“ŞI ASTĂZI SUNT UNII CARE GÂNDESC CA IUDA ISCARIOTEANUL…” Despre Gabriel Liiceanu, “smerenia” intelectualitatii, “trufia prelatilor” si sloganul “vrem spitale, nu catedrale” (UPDATE)

26-04-2016 15 minute Sublinieri

UPDATE

  • Activenews:

Patriarhul Daniel, în Duminica Floriilor: Și astăzi sunt unii care gândesc ca Iuda Iscarioteanul, crezând că, dacă în Biserică se fac picturi frumoase, se înalță biserici mari, acestea ar contraveni grijii pentru săraci

Patriarhul României a vorbit credincioșilor, în Duminica Floriilor, despre momentul în care Maria, sora lui Lazăr, a turnat mirul de mare preț pe picioarele Mântuitorului, reprezentând o prefigurare a darurilor de mare preț, în semn de mulțumire, pe care credincioșii i le aduc lui Dumnezeu. Acest gest a stârnit o reacție surprinzătoare din partea lui Iuda Iscarioteanul, care a întrebat:  “De ce s-a cheltuit acest mir de mare preț pentru a unge picioarele cu el? Mai bine era să fie dat săracilor ca milostenie”.

“Și astăzi sunt unii care gândesc ca Iuda Iscarioteanul, crezând că, dacă în Biserică se fac picturi frumoase, se aduc în dar veșminte frumoase, se înalță biserici mari, acestea ar contraveni grijii Bisericii pentru săraci. Mântuitorul ne învață că trebuie să facem și una, și cealaltă”, a spus Patriarhul României:

„Nardul sau mirul de mare preț pe care Maria, sora lui Lazăr, îl revarsă peste picioarele Mântuitorului, ștergând apoi cu părul capului ei picioarele Lui, după cum am spus, era de mare preț și, fără ca ea să-și dea seama, prin acest gest a prevestit îngroparea lui, pentru că morții erau unși cu mirodenii, cu aromate, cu miruri de mare preț atunci când erau puși în mormânt după tradiția iudaică. În mod surprinzător, însă, acest gest a trezit o atitudine foarte neașteptată din partea lui Iuda Iscarioteanul, care era casierul, cel ce ținea punga cu bani pentru călătoriile Mântuitorului și ale Apostolilor, atunci când erau în misiune.

El a zis: “De ce s-a cheltuit acest mir de mare preț pentru a unge picioarele cu el? Mai bine era să fie dat săracilor ca milostenie”. Iar Sfântul Ioan Evanghelistul, care l-a cunoscut pe Iuda Iscarioteanul că era lacom de bani și viclean, a zis : “Cuvintele acestea le-a zis Iuda Iscarioteanul nu pentru că avea el grijă de săraci, ci pentru că era fur, adică hoț și lua din banii care erau puși în pungă”. Dar Mântuitorul Iisus Hristos a răspuns: “Las-o pe această femeie, pentru că gestul ei l-a făcut pentru îngroparea Mea, ca o prevestire a morții Mântuitorului Iisus Hristos”.

Vedem aici cum Mântuitorul Iisus Hristos nu intră în logica lui Iuda Iscarioteanul, ci continuă zicând: “Pe săraci îi aveți pururi cu voi, dar pe Mine nu mă aveți tot timpul”. Prin aceasta Mântuitorul Iisus Hristos nu opune cinstirea adusă Lui prin lucruri de mare preț grijii pentru săraci.

Și astăzi sunt unii care gândesc ca Iuda Iscarioteanul, crezând că, dacă în Biserică se fac picturi frumoase, se aduc în dar veșminte frumoase, se înalță biserici mari, acestea toate ar contraveni grijii Bisericii pentru săraci. Mântuitorul ne învață că trebuie să facem și una, și cealaltă. Să aducem cinstire și mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile primite de la El, și mai ales pentru darul vieții, paralel cu lucrarea de îngrijire, de ajutorare a săracilor”, a spus Patriarhul Daniel.

Sursa: Facebook/Agenția de Știri Basilica

Dr. Pavel Chirilă îi scrie lui Gabriel Liiceanu: Veșmintele scumpe la care faceți referire gândindu-vă la ierarhi, sunt chiar „pentru a intra în Ierusalim”, nu pentru a merge pe Calea Victoriei la librăria Humanitas

Afirmațiile lui Gabriel Liiceanu despre Catedrala Mântuirii Neamului și Biserica Ortodoxă l-au determinat pe prof.dr. Pavel Chirilă să-i trimită un răspuns patronului editurii Humanitas.

Reputatul doctor îi explică lui Gabriel Liiceanu, într-o scrisoare deschisă trimisă pe adresa ActiveNews, care sunt referințele biblice la “neam” și de ce veșmintele ierarhilor Bisericii Ortodoxe sunt uneori, strălucitoare.

Iată textul pe care l-am primit la redacție și pe care îl reproducem integral:

“Domnule Liiceanu,

Am aflat cândva (și nu credeam) că filosofii vorbesc și despre ceea ce nu cunosc, și uneori și despre ceea ce nu înțeleg.

Vă ofer câteva exemple din textul Dumneavoastră pentru că am citit că nici Dumneavoastră nu puteți ațipi din cauza Catedralei:

Susțineți că personajele apărute în clipul formației Taxi sunt „vocea intelectualității”. Vă aducem aminte, – cuvântul „intelectual” în greacă înseamnă „a înțelege cu mintea”. Nu avem nicio certitudine că respectivii au înțeles ceva cu mintea.

Mai spuneți că „Iisus nu a intrat în Ierusalim cu Mercedes-ul și haine de zeci de mii de euro…”.

Bănuiesc că v-ați legat de Mercedes din cauză că Dumneavoastră aveți alte mărci.

Cât privește hainele scumpe, vă ajut să înțelegeți: Sfântul Vasile cel Mare în timpul zilei se purta foarte simplu, cu hainele uzate. În timpul Sfintei Liturghii se îmbrăca precum un prinț pentru că Îl cinstea pe Mântuitorul și voia ca poporul din biserică să înțeleagă că Hristos este Arhiereu, Împărat și Învățător.

Veșmintele scumpe la care faceți referire gândindu-vă la ierarhi, sunt chiar „pentru a intra în Ierusalim” (cine poate să înțeleagă), nu pentru a merge pe Calea Victoriei la librăria Humanitas.

În continuare încercați o definiție stupidă și surprinzătoare a trufiei și a smereniei: preoții de la oraș sunt mândri pentru că sunt de la oraș, iar cei de la țară sunt smeriți pentru că sunt de la țară și „dimineața dau covrigii săracilor”.

Mai departe înaintați în text cu reflecții teologice curajoase:

Văd că aveți probleme cu cuvântul „neam”. Mă îndoiesc că nu aparțineți niciunui neam. În Apocalipsă găsiți de mai multe ori asocierea: „popoare, neamuri, limbi” (Apocalipsă 10,11) sau „popoare, seminții, limbi, neamuri” (Apocalipsa 11,9). Există și un alt verset care ne privește pe toți (Matei 21,43) și în care noțiunea de neam are și o altă semnificație: „Împărăția lui Dumnezeu…..se va da neamului care va face roadele ei”. Să ne rugăm ca din acest neam să facem parte cu toții.

În cetatea luminată de slava lui Dumnezeu „neamurile vor umbla în lumina ei”….. „și vor aduce în ea slava și cinstea neamurilor” (Apocalipsa 21, 24-26).

Vă recomand să citiți și cap. 21 din Apocalipsă referitor la Cetatea cea sfântă, Ierusalimul. Veți găsi următoarele alcătuiri prețioase: aur curat, iaspis, safir, halcedon, smarald, sardonix, sardiu, hrisolit, beril, topas, hrisopras, iachint, ametist, mărgăritare, iar templul va fi Iisus Hristos, Mielul.

Este o descriere atât de frumoasă că niciunui filosof din lume nu i-ar fi trecut prin minte.

Domnule Liiceanu,

Vorbind împotriva Catedralei Mântuirii Neamului riscați mult, adică riscați ca lumea să nu știe dacă sunteți filosof ceea ce în greacă înseamnă „iubitor de înțelepciune” sau sunteți filozof ceea ce în greacă înseamnă „iubitor de întuneric”.ristos a înviat!”

Astăzi ne aducem aminte de femeia păcătoasă care cumpărând mir de mult preţ, a uns cu el pe Domnul Hristos. Văzând aceasta, Iuda Iscarioteanul s-a revoltat că s-au irosit atâţia bani pe mirul acela, când puteau fi folosiţi pentru sărmani.

E frapant să vedem că logica lui Iuda este asemănătoare până la identificare cu logica seculariştilor din zilele noastre. Şi ei sunt tot timpul supăraţi că îl cinstim pe Dumnezeu cu tot ceea ce avem mai bun, cheltuind nu puţini bani pentru a arăta Creatorului şi Mântuitorului nostru că ne gândim la El şi că într-o ierarhie a priorităţilor noastre, El este pe primul loc, cum se cuvine.

Şi seculariştii vor „spitale şi nu catedrale”. De ce? Pentru că doresc binele societăţii? Puţin probabil. Să ne gândim că deşi sunt organizaţi în nenumărate asociaţii, fundaţii şi partide, ateiştii şi seculariştii nu au făcut pentru cei sărmani, bolnavi şi în nevoi nici o sutime din câte a făcut Biserica.

De fapt problema lor este foarte asemănătoare cu problema lui Iuda (şi a celui care îl manipula pe Iuda şi, foarte probabil îi manipulează şi pe ei): nu suportă să vadă că lumea îi dă prioritate lui Dumnezeu, că se face loc pentru Dumnezeu în societate, că oamenii cultivă o relaţie cu Mântuitorul lor.

Cea care unge cu mir picioarele Mântuitorului este o femeie păcătoasă. Ea este cel mai bun simbol al Bisericii luptătoare, de aici de pe pământ. Biserica de pe pământ nu e formată din sfinţi ci din păcătoşi care încearcă să îşi îndrepte viaţa, care cad şi se ridică, care se străduiesc, poate nu tot timpul adecvat, să fie slujitori credincioşi şi copii iubitori ai lui Hristos Dumnezeu.

Spre deosebire de Iuda şi de secularişti, credincioşii ştiu că iubirea faţă de Dumnezeu se manifestă într-un mod foarte ….să îi spunem, subiectiv. Nu iubim distant pe Dumnezeu ci cultivând o relaţie de cunoaştere continuă şi lăudare a Lui. Asemenea oricărui copil, vrem să oferim Părintelui ceea ce avem mai bun- şi cum toate din cele bune de pe acest pământ nu sunt ale noastre ci ale lui Dumnezeu, darurile noastre sunt pe logica, frumos surprinsă de formularea liturgică bizantină: „Ale Tale, dintru ale Tale, Ţie îţi aducem de toate şi pentru toate”.

Desigur, acest lucru nu ne face neatenţi faţă de porunca iubirii de aproapele, iar acest lucru este vizibil pentru orice ochi sincer şi care nu este orbit de miopia ideologiei seculariste: dacă Biserica Catolică, Bisericile Ortodoxe şi toate confesiunile neoprotestante şi protestante ar înceta fie şi pentru o săptămână activitatea lor social-filantropică, atunci întreaga lume ar fi în colaps.

  • Active News:

Biserici, spitale și dezinformare

de Gabriel Silviu Aoșan

Cunoasteți cu toții mesajul viral: 18.300 de biserici și doar 425 de spitale în România. Mesajul acesta creat pentru a pune Biserica într-o lumină proastă, încă mai circulă. Motiv pentru care m-am gândit să vă scriu și eu câteva rânduri.

Publicația ActiveNews.ro prin articolul: “Minciuna are picioare scurte” a tratat partea formală a problemei, într-o maniera comparativă. Se demonstrează negru pe alb că noi avem mai multe spitale decât SUA și Suedia pe cap de locuitor, ceea ce este adevarat, și mai puține biserici decât respectivele state. Oricum această stare de fapt se datorează clasei politice care ne-a guvernat până în 1989. Partidul Comunist Român, a fost campion în a distruge biserici, unele monumente istorice, clădiri de patrimoniu și opere de artă.

PCR a avut însă grijă de clasa muncitoare, și a construit și spitale, ceea ce nu se mai poate spune despre actuala clasă politică…

Tratarea problemei raportului 18.300 biserici / 425 de spitale pe fondul problemei, cred că este binevenită. Am lucrat în administrația locală, în Primăria Timișoara, timp de aproape 5 ani, și am fost unul dintre directorii de acolo. Pentru 3 ani am fost colaborator apropiat al primarului de atunci, D-ul Ciuhandu. Ca atare am o imagine mai clară asupra acestei probleme.

România are peste 13.000 de localități, comune, sate și cătune. În orice cătun din România găsești o biserică. Avem peste 300 de orașe. În orice oraș sunt mai multe biserici. Adunați cifrele și obțineți suma care a stârnit atâta patimă.

Avem potrivit unor date de actualitate publicate de guvern, 16.400 locașuri de cult ortodoxe, din care 13.500 sunt biserici de parohie, restul capele de cimitir, biserici și paraclise mănăstirești. Restul până la 18.436 de lăcașuri de cult sunt case de rugăciune ale diverselor culte, geamii, moschei, biserici dezafectate, în ruină.

Peste 86% din populație este ortodoxă. Vorbim despre mai mult de 16.300.000 de credincioși ortodocși. Adică o biserică la 1.000 de oameni.

Acești 16 milioane de ortodocși au ridicat după revoluție 3.200 de biserici noi. Sumele de bani necesare au fost obținute în proporție covârșitoare prin colectă, donații și sponsorizări. Implicarea statului a fost minimă. De regulă autoritățile locale oferă teren, și nu bani. Pentru că bani nu sunt, după cum ne-a învățat Domnul Roman, primul Prim-ministru al României revoluționare. Apoi autoritățile locale mai oferă cu generozitate certificatul de urbanism, și în fine, autorizația de construcție, indiferent cât de urâtă ar fi casa de rugăciune, biserica, sau lăcașul de cult. Dacă primarul este un om generos, poate mai trimite și câteva mașini de balast ca să binecuvinteze lucrarea, și apoi desigur taie panglica, sau participă la slujba de sfințire, în speranța că o să culeagă câteva voturi.

Pentru biserici de mai mare importanță, catedrale, sau pentru mănăstiri, se fac arareori și cu greutate alocări bugetare prin hotărâri de consiliu local, sau de guvern. Excepție face Catedrala Mântuirii Neamului, obiectiv considerat de importanță națională, unde s-au alocat sume mai importante, de ordinul milioanelor de euro anual. Aceste alocări bugetare sunt firești. Orice om are nevoie de un dram de mândrie. La nivel de stat asta se traduce printr-o nevoie de opere și clădiri reprezentative. Mă miră reacția licențiaților români, care în majoritate resping acest proiect, și afirmă că ar prefera oricând în locul unei catedrale o bisericuță de lemn. Dragi confrați, găsiți aceste bisericuțe în cartierele Dvs., sau ale părinților Dvs. Le vizitați des? Dacă pentru neamul nostru găsiți că ar fi mai potrivită o bisericuță de lemn, și nu o catedrală, preferați și pentru Dvs. o garsonieră în locul vilei din Corbeanca sau Balotești ?  

Revenind la subiect, per ansamblu, aportul bugetului de stat a fost și este minim, în condițiile în care acum 150 de ani statul a naționalizat averile mănăstirești. Apoi a mai închis în 1959 prin decretul 410 cele mai multe mănăstiri, și desigur, s-a făcut stăpân pe clădiri și terenuri. 

Practic statul a luat cu 10 mâini și a dat înapoi cu una. Așa cum simțim toți pe pielea noastră, zi de zi, în democrația originală pe care ne-a construit-o Tov. Iliescu, și fii și nepoții activiștilor de partid și ai generalilor de securitate.

Dar senzațional este faptul că după 1989 pentru 13,5% ne-ortodocsi s-au construit 5.200 de biserici. Spre exemplu pentru cultul penticostal care are 356.000 de membri s-au ridicat 1950 de biserici. Credeți ca Statul Roman a contribuit cu ceva, sau sunt bani veniți dinafară?

Astfel dacă la 1.000 de ortodocși avem o biserică, pentru penticostali avem o biserică la 120 de oameni, pentru baptiști una la 70 de oameni, și pentru adventiști de ziua a șaptea una la 64 de oameni.

Cum vi se par acum cifrele ?

În București avem la o populație rezidentă de 1.587.951 (ha!), 260 de biserici. Adică una la 6.000 de credincioși ! O fi mult, o fi puțin ?

Iar istoric lucrurile stau cam așa: Sinodul I de la Niceea în 325 stabilește printre altele ca biserica să se ocupe de tratarea bolnavilor, îngrijirea și protejarea săracilor, văduvelor, orfanilor și străinilor. Se ordonă construirea de spitale.

Ca atare pentru a așeza lucrurile corect în pagină și suflet, biserica, și nu statul, s-a preocupat cu 1.500 de ani mai devreme de epoca modernă, de construcția de spitale.

Prima biserică (mănăstire) atestată documentar la noi este Hodoș-Bodrog, 1.177.

Primul spital atestat documentar în România: Sibiu 1292, deservit de călugarii Ordinului Sfântului Spirit.

După cum vedeți la noi toate merg mai greu, dar măcar nemții lui Iohanis, ne-au făcut primul spital.

Avem informații că Ștefan cel Mare înzestrează un spital pe lângă Mănăstirea Zografu, în Sfântul Munte. Dacă s-au facut cu aur românesc spitale pe-afară, sigur s-or fi făcut și în țară. Doar că am uitat să consemnăm asta pentru membrii Asociației Secularist-Umaniste din România.

1619, primul spital în mediu urban, la Suceava, pe cheltuiala Mitropolitului Atanasie Crimca. Era deservit de obștea Mănăstirii Dragomirna.

În 1704 este dat în funcție Spitalul Colțea, început în 1695, ctitorie a Spătarului Mihai Cantacuzino, în interiorul Mănăstirii Colțea, și deservit de aceasta, cu două aripi, pentru bărbați și femei.

În 1735 Asociația Fraților de Cruce a Sf. Ioan de Nepomuk, la 9 ani după înființare, dă în folosință primul spital din Timișoara, cu o farmacie. Spitalul a fost deservit de călugării Ordinului Mizericordienilor. Abia dupa alți 13 ani, intre 1748 până în 1753 această asociație zidește și o biserică, pe locul unei capele. Întregul complex este avariat de revoluționarii anului 1848…

Este evidentă grija bisericii față de cei aflați în suferință. Biserica, și nu statul secularist au întins dintru început o mână bolnavilor.

Apoi urmează în ordine cronologică Spitalul Pantelimon, 1735, în incinta Mănăstirii Sf. Pantelimon, cu care forma un complex funcțional și arhitectonic, ctitorie a lui Grigore al II-lea Ghica.

1754 Iași, primul spital, construit în centrul orașului, în preajma unei biserici, și împreună cu aceasta, ambele construcții ctitorii ale de cămărașului Ștefan Bosie.

Exemplele pot continua.

Trecem cu vederea minciuna Asociației Secularist-Umaniste, că în România s-ar fi desființat 21.000 de unitați de învățământ. Nu au existat niciodată atâtea. Nu putem să considerăm creșele drept unități de învățământ.

S-au închis și se vor mai închide școli pentru că românii au plecat să muncească în străinătate, unde unii și rămân. Pentru că sărăcia nu îndeamnă pe nimeni să facă copii, și pentru că școala de stat, despărțită de biserică admite că avortul este un drept, un act liber și firesc.

Azi închidem școli nu pentru că banii sunt folosiți în scopul construirii de biserici, ci pentru că educația umanistă, științifică și materialistă ucide copii nenăscuți. Între 1958 și 2010 s-au făcut în Romania peste 22 de milioane de avorturi. Numai în 1990 sau făcut aproape un milion de avorturi, deși țara se umpluse de mijloace de contracepție, la toate tutungeriile, buticurile și farmaciile apărute ca ciupercile după ploaie. Iată fructele iluminismului, socialismului, comunismului, și ale educației așa zis științifice și umaniste.

În ceea ce privește sumele vehiculate pentru construcția Catedralei Mântuirii Neamului, de la 600 de milioane de euro inventate de potrivnicii proiectului, se pare că se vor cheltui în jur de 100 de milioane. La final o să aflăm și cât a dat statul. În orice caz cu acești bani nu s-ar fi realizat 300 de kilometri de autostradă, cum ne dez-informează D-na Esca, pentru că în România lui Năstase kilometrul de autostradă a costat 20 de milioane de euro. Sau ca să vă dau un alt exemplu, catedrala va costa cu mult mai puțin decât două fregate cumpărate de la fier vechi, vopsite, motorizate și înarmate, iar apoi recepționate cu onoruri militare de Președintele Băsescu și plătite de Guvernul Tăriceanu cu 500 de milioane de euro…

Vreți să continuăm comparațiile ? A se vedea Petrom, cumpărată de OMV pe gratis, în baza unui contract secret, Porțile de Fier I, reparație de peste 2 miliarde de euro, din care s-au înfruptat mai multe guverne, refuzul ofertei Zefir, de 2 miliarde de dolari, când s-au atribuit primele licențe de telefonie mobilă, anularea unei datorii de 2 miliarde de dolari a Irakului către noi, în baza unei semnături a unui obscur secretar de stat; împrumutul centură de siguranță a lui Băsescu de 20 de miliarde de euro, care nu ne-a salvat de consecințele crizei într-o țară în care economia duduie, etc., etc., etc.

