REPETATA RASTIGNIRE sau despre intentia demolarii statuii MARTIRULUI MIRCEA VULCANESCU

12-04-2014 9 minute Sublinieri

Tortura Aiud Nicolae Cracea, Mircea Vulcanescu - icoana Diaconesti
Reprezentarea uneia din torturile la care a fost supus Mircea Vulcanescu

Se rejudecă şi se condamnă public marile personalităţi culturale şi spirituale ale României interbelice a secolului XX, prin interpretări grav afectate de
aberaţia numită „politically correct”, într-o Românie condusă din Decembrie 1989, de membrii eşaloanelor 2 şi 3 ale PCR şi Securităţii, adică tocmai de acei indivizi care ar merita cu prisosinţă să fie judecaţi penal şi închişi în temniţă pentru distrugerea Naţiunii şi Statului Român.

Citeam, acum câteva zile, pe blogul fratelui meu în Hristos, jurnalistul şi scriitorul Claudiu Târziu, căar exista o somaţie către Primăria Sectorului 2 Bucureşti să se îndepărteze din spaţiul public (Piaţa Sf. Ştefan) bustul lui Mircea Vulcănescu, pe motiv că acesta ar fi fost criminal de război!

O ştire (un zvon, o manipulare?) pe de o parte, bizară pentru nişte vremuri în care singura soluţie de renaştere a Naţiunii Române este asumarea valorilor europene numai şi numai prin armonizarea lor cu valorile spirituale tradiţionale româneşti. Or acestea au fost sintetizate, definite şi promovate în forma lor deplină de marea intelectualitate culturală, universitară şi bisericească românească a perioadei interbelice din secolul trecut. Pe de altă parte, ştirea se înscrie în „normalitatea” României noastre aflată sub controlul total al foştilor securişti, activişti PCR şi lucrători în comerţul exterior al RSR.

Cum să le vorbeşti unor draci despre Sfinţi, fără ca dracii să nu înceapă să urle, să ţipe ori să protesteze „politically correct”? Interesul extrem de scăzut al multora dintre instituţiile publice de cultură şi istorie subvenţionate de Statul Român de a dezvolta proiecte culturale şi de cercetare istorică prin care să se aducă lumina adevărului asupra unor vremuri tulburi şi deopotrivă prolifice din istoria spiritualităţii româneşti, anume perioada interbelică a secolului XX, permite apariţia de poziţionări exagerate şi chiar aberante care declanşează o nedreaptă rejudecare şi condamnare publică a unora dintre membri intelectualităţii româneşti interbelice asasinaţi în închisorile şi lagărele de exterminare ale Gulagului românesc.

Se rejudecă şi se condamnă public marile personalităţi culturale şi spirituale ale României interbelice a secolului XX, prin interpretări grav afectate de aberaţia numită „politically correct”, într-o Românie condusă de foştii membri ai eşaloanelor 2 şi 3 ale Securităţii şi Partidului Comunist Român, adică tocmai de acei indivizi care ar merita cu prisosinţă să fie judecaţi penal şi închişi în temniţă pentru distrugerea, jaful şi pervertirea la care au supus, vreme de peste 50 de ani, Naţiunea Română şi Statul Român.

Să (re)amintim cine este Martirul Mărturisitor Mircea Vulcănescu

Martirul Mărturisitor Mircea Vulcănescu este unul dintre membri de marcă ai elitei intelectuale din vremea Regatului României, elită masacrată de dictatura comunistă în temniţele şi lagărele de exterminare ale Gulagului românesc.

Născut în ziua de 3 martie 1904, la Bucureşti, în familia unui economist, Martirul Mărturisitor Mircea Vulcănescu a manifestat încă din adolescenţă calităţi intelectuale deosebite. La vârsta de 12 ani s-a înscris în organizaţia “Cercetaşii României”, iar la 16 ani devenit membru în Societatea Culturală “Înfrăţirea românească”. În adolescenţă a scris poezii şi eseuri precum “Conştiinţa naţională la români” sau ”Cine e poetul românismului”.

În anul 1921, s-a înscris la două facultăţi – Facultatea de Filosofie şi Litere şi la Facultatea de Drept din Bucureşti. S-a numărat printre membri de seamă ai Asociaţiei Studenţilor Creştini din România (ASCR), iar în anul 1924 a absolvit Şcoala Militară de Geniu din Bucureşti, cu gradul de sublocotenent.

În timpul studenţiei, Martirul Mărturisitor Mircea Vulcănescu a publicat numeroase scrieri filosofice, precum: Cercetări asupra cunoştinţeiIntroducere în fenomenologia teoriei cunoştinţeiMisticismul şi teoria cunoştinţei, Sistemul meu filosofic: existenţialismul, alături de alte articole în Buletinul ASCR, sub influenţa şi îndrumarea profesorilor săi Dimitrie Gusti şi Nae Ionescu. În anul 1925, a obţinut licenţele în Filosofie şi în Drept. În acelaşi an, marele sociolog Dimitrie Gusti l-a recrutat în echipa de realizare campaniei monografice organizată în satul Goicea Mare – comuna Goicea, Dolj. Din anul 1925, Martirul Mărturisitor Mircea Vulcănescu a început studii de specializare la Paris,în dorinţa de a urma un doctorat în Drept şi un doctorat în Sociologie. Agravarea crizei economice şi politice în Europa nu i-a îngăduit să finalizeze aceste studii.

După anul 1927, Martirul Mărturisitor Mircea Vulcănescu a contribuit la dezvoltarea gândirii naţionale româneşti, colaborând cu publicaţii şi asociaţii naţionaliste şi tradiţionaliste, ca Revista “Gândirea”, ziarul “Cuvântul”.

A conferenţiat în cercurile cultural-religioase româneşti de la Paris, a participat periodic la emisiunea ”Universitatea Radio” de la Radiodifuziunea Română, a fost asistent onorific la catedra de sociologie a profesorului Dimitrie Gusti, contribuind la realizarea campaniilor monografice coordinate de Gusti şi a fost profesor de economie politică şi ştiinţe juridice la Şcoala de Asistenţă Socială din Bucureşti, până în anul 1935. A colaborat cu Asociaţia Culturală ”Criterion”, la simpozioanele căreia a susţinut comunicări despre spiritualitatea românească, a publicat articole la diverse publicaţii importante din epocă: “Viaţa Universitară”, “Realitatea ilustrată”, “Ultima oră”, “Convorbiri literare”, “Izvoare de filosofie”, “Familia”, “Gînd românesc” etc.

Martirul Mărturisitor Mircea Vulcănescu, ca o recunoaştere a calităţilor personale şi profesionale, a fost promovat în mai multe funcţii publice: Director general al Vămilor (a fost demis din funcţie după ce a descoperit şi a acţionat legal împotriva contrabandei cu băuturi şi ţigări pe care o făcea ministrul Eduard Mirto), Director al Datoriei Publice în Ministerul de Finanţe, Director la Casei Autonome de Finanţare şi Amortizare, Preşedinte al Casei Autonome a Fondului Apărării naţionale, Subsecretar de stat la Ministerul de Finanţe, pînă la 23 August 1944. A fost decorat de Regele Carol al II-lea şi Regele Mihai I, în semn de recunoaştere pentru serviciile aduse Statului Român.

În calitate de reprezentant al României în negocierile cu cel de-al Treilea Reich, Martirul Mărturisitor Mircea Vulcănescu a reuşit, în perioada 1941-1944, să obţină pentru Banca Naţională a României o cantitate impresionantă de aur (8 vagoane!), care ulterior a fost confiscată de URSS, după 23 august 1944.

După 23 august 1944 a ocupat funcţia de Director al Datoriei Publice, până la data de 30 august 1946, când a fost arestat în lotul al doilea al foştilor membri ai guvernului Antonescu, sub acuzaţia de crime de război. A fost condamnat la opt ani temniţă grea, a fost închis la Aiud, unde a murit prin moarte martirică, în ziua de 28 octombrie 1952, la vârsta de 48 de ani, după ce a salvat pe unul dintre deţinuţii împreună cu care era închis în hrubele Secţiei 1 Aiud, unde s-a aşezat, gol, pe cimentul rece şi ud, ca o saltea pentru colegul de detenţie doborât.

Martirul Mărturisitor Mircea Vulcănescu ne-a lăsat un testament simplu şi creştinesc: „Să nu ne răzbunaţi!”

Martirul Mărturisitor Mircea Vulcănescu despre relaţia dintre Biserică şi Stat

Din bogăţia creaţiei spirituale pe care Martirul Mărturisitor Mircea Vulcănescu a dăruit-o Naţiunii Române, am ales să medităm asupra câtorva gânduri ale acestei mari personalităţi româneşti despre relaţia dintre Biserica lui Hristos şi Statul laic, o temă foarte dezbătută în agora societăţii româneşti a anului de graţie 2014 d.Hr. Vă ofer câteva din aceste gânduri (fragmente din cartea “Bunul Dumnezeu cotidian. Scrieri religioase”, Mircea Vulcănescu, Editura “Humanitas”):

Criza vieţii bisericeşti în România nu e, de bună seamă, o taină pentru nimeni. Împrejurările recente, ca şi împrejurări mai vechi, o vădesc, fără putinţă de îndoială.

De la secularizarea averilor şi până la schimbarea calendarului şi a pascaliei, de la prefacerea Bisericii lui Hristos de către stat într-o anexă a brigadei de moravuri şi până la aşa-zisa autonomie bisericească după stilul şagunian de peste munţi, de la distrugerea monahismului şi până la politicianizarea clerului de mir, de la tunderea preoţilor şi îmbrăcarea lor nemţeşte şi până la pătrunderea simoniei în apucăturile episcopale şi preoţeşti, de la golirea bisericilor şi până la încercările de a atrage lumea prin „modernizarea” cultului, prin programe artistice sau prin acţiunea filantropică laică, de la dezvoltarea vertiginoasă a sectelor, care cuceresc pe cei mai zeloşi rugători, de la intelectualii care părăsesc biserica încercându-şi aiurea alt echilibru, şi până la preotul care fuge după ei, imitându-le apucăturile şi metoda, de la mentalitatea protestantizată cuibărită în mintea celor mai mulţi cărturari bisericeşti şi până la gesticulaţia catolicizantă a câtorva episcopi care se vor „prinţi” ai bisericii, în veac, la fel cu cardinalii, de la preotul de sat care nu mai crede în demnitatea misiunii lui şi care se preferă „intelectual”, sau „deputat”, mai curând decât slujitorul lui Dumnezeu, şi până la patriarhul care, în biserică, vorbind unor intelectuali credincioşi, chemaţi anume ca să asiste la o slujbă pentru restaurarea ritului bizantin în cântările liturghiei, îşi închipuie şi mărturiseşte că respectul ce i se arată în mănăstiri şi seminarii se datoreşte „meritelor sale personale”, mai curând decât faptului „că e acolo un popă neştiutor”.

Biserica văzută e sfâşiată, pentru păcatele noastre, ale tuturor, din neştiinţa unora, din necuviinţa altora şi din prea marea îngăduinţă a tuturor. Criza aceasta, din care am citat câteva aspecte caracteristice, nu este de ieri, de alaltăieri. Privind lucrurile de sus de tot, se poate spune că, prin firea lucrurilor, latura lumească a bisericii e totdeauna, mai mult sau mai puţin, în criză. Pentru că, unitate văzută şi nevăzută în acelaşi timp, fiinţa bisericii împreunează tainic lucruri care de obicei, în stare de păcat, numai cu greu pot sta împreună. Continuare a întrupării Domnului Hristos, Biserica uneşte în fiinţa ei, două firi împreunate, dar neamestecate: una lumească, alta Dumnezeiască; una firească, alta suprafirească; una vecinică, alta trecătoare. Ca şi Împărăţia lui Dumnezeu, Biserica e în mijlocul nostru, fără a fi din lumea aceasta.

Şi, ca şi sufletul omenesc, şi orice punct de atingere între dumnezeiesc şi omenesc, orişice punct de hotar, Biserica e, pe pământ, în vecinică criză: biserică luptătoare.

Problema raporturilor dintre Biserică şi stat, dintre puterea lumească şi cea duhovnicească, este, prin sine însăşi, o problema foarte grea în teorie. Aceasta, pentru că e imposibil de găsit un teren de discuţie comun între cel ce crede şi cel care nu crede. Statul românesc modern este, precum ştim, o alcătuire burgheză, născută din împletirea prefacerilor sociale care au urmat păcii de la Adrianopole cu ideologia radicală a generaţiei paşoptiste. E firesc, deci, ca, într-o astfel de alcătuire, Biserica să nu îşi afle numai aşezare, dar nici posibilitate de înţelegere.

Am spus că specificitatea ortodoxiei stă în accentul pe care îl pune viaţa religioasă pe trăirea acestei vieţi harismatice, liturgice, necum pe durerea unei organizaţiuni bisericeşti puternice, în veacul de acum, menite să realizeze o unitate juridico-politică în genul bisericilor din Apus. Unitatea bisericească nu a fost niciodată, în răsărit, o construcţie, ci o stare de fapt, o comunitate duhovnicească; altfel zis, de comunitate a vieţii tainice.

Prefacerea fundamentală pe care acest stat a impus-o bisericii noastre stă tocmai în deplasarea accentului vieţii bisericeşti de la momentul tainic, liturgic, la momentul învăţăturii morale şi al organizaţiei, împingând astfel viaţa religioasă într-un impas din care cu greu va putea ieşi, obligată să-şi legitimeze, în chip protestant, existenţa faţă de stat şi obligată să făptuiască în mod catolic, dar în folosul acestuia. Influenţaţi de o concepţie a bisericii valabilă pentru apus, dar cu totul străină, precum am arătat, de fiinţa bisericii noastre, anticlericalii noştri şi-au propus să răpească, pe de o parte, orice influenţă politică bisericii, iar pe de alta, să o întrebuinţeze ca unealtă în slujba intereselor statului burghez.

O revizuire a raporturilor dintre biserică şi stat se impune, deci, în măsura în care statul, din organizaţie formală, destinată să asigure ordinea şi dreptatea, cum este statul liberal, se transformă într-o funcţiune politică de coordonare efectivă a tuturor resurselor şi tuturor formelor de viaţă ale naţiunii. Această revizuire nu poate veni decât de la dezrobirea Bisericii din robia babilonică a statului nostru laic şi din restaurarea vieţii liturgice în toată strălucirea ei în activitatea bisericii în chip precumpănitor şi asupra vieţii intelectuale şi asupra celei active, pe care a pornit-o greşit, credem, reînnoirea.

Căci, curăţirea vasului vine dinăuntru şi ne e spus să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte ni se vor da nouă pe deasupra. Ci, în viaţa tainică a Bisericii avem, cu toţii, căi fără greş de îndreptare către împărăţia Domnului. Nu putem spune care va fi forma acestei restaurări bisericeşti, dar ceea ce vom putea spune sigur este că, dacă nu va avea ca rezultat reînviorarea vieţii tainice a bisericii, orice restaurare va fi zadarnică (…).”

În loc de concluzii

Am oferit acest fragment din gândirea Martirului Mărturisitor Mircea Vulcănescu pentru ca orice om de bun simţ să înţeleagă un adevăr simplu: intelectualitatea română din perioada interbelică a Secolului XX ne-a lăsat moştenire o extraordinară zestre de idei filosofice, concepţii politice şi soluţii practice a căror folosire ne-ar ajuta să rezolvăm în mare măsură grava criză morală, politică şi economică prin care trece Statul Român actual.

În acest context, mărturisim că încercările penibile de a „rejudeca” şi condamna public memoria marilor personalităţi ale vieţii culturale, universitare şi spirituale din societatea interbelică românească a Secolului XX sunt doar expresia unor grave erori de evaluare şi vor aduce foloase doar grupărilor extremiste, aruncându-ne la o depărtare cosmică de adevărul istoric şi de pacea socială.

Dacă ne dorim cu sinceritate să cunoaştem elita României interbelice a secolului trecut, atunci este necesar să ne asumăm un amplu studiu de istorie politică, religioasă, filosifică şi culturală a epocii respective.

Doar un extremist, adept fanatic al aberaţiei numită „politically correct”, poate acuza o personalitate de genialitatea Martirului Mărturisitor Mircea Vulcănescu de apartenenţă la calitatea de „criminal de război” – nu insist asupra aspectului juridic al sentinţei pe care a dat-o tribunalul comunist, amintesc doar că nu au fost aduse probe directe care să dovedească faptul că Mircea Vulcănescu ar fi comis personal sau în complicitate crime de război ori acţiuni antisemite, dovadă pedeapsa foarte redusă, doar 8 ani de temniţă, în raport cu gravitatea acuzaţiilor şi nemernicia acelor vremuri.

Multe pot fi spuse ca mărturisire despre jertfa adusă lui Hristos de Sfinţii Închisorilor comuniste şi multe împotriva căutătorilor de vrajbă, însă eu mă opresc aici şi rămân credincios testamentului lăsat Naţiunii Române de Sfinţii noştri: „Să nu ne răzbunaţi!”

Statuia lui Mircea Vulcănescu s-a ridicat pe strada Popa Soare nr 13 în urmă cu şase luni  (din 2009) în prezenţa primarului Sectorului 2 al Bucureştiului, Nicolae Onţanu. Doamna Măriuca, fiica sa, se plânge că un grup i-a pus gând rău statornicei aduceri aminte. Cineva nu îl iartă pe unul dintre cei mai mari români, ucis la Aiud, la nici 50 de ani. Am fost martor al multiplelor încercărilor de a reabilita memoria părintelui său, ilustrul cărturar, urmaş al lui D. Gusti. La o întâlnire cu primul ministru Radu Vasile a avut tăria să glumească despre poeziile lui Radu Mischiu. Venită de la Paris, m-a invitat odată la o masă pe Hristo Botev şi nu avea cash. Nu m-a lăsat să plătesc. Pe vremea aceea cardurile nu funcţionau în restaurantele de la noi.

Recent Academia Română a scos o ediţie omagială, în peste 3000 de pagini, a operelor sale, prin grija academicianului Eugen Simion.

“Despre aproape orice vorbea Mircea Vulcănescu, îţi dădea sentimentul că se naşte din el.“ (Constantin Noica)

Am fost martor al zbuciumatei lupte duse de neobosita Măriuca pentru reabilitarea memoriei tatălui său, culmea nerepus în drepturi de statul român.

Ce vină a avut eminentul cărturar că el a fost delegatul guvernului Antonescu, pe atunci sub secretar de stat, care a urmărit în Elveţia plata făcută de Marele Reich, până la ultima uncie, pentru petrolul românesc? Datorită şi atentei sale munci operative, Banca Naţională a României a moştenit 242 de tone de aur, prin care s-au plătit primele datorii de război URSS.

Un oficial al BNR recunoaşte acest lucru.

Citiţi Mitul aurului Băncii Naţionale!

Opriţi profanarea memoriei Martirului care avea să ne recomande: “să nu ne răzbunaţi”

m-vulcanescu


Categorii

1. DIVERSE, Articolele saptamanii, Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, Mircea Vulcanescu, Preot Marcel Radut Seliste, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “REPETATA RASTIGNIRE sau despre intentia demolarii statuii MARTIRULUI MIRCEA VULCANESCU

  1. Pingback: Institutul Elie Wiesel continua PERSECUTAREA CINSTIRII PUBLICE A EROILOR ANTICOMUNISTI. Placa comemorativa pusa in memoria “LOTULUI VISOVAN” din Sighetul Marmatiei – inlaturata dupa doar cateva zile - Recomandari
  2. Pingback: Mircea Vulcanescu despre Miscarea Legionara. Lamuriri - Recomandari
  3. Pingback: IN MIJLOCUL DURERII. ”Traise cu gandul de a se jertfi”. EVOCARI INEDITE DESPRE FERICITUL MARTIR MIRCEA VULCANESCU († 28 octombrie 1952) -
  4. Pingback: MIRCEA VULCANESCU – PATIMIRI DIN INCHISOARE din marturii mai putin cunoscute - Recomandari
  5. Pingback: Crezul lui Mircea Vulcanescu: “NU SUNT FANATIC, NICI EXCLUSIVIST, si pozitia mea crestineasca m-a facut sa consider politica drept o activitate de mana a doua”. IDEALISMUL si JUSTITIARISMUL – “patronii tuturor ipocriziilor” -
  6. Pingback: Cateva observatii pe marginea legii INTERZICERII ORGANIZATIILOR LEGIONARE si a CULTULUI CRIMINALILOR DE RAZBOI. Care vor fi efectele legii? Instaurarea TERORII IACOBINE prin CONDAMNAREA LA INCHISOARE a celor care ii cinstesc si ii promoveaza pe VALERIU GA
  7. Pingback: NOI MARTURII INEDITE DESPRE MIRCEA VULCANESCU. Martirul care “contemplase durerea lumii” si care ii apara “pe cei mai mici, oropsiti, huliti”. “Faptele lui vorbeau pentru el. Dar n-au fost cercetate. Trebuia sa fie inchis si
  8. Pingback: PRIMARIA CLUJULUI RETRAGE DE PE ORDINEA DE ZI SCHIMBAREA NUMELUI STRAZII "RADU GYR"/ Protestul lui Octav Bjoza
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare