SCANDALUL DEZINFECTANTILOR SAU ANATOMIA MORTII. Medicul TEOFIL LUNGU: “Să fie clar pentru toată lumea, serviciile știu de toate acestea!”/ Reactii haotice in sistemul sanitar. MEDICINA DEFENSIVA/ Dezinfectantii diluati au fost folositi si in RETELE PRIVATE

13-05-2016 16 minute Sublinieri

TeofilLungu

Unul dintre cei mai valoroși chirurgi români  trage un semnal de alarmă în scandalul dezinfectanților! Medicii trebuie să vorbească, nu să stea ghiocei! Profesorul doctor Teofil Lung, ani buni  șeful Clinicii de chirurgie oro-maxilo-facială din Cluj Napoca, acuză problemele din sistem și pe cei care le tolerează.

-Domnule prof. dr., cât de grav vi se pare scandalul cu dezinfectanții?

 Prof. dr. Teofil Lung:  Povestea era de așteptat.  Era o chestiune de timp până când să explodeze pentru că totul ține de politica de zeci de ani privind achizițiile și relația care există între firmele ce vând astfel de produse și cei care conduc spitalele din România.

-Dar și dvs ați condus ani buni o secție.  Ați avut înțelegeri cu distribuitorii de produse sanitare?

Prof. dr. Teofil Lung:  Să știți că nicio secție de spital nu este ordonator de credite. Toate achizițiile trec prin conducerea spitalului.  Tu, ca șef de secție, poți spune că o lamă de bisturiu nu e bună și că alta , de la o altă firmă, e mai de calitate. Doar că șefii spitalului pot răspunde simplu: nu avem relații comerciale cu acea firmă. Sunt nenumărate trucuri de care se folosesc cei care au interese să iasă pe dos de cum ar trebui să fie. Și, să fie clar pentru toată lumea, serviciile știu de toate acestea. Au oameni în spitale, ca pe vremuri. Se știe cine, ce face!  Dacă vezi că nu-ți poți face meseria, însă, strigi!

-Stă în picioare scuza că nu sunt bani pentru produse de calitate?

Eu am întrebat doi miniștri ai Sănătății dacă sunt bani destui ca sistemul să funcționeze.  Am întrebat public. Au răspuns amândoi că DA. Atunci era vorba despre achiziția excesivă de medicamente.  Un om ajungea să aibă pe o rețetă și câte 12 medicamente. Pentru fiecare organ presupus a fi bolnav câte unul.  Vă dați seama ce se întâmplă în organism când este bombardat cu asemenea substanțe de sinteză?  Care, da, într-adevăr, au o acțiune rapidă, miraculoasă. Doar că efectele pe termen lung SUNT DEZASTUOASE. 

Eu am o vorbă: dacă românii din România asta frumoasă erau atât de bolnavi acum 100 de ani cum sunt azi , nu mai existam ca nație!Dependența de pastile este catastrofală.  Lăsând la o parte că ele nu-și mai fac efectul dacă sunt prost administrate. Cum se întâmplă cu antibioticele!  Este, să știți, aceeași problemă și cu dezinfectanții.  Toată lumea știe ca substanțele  care opresc dezvoltarea microbilor și cele care i omoară trebuie adaptate realității, trebuie schimbate mereu pentru că tulpinile microbiene se obișnuiesc cu ele.  Se ajunge, dacă lucrurile nu sunt atent observate și controlate , ca aceste substanțe să devină ele însele mediu de cultură. Dar pentru asta există epidemiologi din spitale, pentru că eu insist să spun că trebuie să ne uităm la noi în bătătură!  Epidemiologii trebuie să fie sperietorile secțiilor! Dar înainte de asta, ei și toți cei care le sunt superiori ierarhic, au rolul de îndrumare și apoi de control și de sancționare. În România, toți amendează, dar nimeni nu e capabil să explice cum ar trebui rezolvate problemele. Aici se vede cât sunt de buni profesioniști. Când spuneai pe vremuri Sanepid, tremurau toți!  Erau reguli clare care nu se mai respectă.

-Aud medici care spun, eu te operez, dar ce va fi după, nu garantez! Sigur ați auzit și dvs asta!

Mie nu mi-a fost niciodată frică de infecțiile intraspitalicești. Niciodată.  N-am fost membru niciunui partid. În loc să-mi dea , mi-au luat. Am operat mult în condiții precare.  Asta ține de fiecare secție în parte și de respectul pe care îl acorzi muncii fiecărui om. Femeia de serviciu nu e cenușăreasa sistemului. Este parte din sistem și trebuie tratată ca atare.  O banală cârpă cu care ștergi pe jos și pe care o plimbi dintr-o parte în alta poate fi o nenorocire. Am să vă spun pe scurt cum au dat examen cu mine niște femei de serviciu.  Asta pentru că am fost pus în situația de a o selectă pe una din ele pentru un post.  Știți  că legislația de acum spune că femeile de serviciu trebuie să dea examen scris! O aberație. Le-am strâns pe toate și le-am spus. Vreau să mă duceți la dvs acasă.  Au fost extrem de mirate. M-au dus. Am văzut cum aveau în bucătărie, în baie și…balcon. Niciuna nu a trecut testul. Decât un om slab, mai bine  lipsă. Nu mai avem deloc cultura lucrurilor simple.  Medicii trebuie să-și asume! E un lasă-mă să te las adus la politică de stat.  Aud medici care se plâng. E mizerie în spital! Păi, cine vor să le facă ordine? Una e diluția unei substanțe și alta e …curățenia!

-Pot medicii să controleze asta?

 Ei beneficiază. Nu sunt orbi! Au responsabilitate. Aud, văd o problemă, trebuie să spună, nu să tacă. Este o frică atât de mare în societate! Ca înainte de ‘89. Foarte mulți oameni cu capetele plecate ca ghioceii.  Eu vă spun, după zeci de ani de muncă și experiență: un bun profesionist, care e stăpân pe el, nu e fricos, că știe că-și poate câștiga pâinea oriunde.  Eu le-am spus întotdeauna celor care au încercat să-mi pună bețe în roate: eu și-n pușcarie o să mănânc o pâine mai bună ca a voastră, în libertate.  Dvs știți că din 300 de studenți câți scot Universitățile (la Cluj n.n.) pe bandă rulantă, într-un an, abia dacă pot fi medici 50? Și, din aceștia,  cei mai buni pleacă! Și, culmea, se scot posturi la concurs pentru cei care au tată, mamă sau partidul în spate.  Toți sunt… copiii cuiva! Am spus public și asta, în fața a zeci de rectori și-n fața unui ministru al educației. 70 la sută dintre absolvenții de medicină nu au acoperire profesională! Era să mă linșeze mediul academic, despre care pot spune că s-a transformat în vânător de bani.

-V-ați opera în România?

 M-am operat în România. Și operez la rându-mi în România, în două spitale private.  Vin români de peste tot din lume să-i fac bine. Repet, ce se întâmplă acum în spitale, ține de cei care lucrează acolo. De la manager, la medici, până la femeia de serviciu.

– Câtă crezare dați felului în care statul se luptă acum să afle cine e vinovat în scandalul dezinfectanților?

 Ce observ este că România, fiind o colonie, se bat mulți pentru piața ei. Așa că nu e de mirare că firmele românești dispar una după alta. Și, încă un lucru, credeți că dacă voiau să controleze firma asta cu probleme acum, n-o puteau face în toți anii aceștia? Știți câte bariere sunt în sistem astfel încât niciun medicament sau produs să nu ajunga în spitale, să pună în pericol viață oamenilor? Nenumărate.  Din vârf, din minister, până în spitale. Trecând prin tot felul de comisii de specialitate.

– Dar țara este condusă acum de tehnocrați!

Da. Ei au venit contra curentului politic. Dar se poartă ca și cum ar fi marionete în mâinile politicienilor. Este un paradox ordinar: tehnocrații ăștia au ajuns să credibilizeze clasa politică împotriva căreia au venit  la putere, să conducă România.

IDEI/CITATE

1 În România, toți amendează, dar nimeni nu e capabil să explice cum ar trebui rezolvate problemele

2 Când spuneai pe vremuri Sanepid, tremurau toți!  Erau reguli clare care nu se mai respectă.

3 Am spus public și asta , în fața a zeci de rectori și-n fața unui ministru al educației. 70 la sută dintre absolvenții de medicină nu au acoperire profesională! Era să mă linșeze mediul academic, despre care pot spune că s-a transformat în vânător de bani.

4 Știți câte bariere sunt în sistem astfel încât niciun medicament sau produs să nu ajunga în spitale , să pună în pericol viață oamenilor? Nenumărate.  Din vârf, din minister, până în spitale.

5 Ce se întâmplă acum în spitale, ține de cei care lucrează acolo. De la manager, la medici, până la femeia de serviciu.

Operații amânate

Unitățile sanitare au început verificarea stocurilor și înlocuirea dezinfectanților furnizați de Hexi Pharma, în urma deciziei luate miercuri de Ministerul Sănătății. În spitalele care îşi procură dezinfectanţii din alte surse nu au fost probleme, însă în câteva spitale au fost amânate operațiile. Este cazul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti, unde nu s-a operat  în cursul dimineții. „După ce ne-am convins că noile reguli cu produse Hexi Pharma nu afectează, s-a reluat programul operator”, a anunțat purtătorul de cuvânt al spitalului. În alte patru unități s-a operat ieri doar în regim de urgenţă: Spitalul Judeţean Dolj, Spitalul Judeţean Olt, Spitalul Judeţean Teleorman și Spitalul de Pediatrie din Galaţi.

Audierea „simplilor angajați”

Din dispoziția procurorilor, la IGPR a început ieri audierea „simplilor angajați” de la Hexi Pharma – au anunțat surse judiciare. Patronul firmei Hexi Pharma, Dan Condrea, a fost audiat marți la Parchetul General, iar miercuri directorul general al societății, Flori Dinu.

Hexi Pharma, 40% din piață

„Nu putem să facem verificări în toate spitalele din România, sunt 400 de spitale. Acţiunea este începută cu ceva vreme în urmă. Concentrarea noastră este în acest moment pe modul în care se făceau achiziţiile, dar, repet, nu luat pe fiecare spital şi fiecare achiziţie în parte, ci cum a ajuns această companie Hexi Pharma să deţină o poziţie importantă în piaţă (…) pe datele noastre avea undeva aproape jumătate din piaţa totală de dezinfectanţi, spre 40%”, a declarat joi șeful Corpului de control al premierului, Valentin Mircea, citat de Agerpres.

Sesizare încă din 2014

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Mureş a sesizat Ministerul Sănătăţii încă din anul 2014 asupra unui produs biocid de la Hexi Pharma, după ce a depistat neconcordanţe între avizul de plasare pe piaţă şi informaţiile de pe etichetă. Şeful DSP Mureş, dr. Adrian Mureşan a declarat joi, pentru Agerpres, că în urma autocontroalelor pe produsele biocide provenite de la Hexi Pharma, din cele opt spitale din judeţ doar la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş au rezultat trei probe neconforme.

Cronologia scandalului Hexi Pharma

* O anchetă realizată de Gazeta Sporturilor arată produsele fabricii Hexi Pharma, liderul pieţei de dezinfectante folosite în spitalele România, sunt diluate chiar şi de 10 ori. Este vorba de substanţe folosite de medici pentru a se spăla pe mâini, pentru sterilizarea bisturiurilor, pentru curăţenie în sălile de operaţie. Peste 300 de unităţi medicale din 40 de judeţe ale ţării folosesc produsele Hexi Pharma, deţinută de afaceristul Dan Alexandru Condrea.

* Anchetele continuă. Reiese că mai multe Direcţii de Sănătate Publică au semnalat Ministerului Sănătăţii că substanţele Hexi Pharma nu respectă concentraţiile de pe etichetă, însă şefii de la Bucureşti nu au reacţionat. Mai mult, singurele analize ale dezinfectanţilor se fac în laboratorul Unilab, care are administratori comuni cu Hexi Pharma. Ministrul Sănătăţii, Achimaş Cadariu, recunoaşte că aprobarea dezinfectanţilor utilizaţi în spitale se face verificându-se doar actele de provenienţă, nu şi prin teste chimice. Parchetul se sesizează din oficiu.

* Ministrul Achimaş Cadariu ordonă un control în 208 spitale unde sunt realizate 3.526 de teste de sanitaţie. Rezultatul anunţat – sub 5% teste neconforme. Imediat apar suspiciuni. Testele au constat în luarea de probe cu beţigaşe de pe suprafeţe din spitale. Produsele Hexi Pharma nu au fost controlate direct. Iniţial se ascunde informaţia că 50 de spitale mari din ţară au picat testul. Ministerul Sănătăţii publică lista acestor unităţi la presiunea presei şi a cetăţenilor.

* Controalele sunt coordonate de preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila. Anchetele jurnalistice arată că un congres al acestei societăţi a fost sponsorizat, în trecut, de Hexi Pharma. În plus, metoda de control nu este cea recomandată de Comisia Naţională pentru Biocide, ci una care, în trecut, a arătat că procentul infecţiilor intraspitaliceşti din România este de 0,2%, procent în care până şi ministrul Achimaş Cadariu spune că nu crede.

* Felul în care au fost realizate controalele scoate lumea în stradă. Treptele Ministerului Sănătăţii sunt mânjite cu vopsea roşie. A doua zi, câteva sute de oameni protestează în Piaţa Universităţii şi în faţa ministerului. După două zile, ministrul Achimaş Cadariu îşi prezintă demisia. Mandatul său este preluat de premierul Dacian Cioloş, care înfiinţează un comitet de specialişti şi dispune un set nou de controale.

* SRI anunţă că a trimis peste 100 de informări, în ultimii cinci ani, în legătură cu neconformitatea produselor folosite la dezinfecţii în spitale către miniştrii Sănătăţii, prefecţi, primari, preşedinţi de Consilii Judeţene, premieri sau Preşedinţie. Miniştrii Sănătăţii din ultimii cinci ani neagă sau nu comentează această informaţie. Anchetele jurnalistice arată că şi SRI a făcut 63 de achiziţii directe de la Hexi Pharma în ultimele 12 luni.

* Testele realizate în laboratoarele Icechim pe 10 produse Hexi Pharma arată că toate sunt neconforme. O soluţie folosită de medici pentru spălarea pe mâini e găsită diluată de 2.500 de ori. Hexi Pharma anunţă că îşi încetează activitatea.

● Zeci de medici anunță că nu vor mai intra în sălile de operație și amână intervențiile chirurgicale care nu sunt urgente; ● S-a ajuns să se practice medicina defensivă: doctorii spun că sunt obligați să prescrie doar antibioticele cele mai puternice, chiar pacienții le cer asta, din teama, și a unora și a celorlalți; ● În spitale s-a ordonat retragerea dezinfectanților Hexi Pharma, dar nu au fost aduși peste tot alții în loc

Ministerul Sănătății a dat, ieri, o informare prin care anunța că în cinci mari unități sanitare din țară se fac intervenții chirurgicale doar în regim de urgență. Acestea ar fi: Spitalul Judeţean Dolj, Spitalul de Pediatrie din Galați, Spitalul Judeţean din Olt, Spitalul Județean din Teleorman și Institutul de Pneumologie „Marius Nasta” din București.

„Au fost dispuse măsuri pentru remedierea situaţiei cu celeritate, astfel încât, în cursul zilei de mâine să se poată relua fluxul normal al activităţii chirurgicale”, anunță ministerul, dar sunt slabe șanse ca cineva să-i poată convinge pe medici să riște viața pacienților lor cu bună știință și pe propria răspundere! Iar finalul comunicatului aruncă responsabilitatea direct în curțile DSP-urilor și ale spitalelor: „Ministerul Sănătăţii a solicitat Direcţiilor de Sănătate Publică să comunice unităţilor sanitare cu paturi întreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru desfăşurarea serviciilor medicale în condiţii de siguranţă pentru pacienţi, prin asigurarea cantităţilor corespunzătoare de produse biocide, altele decât cele fabricate de firma Hexi Pharma”.

Dimensiunile unui dezastru național

Dezastrul e însă infinit mai mare decât vrea ministerul să înțelegem. În alte spitale din București și din țară, șefii de secție amână deja intervențiile pentru că niciunul nu vrea să fie acuzat că pune în pericol viața pacienților, mai ales că li s-a impus să retragă toate dezinfectantele pe care le au, dar nu se grăbește nimeni să le aducă altele în loc. Iar dacă sunt nevoiți să opereze, atunci dau pacienților cele mai puternice antibiotice.

„Nu ne rămâne decât să-i punem, inclusiv la o apendicită banală, pe carbapeneme (n.r. – din clasa de antibiotice forte, cu inel beta-lactamic, care afectează peretele celular). Pentru că la cea mai mică infecție vom fi acuzați de genocid! De la admisia în spital, pacienții cer să fie acoperiți de antibiotice ca să nu ia vreo infecție. Mai rău de atât nu se poate, și nimeni, absolut nimeni nu spune nimic despre aceste antibiotice nenorocite. Se încep antibioterapii cu Tigecyclină de frica Clostridium difficile (n.r. – bacil gram pozitiv care distruge flora din intestinul gros). Este ultimul antibiotic de pe piață! De rezervă! Colistin se dă la toată lumea. La controalele făcute înainte, de minister, se găseau zeci de etichete greșite și nu s-a luat nicio măsură. Iar acum au două etichete greșite și avem isterie în masă. Nicio altă măsură nu s-a luat, cu excepția faptului că nu se mai operează decât sub Meronem, Linezolid, Colistin, Klacid și Voriconazol (n.r. – antifungicid de ultimă generație, foarte scump)”, ne explică un medic de la secția ATI a unui spital.

Improvizații pentru pacienții din „Urgență”

Fapt confirmat și deslușit, în exclusivitate pentru EVZ, și de doctorul Florin Chirculescu. Chirurgul de la Spitalul Universitar de Urgență București explică ce înseamnă medicina defensivă și de ce s-a ajuns la ea. Ce-l interesează pe medic? Să meargă pacientul bine și, atunci când sunt situații care scapă de sub control, să poată arăta oricărei instanțe că a luat toate măsurile posibile astfel încât pacientul să fie în siguranță.

Asta înseamnă medicina defensivă. Ea a apărut în Statele Unite, unde erau mulți pacienți care chemau în instanță spitalele, dacă nu le convenea ceva. Vă dau un singur exemplu: rata practicii de medicină defensivă pe Coasta de Est, adică zona Baltimore – Philadelphia, din SUA, este imensă. 90% dintre medicii de acolo practică medicina defensivă! În condițiile în care lângă Baltimore e și Harvardul, Ierusalimul medicinei mondiale. Și totuși există această practică (…). Se întâmplă deja lucrul acesta și la noi, la nivel de sistem”, spune chirurgul.

Antibioticele puternice, riscante și costisitoare

„Tratamentele cu antibiotice puternice sunt, însă, extrem de scumpe și au efecte adverse care pot fi, în cazuri extreme, chiar mortale”, spune chirurgul.

„Medicina defensivă vine la pachet cu costuri mari, iar în ceea ce privește tratamentul – cu selectarea unor populații bacteriene multirezistente, care duc la boli și mai grave, cu costuri și mai mari. La noi, toate costurile astea vor avea un impact extrem de nefast asupra practicii medicale, pentru că suntem săraci, foarte săraci. (…) Acum, la cel mai mic semn că pacientul are infecție, nu o să mai dăm Cefort, să zicem, la noi protocolul e Cefort plus Gentamicină, ci te apuci, frate, să-i dai Metronidazol. Dacă ți se pare că rezistă febra, treci la antibiotice mai forțoase decât acestea, Avelox – de exemplu. Nu ne convine? Mai avem de rezervă altele și mai tari”, explică dr. Florin Chirculescu.

Tot el ne explică și care sunt riscurile și repercusiunile acestor tratamente agresive: „Nu există antibiotic pe care noi să-l dăm și care să nu vină la pachet cu efecte secundare. Orice antibiotic tare afectează ficatul, punem o mare povară asupra secreției hepatice și se excretă prin urină. Adică pune o altă mare povară asupra rinichilor și așa mai departe. Antibioticele cele mai sigure pentru om sunt penicilina, ampicilina, oxacilina, care au efecte secundare puține”.

Dr. Monica Pop: „Rușine pentru această manipulare grosolană!”

„Eu, împreună cu alte, multe zeci de pacienți din toate structurile sociale, am fost operați recent la Floreasca (Spitalul de Urgență Floreasca din București, n.r.), de chirurgii care s-au spălat pe mâini cu ce aveau. Nici măcar unul nu a făcut vreo infecție după! Dacă ar fi fost cum se spune, muream toți sau aproape toți! Rușine pentru această manipulare grosolană! E clar că se vrea distrugerea sistemului de sănătate”, a scris dr. Monica Pop, managerul Spitalului de Oftalmologie din București, pe pagina sa de Facebook.

[Sa mai sustii la aceasta ora ca scandalul dezinfectantilor e doar o manipulare, e deja suspect… – nota C.Or.]

Amenințări de la Fabrica „Antibiotice” Iaşi

Afirmaţia publică a medicului Cătălin Cîrstoveanu, Șeful Secției de Terapie Intensivă nou născuți în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie” din București, referitoare la lipsa de efect a medicamentelor generice produse în România, este considerată extrem de gravă de conducerea SC „Antibiotice” Iaşi SA. Într-un comunicat transmis redacţiei, se spune că au fost solicitate dovezi ştiinţifice spitalului cu privire la lipsa de efecte a medicamentelor generice și la „efectul placebo” al unor antibiotice. În caz contrar, medicul și spitalul, în cadrul căruia au fost făcute publice afirmațiile, vor fi acţionați în judecată.

Traian Băsescu pune o întrebare gravă: „De ce Spitalul SRI s-a aprovizionat cu dezinfectanți de la Hexi Pharma, dacă știau că sunt apă chioară?”

Fostul şef al statului a reacţionat, pe Facebook, în scandalul dezinfectanţilor. Redăm mai jos textul:

1Hexi Pharma aprovizionează, de ani buni, sistemul sanitar şi şcolile din România cu substanţe dezinfectante, devenind astfel cel mai mare furnizor de dezinfectanţi din România.

2Hexi Pharma aprovizionează, tot de ani buni, şi Spitalul SRI (63 de contracte cu încredinţare directă în ultimii 2 ani).

3Firma franceză ANIOS a făcut în 2012 analiza substanţelor Hexi Pharma şi a constatat că acestea sunt falsificate.

4SRI susţine că a trimis 100 de informări către factorii de decizie că Hexi Pharma falsifică substanţele dezinfectante vândute spitalelor şi şcolilor.

Mă întreb:

● Măcar una dintre acestea a trimis-o la Parchet? (la mine nu a ajuns niciuna)

● Există măcar o singură informare care pomeneşte numele Hexi Pharma ca falsificatoare a dezinfectanţilor?

● De ce Spitalul SRI s-a aprovizionat cu dezinfectanţi de la Hexi Pharma dacă ştiau că aceştia sunt apă chioară (falsificaţi)?

● Cum de nu a aflat SRI-ul că cea mai mare firmă de dezinfectanţi din lume, ANIOS, a făcut în Franţa acum patru ani analiza produselor Hexi Pharma şi a constatat că sunt falsificate?

Substanţele furnizate Spitalului SRI de către Hexi Pharma erau diluate ca pentru tot poporul sau pentru ei era comandă specială, cu respectarea reţetei? Din cauza infecţiilor din spitale, au murit cu zile zeci de mii de oameni în ultimii ani, iar sănătatea publică este o problemă de siguranţă naţională. (Gabriela Dinescu)

„România a dat totul pe doi lei”

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru EVZ, fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu (foto), a lansat ipoteza unor interese ascunse în spatele scandalurilor din spitale.

În continuarea discuţiei purtate cu Nicolae Bănicioiu, acesta a afirmat că declaraţia lui Patriciu Achimaş-Cadariu, care şi-a motivat demisia prin „diferenţele de abordare” dintre el şi primministrul Dacian Cioloş, l-a pus pe gânduri. Bănicioiu a afirmat că „poate cineva are interesul să pice sistemul public”. Redăm în continuare interviul.

– EVZ: Şi dacă pică, ce rezolvăm?

– Nicolae Bănicioiu: Nimic. Nu-mi explic, mai ales că banii au fost negociaţi (pentru construcţia a cinci spitale-n.r). E a doua oară când Corina Creţu a zis asta „cum rămâne cu spitalele astea? Le faceţi sau nu, că pierdeţi banii?”. Dacă-i pierdem pe ăştia, nu mai luăm nici tura următoare.

– Insist. De ce se întâmplă lucrurile astea?

– Nu există explicaţie logică. Cioloş vorbeşte numai în lozinci. Şi eu am întrebat cum eliminăm infecţiile. De 25 de ani ne chinuim să facem spitalele astea (noi n.r.). Ei nu realizează că pierd.

– Bun, pică sistemul public! Ce se întâmplă după?

– Nu ştiu, privatizare. Bănuiesc că asta se întâmplă.

– Cine ar putea să cumpere spitalele? Sunt sume imense…

– Din moment ce pică, nu vor mai fi sume imense. România a dat totul pe doi lei. Ce, combinatele s-au vândut scump? Eu cred că numai companii mari le-ar lua.

– Care sunt cele mai mari companii?

– Mă interesez și-ți spun.

Dr. Bogdan Tănase: „Sistemul de sănătate este o sursă de venituri ilicite pentru multă lume”

Președintele Alianței Medicilor, dr. Bogdan Tănase, a criticat declarațiile fostului ministru Bănicioiu: „Înainte să avanseze aceste ipoteze, domnul fost ministru ar trebui să răspundă întrebării: Cum a ajuns Hexi Pharma să fie distribuitor şi să deţină un anumit monopol pe piaţa dezinfectanţilor, inclusiv pe timpul ministeriatului său? El ridică un steag care se agită ori de câte ori este vorba de a face o schimbare în sistem, şi anume steagul privatizării. Ne amintim că a fost ridicat de mai multe ori. Practic, se agită de câte ori se încearcă o schimbare reală în sistemul de sănătate. Probabil că sistemul de sănătate, aşa cum este, este o sursă de venituri ilicite pentru multă lume şi o schimbare ar tăia aceste surse de venituri. Eu cred că o decizie ca cea a privatizării trebuie fundamentată, nu trebuie luată pe intuiţii. Trebuie analizate datele din sistem, pe care noi nu le avem şi trebuie făcute de oameni de meserie, specializaţi în politici sanitare. Nu am cum să cred că sistemul s-ar salva dacă s-ar privatiza spitalele. Nu sunt specialist în politici sanitare. Eu nu sunt nici pro, nici contra privatizării. Spitalele publice trebuie să rămână publice. Părerea mea se bazează pe intuiţie, nu pe date concrete.” (Gabriela Dinescu)

  • Synevo are anual 2,7 milioane de clienți în România și 300.000 în Bulgaria.
  • Inițial, rețeaua din București a spus că nu crede că distribuie Hexi Pharma în Bulgaria, dar Sofia a confirmat și apoi a recunoscut și Bucureștiul.
  • ”Chiar acum retragem Thor-ul și celelalte produse din centrele noastre”, au declarat vineri, 13 mai, bulgarii pentru Gazetă.
  • Sanador și Regina Maria au anunțat că au retras produsele Hexi Pharma, MedLife a răspuns evaziv, iar Medicover a răspuns după publicare: ”N-am folosit”.
  • La Spitalul de Arși însă, imaginile de astăzi de dimineață arată că șefii spitalului au decis să se opereze tot cu produsele diluate Polyiodine și Hexio-Scrub.
  • O jurnalistă din Bistrița a obținut de la DSP-ul local cifra reală a infecțiilor cu Clostridium Difficile: 78 într-un singur an!

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Joi, 12 mai, guvernul bulgar a comunicat presei din țara vecină că „Am verificat 52 de spitale. Pe teritoriul nostru nu s-au folosit dezinfectante românești Hexi Pharma”.

S-au grăbit.

Dialog cu Mariana Colcigeanu, director de vînzări și marketing la Synevo, cea mai mare rețea din România de analize medicale de sînge:

– Bună ziua, ați utilizat produse Hexi Pharma?
– Da, dar le-au folosit asistentele pentru mîinile lor. Produsele nu au intrat în contact cu pacienții.

– Am înțeles. Și pentru ce le-ați utilizat?
– V-am spus, pentru dezinfectare. Însă la noi, la Synevo, toate acele și celălalt instrumentar folosit sînt sigilate.

– Cînd unui pacient i se dezinfecta mîna înainte de a fi înțepat pentru sînge nu i se dădea cu aceeași substanță ca la asistente?
– Nu. Cînd se ia sînge de la un pacient el este dezinfectat cu tampon de unică folosință, cu spirt.

– Și acum ce s-a întîmplat cu produsele Hexi?
– Nu le mai folosim. Avem și altele, am luat și de la alte firme.

– Din informațiile ziarului, produsele Hexi au ajuns și la centrele de recoltare Synevo din străinătate, cel puțin din Bulgaria, unde sîntem siguri că au ajuns. Ne puteți confirma?
– La Synevo România nu se fac achiziții de materiale pentru grupul Synevo. Sîntem parte a unui grup internațional, dar sîntem și o rețea de centre de recoltare din România.

– Da, sînteți cea mai mare rețea din România. Dar alta era întrebarea. Sursele noastre susțin că ați livrat dezinfectanți Hexi Pharma la cele 24 de centre Synevo din Bulgaria. Ne puteți confirma, vă rugăm?
– O să mă interesez, revin.
(…)

În așteptarea telefonului de la București, vorbim la clinica Synevo de la Sofia.

Bulgarii confirmă din prima.

Sofia: „Chiar acum renunțăm la Thor”
– Bună ziua, ne puteți spune dacă centrele Synevo din Bulgaria folosesc dezinfectanți aduși din România, Hexi Pharma?
– Da, da, înțeleg la ce situație vă referiți.

– Deci folosiți Hexi.
– Da, da. Vă referiți la Thor, la…

– Da, exact! Thor e unul dintre produse.
– Da. Am primit un telefon din România și am renunțat la acești dezinfectanți.

– De când îi foloseați?
– Hmmm… 2015.

– Până când?
– Până azi. Azi a primit un coleg un telefon și am început să renunțăm la dezinfectanți. Chiar acum îi strîngem.

(…)

Revine cu un telefon și Mariana Colcigeanu, de la Synevo București.
– Aveți un răspuns?
-Am vorbit cu colegul meu pe Balcani și mi-a confirmat că într-adevăr am dat și în Bulgaria. Dar acum doi ani, un singur lot.

– Acum doi ani?
– Acum doi ani, da.

Poate că a fost un lot mai mare, care a durat doi ani. Interesant e că Hexi nu are produse pe lista de biocide aprobată de Ministerul Sănătății din Bulgaria.

Synevo are 24 de centre în 10 orașe din Bulgaria. Pe listă sînt orașe mari precum Sofia (7 centre), Plovdiv (7 centre), Stara Zagora și Loveci.

Synevo reprezintă o rețea internațională de laboratoare de analize medicale.

Am încercat să aflăm dacă produsele Hexi au ajuns și în alte țări. Synevo Moldova neagă ferm, iar Synevo Polonia spune că nu i se pare cunoscut numele firmei.

„Nu, nu, noi nu folosim așa ceva! Ați sunat la Synevo Republica Moldova, nu în România. Acolo se folosesc”
Andrei Șevcenco, director Synevo Rep. Moldova

„Hmmm… Nu am auzit despre așa ceva, această denumire. O să mă consult și cu ceilalți colegi și vă voi da un răspuns”
Andrzej Marszalek, director medical Synevo Polonia 

Synevo nu este singura rețea medicală privată care a folosit antiseptice Hexi Pharma. […]/ integral pe tolo.ro

Sindromul hemolitic uremic revine în județul Argeș. O fetiță de 1 an și opt luni a fost adusă în stare gravă la spitalul Marie Curie din București, iar medicii au decis montarea unui cateter pentru a începe dializa.

Potrivit datelor furnizate de prefectul județului Argeș, Cristian Soare, părinții fetiței au ajuns cu aceasta la Spitalul de Pediatrie din Pitești vineri, afirmând că au observat primele scaune cu sânge la copil în cursul zilei de miercuri.

Trei copii au murit în primele luni ale anului oficial din cauza Sindromului hemolitic uremic. Nici până astăzi părinții micuților care au murit nu au primit explicații clare despre cauza morții.

Conform unor date de la Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate, prelucrate de Școala de Sănătate Publică, anul trecut au murit nu mai puțin de 22 de copii diagnosticați cu același sindrom.

Nu am comentat până acum scandalul HexiPharma pentru că am vrut să am întregul tablou.
Constatarea: este șocant!

Pe moartea oamenilor din spitale s-a făcut un comerț cu zeamă biocidă diluată și vândută la suprapreț.
SRI spune că a anunțat factorul politic, inclusiv președinția, încă de acum opt ani. Președinții spun că nu-i adevărat. Grenada dezamorsată este aruncată, în disperare, de la unul la altul. Aflăm, printre altele, că Băsescu, pe vremea când era primar, a dat firmei în cauză un sediu intr-un spațiu comercial central la un preț de garsonieră.
Asistăm la un genocid împotriva românilor în care implicațiile și ramificațiile sunt cutremurătoare. Practic, nu există segmente neimplicate in acest sistem de ucidere in masă care parazitează, paradoxal, bugetul numit “al Sănătății”.

Un medic cunoscut a cerut să fie controlate și medicamentele ajunse în spitale, pe care le bănuiește ca fiind “diluate”, adică fake-uri vândute în ambalaje sclipitoare. Dacă adăugăm și copiii care au murit sau au rămas cu sechele teribile pe toată viața din cauza vaccinurilor, avem un tablou al orgiei în care la vârf este o mafie transpartinică cu ramificații în servicii si cu coordonare din marea industrie Pharma, pentru care esența este profitul cu orice preț, inclusiv cu prețul vieții bolnavilor, fie că sunt copii, maturi sau bătrâni.

Pacienții, deci cei care ar trebui vindecați sau imunizați, sunt trimiși la groapă sau devin legume pe viață.
Sunt momente în care cred că pedeapsa cu moartea ar trebui să existe pentru asemenea monștri, care ucid in masă doar pentru profit.

Nenorocirea va face că acest dezastru va fi folosit de corbii necrofagi din corporații care vor profita ca să sfâșie cadavrul putrefact si plini de viermi locali al Sănătății tot în beneficiul lor și împotriva cetățeanului, prin direcționarea presei vândute și manipularea masei de tineri frumoși și liberi. Se va cere, desigur, privatizarea spitalelor, chestiune care va însemna ca accesul la sănătate să devină prohibit pentru cei peste 70% dintre angajați care au salarii foarte mici, pentru pensionari și familiile cu mulți copii. Tot o condamnare la moarte, doar că indirectă.

Dată fiind magnitudinea nefirească a acestui scandal, cred că vor fi trași la răspundere doar “viermușii” locali, poate pedepsiți exemplar dar speriați suficient de tare ca să mai arate cu degetul în sus, spre cioclii mari din servicii, politică și capii din industria Pharma.


Categorii

1. DIVERSE, Iulian Capsali, Medici crestini, Servicii secrete, Sistemul romanesc de sanatate

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “SCANDALUL DEZINFECTANTILOR SAU ANATOMIA MORTII. Medicul TEOFIL LUNGU: “Să fie clar pentru toată lumea, serviciile știu de toate acestea!”/ Reactii haotice in sistemul sanitar. MEDICINA DEFENSIVA/ Dezinfectantii diluati au fost folositi si in RETELE PRIVATE

  1. Si totusi, ceva nu face clic la imbinare, in mintea mea, desigur. S-a spus despre firma concurenta Anios, cum ca ar fi dezvaluit din 2012 faptul ca HexiPharma dilueaza produsele. In contextul in care firma Anios a fost acuzata de trucarea licitatiilor. Si ca mai sunt si alte firme care vand produse necorespunzatoare. Cred ca de fapt nu doar sistemul nostru de sanatate este vizat, ci intregul sistem sanitar, doar ca la noi, din exces de zel (ca sa nu spun altfel), dilutiile au fost ceva mai mari. Nu ati observat oare ca de la #Colectiv incoace se vorbeste tot mai des despre schimbare? Mi-amintesc despre cuvintele unuia dintre avocatii patronilor de la Colectiv, undeva la vreo 2 saptamani dupa nenorocire, dupa demisia lui Ponta: traim momente istorice, un moment zero, cand se trage linia in legatura cu multe aspecte sociale si politice. Sigur stiau ceva mai multe decat noi.

  2. O masura destul de eficace in ceea ce priveste protectia antimicrobiana este asa-numitul cupru antimicrobian. In occident sunt deja destule spitalele care folosesc diverse elemente din cupru antimicrobian, cum ar fi de pilda clantele de la usi, barele de sustinere, suporturile medicale, mobilier din metal, orice al element care poate fi atins deseori.
    Am inteles ca avem rezerve destule de cupru in tara, ramane problema exploatarii si prelucrarii lor.

    http://copperalliance.eu/docs/librariesprovider3/%C3%AEntreb%C4%83ri-frecvente-despre-cuprul-antimicrobian-pdf.pdf?Status=Master&sfvrsn=0

    Si un termometru din cupru antimicrobian:
    http://copperalliance.eu/ro/%C5%9Ftiri-%C5%9Fi-mass-media/comunicate-de-pres%C4%83/premier%C4%83-mondial%C4%83-s-a-lansat-primul-termometru-din-cupru-antimicrobian

  3. Pingback: „Sistemul de achiziţii ne-a împins ca pe vite, la abator, spre Hexi“/ SCANDALUL DEZINFECTANTILOR. Se incearca acoperirea adevaratelor vinovatii prin CULPABILIZAREA MEDICILOR SI DEMONIZAREA SISTEMULUI SANITAR?/ Chirurgul Gheorghe Burnei: “TI-E
  4. De la tragedia „Colectiv” încoace ni se tot spune că în spitale sunt și infecții nosocomiale, de parcă abia acum s-ar fi descoperit acest lucru. EVZ a publicat deja, săptâmâna trecută, trei rapoarte care demonstrau că se știa prea bine situația acestora, cel puțin în ultimii trei ani făcându-se controale tematice în acest sens, la nivel național.
    Documentul prezentat astăzi în facsimil arată nu doar că spitalele au fost controlate o dată pe an, ci că, de fapt, lună de lună, aceste infecții intraspitalicești sunt identificate, centralizate pe secții, cu nume și prenume de pacient infectat, raportate către Direcția de Sănătate Publică (DSP), de unde se raportează mai departe, la București, la Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.

    http://www.evz.ro/dovada-incompetentei-autoritatile-primesc-rapoarte-despre-infectiile-nosocomiale-dar-le-ignora-cu-buna-stiinta.html

    CINEVA, ACOLO SUS, NU FACE NIMIC CU DATELE PRIMITE. In acelasi timp, este promovat “mediul privat” ca unica salvare… O fi intamplator??

  5. Pingback: In tara aresturilor preventive si a interceptarilor… DAN CONDREA, seful Hexi Pharma, MORT in urma unui ACCIDENT DE MASINA. EXECUTIE SI ACOPERIRE A URMELOR? | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: Seful HEXI PHARMA, Dan Condrea, MORT in urma unui ACCIDENT DE MASINA menit a sugera sinuciderea. EXECUTIE SI ACOPERIRE A URMELOR? (video) | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: Seful HEXI PHARMA, Dan Condrea, MORT (?!) in urma unui ACCIDENT DE MASINA menit a sugera sinuciderea. EXECUTIE SI ACOPERIRE A URMELOR? “Cadavrul” si masina ridicate in timp record, ipoteza sinuciderii avansata abuziv de Politie, inainte de ori
  8. Pingback: MIZELE ASCUNSE ALE SCANDALULUI HEXIPHARMA, acoperite de inscenari lugubre, de tragedii incerte si de mega-“dezvaluiri” tolontane deloc inocente CARE FAVORIZEAZA COMPANII STRAINE (FRANCEZE!), toate invaluite in MUTENIA SUSPECTA A MARILOR INSTIT
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare