SFIDARE BRUTALA A NORMELOR DIPLOMATICE: Premierul Albaniei cere la Belgrad, intr-o conferinta de presa cu premierul sarb, RECUNOASTEREA INDEPENDENTEI KOSOVO
Vizită istorică a premierului albanez în Serbia; schimb dur de replici la Belgrad
Premierul albanez Edi Rama, aflat într-o vizită istorică în Serbia, prima a unui şef de Guvern albanez în ultimii 68 de ani, a cerut luni Belgradului să accepte independenţa Kosovo, cu o populaţie majoritar albaneză, iar în replică omologul său sârb, Aleksandar Vucic, l-a acuzat de “provocare”, relatează AFP şi Reuters.
“Cu cât mai repede recunoaşteţi independenţa Kosovo, cu atât mai repede putem merge înainte”, a spus premierul albanez, conform traducerii afirmaţiilor sale în sârbă, în cadrul unei conferinţe de presă tensionate cu şeful Guvernului de la Belgrad.
“Provocare”
Vucic a replicat că afirmaţiile lui Rama reprezintă o “provocare” şi că Serbia nu va recunoaşte niciodată Kosovo, care şi-a declarat independenţa în 2008, ca stat suveran. “Nu mă aşteptam la această provocare din partea domnului Rama, să vorbească despre Kosovo, pentru că nu văd ce legătură are cu Kosovo. Trebuie să-i răspund, pentru că nu voi permite nimănui să umilească Serbia la Belgrad”, a spus Vucic, stăpânindu-şi cu greu furia.
“Conform Constituţiei, Kosovo face parte din Serbia şi nu are şi nu va avea niciodată nimic de-a face cu Albania”, a adăugat el. “Misiunea mea este să spun că nimeni nu va umili Serbia”, a insistat premierul sârb, subliniind că subiectul Kosovo nu figura pe agenda oficială a discuţiilor.
Anterior, adresându-se presei, Rama a reamintit că independenţa Kosovo a fost recunoscută de peste o sută de ţări, printre care şi SUA şi majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene (nu şi de România – n.r). “Este o realitate ireversibilă, iar această realitate trebuie respectată”, a afirmat el în faţa omologului său sârb, care asculta şocat traducerea.
“Independenţa Kosovo a făcut ca Balcanii să fie mai stabili şi paşnici“, a mai spus şeful Guvernului albanez.
El a făcut de asemenea apel la respectarea drepturilor minorităţii albaneze din sudul Serbiei, care numără aproximativ 60.000 de persoane.
Această vizită istorică ar fi trebuit să reducă tensiunile care afectează relaţiile bilaterale din cauza vechii dispute asupra independenţei Kosovo, dar şi a revendicărilor minorităţii albaneze din Serbia, care doreşte mai multă autonomie şi alipirea la Kosovo, majoritar albanez.
Drona
La 14 octombrie, la Belgrad, grave incidente au dus la oprirea meciului de fotbal Serbia-Albania din cadrul calificărilor pentru Euro 2016. Ulterior, vizita premierului Rama, stabilită pentru 22 octombrie, a fost amânată cu trei săptămâni. Aceste incidente – considerate de Serbia ca o “provocare politică” -, izbucnite după survolarea stadionului belgrădean de către o dronă purtând drapelul “Albaniei Mari”, au degenerat într-o criză politică fără precedent însoţită de virulente schimburi de replici între Belgrad şi Tirana, ilustrând fragilitatea relaţiilor dintre cele două naţiuni.
“Marea Albanie” este un proiect naţionalist vizând să îi reunească pe toţi albanezii într-un singur stat, printre care şi pe cei din Kosovo, fostă provincie sârbă cu populaţie majoritar de etnie albaneză care şi-a proclamat independenţa în 2008 şi pe care Belgradul, spre deosebire de Tirana, refuză să o recunoască. Belgradul a afirmat chiar că drona a fost teleghidată dintr-o lojă oficială a tribunelor stadionului de Olsi Rama, fratele premierului albanez. Ulterior însă, nu a filtrat nicio informaţie despre ancheta poliţiei sârbe, “în curs de desfăşurare”.
În faţa hotărârii ferme a UE de a-i determina pe sârbi şi albanezi să îşi normalizeze relaţiile bilaterale, Belgradul şi Tirana, care aspiră la aderare, au acţionat pentru detensionarea situaţiei.
- CAND UNIUNEA EUROPEANA E FOCAR DE CORUPTIE. EULEX, misiunea UE de implementare a statului de drept in KOSOVO, a acoperit mafioti in schimbul mitei si a inventat probe impotriva incomozilor
- Vizita lui PUTIN la BELGRAD. UE cere Serbiei dovezi de… “proeuropenitate”/ PROVOCARI SI VIOLENTE opresc meciul de fotbal SERBIA – ALBANIA: o drona cu steagul Albaniei Mari a survolat terenul/ MESAJE EXTREMISTE ISLAMICE pe zidurile manastirii DECANI
Doneaza pentru filmul "Scrum"
De curand, Putin a fost primit la Belgrad in mod triumfal, fiind privit ca un “mantuitor” al sarbilor – precum Nicolae al II lea in 1914.
Premierul albanez are indiscutabil a avut acordul SUA pt ceea ce a spus. Ca sa auda Putin.
Vizita si replica reprezinta un raspuns la sfidarea sarba.
Serbia si Ungaria joaca fara echivoc cartea ruseasca…
@MirceaB:
Da, intr-adevar, poate fi vazut ca un raspuns american. Desi, pe de alta parte, asta ii ajuta mult pe cei de la conducerea Serbiei sa justifice, in fata propriei populatii, apropierea de Rusia.
Interesanta e istoria:ugurii si sarbii, care au “fugit”de rusi, acum vor apropiere,iar noi……am avut, si avem, un val pe ochi.Spun multi ca cei ce ne guverneaza sunt de vina.Tocmai ca cei ce ne guverneaza sunt rezultat, ce provin, din creuzetul numit popor ,lipsit de perspectiva si de vlaga.”Rastignestel, rastignestel”,cine striga aceasta?,tocmai cei care au primit vindecari sufletesti si trupesti,paine si peste etc.Cine sunt cei care vor sa faca revolutie sperand la o schimbare in care sa ajunga sa traiasca din caritasuri,fara munca?LIPSITII DE MINTE.2 mici si o bere,atat costa constiinta lor(valoreaza).Cat reprezinta ei din votanti?,-80%.Ceilalti care nu merg la vot,de ce nu merg?,din lehamite,fiindca STIU ca indiferent cine vine la conducerea tarii va urma aceleasi directive impuse de mai marii lumii.Ponta sau Iohnis?Ponta=Iohanis= Basescu=Iliescu.Cand poporul cel cu minte si cel lipsit de minte va intelege ca nu trebuie sa ne inchinam omului SI SA CREADA IN el,vorba imparatului David,atuci va interveni Dumnezeu.Inchinarea i se cuvine LUI si numai LUI si toata credinta si increderea rezolvarii oricarei probleme.Singurul lucru ramas este sa strigam la Dumnezeu cu toata puterea si nadejdea.DOAMNE AJUTA!
Din pacate V.V.Ponta merge pe cartea recunoasterii independentei Kosovo, acest lucru va duce la inasprirea tratamentului fata de romanii din Serbia.
V.V.P, nu trebuia sa se implice in astfel de dispute ci sa negocieze cat mai multe drepturi pt romanii de acolo.
Cu avertismentul folosirii de catre Romania a dreptului de veto pt a se opune intrarii in UE a Serbiei in caz de neindeplinire.
Se pare ca V.V.P. are radacini albaneze la Moscopole, si e tributar originii.
Ar trebui discutate in C.S.A.T. riscurile recunoasterii independentei Kosovo pt ca deschide precedente.
Din nefericirie, politicienii sarbi sunt oameni din topor.
Daca transformi Kosovo in subiect de disputa Rusia-SUA, cei de pe margine, chiar daca doresc sa fie de partea dreptatii se trezesc in situatie de adversitate cu unul din cei doi colosi militari.
Diplomatia nu mai poate functiona, dat fiind ca SUA te considera dusman din start in cazul in care ii contesti politica internationala… Iar ei sunt Singura superputere mondiala si in plus sunt in plina ofensiva contra lui Putin…
Sarbii trebuiau sa procedeze, cum procedam noi cu romanii din nordul Bucovinei.
Incepe sa devina dificil pentru diplomatia romana sa apere drepturile DOAR pana la un punct legitime ale sarbilor din Kosovo. Spun DOAR, pt ca drepturile lor ‘istorice’ incep dupa sec al VIII lea; pana la acea data ilirii si populatiile romanizate stapaneau fara nici o contestare zona, intr-o imparatie crestina in care problemele nu se puneau asa.
@dakiel
>Se pare ca V.V.P. are radacini albaneze la Moscopole, si e tributar originii.
Victor Ponta a povestit, joi, cum familia sa a ajuns in Romania, in urma cu mai mult de 100 de ani, din Italia, din orasul Trieste, pentru a pietrui drumul de la Pecica la Nadlac.
Premierul a spus, la Adevarul Live, ca familia sa se numea atunci “Ponte”, fiind adusa pe teritoriul actual al Romaniei de imparatul austro-ungar pentru lucrarile de infrastructura din vestul tarii.
Din declaratiile prim-ministrului se intelege ca familia parintilor tatalui sau a venit din Italia, in timp ce celalalt bunic, din partea mamei, Cornelia Naum, ar fi venit din Albania, Naum fiind un nume specific aromanilor si zonei Balcanilor.
http://www.ziare.com/victor-ponta/premier/victor-ponta-de-la-origini-albaneze-si-italiene-la-candidatul-la-presedintia-romaniei-1312955
Numele Naum nu este nici albanez nici italian. Vezi Vechiul Testament, profetii mici.
Am auzit-o pe dna Naum vorbind la tv, si am fost dezamagit de accentul ‘neaos romanesc’. M-am gandit la Nina Iliescu, Dana Nastase…
PS: Radu Naum, destul de cunosctul comentator sportiv de pe TVR1 (spalacit, inodor, incolor), a ajuns critic de film pe ProCinema TV alaturi de Cristian Tudor Popescu. Dupa ani de zile de job, prezinta cronicile de film la standarte ‘citire de pe prompter’ – cu dictie de comentator sportiv.
Oare in Romania nu se gasesc critici de film profesionisti crescuti, educati formati si devotati meseriei, care sa si transmita si cate ceva spiritual – in contextul extrem de sarac al productiilor hollywoodiene ?
Sau trebuie sa te accepte fratia Warner Bross &co.
Frate Dakiel nu ma intereseaza actori politici – cetatea noastra nu este
aici – dar orasul Moscopole nu este intemeiat de albanezi ci de Aromani. In acest oras a fost cea mai mare comunitate de aromani, in fapt era oras romanesc iar multi mari romani E. Gojdu si SF. Andrei Saguna (isi are stramosi de aici).
@lucian
>in fapt era oras romanesc iar multi mari romani
NU TOTI AROMANII SE CONSIDERA ROMANI !
SIMONA HALEP VORBESTE IN FAMILIE AROMANA NU ROMANA. LA FEL ION CARAMITRU, fost ministru PNTcd al culturii.
Exprimarea ei in romana este la standarte Claus Iohanis.
IN PLUS MAJORITATEA SE CASATORESC INTRE EI SI EVITA FAMILIILE MIXTE CU ‘ROMANII’- INCLUSIV GIGI BECALI SI HAGI.
Daca ei explicit se declara diferiti, au si reprezentant in parlament similar armenilor – e o naivitate *** !!! PAGUBOASA !!! *** sa-i identifici cu romanii.
Au parlamentari in PSD, PDL, consilier la Basescu si cine mai stie unde.
IN MOD CERT PT ACESTE CAMELEONISME TRAG IMENSE FOLOASE MATERIALE, CARE REVIN COMUNITATII – la romani pomenile.
ARTICOL DIN ROMANIA LIBERA:
Proiectul de fost adoptat cu 293 de voturi “pentru”, 2 voturi “împotrivă” şi 5 abţineri.
Proiectul de lege iniţiat de 28 de parlamentari de la toate partidele prevede că persoanele care îşi asumă identitatea culturală română, persoanele de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceştia sunt apelaţi (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuţovlahi, daco-români, fârşeroţi, herţeni, histro-români, latini dunăreni, macedo-români, maramureşeni, megleniţi, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, voloni, macedo-armânji, precum şi toate celelate forme lexicale înrudite semantic) sunt denumite “români de pretutindeni”.
Deputatul PDL Eugen Tomac, preşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni, a declarat, în plen, după adoptarea proiectului, că este fericit că nu mai sunt 22 de milioane de români, ci 30 de milioane de români. Şi deputatul UDMR Antal Istvan a salutat acest proiect.
În replică, deputatul PDL Costică Canacheu a declarat, în plen, că el este aromân şi a spus că acest proiect este împotriva tuturor reglementărilor europene.
“Astăzi îi desfiinţaţi pe aromâni, armânji, armâni şi le spuneţi: sunteţi români de pretutindeni. Voi sunteţi români şi eu sunt român de pretutindeni pentru că sunt de origine aromână”, le-a spus Canacheu deputaţilor.
După şedinţa de plen, un grup de reprezentanţi ai comunităţii aromâne din România, filialele Tulcea, Bucureşti, Constanţa, Ialomiţa, în frunte cu Costică Canacheu, au protestat pe holul Parlamentului, cântând Imnul Aromânilor. Ei au declarat presei că sunt cetăţeni români de etnie aromână şi vor să fie recunoscuţi ca etnie aromână, şi nu să fie trecuţi în categoria românilor de pretutindeni.
Aceştia au încercat să-i expună premierului Victor Ponta nemulţumirea lor, însă primul ministru le-a răspuns să vorbească cu Cristian David, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, şi că proiectul a fost adoptat cu majoritate de voturi.
Camera Deputaţilor este for decizional în privinţa acestui proiect.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/protest-al-aromanilor-la-parlament–urmare-a-adoptarii-unui-proiect-privind-romanii-de-pretutindeni-301358
Cu parere de rau, dar Gigi Becali a facut avere fara regrete vanzand la corporatiile internationale pamantri din Pipera, majoritatea drepturi litigioase. Urmasii celor in drept au fost deposedati ‘LEGAL’ de ceea ce parintii lor aparasera secole cu pret de sange.
Pt Becali, adevaratii proprietari erau doar romani, nu aromani.
Aromanii din ‘familia Becali’ au fost imprumutati cu sume de zeci de milioane de eoro – pt a dezvolta afaceri; ii mai gasesti rentieri pe la Steaua etc.
PT MINE ASTA E FOARTE GRAV, SI NIMENI NU SE SESIZEAZA !
Daca Becali in mare parte, pe baza banilor de la Hagi ar fi facut niste fabrici nici o problema; l-asi fi laudat.
Cand insa el cumpara prin frauda Avicola Iasi pt cele 30 ha de pamant, lasand sa moara de foame cateva mii de romani si familiile lor, cand copiii acestora se sinucid de dorul parintilor sau se apuca de droguri, cand sotiile multora muncesc pana la epuzare in Sicila dupa carte sunt supuse la jab 2 bordel, nu pot decat sa cer ca dreptatea lui Dumnezeu sa cada ca un trazet peste TOTI cei vinovati.
Milostenia nu se face cu jaf si silnicie (in zaul de fata la stanadrtele viceniei de sec 21) ci cu banutul vaduvei obtinut prin sudoarea fruntii!
Discursul domnului Gigi Becali este in duh ortodox, antiecumenist si sincer.
Ajutoarele facut pt construirea de biserici cat si la Mantele Athos sunt incontestabile; iar cuviosii parinti s-au rugat si se roaga pt el si-l lauda pt ceea ce se stie bun despre faptele sale.
Numai ca un sfat parinte spune:
“Chiar daca ai sta cu Hristos la masa, si nu ti-ai cerut iertare de la cel caruia i-ai gresit, te duci in iad.”
Probabil ca dl Becali a fost crezut pe cuvant de toti ( mama domniei sale minte de inghata apele cand sustine ca fiul este exclusiv victima unor razbunari politice sau de afaceri ).
Totusi duhovnicul protopopul din Pipera cineva de la Patriarhie ar trebui ar trebui sa spuna cu adevarat ce inseamna pocainta reala; ce inseamna sa repari o nedreptate dupa model Zaheu. Daca numai o parte ar restui din cele furate, ar ajunge cersetor care manaca din gunoaie.
Smintelile pe care le-a produs generatiilor tinere – model de succes si de a reusi in viata- (succesul fara a munci si a invata-care este o sudoare a fruntii, “Dumnezeu mi-a dat din cer bogatia”, “Daca nu iti este dat sa fii bogat nu ai nici o sansa”, “Cati din romani au tinut in mana 100.000 de euro ?”, legaturile facute publice (“comuniunea”) cu clanul Sile Camataru) care au facut ca atatia tineri sa renunte la invatatura si sa caute ‘oportunitati’ de cele mai multe ori in zona infractionala si a vanzarii de tara nu sunt putin lucru.
In ortodoxie nu exista totusi indulgente !
a se corecta:
si NU ti-ai cerut iertare
@ MirceaB:
Totusi e exagerata diatriba asta impotriva aromanilor (Simona Halep se mandreste “pe bune” ca e romanca, nu se rusineaza de asta, dimpotriva, face cinste si aduce mari castiguri de imagine tarii, ca si Hagi, dar isi tine si traditiile ei etnice, ce e rau in asta?) si a lui Gigi Becali, care mai e si in inchisoare, plus ca a judeca si a osandi in acest fel un om care e evident un credincios practicant (deci un frate, nu un oarecare politician sau figura publica si atat, cel putin nu acum) pentru pacatele lui sau insuficienta lui pocainta… chiar nu e al nostru a face. Basca si pe mama lui, batrana, pe care o acuzam ca minte de ingheata apele, Doamne sfinte! Oare stim ce inseamna o mama, si care ma este si o femeie simpla si credincioasa? Cum ea intotdeauna va crede de bine despre al ei copil orice s-ar intampla? Cum sa ne inchipuim ca minte, chiar daca, evident, greseste?
Repararea nedreptatilor nu inseamna a ramane tu insuti cersetor, ci inseamna a face milostenie fara zgarcenie… si daca nici el n-a facut milostenie, noi credem ca mult peste masura greselilor comise… atunci chiar nu stim sa mai fi facut cineva. Sa lasam Domnului sa judece, in orice caz! Inclusiv pretinsele sale nedreptati. Si Domnul nu judeca la modul contabilicesc sau justitiar-omenesc, ci se uita la inima omului mai ales. Mai ales ca recunoastem ca omul e credincios sincer si ca are si duhovnic, ba chiar multi parinti athoniti apropiati lui. Are cine sa-l sfatuiasca de bine si cu siguranta au facut-o, nu trebuie noi sa ne erijam in duhovnicii sau judecatorii lui. Macar de am face ceva din faptele lui de marinimie, mai ales ca in ultima vreme a inteles sa le si acopere cu tainuire…
Vă rog nu picaţi şi voi în plasă!
Toată povestea aceasta este doar o REGIE, un TEATRU, acceptate atât de partea albaneză cât şi de cea sârbă, ambele fiind sub tutelă europeană.
Ambii adversari au drept interes prioritar integrarea în UE.
Integrarea nu poate avea loc decât după ce popoarele însele vor depăşi etapa “adversităţii manifeste” şi vor ajunge în cea de “adversitate istorică”.
Nimeni nu-şi imaginează acum că sârbii şi albanezii vor ajunge să se iubească frăţeşte într-un orizont de timp mediu sau apropiat.
Este însă esenţial ca această stare conflictuală latentă să fie “lăsată în urmă”, să fie considerată temă istorică, să iasă din zona mizelor politice curente, pentru a face loc altor evoluţii (integrare europeană, să zicem).
Atât politicienii sârbi cât şi cei albanezi cunosc aceste lucruri, ştiu că popoarele lor trebuie să treacă într-o nouă etapă istorică, sunt de acord cu faptul că economic şi politic cantonarea în miza naţionalist resentimentară nu mai foloseşte nimănui, că eventualele costuri pentru schimbarea status-quo-ului sau pentru iredentism sunt prea mari şi nesustenabile pentru ambii actori şi atunci, s-au hotărât şi au fost încurajaţi în acest sens să meargă mai departe.
Imaginaţi-vă însă câtă legitimitate ar mai avea politicienii sârbi şi cei albanezi dacă ar apărea la televizor râzând, bătându-se pe spate, ţinându-se de mână, încercând să explice popoarelor lor că s-a ajuns într-un punct mort, cu costuri nesustenabile şi că acum e mai bine să fie prieteni. Că elitele politice naţionale sunt dintr-o dată în răspăr cu naraţiunea dominantă, cu rănile profunde ale societăţilor respective. Cu siguranţă că şi-ar încheia pe loc carierele politice.
Din acest motiv, traseul de apropiere între cele două popoare, realizat de politicienii acestora trebuie să capete legitimitate simbolică şi, din acest motiv, acei politicieni trebuie mai întâi să fie învestiţi de popoarele lor cu încredere exclusiv pe acest dosar, al relaţiilor sârbo-albaneze. Cu alte cuvinte, dincolo de opţiunile politice curente dintr-un stat sau altul, dincolo de mizele politice curente, atât sârbii cât şi albanezii trebuie să simtă că cei care îi conduc le reprezintă convingerile, aşteptările şi frustrările personale şi colective ce decurg din tema relaţiilor sârbo-albaneze.
Cum facem ca nişte politicieni care altfel sunt dispreţuiţi şi decredibilizaţi pe alte teme (corupţie, incompetenţă, demagogie etc) devin relevanţi pe acest dosar?
Simplu: organizăm “incidente” în care reprezentanţii ambilor actori se conectează la miza politică şi apoi vin în întâmpinarea aşteptărilor propriilor popoare.
Concret, înainte de meciul sârbo-albanez, mulţi dintre sârbi nu voiau să aibă nimic de-a face cu albanezii, nu voiau să ştie de albanezi, nu doreau ca statele lor să aibă legătură unul cu celălalt. Orice contact între cele două societăţi era dezavuat, sârbii considerându-se nedreptăţiţi şi resemnându-se într-o victimizare latentă profund opusă oricărui demers de reconectare la (geo)politica regională de pe poziţii autonome de trecutul apropiat.
Această stare de fapt i-a obligat pe politicieni să organizeze incidentul cu steagul de la meci, un incident menit să aducă această miză a relaţiilor sârbo-albaneze în prim plan, să o revigoreze, să capete relevanţă politică actuală dar mai ales, să ofere politicienilor şansa de a reacţiona în faţa propriilor alegători în mod credibil. Reacţionând pe măsura aşteptărilor nervoase şi frustrărilor alegătorilor, aceştia sunt învestiţi cu legitimitate simbolică dincolo de programul lor de guvernare. Sentimentul general este că ambii actori “le-au spus-o bine”, “a reacţionat corect”, “aşa trebuia să facă”, fiecare în curtea lui. Suntem încă în perioada în care politicienii amorsează legitimitate. În mod cert va urma un parcurs sinuos în care unii politicieni vor face compromisuri, alţii vor face paşi înapoi, vor căpăta un discurs “naţionalist”, vor apărea teoreticieni, demitizatori etc totul pentru a acoperi mulţumitor plaja sentimentelor colective faţă de relaţiile sârbo-albaneze, studiate prin inventarul ştiinţific al psihologiei sociale.
Negocierile şi apropierea între cele două popoare nu vor ţine cont de negocierile propriu-zise, de documentele tehnice încheiate între guverne sau autorităţi, ci totul se va desfăşura prin astfel de episoade/incidente cu foarte mare încărcătură simbolică în aşa fel încât resentimentul să se consume şi să fie înlocuit de speranţă, de proiectarea aşteptărilor spre viitor etc. Politicienii ar încheia şi mâine un acord de parteneriat strategic dacă ar fi convinşi că au susţinere pentru asta şi le garantează rămânerea la putere.
Am scris toate astea nu pentru că aş da vreun ban pe relaţiile sârbo-albaneze ci pentru că este un model universal de manipulare a maselor (unii ar spune că spre binele lor), la care este probabil să se ajungă şi în cazul ţării noastre, la momentul când cei mari vor rediscuta statalitatea noastră.
Cea mai bună garanţie împotriva unor astfel de manipulări dictate de cei mari constă în redactarea unui proiect realist de ţară de către elitele patriotice, oricât de idealist ar suna asta. Redactarea proiectului de ţară trebuie să fie un demers tehnic, aşa cum este şi procesul de integrare europeană de pildă. Momentan, politicile patriotice sunt lozinci şi demagogie, cele globaliste sunt instrumente juridice sau juridicizate.
Este nevoie ca societatea civilă să participe la redactarea politicilor publice care să corespundă aşteptărilor naţionale de acum, formulate corect şi realist, care să aibă legitimitate democratică. Faţă de redactarea unui astfel de proiect politicienii pot fi ţinuţi şi traşi la răspundere de către prezumtivele/eventualele elite şi ar fi lipsiţi de libertatea de a se angaja în astfel de jocuri.
Perioadele de tranziţie sunt definite tocmai prin lipsa unui astfel de proiect, de program naţional care să conţină obiective naţionale clare şi atent documentate, prin care să se permită o continuitate chiar şi dincolo de limitele mandatelor electorale. Nu există astfel de programe asupra cărora să existe consens politic naţional tocmai pentru că prostimea nu trebuie să ştie care anume este destinaţia politicilor adoptate şi pentru ca politicienii să aibă mână liberă să facă orice pentru a rămâne la putere. La fel de util le este să nu existe un cadru de evaluare a “tranziţiei”, de unde am plecat, unde am ajuns, unde am greşit, ce am făcut bine etc.
Din acest motiv este atât de importantă discuţia ce priveşte “naţionalizarea elitelor”, o discuţie care la noi este abordată frontal doar de către Mircea Platon, care denunţă “societatea civilă” de buzunar până aproape de perimarea propriului discurs. Cât timp nu avem elite reale capabile să formuleze politici publice în care să fie agregate interesele noatre naţionale, pe fiecare dosar în parte, suntem şi noi expuşi unor jocuri de păpuşar din interior şi exterior, ale unor persoane, instituţii şi state pentru care binele românilor este o variabilă nefolosită în calculele lor strategice.
Iertaţi vorba lungă. Doamne, ajută!
@unfeldesmirghel:
Da, interesant, desi poate fi cam hazardat, pentru ca lipseste contextul geopolitic. Serbia are in spate Rusia, Albania are in spate SUA. E prea sensibila zona ca sa nu te gandesti si la factorul asta, in sensul de a incerca sa-ti dai seama cat ar conta realmente. Altfel, desigur ca e f posibil sa fie ce zici, si sa asistam la asa ceva: “vor apărea teoreticieni, demitizatori etc totul pentru a acoperi mulţumitor plaja sentimentelor colective faţă de relaţiile sârbo-albaneze, studiate prin inventarul ştiinţific al psihologiei sociale.”
Poate, totusi, tabloul pe care-l faci e un pic cam rigid, dai senazatia ca totul ar fi planificat foarte riguros si fiecare piesa din angrenaj functioneaza corect. In realitate, exista multe variabile… daca nu independente, atunci macar ceva mai relativ dependente, mai “autonome”. Ar fi insa un bun exemplu de gestionare/control/manipulare a unui conflict de nedepasit pentru atingerea unor scopuri exterioare celor doua tari, pana la urma, daca am inteles corect.
La ce te referi mai exact aici?
Si acel proiect, oare, nu ar trebui sa intruneasca o adeziune cat de cat, daca nu consens, pentru a fi eficient? Mie asta mi se pare mai greu de obtinut (decat redactarea propriu-zisa sau formularea unei viziuni), in contextul “societatii civile” manufacturate si stipendiate, al nivelului tehnocrat al think-tankurilor si al haosului controlat al “restului”.
Tocmai că flexibilitatea este condiţia esenţială a unui astfel de proces. Obiectivul este consumarea resentimentului colectiv, de ambele părţi, şi pregătirea socială şi culturală pentru integrarea în UE. Instrumentele prin care se realizează acest obiectiv sunt extrem de diverse, punctul lor comun fiind relevanţa simbolică pentru grupul ţintă. Nu e nimic de planificat până în pânzele albe, până în detaliu. Ar fi un efort nerealist şi nerentabil. Dar vorbim totuşi de un proces tehnic de diagnoză şi sondare a psihicului colectiv şi de adaptare/calibrare a “incidentelor” în vederea atingerilor scopurilor propuse. Şi USA şi Rusia sunt interesate ca aceste state să se integreze în UE dar ţinând cont de interesele lor şi asta reiese clar inclusiv din declaraţii şi politici formale. Interesele statelor nu (mai) sunt statice. Fiecare stat sau putere caută să-şi asigure un ascendent pe a anumită dinamică de nişă, fapt ce poate cântări mai mult decât obţinerea unei victorii propriu-zise într-un anumit dosar. Adică s-ar putea ca ascendentul împotriva unui adversar şi inferioritatea acestuia să cântărească mai mult decât o victorie care i-ar putea reseta poziţiile. În Teoria relaţiilor internaţionale există şcoala doctrinară a interdependenţelor care explică convingător aceste aspecte, care de altfel sunt relativ uşor de înţeles.
Orice proiect bine scris/gândit are un grad de difuzare care conduce în anumite condiţii la autopropagare. Masa critică necesară unui astfel de proiect este mai mică decât se consideră în general şi este în orice caz relativă. Ţine extrem de mult de comunicare, PR şi de sicronizarea conjuncturală. Problema face că e şi foarte, extrem de greu de scris aşa ceva şi că presupune un profesionism specializat pe care nu-l găseşti pe drumuri. În mod cert e necesară participarea politicienilor cu experienţă, care au făcut politica mare şi a tehnocraţilor/funcţionarilor publici implicaţi în derularea acestor politici. Nu poţi redacta un astfel de proiect dacă eşti avocat la Paşcani, oricâtă genialitate vei fi primit de la Dumnezeu. E uşor să scrii texte patriotarde, e poate la îndemână pentru unii experţi să facă recomandări, dar este cvasi-imposibil să scrii politici cuprinzătoare care să aibă un grad rezonabil de aplicabilitate directă. Există un know-how practic pe care îl găseşti doar în interiorul sistemului, în lipsa căruia rişti chiar să formulezi propuneri corecte teoretic, aparent fundamentate dar care să nu poată fi aplicate.
Nu gradul de detaliu sau de documentare contează aici cât gradul de aplicabilitate al propunerilor formulate. Este necesar deci să existe fie o participare din partea actorilor calificaţi, fie măcar un dialog care să permită transferul de competenţe/experienţă sau, în cel mai rău caz, măcar accesibilitate/transparenţă asupra modului de funcţionare şi organizare a instituţiilor formale (legea 544/2001) şi informale care asigură aplicabilitatea unuei politici (în sens de policy).
Cât din astea se întâmplă în România.. ştim cu toţii.
Despre neclaritatea din chenar, eu personal tind să cred că statalitatea noastră este strâns legată de evoluţia proiectului Novorossia şi că în anumite situaţii, într-un viitor mediu, ea va fi repusă în discuţie plecând de la proiectul Ţinutului Secuiesc şi de la cel al Moldovei mari, într-un cleşte ruso-maghiar.