Reeducarea copiilor: ce este „discursul incitator la ură” de pe Internet?
Față de acum 5 ani, a crescut gradul de alfabetizare digitală în rândul copiilor din România, concomitent cu gradul de expunere la riscuri întâlnite în mediul online și cu apariția de noi riscuri (cyberhate), potrivit celui mai recent raport EU Kids Online.
Cu toate că mai puțin de jumătate dintre copii percep internetul ca fiind un mediu sigur și doar o treime cred că în mediul online oamenii sunt drăguți și îți oferă ajutor, peste 60% spun că știu ce să facă atunci când cineva de pe internet se comportă într-un mod care nu le place. Pentru patru din zece copii internetul are valențe pozitive și consideră că le este mai ușor “să fie ei înșiși” atunci când sunt online decât în interacțiunile față în față cu oamenii. Copiii manifestă astfel o atitudine critică asupra internetului, dar care, împreună cu competențele digitale însușite, le permite totuși să se bucure de oportunitățile pe care acesta le oferă. Aceasta este una dintre concluziile noului raport EU Kids Online, coordonat în România de Anca Velicu, cercetător la Institutul de Sociologie al Academiei Române și membru fondator Platforma DigiLiv-REI. (…)
Integral la sursă
Gabriel Popa:
Așadar, una dintre „noile amenințări” cu care se confruntă copiii din România este „discursul incitator la ură” pe Internet. Oare ce este „discursul incitator la ură”? Orice mesaj pentru susținerea Căsătoriei între un bărbat și o femeie e catalogat, de acești activiști, drept „discurs incitator la ură”? Altfel spus, dacă un copil a văzut un ad favorabil Referendumului pentru Căsătorie, a fost expus la „discurs incitator la ură”?
Altfel, nici un cuvânt, de pildă, despre riscurile (foarte mari) de expunere a copiilor la pornografia pe Internet – de la cele mai mici vârste. Nu, expunerea la pornografie nu reprezintă un risc (cuvântul „pornografie” nu e nici măcar menționat undeva). Expunerea la pornografie înseamnă „civilizație” și „progres”.
Comentarii