Serghei Lavrov: RELATIILE RUSIEI CU OCCIDENTUL NU VOR MAI FI NICIODATA LA FEL/ Marea Britanie si SUA il acuza pe PUTIN de CORUPTIE si CRIMA

26-01-2016 7 minute Sublinieri

Scutul antirachetă al NATO din Europa rămâne o problemă pentru politica externă rusă şi în 2016. O spune Serghei Lavrov, șeful diplomaţiei ruse, care acuză Statele Unite că duc o politică destabilizatoare şi atrag şi alte state în acest joc lipsit de precauţie. În plus, Serghei Lavrov spune că nu are nicio speranţă că relaţiile Rusiei cu Occidentul se vor îmbunătăţi în acest an. Ba chiar dimpotrivă: acestea nu vor mai fi niciodată la fel, precizează oficialul rus.

Observăm continuarea liniei nu foarte constructive şi periculoase faţă de Federaţia Rusă, inclusiv consolidarea capacităţilor militare ale NATO aproape de graniţele noastre. Considerăm că astfel de acţiuni sunt destabilizatoare şi lipsite de precauţie”, a spus Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe.

Actiunile Rusiei in Siria au ajutat la schimbarea in bine a situatiei in tara, a declarat marti ministrul rus de externe, Sergei Lavrov.  In cadrul traditionalei sale conferinte anuale, Lavrov a atins mai multe subiecte precum prezenta NATO la granitele sale, criza refugiatilor sau Crimeea.

“Actiunile Fortelor Aeriene Ruse … au ajutat vizibil la schimbarea cursului evenimentelor in Siria”, a spus Lavrov intr-o conferinta de presa.  “Ca rezultat, acum tabloul evenimentelor este semnificativ mai clar”, a spus el.

“A devenit clar cine lupta cu teroristii, cine actioneaza drept complici, cine incearca sa-i foloseasca pentru scopurile lor unilaterale, egoiste”, a sustinut ministrul rus de externe.

Lavrov a spus si ca unii dintre cei care participa la procesul de pace din Siria s-au comportat capricios, intr-o maniera inacceptabila, refuzand sa negocieze.

Ce declaratii a mai facut Lavrov: 

– Rusia refuza sa tina orice fel de negocieri privind returnarea Crimeii

– Disputa teritoriala cu Japonia este imposibil de rezolvat pana cand Tokyo nu recunoaste in mod formal cum s-a incheiat Al Doilea Razboi Mondial

– Investigatia condusa de un judecator britanic privind moartea lui Alexander Litvinenko va complica serios legaturile intre Moscova si Londra

– Exista informatii ca militantii Statului Islamic se folosesc de regiunea Pankisi Gorge din Georgia pentru antrenamente

– Moscova nu i-a cerut presedintelui sirian Bashar al-Assad sa renunte la putere, nici nu i-a oferit azil politic

– Moscova este ingrijorata de intarirea NATO de-a lungul granitei rusesti

– Ucraina este o ruta instabila pentru exportul gazului rusesc catre Europa

– Moscova nu vrea sa ia inapoi refugiatii care au trecut in Norvegia dinspre Rusia

– Este imposibil de ajuns la un acord de pace in Siria fara kurzi implicati in procesul de negociere

– Este vital sa nu se repete greselile facute cu Iranul in cazul Coreii de Nord

– Proiectul gazoductului Nord Stream-2, ce ar putea fi realizat impreuna cu Germania, ar fi benefic si pentru Rusia si pentru Europa

– Rusia nu va accepta ca Occidentul sa o pedepseasca pentru ca desfasoara o politica externa independenta

– Europa se confrunta cu o serie de provocari serioase, inclusiv problema migrantiei si votul privind Brexit-ul

Produsul Intern Brut a căzut cu 3,7% anul trecut, cea mai mare scădere din 2009 încoace. Federaţia Rusă este puternic afectată de prăbuşirea preţului petrolului, aflat la cel mai mic nivel din ultimii 12 ani, în condiţiile în care ţiţeiul este unul dintre principalele produse de export.

Rusia se baza pe un o cotaţie medie de 100 de dolari, dar aceasta a fost doar 52 de dolari pe baril.

Pe de altă parte, Moscova are de suferit şi din cauza sancţiunilor impuse de Occident din cauza crizei din Ucraina. Surse de la Kremlin citate de Reuters spun că aproape două miliarde de dolari au fost alocate de guvern pentru un plan anti-criză care să ajute la revenirea economiei.    

Ministrul francez al economiei a declarat, luni, că Franța dorește să își intensifice relațiile diplomatice cu Rusia, în ciuda sancțiunilor occidentale impuse Moscovei după anexarea Crimeei, potrivit Agerpres.

Este foarte important pentru economiile noastre ca noi să putem să ne intensificăm relațiile și să avansăm într-un mod pragmatic. Fără îndoială, relațiile (diplomatice) s-au intensificat în pofida sancțiunilor. Vizita mea este o dovadă, în contextul dificil, că trebuie să menținem forța relațiilor noastre economice”, a subliniat Emmanuel Macron, în prezența ministrului rus al dezvoltării economice Aleksei Uliukaev.

De asemenea, și Aleksei Uliukaev a precizat că Rusia a constatat cu „satisfacție” că reprezentanții Franței s-au exprimat pozitiv vis-a-vis de sancțiunile economice impuse Moscovei.

„Noi avem mijloace bune pentru a întoarce rapid această pagină negativă din istoria noastră”, a adăugat el.

Cei doi miniștri au făcut aceste declarații după o întâlnire ce a fost urmată de semnarea mai multor contracte în sectorul energiei și în domeniul aeronautic.

Sosit duminică în capitala rusă pentru o vizită de două zile consacrată relansării dialogului economic dintre Paris și Moscova, ministrul francez a pledat deja în aceeași zi în favoarea ridicării, „în vara acestui an”, a sancțiunilor vizând Rusia, cu condiția ca acordurile de pace de la Minsk pentru estul Ucrainei să fie respectate.

SUA și Uniunea Europeană au introdus sancțiuni din ce în ce mai dure împotriva Rusiei, mai întâi pentru anexarea Crimeii, în martie 2014, apoi pentru presupusul său rol în conflictul din estul separatist ucrainean. Ultimele măsuri, ce vizează sectoare importante ale Rusiei precum cel bancar, petrolier sau cel al apărării, au fost prelungite la sfârșitul lunii decembrie pentru șase luni.

Presedintele rus Vladimir Putin nu i-a cerut omologului sau sirian Bashar al-Assad sa renunte la putere si nici nu i-a propus azil politic in Rusia, a declarat marti seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov, citat de AFP.

“Nu e adevarat. O conversatie de acest gen cu presedintele Assad nu a fost necesara”, a spus Lavrov intrebat, intr-o conferinta de presa, despre un articol din Financial Times care evoca o tentativa, la finele lui 2015, de a-l convinge pe Bashar al-Assad sa renunte la putere.

“Nimeni nu a cerut un azil politic si nimeni nu a propus nimic”, a sustinut acesta.

Rusia, unul dintre ultimii sustinatori ai regimului sirian, isi reafirma in mod regulat opozitia fata de plecarea lui Bashar al-Assad.

La inceputul lui ianuarie, Vladimir Putin a considerat “prematura” o discutie legate de oferirea de azil pentru presedintele sirian in Rusia, dupa ce cu doua luni mai devreme declarase ca nu are “dreptul” sa ii ceara lui Bashar al-Assad sa renunte la putere.

Soarta presedintelui sirian ramane principalul mar al discordiei dintre occidentali, in special americani, si rusi, in dosarul sirian.

Washingtonul si mai multe tari arabe cer plecarea lui Bashar al-Assad, in conditiile in care Moscova apreciaza ca acesta are in continuare un rol de jucat in guvernul de tranzitie din Siria, unde conflictul armat s-a soldat din 2011 cu peste 260.000 de morti si a fortat milioane de oameni sa isi paraseasca locuintele.

Declaratiile lui Lavrov intervin in conditiile in care urmeaza sa inceapa vineri, la Geneva, negocieri de pace intre opozitie si reprezentantii regimului sirian.

Acestea vor porni de la foaia de parcurs stabilita in decembrie 2015 de Consiliul de Securitate al ONU, care prevede o incetare a focului, un guvern de tranzitie in sase luni si alegeri anticipate in 18 luni.

Un inalt responsabil al Trezoreriei Statelor Unite a afirmat ca presedintele rus Vladimir Putin este “corupt”, intr-un reportaj difuzat de BBC luni seara si citat de Reuters si AFP.

“Am vazut ca si-a imbogatit prietenii, aliatii sai apropiati si i-a marginalizat pe cei pe care nu-i considera prieteni, folosind resursele statului“, a declarat Adam Szubin, subsecretar al Trezoreriei insarcinat cu lupta impotriva terorismului, in emisiunea BBC Panorama.

“Fie ca aceasta este bogatia energetica a Rusiei sau sunt alte contracte de achizitii publice, el le distribuie celor pe care-i considera ca il vor servi in detrimentul altora. Pentru mine, acest lucru este exact ceea ce se numeste coruptie”, a adaugat Szubin, citeaza Agerpres.

In timp ce contra multor apropiati ai lui Vladimir Putin Washingtonul impune sanctiuni din 2014, este pentru prima data potrivit BBC cand administratia SUA il acuza pe presedintele rus in termeni atat de expliciti.

Szubin nu a dorit sa comenteze un raport secret al CIA mentionat de BBC si care, in 2007, a estimat averea lui Putin la aproximativ 40 de miliarde de dolari. Dar el a subliniat ca presedintele rus detine o avere secreta “de mai multi ani”.

“El ar primi un salariu de aproximativ 110.000 de dolari pe an. Acest lucru nu se potriveste cu adevarata sa situatie financiara si el are o lunga experienta de a masca starea reala a finantelor sale”, a insistat Szubin.

Un purtator de cuvant al presedintelui rus, intrebat de canalul britanic, a declarat ca niciuna dintre aceste acuzatii nu merita un comentariu “deoarece sunt pura fictiune”.

La randul sau, Putin a spus in mod repetat ca citeste ce scrie presa internationala despre imensa sa avere, inclusiv ca ar fi unul dintre cei mai bogati oameni din lume, dar el a negat aceste informatii ca fiind prostii, aminteste Reuters.

Informatiile financiare publice despre Putin arata un om cu mijloace modeste. In aprilie, Putin a declarat venituri pe 2014 de 7,65 milioane ruble (119.000 dolari). El a enumerat ca detine doua modeste apartamente si o parte dintr-un garaj de parcare.

Statele Unite au impus sanctiuni contra unui numar de oameni de afaceri rusi loiali lui Putin, in cadrul eforturilor lor de a pune presiune asupra Rusiei pentru interventia ei in Ucraina.

Presedintele Vladimir Putin a “aprobat probabil” executarea la Londra a disidentului rus Alexandr Litvinenko, a afirmat joi un judecator britanic, in concluziile anchete publice privind moartea fostului spion KGB, transmite AFP.

“Operatiunea FSB (noul nume al KGB) a fost probabil aprobata de dl. Patrushev (Nikolai Patrushev, fostul sef al FSB) si de asemenea de presedintele Putin”, a spus magistratul, in aceste concluzii.

Alexandr Litvinenko, 43 de ani, a murit dupa ce a fost otravit cu poloniu la sfarsitul anului 2006, la trei saptamani dupa ce s-a intalnit sa bea un ceai la Millennium Hotel din centrul Londrei cu doi fosti agenti rusi, Andrei Lugovoi, in prezent deputat din partea unui partid nationalist, si cu omul de afaceri Dmitri Kovtoun.

“Sunt sigur ca domnii Lugovoi si Kovtoun au pus poloniu 210 in ceainic la in data de 1 noiembrie 2006. Sunt sigur ca au facut asta cu intentia de a-l otravi pe Litvinenko”, a scris judecatorul Owen, in concluziile sale.

Potrivit acestuia, o prima doza, mai slaba, de poloniu i-a fost administrata mai devreme, in 16 octombrie, inainte de doza fatala din 1 noiembrie.

“Dovezile pe care le prezint stabilesc in mod clar responsabilitatea statului rus in moartea dl. Litvinenko”, a adaugat el.

“Faptul ca dl Litvinenko a fost otravit cu poloniu 210 produs intr-un reactor nuclear sugereaza ca dl Lugovoi si dl. Kotvoun actionau in contul unui stat si nu al unei organizatii criminale”, a adaugat el.

Moscova a denuntat rapid o ancheta “instrumentata politic” si lipsa de “transparenta”.

Lugovoi neaga acuzatiile

De la Moscova, Lugovoi a respins acuzatiile “absurde” ale justitiei britanice.

“Acuzatiile impotriva mea sunt absurde (…) Rezultatele anchetei demonstreaza inca o data pozitia antirusa si ingustimea de spirit a Londrei”, a declarat acesta, pentru agentia Interfax.

Vaduva lui Litvinenko cere sanctiuni impotriva lui Putin si a Rusiei

Vaduva lui Alexandr Litvinenko a cerut joi guvernului de la Londra sa adopte sanctiuni impotriva Rusiei si a presedintelui Vladimir Putin.

“Cer (…) impunerea de sanctiuni economice tintite si interdictia de a calatori in special pentru Patrushev si Putin”, a declarat, la Londra, Marina Litvinenko.

Marina Litvinenko a afirmat ca sotul sau “a fost ucis de agentii statului rus in primul act de terorism nuclear, in plin centru al Londrei”.

Fotografia care a facut inconjurul lumii

Alexandr Litvinenko a murit in data de 23 noiembrie 2006 la varsta de 43 de ani. Fotografia sa, pe patul de moarte, in care apare fara par in cap si extrem de slabit, a facut inconjurul lumii.

Ancheta a descoperit puternice concentratii de poloniu in barul in care a baut ceaiul cu cei doi cetateni rusi si in special in cana folosita de Litvinenko.

In aceeasi seara, Litvinenko s-a simtit rau.

Internat la University College Hospital din Londra, fostul agent l-a acuzat pe Vladimir Putin, intr-o scrisoare dictata pe patul de moarte, ca a ordonat uciderea sa, ceea ce Moscova a dezmintit tot timpul.

Alexandr Litvinenko se alaturase la Londra miliardarului Boris Berezovski in 1999. Si acesta, inamic declarat al lui Vladimir Putin, a decedat in conditii neelucidate in martie 2013, in resedinta sa britanica. Si el colabora cu serviciile secrete britanice.

Cadavrul lui Litvinenko, care obtinuse cetatenia britanica si se convertise la islam, a fost ingropat intr-un cimitir londonez intr-un sicriu de plumb.

Care va fi raspunsul Londrei?

O prima ancheta judiciara, care analiza posibila implicare a Kremlinului, a fost blcoata in urma refuzului Moscovei de a-i extrada pe Dmitri Kovtoun si Andrei Lugovoi.

O “ancheta publica” a preluat ulterior cazul. Aceasta are ca scop doar stabilirea faptelor, fara a pronunta condamnari.

In urma concluziilor judecatorului de instructie Robert Owen, relatiile dintre Rusia si Marea Britanie risca inca o data sa se deterioreze puternic.

Potrivit cotidianului The Guardian, diplomati britanici i-au cerut premierul David Cameron, care a aflat despre acest raport marti, sa nu decreteze eventuale sanctiuni ca semn de represalii, pentru a nu compromite negocierile privind conflictul din Siria.

Iranul și SUA negociază termenii reluării zborurilor comerciale între cele două țări după o suspendare a acestora de aproape 36 de ani, a confirmat luni Ministerul de Externe iranian, potrivit Agerpres.

„Problema este examinată în prezent și rezultatul negocierilor va fi anunțat la momentul potrivit”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Jaber Ansari.

Ministerul iranian al Transporturilor Abbas Ahmad Akhoundi și Autoritatea pentru trafic civil aerian conduc convorbirile de partea iraniană, menționează ziarul Shargh.

Milioane de iranieni care locuiesc în SUA au trecut prin Europa sau Dubai pentru a lua zboruri cu destinația Teheran. Președintele iranian Hassan Rouhani a declarat că zborurile directe vor fi reluate cât mai curând posibil.

SUA și Iranul nu mai au relații diplomatice de 36 de ani. După alegerea președintelui Rouhani, în 2013, negocierile dintre cele două țări sunt axate în mare parte pe programul nuclear iranian.


Categorii

1. DIVERSE, Rusia, Scutul antiracheta (Deveselu), SUA versus Rusia, Video

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “Serghei Lavrov: RELATIILE RUSIEI CU OCCIDENTUL NU VOR MAI FI NICIODATA LA FEL/ Marea Britanie si SUA il acuza pe PUTIN de CORUPTIE si CRIMA

  1. Pingback: TURCIA ACUZA DIN NOU RUSIA DE INCALCARE A SPATIULUI AERIAN/ Romania – considerata pe locul doi in TOPUL INAMICILOR RUSIEI | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: SUA TRIMITE TRUPE SI ARMAMENT GREU IN ROMÂNIA SI ALTE TARI DIN ESTUL EUROPEI/ Marea Britanie acuza RUSIA in negocierile pentru SIRIA/ Propunere discriminatorie a sefului Comisiei Europene: ELIMINAREA AJUTOARELOR SOCIALE DIN MAREA BRITANIE PENTRU IMIGRANT
  3. Pingback: MAE RUS ACUZA ROMÂNIA CA ”RESCRIE ISTORIA” CELUI DE-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL. MAE român răspunde, dar nu e clar de ce/ RUSIA VA LUA ”MASURI COMPENSATORII” IN RAPORT CU DECIZIA SUA PRIVIND INARMAREA EUROPEI DE EST/ NATO acuza RUSIA de simulari d
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare