Razboiul ideologic ANTI-CRESTIN si PRO-HOMOSEXUALITATE din Moldova/ O uraciune: PROPAGANDA HOMOSEXUALA IN SCOLI/ Reactiile viscerale ale ABORTONISTILOR romani/ Despre rivalitate, control si dominare (Stiri si recomandari familie)
- Indirect.md [Igor Panzaru]: Despre creştinofobie, toleranţa faţă de babe şi agenţii ideologiei “atracțiilor romantice” de la Chişinău (1)
Motto: O babă nespălată pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor. Petre Ţutea
O colegă respectabilă de la o publicaţie care cochetează cu Adevărul, se întreabă retoric de ce dragii noştri guvernanţi „politicieni descuiaţi la minte, pe care nu trebuie să-i convingi de beneficiile integrării europene” se fac a nu auzi că „fără legea antidiscriminare nu pupăm regimul fără vize”. Autoarea acuză indirect Executivul că s-ar teme să piardă „simpatia evlavioaselor babe votante şi eventuala blagoslovire electorală din partea unor marcheli”. În opinia ei, adoptarea legii antidiscriminare ar însemna “asigurarea unor drepturi egale pentru toţi oamenii – că-i ţigan, musulman, homosexual, bolnav mintal sau moldovean statalist sănătos creştin familist exemplar”.
Prima întrebare care se impune aici, ar fi de când în Moldova bătrânele care cresc copiii fiicelor lor împrăştiate prin lume de sărăcie au încetat să mai fie bunicuţe şi au devenit „babe”? E un efect al promovării nediscriminării, cumva? Şi de ce bunicuţele noastre, din bănuţul cărora s-au reconstruit mănăstirile şi bisericile distruse de comunişti, percepute de o jurnalistă care se joacă de-a Adevărul drept „babe evlavioase” nu mai au dreptul să-şi apere convingerile religioase? De unde atâta dispreţ pentru nişte femei în vârstă, care trăiesc dintr-o pensie mizerabilă din care rup cu greu nişte leuţi ca să facă câte un parastas pentru cei care nu mai sînt printre noi? Oare în oamenii aceştia trebuie să scuipăm frustrările noastre politice?
N-aş vrea să scriu prea mult despre propaganda “beneficiilor integrării europene” sugerând doar cititorilor să-şi amintească dacă au citit ceva despre “prejudiciile integrării europene”. Poate vreo criză în Grecia? Sau poate vreun plan bugetar “sălbatic” pentru muritorii de rând din Irlanda? Da oare ce l-o fi apucat demisionarea pe premierul portughez Jose Socrates acum un an? Da cum ar fi să încerci să-i convingi de viitorul luminos al integrării europene pe somerii din ţara lui Georgio Papandreou sau pe muncitorii din republica ex-premierului Silvio Berlusconi? Nu mai zic de spanioli sau sloveni.
Revin la subiectul legii nediscriminare de a cărei neadoptare se arată nemulţumită editorialista de la publicaţia care cochetează cu Adevărul. De ce cochetează? Pentru că nu cred că autoarea nu cunoaşte că nu doar „babele evlavioase” şi Preasfinţitul Markel este împotriva legii nediscriminării. Împotriva adoptării acestui proiect de lege este cea mai importantă comunitate religioasă din Republica Moldova (…).
Cu ceva timp înainte de publicarea materialului despre preţul vizelor europene pentru moldoveni, mitropolitul Vladimir a mediatizat o pastorală în care a criticat poziţia Organizației Națiunilor Unite care a recomandat insistent Guvernului să „asigure o legislaţie solidă împotriva discriminării”. Pentru jurnaliştii leneşi care nu obişnuiesc să citească până la sfârşit un text mai mare de 2000 de semne citez din mesajul Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova adresat clerului, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini: „Considerăm că pretenţiile expuse de Heiner Bielefeldt întru aşa-zisa apărare a minorităţilor religioase şi sexuale urmăresc de fapt încălcarea drepturilor majorităţii cetăţenilor ortodocşi din Moldova”.
Ce înseamnă o pastorală scrisă de mitropolitul Vladimir în Republica Moldova? Asta înseamnă că în circa 1500 de biserici ortodoxe în care duminicile din post se adună de la 50 la 100 de creştini, credincioşii au auzit de pe amvon „…Şi dacă democraţia înseamnă respectarea voinţei poporului, de ce propunerile înaintate de Bielefeldt doresc cu orice preţ încălcarea ei? … De fapt, programul propus de reprezentantul ONU nu constă atât în apărarea drepturilor minorităţilor religioase sau sexuale, cât în slăbirea şi ruinarea credinţei ortodoxe, fiind o continuare subtilă a ateismului militant început în anii 40… De aceea vă îndemn la trezire, la rugăciune şi post, la studii şi lecturi ale Sfintei Scripturi şi ale sfinţilor părinţi, dar şi la acţiune: nu permiteţi ca drept-măritoarea credinţă să fie călcată în picioare”.
Pe cine avem de cealaltă parte a baricadei? Cui serveşte legea antidiscriminare promovată atât de insistent de o mână de avocaţi bine plătiţi, vre-o 3 jurnalişti cu spiritul critic adormit pe la seminare europene de refrene arhicunoscute despre toleranţă şi ceva mai multe ONG-uri care macină sume serioase de bani pentru a proteja şi a încuraja prin lege practici sexuale despre care Dex-ul spune că ar fi „perversiuni caracterizate prin atracție sexuală pentru indivizi de același sex”? Câţi pederaşti sunt în Moldova şi ce rost ar avea pentru ei legea nediscriminare în raport cu legea conştiinţei care pe unii dintre ei îi mai face să roşească atunci când se discută argumentat şi cu bună intenţie despre deprinderile şi experienţele lor?
Judecând după faptul că la una din ultimele manifestări publice toţi pederaştii cu tot cu bisexuali şi transexuali au reuşit să încapă într-un autobus în care mai erau şi mulţi fraţi de-ai lor de suferinţă, adunaţi de prin ţări mai mult sau mai puţin tolerante, putem presupune că numărul lor real este ceva mai mic decat poate să ducă un autobus.
Acum o lună, bloggerul Vitalie Marian, care este purtat prin judecăţi de aproape un an pentru că a publicat o listă de persoane publice care au susţinut politicile mişcării homosexuale, a adresat un demers în care a încercat fără succes să afle numărul de persoane cu orientare netradiţională din Republica Moldova. Apropo, Vitalie Marian este creştin evanghelist, iar unul din capetele de acuzare este că ar fi afirmat că homosexualitatea este păcat. Promotorii legii nediscriminare îi cer, nici mai mult, nici mai puţin, să plătească 1000 de Euro prejudicii, să şteargă toate materialele plasate pe blog, să-şi ceară iertare şi să recunoască public că homosexualitatea este o atracţie romantică.
Cum vi se pare? Este real sau nu ca elevii noştri, mulţi dintre care trăiesc din transferurile din străinătate ale părinţilor să fie învăţaţi la şcoală că homosexualitatea este o atracţie romantică şi asta inclusiv pe banii contribuabililor creştini,care sânt o majoritate? Este real ca jurnaliştii şi persoanele publice care vor încerca să exprime idei şi convingeri care vin în contradicţie cu acest fel de a vedea homosexualitatea să fie presaţi să tacă sau să plătească 1000 de Euro?
Să-i ceri prin judecată unui creştin evanghelist să recunoască public că homosexualitatea este o atracţie romantică înseamnă să-l forţezi prin tribunal să renunţe la convingerile sale religioase şi să-l presezi să respingă învăţăturile credinţei creştine. Acum un an preşedintele Asociaţiei Pro-Familia care numără 6 milioane de membri în SUA, doctorul în drept Lively Scott a susţinut o conferinţă de presă la Chişinău ca să atenţioneze autorităţile şi societatea despre pericolul adoptării Legii nediscriminare. Agenţii ideologiei homosexuale au încercat să-l împedice să ajungă în şcoli dar nu l-au putut împiedica să vorbească cu presa. Emisiunea Pietrele Vorbesc a reuşit să realizeze un interviu cu Lively Scot şi materialul video poate fi accesat aici http://www.youtube.com/watch?
v=IFc9mkRzppo . Trebuie să recunosc că personal nu prea am crezut pe deplin avertismentele acestui creştin. Dar iată că emisiunea în cadrul căreia s-au spus anumite lucruri despre strategiile politicii homosexuale a fost suspendată. Motivul invocat a fost „gafele de montaj”, iar noul producător general al unei anume televiziuni care a blocat inclusiv transmisiunea Liturghiei de la catedrala Sfintei Teodora de la Sihla a motivat că „nu suntem o televiziune creştină”. Nu ar fi o premieră acest fel de atitudini, pentru că înainte cu doar câteva luni, respectivul producător, într-un acces dezinteresat de toleranţă împărţea balonaşe şi steguleţe cu simbolica organizaţiilor prohomosexuale scandând în emisie directă „Trăiască curcubeul!”.
Câteva cuvinte despre curcubeu. Le puteţi găsi la Facerea 9:12-15. Sfânta Scripură spune aşa: „Apoi a mai zis iarăşi Domnul Dumnezeu către Noe: “… închei acest legământ cu voi, că nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului şi nu va mai fi potop, ca să pustiiască pământul. Iată, ca semn al legământului, pe care-l închei cu voi şi cu tot sufletul viu ce este cu voi din neam în neam şi de-a pururi, Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului dintre Mine şi pământ. Când voi aduce nori deasupra pământului, se va arăta curcubeul Meu în nori. Şi-Mi voi aduce aminte de legământul Meu, pe care l-am încheiat cu voi şi cu tot sufletul viu şi cu tot trupul, şi nu va mai fi apa potop, spre pierzarea a toată făptura…” Deci Dumnezeu face un Nou Legământ cu Noe şi-i promite că nu va mai pierde „tot sufletul viu şi cu tot trupul” cu apele potopului, iar ca garanţie şi semn al acestui Legământ pune Curcubeul. Mişcarea homosexuală mondială şi-a atribuit acest semn Dumnezeiesc, într-o manieră sfidătoare la adresa Creatorului. Subtextul adoptării acestui simpol este: „Nu avem frică de mânia Ta, pentru că Tu ai spus că nu ne vei mai pierde în potop de ape!”
Deci, iată că o televiziune care a făcut mare tam-tam reuşând să filmeze un preot ortodox în plin elan de „atracţie romantică” preia lozinca şi simbolistica homosexuală şi scandează prin gura producătorului ei general „Trăiască Curcubeul!”. Ar mai fi ceva de spus şi la capitolul corectitudine şi consecvenţă. În respectiva televiziune sînt câţiva cetăţeni despre care lumea zice că ar fi homosexuali şi iată că dumnealor activează cu succes, unul dintre ei fiind chiar un fel de vedetă apreciată pentru inteligenţa şi curajul de a pune întrebări triviale pe un ton firesc. Şi atunci de ce să mâi maşina până la Orhei ca să prinzi un „romantic” având „romanticii” tăi în televiziune? Sau poate s-a dorit reducerea Bisericii la tăcere? De ce nu s-a menţionat că preotul filmat în flagrantul „atracţiei sale romantice” este şi membru al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova? Nu dă bine la imagine, nu-i aşa?
Nu aş fi deschis niciodată acest subiect dacă anumiţi oameni nu ar insista să prezinte imaginile ca pe o mare realizare a televiziunii şi dacă nu aş fi aflat alte detalii ale acestei „investigaţii de succes”despre care prefer să păstrez tăcerea. Deocamdată.
Poate părea exagerat ceea ce voi spune acum, dar trebuie să o spun şi nu sunt primul care o face. De fapt, creştinii din Republica Moldova se află într-un război ideologic de apărare a identităţii lor de creştini. Şi din păcate, de ce le mai multe ori oamenii noştri de stat şi, în particular, cei din Guvern sunt împotriva creştinilor. Aşa a fost când s-a votat legea de legalizare a avorturilor. Aşa a fost şi când s-a încercat introducerea „Deprinderilor de viaţă” în şcoală.(…) N-o să găsiţi în rapoartele ONU referinţe la accidentul şi moartea Preasfinţitului Dorimedont, episcopul de Edineţ şi Briceni, membru al Sinodului Bisericii Ortodoxe. Pentru că pentru ei nu contează interesele celor mulţi. Contează politica lor oficială în cadrul căreia, metaforic vorbind scărpinatul în fund este un drept fundamental al omului chiar când acest lucru se face în public.
- Ortodoxia.md: Sergiu Coropceanu, a fost reținut de poliție pentru că avea asupra sa broșuri împotriva homosexualilor
Potrivit Ministerului de Interne, în mașina sau a fost efectuată o percheziție în urma căreia au fost depistate 1300 de broșuri împotriva homosexualilor, pe care Coropceanu ntenționa să le distribuie, informează jurnal.md.
Pe acest caz a fost intentată o cauză penală. Coropceanu riscă până la 3 ani de închisoare în cazul în care se va dovedi că este vinovat. Despre reținerea acestuia a anunțat chiar liderul partidului, Victor Șelin, care susține că poliția va efectua percheziții și la sediul partidului pentru a căuta materiale care exprimă protest faţă de legalizarea homosexualităţii în Republica Moldova.
Știți ce este interesant? Legea ce va favoriza homosexualii încă nu a fost aprobată iar ăștia, deja au început arestările. Se pare fraților că, aceleași lucruri ne așteaptă și pe noi în cazul în care vom ridica capul împotriva homosexualilor. Se pare că, în aceasta se rezumă libertatea și democrația europeană care ne este băgată cu atâta ardoare pe gât. Toate acestea, desigur dacă sunt adevăratele cauze pentru care a fost arestat Coropceanu, nu de alta dar la noi, e Țara Minunilor. Destul să treci pe dinaintea cuiva și nu te scapă nici Strasbourg… De fapt ăștia la sigur nu te scapă, că tot homosexuali în mare sunt… Of și iară of… Până când Doamne, până când…
- Homosexualitate: PROPAGANDA HOMOSEXUALĂ ÎN ŞCOLI (Bogdan Mateciuc)
În discuţiile pe tema homosexualităţii, unii oameni mă întreabă: “Ce treabă ai cu ei? Ce te interesează ce fac ei în dormitor? Treaba lor!” De fapt, nu mă interesează ce fac ei în dormitorul lor aşa cum nu mă interesează nici ce fac consumatorii de droguri în intimitatea lor. Atunci însă când asemenea comportamente sunt promovate ca normale şi sănătoase în spaţiul public – în care mă mişc împreună cu familia mea – atunci este de datoria mea să iau atitudine, cel puţin din obligaţia pe care o am ca părinte faţă de copiii mei.
Acum zece ani, nimeni din România nu se gândea că vom vedea defilând pe străzi vampe mustăcioase cu picioare păroase – bărbaţi degeneraţi, purtând pe faţă machiaje groteşti şi pe trup haine femeieşti, maimuţărindu-se cu nişte gesturi degradante atât pentru ei înşişi, cât şi pentru ideea de feminitate. Cât despre ideea de căsătorii între persoane de acelaşi sex – acum zece ani – nici vorbă!
Astăzi este evident că cei ce credeau că în România activiştii homosexuali se vor opri la eliminarea articolului 200 din Codul Penal se înşelau şi erau nişte naivi. Activiştii homosexuali, indiferent de ţara unde se află, urmăresc aceeaşi agendă social-politică: de la legalizarea homosexualităţii şi eliminarea oricăror forme de discriminare până la legalizarea tuturor drepturilor imaginabile şi inimaginabile pentru perechile de homosexuali – căsătorie, adopţii şi propagandă constantă în toate mediile sociale, inclusiv în şcoli.
În România, după ce au reuşit, cu ajutorul Uniunii Europene, să elimine din Codul Penal pedepsirea actelor homosexuale, un alt succes al propagandiştilor homosexuali a fost introducerea de către Ministerul Educaţiei, în manualele şcolare, a homosexualităţii prezentate ca alternativă firească, naturală, la heterosexualitate. Copiii noştri învaţă acum la şcoală că pot încerca, fără nici o problemă, să întreţină relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex. Şi, ca să ştie cum s-o facă, relaţiile homosexuale le sunt explicate în detaliu. Pentru cine nu crede, iată o dovadă a ceea ce au de gând să facă homosexualii din România.
În luna februarie 2012, o asociaţie a homosexualilor din Bucureşti a organizat, susţinută şi finanţată de vreo două ambasade, “luna gay” în două facultăţi din Bucureşti şi în colegiul George Coşbuc din Capitală. Studenţii şi elevii au fost invitaţi să afle despre istoria acestor perversiuni, sub masca unei false normalităţi. În loc să formeze caractere morale, şcoala românească strică mintea şi sufletele tinerilor.
Departe de a fi nişte acţiuni singulare, manifestările homosexualilor fac parte dintr-un program de durată copiat după cel utilizat de activiştii din alte ţări. Se folosesc aceleaşi tehnici de propagandă pe care le-au folosit homosexualii din occident acum douăzeci de ani. Scopul este acelaşi: eliminarea oricăror limite morale şi de bun-simţ din calea manifestărilor intenţionate de homosexuali în societate.
Deşi sunt conştienţi de pericolul moral pe care îl reprezintă propaganda homosexuală, mulţi cetăţeni nu au nici cea mai mică idee despre cum i se pot opune şi ce ar putea face. Ei bine, propaganda homosexuală urmăreşte să creeze în public o imagine nevinovată a homosexualului – minoritarul inocent care are dreptul să iubească pe cine vrea şi cum vrea şi căruia i se refuză cele mai elementare drepturi. Baza acestei îndoctrinări o constituie minciuna mediatică că homosexualitatea ar fi înnăscută şi deci de neschimbat. Prin urmare, cum să acuzi de comportament imoral pe cineva care aşa s-a născut? Totuşi, dacă cetăţenii cunosc adevărul că homosexualitatea nu este înnăscută şi că cei ce doresc se pot schimba, atunci propaganda activiştilor se loveşte de un zid. Omul informat nu poate fi minţit prin presa de duzină sau canalele tv pseudo-ştiinţifice, gen Discovery.
Pentru a ne face o idee despre ce urmăresc aceşti activişti, să aruncăm o privire asupra acţiunilor lor din alte ţări, în speţă Statele Unite.
“Zilele Homo” la liceul din Santa Rosa. O idee despre emanciparea sexuală din şcolile din California
(Scott Lively, lively@abidingtruth.com)
De multă vreme avertizam că agenda activiştilor homosexuali include şi transformarea şcolilor în centre de recrutare pentru propaganda homosexuală. Am văzut aceasta cu ochii mei, săptămâna trecută, la liceul din Santa Rosa, unde agenda lor de lucru a fost pusă în practică pe deplin. Am avut ocazia să fac parte din comisia de experţi opusă agendei homosexuale şi am putut astfel să am o prezentare de 50 de minute în prima zi a “Săptămânii Diversităţii” de la acest liceu. Directorul, Dl. Waxman, a considerat unica mea intervenţie ca suficientă pentru prezentarea şi a celeilalte tabere, în cadrul unui program de o săptămână, care a inclus peste 20 de ore de îndoctrinare pro-homosexuală a elevilor. Cerinţa de prezentare echilibrată a lucrurilor fusese impusă de comisia educaţională în urma unei revolte a părinţilor de anul trecut, când la o “Zi a Diversităţii” de la un alt liceu nu au fost incluşi şi cei care se opun agendei politice a homosexualilor.
Anul acesta, părinţii au fost mai bine pregătiţi şi în prima zi a Săptămânii Diversităţii mai mult de zece dintre ei au mers la liceu în locul copiilor lor. Un grup a mers la cancelarie unde a întrebat de ce conducerea nu invită şi oponenţi ai homosexualităţii, aşa cum li se promisese părinţilor. Persoana cu care au vorbit era chiar cel care solicitase comisiei educaţionale să prezinte şi cealaltă tabără, şi l-a chemat pe director în cancelarie pentru a discuta cu părinţii. Între timp, ceilalţi părinţi au mers în curtea scolii, doar pentru a vedea felul în care liceul fusese transformat într-un fief al activismului homosexual.
Ceea ce au descoperit în acea zi a fost şocant pentru ei, şi chiar şi pentru un veteran pro-familie ca mine. Am constatat un întreg sistem de promovare a homosexualităţii în fata elevilor. Exista chiar şi un moderator plătit din bani publici (banii noştri).
Moderatorul era un activist homosexual pe nume Jim Foster. Foster predă în liceu ceea ce se numeşte Educaţie Tovărăşească şi de asemenea conduce un local din afara scolii, unde adolescenţii cu înclinaţii homosexuale se pot întâlni cu homosexuali mai bătrâni. M-am întâlnit cu câţiva dintre cei opt participanţi la orele lui Foster, fiecare fiind un adolescent volubil care se lăuda cu homosexualitatea sau bisexualitatea lui. Fiecare cursant al Educaţiei Tovărăşeşti primeşte titlul de Consilier, care îi conferă un statut special în liceu. Un membru al grupului, cu care am stat de vorbă, mi-a spus că face parte din echipa care a conceput şi sponsorizat Săptămâna Diversităţii. Tânărul părea remarcabil de rece faţă de faptul că liceul transformase întreaga locaţie pentru a găzdui pentru o săptămână proiectele “sociale” ale micului său grup de propagandă homosexuală.
Programul săptămânii a inclus patru sesiuni despre “homofobie” (definită aici ca fiind orice dezacord cu obiectivele activiştilor homosexuali) şi multe ore suplimentare dedicate aspectelor sexuale, transsexualismului şi altor subiecte dragi acestor activişti. Deşi era subiectul principal al săptămânii era homosexualitatea, s-a vorbit şi despre protecţia mediului, drepturile animalelor şi motivele pentru care este urâtă America.
Am participat la o dezbatere despre homofobie. A fost mai rău decât mă aşteptam. Şapte sau opt tineri stăteau la o masă în fata sălii şi discutau cu cei din sală. Fiecare a prezentat în culori atrăgătoare felul în care implicarea în “mişcarea homosexuală” le-a schimbat viata, evident, de la nefericire la extaz. Fiecare se prezenta la început ca o victimă a homofobiei şi relata apoi cum a găsit curajul să iasă “la suprafaţă,” acum simţindu-se iubit(ă) şi acceptat(ă) în mişcarea homosexualilor.
Am petrecut ceva timp privind chipurile adolescenţilor din sală. Erau elevi de liceu din familii din clasa de mijloc a societăţii. Îngrijorător, nu am văzut nici o urmă de dezaprobare pe chipul lor; ascultau fascinaţi. Când s-a lansat vechiul slogan cu “Nimeni nu ar alege un stil de viaţă care trezeşte atâta ostilitate de la cei din jur,” cei din sală au dat din cap aprobator. Am vrut să răspund acestui sofism flagrant care-i păcăleşte pe mulţi, însă eram acolo doar ca spectator. Un tânăr, care se declara bisexual, a atacat în mod deschis credinţa creştină, şi nimeni nu a obiectat.
Un părinte mi-a spus ulterior că respectivul tânăr vine uneori la şcoală îmbrăcat în femeie şi foloseşte toaleta fetelor. Conducerea scolii nu ia nici o atitudine.
Revoltat de ce văzusem, am mers să-l văd pe director. M-a primit zâmbind, însă nu a vrut să admită nici o greşeală privind felul în care se organizase Săptămâna Diversităţii. A luat apărarea utilizării eronate a termenului “homofobie” (oricine nu era de acord cu vreuna dintre ideile propagandei homosexuale avea o “fobie”) şi a respins afirmaţia mea că mai mult de 20 de ore de educaţie pro-homosexualitate înseamnă îndoctrinare. Era clar că nu era de partea părinţilor. A promis însă că va încerca să găsească nişe în program şi pentru vorbitorii anti-homosexualitate. S-a ţinut de cuvânt.
Ieşind din biroul său, am fost abordat de o fată care mi-a spus că este şefa clubului “Alianţa Homo-Hetero” din liceu. M-a informat sfidător că clubul are deja peste 40 de membri şi că derulează acţiuni pentru convertirea elevilor la cauza homosexuală. M-a privit în ochi când mi-a spus asta şi a fost foarte mulţumită când a văzut reacţia mea negativă. În timp ce se îndepărta le-a spus tovarăşelor ei: “Sper să crape.”
Mai târziu, când am plecat de la liceu, am trecut pe lângă maşina lui Jim Foster, moderatorul homosexual. Am sesizat înăuntru un afiş uriaş care prezenta câţiva copii stând pe o verandă. În partea de jos era scris cu litere mari: “STÂRNEŞTE BIZARUL.” Cred că aceste cuvinte prind cel mai bine esenţa evenimentului de la liceul din Santa Rosa.
Lucruri elementare: propagandă homosexuală în clasă
(Karen Gounaud)
În tolba cu săgeţi a activiştilor homosexuali a apărut o nouă săgeată, mai sofisticată: un film realizat profesional, numit Lucruri elementare, care poate da o idee despre talentul, hotărârea şi finanţarea propagandei homosexuale. Filmul prezintă sase vizite la scoli primare şi licee din toată America. Miezul subiectului îl constituie discuţiile – bine filmate – cu copii şi adolescenţi. Producătorii au înregistrat (şi editat) participarea elevilor la activităţi pe subiecte legate de homosexualitate, dintr-o perspectivă pozitivă şi pro-activă.
Discuţiile cu părinţii şi profesorii sunt aspecte secundare în film, dar contribuie puternic la mesajul filmului. Putinele personaje care pun în discuţie mesajul filmului sunt prezentaţi din perspective hilare şi înapoiate. Ei sunt înapoiaţi. Chiar şi coloana sonoră a filmului e menită să susţină mesajul filmului: importanta promovării în scoli a mesajului că homosexualitatea e OK. Muzica devine brusc sinistră atunci când sunt prezentate persoane care se opun homosexualităţii sau politicieni care nu acceptă ideea că homosexualitatea este normală.
Una dintre cele mai eficiente scene este filmată într-o clasă de copii şcolari – figurile lor se luminează de bucurie atunci când află că muzica din îndrăgitul desen animal The Lion King este compusă de un homosexual (Elton John). De asemenea, copiii sunt încurajaţi să o felicite pe o colegă, autoare a unei compuneri despre cele două “mame” lesbiene ale ei. (Cineva se poate întreba pe bună dreptate cine a scris de fapt compunerea – copila sau mama.) O şcoală a găzduit o expoziţie foto cu familii de homosexuali şi lesbiene. Unul dintre profesorii cei mai prezenţi în film afirmă pe faţă că este homosexual şi le vorbeşte copiilor despre naturaleţea stilului de viaţă homosexual.
“Îndoctrinare” este un cuvânt prea slab pentru a descrie ce se petrece în clasele din scoli. Criticarea homosexualităţii este întotdeauna catalogată că “rasism” şi “extremism.” Ceea ce nu apare deloc în film este promiscuitatea dovedită ştiinţific şi bolile care caracterizează homosexualitatea masculină, sau relaţia dintre boli şi incompatibilitatea anatomică. Lipsesc de asemenea lecţiile de educaţie sexuală explicită, servite copiilor pe post de “educaţie pentru igienă.”
Desigur, existenta altor opinii – terapie reparativă pentru eliminarea atracţiilor homosexuale – este trecută sub tăcere. Nu se face nici o menţiune despre multele programe de consiliere pentru cei care nu sunt mulţumiţi de atracţiile lor homosexuale. La fel, nu se menţionează faptul că oamenii rezonabili, care resping propaganda homosexuală, resping şi atitudinea tip “aruncat cu pietre.”
Lucruri elementare este o producţie îngrijorătoare pentru că reacţiile celor din film – adulţi, tineri şi în special copii – arată că în Statele Unite deja s-a realizat cu succes temelia pentru acceptarea homosexualităţii ca o alternativă sănătoasă, legitimă, la heterosexualitate. De fapt, în tot mai multe scoli americane, atât publice, cât şi private, promovarea unei minorităţi deviante sexual a ajuns mult mai departe decât realizează majoritatea cetăţenilor.
După ce am vizionat filmul împreună cu părinţii unui tânăr homosexual, ei au catalogat filmul ca fiind o păcăleală. Lucruri elementare, au spus ei, pare să ceară respect pentru homosexuali; în realitate, filmul promovează respectul pentru homosexualitate. Ei au afirmat că realizatorii folosesc un proces subtil de reeducare înşelătoare şi eficientă a copiilor, în special a celor mici, treptat, până la punctul în care aceştia ajung să accepte un comportament care în mod obişnuit este considerat ca nefiresc.
Cei doi părinţi au recunoscut faptul că personajele din film îi conduc în mod clar pe elevi către ideea că a fi homosexual nu poate fi ceva rău, datorită lucrurilor bune pe care le fac oamenii homosexuali. Această “prezentare cosmetizată” a homosexualităţii, aşa cum a descris-o unul dintre cei doi părinţi, e astfel creată încât copiii care o văd să nu poată discerne între fapte şi propagandă. Ei l-au citat pe un băiat care relata efectul pe care l-a avut asupra sa această lecţie despre homosexualitate: “E ca la un fruct nou: nu ştii dacă-ti va plăcea până nu încerci.”
“Ce mare brânză?” a întrebat un alt copil, ca răspuns la îngrijorările unor părinţi. Alţi copii s-au exprimat în mod critic la adresa părerilor negative ale părinţilor faţă de homosexualitate. Activiştii homosexuali, deşi reprezintă probabil doar 1-3% din populaţie, reuşesc cu succes să-şi sporească influenta în guvern, în afaceri, în mass-media şi chiar în religie. Un subiect important al agendei lor include redefinirea unor concepte: ceea ce înţelegem noi prin fanatism religios, valori familiale, drepturile omului şi chiar noţiunile fundamentale de bine şi rău.
Ani de propagandă mai mult sau mai puţin subtilă, aşa cum este acest film, şi de eforturi politice organizate – distribuirea acestui film – se dovedesc a fi acum uimitor de eficiente. Trebuie să ne protejăm copiii de aceste materiale aşa-zis educaţionale, care atacă adevărurile istorice care stau la baza societăţii noastre. Supravieţuirea familiei are nevoie de toată armura adevărului. Acest adevăr este elementar şi imperativ. Trebuie să ne unim şi să luăm atitudine.
Un psihiatru îi “linişteşte” pe părinţi în privinţa experimentelor lesbiene
Un articol provocator din ziarul New York Times descrie o întâlnire cu părinţii la şcoala privată Spence, unde câteva fete din clasa a unsprezecea s-au declarat “bisexuale.” Scoala a apelat la psihiatrul Justin Richardson, el însuşi homosexual, pentru a-i linişti pe părinţi în sensul că experimentele lesbiene ale fetelor lor sunt ceva normal şi că oricum e prea devreme pentru a ştii dacă sunt lesbiene sau heterosexuale.
Cu două săptămâni în urmă, la şcoala de fete Brearly, Richardson le-a spus unor părinţi să le sfătuiască pe fetele lor în vârstă de nouă ani că şi ele pot întreţine în viitor relaţii sexuale cu alte fete. “Este o idee bună,” a declarat el, “să menţionăm că oamenii pot avea uneori relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex, că atunci când vor creste pot avea prieteni care fac acest lucru – şi că ei înşişi pot face aceasta uneori.”
“Câteva eleve, dar din ce în ce mai multe,“ relatează articolul din Times, “au început să se declare bisexuale sau cel puţin afirmă că bisexualitatea este la modă.“ Părinţii sunt îngrijoraţi, iar Richardson, “doctor cu studii, atent la exprimare, plin de tact, a devenit consultantul ad-hoc al scolii pe probleme de homosexualitate” pentru că este “clar şi eficient,” potrivit directoarei scolii.
Subiectele despre homosexualitate oferă elevilor un motiv de neascultare
Pentru adolescenţi, drepturile homosexualilor constituie un nou subiect social care poate fi folosit în neascultarea de părinţi. Asemenea tuturor tinerilor, adolescenţii de azi fac o pasiune din a agita generaţiile mai în vârstă. Un director de şcoală a declarat că “ei sunt fascinaţi de un subiect în măsura în care acesta îi poate alarma pe adulţi.” Profesorii homosexuali vorbesc deschis în mii de scoli publice şi private din tară, afirmă Times, iar cluburile pentru elevii homosexuali devin tot mai numeroase. Părinţii pun în discuţie influenta asupra copiilor lor.
Unii părinţi l-au întrebat pe Richardson dacă experienţele homosexuale vor afecta viitorul copilului lor. El a căutat să-i liniştească, spunând: “Răspunsul e nu. De fapt, dacă o fată are o predispoziţie genetică de a deveni heterosexuală, atunci o încercare bisexuală o va ajuta probabil să se clarifice pe sine în sensul că e mai atrasă de bărbaţi decât de femei.” Psihiatrul Richard Friedman nu este aşa de sigur. “Formarea psihosexuală la fete duce la unele lucruri mult mai diverse decât la băieţi,” a declarat el. “Nu e uşor de dat un răspuns.”
Mama unei eleve de la şcoala Brearly şi-a exprimat unele rezerve după întâlnirea cu Dr. Richardson. “Mi se pare că le prezintă copiilor homosexualitatea ca şi cum ar fi un lucru nostim. Fetele din şcoală se laudă cu ‘fetele pot face orice,’ punând oarecum problema ‘Cine mai are nevoie de bărbaţi?’ Dr. Richardson a recunoscut că elevele deseori îi spun că “bisexualitatea este la modă.”
Activiştii homosexuali doresc modificarea programelor şcolare
Reţeaua pentru Educaţie Homosexuală şi Lesbiană (GLSEN) a început organizarea de întâlniri cu profesorii de istorie a SUA. Intenţia este aceea de a introduce la orele de istorie a SUA o perspectivă pro-homosexualitate. GLSEN caută să promoveze o apreciere pozitivă a personajelor istorice despre care se crede că ar fi fost homosexuali, lesbiene, bisexuali sau transsexuali, în istorie şi politică.
Concluzie
Acestea sunt doar câteva dintre strategiile propagandistice implementate de activiştii din occident şi vizate de cei din România. Singurul mijloc de a ne proteja pe noi şi pe copiii noştri de această degenerare este informarea corectă şi luarea de atitudine în toate circumstanţele în care ne întâlnim cu insinuarea ideilor vehiculate de homosexuali.
- Cultura Vietii: CEDO respinge din nou „dreptul la adopție” pentru homosexuali
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a refuzat, printr-o decizie a cărei motivație a fost publicată ieri, să acorde satisfacție unui „cuplu” de lesbiene din Franța care reclamaseră interdicția impusă de autoritățile franceze la adoptarea unui copil.
Este vorba despre un „cuplu” de lesbiene, Gas și Dubois, care trăiesc împreună din 1989. Ele nu sunt căsătorite, legea franceză nepermițând acest lucru, însă au semnat în 2002 un act notarial de parteneriat civil. În anul 2000, Dubois a născut un copil, conceput prin inseminare artificială cu un terț donator. Solicitarea partenerei sale de a adopta copilul a fost refuzată de instanțele naționale pe motiv că cele două nu sunt căsătorite și că adopția, denumită în acest caz „simplă”, nu este posibilă.
Adopția simplă este posibilă doar dacă adoptatorul este căsătorit cu părintele natural al copilului. Gas și Dubois au reclamat Franța la CEDO, solicitându-i să constate violarea articolului 14 (interzicerea discriminării) și a art. 8 (respectul față de viața privată și familială) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a cărei aplicare o veghează Curtea.
Instanța a respins acțiunea celor două, motivând că adoptarea de către parteneră ar fi dus la pierderea autorității parentale de către mama naturală, situație contrară principiului interesului superior al copilului, dominant în orice act îl care privește pe acesta. Nici sesizarea de discriminare nu a avut succes, întrucât orientarea sexuală diferită nu a fost, în acest caz, motivul refuzului, de vreme ce adopția simplă nu este permisă nici cuplurilor heterosexuale necăsătorite.
Motivația (rezumată) a instanței este disponibilă aici (în limba franceză).
După ce, în 13 martie, deputaţii PDL Marius Dugulescu şi Sulfina Barbu au depus la Parlament iniţiativa legislativă privind consilierea obligatorie a femeilor care vor să avorteze, Institutul pentru Politici Publice (IPP) şi Societatea Naţională de Medicina Familiei (SMF) cer autorităţilor române să respingă iniţiativa şi să promoveze planningul familial şi contracepţia.
“Impresia mea a fost că iniţiatorii sacrifică o libertate a femeilor pe care au câştigat-o– aceea de a face ce vor cu corpul lor. Ne întoarcem în trecut“, a punctat pentru România liberă directoarea IPP, Violeta Alexandru.
Reprezentanţii IPP vor merge în Parlament săptămâna viitoare şi vor încerca să discute cu politicienii, pentru a-i convinge să renunţe la iniţiativă sau pentru a nu vota legea.
Institutul pentru Politici Publice şi Societatea Naţională de Medicina Familiei susţin, într-un comunicat postat pe site-ul IPP, că statul are o provocare “serioasă”, căreia, însă, nu îi răspunde corespunzător, pentru că “nu are nici o iniţiativă care să vizeze prevenţia fenomenului negativ al creşterii numărului de avorturi“. Cele două instituţii pledează pentru o viaţă sexuală echilibrată, pentru educarea tinerilor şi pentru promovarea metodelor de contracepţie.
Mai mult, IPP şi SNMF arată că este important ca o persoană să ia decizia cea mai potrivită pentru sine, însă “resping tentativa de obligare a femeii să parcurgă procedurile de consiliere descrise în acest proiect de act normativ care sunt, în mod evident, îndreptate spre determinarea femeii să renunţe la intervenţia medicală”. Cele două instituţii atrag atenţia că, în nici o altă ţară, consilierea nu a avut ca rezultat decât într-o foarte mică măsură renunţarea la întreruperea de sarcină.
Institul de Politici Publice şi Societatea de Medicina Familiei mai precizează că metodele propuse de iniţiativă pentru a consilia femeia (cu referire la embrionul prezentat în lege ca fiinţă umană căreia i se va lua viaţa) nu vor face altceva decât să pună o presiune emoţională “nejustificată”.
Cele două instituţii propun, ca alternative la scăderea numărului de avorturi, promovarea planning-ului familial, educarea femeilor şi bărbaţilor şi informarea privind mijloacele de contracepţie.
- Voxpublica [Alin Fumurescu]: … avortul democratic. La coafor
… desi departe, foarte departe de mine gandul de a arunca primul cu piatra in problema avorturilor. Problema este cat se poate de complicata, pe mai multe niveluri, si pentru toate partile implicate: pentru ca, dincolo de mama si de fat, mai exista (va vine sau nu sa credeti) si-un tata (in fine, de cele mai multe ori), ba chiar si-un medic care aplica procedura (de care uitam cu totii). Nici o decizie nu va multumi intotdeauna pe toata lumea, asa ca macar asupra acestui punct ar putea sa cadem de acord : e o decizie dureroasa, complicata pentru toata lumea – si asa s-ar cuveni sa fie.
Nu vreau sa intru intr-o polemica fara de sfarsit. Indiferent daca fatul, embrionul, blastomerul sau cum vreti sa-l numiti e om de la momentul conceperii, din momentul in care devine viabil sau dupa nastere, putem cadea de acord ca are posibilitatea de a fi om. Om. Si-atunci, indiferent de la premizele de la care plecam, putem sa mai si recunoastem ca decizia de a face sau nu avort se cuvine a fi ceva mai complicata decat alegerea tunsorii potrivite la coafor. Inteleg, e si aceea o decizie dificila, dar ceva ma face sa cred ca nu le putem compara.
Tocmai de aceea am fost surprins sa constat ca initiativa legislativa de a mandata consilierea inainte de avort a fost intampinata cu strigate oripilate de incalcare a drepturilor democratice si de manipulare a femeii aflata intr-o stare « vulnerabila ». Despre partea incalcarii insa, domnisoara, sa ma ierti, dar acu’ vrei vrea cu democratie si cu drepturi sa ma certi. Io-te un secret numai bun de impartasit la 21 de ani : democratia ne obliga la multe. Ne obliga sa nu putem bea pana la 18 ani (21 in SUA). Sa nu putem trece strada pe rosu. Sa nu putem conduce masina pana la 18 ani (16 in SUA). Sa ne facem asigurari la masina. S.a.m.d.. Despre partea « vulnerabilitatii » si a « manipularii », la care face referire Violeta Alexandru, director al Institutului pentru Politici Publice, aveti iarasi a ma ierta : in cazul deciziei de avort – precum in cazul multor altor decizii – ne-informarea echivaleaza cu dezinformarea.
Pentru ca la informare se reduce intregul proiect legislativ.
- Cercetarea cauzelor care au determinat-o să ceară întreruperea de sarcină
- Examinarea ecografică a sarcinii, urmată de înmânarea unei înregistrări foto/video
- Explicarea și ilustrarea cu imagini foto/video a procedurii medicale de avort
- Informarea asupra dezvoltării embrionare și fetale din momentul conceperii
- Prezentarea de alternative la avort cum ar fi: încredințarea spre adopție, darea copilului în asistență maternală etc.
E prea mult sa ceri ca femeia in cauza sa realizeze ce face ? Prea mult sa-i ceri sa fie ceva mai informata inainte de a lua decizia de avort decat atunci cand voteaza pentru o anumita culoare de par la coafor (de restul voturilor nici nu mai vorbesc, sa nu-mi ridic in cap acuze stupide de « spirit nedemocratic ») ?
Sa fim bine intelesi : n-am militat si nu militez pentru interzicerea avorturilor, dupa cum n-am militat si nu militez pentru interzicerea fumatului, a alcoolului, etc. Cred sincer ca fiecare are dreptul sa-si duca toate crucile pe care simte ca le poate duce. Crucile omului nu-s treaba statului. Educarea omului e, insa, treaba noastra, a tuturor. Adicatelea, treaba statului.
Se mai spune ca educatia sexuala in scoli (obligatorie?) ar rezolva problema. Ingaduiti-mi sa ma indoiesc. Educatia sexuala in SUA incepe din clasa a cincea (!), spre disperarea pruncilor mei cand au trecut prin asta, si-atunci s-a terminat cu Alba ca Zapada si Fat Frumos, iar basmele, odata pierdute, duse sunt. Prezervativele si anticonceptionalele se distribuie de cele mai mult gratuit prin toate liceele si campusurile, ceea ce nu impiedica SUA sa se numere printre tarile cu cel mai mare numar de sarcini (si avorturi) la adolescente. (…)
- Familia Ortodoxa [Psiholog Adriana Hâncean]: Despre rivalitate şi spiritul de competiţie dintre fraţi
Doamna Roxana, mamă a doi băieţi în vârstă de 6 şi 9 ani ne povesteşte că în permanenţă cei doi copii parcă au ceva de împărţit şi că trebuie periodic să intervină între ei ca să-i liniştească. Domnul Ioan are deja doi copii mari – fiica de 28 de ani, fiul de 24. De curând şi băiatul a ajuns să aibă serviciul lui, iar la primul său salariu, mai în glumă, mai în serios i-a spus surorii lui că, uite, a reuşit mai bine decât ea în viaţă. L-a uimit această remarcă, cu atât mai mult cu cât cei doi fraţi se înţeleg bine.
Felul în care copiii unei familii se înţeleg între ei este o problemă care-i interesează pe aproape toţi părinţii. Gelozia fraternă este un amestec de mânie şi teamă, rezultate din dorinţa unuia dintre copii de-a fi iubit cel mai mult de către părinţi şi de-a nu pierde iubirea lor la venirea unui nou frate. În rivalitatea fraternă însă, copilul se confruntă cu un simţământ de mânie, rezultat de data aceasta din dorinţa de a fi cel mai bun, de a câştiga în întrecerea cu fraţii sau cu ceilalţi, una dintre mizele acestei dorinţe fiind şi obţinerea iubirii părinţilor săi.
Studiile arată că dacă între copii este o diferenţă de doi ani sau mai puţin, şi sunt şi de acelaşi gen, există mai multe şanse să intre în competiţie. Psihologul Nancy L. Van Pelt precizează că aceasta poate da naştere la lupte intense şi rivalităţi între fraţi. Copiii care au între ei o diferenţă mai mare de patru ani vor avea mai puţine lucruri în comun, observă aceeaşi autoare, şi poate că nu se vor angaja într-o rivalitate atât de mare. Atunci când vorbim despre rivalitate, despre competiţia dintre fraţi, trebuie să înţelegem că până la un anumit punct acest aspect al dezvoltării copiilor reprezintă o componentă normală a drumului către maturizare (ne raportam, desigur, la condiţia firii omeneşti căzute).
Pentru specialiştii americani în pediatrie T. Berry Brazelton şi Joshua D. Sparrow, rivalitatea este o comunicare previzibilă între fraţi. Fraţii sunt de multe ori în competiţie, de parcă ar fi făcuţi să se lupte unul cu altul. De fapt, „să-ţi pese şi să fii în competiţie unul cu celălalt sunt două faţete ale aceleiaşi monede”, spun aceştia. Fraţii se întrec şi se luptă între ei nu numai pentru a obţine iubirea părinţilor, ci şi pentru că în felul acesta fiecare învaţă despre sine, se „măsoară” pe sine şi se deosebeşte pe sine de celălalt. În procesul devenirii ca persoane unice, fiecare copil are nevoie să se delimiteze pe sine, are nevoie să ştie cine este şi unde îi este locul.
Când doi fraţi de vârste apropiate se ceartă ori se luptă între ei, niciodată nu vor ajunge până acolo încât să se veteme grav unul pe celalalt. De aceea, pentru a nu perturba acest proces de creştere, cea mai bună atitudine pentru părinţi este să rămână în afara acestei rivalităţi. De multe ori, rivalitatea dintre fraţi se amplifică în scopul de a-i implica pe părinţi. Prin implicarea sa, părintele creează un triunghi ce va permite fiecărui copil să-l manipuleze pe adult şi să-l atragă de partea sa. Cei doi specialişti sus-amintiţi consideră că cel mai bine este să li se spună fraţilor cam aşa: „Ştiţi ceva, nu ştiu cine are dreptate şi cine nu. Va trebui să vă lămuriţi şi singuri”, după care părintele să se îndepărteze. Lăsaţi să se descurce singuri, copiii vor învăţa să se respecte şi să-şi poarte de grijă unul celuilalt, ştiut fiind că simţămintele de rivalitate sunt acompaniate şi de o reală afecţiune.
De cele mai multe ori, rivalitatea şi competiţia, ca faţete negative ale dezvoltării trăsăturilor de personalitate la copil, sunt accentuate şi fixate de către adulţi. Rivalitatea poate fi generată de multe lucruri, cum ar fi acela de a-i îngădui unuia dintre copii să fie „şef” peste ceilalţi, de a favoriza un copil în detrimentul altuia, de a face comparaţii între copii (fraţi, dar şi vecini, colegi mai apoi), de a permite şi încuraja competiţiile, de a nu organiza suficiente activităţi menite să ocupe timpul copiilor. Psihologul Kay Kuzma ne oferă în acest sens o serie de sugestii de prevenire, pe cât posibil, a rivalităţii dintre fraţi:
Părintele să petreacă un timp anume cu fiecare copil în parte; o planificare săptămânală a timpului alocat fiecărui copil îi va oferi acestuia sentimentul că este unic şi că are valoare. Părintele să spună ceva pozitiv şi adevărat despre fiecare dintre copii, şi să evite comparaţiile dintre ei. De multe ori, părinţii cad în capcana comparării copiilor lor din dorinţa de a-i stimula pe cei mai leneşi ori mai puţin înzestraţi. Părintele să le spună copiilor că Dumnezeu i-a creat diferiţi, pentru că are o lucrare diferită pentru fiecare dintre ei, că ei pot avea roluri diferite, dar la fel de importante.
Părintele să-l încurajeze pe fiecare copil să-şi descopere propriul talent şi să aprecieze capacităţile deosebite ale celorlalţi membri ai familiei. Fiecare copil din familie să ajungă astfel să fie priceput la ceva anume în familia sa. Părintele să fie conştient că ar putea să se simtă atras către un copil mai mult decât către altul. Spre exemplu, înfăţişarea fizică şi inteligenţa, două caracteristici asupra cărora copilul are doar un foarte mic control, sunt tocmai acele lucruri care îl fac să fie, sau nu, atractiv la prima vedere. De aceea, când un părinte are dificultăţi în a-l accepta pe unul dintre copii, se cuvine să petreacă mai mult timp cu acel copil, să realizeze mai multe activităţi împreună cu el, pentru a-i putea descoperi calităţi neobservate până atunci.
Părintele să-i încurajeze pe copii să devină prietenoşi şi cu copiii din afara cercului lor de fraţi, verişori, prieteni, pentru a se evita căderile în coaliţii de genul: „Tu nu eşti din grupul nostru”. Realizând o analiză a interacţiunilor umane care guvernează lumea anilor ’90, psihologul organizaţional Stephen R. Covey, autorul cărţii „Eficienţa în 7 trepte”, subliniază importanţa decisivă a familiei ca forţă activă şi modelatoare a atitudinii de viaţă la copil. Stephen R. Covey evidenţiază că cei mai mulţi dintre oameni sunt structuraţi din fragedă copilărie în spiritul rivalităţii şi competiţiei, într-o mentalitate câştig/pierdere („dacă eu câştig, tu pierzi”). Când un copil e comparat cu un altul – când răbdarea, înţelegerea sau iubirea părintească fluctuează în funcţie de aceste comparaţii – lucrurile, spune Covey, se petrec în cadrul atitudinii câştig/pierdere. Copilul învaţă, se formează şi se programează cu gândul că „dacă sunt mai bun decât fratele meu, părinţii o să mă iubească mai mult”.
Copilul învaţă totodată că trebuie să fie mai bun decât celălalt la şcoală, că trebuie să fie primul în toate, de nota 10. Familia sa, apoi şcoala, apoi societatea, îi arată că trebuie să se axeze pe spiritul de competiţie şi nicicum pe cel de cooperare, că viaţa este un meci în care „a câştiga” înseamnă „a bate”. În fapt, spune Covey, această atitudine este o poziţie slabă, generată de un sentiment puternic de insecuritate interioară. Pe termen scurt, stilul câştig/pierdere poate da rezultate, mai ales în cazul personalităţilor puternice, însă în arii limitate şi cu un preţ pe care fiecare îl plăteşte la un moment dat. Căci cine poate trăi în competiţie la nesfârşit, cine poate trăi în competiţie cu soţul, soţia, copiii, colaboratorii, prietenii?
Mulţi directori, manageri şi părinţi oscilează cu multă nelinişte şi durere, mai spune Covey, de la poziţia câştig/pierdere la poziţia pierdere/câştig („dacă eu pierd, tu câştigi”). Iar atunci când se întâlnesc două persoane axate pe câştig/pierdere, adică două persoane hotărâte, puternice şi egoiste, rezultatul clar va fi poziţia pierdere/pierdere, cu toate consecinţele de rigoare, duse până la conflict, răzbunare, război, omor in extremis. De aceea, pentru Stephen R. Covey, o societate bazată pe astfel de relaţii nu poate fi nici matură şi nici viabilă, cu atât mai puţin creştină. Ţinând cont de acestea, am putea crede că în familiile cu un singur copil nu se va dezvolta o atitudine de competiţie, acesta neavând cu cine rivaliza. Nimic mai fals. La mulţi dintre aceşti copii, care de obicei beneficiază de multe oportunităţi, spiritul de competiţie se manifestă la şcoală, unde le este foarte greu să piardă, să accepte că pot fi şi alţii cel puţin la fel de buni ca ei.
Într-o familie cu mai mulţi copii însă, aceştia pot învăţa rapid să coopereze, tocmai pentru că fraţii se joacă împreună, negociază, împart, rezolvă conflicte, se coalizează chiar împotriva părinţilor când se antrenează în năzdrăvănii. Totul este ca părinţii să înţeleagă riscurile pe care le implică înclinarea balanţei în favoarea unuia dintre copii şi educarea acestora în spirit competiţional. Un părinte duhovnic spunea o dată că rivalitatea se vindeca aşa: explicându-i fiecărui copil că noi toţi suntem în competiţie numai cu noi înşine, fiind chemaţi să creştem laolaltă până la măsura lui Hristos, avându-i ca modele particulare pe sfinţii noştri ocrotitori ori al căror nume îl purtăm.
- Doxologia:
[Dana Alecu] Controlul şi dominarea
Ne dorim ca, implicaţi fiind în relaţii, să avem certitudinea că nu vom fi răniţi, dezamăgiţi, abandonaţi. Ne dorim ca, în ochii partenerului/partenerei, să fim consideraţi valoroşi, să ocupăm primul loc. Până aici ne referim la aspecte justificate, legitime într-o relaţie de cuplu, în căsătorie.
Ceea ce face însă diferenţa între o relaţie sănătoasă şi una patologică, „toxică“, este modul în care partenerii încearcă să îşi acopere, să îşi îndeplinească nevoia de apreciere, valorizare, iubire, ataşament. Ţinem sau nu cont de nevoile partenerului? Îi respectăm opiniile, libertăţile, demnitatea? Răspundem la rândul nostru nevoilor sale afective? Sau, dimpotrivă, suntem interesaţi de a ne atinge, cu orice preţ, nevoile…, iar, din păcate, de multe ori, preţul, destul de mare, constă în şubrezirea, diminuarea stimei de sine, echilibrului psihologic, respectului de sine şi chiar al sănătăţii partenerului… aspecte care, odată afectate, necesită mult timp pentru redresare.
De multe ori acest partener nu este conştient de răul pe care îl face
Dacă eşti într-o relaţie în care partenerul/partenera ţine cu orice preţ, în toate situaţiile, să aibă dreptate, să aibă ultimul cuvânt, chiar în situaţii aparent minore…, dacă simţi că fiecare discuţie în contradictoriu se transformă într-o luptă…, dacă eşti tentată să renunţi în mod constant la opiniile, preocupările, valorile tale, să pretinzi în mod artificial că simţi altceva decât ceea ce simţi în realitate, doar pentru a obţine aprobarea de moment a partenerului şi o aparentă acalmie în relaţie…, înseamnă că în cuplul vostru controlul este pe punctul de a te sufoca, atât pe tine, cât şi relaţia voastră.
Partenerul dominator recurge la modalităţi excesive de control, pe care le pune uneori în slujba unor scopuri aparent bine intenţionate, precum respectul, înţelegerea, ascultarea şi chiar iubirea. De multe ori, acest partener nu este conştient de răul pe care îl face prin impunerea excesivă a punctului de vedere, încercările repetate de a-i redefini şi transforma sentimentele şi opiniile, explicându-i ce e normal să spună, să simtă, să gândească. Dintre modalităţile de control mai fac parte încercarea de a reduce contactele sociale ale partenerului, de a-i restricţiona relaţiile de prietenie anterioare, relaţiile cu rudele, adresarea constantă de remarci depreciative, crizele de gelozie şi de furie, condiţionarea afecţiunii de anumite acţiuni concrete – dacă nu faci asta, nu renunţi la asta, înseamnă că nu mă iubeşti.
Asumaţi-vă responsabilitatea propriei vindecări
Odată implicată într-o relaţie cu un partener dominator, sunt parcurse anumite etape care transformă persoana încrezătoare şi plină de viaţă într-o persoană lipsită de vlagă, temătoare, care pune la îndoială din ce în ce mai mult valoarea sa, precum şi veridicitatea opiniilor şi sentimentelor personale.
Imaginaţi-vă că sunteţi de puţin timp căsătorit/căsătorită cu persoana pe care o iubiţi şi alături de care doriţi să vă petreceţi tot restul vieţii. Pe lângă sentimentele puternice de afecţiune pe care le trăiţi, aveţi încredere că partenerul/partenera vă doreşte binele şi vă poate asigura relaţia echilibrată şi suportul afectiv pe care vi le doriţi.
Ulterior, constataţi că persoana iubită pune mai mult preţ pe propriile idei şi puncte de vedere, pe care le urmăreşte până „în pânzele albe“, decât pe sentimentele voastre, pe bunăstarea voastră psihică. Poate fi greu de acceptat faptul că sunteţi implicat/-ă într-o relaţie cu un partener dominator, motiv pentru care vi se pare mai uşor să cosmetizaţi realitatea în proprii ochi, găsind scuze precum „poate era nervos, poate am exagerat eu, până la urmă nu e aşa de importantă părerea mea, ar trebui să fiu fericit/-ă, nu am nici un drept să mă simt furios/furioasă“. Puteţi trăi o vreme cu impresia că, dacă faceţi mai multe eforturi, dacă cedaţi de mai multe ori în discuţii şi conflicte, dacă vă modelaţi mai mult după preferinţele partenerului, relaţia va deveni mai calmă, mai armonioasă şi veţi primi iubirea pe care o aşteptaţi. Aceasta se dovedeşte însă o soluţie temporară, care, în loc să o rezolve problema, o accentuează. Treptat, stima voastră de sine, încrederea în capacitatea şi valoarea personală scad din ce în ce mai mult, energia vitală vă părăseşte, durerile de cap, stomac, spate, etc., stările de oboseală cronică se instalează, acestea reprezentând somatizări ale sentimentelor de mânie sau tristeţe reprimate, neexprimate. Oscilaţi între stări de furie puternică şi vinovăţie, resimţită în momentele în care aparent lucrurile merg mai bine.
Este momentul să vă opriţi, să încetaţi să vă mai adaptaţi acestei situaţii, încercând să vă transformaţi în persoana care nu sunteţi. Găsiţi curajul şi calmul de a spune partenerului că pentru dvs. situaţia a devenit de netolerat şi că aşteptaţi schimbări radicale de atitudine din partea sa. În acelaşi timp, decideţi să aveţi grijă de dvs., de nevoile dvs. şi asumaţi-vă responsabilitatea propriei vindecări, reechilibrări. Este foarte probabil ca în acest proces de vindecare să aveţi nevoie de consiliere profesionistă, de un grup de suport şi de sfatul duhovnicului.
- Cultura Vietii: Avort, liberalism și eugenie
Care este legătura dintre avort și liberalism? Apărarea libertății de a alege și de a dispune de propriul corp, ne vor spune liberalii, socialiștii, ecologiștii, comuniștii și anarhiștii care alcătuiesc oștirea atât de eterogenă a Stângii. Fără pic de respect pentru adevăr sau bun simț, ei vor face tot ce le stă în putere pentru a nega umanitatea fătului și a lăuda virtutea uciderii propriilor noștri copii în numele unei vieți de plăcere. Pentru că, în cele din urmă, indiferent de motive, toți sunt de părere că cel mai bun lucru pe care l-am putea face este să încurajăm mamele, tinere sau nu, să renunțe la copii pentru a-și trăi viața și a elibera societatea de povara creșterii noilor generații.
Femeile, ne tot spun, trebuie să ducă o viață lipsită de griji, necondiționată de „povara” maternității, eliberată din chingile instituției totalitare a familiei „tradiționale” (newspeak stângist pentru familie, inventat pentru a face loc uniunilor homosexuale sau poligame, preluat de toți dreptacii care încearcă, în lașitatea lor, să se facă iubiți de progresiști), nu să își „irosească” existența ca mame. Pentru stângiști, puține lucruri par mai degradante decât maternitatea.
Beneficiind de mare influență în presă și mediul universitar, cultul avortului face tot mai mulți prozeliți, mai ales în rândul tinerelor generații. Lipsite de repere, acestea sunt plastilină în mâinile ideologilor pro-avort și devin, adesea din bună credință, noi promotori ai ideologiei avorționiste.
Pentru a combate această propagandă mincinoasă, pe ILD am inițiat publicarea unei serii de articole despre avort. Încercăm, astfel, să demontăm minciunile susținătorilor avortului și să arătăm compatrioților noștri că apărarea vieții copiilor nenăscuți este nu doar legitimă, ci obligatorie pentru toți cei care iubesc adevărul, dreptatea și viața.
Articolul următor face parte din mult-aclamata carte a lui Jonah Goldberg, Fascismul liberal. Istoria secretă a stângii americane de la Mussolini la politica semnificației. Este un subcapitol al capitolului 7, Rasismul liberal: spiritul eugeniei în mașinăria fascistă, cuprins între paginile 287-294.
Tradusă în România de Cristina Olaru și publicată la editura Polirom, lucrarea Fascismul liberal este esențială pentru înțelegerea mecanismului de funcționare al Stângii. Din el veți afla:
1. de unde vin ideile progresiste despre avort și care este legătura lor cu contracepția;
2. cine a fost cu adevărat feminista Margaret Sanger, fondatoarea celei mai mari organizații pro-avort din lumea civilizată, Planned Parenthood;
3. de ce avortul este strâns legat de eugenie și primenirea speciei umane prin eliminarea, pe această cale și cu ajutorul puterii statului, a elementelor „indezirabile”;Continuarea AICI
Buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania/ Nr. 184, 27 mar 2012
Intoleranta crescanda fata de crestini, in Europa. În Europa se înregistrează tot mai multe cazuri de creştino-fobie, după cum evidenţiază raportul 2011 al Observatorului asupra intoleranţei şi discriminării împotriva creştinilor în Europa. Raportul organizaţiei neguvernamentale cu sediul la Viena a fost publicat pe data de 19 martie 2012. “Episcopii din Europa amintesc că libertatea religioasă este un bun preţios ce trebuie păstrat, astfel încât să continue să fie un pilastru al păcii în continentul nostru”, a subliniat Mons. Andras Veres, Episcop de Szombathely, Ungaria, care urmăreşte activitatea Observatorului din partea Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE) (link).
Pilula de a doua zi nu a redus numarul avorturilor din Spania. Pilula de a doua zi, lansata pe piata ca o solutie pentru o eventuala sarcina nedorita, actioneaza prin avortarea spontana a eventualului fat care a luat nastere in ziua precedenta. Cu toate acestea, in Spania, numarul avorturilor „clasice” nu a scazut nici dupa lansarea acestei pilule. In fapt, numarul real al avorturilor le insumeaza pe cele din clinici SI pe cele produse datorita acestei pilule (link).
Uganda – Presiuni pentru legalizarea homosexualitatii. Uganda este una dintre tarile africane in care homosexualitatea este interzisa. Respingerea acestui comportament este atat de oficiala, incat pana si presedintele tarii si sotia lui se pronunta ocazional impotriva homosexualitatii. In acelasi timp, lobbyul homosexual international face presiuni, incercand sa dramatizeze statutul practicantilor acestor comportamente deviante, prezentandu-i ca pe niste victime ale unei societati „intolerante”. Acum, o asociatie a homosexualilor locali i-a intentat proces unui predicator american, Scott Lively, care a vizitat Uganda in 2002, vorbind in public impotriva acestui comportament necrestin. Homosexualii il acuza pe Lively ca predicile sale crestine au contribuit la crearea unei atmosfere intolerante in tara. Procesul a fost initiat in Massachussets, SUA, stat in care oficialii au o atitudine foarte relaxata fata de homosexuali, reclamantii sperand ast fel sa aiba castig de cauza (link).
Starbucks sustine homosexualitatea. Starbucks este o companie americana din domeniul fast-food. Recent, purtatorul lor de cuvant a anuntat ca firma sustine „casatoriile homosexuale”, alaturandu-se astfel listei de companii care promoveaza aceste aberatii. Anuntul a fost facut in Seattle, capitala statului american Washington. Ca si in cazul McDonald’s sau Pepsi, le recomandam celor ce adera la valorile bunului simt sa evite sa cumpere de la aceasta firma (link).
***
Abstinenta e eficace. Un raport emis de un think tank american arata ca abstinenta e eficace. Tinerii care iau cursuri de abstinenta sexuala incep viata intima mai tarziu, divorteaza mai rar, traiesc o viata monogama si nu sufera de boli transmisibile (link).
Divortul si copiii. In materialul alaturat aflati un comentariu privind impactul divortului asupra copiilor. Autoarea examineaza si face recenzia a 6 aparitii editoriale asupra acestui subiect, aparute in ultimii 10 ani. Este un studiu aprofundat care puncteaza ideile principale – divortul nu conduce la absolut nimic pozitiv pentru copiii – intregul efect e negativ (link).
Ateiste-feministe, dar pro-vita. Luna trecuta a avut loc conventia anuala a ateilor americani. Cateva mii s-au strans in Washington. Dar, spre deosebire de anii trecuti, ceva nou a aparut printre ei – feministe ateiste pro-vita si anti-avort. Ilogic? Nu, zic ele. Materialul care vi-l sugeram explica gandirea lor (link).
Finalul unei ideologii distructive? La inceputul anilor 70, un cuplu britanic a scris o carte influenta despre un fenomen nou care incepuse sa se infiripe in Candva Marea Britanie – “open marriage” – “casatoria deschisa” – in care sotii acceptau ca fiecare dintre ei sa aiba cate un amant sau o amanta ori relatii extraconjugale. Pe vremea aceea noua idee a fost privita ca ceva “cool.” Se pare insa ca ideea e pe moarte. Dupa ce a dus la faliment institutia casatoriei in Candva Marea Britanie, o contra-miscare apare acolo, care accentueaza casatoria, loialitatea si monogamia. “Open marriage” e o idee depasita, spune autorul comentariului alaturat (link).
Peru – Istorie pro-vita. Recent, revista Time a relatat istoria fascinanta a unei femei violate cand a fost tanara si care a refuzat sa-si avorteze copilul. A zis celor care o incurajau sa avorteze, “sa se faca voia lui Dumnezeu.” Astazi fiul ei e student la universitate si studiile ii sunt platite de doctorul la care mama, cand era insarcinata cu el, a fost trimisa sa ii avorteze fiul (link).
Australia – Batalia pentru casatorie. Crestinii australieni lupta impotriva legalizarii casatoriilor homosexuale in tara lor. Saptamana trecuta, episcopii romano-catolici au luat o pozitie oficiala – intr-o scrisoare pastorala afirma sanctitatea casatoriei si indeamna pe fiecare romano-catolic sa-si ridice vocea impotriva legalizarii casatoriilor homosexuale. Textul scrisorii e aici (link).
Uniunea Europeana – Intoleranta la adresa crestinilor. Uniunea seculara devine tot mai intoleranta la adresa crestinilor, afirma studiul alaturat publicat luna trecuta. Colega noastra din Viena, Gudrun Kugler, presedintele organizatiei Observatory on Intolerance Against Christians in Europe, intocmeste aceste rapoarte anuale. Raportul pe 2011 a fost emis recent. Periodic primim chestionare din partea organizatiei ei intreband despre exemple specifice de intoleranta fata de crestini in Romania. Ne bucuram sa putem da raspuns negativ la fiecare chestionar. Multumim lui Dumnezeu pentru libertatea religioasa de care ne bucuram. Situatia in tarile occidentale, insa, devine tot mai critica pentru crestini (link).
Africa de Sud – Intoleranta. Unul dintre judecatorii Curtii Supreme a Africii de Sud, crestin, si-a invitat colegii la un seminar tinut de un pastor proeminent venit din SUA. Homosexualii si presa de stanga sud-africana i-au sarit in cap. Inca un exemplu ca cei care se lauda ca sunt toleranti de fapt nu sunt – sunt intoleranti pana la anarhie (link).
Sfaturi parintesti. Articolul alaturat va da sfaturi practice privind modul in care implicarea parintilor in viata fiicelor lor adolescente poate reduce foarte mult sansele ca ele sa faca avort in caz ca raman insarcinate(link).
Barbatii si avortul. Privind avortul, barbatilor li se spune de multe ori sa stea in banca lor. Avortul e un subiect in care nu ar trebui sa se implice. Avortul e exclusiv o chestiune care o priveste pe femeie. E trupul ei si face ce vrea cu el. Comentariul alaturat afirma ca barbatii au la fel de mult de spus in privinta avortului cat are femeia. Ia doua persoane sa conceapa o viata noua si ambele trebuie sa fie implicate in decizia privind soarta ei (link).
Portugalia „toleranta”. Tineretul portughez devine mai tolerant fata de homosexualitate, afirma sondajele de opinie recent efectuate pe acest subiect in Portugalia. Nu ne surprinde. Asa e cu orice viciu cand apare. Devine o moda acceptata, dar treptat respinsa. Asa e si cu homosexualitatea. E un viciu asemenea alcoolismului sau fumatului. Dupa o vreme inceteaza sa mai fie “cool.” Pana atunci, insa, din nefericire distruge multe vieti (link).
Colapsul Californiei. Colapsul Californiei pare ireversibil, afirma un studiu recent publicat in Wall Stree Journal. Pana recent, California era visul si modelul suprem de structurare a societatii (link).
Impactul avortului asupra femeii. Scriem des despre studii emise care denota o concluzie universala – avortul are efecte nefaste asupra femeii. Recent, a aparut inca un studiu pe aceasta tema. Ce e deosebit despre acest studiu, insa, este ca a fost efectuat de psihologi chinezi privind impactul avortului asupre femeilor chineze. Impactul e acelasi – depresie, sinucidere, alcoolism, un sentiment al pierderii, al neimplinirii personale si ca fiinta umana. Ciudat, cei care promoveaza avortul, o fac, zic ei, pentru a promova sanatatea femeii. Cate femei plang ca dau nastere la copii? Rar. Cate femei plang ca isi avorteaza copilul nenascut? Multe (link).
Transumanism – Salvati planeta. Transumanistii au o reteta pentru salvarea planetei – reproiectarea fiintei umane. Nu glumim. Un articol fascinant, dar bizar, pe aceasta tema a fost publicat luna trecuta in The Atlantic – un interviu cu un tanar om de stiinta chinez care locuieste in New York. Tanarul are idei concrete prin care fiinta umana poate fi re-proiectata ca sa consume mai putina mancare, mai putina energie, mai putin aer (adica plamani mai mici), sa ocupe mai putin spatiu (adica case mai mici, masini mai mici, cladiri mai mici), etc. A facut si calcule foarte interesante despre impactul asupra mediului inconjurator – daca fiecare american ar fi cu 5 centimetri mai scund… (link)
Transumanism – The End of Sex? Recent, prestigioasa universitate americana Stanford University din California a tinut o conferinta despre “the end of sex,” adica “sfarsitul sexului”. Teza fundamentala a conferintei a fost inlocuirea treptata a functiei reproductive umane pe cale naturala (adica prin sex) cu reproducerea asistata prin metode tehnologice. Se pare ca notiunea nu a fost pe placul multor participanti, chiar la liberala institutie californiana, care au afirmat ca notiunea nu e doar bizara, ci si aiurista (link).
“Noua Normalitate”. Exceptiile definesc noua normalitate. Este o tendinta in multe domenii sociale. Casatoria si familia nu sunt exceptii. Jumatate sau mai mult a tuturor copiilor nascuti in America femeilor sub 30 de ani se nasc in familii sau camine din care lipsesc sotii. Adica, tinerele care dau nastere acestor copii nu sunt casatorite. Este o statistica inspaimantatoare care ingrijoreaza tot mai multi pe sociologi. Tendinta aceasta, neintrerupta, va transforma “anormalul” in viitorul “normal” al societatii americane. Adica, a avea copii in afara casatoriei va deveni “normal”, iar a avea copii in cadrul casatoriei va deveni “anormal” (link).
Persecutie religioasa in Candva Marea Britanie. Acum 2 ani am scris despre cazul bizar din Candva Marea Britanie, cand British Airlines i-a interzis unei femei sa poarte o cruciulita la gat la serviciu. Au dat-o afara de la lucru. Cazul ei a ajuns la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, iar presa romana a relatat si ea despre el. Va dam, in engleza, textul memoriului guvernului englez inregistrat in CEDO in care justifica, cu incapatanare, discriminarea fata de femeia crestina (link).
Unde dispar crestinii din Orientul Mijlociu? Pe 10 martie, Wall Street Journal a publicat un material ingrijorator – “primavara araba” conduce la exodul tot mai multor crestini din tarile unde au avut loc “revolutii” arabe. Evreii sunt si ei ingrijorati. Daca nu mai e loc pentru crestini in noile “democratii” arabe, la ce trebuie sa se astepte ei? (link).
N-am citit decat titlul si primele trei paragrafe. Cred ca-mi este suficient.
Felicitari!
@adrian:
Felicitarile se cuvin autorului textului: Igor Panzaru. Si merita sa cititi si continuarea, emisiunea facuta de pr. Savatie precum si celelalte articole. 🙂
“Să-i ceri prin judecată unui creştin evanghelist să recunoască public că homosexualitatea este o atracţie romantică înseamnă să-l forţezi prin tribunal să renunţe la convingerile sale religioase şi să-l presezi să respingă învăţăturile CREDINTEI CRESTINE.”
Nu e vorba de numai de invataturile credintei crestine. Miza e cu mult mai mare. Oricum ar fi legile sunt scrise in noi. E scris in noi ca atractia sa fie fata de sexul opus. Deci aceste considerente, poate paradoxal, se aplica si ateilor. Impingerea catre crezul ca impulsul sexual este primordial, asta este adevarata miza. Aici lucreaza ei pentru ametire, dezbinare (de ce in procent covarsitor reclamele – tv, radio, stradale – sunt de inspiratie sexuala, lasand deoparte faptul ca ei sunt demult robiti de acestea). Astfel fiind lipsiti de opozitie, isi pot vedea de planuri nestingheriti.