Celebru filosof neomarxist, critic la adresa Psihologilor Americani pentru declararea masculinitatii traditionale ca fiind TOXICA / Pamfletul unui activist LGBT: sa INTERZICEM heterosexualitatea!/ NEOSTALINISMUL AMERICAN – de ieri pana azi

15-01-2019 9 minute Sublinieri

Catalin Sturza: 

Masculinitatea tradițională este toxică – ne spune American Psychological Association (APA). Printre comportamentele masculine care sunt toxice se numără stoicismul, competitivitatea, mascarea emoțiilor, ascunderea suferinței, și spiritul de aventură.

Printre cei care iau atitudine față de studiul APA îl regăsim pe faimosul filosof de stânga Slavoj Zizek.

„Scriitorul de origine cehă Milan Kundera a scris o dată o carte întreagă despre atmosfera în care o glumă făcută în spiritul greșit îți poate distruge viața. Nu e nici un fel de glumă în prezent, într-o vreme în care să-ți denunți colegii devine ceva normal în Statele Unite”, scrie Zizek.

„Recent, experții de la American Psychological Association (APA) au proclamat că «masculinitatea tradițională» este toxică.”

„Iată cuvintele pe care le-au folosit în raport, fără să aibă, se pare, nici un fel de rușine:

«Trăsăturile așa-numitei ‘masculinități tradiționale’, precum mascarea emoțiilor și ascunderea suferinței, se manifestă adesea de timpuriu în viață și au fost corelate cu o dorință mai mică a băieților și a bărbaților de a căuta ajutor, cu o predispoziție mai mare de a-și asuma riscuri și cu agresivitatea – ceea ce poate duce la rănirea lor și a celor cu care interacționează.»”

Ceea ce face această afirmație să fie cu adevărat periculoasă este amestecul ideologiei cu o expertiză care mimează neutralitatea: o mișcare ideologică în forță de a exclude fenomene considerate de neacceptat e prezentă sub forma unei descrieri imparțiale a unor fapte medicale.”

„Cum putem să nu ne amintim de notoriul institut Serbsky din Moscova (care prosper chiar și în ziua de azi!) care, în timpul epocii sovietice, era bine cunoscut pentru că clasifica disidența față de regim drept o formă de boală mentală?” – se întreabă Slavoj Zizek

„Și exact același lucru se întâmplă atunci când desemnăm masculinitatea drept «toxică», sub acoperirea expertizie medicale. Asta se traduce prin impunerea unei noi normativități, un portret proaspăt al dușmanului (ideologic, de clasă, n.m.)”

„Într-adevăr, în prezent masculinitatea însăși este transformată într-o boală cu care trebuie să te lupți. Astfel, orice referință la putere, patriarhie și oprimarea femeilor nu pot acoperi brutalitatea ideologică a operațiunii” – comentează Zizek.

„În plus, faptul că APA este implicată în această operațiune arată în mod clar că nu avem de-a face cu un exces al marxismului cultural, deoarece APA este aripa psihologică a establishmentului medical. Așadar, vorbim despre nimic mai puțin decât o schimbare majoră a hegemoniei ideologice din mainstream.” – avertizează Zizek.

Și mă întreb și eu – oare cum ar fi dacă ne-am referi la h0m0sexualitate și la transgenderism și le-am numi în mod inerent toxice? Oare ce ar comenta APA – și mass-media mainstream? Sau dacă am spune că feminitatea este în mod inerent toxică? Oare ce ar comenta APA – și mass-media mainstream? Și ce mai urmează să numim inerent toxic, dacă masculinitatea și stoicismul sunt inerent toxice?

Anghel Buturuga

Când Slavoj Zizek zice același lucru cu Jordan Peterson

Adică faptul că Asociația Psihologilor Americani a comis-o rău de tot când a declarat masculinitatea tradițională „toxică”.

Zizek face trimitere la Milan Kundera, în universul căruia dacă se spunea o glumă „greșită”, aceasta putea costa cariera – uneori libertatea, alteori, în stalinism, viața – cuiva.

Cam același lucru se întâmplă astăzi în Vest. O nouă normalitate este declarată, pe criterii pretins științifice, impunând (și) o nouă normativitate.

În numele acestei noi normalități, celelalte comportamente sunt „toxice”. Iar a apăra comportamente sau practici „toxice” te face un personaj care suferă de „fobii”, deci care e irațional, periculos pentru societate.

Cam cum erau disidenții în perioada sovietică – declarați nebuni.

Dar Zizek mai observă un lucru. De vreme ce e vorba despre APA, astfel de ofensive brutal ideologice nu mai aparțin doar câmpului marxismului cultural. Au devenit parte a unei întregi culturi hegemonice a Political Correctness-ului.

Observ că Zizek, Scruton și Peterson (mai sunt și alții) zic cam același lucru despre acest abuz ideologic, această medicalizare și patologizare a valorilor, atitudinilor și comportamentelor care deviază de la „noua normalitate”.

Această suprapunere din perspective foarte diverse a criticii noului estabilshment arată atât că lucrurile au ajuns periculos de departe, cât și că răul este, într-adevăr, mai larg, cel puțin în sferele academice, mediatice, politice. Nu-i doar o sectă stângistă, nu-i doar un moft. Denunțarea și înfierarea au devenit practici de putere, de ascensiune socială, de afirmare.

Interesant este și cine ridică glasul pentru a protesta. Văd fie conservatori, fie bizari de serviciu. Nu prea văd neoliberali care să-și sfâșie cămașa de pe ei pentru că se recreează minunata lume nouă de tip comunist…

Catalin Sturza:

John Finnis este unul dintre cei mai mari specialiști ai timpurilor noastre în materie de teologie morală (catolică) și pe drept natural. Este profesor emerit la Oxford, cu un raft de cărți publicate la Oxford University Press. Cu toate acestea, cariera lui John Finnis trebuie să se termine, și teologul trebuie eliminat de la catedra de la Oxford – așa vor, cel puțin, un grup de studenți foarte mânioși. Ce i-a iritat atât de tare pe studenții mânioși? I-a iritat faptul că Finnis a susținut, într-o carte publicată în 1994, ceea ce teologia morală creștină susține de 2000 de ani, cu privire la căsătoria între un bărbat și o femeie și, în subsidiar, la comportamentele sexuale între persoanele de același sex. Drept urmare, scrierile lui Finnis au fost catalogate drept „extrem de discriminatorii” și „deosebit de homofobe și transfobe”. Cu alte cuvinte, ortodoxia lui John Finnis – în linie cu teologia morală creștină – încalcă ortodoxia ideologică a studenților – în linie cu noua religie a corectitudinii politice.

Nu este primul caz în care se cere demisia unui mare scholar, printr-un atac moral al unor activiști care încearcă să distrugă imaginea și cariera unui autor de primă mână, cu cărți publicate la cele mai prestigioase edituri. Foarte recent, Sir Roger Scruton, unul dintre cei mai mari filosofi contemporani, a fost supus unui atac similar, în UK. În apărarea lui Finnis a sărit, printre altele, reputatul profesor izraelian Yoram Hazoni. „John Finnis, de la Oxford, este unul dintre cei mai faimoși profesori creștini în viață. Acum unii vor să-l elimine de la catedră, deoarece s-a opus comportamentelor h0m0sexuale în niște eseuri filosofice.”

Reactionarii

Stalinismul american, atunci și acum

– de Andrew J. Bacevich | TAC

Stânga a revenit la entuziasmul pentru epurări al anilor 1930 – în spirit, chiar dacă nu și-n substanță.

Acum optzeci de ani, mulți intelectuali americani, în special aceia care se vedeau pe sine ca pionieri ai progresului, erau niște adepți devotați ai stalinismului. Astfel, ei credeau (cu pasiune) că viitorul avea să fie al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, și nu al Statelor Unite. Aflată sub oblăduirea lui Iosif Stalin, URSS indica drumul către o ordine mondială mai umană, mai echitabilă, mai pașnică. Lionel Trilling, cândva întruparea supremă a sofisticării intelectuale, susținea că la nivelul anilor 1930 „o mare și influentă parte din intelighenție” vedea stalinismul ca fiind „sacrosanct”. Cei ce susțineau o viziune contrară stalinismului riscau să fie transformați în paria.

Ca exemplu oarecare, în septembrie 1932 zeci de personalități-reper ale mediului literar american semnau un manifest ce descria Uniunea Sovietică ca fiind țara unde șomajul fusese „eradicat”, unde „o revoluție culturală multilaterală a biruit pe multiple fronturi”. În URSS, „lucru fără precedent în istoria scrisă, s-a născut o civilizație unificată prin credința vie că omul însuși va putea construi o societate fără clase”. Semnatarii – printre care se găseau figuri notabile, de pildă: Sherwood Anderson, Theodore Dreiser, John Dos Passos, Sydney Hook, Langston Hughes, Lincoln Steffens și Edmund Wilson – lansau un apel către „scriitori, artiști, oameni de știință, educatori, ingineri”, ca de altfel și către „toți cei ce muncesc în profesii cinstite”, să voteze cu partidul comunist în alegerile prezidențiale care urmau să aibă loc. Autorii susțineau că o victorie a comuniștilor ar fi dus la adoptarea modelului sovietic și a politicilor URSS de către Statele Unite, ceea ce ar fi pus capăt Marii Crize și ar fi promovat cauza justiției sociale.

Intelectualii americani ai acelei epoci îl percepeau pe Stalin însuși ca model al unei guvernări luminate. Mai simplu spus: Stalin era „Omul care ne trebuie”. Lucrând aproape de unul singur, stăpânul URSS făcea din țara lui un rai al muncitorimii. În 1933, an după care partidul nazist a preluat puterea în Germania, aprecierea lui Stalin de către admiratorii săi americani a crescut încă și mai mult. S-ar fi zis că fascismul era în ascensiune, peste tot în lume. Doar Stalin părea să fi înțeles amploarea amenințării acesteia. Doar Stalin manifesta curajul și voința de a i se opune.

Și astfel se face că, atunci când procesele-spectacol de la Moscova din 1936-1938 au dat de înțeles că liderul sovietic n-ar fi tocmai Iubirea Întruchipată, staliniștii americani s-au grăbit să-i ia apărarea. O „Declarație a progresiștilor americani”, semnată de figuri precum Nelson Algren, Elizabeth Gurley Flynn, Dashiell Hammett, Lillian Hellman, John Howard Lawson, Dorothy Parker, George Seldes și Irwin Shaw, aducea un prinos de slăvire uimitoarelor realizări ale lui Stalin, cum ar fi:

soluționarea pe căi pașnice și vizionare a problemelor tuturor popoarelor conlocuitoare și a naționalităților din interiorul granițelor URSS; copleșitoarele avansuri în industrie și agricultură; creșterea nivelului de trai; înmulțirea oportunităților educativ-culturale și a instituțiilor sanitare; implicarea activă a imensei majorități a poporului în procesele dezvoltării la nivel social; [și] o politică externă sănătoasă, prin care URSS a preluat vizibil conducerea efortului de menținere a păcii.

Vina acelora pe care Stalin îi punea la popreală era absolut indiscutabilă. Respectivii americani insistau a spune că „însăși greutatea dovezilor acumulate” a demonstrat că victimele epurării – victime a căror loialitate față de revoluție nu fusese până atunci disputată – primeau ce li se cuvenea. Cei acuzați în procese ar fi „recurs la duplicitate, la conspirație, la alianțe cu dușmanii tradiționali ai Uniunii Sovietice – naționaliști aflați în legătură cu aliații lor capitaliști, fasciști, alb-gardiști, ba chiar și cu foștii agenți provocatori ai țarismului”. Extrapolând, oricine ar fi pus în dubiu aceste enunțuri era simultan un dușman al adevărului și un aliat, conștient sau nu, de-al lui Hitler și Mussolini. Printre progresiști, disensiunile pe aceste subiecte nu puteau fi tolerate. A-ți exprima vreo opinie diferită însemna a fi expulzat din rândurile intelighenției.

Evident că, în realitate, Uniunea Sovietică era un stat polițienesc brutal, opresiv, și evident că Stalin era un criminal în masă cu tendințe megalomane. Așa se face că, nu mult după ce progresiștii americani au legitimat procesele de la Moscova, Germania nazistă și URSS semnau împreună un pact de neagresiune, dând semnalul pentru distrugerea Poloniei și pentru multe altele.

Dacă anii treizeci au fost, cum îi descria W. H. Auden, „deceniul căzut și fără de onoare”, la aceasta vor fi contribuit și trufașii intelectuali americani care s-au lansat cu entuziasm în a populariza una dintre cele mai grotești înșelăciuni ale secolului 20. Stalinismul american a reprezentat abandonul gândirii critice puse în slujba adevărului – funcția firească a unui intelectual – în favoarea unui fetiș ideologic bizar, chiar dacă la modă în acel moment. Direct sau indirect, acoliții americani ai lui Stalin au adus prejudicii incalculabile cauzei libertății, justiției sociale, decenței elementare.

Teza mea este că în zilele noastre asistăm la ceva asemănător. Parcurgem o nouă eră căzută și fără de onoare, la capătul căreia, cândva, intelectualii progresiști vor avea multe de explicat. Nu foarte departe de intelectualii staliniști ai anilor 1930, mulți dintre scriitorii și gânditorii de vază ai zilelor noastre – acea „turmă de minți independente”, cum o definea, în glumă, Harold Rosenberg – și-au cedat orice formă reală de independență pentru un fetiș ideologic la modă.

La fel ca staliniștii americani, ei cer conformism și nu permit nicio disidență. Programa lor nu mai este centrată pe socialismul în varianta lui Marx, rafinată de Lenin și de Stalin, ci pe demolarea normelor tradiționale în ceea ce ține de sex, gen și sexualitate, toate acestea în numele atingerii libertății complete.

În rândurile lor, spiritul (chiar dacă nu și substanța) stalinismului american cunoaște un reviriment. Precum devotații staliniști odinioară, ei văd utopia ca fiind tangibilă – imediat după colț. Ultima versiune pe care o propun pentru a îndrepta lumea vizează exprimarea dezinhibată a sexualității, diversitatea prin constrângere și o posibilitate infinită de opțiuni în tot ce ține de identitatea unei persoane.

Disprețul cultivat de staliniștii americani de-a lungul anilor 1930 față de valorile burgheziei (valori precum procedura legală și prezumția de nevinovăție) are astăzi un succesor în disprețul față de așa-zisa „ordine heteronormativă”. Ca în vremea proceselor de la Moscova, o acuzație e suficientă ca dovadă a vinovăției, inclusiv atunci când e vorba de administrarea unor pedepse; dezavuarea și umilirea în public au luat astăzi locul exilării și al execuției.

Putem lua ca probă tratamentul la care a fost supusă Katie Roiphe ca urmare a unui eseu publicat de Harper’s Magazine (revistă unde eu însumi sunt redactor-colaborator), prin care se delimita de susținerea necondiționată a atitudinilor privind agresiunea și hărțuirea sexuală de după scandalul Harvey Weinstein. Deja înainte ca eseul drei Roiphe să apară, autoarea fusese ținta unor atacuri nemiloase, în baza zvonurilor despre ce ar fi putut fi vorba în eseu. După cum se exprima într-un tweet unul dintre călăii anticipativi: „mamă, să-și publice katie roiphe articolul ăla și o să vedeți cum i se termină ei cariera.” Acei „vechi bolșevici” care intrau în dizgrația lui Stalin atunci, în anii treizeci, ar fi privit acum cu simpatie la soarta drei Roiphe.

În zilele noastre, cultural-progresiștii sunt pe cai mari. Dacă vreți dovezi, petreceți-vă câteva zile urmărind ce se mai publică în New York Times și în Washington Post, sau ce e mai e nou-nouț ca film sau serial TV. (…)/ integral la sursă

Site-ul francez de stânga Mediapart a publicat un articol în care autorul cere interzicerea heterosexualității deoarece, spune el, încurajează „homofobia” și „rasismul”.

Editorialul, scris de Mérôme Jardin, un militant homosexual, este o adevărată tiradă împotriva heterosexualității, pe seama căreia este pus orice rău de pe planetă. „Heterosexualitatea nu este o orientare sexuală, ci un sistem de dominație, care generează și hrănește sexismul, homofobia, transfobia, bifobia și alte acțiuni asupritoare precum rasismul, discriminarea persoanelor cu dizabilități sau prejudecățile față de oameni aparțiând unei anumite clase sociale”, se spune in articol.

Care continuă, cu acuzația autorului conform căreia  heterosexualitatea este de vină pentru “feminicid” femeilor și de faptul că „la trei zile, o femeie care moare de mâna partenerului ei de sex masculin”, astea  pe lângă toate violurile și sinuciderile persoanelor LGBT.

Nebunia merge până acolo încât autorul compară heterosexualitatea cu negarea Holocaustului, susținând că heterosexualii au început să susțină drepturile homosexualilor abia când “le-am amintit ororile pe care le-au creat”. De asemenea,  textul susține că heterosexualitatea a fost de vină pentru epidemia de SIDA, deoarece a condus la „abandonarea homosexualilor, bisexualilor și transsexualilor”.

Concluzia autorului este una singură: „se impune de urgență ca heterosexualitatea să fie interzisă”.

Jardin nu este doar un militant homosexual, ci și membru al CCIF, oraganizație franceză împotriva islamofobiei).

Anghel Buturuga

Să interzicem heterosexualitatea

„Un extremist stângist francez, Mérôme Jardin pe numele lui, a publicat de curând un text pe saitul Mediapart militând în favoarea unui referendum pentru a interzice… heterosexualitatea. Deci, normalitatea ar trebui interzisă pentru ca devianța să devină „normalitate”. Curat murdar, unchii Josef și Adolf ar fi mândri de o asemenea propunere.

Conform „eminentului” ideolog al urii, heterosexualitatea nu doar că nu constituie normalitatea, dar nu ar fi nici măcar o orientare sexuală, ci „un sistem de dominație, care generează și hrănește sexismul, homofobia, transfobia, bifobia și alte acțiuni asupritoare precum rasismul, discriminarea persoanelor cu dizabilități sau prejudecățile față de oameni aparțiând unei anumite clase sociale”.

Și dacă asta nu este de ajuns, în treacăt să pomenim că acest dezaxat dă vine pe heterorexualitatea pentru mai tot ce există: capitalism, SIDA, terorismul musulman (nu o afirmă direct, ci prin deducție), violența conjugală, etc.” – via Remus Tanasă

Mediapart nu este orice gazeta. E o inițiativă zice-se independentă și a avut un rol important în câteva scandaluri mari ale politicii franceze, inclusiv scandalul Gaddafi – Sarkozy. Opinia lui Jardin, care este activist LGBT de fapt, a fost publicată în secțiunea „Le Club”, pe blogul lui de pe platforma Mediapart (mai există secțiunea „Le Journal” în care sunt publicate materialele cotidiene, de informare etc.).

Pe lângă conținutul evident inept, care pică oportun de proxim lângă inițiativa APA (din SUA) de a declara „masculinitatea tradițională” drept „toxică”, altceva aș vrea să subliniez:

Faptul că asemenea opinii pot fi exprimate și susținute fără niciun fel de reacție. Fără a se cere excluderea autorului de pe platforma care-l găzduiește. Fără a se sfâșia cămăși pe motiv de incitare la ură, discriminare și demonizare a celuilalt. Recent tocmai prezentasem cazul prof. em. Finnis de la Oxford care a fost supus unor presiuni mari doar pentru susțineri banale pro-căsătorie.

Astfel de opinii sunt privite nu cu înțelegere sau toleranță, am depășit faza. Ci cu respect. Eventual în picioare, solemn, cu umilință pentru heterosexualitatea noastră care, iată, este nu doar o boală, ci și o crimă.

Să nu minimalizăm. Nu mai e vorba doar de o breșă, ci de o dominare care văd că tinde să devină fără rest. Când criminalizezi normalitatea atât de ușor și nu ești sancționat (nu formal sau instituțional, ci ca reacție firească a societății față de exprimarea unor idei manifest tâmpite și extremiste), ba chiar ești privit cu stimă, în continuare, atunci înseamnă că ai devenit cel ce dictează noua normalitate. Cel care dictezi care e noua devianță. Care sunt ereticii imperiului. Și care va fi ars pe rug.

PS: unii spun că textul e pamflet. Da, în sensul restrâns în care evident autorul nu propune în mod concret, real, un referendum organizat pentru interzicerea heterosexualității. Este „un mod de a spune”, pe care-l face premeditat șocant, însă, pentru a ridica probleme seroase și ultimative din punctul său de vedere.


Categorii

Homosexualitate, Ideologia genului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Actualitate

Comentarii

6 Commentarii la “Celebru filosof neomarxist, critic la adresa Psihologilor Americani pentru declararea masculinitatii traditionale ca fiind TOXICA / Pamfletul unui activist LGBT: sa INTERZICEM heterosexualitatea!/ NEOSTALINISMUL AMERICAN – de ieri pana azi

  1. …si asa, am ajuns la kafkiana traire a bancului cu batranelul american care cere imigrarea DIN sualezia, de frica obligativitatii bulaniei !!!! Vorba reclamei de la bere, buna asta!

  2. American Psychological Association (APA) a ajuns mult mai de stanga si a ajuns sa fie criticata de faimosul filosof de stânga Slavoj Zizek! LOL
    Femnistii astia nu vor sa se opreasca cu provocarile si nu-si dau seama ca au mers prea departe, dar o sa vada o revolutie si un razboi cum nu s-a mai vazut pe fata pamanului, fara prizonieri…

  3. Ah, asa e. Iarta-ma, am pierdut din vedere ca ai pus si tu. E bine ca ai pus asta. E bine de luat in seama ce implica…

  4. diavolul se foloseste de nebuni, dupa care ii arunca la gunoi si vine ca un salvator. toata nebunia lumii e concentrata la popoarele locuite de crestini/ fosti crestini.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare