REGIONALIZAREA: Kelemen Hunor ameninta cu PROTESTE STRADALE, Ponta primeste “EXPERTIZA GERMANA”. Care-i interesul Germaniei in chestiune?

11-06-2013 4 minute Sublinieri

…inca o structura regionala introdusa de comisia de revizuire a Constitutiei: CONSILIUL REGIONAL

dragnea-ponta-mediafax

Liderul UDMR susţine că maghiarii din Harghita, Covasna şi Mureş se tem de o „asimilare foarte perversă” prin regionalizare.

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a vorbit marţi, la RFI despre proiectul regionalizării. Kelemen Hunor afirmă că maghiarii din Harghita, Covasna şi Mureş se tem că în procesul reorganizării administrative nu vor avea „nici un cuvânt de spus”.

“Până la urmă, nu o să rămână în mijlocul României o gaură neagră, nimeni nu va căra Harghita şi Covasna pe spinare, nu va fugi nimeni cu kelemen-hunorŢinutul Secuiesc în străinătate, cum nu a fugit nici cu Ţara Moţilor, nici cu Ţara Bârsei. Din acest punct de vedere, trebuie să depăşim această frică şi această paranoia, care e legată de Ţinutul Secuiesc! (…) Cei care trăiesc în Harghita, Covasna şi Mureş şi nu numai se tem de o asimilare foarte perversă. Printr-o reorganizare administrativă faci în aşa fel încât în nici o structură la nivel regional, acea comunitate să nu aibă nici un cuvânt de spus. Nu putem accepta acest lucru!”, a declarat Kelemen Hunor.

Kelemen Hunor atrage atenţia că oamenii ar putea protesta dacă Ţinutul Secuiesc va fi “asimilat spre Braşov, Buzău sau Neamţ”.

„Nici Ceauşescu nu a îndrăznit în ’68 să facă o organizare teritorială în aşa fel încât cele două judeţe, trei judeţe să fie împărţite în patru-cinci-şase alte zone sau populaţia să fie asimilată spre Braşov, spre Buzău, spre Neamţ şi aşa mai departe. Oamenii au ieşit în stradă şi în ’68. Dacă cineva crede că nu vor ieşi în 2013, eu cred că se înşeală!”, a afirmat Kelemen Hunor.

  • Hotnews:

LIVE TEXT / VIDEO Modificarea Constitutiei, ziua 6. Comisia parlamentara a rectificat articolele care au creat tensiuni in USL. Parlamentarii au renuntat la interzicerea prin Constitutie a casatoriilor gay. Amendamentul care definea casatoria consimtita intre un barbat si o femeie a fost eliminat 

ora 15:38 Amendament adoptat
Art.122.- (2) Presedintele Consiliului Judetean si Consiliul judetean sunt alesi si functioneaza in conditiile legii.
Articolul 12 ind 1 (1) Consiliul regional este autoritatea administratiei publice pentru coordonarea activitatii consiliilor judetene, in vederea realizarii serviciilor publice de interes regional.
(2)Presedintele Consiliului regional este ales si functioneaza in conditiile legii.

Dragnea, despre avertismentul UDMR privind iesirile in strada in cazul asimilarii Tinutului Secuiesc: Declaratii destul de periculoase si incorecte. Nu vad niciun motiv pentru care UDMR sa fie speriat

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat marti, referindu-se la avertismentul dat de presedintele UDMR Kelemen Hunor privind posibilitatea ca maghiarii sa iasa in strada daca regionalizarea va duce la asimilarea Tinutului Secuiesc spre zone cu populatie majoritar romaneasca, ca astfel de afirmatii sunt “destul de periculoase si incorecte”. Dragnea a adaugat ca nu exista un motiv pentru care UDMR sa fie speriat de acest proiect “pentru ca nu va fi o regionalizare care va determina o regiune in care maghiarii sa se simta stingheri.”

Intrebat cum comenteaza avertismentul liderului UDMR, Dragnea a declarat:

“Nu am auzit declaratia asta. In primul rand, sper sa nu fie asa. Amenintari din partea unui lider politic, liderul unui partid, ca membrii din partidul respectiv sau alti cetateni vor iesi in strada, mi se par niste declaratii destul de periculoase si incorecte. Nu poti, ca lider de partid, sa instigi la asa ceva.

Dar, eu o sa merg, in cadrul acestei caravane a regionalizarii, inclusiv in Tinutul Secuiesc, sa fac aceste dezbateri. Am avut mai multe discutii cu colegii din administratia locala din Harghita si Covasna. Le-am explicat in amanunt care sunt competentele pe care vor trebui sa le aiba regiunile in viitor, le-am raspuns la toate temerile pe care le-au avut si pe care probabil le mai au in continuare, nu vad niciun motiv pentru care UDMR, de exemplu, prin vocea dl presedinte Hunor, sa fie speriat, pentru ca nu infiintam state in interiorul Romaniei, nu infiintam niste structuri la care sa se puna puncte de frontiera sau sa fie granite unde sa ai nevoie de pasaport sa treci. Este vorba de o noua organizare a teritoriului in asa fel incat sa genereze o dezvoltare echilibrata. Regiunile vor avea ca si atributie principala coordonarea activitatilor consiliilor judetene in domeniul dezvoltarii regionale. Or nu este cazul sa se sperie foarte mult de regionalizare pentru ca nu va fi o regionalizare care va determina o regiune in care maghiarii sa se simta stingheri.”

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat intr-un interviu acordat RFI, difuzat marti, ca maghiarii din Harghita, Covasna si Mures “se tem de o asimilare foarte perversa”, prin proiectul regionalizarii. El avertizeaza ca oamenii ar putea iesi in strada, daca Tinutul Secuiesc va fi “asimilat spre Brasov, Buzau sau Neamt”.

Kelemen Hunor declara ca “in Harghita, in Covasna si in Mures mai putin, vrei-nu vrei, traiesc maghiarii. Este o zona, asa cum este si Tara Motilor si Moldova si Dobrogea, cu anumite traditii istorice, culturale, legaturi sociale, economice si din acest punct de vedere, eu cred ca orice abordare, indiferent cum faci acolo are si o conotatie etnica”.

Cancelarul german Angela Merkel a oferit Guvernului de la Bucureşti expertiză în pregătirea procesului de regionalizare a României, având un mesaj clar pozitiv legat de acest proces, legat de o cât mai mare descentralizare, a declarat premierul Victor Ponta, după discuţia cu oficialul german.

“A fost un mesaj clar pozitiv legat de regionalizare, în sensul unei cât mai multe descentralizări, autoritate şi responsabilitate pentru nivele inferioare nivelului central”, a spus Ponta, adăugând că Merkel i-a oferit expertiza persoanelor care lucrează de mult timp în Germania la implementarea unui astfel de sistem regional.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că actualul proiect de regionalizare nu pare a duce la simplificarea funcţionării statului, ci la apariţia unei noi birocraţii.

p

Nota noastra:

Zice Hunor ca romanii ar trebui sa nu mai aiba spaima Tinutului Secuiesc, ca nu pleaca nicaieri din tara.

Intrebare: cum poate dl Hunor, seful UDMR, sa pretinda romanilor sa nu mai aiba frica Tinutului, cand el si UDMR intretin in maghiarime frica paranoica si tipica pentru sec. XIX de a fi supusi asimilarii? Nu e o contradictie aici? Pai ori suntem europeni si avem incredere unii in altii, romanii ca ungurii nu-si iau Tinutul in cap, ungurii ca romanii nu ii supun asimilarii, ori …nu.

Si o observatie: atat timp cat mitingurile pentru autonomie ale maghiarilor sunt impanzite de steaguri ale Ungariei, atat timp cat reprezentantii maghiarimii fac totul pentru a ocoli identificarea cu statul romanesc si, la nivel simbolic, isi revendica doar insemne ale statului unguresc, atunci poate ca “spaima” romanilor legate de Tinutul Secuiesc si nu numai nu e chiar asa imaginara. In schimb, care ar fi acele politici asimilationiste ale statului roman catre minoritatea maghiara? Sau, cumva, aici traim in plina imaginatie-propaganda?

In ceea ce priveste mesajul “foarte clar” al Germaniei fata de procesul de regionalizare, cam trecut cu vederea de media romaneasca, cu care Ponta mai gaseste prilej sa se si laude, de parca e treaba Berlinului sa acorde “expertiza” pentru probleme de politica interna romaneasca, ar trebui sa se stie ca orice expertiza presupune AGENDA. Si intrebarea fireasca este: care e agenda/interesul Germaniei fata de regionalizarea din Romania?

Poate aflam un raspuns la organul de presa al Berlinului, DW in limba romana. Aici, in mod constant, s-a militat pentru autonomia Tinutului Secuiesc, lucru evident si intr-unul din articolele recente legate de proiectele de regionalizare facute de sociologii romani.

Sa fie oare sprijinul “discret” al Germaniei pentru planurile de autonomie ale reprezentantilor minoritatii maghiare un mod de a controla regiunea est-europeana si, in special, Romania? Ca doar are deja experienta lui 1940! 

*

 


Categorii

1. DIVERSE, Destramare teritoriala? (Regionalizare, autonomie), Germania, Opinii, analize, Razboiul impotriva Romaniei, Revizuirea constitutiei, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “REGIONALIZAREA: Kelemen Hunor ameninta cu PROTESTE STRADALE, Ponta primeste “EXPERTIZA GERMANA”. Care-i interesul Germaniei in chestiune?

  1. Pingback: Radu Golban despre ce cadouri a mai facut Ponta GERMANIEI. "Parteneriatul strategic" - noua denumire a VASALITATII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  2. E clar Ponta face exact ceea ce facea Basescu.
    Acum e bine ca am vazut cine face propaganda homosexuala in Parlamentul Romaniei. Poate ca sunt unii care uita dar eu unul nu o sa-i uit. Voi tine minte toate reactiile care au dus la aceasta siluire a constintelor fie ca sunt senatori, fie ca sunt deputati sau cum s-or mai numi ei…

  3. “expertiza germana” este sinonima cu diktatul de la viena

  4. Pingback: Vicele Dragnea: propune regiune BRASOV-HARGHITA-COVASNA si merge fara “idei preconcepute” sa dezbata REGIONALIZAREA la Baile Balvayos, Covasna - Recomandari
  5. Pingback: MARELE MARS AL SECUILOR: finantat de Guvernul Ungariei. “Singurul lucru clar este ca ei doresc sa-si traiasca viata lor fara romani” - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare