Reportaj din lumea de cosmar a MIGRANTILOR ROMANI din Sicilia: exploatare, prostitutie, violuri, avorturi…
Numai în 2012, 762 de românce au făcut avorturi în Sicilia. Multe dintre aceste femei sunt violate sau convinse să se prostitueze după orele de muncă pe câmpuri, pentru o porţie de mâncare sau un pumn de mărunţiş. Un reportaj al cotidianului La Repubblica arată, din nou, lumea de coşmar din Sicilia.
În reportaj se vorbeşte despre o româncă pe nume Sorina. A venit să muncească şi şi-a adus fiica de 11 ani din România. Este una dintre femeile care au avortat: proprietarul serelor în care lucrează îi impunea raporturi sexuale în schimbul mâncării şi cazării. Sunt mii de poveştile precum aceasta.
Bărbaţi, femei şi copii în condiţii igienico-sanitare inacceptabile. Ambiente promiscue şi insalubre. Dar oamenii nu pleacă, pentru că în ţara lor e mai rău! “Cel puţin aici câştigi 20-25 de euro, uneori 30. Sunt toţi bani pe care eu îi trimit familiei mele. Dacă cunoşti România, crezi că aici e mult mai bine”, explică Sorina pentru “La Repubblica”.
Munca la negru
Potrivit datelor Istat, în sectorul agricol sicilian lucrează la negru circa un lucrător din patru, 25%, faţă de o medie naţională de 11,9%. Fabrizio Colonna, secretarul sindicatului Fai-Cisl Sicilia afirmă: “Este exploatată disperarea unor persoane care, pentru a duce o bucată de pâine acasă, sunt dispuse să lucreze pentru 20 de euro pe zi”.
Cu munca lor de 20 de euro pe zi, străinii permit Italiei să exporte 206 tone pastă de tomate dublu concentrată (50% din producţia totală a Uniunii Europene), echivalentul a 240 de milioane de euro. Într-o scrisoare comună adresată preşedintelui Regiunii Rosario Crocetta, Cgil, Cisl şi Uil îi numesc pe aceşti bărbaţi şi pe aceste femei “invizibilii din agricultură”.
Utilizaţi de întreprinderi şi firme comerciale pentru marile campanii de recoltare a produselor agricole, sunt deseori aduşi în condiţii de sclavie. La Cassibile îi găseşti aplecaţi la culesul cartofilor şi morcovilor. La Alcamo sunt ascunşi printre rânduri la culesul strugurilor. La Paternò şi Scordia umplu lădiţă după lădiţă cu portocale şi mandarine. În timp ce copiii, mici şi agili, sunt duşi în serele-tunel din provincia Ragusa, cu înălţimea de 80 de centimetri, la culesul roşiilor cherry.
O muncă istovitoare, la temperaturi deseori foarte înalte, foarte periculoasă pentru sănătate din cauza pesticidelor şi erbicidelor care au consecinţe asupra aparatului respirator, asupra pielii, asupra ochilor.
11.000 de români
Potrivit raportului “Agromafii şi caporalat” (Flai-Cgil), numărul lucrătorilor din sectorul agro-alimentar din Sicilia este de 103.000, dintre care 55.000 pe câmpuri. Muncitorii străini sunt circa 25.000, dintre care 11.000 români. Forţă de muncă constrânsă la deplasări continue în funcţie de ciclurile de producţie: din Sicilia în Calabria, în Campania, până în Toscana şi Emilia Romagna.
“Ei ne spun: acestea sunt regulile, ori faci aşa ori pleci. Pentru o zi de muncă îmi dau 10-15 euro – povesteşte Chira, o altă româncă. Imediat ce terminăm aici, mergem la Napoli la culesul alunelor. Apoi a mandarinelor în Calabria, acolo ne plătesc mai mult, 25 de euro, şi lucrăm toţi: eu, sora mea mai mare şi soţul ei. Ne deplasăm împreună. Dacă lucrezi ca îngrijitoare nu-ţi poţi ţine familia alături: din acest motiv acceptăm să stăm pe câmpuri”.
Din cauza sosirii românilor, se spune în raportul Caritas-Migrantes, costul muncii a scăzut în mod drastic. Dacă plata zilnică a unei magrebian sau tunisian era în medie de 35-40 de euro, acum s-a redus la jumătate.
În Sicilia caporalatul – exploatarea muncii prin intermediari – a devenit feminin. Femeile sunt cele care ademenesc forţă de muncă zilnică. De la recoltare la ambalare, femeile caporal supraveghează întreaga filieră. Unul dintre centrele nevralgice ale exploatării este Sicilia orientală. Toate zonele cuprinse între Ragusa, Cassibile, Vittoria, Santa Croce Camerina, Marina di Acate. Aici peisajul s-a schimbat în timp.
Terenurile sunt acoperite de structuri tubulare: serele. Se întind kilometri la rând până ajung să atingă plajele. Aici munca agricolă sezonieră a devenit cultură permanentă, din acest motiv prezenţa lucrătorilor imigranţi a ajuns la 20.000. Lucrătorii, bărbaţi şi femei străine, sunt “cumpăraţi la pachete” de zece unităţi şi la fiecare trei zile sunt vânduţi de la o firmă la alta pentru a evita controalele şi denunţurile.
Românii sunt deseori obligaţi să plătească 100 de euro intermediarului, care îi obligă şi să accepte o perioadă de probă de o săptămână în sere înainte de angajare. La final mulţi nu sunt angajaţi.
“Festinurile agricole”
Femeile-caporal încep să lucreze la patru dimineaţa. Soarele nu a răsărit încă şi pe întuneric multe tinere, în principal românce, încep să se adune. După ce au fost selectate, circa douăzeci de fete, cele mai drăguţe, sunt urcate într-un microbuz. Vor merge să culeagă roşii de Pachino şi dovlecei întreaga zi.
Dar de ce se aleg femei, între 20 şi 24 de ani, pe bază estetică şi nu pentru forţa fizică? Motivul e simplu: caporalele sunt cele care vor constrânge fetele să animeze seratele patronilor şi amicilor producători. Pentru aceste servicii extra, caporalele câştigă circa cinci sau şase mii de euro în plus anual. Şi noaptea, în liniştea complice a unor întregi comunităţi, în case izolate se consumă “festinurile agricole” cu caracter sexual.
Unicul care a denunţat existenţa acestor practici a fost un preot, foarte cunoscut la Vittoria pentru angajamentul lui împotriva mafiei şi pentru centrul său de primire a imigranţilor. Se numeşte Beniamino Sacco şi el a fost cel care l-a trimis la închisoare pe unul dintre aceşti patroni. Cazul a explodat la Scoglitti, unde proprietarul de pământ nu numai că-şi punea lucrătoarea agricolă să muncească şaisprezece ore pe zi, dar în plus o constrângea să aibă raporturi sexuale în schimbul banilor pentru cazare.
În serile “festinurilor agricole” muncitoarele câştigă 10 euro în plus faţă de mica plată de 20 de euro. Locurile de muncă sunt deseori aceleaşi în care locuiesc: cocioabe improvizate, magazii. Locuri izolate, deseori blindate cu garduri, sârmă ghimpată, supravegheate de enormi câini de pază. Nimeni nu ştie, nimeni nu vede.
Şi în promiscuitatea acestor cocioabe multe sunt violate, multe rămân însărcinate. Nu este o întâmplare că în Sicilia a crescut numărul întreruperilor voluntare de sarcină din partea imigrantelor. Potrivit datelor 2012 ale Ministerului Sănătăţii, circa 762 de românce au avortat pe Insulă. Unele, precum Sorina, ajung în ambulatoriu prea târziu: “Eu am deja o fiică de 11 ani, cum să fac?”.
Un reportaj realizat de, Palermo
Preluat de pe Gazeta Românească
- Cum sunt EXPLOATATI muncitorii romani si bulgari in Europa de Vest. Cazul din MAREA BRITANIE
- Regatul saracilor in taramul imbuibatilor. Teatru documentar despre CONDITIA SCLAVILOR DIN EST IN OLANDA. ”Este pur si simplu exploatare”
- RADU GOLBAN despre AMPRENTAREA SI UMILIREA romanilor, Elmar Brok si Germania in Europa, PSEUDO-ELITA ROMANEASCA dusmanoasa fata de propriul popor (VIDEO)
- GERMANIA NAZISTA RENASTE? “Der Spiegel” sterge pe jos cu Grecia, “CERSETORUL EUROPEI”, iar un europarlamentar crestin-democrat cu gandire fascistoida cere AMPRENTAREA ROMÂNILOR
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Ministerul Afacerilor Externe – doarme?!
Ambasada Romaniei din Italia – asijderea?!
Daca ii/le nenorocesc in halul asta, daca banii sunt putini, daca ajung sa se prostitueze pentru un bol cu mancare – de ce nu se intorc in Romania?
Daca au nevoie de ajutor, il pot cere, pentru a fi repatriati…
Iar DUPA…as cere socoteala mafiotilor alora de sicilieni si as cere despagubiri materiale si morale.
http://youtu.be/y5gv8-1IyFo
http://www.timpul.md/articol/ingrijorator-la-circa-150-de-mii-de-copii-din-r–moldova-parinii-sunt-plecai-la-munca-peste-hotare-54897.html
@magda, iertare pentru intrebare, dar traiesti in Romania? Daca romanii nostri nu se intorc acceptand acele suplicii o fac pentru ca tara lor nu le ofera nimic mai bun, si nu e doar o scuza. Care ministere sa-i ajute? Si ale noastre si ale lor (ministerele) crezi ca sunt straine de ce se intampla? Nu se intorc in Romania pentru ca bolul de mancare de acolo le lipseste in tara, de aceea nu se intorc. Nu ei sunt vinovati pentru ce li se intampla, ei indura, ei sufera cu speranta ca, copiii lor vor nu vor trebui sa indure aceleasi mizerii. Pentru ei muncesc. Vinovati in fata lui Dumnezeu sunt cei ce, beneficiind de complicitatea autoritatilor, din ambele tari, nu i-au tratat astfel. Sa ceri socoteala mafiei??? Iarta-ma, cati ani de viata ai? Te rog sa ma ierti daca te-am inteles gresit.
Corectie: i-au tratat astfel.
@Gherasim
Totusi,totul are o limita si un pret.Nu am inteles de ce sa mancam o paine neagra in exil,daca neagra avem si acasa.Ne piedem sufletul si mantuirea in numele copiilor pe care ii avem de crescut in tara?Si apoi am ajuns sa invinuim statul si pentru viata noastra intima,pentru pacatele personale.
@Gherasim,
Acelasi lucru te intreb eu pe tine, chiar traiesti in Romania? Caci si aici poti castiga o paine daca vrei, exista destule locuri de munca, unele poate la negru si prost platite, dar totusi exista destule posibilitati daca nu esti pretentios si daca vrei neaparat sa muncesti. Nu trebuie sa iti dea nimeni mura in gura. E o minciuna sfruntata asta Problema e ca multi aleg sa munceasca in strainatate si pt ca vor sa locuiasca acolo si refuza sa munceasca in tara pt ca aici banii castigati sunt, de regula, mai putini, a devenit o moda treaba asta cu muncitul in strainatate, care cum il auzi, vrea in strainatate, si nu pentru ca nu ar putea gasi ceva de munca si in tara.
Pe mine ma uimeste ca le gasesti scuze acestor oameni si ca ii consideri a fi nevinovati. Pai daca vor sa munceasca in acest hal de conditii, ca scalvii pe plantatie, de dimineata pana seara pe camp, si apoi sa ofere si servicii sexuale (!) ca sa poata manca si sa aibe unde sa doarma (in cocioabe improvizate), de parca munca extenuanta de pe camp nu ar fi suficienta pt a putea plati acestea, si mai ales femeile alegand sa faca avorturi (adica pe langa desfranare sau prostitutie si omorand sufletele nevinovate ale copiilor nenascuti), apoi acestia chiar ca isi merita soarta, si poarta intreaga raspundere pentru faptele lor, pt ca nu sunt fortati sa faca ceea ce fac, ci accepta acele conditii. Mai degraba manci pamant decat sa faci asa ceva, ce castiguri mai sunt si acelea… Eu as fi mers pe jos pana in tara si nu acceptam asa ceva, nimeni n-ar trebui sa accepte asa ceva, una este sa muncesti in conditii de sclavie, si alta este sa te prostituezi si apoi sa si avortezi, adica… iadul.
“Nu ei sunt vinovati pentru ce li se intampla, ei indura, ei sufera cu speranta ca, copiii lor vor nu vor trebui sa indure aceleasi mizerii.”
Vai de copiii lor, ca vor mosteni pacatele pe care aceia le fac, cu scuza ca totul e permis pt copii, nu, nu e totul permis, este lipsa de credinta. Scopul nu scuza mijloacele. Dumnezeu nu ne lasa sa murim, ne dea si alta sansa decat aceea de a recurgere la pacate (si inca unele mari) pt a putea supravietui. E limpede ca indiferent de pretul pe care trebuie sa il plateasca, nu vor sa se intoarca in tara. Pentru ca banii nu le ajung pt propria intretinere, si deci nu e vorba de bani. Restul sunt scuze si justificari.
@Mirela, Gherasim:
Nu putem spune doar ca “nu sunt vinovati ei”, dar nici nu putem arunca totul in carca lor. Nu e chiar asa usor de trait in Romania, mai ales pentru o anumita categorie sociala care nu are prea multe optiuni. Primii vinovati sunt cei care au adus tara asta in halul de acum, ca sa furnizeze occidentalilor mana de lucru (si nu doar de lucru) exploatabila, nu doar resurse sau infrastructura locala. Apoi, sunt vinovati si cei care poate nu s-au preocupat indeajuns sa le arate oamenilor ca e valoros si alt “stil” de viata decat ce vedeau la televizor si ca pot face ceva si daca se intorc la cele “batranesti.” In fine, apoi vine libertatea fiecaruia de a decide, la un moment dat, ce face, in situatii concrete de viata… Iar aici stim cel mai putin pentru a judeca.
…si, as adauga, nu suntem aici pt a-i judeca, ci pt a ne ruga pentru ei. Sunt oameni care, data fiind situatia din tara si, in general, situatia acestui popor, nu se respecta pe sine si ajung in astfel de situatii. Cand ne rugam pt ‘poprul roman de aici si de pretutindeni’, ar fi bine sa-i avem in vedere si pe acesti oameni – pt ca sunt romani, de-ai nostri, si pt ca sigur nu sunt fericiti, ci chinuiti.
Toata cinstea acelui preot italian care are curajul sa-si puna pielea la bataie pentru niste romani (si, nu ma pot opri sa adaug: in timp ce noi, aici, aruncam cu piatra…)!
un raspuns la comentariile lui gherasim si mirela
fratilor mie ami face impresie ca nu constientizati in ce lume traiti, unde vedeti voi locuri de munca in tara ?!, este ft. adevaratat ca in orasele mari din tara mai gasesti cate ceva, insa vas sfatui sa mergeti si voi prin orasele mici din tara asta si sa vedeti jalea pe pamint, chiar si in cele resedinta de judete
de exemplu eu lucrez ca ag. de paza la o societate de paza, ei bine va spun eu ca din aprox. 100 de angajati 75% sunt navetisti si uni locuiesc cu chirie, asta datorita faptului caci marea lor majoritatea nu au unde munci in localitatile de provenienta, pe linga acestia au ingrosat randul si cei care siau vindut pamintul si nu mai au din ce trai, si vas mai sfatui sa veniti diminetile la prima ora la garile si autogarile din bucuresti si sa vedeti cum sunt asaltate de catre navetisti
referitor la cei ce muncesc peste hotare, e adevarat au si ei partea lor de vina, insa vinovatul principal este aceasta clasa politica infecta care sa aciuat la putere de dupa 89
eu de exemplu am terminat o sc. postliceala de asistent de farmacie, insa degeaba am facuto, deoarece miam cautat de lucru in domeniu si efectiv mi sa dat cu flit, si ca atare ma multumesc cu acest post
acum eu fratilor va rog sa ma iertati ca am raspuns asa in maniera asta
@Mihai:
pai Gherasim e de aceeasi parere cu tine.:) Imi scapa ceva…??
Totusi, ar trebui sa fie o limita pentru niste lucruri, nu credeti?
Fie painea cat de rea in Romania, daca ramai printre straini in ciuda abuzurilor de care se scrie mai sus, e o mare problema – pronlema care imbraca mai multe forme, incepand de la educatia precara si terminand cu latura morala, duhovniceasca. Nu prea-mi explic cum, in ciuda a ce traiesc acolo, cum pot unii sa-si cheme si copiii, chiar fetitele de 11 ani, in acel iad! 😮
Pe cine sa dai vina, unde sa cauti vinovati? Bineinteles ca si autoritatile (din ambele tari) au partea lor, mare, de vina. Apoi cei care-i exploateaza, care-i abuzeaza. Dar cei abuzati nu au nicio vina? La urma urmei, este decizia lor. Cunosc si eu destul de multe persoane care au fost tratate f. rau “afara”, dar s-au intors urgent in tara, chiar daca aici n-aveau de munca! Si se descurca – greu, dar nu mor de foame. Au preferat ca, decat sa se intoarca bolnavi sau infirmi si (tot) saraci, macar sa ramana aici, saraci, dar sanatosi si demni!
Cred ca ai o demnitate, ca individ si, hai, o patesti odata, dar a doua oara deja nu mai e intamplare si-ar trebui sa-ti ridici singur niste semne de intrebare…
Sigur, trebuie sa ne rugam pentru ei, de fapt Biserica chiar se roaga si pentru ei. Dar e nevoie si de implicarea lor, minima. Nu cred ca se complac in acea situatie, e posibil insa sa aibe o problema de demnitate, pt ca nu stiu pana unde sa coboare stacheta, pana unde sa se lase umiliti, exploatati si ma intreb oare ce fel de viata au dus aici, incat aleg in continuare sa ramana acolo? Poate chiar n-au pe nimeni aici sau poate cei apropiati (rude, vecini) ii judeca nedrept si nu se mai pot intoarce sa-i priveasca-n ochi.
Pai totusi cred ca nu ne-a chemat nimeni sa judecam si sa decidem asupra vietilor fratilor nostri plecati din tara. Cu atat mai mult cu cat nu putem noi cuprinde varietatea extraordinar de mare de cazuri si contexte. Multi ar vrea sa se intoarca, dar nu mai pot, din diferite motive, care tin fie de familie, fie de subzistenta, fie de lipsa oricatui sprijin si a oricaror legaturi in tara. Calea inapoi le este inchisa unora, puntile s-au rupt. Sunt greseli care cu anevoie se pot repara, iar pentru altii chiar imposibil. La altii e lipsa de curaj, de hotarare, dar lucrurile astea nu se pot dicta din afara. Nu e totul asa de simplu, oricum. Pentru altii chiar poate ca acolo e locul mantuirii. Sunt tot felul de cai. Sa nu fim atat de categorici cand nu suntem in situatia fiecaruia si vorbim din afara si din locuri cat de cat caldute. Mai bine sa ne rugam sa ne vedem pacatele si sa ne miluiasca Dumnezeu si pe ei, si pe noi.
@doroteea,
M-am simtit vizata de acuza cu aruncatul pietrei. Nu am facut asta, n-am avut aceasta intentie, dar am raspuns unora care au afirmat ca cei care se prostitueaza si fac avorturi, fara a fi fortati sa faca asta, doar pt ca aleg sa pastreze banii pentru a-i trimite familiei, nu ar fi vinovati ei, ci autoritatile.
Sa ma ierte Dumnezeu, dar pt toate pacatele pe care le facem suntem raspunzatori si deci vinovati pt acestea. Este o realitate. Nu i-am infierat cu manie proletara, asa cum gresit s-a inteles, dar m-a revoltat ca acei oameni pot accepta asa ceva. Singuri ne facem destinul.
Sunt in aceeasi situatie cu Mihai.Proverbul romanesc:”ai carte, ai parte” nu e deloc valabil in zilele noastre.Oameni fara pregatire s-au cocotat cu indrazneala pe functii calde,dar cu raspundere(vezi cazul avionului prabusit in Apuseni).In acest timp oameni supracalificati au servicii modeste si chiar daca incerci sa ascunzi acest lucru,ramai cu o neimplinire toata viata.Din aceasta inversare a competentelor sufera toata societatea noastra.Cat despre fratii nostrii care aleg alte meleaguri,eu nu ii condamn pe cei care isi castiga o paine demn acolo cu gandul la familia de acasa,ci pe romanii care pleaca cu gandul sa se stabileasca in tari straine de Dumnezeu,ca fiul risipitor.Sa ajungi la un moment dat sa-ti fie rusine de neam si de tara si sa ajungi sa vezi in aceste insule ale placerilor(gen Pinochio)singura ta alternativa,sunt lucruri pe care nu le inteleg.
@Mirela:
…singuri ne facem destinul, si impreuna ne mantuim, rugandu-ne unii penttru altii, asa cum ne-a poruncit Domnul, asa cum sta scris in epistolele pauline.
Nu te supara, Mirela, dar tot mi se pare ca pe un blog crestin altul ar trebui sa fie discursul. Oamenii cumsecade, obisnuiti, constata – pe buna dreptate – ca asa cum iti asterni, asa dormi. Crestinul mai adauga la asta si o parere de rau, putina compasiune, o rugaciune.
Mi se pare ca lumea in care traim este tot mai satanizata, si ca toti cadem intr-un fel sau altul – pe partea dreapta sau pe cea stanga – prada raului. Nu doar prin bete/sex/droguri/desfranare, ci si prin duritate/impietrire/lasitate etc.. Vad la mine lucrurile astea, le vad si in jur si mi se pare ca imi dau seama ce lupta acerba este se da pt sufletele noastre, ale tuturor. In ultima vreme inteleg tot mai bine – sau asa mi se pare – acest indemn al Mantuitorului: ‘rugati-va unii pentru altii’. Este esential, pt ca daca n-o facem, exact cum observi si tu, legile firii actioneaza implacabil, diavolul capata drepturi asupra noastra si…asta e. Dar atunci cand un om isi deschide inima prin mila si refuza judecata, si, mai mult, pune o rugaciune din tot sufletul pentru cel cazut – stiind ca si el poate ar fi patit la fel intr-o conjunctura similara – demonii pierd acele drepturi, pt ca iubirea si smerenia si nejudecata ii alunga si, astfel, Domnul poate interveni. El poate interveni oricum, desigur, dar daca tu, ca om, nu mai stii sa apelezi la EL si nici n-o face altul pt tine – pur s simplu, ‘haina te va vadi a nu fi de nunta’.
Lucrurile astea nu le spun de la mine, ci le vad ca apar SISTEMATIC si RECURENT in indemnurile sfintilor Parinti din Pateric, din Filocalie.
Uite, chiar, am gasit un text formidabil, pe care ma gandeam ca daca l-am aplica cat mai multi – sunt 55 de indemnuri scurte, duhovnicesti – in max. 1 an soarta acestei tari s-ar schimba. Profit de ocazie sa-l impartasesc aici, iata-l:
Thomas Hopko – Decan emerit Seminarul Sf. Vladimir, New York
Fii întotdeauna cu Iisus Hristos şi încrede-te în Dumnezeu în orice.
Roagă-te cum poţi, nu cum crezi că trebuie.
Să ai o regulă a rugăciunii pe care să o ţii prin disciplină.
Spune Rugăciunea Domnească de câteva ori pe zi.
Repetă o rugăciune scurtă atunci când mintea nu ţi-e ocupată.
Fă câteva metanii când te rogi.
Mănâncă cu moderaţie şi posteşte în zilele de post.
Practică tăcerea: interioară şi exterioară.
Stai în linişte 20-30 de minute, zilnic.
Fă milă în secret.
Mergi la sfânta Liturghie regulat.
Spovedeşte-te şi împărtăşeşte-te regulat.
Nu da atenţie gândurilor şi sentimentelor intruzive.
Destăinuieşte-ţi gândurile şi sentimentele cuiva, în mod regulat.
Citeşte din Sfânta Scriptură regulat.
Citeşte cărţi bune, câte puţin odată.
Cultivă comuniunea cu sfinţii.
Fii o persoană simplă, un om.
Fii politicos cu oricine, în primul rând cu membrii familiei.
Menţine curăţenia şi ordinea în casa ta.
Să ai un hobby sănătos şi folositor.
Fă exerciţii fizice regulat.
Trăieşte ziua, chiar şi o parte din zi, din plin.
Fii cinstit, în primul rând cu tine însuţi.
Fii încredinţat în lucrurile mici.
Fă-ţi treaba şi apoi uit-o.
Fă lucrurile cele mai dificile şi dureroase întâi
Stai faţă în faţă cu realitatea.
Fii recunoscător.
Fii vesel.
Fii simplu, misterios, tăcut şi mic.
Niciodată să nu atragi atenţia asupra ta.
Ascultă când oamenii îţi vorbesc.
Fii treaz şi atent, prezent unde eşti.
Gândeşte-te şi vorbeşte despre lucruri atât e necesar.
Vorbeşte simplu, clar, ferm, direct.
Foloseşte-ţi imaginaţia, fantezia, capacitatea de analiză, ca să descoperi lucruri noi.
Fugi de lucrurile carnale, sexuale, de îndată ce apar în preajma ta.
Nu te plânge, nu cârti, nu murmura, sau nu te văita.
Nu căuta sau aştepta milă sau preţuire.
Nu te compara cu nimeni.
Nu judeca pe nimeni pentru nimic.
Nu încerca să convingi pe nimeni de nimic.
Nu te apăra sau justifica.
Defineşte-te prin prisma lui Dumnezeu şi fii legat de El, nu de oameni.
Acceptă critica cu recunoştinţă şi testeaz-o cu grijă.
Sfătuieşte doar atunci când ţi se cere sau când e de datoriata s-o faci.
Nu fă nimic pentru oameni din ceea ce ar putea face sau ar trebui să facă ei înşişi pentru ei.
Să ai un program zilnic al activităţilor, evitând mofturile şi capriciile.
Fii milos cu tine însuţi şi cu ceilalţi.
Să nu ai aşteptări, în afară de a fi ispitit cu înverşunare până la ultima suflare.
Dă atenţie exclusiv lui Dumnezeu şi luminii, nu întunericului, tentaţiei şi păcatului.
Îndură cu răbdare propriile greşeli, iar păcatele cu pace, sub mila lui Dumnezeu.
Când cazi, ridică-te imediat şi ia-o de la capăt.
Cere ajutor când ai nevoie de el, fără teamă şi ruşine.
(sursa – un site f bun: http://intacere.wordpress.com/)
@ Mirela
Sa ma ierte Dumnezeu, dar pt toate pacatele pe care le facem suntem raspunzatori si deci vinovati pt acestea.
Este un mod simplist de a vedea asa lucrurile. Este ca si cum am ignora faptul ca omul face parte dintr-un mediu social, national, cultural, religios… Altfel spus ca exista o serie intreaga de factori care contribuie ca omul sa ia o decizie anume. Adica unuia ii este sete si altul scoate carciuma-n drum. Toti intr-un fel sau altul putem contribui la pacatele pe care le fac semenii nostri. Unul tace, unuia nu-i pasa, unul indeamna, si altul alege, dupa care i se torn in cap carbuni aprinsi acestuia din urma, ca este pe deplin responsabil de pacatul lui si este lasat singur, eventual sa se pocaiasca cum o sti. Si de fapt ar trebui sa intelegem ca greseala fratelui meu este a mea, si ca eu ar trebui sa ma pocaiesc si pocainta mea este si a lui.
Un om care pleaca in strainate in general o face cu gandul ca sa ii ajute si pe ai lui care au ramas in tara. Se intampla ca peste hotare sa dea de o alta realitate decat i s-a infatisat cand era acasa. Ce are de facut? Mai spera ca totusi poate si el sa faca ceva si incearca sa reziste. Este supus unor presiuni pe care putini le cunosc (si aici sa ne amintim cuvintele Domnului de la Judecata: “strain am fost…”). Dupa fire, fie incearca sa se integreze si sa suporte mai putin presiunea, fie ramane fidel radacinilor sale si se confrunta cu durerea. Mai apoi daca se intoarce in tara primirea lui este ca in Parabola fiului ratacitor. Cei care au inima de tata isi deschid bratele, cei care au inima de frate mai mare ii cam intorc spatele. Acuma sa stea fiecare si sa se gandeasca in care din cele trei ipostaze se regaseste?!
In realitate omul ajunge sa fie strain si pe alte plaiuri si cand ajunge la el acasa.
Daca noi, ca neam, ne-am asuma aceasta durere a plecarii alor nostrii in strainatate si am intelege ca este vorba de un fenomen care s-a hotarat intr-o anumita agenda a celor care sunt la conducerea lumii, un fenomen care este dictat din penita si care se scrie cu vietile fratilor nostri, poate ca n-am fi asa de drastici cu aproapele.
Cel putin sa ne dam seama ca este vorba de o tragedie destul de muta, pentru ca nu se cam vorbeste de ea, in schimb se tot incurajeaza prin diferite mijloace ca fratii si copii nostri sa plece pe acolo pe unde umbla cainii cu covrigii in coada. Eu cunosc cazuri si de romani disparuti in Italia, nu numai a celor care muncesc precum sclavii. Oare in asa hal sa ne aduca lipsurile materiale din tara, bataia de joc continua, incat omul sa ajunga sa fie vazut (doar) ca un furnizor de bani? In tara nu poate sa stea pentru ca nu are bani, afara daca se duce trebuie sa aduca bani, si iata noul om…
Fenomenul acesta al migrarii este unul care decurge dintr-o criza spirituala in care omul este rupt de Dumnezeu si de aproapele lui. Este unul care face ca omul sa devina din ce in ce mai singur si vulnerabil. Este unul care, prin dezradacinarea care o creaza, ajuge sa creeze o societate de indivizi ce pot fi mai usor manipulabili. Este unul care faciliteaza pacatele de tot felul si haosul.
Iata ca daca privim cum trebuie lucrurile cred ca toti suntem responsabili!
Am avut si eu tendinta “sa ma scot” atunci cand am cazut in pacate de care ma mir si acum.Si am incercat sa ma agat de pretexte gen(o ispita puternica, diavolul m-a tarat in acest noroi).Ba inca mai asteptam ca altii sa-si ceara iertare pentru faptul ca am cazut impreuna in prapastie.Ori la Sfantul Ioan Gura De Aur nu am gasit asa ceva.Vointa noastra libera este singura responsabila pentru greselile noastre.Diavolul nu poate sa te faulteze decat cu consimtamantul tau.Atunci m-am luminat si mi-am acceptat neputinta si nu am mai cautat vinovatii in jurul meu.
@cristi-q:
Domnul a fost bland cu tine si te-a ajutat sa intelegi si sa iesi din situatia in care erai. Cine stie, poate s-a rugat cineva pt tine.
Nu toti au norocul asta. Sau poate o sa-l aiba, mai tarziu. Pana atunci, pot interveni fratii, cei 4 care au purtat patul slabanogului. Parerea mea.:)
http://www.youtube.com/watch?v=0FjaQs8n3OY&hd=1
@ cristi_g
Oamenii se pot asocia si indemna spre pacat, insa pocainta este personala, a fiecarui om fata de Dumnezeu. Deci, desi oamenii pot gresi impreuna, la spovedanie fiecare trebuie sa isi asume pacatul ca fiind al lui, fara sa aminteasca cumva de ceilalti, si sa se osandeasca doar pe sine. Aceasta nu exclude faptul ca exista o impreunapacatuire. Pare un paradox cumva faptul ca omul isi asuma pacatul desi sunt mai multi implicati in toata povestea. Dar se intampla exact ca in Rai. Stim cu totii cum a fost cu Adam, cu Eva, cu sarpele si ce a spus fiecare in fata lui Dumnezeu, cum a dat vina unul pe altul. Nu putem sa excludem lucrarea diavolului, dar omul trebuie sa recunoasca faptul ca el a cazut in amagire si inca, pe masura imaturitatii sale duhovnicesti tot …mai manaca mere.
Asa da! 🙂 ‘Moldoveni veniti acasa/c-avem o tara frumoasa’.
mai exact spus ar fi: ‘moldoveni veniti acasa/cat mai avem o tara frumoasa’… 🙁
Aceasta realitate nu este noua, am cunoscut-o si eu chiar in ’90.
Eram studenta. Parintii mei nu erau bogati iar eu o duceam in lipsuri la camin. De multe ori mancam o singura data pe zi. As fi vrut sa-mi cumpar si eu anumite lucruri si nu puteam. In vara lui ’90 m-am gandit ca as putea sa merg si eu sa lucrez in strainatate sa fac niste bani. Mi-am facut un calcul si ar fi fost suficient sa lucrez trei saptamani, la banii care auzeam ca se castiga, pentru ca sa-mi acopar nevoile din timpul anului universitar. Aveam un prieten care pleca definitiv in Germania si l-am rugat sa ma duca pana la Balaton, o statiune de pe malul lacului cu acelasi nume din Ungaria. Eram foarte incantata de idee. Nu mi-am luat in seama parintii care stiau ei ce stiau si nu erau de acord. Of, neascultare!
Mi-am gasit de lucru intr-un Bistro. Am negociat salariul, plata o data pe saptamana, bineinteles la negru. Trebuia sa lucrez 12 ore pe zi de la 7 seara la 7 dimineata, in picioare, singura, facand toata munca, servit, debarasat, gatit daca se termina ce era deja pregatit. Munca foarte grea.
Dimineata aveam picioarele umflate si de-abia paseam. Dormeam cateva ore si o luam de la capat. Dupa vreo trei zile a venit patronul cu pretentia sa ma culc cu el. Am refuzat. A insistat vreo trei zile. Dupa 7 zile de munca istovitoare, dimineata la iesirea din tura, cand ar fi trebui sa-mi plateasca primul salariu, vazand ca nu obtine ceea ce vrea, m-a dat afara fara sa ma plateasca deloc! M-am vazut in strada fara un ban (aveam la mine 5 marci)! Am vrut sa merg la Politie dar acestia erau prietenii lui, mancau la el pe terasa iar eu lucram la negru. Deci…
Voiam sa vin acasa dar nu aveam bani sa-mi iau bilet de tren.
Am vrut sa-mi gasesc de lucru orice doar pentru o zi, ca sa-mi fac banii pentru biletul de tren. Cautand din usa in usa am ajuns la un magazin de legume si fructe. Femeia de acolo, cand m-a vazut in ce hal sunt, caci aratam ca o ruina, mi-a spus uitandu-se lung la mine: “De lucru nu am. As putea sa-ti dau vreo 2-3 adrese unde te-ar primi dar nu te sfatuiesc sa mergi acolo caci isi vor bate joc de tine. Acestia abia asteapta sa veniti mai ales voi romanii (dar si altii slovaci, polonezi, etc.), va dau muncile cele mai grele si va platesc de mizerie, asta daca va platesc, pentru ca adesea se intampla sa va dea afara fara sa va plateasca deloc. Poate ar fi mai bine sa te intorci acasa.”
I-am multumit pentru sfat si am plecat. M-am asezat pe marginea unui sant necajita gandindu-ma ce-i de facut. Mi-am amintit ca am o cunostinta in Budapesta la care as putea sa merg sa-i cer imprumut niste bani ca sa ma pot intoarce acasa. Adresa o aveam la mine dar nu aveam bani sa-mi cumpar bilet de tren! Atunci am luat hotararea sa urc in tren fara bilet lasandu-ma in voia lui Dumnezeu. Drumul pe jos pana la gara a fost un cosmar! Picioarele imi erau umflate de parca stateau sa crape, fiecare pas durea ca un cutit.
In gara, nemaifiind in stare sa ma tin pe picioare m-am aruncat pe o banca si cu ochii impaienjeniti de oboseala si o senzatie de voma asteptam trenul de Budapesta. Un lucrator in uniforma de la Caile Ferate s-a asezat pe aceeasi banca si impresionat m-a intrebat daca mi-e rau. I-am explicat in cateva cuvinte situatia mea si i-am spus, in final, gandind, mai degraba pentru mine, dar cu voce tare, oarecum incrancenata: “Acum ma pregatesc sa urc in tren fara bilet, probabil controlorul ma va prinde. Mai mult ca sigur ca ma va prinde! Ei si? Nu am ce sa fac. O sa ma dea pe mana politiei? Cu atat mai bine. Poate ma vor trimite acasa. Cum vrea Dumnezeu.”
Atunci el mi-a spus: “Eu sunt controlorul pe trenul de Budapesta. Urca-te linistita in tren si du-te in vagonul 10. Acolo nu va fi nimeni. Culca-te si dormi iar eu te voi trezi cand ajungem la Budapesta.” Dumnezeu sa-l ajute!Asta a fost mana lui Dumnezeu!
Ajunsa in Budapesta nu stiam incotro s-o apuc. Pe strada dintre cei intrebati nimeni nu stia de aceasta adresa, dadeau din umeri: “Budapesta e mare!” Pe cine sa intreb? Cu tot aspectul meu de gard surpat am intrat intr-un restaurant de lux, primul care mi-a iesit in cale. Chelnerii nu incepusera inca activitatea propriu-zisa ci pregateau sala. Le-am spus in doua-trei cuvinte despre ce e vorba si ca as dori sa ajung la urmatoarea adresa dar nu stiu cum, caci nu am mai fost niciodata. Au scos oamenii o harta a Budapestei si au intins-o pe masa. Au identificat adresa si mi-au facut traseul cu autobuzul si metroul. Erau doua autobuze de luat si doua metrouri. Cu ultimul autobuz aveam de mers vreo 26 de statii si ieseam complet din Budapesta! Iar eu tot fara bani…
Am urcat in toate mijloacele de transport fara bilet. Credeti-ma ca soferii, printr-o minune, nici nu mi l-au cerut!
Lovitura de gratie a venit, insa, cand, ajunsa la destinatie – un loc uitat de lume cu o straduta complet neluminata, cu case doar pe o parte caci pe cealalta se intindea campul imens si pustiu, am aflat ca persoana pe care o cautam nu mai locuieste la adresa respectiva. Usa s-a inchis iar eu am ramas afara intr-un intuneric bezna, caci se facuse noapte intre timp, singura intr-o pustietate straina! Atunci am inceput, literalmente, sa strig in intuneric din toate puterile: “Doamne!!! Doar nu ma lasi aici, acum! Sa nu ma lasi, Doamne!”
Dupa un timp am vazut acelasi autobuz care ma adusese intorcandu-se. L-am luat. Am refacut in sens invers drumul catre gara. Gara era plina de romani plecati la munca. Dormeau pe jos, care-ncotro. M-a cuprins asa o mare jale vazandu-i si-am inceput sa plang: “De ce noi, Doamne? Ce-i cu noi? Ce ne lipseste?”
Ma uitam in jur cand am vazut trei barbati vorbind in fata ceasului de pe peretele garii. I-am cunoscut ca sunt romani. Mi-am zis: “Sunt de-ai mei!” si i-am abordat. Simteam nevoia sa-mi plang amarul si nu putem decat la “ai mei”. Le-am spus tot ce-am patit. Atunci unul din ei a spus: “Fratilor, scoateti din buzunare tot ce aveti bani in forint la voi sa-i luam bilet sa se intoarca fata acasa!” Dumnezeu sa le rasplateasca si sa-i tina sanatosi toata viata lor! Mi-au dat sa mananc din mancarea lor! Atunci eu m-am ingrijorat pentru ei: “Doar nu va duceti si voi la munca undeva?” “Ba da”, mi-au spus,” mergem in Germania. Dar moi avem totul aranjat dinainte”.
“Sa va ajute Dumnezeu sa nu patiti ca mine! Aveti grija de voi!”
In felul acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns acasa. Cand am intrat in casa, usa fiind deschisa, am auzit-o pe mama care plangea si se ruga in bucatarie: “Doamne, te rog adu-mi-o acasa cu bine!” Plangea de i se scuturau umerii si se ruga asa cum facuse de cand am plecat.
Neascultarea de parinti m-a costat! Sigur, situatia mea a fost, pana la urma, fericita dar sunt situatii si situatii! Puteam s-o patesc mult mai rau! Sa ne fereasca Dumnezeu de ispite peste puterile noastre! Eu am plecat de acolo cu demnitate dar… situatia mea de acasa nu era atat de disperata, eu nu aveam nevoi chiar atat de mari, nici copii de crescut, nu depindea nimeni de mine, nu aveam vreun parinte grav bolnav sau cine mai stie ce greutati si, ce-i mai important, aveam si cine sa se roage pentru mine! Pentru rugaciunile si lacrimile mamei mele Dumnezeu m-a ocrotit!
Iertati lungimea povestii! M-am gandit ca poate ne ajuta sa intelegem mai bine. Sa ne rugam pentru romanii plecati in strainatate la munca sa-i ocroteasca Dumnezeu si sa-i lumineze sa faca ce e mai bine. Sa faca voia Lui!
Ma gindeam, asa, in treacat, apropo de articol si de atitudinea unora dintre noi fata de problema, ca romanii si romancele de acolo au probabil mult mai multa nevoie de oameni ca preotul Sacco, singurul care s-a gindit SA FACA CEVA pentru niste straini decit de filozofari “ortodoxe” cu privire la pacatele lor si de opinii cu privire la “oportunitatile” din tara.
Asta ar trebui sa ambaleze niste ONG-uri sau societati crestin ortodoxe care sa se duca p-acolo sa vada ce-i cu ei. Intrebare: exista vre-o parohie ortodoxa in Sicilia?
@daniela:
Impresionant…
@petra:
De acord. Nu stim daca sunt parohii, se poate verifica pe siteul episcopiei BOR din Italia.
Daca ne oprim la Sicilia cred ca nu am inteles mai nimic. E ca si cum ne oprim la litera si nu mergem mai departe. Articolul a prezentat un caz, dandu-i exemplu pe cei de acolo.
Pentru cei interesati, sunt parohii romane in Sicilia, si prin urmare si preoti ortodocsi romani, si oameni care cunosc aceste probleme mai indeaproape, chair daca nu au aparut in ziare. A se vedea aici:
http://episcopia-italiei.it/index.php/ro/parohii-filii-si-paraclise?start=180
Adica se face totusi mai mult decat aceste “filozofari ortodoxe” de care ma simt indirect avizata, si pentru care imi cer scuze daca i-am deranjat pe unii dintre voi. Tot mai buna e tacerea…
@Corina:
Asta ar mai lipsi, sa incepem sa ne certam pe acest caz. 🙂 Chiar nu am inteles deloc mesajul Petrei ca fiind adresat cuiva de aici, ci fiind unul generic.
Si credem ca mesajul Danielei ar merita mai multa atentie si ar si contine cea mai buna si mai cuprinzatoare concluzie.
@ admin
De acord!
Eu raman impresionata, neavand acelasi curaj sa povestesc despre viata mea in public. Chapeau bas!
“festinuri agricole” cu caracter sexual…cam tras de par reportajul. Ori le dau 10 euro ori le violeaza? Iar in cazul preotului e vorba de o singura femeie. Cred ca e reportaj in stil “Libertatea”. Nu spun ca nu se intampla dar nu la scara sugerata de ei. Parerea mea. Nu trageti in pianist! Fiecare comentator e rugat sa-si aduca de acasa rosiile stricate.
@Corina. Comentariul meu nu era personalizat. De multe ori nu retin numele comentatorilor ci doar ideea generala din mai multe comentarii. Si de fapt niic nu cred ca am avut in minte comentariile dvs.care mi se par decente ci altele mai “moralizator-virulente”. Asa ca nu, nu trebuie sa taceti neaparat 🙂
@doroteea,
In primul rand, cand am citit articolul m-a revoltat ce spunea acea romanca, despre cum e mult mai rau la noi in tara – “daca cunosti Romania, crezi ca aici e mult mai bine” (adica la noi ar fi o situatie cu mult mai rea decat cea in care se gasesc ei, de sclavie si abuz sexual, ceea ce este evident o minciuna, doar pentru a-si justifica acceptarea acelei situatii, absolut de neacceptat). Ma deranjeaza cand un roman isi denigreaza tara, mai ales in halul acesta, chiar daca fara o rea-intentie. Asadar de la bun inceput nu am putut simti prea multa compasiune, mai ales ca, din cate am inteles, romancele respective aleg singure sa faca acele lucruri (pt hrana si cazare). De aceea am spus ca si ei poarta raspunderea pt acele fapte (si nu autoritatile, adica asta a fost contextul, nu acela de a osandi, ci faceam o remarca obiectiva, la rece, in contrabalans cu vina autoritatilor). Am spus ca isi merita soarta, pt ca atunci cand vezi ca cineva nu face nimic ca sa se salveze, simti o revolta interioara care te face sa spui si asta (nu din rautate, ci din pricina supararii).
“…si, as adauga, nu suntem aici pt a-i judeca, ci pt a ne ruga pentru ei”
Eu stiu ca la comentarii scriem pt a ne da cu parerea, nu pt a ne ruga… si pe de alta parte, critica e, de regula, constructiva. General vorbind, la ce bun sa spui ca un om care pacatuieste nu e vinovat (fara patima, desigur), doar pt ca e pus de altii intr-o situatie dificila, pt ca ii poti da lui sau celui care citeste, sentimentul ca nu e nimic gresit in acceptarea acelei situatii. Nu e bine sa cocolosim pe cel care pacatuieste (ma refer la pacate grave), nu foloseste nimanui, dimpotriva. Si apoi trebui sa ne manifestam nu doar cu rugaciunea, ci si cu un sfat, chiar cu o critica, pt a-l ajuta pe cel pe care greseste, periclitandu-si mantuirea. De fapt este pacat sa nu o faci. Tacerea (si apelul exclusiv la rugaciune) e buna atunci cand respectivul nu vrea sa te asculte. Parintele Iustin Popovici spune asa:
“Daca ai un prieten si crezi ca il iubesti, daca ii incurajezi pacatul, te faci ucigasul sau, daca nu-i atragi atentia asupra unui oarecare pacat al sau: Prietene, sa-ti spun, acest pacat al tau te ucide, te indeparteaza de Dumnezeu. Daca nu faci aceasta, esti ucigas. Te minti…”
“Iubirea fata de om se arata atunci cand il izbaveste de cel mai mare dusman al sau, de pacat si de moarte.”
Iar in cazul de fata, nu m-am gandit ca o parere sincera poate fi interpretata ca o osandire si aruncare cu piatra. Poate aici e vorba si de gandul de-a stanga pe care ni-l punem inainte atunci cand interpretam vorbele cuiva.
“Nu te supara, Mirela, dar tot mi se pare ca pe un blog crestin altul ar trebui sa fie discursul.”
Poate ca nu cunosc acest gen de discurs, dar mi-e greu sa inteleg de ce simt unii nevoia sa dea sa dea lectii de atitudine altora (aici ma refer la mai multi). Sper ca nu asta trebuie sa fie discursul. Iertare.
@Corina,
Sa ma ierte Dumnezeu, dar pt toate pacatele pe care le facem suntem raspunzatori si deci vinovati pt acestea.
“Este un mod simplist de a vedea asa lucrurile. Este ca si cum am ignora faptul ca omul face parte dintr-un mediu social, national, cultural, religios…”
Eu sunt de alta parere. Cand am facut acea afirmatie ma gandeam, nici mai mult nici mai putin decat la Judecata de Apoi. Spun Sfintii Parinti ca atunci nu vom putea sa dam vina pe cel rau care ne-a ispitit, sau pe altii, ci noi vom fi singurii vinovati. Pt. ca ispitele trebuie sa fie dar nu ne putem scuza dand vina pe ele sau pe cei care le genereaza.
“Daca noi, ca neam, ne-am asuma aceasta durere a plecarii alor nostrii in strainatate […] poate ca n-am fi asa de drastici cu aproapele” – Mai bine sa fii drastic (desi nu era cazul meu acesta), decat sa cauti cumva sa justifici pacatele grave ale cuiva, uneori iubirea presupune si putina asprime, nu doar mangaieri pe crestet. Citeste ce am scris in comentariul anterior – un pasaj din par. Iustin Popovici, in legatura cu acest aspect. Una este sa vrei indreptarea aproapelui si alta osandirea lui, ma tem ca uneori se pot confunda.
” Toti intr-un fel sau altul putem contribui la pacatele pe care le fac semenii nostri. […] Si de fapt ar trebui sa intelegem ca greseala fratelui meu este a mea, si ca eu ar trebui sa ma pocaiesc si pocainta mea este si a lui. […] Iata ca daca privim cum trebuie lucrurile cred ca toti suntem responsabili!”
Nu sunt de acord, nu suntem TOTI resposabili, pt ca nu din cauza noastra, a mea, a ta, sau a altcuiva, acei romanii se complac in acea situatie. Responsabili sunt factorii de decizie, cei care conduc aceasta tara si au diverse parghii la indemana. Noi suntem responsabili in general pt cei din jurul nostru, pe care ii putem afecta in mod direct. Desigur putem influenta si pe altii, in anumite situatii (particulare), uneori fara sa vrem, dar nu putem generaliza. E absurd sa consideram ca fiecare din noi contribuim la pacatele altora pe care nici macar nu i-am cunoascut, cu care nu am interactionat niciodata, precum rudele, vecinii, cunoscutii lor, nici n-am hotarat pt ei, precum unele autoritati. Si nu, Corina, greseala fratelui meu nu este a mea, unde ai gasit scris in asa ceva? E prima oara cand aud asa ceva. Cum ar fi sa ma gandesc ca tu sau altul raspundeti pt pacatele mele, sau ca as putea beneficia de pocainta voastra (altfel decat in sens colectiv, de atragere a milei lui Dumnezeu asupra acestei tari, dar pocainta care nu ma va ajuta dupa moarte, pt ca nu imi apartine).
@Mirela:
Mirela, ai mare dreptate cu ‘nevoia de a da lectii’, si admit ca ma bantuie adesea:). Imi insusesc aceasta critica integral. Sa-ti spun drept, eu lucrurile astea le iau mai mult ca pe un schimb de opinii si imi place sa mai taifasuiesc’ in cate-o pauza de lucru, dar nu stiu cum fac, ca tot ce scriu se transforma in morala. Si pe mine ma enerveaza asta!
M-a smintit un pic mesajul tau nu pt ca in esenta nu ai avea dreptate, ci pt ca ma gandesc ce bombardament de informatii sta pe capetele bietilor romani, si nu toti dintre ei sunt educati ca sa discearna ce si cum. Adica reactia depinde totusi si de ‘background’. Si asta e un element de care tr sa tinem seama.
Inteleg acum ce ai avut in minte. Iarta-ma ca te-am atacat (direct, sa stii, nu te-am ‘vizat’ subtil 🙂 ), nu intelesesem f bine. Dupa cum vezi, nici nu exista un dezacord de principiu. Am subliniat un amanunt pt ca avusesem impresia ca n-a fost avut in vedere.
Altfel, in ce priveste atragerea atentia asupra pacatului, citind invataturile sfintilor parinti – am mai postat si eu cateva – concluzia este ca, totusi, mai bine ne abtinem si, daca intervenim, e bine sa o facem cu blandete si masura, rugaciunea fiind mai indicata. Depinde mult, zic ei, de ton si de motivatia din spatele interventiei, ca dovada e ca – uite – noi aici ne cam smintim unii pe altii. Adevarul e ca, ce mai tura-vura,vorba lunga – saracia omului! 🙂
@ petra
Multumesc!
@ Mirela
Cauta sa vezi, de exemplu, ce spune Rafail Noica despre faptul ca noi toti suntem un singur om.
Bun articolul de pe Acasa cu diferenta intre osandire si mustrare. E bine ca l-ai citit. Si eu ma gandesc sa-l recitesc.
Un exemplu (inspirat din viata reala, dar nu o sa dau nume/denumiri): in anii salbatici ai primelor privatizari (’90) a fost desfiintat un anume institut de cercetari considerat ‘neproductiv’ (fapt, in speta, nereal). Drept urmare, institutia a fost ‘restructurata’, a primit alta denumire si niscai fonduri, o mare parte a angajatilor si-au pierdut locul de munca (oameni de la 45 de ani in sus, cu experienta in domeniu ), au fost pastrati cam jumatate – pe criterii selectati pe criterii nu f limpezi) si, in schimb, au aparut noii sefi, beneficiari ai unor salarii imense si zero in domeniul respectiv. Unul dintre acesti noi directori, imdeiat dupa ‘reorganizare’, convoaca o sedinta cu cei ramasi, ii felicita, le anunta planurile de viitor, ciocnesc un pahar, rontaie o chifteluta, toata lumea e fericita. La un moment dat, seful intreba: este cineva nemultumit de cum au decurs lucrurile? Tacere. Oamenii, fericiti ca au izbutit sa-si pastreze locul de munca, fie s-au eschivat, fie au negat lingusitor. O singura femeie a indraznit: ‘nu cred ca s-a procedat corect fata de vechii angajati.’ Dupa cca juma’ de ani a ‘zburat’ si ea.
Buuun. Trec anii. Femeia respectiva izbuteste, cu chiu, vai si ajutorul Domnului, sa isi creasca copiii. La varsta ei nu mai era usor sa isi gaseasca loc de munca intr-o Romanie asa cum o stim. Dar, a izbutit si – slava Domnului! – copiii sunt minunati. Concedii la tara si pe litoralul romanesc, haine – rar, ca nu sunt bani, nu tu telefoane ultima generatie, nu tu meditatori, licee mediocre, dar, intr-un final, copiii au ajuns la facultate si sunt bine. La televizor, intr-o seara, apare un tanar scolit in strainatate, care critica ‘lenea’ romanilor, lipsa de spirit intreprinzator, etc. etc.. Cine era tanarul? Fiul directorului mai sus pomenit. Dadea lectii si critica.
Morala mea: baiatul ala nu parea sa-si fi pus problema sursei beneficiilor de care se bucurase in viata. Nu parea sa-si dea seama ca lucrurile pe care le stia se datorau ‘norocului’ – sa-i zicem – de a fi avut niste parinti instariti. A caror bunastare, insa, se datora unor compromisuri majore, grave, facute de parinti. Nu stim care a fost soarta altor copii ai celor dati afara atunci. Nu stim ce alte lucruri ar fi putut sa realizeze – si nu le-au realizat – ei daca nu s-ar fi facut acea nedreptate parintilor lor. Nu stim ce alegeri au fost nevoiti sa faca, numai pt ca atunci, cu ani in urma, colegii parintilor lor nu s-au solidarizat cu aceia si nu s-ar fi opus in bloc ‘reorganizarii’ cu un pret atat de scump. Nu stim cate astfel de cazuri nu sunt in Romania, nu stim ce compromisuri au facut proprii nostri parinti/bunici pt ca noi sa putem beneficia de hrana buna, educatie buna etc.. Nu stim cand au tacut ei si cine a suferit de pe urma tacerii lor. Nu stim daca roadele pe care le-am cules sunt roadele unui pom sanatos. Numai DUMNEZEU stie aceste lucruri, pentru ca numai EL are aceasta amplitudine a viziunii si a interconexiunilor incredibile care se tes intre destinele oamenilor.
Ma tem ca, da, pt decaderea unui neam suntem toti, intr-un fel sau altul, direct sau prin parintii nostri, raspunzatori. Dupa cum, daca un om incepe sa se curete, incet-incet incep sa beneficieze si altii – ca undele propagate de piatra intr-un lac – mai intai familia, apoi cunoscutii si de la aceia mai departe, tot neamul. Ma tem ca lucrurile nu se rezuma la ce se vede. Cei mai priceputi ca mine m-ar putea sustine cu exemple biblice.
Deci, si eu sustin, la fel ca si Corina, ca, undeva, toti suntem raspunzatori pentru greselile fratilor nostri. Nu stim ce consecinte a produs lipsa noastra de interventie intr-un anumit caz, intarzierea noastra in a ne indrepta, binele pe care l-am fi putut face si nu l-am facut. Nu stim caror rele datoram binele nostru. Etc..
‘A intrebat un frate pe avva Pimen, zicand : de voi vedea greseala fratelui meu, bine este sa o acopar ? I-a zis lui batranul : in orice ceas vom acoperi greseala fratelui nostru si Dumnezeu o acopere pe a noastra; si in orice ceas o aratam pe a fratelui si Dumnezeu o arata pe a noastra.’
Tot nu m-am abtinut. 😛 Dar, gata, ma apuc de lucru, promit!
@Mirela:
am vaga senzatie ca lucrurile sunt ceva mai fine decat le incadrati domnia voastra in tipare aproape canonice, cu atata maiestrie artistica.
Sigur, calea corecta este sa imi asum eu vina pentru pacatele mele fara sa o pasez in carca altcuiva. Insa, pe de o parte, vai de acela prin care vine ispita.
Pe de alta parte, oare pentru ce e de platit mai abitir: pentru raul care l-am facut, cu stiinta sau din nestiinta, sau pentru binele pe care puteam sa il fac altuia si nu l-am facut?
Nu in ultimul rand, din putinele mele lecturi am aflat un fapt uimitor pentru mine: exista persoane care nu numai ca acopera greseala fratelui – asa cum stim ca fac multi si cum arata si Doroteea mai sus – dar merg chiar mai departe si aleg sa plateasca dansii pentru ea. Poate ca acest gen de interactiune la nivel de persoana nu tine loc de pocainta pentru acela care a gresit dar, ma gandesc eu, poate ca ii da tocmai sansa sa (intre)vada cumva acea pocainta.
Destule teme de meditatiune as spune si sper ca nu le-am ascuns prea tare sub nepriceperea cu care intortochez cuvintele de nu mai inteleg eu nimic – darmite altii…
Last but not least, chiar daca ar fi asa in realitate apai nu stiu cat de bine e sa gandim noi asa, ca persoane, sa vedem lumea din aceasta perspectiva ingusta.
Este, in mod cat se poate de clar, o alegere persoanala aici: de vrei sau nu vrei sa imparti o responsabilitate care, sa zicem, nu pare (si) a ta.
Insa ma tem ca daca tot omul si-ar fi ingustat atat de mult perspectiva atunci nu s-ar mai fi “nascut” nici un sfant si omul si-ar fi inchis si(n)gur si definitiv ceriurile. Zic.
Stilul Mirelei imi este si mie caracteristic.Desi considerat de unii prea dur,inuman,rece incerc sa urmaresc o dreapta socoteala.E adevarat ca pendulez cateodata pe extrema egoista.Opusul meu este soacra,o femeie minunata,cu un instinct matern cum nu am intalnit.Simte nevoile noastre si apare providential,desi evitam mereu sa-i cerem.Bunatatea ei insa nu ma linisteste. Se spune despre omul prea bun ca nu e bun de nimic.Se inconjoara de persoane dubioase care simtindu-i slabiciunea o sug ca lipitorile.Ori pentru mine omul viclean nu poate fi ajutat din simplul motiv ca el nu-si doreste acest lucru,nu-si recunoaste caderea.Poate ma duc cam departe cu filozofia mea,dar este o vorba in popor care spune ca nu poti sa-ti faci mila de dracu”.Erau Sfinti Parinti,care in nemarginita lor bunatate compatimeau pana si acest duh al rautatii si se gandeau ca poate Dumnezeu il va ierta.Si el aparea ranjind si le arata ca nu se pocai pana la sfarsitul veacurilor.Sa nu uitam niciodata ca Dumnezeu e infinit de bunatate,dar si…drept.
Fara sa mai comentez stilurile, desi as vrea sa le multumesc lui Alin-7 si Doroteei pentru comentariile facute, revin acum cu un filmulet oarecum pe subiect si de actualitate, care prezinta drame ce se inlantuiesc si din cauza acestui fenomen de migrare: http://youtu.be/tO07oEcASIY De data aceasta este prezentata partea care a ramas in Romania…
@ Mirela
“E absurd sa consideram ca fiecare din noi contribuim la pacatele altora pe care nici macar nu i-am cunoascut, cu care nu am interactionat niciodata, precum rudele, vecinii, cunoscutii lor, nici n-am hotarat pt ei, precum unele autoritati. Si nu, Corina, greseala fratelui meu nu este a mea, unde ai gasit scris in asa ceva?”
Eu cred ca asa e. E un singur trup. Ce faci tu are repercusiuni asupra mea si ce am facut eu a avut repercusiuni asupra ta.