând la subsidiile de stat pentru reproducerea asistată. Iată cum finanțarea programelor FIV/ET este de natură să aducă rezultate chiar inverse celor scontate.

III. Orice procedură FIV reprezintă un act traumatic de lungă durată la care sunt supuse cuplurile. Astfel mărturisesc mai multe cupluri care au trecut prin asemenea proceduri. Iar acest program de finanțare, de fapt, constituie o loterie în urma căreia unele cupluri implicate vor suporta consecinţele financiare, fizice şi psihice ale eşecului tratamentului.

A făcut sau va face Ministerul Sănătăţii ceva concret pentru cuplurile care eșuează în a avea copii astfel și care experimentează dezamăgiri profunde? Este Ministerul Sănătăţii pregătit să se ocupe de cazurile de eşec? Vor fi cuplurile urmărite, vor fi sprijinite, în caz că vor avea probleme de ordin medical sau psihologic?

IV. Deşi unele cupluri consideră FIV în interesul lor, privind lucrurile din perspectiva societăţii în ansamblu și ţinând seama de realităţile concrete – realităţi ce decurg din alte greşeli, ce ar putea fi prevenite din timp, prin politici raţionale, precum cele de a pune stavilă avorturilor –, se poate elabora un răspuns la rezolvarea cazurilor de infertilitate. Aceste tehnici nu pot fi o soluţie nici din punct de vedere medical, nici din punct de vedere social şi economic. Credem că alternative precum adopţia copiilor orfani sau abandonaţi sau implicarea familiilor fără copii în programe de asistenţă maternală ar putea fi soluţii fericite pentru aceste persoane aflate în suferinţă.

În general, utilizarea realizărilor moderne ale medicinei trebuie făcută cu discernământ și ţinând seama de necesitatea păstrării fundamentelor morale ale societăţii. Acesta este obiectul de studiu al științei interdisciplinare a bioeticii, din păcate văduvită de atenție publică și respect în România, inclusiv în dezbaterile din Parlament. Bunul plac și interesul egoist nu pot și nu trebuie să primeze niciodată: „nici un biolog sau medic nu poate să pretindă în mod raţional, în virtutea competenţei sale ştiinţifice, să decidă asupra originii şi destinului oamenilor. Această normă trebuie aplicată într-un mod special în sfera sexualităţii şi a procreaţiei, în care femeia şi bărbatul pun în act valorile fundamentale ale iubirii şi ale vieţii” (Papa Ioan Paul al II-lea, Exortația apostolicăFamiliaris consortio, 1982).

V. Unicul aspect pozitiv al propunerii legislative sunt restricțiile, inexistente în actualul programul national FIV/ET:

– limitarea fertilizărilor la „cuplu” pentru stimularea creării familiei. Formularea este însă ambiguă; familia nu se poate întemeia decât pe căsătorie și nu pe concubinaj. Oricum, faptul că acum legea permite ca femeia singură să poată apela la procedurile de fertilizare încalcă în mod clar interesul superior al copilului, care este acela de a se naște și de a crește într-o familie, cunoscându-și părinții și fiind sub îngrijirea acestora.

– excluderea de la finanțare a procedurilor heterologe, precum cea cu terț donator și surogația, ultima dintre ele fiind nu doar o încălcare a drepturilor copilului ci și ale femeii, ambii supuși unui proces de tranzacționare incompatibil cu demnitatea persoanei umane.

Concluzie

Finanțarea de către autoritatea publică a fertilizării in vitro și a altor metode și procedee care suprimă viața și încalcă demnitatea persoanei umane este inacceptabilă, iar pretenția că astfel se oferă un răspuns la criza demografică nu are nicio acoperire. Încurajarea programelor FIV/ET reprezintă o falsă garanție a unei legitimități inexistente și împiedică o atât de necesară conştientizare a medicilor şi a publicului larg cu privire la aspectele morale şi legale ale procedurilor implicate.

„Problema” transferului plăților de la Agenția de Transplant la FNUASS, care face obiectul acestei propuneri legislative, este așadar una falsă, câtă vreme indiferent de sursă acești bani urmează să fie utilizați în aceleași moduri ilicite moral. Noi pledăm nu doar pentru suprimarea completă a finanțării FIV/ET din surse publice, dar și pentru interzicerea prin lege a FIV/ET, ca fiind incompatibilă cu demnitatea persoanei umane și contrară intreresului general al societății.

În numele iubirii şi compasiunii faţă de orice om aflat în suferinţă, și în primul rând față de cuplurile infertile, vă solicităm stoparea finanțării publice a programelor de FIV/ET.

Cu consideraţie,

Asociația PRO VITA – filiala din București

Asociaţia Provita Media (Bucureşti)

[…]/ integral pe culturavietii.ro

Polonia: Guvernul va opri finanțarea programelor de fertilizare in vitro

Konstanty Radziwiłł, noul ministru al Sănătății din Polonia, a anunțat că finanțarea pentru programul guvernamental de fertilizare in vitro va fi oprită definitiv în 2016. Cuplurile care vor dori să apeleze la procedură vor fi obligate să plătească.

„Fertilizarea in vitro expune omul nou creat unui pericol de moarte”, a motivat ministrul decizia sa. În plus, „fertilizarea in vitro nu este singura metodă posibilă când vine vorba despre tratamentul infertilității.” Sunt implicați sute de milioane de zloți de la bugetul național, bani pe care nu ne permitem să îi cheltuim, a mai precizat ministrul care a anunțat și reformarea legislației reproducerii asistate.

Astfel, guvernul conservator al partidului Lege și Justiție anulează programul început de fostul guvern liberal a Platformei Civice, care a condus țara vreme de 8 ani și care promisese prelungirea subvenționării până în 2019.

După cum știți, ieri am publicat un material amplu despre acest subiect al finanțării, dezbătut în Parlamentul României în acestre zile. „Dezbătut” e pretențios spus, întrucât nimeni dintre politicieni nu pare a avea îndoieli cu privire la necesitatea subvenției, astfel că singurul punct de dispută este cine va deconta: bugetul Sănătății sau Agenția de Transplant?

În Polonia, care are politicieni și partide cu principii, valori și tradiție creștină (catolică)finanțarea FIV a fost oprită în primul rând din cauze morale. Procedeul, așa cum am scris ieri și în nenumărate rânduri, este ilicit din cauză că provoacă moartea unor ființe umane și aduce fenomene conexe la fel de nocive, precum surogația și turismul reproductiv.Ministrul Radziwill o știe și o afirmă fără teamă. În România „creștin ortodoxă”, prima în Europa la procentul de oameni afiliați unei confesiuni creștine, chiar și perspectiva unei astfel de promisiuni electorale ar scandaliza masa abulică de creștini „soft” și deopotrivăpoliticienii care habar nu au pe ce lume sunt.

Nu există, e din ce în ce mai vizibil, o altă soluție pentru creștinii autentici din România decât să intre în politică, dacă vor să aibă ceva de spus și mai ales să-i măture din Parlament și ministere pe „pioșii” panglicari care dau mită prin biserici.

SUA: Senatul adoptă legea de oprire a finanțării publice pentru „Planned Parenthood”

Senatul SUA a votat ieri pentru de-finanțarea Planned Parenthood, prin adoptarea „legii de reconciliere pentru restabilirea libertății sanitare a americanilor” (Restoring Americans’ Healthcare Freedom Reconciliation Act). Aprobată anterior și de Camera Reprezentanților, legea interzice rambursarea, timp de 2 ani, de fonduri publice către grupul Planned Parenthood, care primește anual peste 350 de milioane USD și a cărui activitate este alcătuită în proporție covârșitoare din avorturi „la cerere”.

Legea a fost votată de 52 de senatori, iar 47 s-au opus. Votul a avut loc în timpul așa-numitului „proces de reconciliere a bugetului” care necesită o majoritate simplă de 51 de senatori și nu majoritatea calificată de 60, cel mai adesea utilizată în Senat.

Fondurile destinate PP, în valoare de 325 milioane USD anual, ar urma să fie redistribuite către fondurile comunitare și exclude folosirea lor pentru subvenționarea avorturilor. În plus, elimină anumite prevederi ale reformei sanitare cunoscută sub numele de „Obamacare” și taxele suplimentare pentru planurile de sănătate „premium”.

Legea necesită acum un nou vot în Cameră, înainte de a fi trimisă președintelui Obama. Deși votul din Cameră este mai mult formal dat fiind că aceasta este dominată de Republicani, legea nu are șanse să intre în vigoare din cauza opoziției anunțate deja de Barack Obama, care o va anula prin veto.

Proiectul legislativ din Congresul american, nu primul de acest fel dar cel mai de succes, urmează unei perioade de dezvăluiri și scandaluri media care au avut în centru fociali ai Planned Parenthood. Aceștia au fost înregistrați în timp ce tranzacționau sau negociau organe sau cadavre de copii avortați la clinile PP.

Despre acest subiect am scris pe larg:

Directorul organizației catolice „Preoți pentru viață” (Priests for Life), Frank Pavone, a salutat transferul fondurilor de la Planned Parenthood către clinicile de sănătate care nu fac avorturi: „E puțin spus că Planned Parenthood s-a arătat nedemnă de sprijinul contribuabililor. Cele 325 de mii de vieți pe care le distruge anual sunt tot atâtea motive pentru direcționarea fondurilor publice către grupuri care furnizează servicii de sănătate fără să ia vieți nevinovate.”

Cei care militează pentru introducerea educației sexuale în școli se agață de orice știre despre violuri sau acte de pedofilie pentru a-și susține teoria.

„În conformitate cu definiția OMS, educația sexuală trebuie să promoveze respectul între parteneri și comportamente ce exclud orice formă de violență sexuală. S-ar putea preveni pe viitor agresiuni abominabile, precum violul comis la Vaslui de 7 tineri asupra unei eleve navetiste”, susțin ONG-urile semnatare ale apelului „de urgență: Educație sexuală în școli ACUM!”

Reducerea numărului de agresiuni sexuale este un argument irezistibil. Ȋnsă el nu are nicio acoperire în practică. Violurile nu au ca motivație lipsa educației sexuale. Și nici actele de pedofilie. E ca și cum ai susține că un criminal ucide doar pentru că școala nu l-a educat în spiritul respectului pentru viață. Lucrurile nu sunt însă nici pe departe atât de simple, iar în realitate răul se naște și crește din cu totul alte cauze. Violatorii și pedofilii nu sunt persoane neinstruite, ci indivizi eminamente agresivi. Sunt multe motivele ce concură la transformarea unei ființe într-un vânător de oameni. Ȋntr-un predator. Ȋnsă lipsa educației sexuale nu se regăsește prin ele. Cei care au avut ocazia să studieze mecanismele gândirii unor astfel de indivizi știu asta foarte bine.

„Etiologia violatorilor nu cuprinde și lipsa educației sexuale”

Reporter: Există vreo legătură între comportamentul acestor agresori sexuali și lipsa educației sexuale? Dacă violatorii ar fi învățat la școală despre sex, ar fi putut avea ei un comportament normal?

Mihaela Brooks: Ȋn primul rând, ca să înțelegem ce este comportamentul anormal al unui agresor sexual, indiferent cărei categorii aparține, trebuie să știm ce implică un comportament sexual, indiferent că el este sau nu al unui agresor sexual. Și am să îi citez pe Stephen Holmes & Ronald Holmes, conform cărora comportamentul sexual are patru elemente: fanteziile sexuale, care diferă de la persoană la persoană și pot fi de la cea mai simplă formă de fantezie până la cea mai complexă; simbolismul, din care fac parte fetișismul („obiect neînsuflețit de care se atașează sentimentele sexuale”) și parțialismul, pe care îl avem cu toții (atracția sexuală pentru o anumită parte a corpului), dar care reprezintă și unul dintre criteriile în baza cărora predatorii sexuali își aleg victimele; ritualismul – („suntem ritualiști în tot ceea ce facem”), întâlnit la toți cei care deja și-au început viața sexuală. La predatorii sexuali, acest ritual atinge apogeul de adicție, iar de aici și unele acte sexuale efectuate într-un anume fel cu o victima; compulsia, care cel mai bine poate fi descrisă de răspunsul lui Ted Bundy – „este ceva adânc înlăuntrul meu, ceva ce nu pot controla”. Toți avem impulsuri sexuale pe care, dacă nu le putem satisface, le putem controla, dar la predatorii sexuali această compulsie devine forța ce îi împinge să comită actul criminal. La unii, ea este mai puternică decât rațiunea.

Ce educație sexuală poate asigura școala, astfel încât aceste patru elemente să fie explicate pe înțelesul oricărui copil? Cum poate fi explicată, prin prisma acestor elemente, masturbarea precoce la un copil, ca fiind o formă normală? Ce fantezie sexuală are un copil care practică asta? Ce ritualuri dezvoltă el, pe care, mai târziu, o le aplice și cu un partener sexual? Sunt mai multe teorii care explică comportamentul sexual deviant, și în nici una dintre teorii nu este menționată lipsa educației sexuale în școală, mai ales la copii.

Pe de altă parte, există mai multe tipuri de violuri, dar și de violatori (în plus, ei folosesc arme, droguri, alcool). Conform Hazelwood (n.r. – Robert Roy Hazelwood, profiler FBI, pioner al profiling-ului agresorilor sexuali), în cazul violatorilor în serie, mulți au o casă, sunt bine îngrijiți, inteligenți, au un loc de muncă și trăiesc într-un context familial.

Ȋnsă patologia unui violator se află în istoria dezvoltării lui. 76% din ei au fost martori la acte sexuale efectuate de alții sau au fost abuzați sexual în copilărie sau adolescență. 15% dintre ei au crescut în orfelinate, instituții de boli mentale sau în asistență maternală.

Majoritatea violatorilor adolescenți consumă alcool înainte și după comiterea actului infracțional. Conform Holmes, în cazurile în care victimele fac parte din cercul de cunoscuți ale violatorilor, agresorul prezintă următoarele caracteristici: are un temperament iute și este violent, este posesiv, gelos, extrem de gelos cu ceilalți prieteni, se folosește în exces de abuzul fizic și verbal în fața altora, este un bărbat șovin sub toate aspectele, în toate manierele comportamentului său.

Din punct de vedere etiologic, cercetările au dovedit există o legătură între relația dintre violator și mama lui; la foarte mulți, relația cu tatăl pare a fi mai puțin importantă. Ȋn copilărie, foarte mulți dintre violatori au fost respinși de mamă sau, dimpotrivă, ea s-a dovedit a fi super-protectoare sau dominatoare, sau chiar seductivă.

La mulți dintre violatori, tatăl a fost ori absent, ori avea o prezență pasivă în viața copilului, dovedea inconsistență în disciplina copilului, suferea de frustrări sexuale. Mulți violatori au în trecut pedepse/cruzimi venite din partea mamei, ceea ce explică și faptul că mulți dintre ei, inclusiv violatorii în serie, sunt atât de violenți cu victimele.
Conform studiilor din domeniu, un mic procentaj dintre violatori sunt psihotici (n.r. – suferă de boli psihice) când comit agresiunea.

Există mai multe tipuri de violatori și fiecare are „etiologia” lui:

– Furia violatorului revanșist – vrea să rănească femeile pentru a se răzbuna astfel pentru injustiția pe care a suferit-o, indiferent dacă aceasta injustiție este reală sau nu. Mai mult de jumătate dintre violatorii din această categorie au fost abuzați fizic în copilărie, cel mai adesea de către un membru al familiei. 80% din ei provin din familii destrămate, în care o mamă/femeie a avut grijă de el; a trăit o copilărie chinuită.
– Reasigurarea puterii violatorului – mulți au început ca voyeuriști (n.r. – persoane ce se complac în a privi pe ascuns un spectacol erotic), sunt mai puțin agresivi, comparativ cu alte categorii de violatori, au stima de sine scăzută, iar 9 din 10 provin din familii destrămate și au fost crescuți de o mamă dominantă sau chiar seductivă.
– Puterea asertivă a violatorului – în acest tip, nu actul sexual în sine este important, cât impulsul de a-l comite. 70% dintre ei au fost abuzați fizic în copilărie. Acest tip de violator este obsedat de imaginea lui și nu prea i-a plăcut școala.
– Violatorul sadic – ca și în cazurile de mai sus, 60% dintre ei au crescut în familii destrămate, 60% au fost abuzați fizic în copilărie, crescuți într-o casă în care se practicau devianțe sexuale. Ȋn plus față de ceilalți, violatorii din această categorie prezintă o personalitate compulsivă.

Așa cum am văzut, etiologia se referă la personalitatee și familie, și nicidecum la lipsa educației sexuale din școală.

„Ar fi bine să li se spună copiilor despre consecințele morale”

Reporter: Există vreo legătură între comportamentul acestor agresori sexuali și lipsa educației sexuale? Dacă violatorii ar fi învățat la școală despre sex, ar fi putut avea ei un comportament normal?

Alin Leș: Puțin probabil. Educația sexuală presupune să înveți cum îți funcționează corpul din punct de vedere sexual, în prima fază. Apoi, să cunoști moral, psihologic, fiziologic, endocrinologic, neurologic ce se întâmplă când avortezi. Sau când, ca fată, te dai pe mâna unor persoane care îți promit o viață mai bună în străinatate (prostituția). Sau când, ca „pește”, ajungi să fii căutat de Interpol. Bine-ar fi să li se spună copiilor, pe limbajul lor, care sunt consecințele psihologice și morale, îndeosebi, în cazul unui viol.

  • ActiveNews:

Psiholog criminolog: „E puțin probabil ca, învățând despre sex, pedofilul să înceapă să acționeze altfel decât este «programat»”

Promotorii educației sexuale în școli se agață de orice știre în care sunt prezentate violuri sau acte de pedofilie, pentru a-și susține teoria. „Toate aceste nenorociri se întâmplă și pentru că nici agresorii, dar nici victimele n-au primit o educație sexuală corespunzătoare”, susțin ei.

Ȋn opinia ONG-urile semnatare ale „apelului de urgență: Educație sexuală în școli ACUM!”, prin educația sexuală „s-ar putea preveni pe viitor agresiuni abominabile, precum violul comis la Vaslui de 7 tineri asupra unei eleve navetiste”.

Prima parte a acestui serial o puteți citi integral AICI.

Agresiunile sexuale asupra copiilor se încadrează în categoria agresiunilor abominabile care, așa sunt susțin oengiștii de mai sus, ar putea fi prevenite prin educație sexuală. Iar un părinte neinformat ar putea fi determinat să creadă că, prin susținerea introducerii educației sexuale în școli, el ar reuși să împiedice astfel ca propriul copil să devină victimă. Sau agresor.

Acest argument al avocaților educației sexuale nu este însă decât o strategie de marketing, care nu are niciun fundament în realitate. Pedofilii nu agresează sexual copiii, pentru că n-ar fi fost nimeni în viața lor, care să le predea lecții despre sex.

„Pedofilia nu are nicio legătură cu lipsa educației sexuale”

Mihaela Brooks este profiler și geografic profiler I, analist de investigații criminale (FBI Profiling Methodology),

 director al Departamentului Forensic Psychology – Intellpsy Group București.”

Locuiește în Canada și a absolvit cursuri de specializare la American Military University, RTI & US National of Justice, Toronto Police & CGPATC (Orlando Sheriff). Este membră a American Investigative Society of Cold Cases și USA Anti-Terrorism Accreditation Board.

Reporter: Există vreo legătură între comportamentul pedofililor și lipsa educației sexuale? Dacă în copilărie pedofilii ar fi învățat la școală despre sex, ar fi putut avea ei un comportament normal?

Mihaela Brooks: DSM V, ultima ediție a DSM (n.r. – „Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders”, editat de Asociația Americană de Psihiatrie), care este „biblia universală” a psihiatrilor, are listată tulburarea de tip pedophilic. Deci, ea este o boală mintală și nu are nicio legătură cu lipsa educației sexuale din școali.

Nu există o etiologie a pedofiliei. Ȋncă nu s-a stabilit care sunt factorii ce predispun (deci cu atât mai mult nu putem vorbi de lipsa educației sexuale în școală), dar, pe lângă definiția pe care o dă DSM pedofiliei, există unele modele de excitare deviante care îi fac pe acești indivizi să fie atrași sexual de copii. Unii dintre ei pot avea, în felul lor de a acționa, răspunsuri la probleme non-sexuale, alții au stima de sine scăzută și abilități reduse de adaptare, unii provin din familii destrămate, cu mame dominatoare și tați absenți, alții au experimentat un profund sentiment de respingere maternă și au fost ei înșiși abuzați sexual/verbal în copilărie.

Ȋncă se lucrează la cercetările care vor stabili dacă instalarea pubertății precoce în viața pedofilului joacă un rol esențial în procesul de selecție al victimelor.  Au fost înregistrate și cazuri în care o lovitură la cap, în copilărie, a influențat pe cineva să devină pedofil. Nu știm cu certitudine cauzele pedofiliei, dar este sigur/dovedit  că  experiențele de viață joacă un rol determinant.

Unii pedofili se simt intimidați de adulți, chiar dacă pot avea relații cu adulții. Au fost cazuri, chiar și în țară, când cineva a fost categorisit ca fiind pedofil, dar nu era, chiar dacă agresase sexual un minor… Sunt cazuri când un agresor sexual, în lipsa unei victime adulte, o înlocuiește cu un minor, iar acesta devine victimă de oportunitate.

Sunt mai multe tipuri de pedofili, și nu toți au boli mentale în DSM V – majoritatea pedofililor hetero nu sunt nici senili, nici defecți mintali. Unii sunt foarte educați, sunt conservativi în viața de zi cu zi.

Există infantopedofilii, cei care își aleg ca victime grupa de vârstă 0 – 5 ani. De obicei sunt cei aflați în proximitatea unui copil; și tot în această grupă de vârstă are loc și incestul. Stadiile sexuale, psihologice și fizice sunt elementele erotice care îl excită pe un infantopedofil. Pot fi agresori extra și intrafamiliali, dar și recidivist – nonrecidivist infantopedo.

Cercetările făcute pe categoria infantopedofililor (peste 10 ani de cercetări) au fost comparate cu cele ale agresorilor de copii în general, iar factorii/cauzele sunt similare: vârsta; educația (iar aici nu se face referire, în niciun caz, la educația sexuală); IQ-ul; căsătoriți sau nu; antecedente în folosirea drogurilor (foarte mulți infantopedo au folosit droguri la viața lor); antecedente de abuz sexual; antecedente în familie de abuz de droguri și de alcool; antecedente ale familiei în boli mintale și criminalitate; alungarea lor, înainte ca ei să fi împlinit vârsta de 16 ani.

S-au făcut cercetări pe tații care și-au violat copiii, și voi cita iar din Stephen Holmes & Ronald Holmes, „adesea descoperim că ei sunt imaturi și au puțin respect de sine, cu așteptări mari pentru copil. Se poate ca acești bărbați, cu nevoi sexuale contradictorii și neînțelese, să caute în copiii lor parteneri sexuali,  sau poate fi un mod de a-l pedeapsi pe partenerul de sex feminin sau pe sine, văzând copilul ca pe extensie a lui însuși.” Deci, motivele sunt de ordin psihiatric și nu au nicio legătură cu lipsa educației sexuale în școală.

Ȋn cazul pedofi[li]lor care își aleg victime cu vârste cuprinse între 5 ani și pubertate, alegerea sexului unei victime nu reflectă în mod necesar orientarea lui sexuală de adult.

Un alt tip de pedo este mysoped (n.r. – pedofilul sadic), care are intenția doar de a răni fizic un copil. Este tipul de bărbat (cei mai mulți pedofili sunt bărbați) care funcționează după legătura pe care el a făcut-o între excitația sexuală și violența fatală. Sunt cei care nu seduc copiii, îi răpesc pur și simplu și îi omoară, doar pentru a avea o satisfacție sexuală. Au fost cazuri când unii dintre acești pedofili au avut gratificație sexuală și după ce au omorât copilul (necrofilie, tăierea cadavrului, etc.)

Copiii sunt ușor de răpit, nu opun forță. Alți mysoped obțin plăcerea sexuală din terorizarea copilului – victimă. Sunt sadici, iar crimele lor sunt ritualistice. Pentru acest tip de pedofil, nu sexul în sine cu un copil este plăcerea sexuală, ci ceea ce îi face copilului și omorârea copilului. Ce legătură poate exista între asta și lipsa educației sexuale din școli?

„Pedofilia este un comportament impus”

Alin Leș este psiholog expert criminolog, formator și consultant în Criminologie și Științe Criminale și președintele Societății Române de Criminologie și Criminalistică – Filiala Sibiu.

Reporter: Există vreo legătură între comportamentul pedofililor și lipsa educației sexuale? Dacă în copilărie pedofilii ar fi învățat la școală despre sex, ar fi putut avea ei un comportament normal?

Alin Leș: Este puțin probabil ca, învățând despre sex, copilul sau adultul pedofil să înceapă să acționeze altfel decât este „programat” (învățat) latent. Pedofilia este un comportament impus: de un context social, de o conjunctură favorabilă, de imagini porno, de fantezii (reverii) și fantasme inconștiente specifice dominării sexuale combinate fie cu tandrețea, fie cu raptusurile ce țin de antisocial și exploziv, de o criză între maturii aparținand unui cuplu, etc.

Ca să revin strict la întrebare, pedofilii sunt de două categorii în literatura de specialitate: preferențialii (sau „de carieră”) și recidiviștii (sau situaționalii). Cei preferențiali sunt, de obicei, calmi, liniștiți, cu o viață socială normală pe post de paravan. Comportamentul lor este normal. Nimeni nu îi poate bănui de eticheta, stigma, parafilia și tulburarea pedofiliei. Cu atât mai mult cu cât ei nu se consideră nicio clipă homosexuali, chiar dacă au relații cu minorii. Este posibil ca, în cazul primei categorii, să nu întâlnim boli psihice, ci doar tulburări de personalitate.

În schimb, recidiviștii sau situaționalii sunt cei cu comportament agresiv, violent, care își „curtează” victima și folosesc forța. O activitate comportamentală antisocială, explozivă, cu furie. O trecere la act („le passage à l’act”) confuză, un amestesc de ură, violență, exploziv – intermitent cu idei persecutorii de pedeapsă, invincibilitate, un QI mediu, un nivel de educație scăzut etc. Ca predicție pentru această categorie, vom găsi un istoric de viață (anamneză) încărcat de atitudini infracționale de mic copil, care nu au neapărat conotația sexuală a acțiunilor/gesturilor.

SPECIALIȘTII AVERTIZEAZÃ: Educația sexuală în școli poate duce la apariția unor comportamente sexuale NOCIVE

Ȋn opinia ONG-urile semnatare ale „apelului de urgență: Educație sexuală în școli ACUM!”, prin educația sexuală „s-ar putea preveni pe viitor agresiuni abominabile, precum violul comis la Vaslui de 7 tineri asupra unei eleve navetiste”.  Mai mult, aceiași avocați ai introducerii educației sexuale în școlisusțin și că „în conformitate cu definiția OMS, educația sexuală trebuie să promoveze posibilitatea identificării și semnalizării de către copii și tineri a abuzurilor sexuale comise asupra lor, în special de către alți membri ai familiei sau de către colegi de școală. Copiii și tinerii abuzați sexual vor ști că ceea ce li se întâmplă este un lucru rău și este momentul să ceară ajutor.”

E doar o reclamă. La fel de nocivă ca și cea la margarină. Ȋn România, victimele pedofililor sunt, cel mai adesea, copii ai străzii sau copii ce provin din familii sărace. Copii aflați în abandon școlar. Chiar și presupunând prin absurd că educația sexuală i-ar putea salva din mâinile pedofililor, acești copii nu beneficiază, în primul rând, de școlarizare. Ȋnsă ONG-urile seculariste militează de zor pentru doar pentru ceea ce ar trebui să învețe copiii la școală, nu și pentru dreptul fiecărui copil de a merge la școală. 

Ȋn al doilea rând, copii acceptă să devină victime ale pedofililor în schimbul unor recompense materiale, pentru că sărăcia în care ei trăiesc îi vulnerabilizează. Sărăcia, nu lipsa educației sexuale. Ȋnsă ONG-urile seculariste militează doar pentru bunăstarea sexuală a copiilor români, nu și pentru combaterea sărăciei în care trăiesc mulți dintre ei.

Ȋn al treilea rând, pedofilii care nu oferă recompense materiale sunt cei ce folosesc violența. Răpesc copii, îi sechestrează, îi supun abuzului fizic, psihic și sexual. Chiar credeți că un copil s-ar putea apăra în fața unui astfel de monstru, doar recitindu-i pasaje din ce i-a predat profa de sex la școală? Ȋnsă ONG-urile seculariste militează de fapt doar pentru pervertirea sufletelor acestor copii, și nu pentru prevenirea unor infracțiuni. 

Nu profesorii de sex, ci doar psihologii criminaliști știu dacă și cum pot fi prevenite astfel de infracțiuni. Mihaela Brooks este profiler și geografic profiler I, analist de investigații criminale (FBI Profiling Methodology), director al Departamentului Forensic Psychology – Intellpsy Group București. Locuiește în Canada și a absolvit cursuri de specializare la American Military University, RTI & US National of Justice, Toronto Police & CGPATC (Orlando Sheriff). Este membră a American Investigative Society of Cold Cases și USA Anti-Terrorism Accreditation Board.

Alin Leș este psiholog expert criminolog, formator și consultant în Criminologie și Științe Criminale și președintele Societății Române de Criminologie și Criminalistică – Filiala Sibiu.

 „Copilul nu are cum să se apere de agresorii violenți”

Reporter: Ar putea copiii, potențiale victime, educați fiind despre sex la școală,  să se ferească de pedofili?

Mihaela Brooks: Complicată întrebare… Ȋn primul rând, copiii trebuie să fie învățați că nu este permis nimănui să îi atingă în anumite zone, și dacă se întâmplă asta, ei trebuie să raporteze imediat părinților/profesorilor/altei persoane (în cazul în care agresorul este chiar părinte/profesor).

Poate un copil să se ferească de agresori?! Nu, nu are cum să se apere de agresorii violenți. Și nici de un incest. Așa cum spuneam, există infantopedofilii, cei care își aleg  victime din grupa de vârstă 0 – 5 ani. Infantopedofilii sunt, de obicei, cei aflați în preajma copilui; și tot în această grupă de vârstă are loc și incestul. Cum ar putea să se apere un copil de un astfel de agresor? Nu are cum să se apere, iar cei de 5 ani pot fi „seduși” foarte ușor. Și, de cele mai multe ori, nici nu se știe că au fost comise astfel de abuzuri.

Dar, pentru alte tipuri de victime ale pedofililor, în unele situații, depinde de caz, dacă se întâmplă ca cineva să înceapă să îl atingă sau să îi ceară ceva (să vizioneze porno, să atingă acea persoană în anumite părți ale corpului, etc), atunci, prin raportare, victima poate opri un act deja început.

Alin Leș: Da, este posibil! Ȋntr-o măsură semnificativă statistic pozitiv, dacă doriți. Dar cu o condiție: cel care efectuează educația să aibă cunoștințe solide de psihologie clinică, criminologie, psihologie judiciară. Adică, să știe pe ce să pună accent în permanență, pentru a le descoperi copiilor pe ce trebuie să pună accent și de ce să se ferească sau să rămână vigilenți. Semnalele comportamentale ale viitorului pedofil/violator pot fi traduse încă din copilărie; cum am spus, nu ceva sexual neapărat, dar atitudini antisociale care duc, în timp, la diverse forme de activități sexuale, da.

Vigilența este cuvântul cheie aici. Sau trezvia. Acești copii vigilenți vor deveni maturii vigilenți. Ori acesta este efectul educației sexuale „profitabilă” moral pentru societate: să previi prin vigilență.

„Imaginați-vă ce vor discuta copiii la școală, după ora de sex”

Reporter: Există vreun risc să obținem un efect advers? Adică, transformând subiectul „sex” într-unul comun, de la o vârstă fragedă, să ne trezim cu creșterea infracționalității în acest domeniu?

Mihaela Brooks: Fiecare categorie de comportament sexual anormal (comportamentul sexual nociv sau agresiunea sexuală asupra unei persoane) are mai multe subcategorii și există o etiologie pentru fiecare dintre ele.

De pildă, voyeurismul e un comportament sexual nociv, cu o etiologia multiplă (biologică, socială și culturală). Iată doar câteva dintre caracteristici: sexualitate imatură, masturbare cronică, cu debut timpuriu, frustrări sexuale, lipsa unei relații cu tatăl și având o mamă hiper-protectoare. Mulți dintre predatorii sexuali și-au început „cariera” ca voyeuriști. Voyeurismul poate fi unul dintre efectele masturbării precoce, cea despre care Organizația Mondială a Sănătății spune, în standardele pentru educația sexuală în Europa, că trebuie să le fie predată copiilor cu vârsta între 0-4 ani. Ce își poate închipui un  copil care se masturbează? Un lucru e cert: cu așa fantezii sexuale, începute atât de devreme, comportamentul sexual de mai târziu îi va fi afectat. 

Comportamentul sexual nociv e un tip de comportamentul sexual în care victima nu suferă niciun rău fizic pe moment. Ȋnsă cei care au un astfel de comportament pot deveni mai târziu violatori, criminali motivați de dorințe, predatori sexuali în serie… Iar asta s-a dovedit prin cercetarea cazurilor înregistrate.

Pe lângă voyerism, alte exemple de comportament sexual nociv sunt, conform Stephen Holmes & Ronald Holmes, eretolalia – obținerea satisfacției sexuale prin inițierea sau ascultarea unor discuții despre sex. Gândiți-vă la ce vor discuta copiii la școală după fiecare oră de educație sexuală! Sex. Cine poate garanta că astfel de discuții nu-i expun pe copii riscului de a dezvolta eretolalia? Gândiți-vă la ce vor discuta copii și ce riscuri sunt, ca ei să dezvolte erotolalia!

Comportamente sexuale nocive sunt și erotomania – interesul compulsiv pentru tot ceea ce are legătură cu sexul, pictophilia – obținerea satisfației sexuale prin vizionarea de pictori erotice sau tablouri/desene înfățișând nuduri, candualismul – practica de a-l face pe celălalt partener să se expună sexual sau să se implice sexual și cu alții (aici intră și swingers), agrexophilia – excitarea sexuală provenită de la cunoașterea faptului că alte persoane fac sex. Spune-i unui copil de 10 ani că părinții lui fac sex și vezi apoi cum își imaginează el/ea asta… Și ce plăceri poate avea.

Un comportament sexual nociv este narratophilia – gratificarea sau stimularea obținute prin ascultarea poveștilor senzuale; acest termen se poate aplica și partenerului pasiv din apelurile telefonice obscene. Din nou, imaginați-vă ce vor discuta copiii la școală, în sala de clasă, după ora de sex! Cine poate garanta că orele de educație sexuală nu vor stimula și mai mult excitarea sexuală a unui copil?

Tot comportament sexual nociv este și frottage – satisfacția sexuală obținută prin atingerea unor părți ale corpului de o altă persoană, care cu timpul devine „îndemnul de a atinge”.

Profesorii și psihologii din școli trebuie să cunoască semnele unui comportament deviant, pentru ca să se ia măsuri. Atunci poți să ai o discuție cu copilul. Pentru că, dacă îi spui unui copil de toate acestea, curiozitatea o să îl introducă în ceea ce nici măcar mulți dintre adulți nu știu că există. Copiii sunt curioși pe o anumită categorie de vârstă. Cu educația sexuală, le vei stârni curiozitatea și mai mult, de la o vârstă foarte fragedă, determinându-i să își lase unele inhibiții la o parte, lucru care nu e deloc indicat. Cuvântul „plăcere”, pentru o anumită categorie de vârstă, devine riscant.

Un exemplu concret: mulți pedofili care vor să aibă o victimă – copil pentru mai multă vreme, vor „seduce” acea victimă. Ȋi vor arăta și filme porno, inclusiv cu copii. Și apoi, copilul care a învățat până și la școală despre asta, ce credeți că o să facă? O să i se pară normală relația cu pedofilul, pe principul „o fac și alții, mi s-a spus și la școală”…

Ca să nu mai existe abuzuri, societatea și familia ar trebui să fie educate. „Atingeri plăcute”… Spune-i despre asta unui copil de 10 ani, care era rușinos, puțin speriat… Spune-i, ca să te audă cât de plăcut este să te atingi, și vezi apoi ce o să facă, cum o să experimenteze la școală, cu vecina, etc. Știu, copiii din ziua de azi știu multe… Dar faptul că aude asta și de la un profesor o să fie pentru el o „undă verde” pentru a experimenta. El va depăși așa zisa „teamă” care,  până la prima experiență, îl mai ține locului.

Și apoi, dacă niște copii de 10 ani învață la școală despre plăceri, credeți că nu vor dori să experimenteze și ei? Și cum va fi prima experiență de „atingere plăcută” dintre un băiat de 10 ani și o fată de 9? Ȋi poate afecta psihic pe amândoi.

Există un risc advers al educației sexuale în școli, mai ales dacă sunt și probleme în familie. Un studiu realizat în 2013 de „American School Health Association” arată că educația sexuală timpurie afectează randamentul școlar al copilului.

Ȋn SUA, există educație sexuală în școli de foarte mulți ani, iar specialiștii în acest domeniu continuă să facă cercetari despre consecințe, despre ce mai trebuie îmbunătățit. Și cu toate aceastea, continuă să existe un număr mare de sarcini nedorite la adolescente, dar și de boli cu transmitere sexuală printre adolescenți. Multe dintre studiile efectuate se contrazic între ele – motivul este ca variabilele din lucrările de cercetare pe aceeași tema diferă. Cu un anumit grup de studiu s-a dovedit că educația sexuală (în principal, educația despre sarcină, boli venerice, etc) i-a „ajutat” pe unii, însă cu un alt grup nu a avut același efect. S-a căutat motivul pentru care există asemenea discordanțe în cercetări, iar în ultima cercetare publicată de „The Journal of School Health” s-a arătat că cel mai important element în educația sexuală este ca ea „să fie luată în considerare mai ales atunci când copiii sunt expuși” și că „vârsta la care este începută educația sexuală influențează foarte mult sexualitatea (copilului)”.

Poți face educație sexuală în școală, dar numai după ce ai făcut un program, în așa fel încât să fii sigur că nimic din comportamentul sexual al copiilor nu va fi afectat… Și cu aprobări de la psihologii care trebuie să demonstreze că acești copii nu vor fi afectați mai târziu.

Alin Leș: Da, din nefericire, este posibil și acest lucru. Cu cel puțin o condiție: educația sexuală să fie întreprinsă de diletanți într-ale sexualității. Adică persoane care doar să bifeze ceva în fișa postului. Dacă ai psihologul criminolog cu tine, la sală, poți decela mult mai rapid „copiii-problemă”, adică acei copii care nasc suspiciunea unor comportamente favorabile sau puternic favorabile către o sexualitate perversă. Adesea, educatorii sau învățătorii au informații prețioase din gura copiilor, despre activitatea părinților sau a unuia dintre ei („Am văzut-o pe mami cum se juca cu mâinile acolo jos” – fetiță, 4 ani, în grădinița cu program prelungit), iar profesorul sau educatorul nu ia/nu poate lua nicio măsură. Vedeți dumneavoastră, să poți semnala aceste întâmplări într-un „Registru al lucrurilor cu conotație sexuală” al instituției respective, de exemplu, ar fi minunat. De preferat, chiar! Interdisciplinaritatea ar fi cuvântul cheie. Vă amintiți când vă spuneam de utilitatea psihologului criminolog în multe structuri și instituții ale acestei țări?


Categorii

Avort, Educatie, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “PRO VITA CERE STOPAREA FINANTARII PUBLICE PENTRU AVORT, FIV SI CONTRACEPTIVE/ De ce trebuie oprite decontarea serviciilor medicale pentru fertilizarea in vitro şi embriotransfer/ EDUCATIA SEXUALA NU VA DUCE LA ERADICAREA AGRESIUNILOR SEXUALE, CI LA PROLIFERAREA COMPORTAMENTELOR SEXUALE NOCIVE

  1. Foarte justă poziția ProVita!

  2. Argumentatia celor de la Pro Vita este foarte logica:

    a) Sarcina nu este o afecțiune, avortul („întreruperea” sarcinii) prezintă riscuri deosebite pentru sănătatea femeii, fizică și psihică, pe termen lung.

    b) Administrarea de contraceptive nu este un tratament

    c) Fertilizarea in vitro nu reprezintă un răspuns adecvat la boală

    d) Natalitatea nu a scăzut din cauza creșterii infertilității!

    Dar totusi lipseste esentialul: avortul este o crima si un pacat impotriva duhului sfant, care aduce pedepse grele.

  3. http://centrulalexandra.ro/ pentru femeile insarcinate care au nevoie de ajutor.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare