REPUBLICA NAZISTĂ ROMÂNIA. Reactii fata de votarea, la Senat, a VACCINARII OBLIGATORII. ”O lege cruda care nu lasa nici cea mai mica portita de scapare”. CE NE ASTEAPTA? IMPLICATII URIASE asupra drepturilor parintilor si drepturilor omului de decizie libera asupra propriului corp! “Se instituționalizează abuzul și violarea libertății fiecărui om născut in România”
Tot mai multe voci contestă pe internet Legea Vaccinării, considerând-o fie o lege nazistă care încalcă drepturi fundamentale ale omului, fie o pârghie pentru susținerea afacerilor industriei farmaceutice, implementarea legii costând bugetul României aproximativ 5 miliarde de euro.
Cristina Bușcă este doar una dintre mamele care consideră că forma actuală a Legii Vaccinării, adoptată recent de Senat și care va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, este „o lege crudă și ireal de abuzivă”, îndreptată atât împotriva copiilor cât și împotriva adulților.
Mamă a cinci copii (cel mare are deja 18 ani și este student la arhitectură, cel mic 4 ani și jumătate), absolventă a facultății de Istorie, Cristina Bușcă nu este împotriva vaccinării. Primii patru copii au fost vaccinați însă a renunțat la imunizarea celui mai mic dintre copii în urma scandalului vaccinării bebelușilor cu produse expirate (2009 – 2010).
În postarea sa atrage atenția asupra câtorva dintre aspectele îndoielnice ale unor articole din Legea Vaccinării:
„O lege crudă, ireal de abuzivă, care nu lasă nimănui nici cea mai mica portiță de scăpare… Încă mai îngrozitoare decât legea este pasivitatea tuturor, deși această lege îi lovește pe toți deopotrivă.
Cum te lovește Legea obligativității vaccinării dacă ești 200% pro vaccin?
– Medicii sunt plătiți sa vaccineze, nu să decidă ce e mai bine pentru pacient (copil sau adult). Crezi ca acest articol de lege e in interesul pacientului… adică al tău?
– Angajatorii sunt obligați să vaccineze angajații din bani proprii. Crezi că vor plăti pentru varianta cea mai sigură, sau cea mai ieftină?
– Pune accent pe cantitate nu pe calitate. Dacă statul trebuie să asigure cât mai multe doze, pentru din ce in ce mai multe vaccinuri, crezi că va alege variantele cele mai sigure, sau pe cele mai ieftine (eventual pe cele aflate în testări)?
– Lipsa consultului și analizelor înaintea actului vaccinării. Știi, da, că majoritatea reacțiilor adverse apar pe fondul unor afecțiuni preexistente?
– Lipsa decontării analizelor. Realizezi că aceia care nu au venituri suficiente (chiar și doar într-o anumită perioadă), nu vor putea plăti în timp util analizele care să identifice eventuale alergii, gene pentru boli autoimune, etc. Urmările pot fi tragice. Nici măcar nu sunt considerate reacții adverse. Omul “defect” sau părintele rămân să tragă ponoasele vaccinării iresponsabile.
– Dificultatea de a amâna vaccinarea, amenințarea continuă cu protecția copilului. Nu ai timp să investighezi diferite afecțiuni care reprezintă contraindicație la vaccinare.
– Dacă ești între cei care au interdicție la vaccinare, va trebui să plătești analize din buzunarul propriu și apoi va trebui să te deplasezi până la comisia județeană de vaccinare (un drum, mai multe drumuri, drumuri periodice, ca orice în Românica). Nu ți-ar fi mai ușor să te bazezi doar pe recomandările specialiștilor în care ai încredere?
– Legea va constitui un precedent pentru pierderea dreptului de a putea decide asupra propriului corp și în privința altor intervenții… Sigur, va fi interesant în viitor. Spre exemplu, va fi in interesul public sa fim supuși la diferite testări. Te bagi… adică îi lași să te bage?
– Precedent pentru pierderea dreptului de a decide asupra sănătății copilului nostru (mod de a naște, alăptare, dieta, evitarea medicamentelor alopate, etc.).
Chiar sunteți siguri că vreți așa ceva?”
Cristina Popescu:
Păi vaccinaţi-vă copiii voştri, nene, că nu vă împiedic eu.
Dar dacă nu e despre obligativitate, lăsați-mi mie decizia în privinţa copiilor mei. Că nu mi se pare că aveţi voi mai mult discernământ decât mine.
Puteţi să mă obligaţi să mă informez, să fiţi convingători şi aşa mai departe, dar nu să mă sancţionaţi dacă finalmente nu decid cum vreţi voi.
Până la urmă, aşa e cel mai cinstit: vaccinarea să fie obligatorie pentru cine o vrea obligatoriu, iar pentru cine nu o vrea obligatorie, să nu fie obligatorie.
Corpul meu şi corpurile copiilor mei nu sunt ale guvernului.
Văzând ce se întâmplă prin alte părți (refuzul obiecțiilor părintelui la cererea de schimbare de sex a copilului minor, impunerea vaccinării obligatorii, educația sexuală incluzivă și de gen obligatorie timpurie, Barnevernet etc), încep să cred că principiul “interesului superior al copilului” tinde, dintr-un mijloc de protecție, să devină un instrument de preluare de către stat și supra-stat a controlului asupra acestuia, asupra creșterii și educării sale.
Părintele devine, în această tendință, din slujitor și chezaș al copilului în fața copilului însuși, un împuternicit al statului și un simplu gestionar al deciziilor statului cu privire la copil, răspunzător în fața statului mai mult decât în fața copilului.
Evident că discuția e cu nuanțe, cu plusuri și minusuri de la părinte la părinte, de la stat la stat și de la copil la copil; eu doar remarcam tendința.
*
Altminteri, depinde f mult cum vedem statul, ca pe Tatăl Nostru sau ca pe slujitorul nostru. Eu merg pe a doua variantă, ergo, statul trebuie să-și pună în practică politicile publice cu acordul patronului (cetățeanul); nu cred în bine cu forța. Politica în materie de vaccinare e legitimă cât timp este recomandare (chiar și susținută), subvenționare, gratuitate, încurajare, propagandă, obligație de informare; totul trebuie să se oprească atunci când atinge corpul. Acolo statul nu trebuie să mai aibă putere de decizie. Nu știu de ce nu aveți încredere în libertate.
Problema mea e că prefer să mă vaccinez voluntar și să accept că 1% din populație nu se vaccinează din cauză de conspirație (accept chiar să nu se vaccineze și 95% din populație, dacă eu aș crede că beneficiile vaccinului sunt mai mari l-aș face și nu mi-ar păsa de decizia celorlalți) decât să cedez statului controlul și să mă trezesc apoi că-mi bagă tot felul de chestii pe gât, odată principiul inviolabilității încălcat.
Eu, de ex., nu cred în conspirații, ci doar în faptul că știința omului este failibilă (fiu-miu cel mare a tras 2 ani după vaccinul hexavalent de la 2 luni, doi ani care ne-au mâncat zilele, nopți nedormite, depresii, la un pas de divorț șamd) și că statul va abuza la un moment dat de prerogativele sale.
Dacă ai copii, pornește de la premisa că te doare orice-l doare, că-ți pui viața pentru el, prin urmare decizia de vaccinare sau nevaccinare va fi una serioasă, nu joacă cu commenturi pe internet.
Experiența pozitivă generală și încurajările statului vor face mereu ca 97-99% din populație să se vaccineze voluntar, maniacii sunt foarte puțini și vor profita oricum.
Iar dacă nevaccinați cu premeditare s-ar găsi mai mulți, fii sigur că dacă apare epidemia se vor duce și ăia repede la vaccinare.
Deficitul de vaccinare anti-rujeolică din ultima vreme s-a datorat lipsei de vaccinuri, nu lipsei obligativității.
Nimeni nu vrea să-și pună copilul în pericol: nici cei mulți care decid vaccinarea (ca să evite pericolul bolilor x, y), nici cei care decid nevaccinarea (ca să evite riscurile asociate administrării unei substanțe farmaco-chimice).
Evident că aproape unanim ne vom vaccina pt poliomielită, spectrul acestei boli alungă gândurile la riscurile vaccinului așa că nu e nevoie de obligativitate; însă ei bagă obligatoriu la pachet anti-hepatitic B și haemophillus influenzae. Eh? Pe astea de ce le-aș face? Hepatita B se ia prin sex și sânge. Dacă copilul nu e în mediu de risc și părinții nu au virusul hepatitei B, la ce bună obligativitatea?
Gândește-te că obligativitate nu înseamnă doar impunerea vaccinării în general, ci și stabilirea listei de vaccinuri obligatorii de către stat. Anti-polio și anti-diftero-tetanic le-ai fi făcut oricum, voluntar, dar ei îți mai bagă câteva pe din dos.
Vor striga “cum să refuzi vaccinarea, care protejează de poliomielită, gândiți-vă că de poliomielită se moare, mureau cu miile sau erau invalidați“, și-ți justifică prin poliomielită obligativitatea vaccinării, iar apoi îți bagă fără să discute anti hepatitic B, Haemophillus Influenzae, anti-rubeolic la băieți și anti-urlian la fete, deși beneficiile nu justifică riscurile.
Francezii au acceptat obligativitatea vaccinării de mai mulți ani cu cele trei vaccinuri esențiale: anti difteric, anti-polio, anti-tetanos.
Odată acceptat principiul, vara asta statul a încercat să bage încă 8 (opt) vaccinuri pe listă.
În fine, nu aș fi vrut ca postarea asta să fie despre vaccinuri 🙂
Mai spun doar atât: pe statisticile Ministerului Sănătății, în anii 2011-2012 am avut tot atâția bolnavi de rujeolă ca și anul acesta și anul trecut (adică vreo 11.000), deși în 2011-2012 rata de vaccinare era atunci de 97%. So, care e diferența? Doar că atunci nu au murit decât doi bolnavi. Diferența, din ce am înțeles, este că anul acesta nu e tulpina tradițională de virus rujeolic din zona noastră geografică, ci o tulpină nouă, sosită via Italia din (se pare) zona Orientului Mijlociu. Iar din cei 34 de decedați majoritatea au murit din cauza afecțiunilor asociate și preexistente (infectare cu HIV, imunodepresie etc), nu rujeola a fost cauza, ci doar factor favorizant (tot din datele Ministerului Sănătății).
Eu zic să avem mai mare încredere în libertate și în discernământul unei populații libere. Nimeni nu are chef să se pună sau să-și pună copilul în pericol.
***
Mircea Puscasu:
Naționalizarea trupului românului
O zi neagră in istoria românilor, legea vaccinării obligatorii a trecut de Senat (cu scor de vot 99-1) – urmează votul final.
Pot ințelege că guvernanții sunt vânduți și acționează in haită la comandă politică, dar nu pot ințelege cum gândesc unii care se bucură că a trecut mai departe legea.
Satisfacția oamenilor simpli că stăpânirea devine totalitară este un simptom de alienare a societății românești, simptom ce arată un grad ridicat de reeducare mediatică după principiile unei noi ere intunecate ce stă să răsară.Suntem pe punctul de a legifera naționalizarea trupurilor cetățenilor de către un stat pilotat de piloți orbi.
*
Abuzul scade pragul de rezistență al conștiinței
Știa asta Mengele, știu asta și cei ce presează trepădușii lor din haitele politicii românești pentru a vota legi prin care se instituționalizează abuzul și violarea libertății fiecărui om născut in România. Iată unul din scopurile decretării obligativității vaccinării populației. Cine poate, să priceapă, cine nu, să stăruie.
*
CAUZELE “NECUNOSCUTE” ALE AFECȚIUNILOR POSTVACCINALE
“Singurul considerent pentru care i se administreaza unui nou-nascut vaccin in primele 24 ore de viata poate fi unul de fuga de responsabilitate (nici nu vreau sa ma gandesc ca ar putea fi rea-vointa diabolica): stergerea posibilitatilor de stabilire a relatiei de cauzalitate intre vaccin si efectele/reactiile adverse, pentru ca nu se fac teste prealabile (cum se fac in alte tari, cu o politica de sanatate responsabila), care pot fi considerate REPERE fata de starea post-vaccinare. Curtea Europeana de Justitie, in cauza J.W. vs Sanofi Pasteur, a postulat ca ”proximitatea temporală între administrarea unui vaccin şi apariţia unei maladii, absenţa antecedentelor medicale personale şi ale familiei, precum şi existenţa unui număr semnificativ ale unor cazuri ale acestei maladii în urma unor vaccinări pot constitui dovezi suficiente pentru a stabili o dovadă”, chiar şi în absenţa unui consens ştiinţific. Ei, lipseste aici veriga verificarii antecedentelor personale, cum la venirea pe lume, organismul care de-abia a luat prima gura de aer este agresat prin mijloace straine propriului corp, ceea ce poate declansa mecanisme autoimune, despre care aceeasi medicina “perfecta si incontestabila” are tupeul sa sustina ca “nu se cunoaste cu exactitate etiologia” acestor boli. Aici este cheia argumentelor: atata timp cat medicina este in mod declarat o stiinta inexacta, cu o sumedenie de necunoscute, este contrar LOGICII ELEMENTARE sa IMPUN cu forta orice act medical. Daca impun ceva pot sa o fac doar in cazul in care garantez 100% siguranta si eficienta procedurii. Ei, acest lucru este contrazis pe fata de orice prospect oficial al unui vaccin. q.e.d.” (Silvia Puskas via Ildiko Csoke)
***
Iulian Capsali:
Fanatismul vaccinist e fanatism ideologic
Un tată îşi calcă pe suflet şi îşi povesteşte, pentru public, drama: după vaccinul ROR, fetiţa lui a făcut din senin febră şi imediat i-a fost afectată dezvoltarea psiho-somatică, deteriorarea fiind rapidă. A fost diagnosticată cu autism. Ce-i transmite o fanatică, citiţi şi va cruciţi:
‘Si sa va zic sincer, daca de maine s-ar spune OFICIAL (s.m.): ” dragi parinti, ror ul e de vina pt adhd sau alte afectiuni ale creierului”, tot l-am face deoarece riscul ca un copil sa moara e mult mai mare. Asa, macar exista terapii, unii se mai pot recupera in ani de terapie’…
Te întrebi, e spălare pe creier a propagandei, imbecilitate sau o boală psihică ce distruge empatia? Cum adică, noi, cei care am făcut toate bolile copilăriei cuprinse în ROR şi avem imunitate pe viaţă, am prefera ca să ştim creierele copiilor noştri afectate în urma unui vaccin nenorocit decât să ne abatem de la “program”? Zici că e luarea de poziţie a unei bolşevice într-o şedinţă de partid, în care face apologia cooperativizării cu forţa, indiferent de faptul că pot să existe şi “victime colaterale”. Pe care Partidul le va rezolva fără întârziere, cu glonţul sau puşcăria.
George Orwell nu a greşit decât anul în care se descompune umanitatea.
Dragostea in care cred:
toamna senatorilor
a venit toamna
acoperă-ne Doamne cu mila Ta!
până nu vor veni cu jandarmii
și ne vor vaccina…a venit toamna
conștiințelor tot mai pătate
care azi au votat în Senat
condamnarea libertății
la moarte….a venit toamna…
ai milă Doamne de țara mea!
cu fiecare lege progresistă
ne vaccinează
Dracul
împotriva
Ta…
cu legea vaccinării-am înțeles
de unde-am importat Democrația…
curând
sămânța ei modificată etic
va rodiRepublica Nazistă România…
Niste nulitati mamonizate si indracite au vandut tara si s-au pus sa ne decimeze fara jena. Eu am facut ror dupa 30 de ani de vreo trei ori, pe fondul anticorpilor deja existenti, iar reactia a fost violenta. Da asa au vrut SUA. Si am facut si un antigripal, dar deja aveam atrita autoimuna, asa ca doar sarea iodata obligatorie mi-a mai pus capac la tiroida cand m-am intors inapoi. Parca si comunistii aia cu trei patru clase mai gandeau din cand in cand, dar iudele astea au creierul conectat exclusiv la conturile in banca. Si stiu eu ca ministrii aia nu s-au vaccinat decat cu apa chioara si au facut doar circ?
Asa e, Ileana, si eu banuiesc acelasi lucru. Apa chioara, ser fiziologic.
URGENT!!!!
In 29 octombrie la Bucuresti va fi protest intre ora 14 si ora 18. Impreuna vom realiza un lant uman in jurul Parlamentului pentru a protesta impotriva obligativitatii vaccinarii. Adunarea la ora 14 in Piata Constitutiei. Va rog spuneti tuturor celor interesati. Fiecare persoana prezenta este importanta. Multumiri. Din Craiova plecarea va fi la ora 10 spre capitala(daca ne strangem mai multi inchiriem un microbuz, momentan suntem vreo 6-7), cei interesati sa trimita un e-mail la provitacraiova@yahoo.com.
Doamne, ajuta!
https://www.facebook.com/events/356992761379348/?acontext=%7B%22source%22%3A4%2C%22action_history%22%3A%22%5B%7B%5C%22surface%5C%22%3A%5C%22group%5C%22%2C%5C%22mechanism%5C%22%3A%5C%22surface%5C%22%2C%5C%22extra_data%5C%22%3A%5B%5D%7D%5D%22%2C%22has_source%22%3Atrue%7D&source=4&action_history=%5B%7B%22surface%22%3A%22group%22%2C%22mechanism%22%3A%22surface%22%2C%22extra_data%22%3A%5B%5D%7D%5D&has_source=1&hc_ref=ART-rDQf02yCC_heq-fGaTYAh-5IHlnSugUmAXmgGGKQgG7pVm3Y1JVRvpN2V6anGyk&fref=gs&dti=1412496435718630&hc_location=group
http://dragosteaincarecred.blogspot.ro/2017/10/despre-dreapta-omagiere_27.html
“despre DREAPTA-OMAGIERE a mărturisitorilor Ortodoxiei din perioada comunistă
MOTTO: ”Atunci eram prigonit de ruşi, acum sunt de fraţii mei români. Da, stau prigonit de fraţii mei trădători care şi-au vândut ţara şi sufletele lor dracilor din Rusia, pe un kgr de zahăr şi un litru de ulei şi au adus ţara în suferinţă, căci acum simte şi pruncul din faşă că trăieşte în raiul bolşevic.” (însemnare făcută în ziua de Paște a anului 1953 în Jurnalul ”banditului” Vasile Motrescu, împușcat de Securitate, ”bandit” care cu Biblia și pușca în mână, a refuzat ”raiul bolșevic”, adică ”raiul dracilor”)
“• Eliminați toate legile referitoare la obscenitate numindu-le „cenzură” și violare a liberei exprimări/libertății presei.
• Doborâți standardele culturale ale moralității prin promovarea pornografiei și obscenității în cărți, reviste, filme, radio și TV.
• Prezentați homosexualitatea, degenerarea și promiscuitatea ca „normale, naturale, sănătoase”.
• Infiltrați bisericile și înlocuiți religia cu „religia socială”. (adică Biserica ar trebui să-și abandoneze misiunea apostolică pentru a deveni un fel de ONG caritabil). Discreditați Biblia și subliniați nevoia de maturitate intelectuală care nu are nevoie de „cârjele religiei”.
• Eliminați rugăciunea și orice altă fază de exprimare religioasă din școli pe motiv că „violează principiul separării dintre stat și biserică.”
Ceea ce ați citit mai sus nu este programul unui ONG secularist din anii 2000, ci strategia geopolitică a U.R.S.S. de la începutul secolului trecut.
Și vorbim de o strategie care a învins Occidentul! Fără ocupație militară, temnițe și gulaguri! Doar printr-o revoluție culturală! O revoluție culturală care a devenit inima, conținutul, democrației occidentale! Care a înlocuit creștinismul ca fundament al democrației occidentale cu comunismul! Ce lovitură! Democrația de azi este un comunism cu față occidentală! Cel mai convingător și recent argument în favoarea acestui adevăr este Legea vaccinării de la noi, votată acum câteva zile, în unanimitate, de Senat! Nu înțelegeți, dragi concetățeni, că în democrația noastră recentă suntem liberi să ne vaccinăm obligatoriu?
De ce n-a fost neapărată nevoie de război, de ocuparea fizică a Occidentului și de întemnițarea sau lichidarea fizică a elitelor? Pentru că creștinismul occidental, fiind eretic, nu poate rezista demonilor comunismului.
Occidentul a abordat comunismul ca pe o ideologie sau cultură (nici nu poate altfel, pentru că în asta și-a transformat, prin erezie, religia), a intrat în dialog cu el și…a pierdut! De ce? Pentru că nu era, și nici n-a fost și nu va fi vreodată, vorba de o cultură sau ideologie, ci de o invazie satanică, o invazie de duhuri rele, prin calul troian al raționalismului. Sfinții Părinți ne avertizează să nu stăm de vorbă cu duhurile, nici măcar în mintea noastră, d-apăi în public! Tinerii români din perioada interbelică care au ajuns apoi sfinții închisorilor comuniste, fiind educați la școala Ortodoxiei, știau fără nici un echivoc că în privința comunismului aveau de face cu un satanism, nu cu o filosofie. De aceea, s-au pregătit pentru invazia comunistă, curățindu-și sufletul și pușca, nu compunând argumentații. Și când nu s-a mai putut cu pușca, au continuat doar cu rugăciunea. Comunismul trebuie demascat și luptat, nu discutat. Pentru că Satanismul Comunist mimează dorința de dialog doar ca să se poată apropia de tine ca să-ți pună cătușele! La suflet și la trup!
Scriu aceste rânduri dintr-o urgență spirituală!
Văd presa creștină din România importând (de dragul democrației) exact această mentalitate care a pierdut lupta cu dracii comuniști în Occident, mentalitate bazată pe raționalism, pe premiza că orice conflict se poate rezolva la masa dialogului.
Căci de dragul dialogului, pentru ca acesta să fie posibil, susținătorii conservatorismului creștin asumă ca premize ale discuției ”adevărurile celuilalt”. Dar, pe draci îi doare fix sub coadă, în organul corect-politic al anatomiei, de ”abordarea ipotetică” a unei idei în care ei stau grămadă ca într-un transportor blindat: când ”adevărul ipotetic” a atins țărmul minții dușmanului, ei debarcă și invadează acea minte, ca altădată porcii din Ținutul Gherghesenilor. Și, așa cum occidentalii înșiși au realizat prea târziu, în vreme ce elitele intelectuale ale Occidentului produceau argumentații spectaculoase în fața auditoriului, demonii ideilor combătute cu atâta artă, invadau massmedia și mentalul colectiv al popoarelor vestice.
Masa Dialogului cu Comunismul nu este decât masa unei liturghii negre oficiată într-un cadru universitar, civic sau politic. Punct.
Occidentul a pierdut lupta cu comunismul, tocmai din pricina trufiei civilizației sale raționaliste, care are la bază creștinismul eretic. Trufie care l-a invadat cu o mie de ani în urmă, când s-au rupt de Tradiția ascetică a Răsăritului și a ajuns să-și înlocuiască asceții, cu filosofii: pe cei care luptau cu duhurile, cu cei care luptă cu ideile. Dar, ”lupta de idei” s-a dovedit cea mai eficientă metodă de proliferare a duhurilor rele….
Singura DREAPTĂ-OMAGIERE a mărturisitorilor Ortodoxiei din perioada comunistă NU POATE FI decât ORTODOXIA LOR! Ortodoxia așa cum au trăit-o ei!
Adică Ortodoxia lui Vasile Motrescu, care a refuzat categoric ”să-și vândă sufletul și țara dracilor din Rusia, pe un kil de zahăr și unul de ulei”!
Dar, azi, când ”dracii din Rusia” vin de la Bruxelles, cu haine, maniere și oratorie occidentală, și când kilogramele de zahăr și ulei, au fost înlocuite cu tot ce se poate produce în lumea asta mare, vânzarea sufletului și a țării nu se mai numește fărădelegea fărădelegilor, ci integrare în lumea ”civilizată”. Dar efectele reale, sufletești și fizice, asupra poporului român, pur și simplu decimat de această integrare, nu mint, așa cum o fac politicienii și intelectualii noștri vânduți.
Și exact așa, ca de ”creștini integrați”, ne este și comemorarea mărturisitorilor Ortodoxiei din perioada comunistă: ”civilizată”, nu ortodoxă…. Filosofică, nu duhovnicească… Cu duhul lumii, nu cu Duhul Sfânt…..”
http://www.zf.ro/business-international/principala-stire-din-europa-mario-draghi-a-decis-sa-nu-opreasca-tiparnita-de-bani-a-bce-iar-acest-lucru-inseamna-ca-dobanzile-la-euro-vor-ramane-scazute-inca-o-buna-perioada-de-timp-16792141
Cresterea nivelului de trai vine la pachet cu pervertirea morala a societatii, diavolul este foarte abil, stie din antichitate, daca au paine si circ oamenii sunt pregatiti sa accepte orice. Nu intamplator in Grecia teoria genului, incinerarea si moartea asistata sunt promulgate in primul an de revenire economica. Cresc pensiile, salariile la noi, adoptam legea obligativitatii vaccinarii, amanam la infinit referendumul, aruncam la cosul istoriei crestinismul, promovam islamul, legalizam in curand casatoriile homosexuale si alte spurcaciuni inaintea lui Dumnezeu. Parintele Elpidie a fost luminat de Dumnezeu:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/parintele-elpidie-al-3-lea-razboi-mondial-religie-universala-foamete-provizii-alimente-disperare-cipru-grecia-distrugerea-turciei-dictatura-control-pecete-cipuri-prigoana-sfinti-incredere-dumnezeu/
Bine spunea IPS Neofit, Doamne Iisuse da-mi rabdarea si credinta sfintilor, ca sa putem traversa ororile care ne asteapta.
https://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Memoriul-prin-care-medicii-din-Constanta-cer-eliminarea-obligativitatii-vaccinarii.-%E2%80%9EMedicul-trebuie-sa-se-asigure-ca-interesul-si-binele-fiintei-umane-prevaleaza-interesului-societatii-ori-al-stiintei-147071
Scoala Brancoveneasca, un grup Pro Vita activ, acum si medici marturisitori, cinste constantenilor.
Tare mult mi-am dorit sa se inmulteasca Scoala Brancoveneasca de la Constanta in toata tara… Dar abia in Timisoara mai au o filiala, din cate stiu eu…
Domnul sa ii intareasca intru Adevar!