RAZBOIUL DIN LIBIA: evolutii si mize. NATO si CIA, chemate sa democratizeze Libia cu rebeli fundamentalisti

1-04-2011 13 minute Sublinieri

UPDATE

1. Evolutii

  • Gandul:

Reuters: OPERAŢIUNEA SECRETĂ a CIA în Libia, la ordinele lui Obama

Preşedintele Statelor Unite, Barak Obama, a semnat un document secret prin care a autorizat intervenţia secretă a guvernului american în sprijinul forţelor rebele care doresc înlăturarea liderului libian (cam mult ”secret” pentru o informatie ajunsa atat de usor publica… – n.n.), Muammar Gaddafi, potrivit unor informaţii obţinute de Reuters.

Agenţi ai CIA (Agenţia Centrală americană de Informaţii) au fost mobilizaţi pe teren, în Libia, pentru a contacta rebeliunea şi a ghida loviturile coaliţiei, a anunţat miercuri cotidianul New York Times. Atât CIA cât şi Casa Albă au refuzat să comenteze dezvăluirile din presă. Mai mulţi membri ai CIA sunt mobilizaţi pe teren, “în grupuri mici”, de mai multe săptămâni, având misiunea să colecteze cât mai multe informaţii despre colonelul Gaddafi. În afara acestora, în Libia, au fost mobilizaţi zeci de membri ai forţelor speciale britanice şi agenţi din cadrul serviciului de spionaj MI6 pentru a culege informaţii asupra poziţiilor forţelor loiale regimului, dar şi despre depozitele de muniţie şi armament ale colonelului Gaddafi.

Ministrul libian de externe a fugit în Marea Britanie

Liderul libian Muammar Gaddafi a avertizat joi ca va izbucni un razboi intre musulmani si crestini, in conditiile in care coalitia intrernationala isi continua operatiunea militara in Libia, relateaza agentia oficiala JANA citata de NewsIn.

“Acesti nebuni vor sa ne faca sa ne intoarcem in Evul Mediu, lansand un razboi periculos, pe care, in curand, nu vor mai putea sa il controleze”, a spus Gaddafi, cerand popoarelor occidentale sa “isi aleaga alti lideri, care sa respecte relatiile dintre state, care sa inteleaga sensul relatiilor internationale si dreptului international (…) in caz contrar, vom asista in curand la un razboi groaznic intre musulmani si crestini” in regiunea Mediteranei, transmite RIA Novosti. (…)

În timp ce administraţia Obama cântăreşte o decizie de înarmare a rebelilor din Libia, unii oficiali americani au sugerat că CIA a trimis echipe de agenţi în Libia. Oficial, misiunea acestora este de a găsi un pilot al cărui aparat s-a prăbuşit în timpul misiunii, însă un general american a declarat că CIA încearcă astfel să-i ajute pe rebeli, scrie AP Este vorba despre culegerea de informaţii despre starea de spirit a rebelilor, despre competenţele şi motivaţia acestora şi despre identificarea unor persoane care să participe la conducerea Libiei post-Gaddafi. “Nu este un exerciţiu academic în care lucrurile sunt în alb şi negru. Există mari elemente de risc. CIA este foarte bună la asa ceva. Ştiu cum s-o facă”, a spus generalul James Marks, care a participat ca ofiţer de informaţii la invadarea Irakului.

Amiralul american John Stavridis a declarat că din informaţiile culese de CIA reiese că în rândul rebelilor sunt infiltraţi agenţi ai Hezbollah şi al-Qaeda, însă numărul lor este nesemnificativ. Un ofiţer de informatii american a declarat că CIA a trimis agenţi în Libia după ce a fost forţată să-şi închidă biroul de la Tripoli. Agenţii provin din Emiratele Arabe Unite şi din Dubai. Iniţial, “The New York Times” a scris că CIA a trimis agenţi pentru a coordona loviturile aeriene ale aviaţiei.

Senatorii americani consideră că informaţiile din Libia sunt cruciale pentru decizia de înarmare a rebelilor. “Cred că trebuie să ştim exect pe cine înarmăm. Sunt mai multe grupări rebele”, spune senatorul democrat Adam Smith. Pentagonul a estimat că intervenţia în Libia va costa bugetul american circa 550 de milioane de dolari. Reprezentantul democrat Earl Blumenauer a declarat că oficialii cred intervenţia va costa 40 de milioane de dolari pe luna, însă el crede ca suma va fi mult mai mare.

Revista Marianne anunţă că forţele speciale ale jandarmeriei franceze au trimis echipe în Libia, însărcinate cu asigurarea securităţii ambasadorului francez Antoine Sivan, care va reprezenta Parisul pe lângă rebelii din Benghazi. Trupele speciale au fost paraşutate pe mare în apropierea coastei şi apoi recuperate de un vas al trupelor franceze. S-a încercat astfel evitarea incidentului de la Cairo, unde agenţii francezi trimişi pentru a păzi o unitatea medicală au fost opriţi de autorităţi la aeroport, pentru că erau înarmaţi.

Administraţia prezidenţială a anunţat, printr-un comunicat de presă, că în cadrul şedinţei CSAT de astăzi, a fost aprobată dislocarea şi operarea pe aerodromuri din România a unor aeronave ale forţelor aeriene ale Statelor Unite, utilizate în opreaţia de impunere a Rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU. “Solicitarea şi aprobarea au la bază prevederile din cadrul Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii“, comunică Preşedinţia.

Un trimis special al liderului libian Muammar Gaddafi s-a aflat zilele trecute la Londra, unde a avut negocieri secrete cu oficialii britanici, relateaza The Guardian. Analistii afirma ca discutiile din capitala britanica au avut loc in contextul in care oficiali libieni poarta negocieri in mai multe state occidentale, lucru ce sugereaza ca regimul de la Tripoli cauta o solutie de a renunta la putere. Publicatia a scris ca Muammar Gaddafi l-a trimis la Londra pe unul dintre cei mai loiali oameni ai regimului. Mohammed Ismail, care este consilier al fiului lui Gaddafi, Saif al-Islam, s-a aflat in Marea Britanie zilele trecute, au confirmat surse din guvernul britanic. Potrivit telegramelor WikiLeaks, Ismail a reprezentat guvernul libian in negocieri legate de achizitionarea de armament, precum si in discutii pe teme militare si politice.

Foreign Office a refuzat sa comenteze informatiile despre discutiile cu Ismail sau cu alti oficiali ai regimului libian. Guardian scrie insa ca negocierile urmeaza speculatiilor ca fiii lui Gaddafi “sunt nerabdatori sa discute”, cei mai vocali fiind Saif al-Islam, Saadi si Mutassim. O sursa din diplomatia britanica a spus ca oficlaii de la Londra i-au spus lui Ismail ca “Gaddafi trebuie sa plece si ca va fi considerat responsabil pentru crimele comise”. De asemenea, unii consilieri ai fiilor lui Gaddafi ar fi afirmat ca e necesar ca liderul de la Tripoli “sa fie marginalizat”, cautandu-se in acelasi timp solutii pentru renuntarea la putere si evitarea riscului ca tara sa cada prada anarhiei. (…)

  • Hotnews:

Libia: Miscari islamiste si inarmarea rebelilor, un cocktail care s-ar putea dovedi exploziv

Haosul care ameninta Libia ar putea da aripi miscarilor jihadiste, perspectiva ingrijoratoare pentru aliati, care analizeaza posibilitatea de a vedea armele ce ar putea fi livrate rebelilor in mainile teroristilor, relateaza AFP. Presedintele american Barack Obama nu a exclus sa recurga la livrarea de arme pentru rebelii libieni, la fel cum a declarat si premierul britanic David Cameron. Franta a respins aceasta posibilitate sub pretextul ca nu se incadreaza in rezolutia 1973 a ONU, precizand insa ca este dispusa sa discute acest subiect. NATO a afirmat ca rolul sau nu este “inarmarea poporului libian”, ci protejarea acestuia.

Comandantul sef al fortelor Aliantei in Europa, amiralul american James Stavridis, a evocat marti “semne” ale unei posibile prezente a militantilor al-Qaeda sau Hezbollah printre rebeli. Aceste afirmatii au fost contestate de un purtator de cuvant al rebelilor, colonelul Ahmad Bani. “Nu avem aceasta organizatie prezenta in Libia deoarece cultura sa este diferita de a noastra”, a asigurat el.

Experienta afgana

Dar simpla eventualitate a prezentei jihadistilor in randul rebelilor aduce in memoria americanilor amintiri nu foarte placute. In anii ’80, CIA, bazandu-se pe serviciile secrete pakistaneze, a antrenat, finantat si inarmat cu rachete sol-aer Stinger mii de mujahedini afgani angajati in lupta impotriva ocupantului sovietic. Printre ei se numarau unii dintre talibanii care astazi lupta impotriva trupelor americane si NATO din Afghanistan.

Un episod neplacut, reamintit miercuri de fostul premier francez Dominique de Villepin: “Intr-o prima etapa, am crezut ca ajutam aparatorii democratiei dar in etapa a doua am descoperit ca aceste arme s-au intors impotriva noastra”. Afacerea libiana “se joaca in inima unei regiuni foarte fragile“, a subliniat el, evocand vecinatatea unor tari precum Niger, Mali sau Ciad. Ar fi putut fi mentionate si Algeria, Egiptul sau Mauritania. Toate aceste tari fac parte din acelasi “arc al crizei”, in care sunt prezente puternice miscari islamiste.

AQMI

Incepand cu al-Qaeda Maghrebului Islamic (AQMI), organizatie care s-a specializat in rapirea europenilor. Surse din serviciile secrete din Mali si din Nigeria afirma ca AQMI s-a dotat deja cu “armament greu” in urma starii confuze din Libia. Printre aceste arme se numara rachetele SAM-7, echivalentul sovietic al Stingerului american… “Este un risc deloc neglijabil”, a notat ministrul francez al Apararii, Gérard Longuet.

Presedintele ciadian Idriss Deby Itno a afirmat saptamana trecuta ca este sigur “100%” ca AQMI a “profitat de jefuirea arsenalelor din zona rebela pentru a se aproviziona cu arme, inclusiv cu rachete sol-aer“. “Din cunostintele mele, exista o prezenta foarte redusa a libienilor in randul AQMI, unde ascendenta este in principal algeriana”, a temperat insa François Heisbourg, de la Fundatia pentru Cercetari Strategice (FRS).

Si totusi, ezitarile aliatilor sunt “perfect legitime”, spune acest expert. Remarcand dezordinea din randul rebelilor, François Heisbourg apreciaza ca inarmarea rebelilor cu “lansatoare de rachete, tunuri fara recul sau arme automate in conditiile actuale ar insemna sa fim siguri ca vor cadea in maini nepotrivite”. Libia a inceput sa dea fiori reci oficialilor occidentali. “Cel mai rau scenariu ar fi ca Libia sa devina un stat delicvent care alimenteaza extremismul si terorismul”, a notat miercuri secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

NATO a preluat comanda operatiunilor militare din Libia la ora 06.00 GMT

NATO a preluat comanda tuturor operatiunilor din Libia incepand de joi, ora 06.00 GMT, de la coalitia internationala care a demarat atacurile asupra fortelor loiale colonelului Gaddafi in 19 martie, a declarat pentru AFP un diplomat din alianta nord-atlantica. “Operatiunea Odyssey Dawn decisa duminica seara de tarile aliantei a inceput oficial in aceasta dimineata, asa cum era prevazut, la ora 06.00 GMT”, a precizat sursa citata, confirmand transferul catre Alianta a responsabilitatii bombardamentelor asumate pana in prezent in Libia de o coalitie condusa de Statele Unite, Franta si Marea Britanie. Sub autoritatea marelui cartier general aliat din Europa, in Mons (sudul Belgiei), operatiunea este condusa din centrul regional de comandament al NATO din Napoli, (sudul Italiei) de generalul canadian Charles Bouchard. NATO a inceput sa-si asume controlul partial al operatiunilor miercuri dimineata “cu o intarziere de o zi fata de planul initial, avand in vedere marea complexitate” a transferului, “stiind ca zeci de avioane sunt angajate”, a confirmat acest diplomat.

Atacurile aeriene ale coalitiei internationale au ucis cel putin 40 de civili in Tripoli – oficial al Vaticanului

Cel putin 40 de civili au fost ucisi in urma raidurilor aeriene efectuate de coalitia internationala in Tripoli, a declarat seful misiunii Vaticanului in capitala libiana, citand martori, pentru o agentie catolica de stiri, preluata de Reuters. “Asa numitele raiduri umanitare au ucis zeci de civili” in Tripoli, a declarat Giovanni Innocenzo Martinelli, vicarul apostolic al Libiei. “Am cules cateva marturii de la oameni de incredere. In cartierul Buslim, din cauza bombardamentelor, o cladire civila s-a prabusit, ucigand 40 de oameni”, a spus acesta, pentru Fides, o agentie de stiri a Vaticanului. Oficialii libieni au prezentat ziaristilor straini locurile bombardate de coalitia internationala, dar dovezile legate de victime civile nu au fost concludente. Puterile occidentale spun si ele ca nu exista dovezi legate de victime civile.

sursa

2. Analize

Evoluţiile din Libia vor fi marcate de trei evenimente conexe. Discursul preşedintelui Barack Obama, privind implicarea americană, în soluţionarea crizei libiene. Reuniunea diplomatică de la Londra, vizând identificarea oportunităţilor de depăşire a situaţiei fluide din Libia, unde rebelii  într-o zi câştigă, în alta pierd teren, în faţa trupelor guvernamentale. Şi preluarea, la începutul lunii aprilie, de către un comandament NATO, a coordonării operaţiunilor aeriene şi maritime, derulate până acum de coaliţia franco-americano-britanică.

Pro şi contra Obama

Conform ultimului sondaj, din 28 martie a.c., realizat de Centrul de Cercetare Pew pentru Oameni şi Presă, 47%, dintre cetăţenii americani sprijină acţiunile militare decise de administraţia Obama, împotriva regimului de la Tripoli, în timp ce 36% sunt împotrivă.

Dar congresmenul republican Anthony Weiner afirmă:”Noi suntem o ţară puternică, dar ce fel de putere avem, dacă nu intervenim să stopăm un tiran, care-şi măcelereşte poporul, aşa cum a dat de înţeles preşedintele Obama, în ultimul său discurs?”

Apărătorii locatarului de la Casa Albă reamintesc faptul că acesta a declarat, în repetate rânduri, că liderul libian trebuie să plece de la conducerea ţării sale. Iar avioanele militare americane au bombardat forţele terestre ale colonelului Muammar Gaddafi.

Fosta guvernatoare Sarah Palin – un candidat posibil la alegerile prezidenţiale din 2012 – a şarjat:”Noi  am aşteptat acordul Ligii Arabe şi a Naţiunilor Unite care să ne spună: puteţi acţiona acuma! Apoi am revenit în… autobuz şi am aşteptat NATO! Să-i aşteptăm pe francezi, să ne conducă! Asta nu este o conducere inspirată! ”

Susţinătorii lui Obama au replicat că operaţiunea declanşată în scop umanitar necesita sprijinirea Franţei, pentru ajutorarea populaţiei agresate de trupele lui Gaddafi. Operaţiunile militare din Irak şi Afganistan nu justifică – consideră simpatizanţii preşedintelui – ideea că Statele Unite pot ocupa oricând o ţară musulmană. Dar dacă lideri, precum cel libian, pot fi răsturnaţi de la putere, fără introducerea în luptă a trupelor terestre, o asemenea acţiune trebuie dusă până la capăt. (…)

Odisee ciudată

A fi lider înseamnă ceva mai mult decât a citi de pe un prompter” observă cotidianul „The Washington Times”, în analiza acidă, a alocuţiunii prezidenţiale pe tema Libiei.

Iată câteva atacuri imparabile:

Obama: utilizează forţa militară, dar secretarul apărării afirmă că acolo nu este vorba de un interes vital american;

declară că Statele Unite şi O.N.U. se concentrează pe zona de interdicţie aeriană, dar forţele coaliţiei bombardează trupele terestre libiene;

susţine că mandatul iniţial era protejarea vieţilor civililor, dar acum preşedintele este  de partea rebelilor;

este “în favoarea aspiraţiilor legitime ale poporului libian”, dar destui rebeli sunt islamişti radicali;

a intervenit în Libia pentru a evita “o baie de sânge”, dar oferă vorbe goale la sirienii inocenţi, împuşcaţi de trupele dictatorului Assad;

consideră că S.U.A. nu vrea să determine o schimbare forţată a regimului, dar crede că Gaddafi trebuie să plece;

spune că nu vor debarca trupe americane pe solul libian, dar unele informaţii arată că subunităţi speciale sunt deja acolo;

precizează că NATO va prelua comanda operaţiunii, dar S.U.A. va asigura misiunile dificile;

a prezis că Operaţiunea „Odyssey Dawn” va fi limitată “la câteva zile, nu săptămâni”, dar acum se proiectează operaţiuni pe mai multe luni;

l-a denunţat pe George W. Bush pentru acţiuni unilaterale, dar el însuşi a pornit la război fără autorizarea necesară din partea Congresului, cu câţiva parteneri de coaliţie şi un sprijin slab în lumea arabă.”

Concluzia? Deţinătorul Premiului Nobel pentru Pace extinde războaiele Americii. Campionul musulmanilor îi ajută numai  atunci când  îi este convenabil. Marele lider mondial subliniază continuu declinul influenţei Americii. “Ce odisee lungă şi ciudată a devenit preşedinţia Obama” conchide “The Washington Times.”

Realitatea din teren

La fel ca în Irak, mişcările de trupe se efectuează doar pe şosea. Nu există tranşee. Rebelii câştigă teren, temporar, doar când avioanele coaliţiei bombardează tancurile şi piesele de artilerie ale forţelor terestre libiene. Acestea din urmă fiind estimate acum la 30.000 de loialişti. Conferinţa de la Londra a demonstrat că – lipsite de intervenţia terestră, decisivă, a Statelor Unite -, Franţa şi Marea Britanie fac… „fotografii de familie.”

Iar în aceea realizată la finalul reuniunii, din capitala britanică, nu există niciun emisar african, ci doar doi arabi!

Preluarea comenzii operaţiunilor de către NATO va avea două efecte imediate. Instituirea embargoului asupra armelor – rezoluţiile ONU neautorizând înarmarea rebelilor – şi limitarea zborurilor aeriene, ale avioanelor aliate, la protejarea populaţiei, ceea ce înseamnă renunţarea la partizanatul actual.

Între capitala libiană şi Benghazi se situează oraşul natal al lui Gaddafi, Sirte, unde, în martie 2001, a fost înfiinţată Uniunea Africană/U.A., Libia fiind cofondator. Deşi invitată la reuniunea de la Londra, U.A. a fost absentă, dezaprobând apriori intervenţia militară.

Uniunea Africană a desemnat pe preşedinţii din Congo, Mali, Mauritania, Republica Sud-Africană şi Uganda să constituie o misiune de bune oficii, între oficialii şi rebelii libieni. Pentru africani, coaliţia ce a acţionat împotriva regimului lui Gaddafi a fost una creştină, utilizând forţe din Nordul dezvoltat al planetei, contra celor din Sudul pauper.

„Cotidianul Poporului”, din Beijing, insera, pe 29 martie, un titlu memorabil:”Statele Unite sunt dornice să pornească războaie, nu şi să le termine.” Iar Gaddafi se încăpăţânează să nu plece.

  • Lumea in criza:

Nigel Farage: UE a inceput razboiul cu scopul de a-l da jos pe Ghadafi (VIDEO)

– UE a inceput razboiul cu scopul de a-l da jos pe Ghadafi
razboiul asta poate sa dureze si 10 ani
nici nu avem habar cine sunt rebeli si ce vor ei
– de ce nu bombardam si Yemen, Bahrein, Arabia Saudita sau Siria?
Rompuy se pupa cu Gharafi in Decembrie; Blair l-a facu alb din negru
– petrolul e clar o cauza a razboiului

O banca din Libia a primit 5 miliarde de la Fed in 2009

3. Mize

Intervenţia din Libia a stat din primul moment sub tagul unui nou principiu al relaţiilor internaţionale: „responsabilitatea de a proteja” (R2P).  Ce înseamnă aceasta? Şi devine Libia un precedent care justifică ingerinţa “comunităţii internaţionale” în afacerile interne ale unui stat? Poate fi un ghid de criterii aplicabile şi în alte cazuri de crime împotriva umanităţii sau care invocă memoria Srebrenicei, Ruandei sau Darfurului?

Pe fundalul crizei libiene, Franţa preşedintelui Sarkozy s-a remarcat drept campioana implementării „responsabilităţii de a proteja”: „Ne aflăm acolo pentru a pune în aplicare un principiu istoric, crucial, protecţia civililor. Iată care este miza. Rezoluţia 1973 este una istorică pentru că instituie şi exprimă principiul responsabilităţii de a proteja. Ea impune un precedent: acela ca populaţia civilă să nu trăiască sub spectrul ameninţării (propriului guvern). Este foarte important ca prietenii noştri arabi să înţeleagă asta. Este în joc credibilitatea comunităţii internaţionale. Ceea ce se întâmplă în Libia creează jurisprudenţă”, a precizat Preşedintele Franţei, imediat după reuniunea Consiliului European de săptămâna trecută.

De altfel, intervenţia din Libia marchează şi o veritabilă premieră: este prima dată când o rezoluţie a Consiliului de Securitate, sub capitolul VII, autorizează explicit o coaliţie de state membre „să folosească toate măsurile necesare” pentru a implementa principiul „responsabilităţii de a proteja”. Rezoluţia 1973 constată punctual eşecul autorităţilor de la Tripoli faţă de ceea ce s-ar putea numi datoria lor primară – „protejarea populaţiei libiene”. Doctrina „responsabilităţii de a proteja” este cea care oferă cadrul principial şi juridic al intervenţiei din Libia.

 

Datoriile suveranităţii

Până nu demult, în sistemul Naţiunilor Unite suveranitatea era percepută ca asigurând o imunitate absolută în raport cu orice interferenţă din afară în afacerile interne ale statului. Însă treptat, pe parcursul anilor ’90, sub influenţa tragediilor de la Srebrenica, din Ruanda, din Kosovo, şi al eşecurilor repetate ale comunităţii internaţionale de a interveni, asistăm la o tranziţie dinspre suveranitatea ca drept spre suveranitatea ca responsabilitate. Aceasta a fost în mod formal codificată în timpul summitului aniversar al ONU din 2005, printr-o rezoluţie a Adunării Generale (adoptată în unanimitate): „Fiecare stat individual are responsabilitatea de a-şi proteja populaţiile de genocid, crime de război, epurări etnice şi crime împotriva umanităţii. Această responsabilitate implică prevenirea unor astfel de crime, inclusiv incitarea lor. Acceptăm această responsabilitate şi vom acţiona în acord cu aceasta” (paragraful 138).

Din acest moment statele membre sunt pregătite să acţioneze de la caz la caz, prin intermediul Consiliului de Securitate (în acord cu Carta ONU, inclusiv Capitolul VII) „atunci când mijloacele paşnice sunt inadecvate şi autorităţile naţionale eşuează să-şi protejeze propriile popoare” (paragraful 139). Această datorie asumată de „Adunarea Acţionarilor” în 2005 a fost ivocată şi aplicată acum de „Consiliul de Administraţie” prin Rezoluţia 1973.

Originile intelectuale

Noţiunea „responsabilităţii de a proteja” a fost introdusă în dezbaterea publică internaţională prin intermediul raportului unui grup de experţi (Comisia Internaţională asupra Intervenţiei şi Suveranităţii Statului) reunit la iniţiativa guvernului Canadei. Acesta şi-a prezentat raportul, intitulat chiar Responsabilitatea de a Proteja, Secretarului General al Naţiunilor Unite din acea vreme, Kofi Annan, la sfârşitul anului 2001. Înainte de toate, responsabilitatea de a proteja are marea virtute de a finaliza dezbaterea care a dominat agenda anilor ’90 şi a cărei temă majoră s-a concentrat pe aşa numitul drept de intervenţie umanitară al comunităţii internaţionale. Raportul refundamentează natura conceptului de suveranitate din perspectiva datoriilor pe care un stat suveran le are în faţa propriilor săi cetăţeni, dar şi în faţa comunităţii internaţionale.

Foarte frumos, in teorie, nu? Protejarea populatiei civile de un guvern care isi ucide propria populatie, interventia solidara a comunitatii internationale, bla, bla, bla. Despre propaganda facuta in jurul razboiului din Libia am mai scris aici:

Sa ne aducem aminte doar de urmatoarele fapte:

SUA si celelalte mari puteri occidentale au sprijinit miscarea mujahedinilor (din care facea parte si Osama Bin Laden) din Afganisthan in anii ’80;

au girat revolutia islamica din Iran din anii ’70 care a adus la putere actualul tip de regim teocratic;

au sprijinit pe dictatorul Saddam Hussein;

au sprijinit miscarea terorista din Kosovo ce se ocupa de trafic de organe umane prelevate de la prizonieri;

si multe altele…

Iata insa si alte pareri interesante despre posibilele implicatii si motivatii razboiului din Libia:

  • Mises.ro:

Coşmar pe drumul către servitute

Ninel Ganea · 29 martie 2011

Istoria şi întelepciunea libertariană demonstrează, fără tăgadă, că războiul este sănatatea statului, iar politicienii au învăţat, de-a lungul timpului, că dacă duşmanii nu există, ei trebuie inventaţi. La mijlocul secolului trecut, un grup de gânditori, influenţaţi de opera şi personalitatea lui Leo Strauss, au devenit din ce în ce mai nemulţumiţi de atomizarea democratică şi au găsit antidotul în producţia de mituri elementare livrate de către guverne maselor idiotizate de consumerism.

Cel mai cunoscut dintre acestea a fost mitul luptei (războiului) dintre Bine si Rău, interpetat într-o lectură maniheistă, în care atributele esenţiale se împart matematic, fără posibilitatea introducerii de nuanţe şi grade. Al doilea era cel al unei elite inteligente, capabile sa producă iluzii, să înşele oamenii cu aparenţa binelui, să evolueze în permanenţă în clarobscurul puterii şi să fie dincolo de accepţiunea cuerentă a binelui si a răului. Cele două coordonate pot fi surprinse la lucru în serialele favorite ale lui Leo Strauss: Gunsmoske şi Perry Mason.

Odată pus la punct mecanismul de funcţionare al Imperiului Binelui, adică SUA, singurul lucru care rămânea de facut era găsirea unor vinovaţi de serviciu, care să poată juca mai bine sau mai prost drama gnostică. Aşa că, rând pe rând, rolul acuzatului a revenit URSS, Iraq, Al Queda, Afganistan, din nou Iraq şi, mai nou, Libiei.

În primul experiment mitologic, partitura Răului a revenit URSS, cu toate că informaţiile disponibile nu justificau nici pe departe un rol de o asemenea amploare. Totuşi, un imens aparat de propagandă şi manipulare a fost pus în mişcare pentru a convinge lumea întreagă de adevărul mitului, chiar dacă evidenţele se lăsau aşteptate, iar realitatea nu dorea să confirme fanteziile marţiale ale filozofilor neoconservatori, căci ei erau cei care vroiau şi încă vor să schimbe faţa întregii lumi printr-o încleştare planetară.

În consecinţă, colapsul imperiului sovietic a fost interpretat nu ca o implozie economică a unui sistem decrepit, ci drept o înfrângere provocată de loviturile aplicate de mesagerul providenţial al binelui.

Practic, adevărul nu avea şi nu are nicio valoare în viziunea unui Paul Wolfowitz, Donald Rumsfeld sau Irving Kristol, tot ceea ce îi interesează fiind mitul şi consecinţele sale imediate: frica şi teroarea pe care le inspiră populaţiei. Documentarul „Power of Nightmares” ilustrează admirabil această fantasmagorie politică şi este presărat de exemple care ar putea fi fascinante intelectual, dacă în urma lor nu s-ar afla mii de victime omeneşti.

Astfel, filmul arată cum Al Queda este în totalitate o invenţie americană, în sensul în care nu există ca entitate, iar luptătorii de care Osama bin Laden se înconjoară în filmele propagandistice sunt închiriaţi cu ora. (În aceste condiţii întrebarea care se pune firesc este cum a fost capabilă o „grupare” organizată atât de primitiv să pună la punct atacurile de la 11 septembrie, dar filmul, din păcate, nu raspunde la această problemă)

Marea inovaţie neoconservatoare constă în faptul că războiul nu cunoaşte sfârşit, chiar dacă „duşmanii” sunt înfrânţi pe rând. La nevoie, locul lor poate fi suplinit cu brio de lupte relativ impersonale, cum este de pildă lupta împotriva incălzirii sau a răcirii globale, după caz.

În felul acesta populaţia, prin intermediul unor mass media tot mai obediente, este ţinută sub teroare, drepturile dispar (vezi Patriot Act, scandalurile din închisori, inflaţia galopantă, şamd), iar drumul spre totalitarismul global se pavează cu mituri strălucitoare şi victime colaterale.

Hoppe despre disperarea unui tigru de hârtie

Discursul de mai jos, rostit în octombrie 2009 la Salamanca, este o prezentare a ideilor din articolul autorului, Activitatea bancară, statele naţiune şi politica internaţională.

În lumina noului război din Libia, în care SUA conduce „natural” bombardamentele, mulţumită capacităţilor sale „unice”, ultima parte a prelegerii este deosebit de interesantă şi relevantă, pentru că analizează situaţia internaţională din perspectiva crizei începute în 2008. Hoppe sugerează că imperiul american va încerca să se smulgă din prăbuşire prin transferarea responsabilităţii şi legitimităţii monetare asupra unei bănci centrale mondiale şi prin căutarea unui nou război.

În privinţa războiului, predicţia pare că se verifică. Şi în privinţa declinului iminent al dolarului şi a unei noi arhitecturi monetare mondiale, probabil că revoluţiile din lumea arabă vor fi determinante, mai devreme sau mai târziu.


Categorii

Al treilea razboi mondial, Ninel Ganea, Opinii, analize, Presa

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “RAZBOIUL DIN LIBIA: evolutii si mize. NATO si CIA, chemate sa democratizeze Libia cu rebeli fundamentalisti

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » AU INCEPUT RAZBOIUL CU LIBIA CA SA CONCLUZIONEZE: Nu exista solutie militara la acest conflict
  2. Pingback: Razboi întru Cuvânt » GEN. WESLEY CLARK POVESTESTE CUM A INCEPUT RAZBOIUL IMPOTRIVA TERORISMULUI. SUA isi facuse planul de interventii militare asupra a 7 tari arabe, incepand cu Irak, continuand cu Siria si Libia si terminand cu Iranul…
  3. Pingback: Dupa 4 luni, RAZBOIUL DIN LIBIA, UN ESEC AL NATO?/ RUSIA isi continua criticile la adresa celor care sustin rebelii
  4. Haideti sa fim sinceri, razboiul este al Americii dus impotriva statelor arabe
    America supravegheaza, America ameninta, America decide cine sa vina la guvrenele acestor tari.
    America stapana lumii preia in direct conducerea acestor state arab-crstine

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare