“REFORMA SANATATII” calca pe cadavre/ LIPSA ACUTA DE PATURI LIBERE IN SPITALE/ Criza perpetua a citostaticelor (VIDEO)

5-04-2013 4 minute Sublinieri

citostatice

În ochii statului român, sănătatea nu are preţ. În ultimii 23, am învăţat că un serviciu medical poate costa oricât. Dacă eşti demnitar, o internare la Elias e gratuită.

Dacă eşti „băiat deştept”, dai banul şi ai rezerva ta într-un spital privat. Iar dacă eşti ca majoritatea, cu bani drămuiţi de la un salariu la altul, atunci ai intrat în cercul exclusivist al celor care plătesc contribuţii sociale, medicamente şi şpăgi pentru a avea parte de ceea ce li s-ar cuveni de drept. Calculele Income Magazine arată că, dacă plecăm de la cei trei factori enumeraţi, plătim în medie 100 de euro pe lună pentru servicii demne de o ţară din lumea a treia.

Acest scenariu ar putea dispărea odată cu implementarea proiectului privind reforma sănătăţii. Deşi nu este perfect, acesta reprezintă un mare pas înainte faţă de ceea ce avem acum. Gândit iniţial ca un model echitabil pentru sistemul public, privat şi mai ales pacient, acesta riscă să fie redus acum la un singur principiu: statul ia totul.

Ce câştigă pacientul?

asigurare-medicala-fraudePusă în dezbatere publică în vara anului 2012, Legea privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România oferă pacientului două mari prerogative: de a alege atât asigurătorul cât şi furnizorul de servicii medicale, dar şi de a opta pentru un pachet facultativ de servicii, în funcţie de nevoile medicale şi de disponibilităţi.

Prima prerogativă ar putea fi exercitată în contextul în care cele 42 de case de asigurări de sănătate ar urma să se transforme în societăţi mutuale de asigurări. Fiecare asigurat are dreptul de a se înscrie fie la o societate mutuală de asigurări de sănătate, fie la un asigurator privat, în contextul în care pachetul de servicii de bază urmează asiguratul, indiferent de opţiunea acestuia.

În ceea ce priveşte pachetul de servicii medicale, în schimbul contribuţiei de 10,7% din salariul brut (5,5% angajat + 5,2% angajator), pacientul are acces la un pachet de servicii de sănătate de bază. Cei cu venituri mici ar urma să primească un pachet de servicii sociale, acestea fiind decontate de la bugetul de stat.

Un rol foarte important, conform legii, ar urma să îl joace asigurările facultative, proiectul de lege arătând că pe lângă pachetul de bază se poate opta pentru un pachet de asigurări facultative. Acestea ar urma să fie oferite de asigurători care constituie un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi expuşi la producerea riscului de îmbolnăvire şi care care nu era acoperit de asigurările obligatorii.

Pacientul putea să aleagă acel furnizor de servicii medicale care îi oferea pachetul de care avea nevoie. S-a convenit aşadar asupra acestui sistem în care aveam pachetul de bază şi pachetele complementare, formate în funcţie de nevoile pacientului. Se oferea astfel un câmp larg de opţiuni, în cadrul unui sistem flexibil de asigurări de sănătate”, spune Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP).

Foarte important, legea face acum şi distincţia dintre serviciile de tip complementar şi cele de tip suplimentar.

Conform prevederilor, serviciile de sănătate de tip complementar se suportă total sau parţial din contribuţia personală a asiguraţilor pentru unele servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, din pachetul de servicii de sănătate de bază. De asemenea, în cadrul pachetului suplimentar se poate opta pentru acele servicii necuprinse în pachetul bază, fiind vorba despre opţiunea pentru un anumit personal medical, solicitarea unei a doua opinii medicale, condiţii hoteliere superioare, sau alte servicii de sănătate specificate în contractul de asigurare facultativă.

Acestui cadru îi lipseşte, însă, un element esenţial, existent în toate sistemele de sănătate de Europa de Vest: definirea pachetului de bază. Acesta trebuie să conţină toate serviciile medicale la care un contribuabil are acces, după plata contribuţiei sociale. În funcţie de acest pachet, fiecare pacient poate să vadă ce servicii îi sunt decontate de către stat şi pentru ce anume trebuie să scoată bani în plus.

PaturiPeHolLaSpitalCine are nevoie de o internare la spital, ar putea să nu mai aibă loc. Mai toate unităţile medicale au o lipsă acută de locuri, astfel că pacienţii sunt cazaţi în paturi pliante pe holurile clădirii sau în saloane înţesate de bolnavi cu afecţiuni diferite. Aşa se face că pacienţii care nimeresc la urgenţe riscă să împartă patul cu un alt bolnav, dacă trebuie să fie neapărat spitalizaţi.

La Spitalul de Urgenţă Floreasca erau internaţi peste 700 de pacienţi, cam în tot atâtea paturi.

Pe o structură de 55 de paturi aprobată erau internaţi de dimineaţă 63 de pacienţi. Sunt puse paturi inclusiv pe holuri în secţia respectivă, nu de acum, dar nu avem ce să facem“, spune Bogdan Opriţa, purtător de cuvânt Spitalul Floreasca.

Aceeaşi situaţie este şi la Spitalul Bagdasar Arseni.

Lucrăm la capacitate maximă, practic în baza unor programări luate cu rigurozitate pacienţii sunt planificaţi pentru internare“, spune prof. dr. Mircea Gorgan, director medical Spitalul Bagdasar Arseni.

Nici medici nu sunt suficienţi în ţara noastră. În România avem mai puţin de 40.000 de medici, ceea ce înseamnă mai puţin de doi medici la mia de locuitori, în timp ce media la nivelul Uniunii Europene este de 3,4 medici la mia de locuitori. Grav este faptul că 60% dintre medicii rămaşi în ţară spun că ar pleca peste graniţă dacă li s-ar oferi ocazia.

Nota noastra: 

1. Observam ca unul din marile defecte ale reformei sanatatii a la Basescu s-a pastrat si noul proiect a la USL/Nicolaescu: pachetul de baza nu e definit, putand fi, astfel, definit in functie de cum vrea guvernul, functie de necesitatile electorale sau ordinele de la FMI.

2. Apropo de FMI: dupa ce ne-au constrans ani in sir sa reducem numarul de paturi de spital, observam ca traim, astazi, o criza a paturilor de spital…

Publicarea stocurilor de citostatice de către Ministerul Sănătăţii nu le e de niciun ajutor bolnavilor de cancer. Chiar dacă ştiu că la nivelul ţarii ar exista medicamentele, ei nu le pot obţine, astfel încât sunt nevoiţi să amâne tratamentul vital sau să se descurce pe cont propriu. În stocurile Unifarm, singurul loc de unde clinica unde se tratează le poate obţine, nu există decât 15 dintre cele 26 de citostatice greu de găsit.

Ioan Nagy suferă de o formă gravă de leucemie şi ar fi trebuit să înceapă tratamentul cu citostaticul Cytarabinum în urmă cu două săptămâni şi jumătate.

Până mâine e mult, mă credeţi? Şi până mâine e mult…Se usucă pe picioare, vocea îi e schimbată. Culoarea pielii, ba roşeşte, ba albeşte...”, spune soţia bărbatului, Lucia Nagy.

Unul dintre medicii care îl tratează la Clinica de Hematologie din Cluj i-a cerut 3.200 de lei ca să îi procure medicamentul de la o farmacie din Austria.

Conform listei publicate de Ministerul Sănătăţii, în spitalele din România sunt peste 1.200 de fiole din acest medicament, însă nu se ştie exact în care spitale. Cert este că la clinica din Cluj nu sunt şi nici în depozitele Unifarm. Astfel încât Ioan Nagy şi alţi bolnavi sunt în continuare nevoiţi să obţină medicamentele prin forţe proprii, deşi ministrul susţinea că problema va fi rezolvată odată cu publicarea listei.

Vasile Cepoi, consilier pe sănătate al primului ministru: “Este total greşit şi periculos. Pe piaţa se spune că 20, 30% dintre medicamente sunt contrafăcute. Cum să am curajul să administrez un medicament despre a cărui provenienţă nu ştiu nimic?

Deşi nu le dă altă soluţie, ministrul Sănătăţii le cere tot bolnavilor să nu fie de acord cu medicii care îi trimit să-şi cumpere singuri citostaticele.

Ministrul Sănătăţii: “Fiecare trebuie să răspundă pentru fapta lui. Nu trebuie să răspundă nici ministrul, nici sistemul, nici ministerul. Fiecare om este plătit în această ţară ca să-şi îndeplinească nişte atribuţii. Dacă nu le îndeplinesc, trebuie să dea socoteală“.

Criza citostaticelor este nerezolvată de doi ani.


Categorii

1. DIVERSE, Sistemul romanesc de sanatate, Video

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la ““REFORMA SANATATII” calca pe cadavre/ LIPSA ACUTA DE PATURI LIBERE IN SPITALE/ Criza perpetua a citostaticelor (VIDEO)

  1. Criza citostaticelor este o criza falsa.
    Citostaticele nu vindeca cancerul, ci il provoaca si il agraveaza, ducand la moartea rapida a pacientului.

    Chiar diagnosticele de cancer sunt date abuziv unor oameni sanatosi care ulterior se vor imbolnavi, introducandu-li-se prin jugulara, cantitati impresionante de otrava care se cheama citostatice.

    De altfel avem si criza de vaccinuri,care stim foarte bine ce otravuri legale sunt. Dar avem criza de vaccinuri si trebuie sa ne ingrijoram nu?!

    Dupa parerea mea, criza din sistemul sanitar romanesc este o realitate, dar realitatea ne este prezentata amestecat.

    75% dintre doctori refuză chimioterapia pentru ei înşişi
    http://www.financiarul.ro/2012/06/09/75-dintre-doctori-refuza-chimioterapia-pentru-ei-insisi/

    SECRETUL MURDAR AL MEDICILOR ONCOLOGI ȘI FARSA MEDICALĂ CARE A MUTILAT INUTIL MILIOANE DE FEMEI: CANCERUL LA SÂN
    http://universulromanesc.ro/noua-dezordine-mondiala/secretul-murdar-al-medicilor-oncologi-si-farsa-medicala-care-a-mutilat-inutil-milioane-de-femei-cancerul-la-san/

  2. Pingback: DRAMA TERIBILA A BOLNAVILOR DE CANCER DIN ROMÂNIA (video) - Recomandari
  3. Pingback: PRIVATIZAREA SPITALELOR DE STAT, VARIANTA LIBERALA. Ministrul Nicolaescu aplica un PROGRAM CONTROVERSAT care va INGREUNA ACCESUL LA SERVICII MEDICALE pentru cei saraci - Recomandari
  4. Pingback: Noile propuneri ale Ministerului Sanatatii: SE TAIE “FARA MILA” DIN SERVICIILE MEDICALE PENTRU CEI NEASIGURATI - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare