“REFORMA” SANATATII: Ministerul isi bate joc de bolnavii de cancer si de boli cronice si penalizeaza medicii care tin la viata pacientilor
Medicii români au ajuns să fie obligaţi să calculeze zilele unui om, în funcţie de fondurile primite de la Casa de Asigurări de Sănătate. Altfel sunt puşi să plătească. Trei doctori din Craiova, care au dat reţete gratuite unor bolnavi de cancer, pentru că oamenii nu găseau medicamentele necesare în farmacia spitalului, trebuie să scoată din buzunar, acum, 50.000 de lei. Practic, sunt taxaţi pentru că au prelungit viaţa unor pacienţi.
Viaţa nu are preţ. Dar, într-un sistem sanitar precum al nostru, aceste vorbe prind înţelesuri diametral opuse. În clinica de oncologie din Craiova, viaţa chiar are preţ. Oamenii cu pensii mici nu sunt doar victimele unei maladii crâncene, ci şi al unui paradox românesc, care le grăbeşte sfârşitul. Au voie să primească medicamente gratuite doar din farmacia spitalului. O farmacie mai mult goală.“Citostaticele, într-adevăr, le primim de la spital, însă foarte multe medicamente care sunt completatoare tratamentului suntem obligaţi să cumpărăm, pentru că nu are în spital”, spune un pacient. Medicii de-aici nici nu s-au gândit să-şi lase bolnavii să sufere. Au prescris reţete gratuite pentru pacienţii lor, care îşi luau medicamentele din farmaciile din oraş. E împotriva regulilor, au spus autorităţile.
“Ni se impută că nu trebuia să le dăm nici de durere, nici de metastază, nici de vărsături, nici de nimic”, a declarat prof. univ. dr. Florin Bădulescu, şeful Clinicii de Oncologie din Craiova. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a calculat reţetele pe care cei trei medici craioveni le-au prescris. Peste 50.000 de lei. O sumă cu care s-au cumpărat zile pentru bolnavi. Şi o sumă pe care medicii sunt obligaţi să o înapoieze. “Nu mai vreau să fiu medic în România”, a spus doctorul Bădulescu. Cei trei medici oncologi care au eliberat reţete gratuite, iar acum trebuie să plătească, vor acţiona în instanţă, vor cere daune morale, iar banii îi vor investi aici, în clinică.
Ministerul Sănătăţii le dă o lovitură producătorilor şi distribuitorilor de medicamente, dar şi farmaciştilor. Pentru că n-are bani, Ministerul va reduce sumele decontate pentru medicamentele bolnavilor cronic. Măsură a fost luată pentru că numărul bolnavilor a crescut în ultimii ani, iar banii nu mai ajungeau pentru toţi.
De la 1 august, ministrul Sanatatii a decis să reducă sumele decontate producătorilor de medicamente cu 15%. Totodată şi adaosul comercial decontat distribuitorilor va fi redus cu 6 procente, iar cel pentru farmacişti cu 9 procente. Rezultatul aşteptat, o economie de 66 de milioane de euro, din care statul speră să poată asigura medicamente pentru toţi cei care suferă de boli cronice. La prima vedere, măsura ar trebui să-i bucure pe pacienti. Din păcate, există riscul ca producătorii să fie tentati să exporte medicamentele de ultimă generaţie, în loc să le vândă mai ieftin. Producătorii şi farmaciştii sunt şi ei revoltaţi.
“După ce că suntem aproape de faliment, probabil că ne îndreptăm cu paşi grăbiţi către un faliment generalizat. Prin această măsură se va reduce numărul farmaciilor independente şi de aici, Dumnezeu cu mila“, a declarat preşedinte Patronatului Farmaciştilor, Irina Cacovean.
“Companiile farmaceutice, pentru că noi avem cel mai mic preţ în Europa la medicamente, îşi vor retrage piaţa şi nu vom avea acces la molecule de ultima generaţie, eficiente şi cu speranţă de viaţă. Vom fi trataţi cu tratamente perimate, care se produceau acum 50 de ani. Nu vedem niciun avantaj dacă măsurile nu se iau după reguli bine stabilite”, a explicat preşedintele Copac, Cezar Irimia.
A inceput genocidul bolnavilor pri asa zise economii la bugetul de stat.Nu bolnavii ar trebui sa protesteze ei sunt oricum in imposibilitate fizica de a se revolta, trebuie sa protestam noi cei care ne tinem inca pe picioare pentru ca mai devreme sau mai tarziu vom ajunge in locul lor.In mod sigur fiecare din noi are pe cineva in suferinta si ar trebui sa luptam pentru ai nostrii.Politicile sociale sunt gandite de un guvern tradator subordonat FMI.Ar trebui sa adoptam acele metode subtile prin care si tradatorii ne fac rau noua si sa le sabotam planurile diabolice.In tacere fara zgomote inutile putem sa nu ne mai supunem tradatorilor.
In timp ministrul se scobeste in nas, medicii care se dedica pacientilor fie sunt taxati, fie incep sa cedeze fizic:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-9215136-medic-maternitatea-bucur-facut-stop-cardiorespirator-dupa-terminat-operatie-grea.htm
Un medic de la Maternitatea Bucur a facut stop cardiorespirator dupa ce a terminat o operatie grea