De câte spitale are nevoie România ? Cine știe să răspundă ? În orice caz reforma în sănătate care se construiește de 20 de ani de-acum, nu a îmbunătățit sub nici o formă sănătatea românilor. De ce ? Pentru că degeaba faci sisteme teoretice pe hârtie, și creezi structuri și organigrame, dacă nu poți să le dai viață cu oameni capabili și cinstiți. Să ne aducem aminte că Băsescu a fost primul om care a sfidat sistemul de sănătate încălcând legea de organizare a Casei Naționale de Sănătate, prin crearea unei structuri paralele a transportatorilor. Alții i-au urmat exemplul, in justiție și interne. Tot Băsescu marele reformator al statului de drept, ne-a spus că nu avem bani să ne plătim medicii, deși tot el a spus că România are bani. Sigur că are, dar nu pentru profesori și medici.

Așadar faptul că avem “doar” 425 de spitale nu are nici o relevanță. Este nevoie de o altfel de școală medicală, și de o cointeresare a medicului, pentru ca după terminarea facultății să rămână în țară, și să nu opteze pentru meseria de vânzător de medicamente, ci să trateze și să vindece oameni.

În pericopa evanghelică din Duminica a Șasea a Postului Paștilor, de la evanghelistul Ioan citire, aflăm că Maria, sora Martei și a lui Lazăr, cel înviat din morți, primindu-i pe Iisus și pe ucenici în casa lor, a luat o litră de mir exotic, un ulei presat din rădăcina unei plante ce crește în Orient, și i-a uns picioarele lui Iisus, după care i le-a șters cu propriul ei păr. E atât de puternic mirul acela, încât casa întreagă se umple de mireasma lui. Iar Iuda Iscarioteanul, cel ce se va duce să-l vândă pe Iisus, întreabă de ce s-a făcut asemenea risipă, când mirul acela, dacă tot nu-i mai făcea trebuință Mariei, ar fi putut fi mai bine transformat în bani de milostenie pentru săraci.

Să ne uităm la detalii, să încercăm să pricepem. Iisus este la masă împreună cu ucenicii. Este și Lazăr printre ei. Potrivit manierelor orientale, călătorii și-au clătit cu apă fețele, mâinile și picioarele. Mai ales picioarele – pline de praful drumului, poate de spini și de tăieturi din cauza pietrelor. Însă la masă, într-o casă de om, abluțiunile erau obligatorii și țineau atât de politețe față de gazdă, cât și de confort. A te clăti cu apă rece după o zi de umblat sub soarele Palestinei este un lux și o plăcere la care noi, modernii, nu putem avea acces decât dacă ne îmbrăcăm la rândul nostru în sandale și, după vreo 20-30 km parcurși în caniculă, ne apropiem de o fântână și, după ce ne astâmpărăm setea cu apă rece, turnăm restul găleții pe picioare în timp ce cu o mână, încetișor, îndepărtăm praful depus.

Ostenit de drum, de zilele prea fierbinți și de nopțile prea reci, Iisus este pentru o vreme curat și mănâncă. Nicio perspectivă utilitară deci în gestul mirungerii pe care urmează să-l facă Maria. În haosul obositor al peregrinărilor ce se apropie de sfârșit, Iisus se află într-o oază de pace, în casa unor prieteni tineri, cel mai probabil necăsătoriți. Cei trei frați nu sunt săraci, își permit să ospăteze mai mulți oameni și să-i adăpostească în casa lor, dar bogăția nu explică ceea ce va urma.

Maria ia un recipient cu un lichid exotic, ulei extras din semințele plantei Nardostachys jatamansi, care crește doar în Munții Himalaya, la peste 3000 m altitudine. Este unul dintre cele mai vechi parfumuri cunoscute, bucurându-se de notorietate din India și până în Roma antică. Pliniu, în Istoria naturală, enumeră douăsprezece specii diferite de nard. În ebraică este nared, în sanskrită i se spune  bhutajata. E atât de anevoie de cules încât uleiul volatil extras din flori este fabulos de scump. Astăzi, practic, pentru noi e doar o amintire. Ceea ce se numește nard în zilele noastre e valeriană, o plantă înrudită. Nimeni nu mai escaladează munții pentru florile nardului biblic.

Uleiul acesta vâscos și de culoarea ambrei îl toarnă Maria pe picioarele Mântuitorului. Nu e un ritual dedicat oaspeților, pentru că altfel l-ar fi turnat pe picioarele tuturor celor de la masă. De fapt, tot ce se petrece e atât de neașteptat și de extraordinar, încât nu are nimic din natura unui ritual, a unui gest făcut cum trebuie. La masa Mariei se află Iisus, cel pe care l-a așteptat să-l vindece pe fratele ei înainte ca acesta să moară. Ea știe bine că, dacă Iisus ar fi fost acolo, Lazăr n-ar fi murit. Același om îndelung așteptat, care acum se află înaintea ei, mâncând și odihnindu-se după drum, l-a înviat pe Lazăr atunci când era cât se poate de mort. Mai presus de prietenie, mai presus de recunoștință,

Mariei din Betania trebuie să-i fi apărut evidența că lângă ea se află cea mai importantă persoană pe care o putea întâlni în viața ei. Și ce trebuie s-o fi copleșit este caracterul indiscutabil al acelei importanțe, fără comună măsură cu rolul jucat într-o împrejurare sau alta. Iisus nu este important pentru că l-a înviat pe Lazăr, ci este important în sine, indiferent de învierea lui Lazăr și indiferent de orice. Este o concentrare atât de mare a absolutului într-un înveliș omenesc încât chiar probabilitatea de a-L întâlni sub chipul acela era infimă și, tocmai de aceea, miraculoasă.

Greu de știut care a fost drumul de la intuiția Mariei la dorința de a face ceva. Trebuie să fi stat îndelung să-L privească mâncând și vorbind cu ucenicii, până să se apropie, să-I cadă în genunchi, să desfacă dopul sticlei cu mir și să I-o verse încetișor pe picioare. Inexprimabilă în cuvinte, intuiția trebuie s-o fi dus acolo unde mulți dintre leviții contemporani ei nu ajung: că în fața ei se află Dumnezeu, că Dumnezeu e ostenit de drum și flămând, înfierbântat de zilele și înfrigurat de nopțile Palestinei și că ceva, un act de devoțiune și de venerare extremă, trebuie făcut cu picioarele acelea trudite de drum și crăpate de pietre. În mintea ei, trebuie să se fi făcut liniște, zumzetul discuțiilor va fi dispărut cu desăvârșire, alături de toate personajele din încăpere.

A rămas doar ea cu Dumnezeu, căruia Îi potolise foamea și setea, Îl primise în loc răcoros și la adăpost de bătaie de vânt. Dacă ar fi fost copil, L-ar fi luat la piept ca o mamă sau L-ar fi legănat pe picioare, ogoindu-I plânsul. Doar că Dumnezeu e bărbat viguros, deplin stăpân peste cele dinăuntrul și dinafara Lui. În fața Lui, demonii pălesc și I se supun ca unui rege al lumilor. Atunci, ca un rege să fie onorat și venerat! O sticlă de parfum scump de la marginea lumii, adusă prin deșert pe spinare de cămilă și păzită cu sabia. “Ale Tale, dintru ale Tale, Ție-Ți aducem de toate, și pentru toate!” Parfumul se varsă pe picioarele lui Dumnezeu, vorbele tuturor pier în gât, acum tac de-a binelea, iar casa s-a umplut de mireasma mirului, ne spune Evanghelistul. Asceza divină este acoperită cu o extravagantă opulență. Trebuie să fi căutat Maria pânzătură vrednică să șteargă picioarele lui Dumnezeu, dar nedescoperind nimic cuvenit, părul și l-a desfăcut și cu podoaba izvodită din trupul ei a șters trupul lui Dumnezeu. Acoperit cu pudoare și intim pentru că ascuns privirilor, părul femeii orientale nu se taie decât ca osândă pentru păcat negru. Maria e neprihănită și în mintea, și în corpul ei.

“De ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor?”, o oală de metal se rostogolește peste scări. Maria nu răspunde, beatitudinea ei nu se lasă tulburată de intervenția unui contabil. Nici ucenicii nu răspund, sunt prea tulburați de ceea ce văd, de îngenuncherea sufletului din spatele gestului de a risipi într-o clipită banii necesari pentru întreținerea unei familii timp de aproape un an de zile. Singurul pragmatic este Iuda Iscarioteanul. El ne reamintește că exista probleme, domnilor, iar banii aceștia le-ar fi putut rezolva. Învățământul, sănătatea, de exemplu. Încă de pe atunci ne dureau învățământul și sănătatea.

Și săracii, desigur, săracii. Parcă mai mulți și mai săraci 2000 de ani mai târziu, deși n-am încetat să-i miluim în tot acest răstimp. Exact cum a spus Iisus: “pe săraci îi veți avea pururi cu voi”. Nu vă temeți să fiți eroi din cauza problemelor mărunte. Nu vă opriți de la cele extraordinare pentru că zilnic trebuie să mâncați ceva ca să vă țineți în viață. Nu pretextați, când vine momentul să zburați, că tălpile vă ating pământul. Jocul acesta dintre sublim și pământesc, Evul Mediu l-a intuit ca și Maria din Betania. Catedralele sunt cele mai sublime jertfe aduse lui Dumnezeu, pentru că în ele oamenii s-au adus jertfă pe ei înșiși, în spiritul unei bucurii pe care noi nu ne-o mai putem nici măcar imagina. Se spunea pe atunci că zilele petrecute la zidirea unei catedrale sunt zile pe care Dumnezeu le adaugă firului vieții. Iar banii dăruiți pentru ridicarea sau înzestrarea unui lăcaș de rugăciune sunt împrumutați lui Dumnezeu, care nu rămâne niciodată dator. Oamenii dădeau, conștienți că nu dau dintr-ale lor, ci din cele ce le-au fost dăruite.

Lumea noastră e la eoni distanță de ce s-a petrecut în ziua aceea în sufletul Mariei din Betania. Într-un anumit moment al istoriei noastre, am fost cuceriți de pragmatismul lui Iuda Iscarioteanul: “De ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor?” Noi știm că există probleme și vrem să le rezolvăm. Catedrala ne repugnă, și pe bună dreptate: catedrala nu este o problemă, ba chiar ne reamintește că pe lume mai există și altceva decât probleme. Putem să ne gândim la ea în termeni de poartă solară, dar nicidecum ca la ceva ce trebuie trecut pe agendă și bifat după o abordare gospodărească. Suntem, neîndoios, tot în preajma lui Iisus, cine nu este? Și Iuda a fost. Dar, ca și ucenicul care chivernisea banii, noi n-avem nicio emoție. Am vrea și noi să fim eroi, dar avem obligații. Pentru noi, Maria n-a fost decât o risipitoare și-o zăludă, o femeie cu prea multă imaginație. Noi știm mai bine.

Articol apărut mai întâi pe blogul autorului

Judas kisses Jesus. Detail from "Judas' Betrayal" Fresco

 

Vedeti si:


Categorii

Doctorul Pavel Chirila, Patriarhul Daniel, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Saptamana Patimilor, Tradarea intelectualilor, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la ““ŞI ASTĂZI SUNT UNII CARE GÂNDESC CA IUDA ISCARIOTEANUL…” Despre Gabriel Liiceanu, “smerenia” intelectualitatii, “trufia prelatilor” si sloganul “vrem spitale, nu catedrale” (UPDATE)

  1. Frumoase gânduri și frumoase cuvinte și – mai mult – întru Adevăr.

  2. Pingback: RAZBOIUL CU INVIEREA. Secularismul radical, noua prigoana a crestinilor si REEDUCAREA CONSTIINTELOR. “În nici măcar o jumătate de generaţie, românii chiar Îi întorc spatele lui Hristos, se leapădă jenaţi de propria ţară”/ Pastorala
  3. Pingback: ROMÂNIA STIRBILOR vs ROMÂNIA IMPOSTORILOR. Filosoful Gabriel Liiceanu produce o mostra halucinanta de FASCISM SOCIAL, folosind intr-un mod blasfemiator tragedia EXPERIMENTULUI PITESTI | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: Și ieri, în Ierusalim, și azi, în toată lumea, o mână MICĂ, DAR GĂLĂGIOASĂ, de oameni MANIPULEAZĂ o lume întreagă… – CEI CARE SEAMĂNĂ ÎNTUNERICUL și INSTIGĂ LA RĂSTIGNIRE vs. “PIETRELE” CARE STRIGĂ, MĂRTURISIN
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare