SUA VERSUS RUSIA. De la Putin democratul la Putin demonizatul. VA (MAI) REUSI ADMINISTRATIA TRUMP DESTINDEREA RELATIILOR CU KREMLINUL? Cu istoricul Stephen F. Cohen despre politica externa americana

The Nation: 

Este destinderea realmente compromisa?

De Stephen F. Cohen 22 februarie 2017

John Batchelor Show, 21 februarie.

Stephen F. Cohen, editor la “The Nation”, si John Batchelor isi continua discuțiile săptămânale cu privire la noul război rece SUA-Rusia. (Postari anterioare, acum în al patrulea an, se gasesc la TheNation.com)

După cum i-a explicat Cohen lui Batchelor saptamana trecuta si după cum explica în continuare într-un articol din The Nation în această săptămână, nu există fapte reale pentru a sprijini cele șase acuzații diferite aduse de institutiile politice si mass-media, care pretind că președintele Trump a fost “compromis” de Kremlin. Cu toate acestea, aceste afirmații, la care se adauga criza demisiei consilierului național de securitate al lui Trump, generalul Michael Flynn, au avut un impact politic important asupra posibilității de a destinde relatiile cu președintele rus, Vladimir Putin. Comentatori din ambele capitale au ajuns la concluzia că o astfel de posibilitate a fost mult diminuată, probabil anulata, deoarece Trump nu mai poate obtine sprijinul politic necesar la el acasa pentru o nouă politică fata de Rusia. Cohen si Batchelor discuta acest subiect general, în legătură cu următoarele puncte făcute de Cohen:

§ Specialiști in teme americane și alți membrii din elita politică din Rusia urmaresc îndeaproape comentariile în publicațiile americane, în special din ziarele “principale”, cum ar fi New York Times. Ei trebuie sa fi fost șocati, dupa cum ar trebui să fie si cititorii americani, de o serie de articole din New York Times de la 16 februarie până la 19 februarie, pe tema unei “axe Trump-Putin” în Casa Albă (Paul Krugman, februarie 17). Într-adevăr, suplimentul de duminica din 19 februarie al lui New York Times a fost dedicat în mod substanțial aceastei afirmații, de la prima pagina pana la pagina cu opinii. Ei trebuie sa fi fost uimiti – la fel ca fiecare american – de o declarație de rău augur, citata aprobator in Times de Nicholas Kristof (16 februarie) că “problema mai mare aici este motivul pentru care Trump si oamenii din jurul lui au o astfel de viziune radical diferită fata de Rusia decât a fost cazul de zeci de ani.” Cu alte cuvinte, orice gândire critică despre politica SUA față de Rusia începând cu anii 1990 este privita cu suspiciune, prin prisma unei periculoase si anti-democratice atitudini, McCarthy-ista, chiar orwelliana. Nu e de mirare ca observatorii ruși concluzionează că orice regândire a politicii SUA în această privință a devenit imposibilă.

§ În același timp, subliniază Cohen, există un spectru de opinii în elita politică rusă, de la cei care susțin cu tărie noua destindere a relațiilor cu Washingtonul la acei “patrioți naționalisti statalisti”, care insistă că destinderile anterioare au fost catastrofale pentru Rusia. Destinderea Gorbaciov-Reagan-Bush a condus, spun ei, la sfârșitul Uniunii Sovietice și la prăbușirea Rusiei ca o mare putere. Destinderea Eltin-Clinton a anilor 1990 a dus la un deceniu de umilire a Rusiei în țară și în străinătate. În acest sens, ne reamintește Cohen, asistam acum la o repetare a alianței tacite între ulii războiului rece de la Washington și de la Moscova, ca în cursul ultimilor 40 de ani ai războiului rece. Este de înțeles că facțiunea pro-destindere a relatiilor SUA-Rusia din  Rusia a văzut în căderea generalului Flynn o lovitură pentru speranțele lor de a găsi parteneri la Washington, în plus față de Trump însuși.

§ Pe de altă parte, Cohen argumentează că este prea devreme pentru considera complet compromise șansele unei noi destinderi a relatiilor. Istoria secolului XX sugerează că aceasta este doar prima bătălie și că vor mai urma si altele, la Washington și la Moscova, cu toate că această luptă va fi cu siguranță mai aspra decât cele dinainte. Mult va depinde de modul în care se angajeaza atât Trump cat și Putin pe aceasta linie. Cohen este sigur de Putin, deși președintele rus are proprii sai adversari. Cohen este mai puțin sigur de Trump, cu toate că noul președinte american a demonstrat ca este impotriva sistemului și este determinat, ca si în alte privințe, pentru mai bine sau pentru mai rău. Mai mult decât atât, semnificația căderii lui Flynn este probabil exagerată. Desi un probabil simbol al destinderii în Rusia, el a fost asasinat politic la Washington, în principal pentru că nu avea abilități politice și a avut puțin sprijin în rândul clasei politice, în afară de Trump.

§ Cohen subliniază, de asemenea, ca exista câteva acte de cooperare intre SUA si Rusia, acum aflate în curs de desfășurare, deși ele sunt fragile. Alternativa la destindere este un nou război rece tot mai periculos, din Europa de Est și Ucraina pana în Siria. Acest pericol ar putea erupe în orice moment. În cazul în care se va intampla, va rămâne oare Congresul în lanturile majorității sale bipartite care este pentru un război rece, condus de senatori ca McCain, Graham, Schumer, Murphy și alti lideri republicani și democrați? Sau adevărații reprezentanți din Congres ai celor mai bune interese ale Americii vor încheia complicitatea lor cu Războiul Rece și se vor pronunța pentru o nouă politică SUA-Rusia, așa cum au făcut-o atunci când Reagan și Gorbaciov le-au cerut la sfârșitul anilor 1980?

***

—
Brian Lehrer show (Dec 15, 2016)
—-

Putin si Rusia sunt vazuti ca criminali si inamici… dar sa incepem cu ceea ce numesti “povestile neadevarate ale noului razboi rece”.

Pe scurt, suntem intr-un nou razboi rece cu Rusia, si avem trei fronturi care pot duce la razboi deplin, regiunea baltica unde NATO isi acumuleaza cu nesabuinta fortele armate, Ucraina, epicentrul noului razboi, si, fireste, Siria. E un razboi rece mult mai periculos, pentru cei mai in varsta care-si amintesc, deoarece epicentrul nu mai e in Berlin, departe de Rusia, acum doua fronturi sunt chiar la granita Rusiei. Apoi, nu mai sunt reguli, ca in vechiul razboi in care cele doua parti au stabilit niste reguli de conduita ca sa nu declanseze un razboi nuclear. Apoi, ma ingrijoreaza ca ne-am intors la fenomenul McCarthy, de a-i defaima pe cei care nu-s de acord cu consensul aparent, ca Rusia ar fi singura vinovata de noul razboi rece.

A inceput cu oameni marunti, ca mine, in 2014, care au fost numiti diverse nume, avocatii lui Putin, idiotii lui Putin, apoi s-a ajuns la Donald Trump care a zis ca trebuie mai degraba sa cooperam cu Rusia, si acum avem aceasta poveste despre hacking, pentru care nu exista nici o dovada publica, si care s-a transformat intr-un soi de isterie la Washington, pe cand noua ne trebuie o dezbatere calma despre politica americana catre Rusia, probabil incepand cu sfarsitul Uniunii Sovietice, a carei a 25-a aniversare o avem chiar in luna aceasta, dar mai ales din ultimii 4-5 ani.

Oricum, sunt foarte alarmat de aceste evenimente si as zice ca primejdia e ca in timpul crizei rachetelor din Cuba din 1962, si devine, poate, chiar mai mare, si asta e partea buna, ca veni vorba.

 Ajungem si la vestile proaste… Sa trecem la dovezile despre hacking ale emailurilor CND (Comitetul National Democrat-n.n.), care nu exista, dar vreau sa spun ca, desi suntem in aceasta situatie comparabila cu cea din 1962, cele doua parti nu se ameninta reciproc cu armele nucleare, nu-i asa?

Nu e chiar adevarat, nimeni nu a amenintat cu folosirea armelor nucleare in timpul crizei rachetelor din Cuba, doar ca administratia Kennedy si-a dat seama ca plasarea rachetelor in Cuba era o amenintare nucleara, si aveau dreptate, fireste. Diferenta e ca atunci aveam doi actori rationali in conflict, actionand la cel mai inalt nivel, Kennedy si Hrusciov, oameni ai Razboiului II Mondial as zice, care stiau ce inseamna razboiul, si nu stiu daca avem astfel de actori in Washington astazi. Apoi, in acel moment aveam o singura criza, in Cuba, iar acum avem conflict in trei locuri… unde posibilitatile de conflict devin din ce in ce mai mari.

Dar tu il vezi pe Trump ca incearca sa previna acest nou razboi rece, in timp ce liberalii, Clintonii, Obama, si presa, New York Times, MSNBC, si toti ceilalti pe care-i mentionezi in articole, incearca sa-l provoace. Ce-i face oare sa actioneze astfel?

Pai, sa-mi spui tu de ce, de exemplu, pe sotia mea, care e editor la The Nation, o intreb asta in fiecare zi.

Katrina vanden Heuvel, ca veni vorba, voi doi sunteti de acord cu privire la Rusia?

Acuma te amesteci intr-o casatorie de 30 de ani… Suntem de acord in multe privinte de baza, ea nu e de acord cu mine in acuzatiile pe care le aduc multor liberali si progresisti care s-au angajat nu numai in aceasta demonizare neinteleapta a lui Putin, ci si in defaimarea celor care nu-s de acord. De fapt dezacordul nostru e cu privire la ordinea publica, dar incercam sa-l tinem in frau. Adevarata problema e, pentru cei care-si amintesc, ca noi aveam dezbateri majore in aceasta tara in anii 70 si 80, si-i aveam pe cei care vroiau mai mult razboi rece, si pe cei ca noi, un grup destul de mare, si era un camp de bataie destul de echilibrat, eram publicati cu totii in New York Times si in Washington Post, apaream la radio si la TV, nu ni se astupa gura, pe cand acum se face acest lucru.

Nu a aparut nici un op-ed (editorial de opinie) in NY Times sau in W. Post care sa sustina ideea ca America ar fi cel putin la fel de vinovata ca Rusia pentru noul razboi rece, pur si simplu nu se accepta aceste articole. Nici la MSNBC nu s-a gasit nimeni de acest fel. Deci aici e problema, intr-o democratie ne luptam prin discurs. Daca nu poti sa ajungi in media si sa-ti exprimi pozitia in dezbateri, daca ei vor doar asa, atunci nu e nici o cale de a opri alunecarea spre catastrofa. Si ceea ce ma alarmeaza cu privire la acest scandal Trump, si hai sa incep prin a spune ca nu sunt si n-am fost niciodata un suporter al lui Trump, dar ceea ce am zis in timpul campaniei a fost ca dintre toti candidatii prezidentiali din alegerile primare si din alegerea generala, numai Donald Trump a facut doua lucruri intelepte si pozitive. Fireste, nu poti fi sigur cu privire la ce a avut de gand, dar, mai intai ca a refuzat sa-l demonizeze pe Putin, lucru care a devenit moneda dezbaterii de aici, uita-te la ce zice McCain despre el – si asta-i tipic si pentru senat -, apoi a pus aceasta intrebare: “N-ar fi mult mai bine sa cooperam cu Rusia in loc de a ne lupta cu ea?” si raspunsul la aceasta intrebare e ca e mai bine de atat, ar fi chiar, in mod profund, in interesul securitatii noastre nationale. Deci, asta e masura in care sunt entuziasmat cu privire la Donald Trump.

Deci crezi ca are dreptate in acest punct?

Are mai mult decat dreptate… avem chiar un grup numit “comitetul pentru acord intre est si vest”, si avem printre ei oameni importanti, cum ar fi fostul ambasador la Moscova al lui Ronald Reagan, Jack Madlock, o persoana eminenta… problema e ca nu putem sa ne exprimam cuvantul, si cand ei il acuza pe Trump ca fiind un agent sau client al Kremlinului, cum au facut NY Times si Paul Krugman ieri, asta ne stigmatizeaza pe noi toti… si pot sa-ti spun sincer ca oamenii tineri, mult mai tineri ca mine, profesori tineri, studenti doctoranzi, chiar si jurnalisti mi-au spus ca le e frica sa vorbeasca din cauza carierei, si asta e McCarthy-ism, si stim ce ne-a facut in trecut.

Ai scris recent ca si ingrijorarea despre campania de dezinformare ruseasca (fake news) e un nou McCarthy-ism, ceea ce ar putea parea ciudat…

Nu stiu daca am scris asta, sau daca as vrea sa spun asa ceva, hai sa ma exprim altfel. Nu sunt sigur ce-i cu mantra asta noua “fake news”, dar daca ma intrebi pe mine cine genereaza informatie mai inselatoare, mass-media americana si trasmisiile finantate de guvern luate impreuna, sau rusii, si masuram asta dupa bugetele alocate si dupa impactul asupra Americii – sa lasam Europa la o parte -, as zice ca-i facem pe rusi sa para mici copii de fapt, pentru ca daca NY Times scrie povesti care nu sunt corecte factual, care nu au acoperire istorica, si face asta in mod obisnuit, si asta se repeta pe toate retelele majore, ca Washington Post si in ziarele mai mici, asta nu e neaparat “fake news” sau inselatorie, dar nu e informatie adevarata si nu exista nici o rezistenta. Dupa cum stii din profesia ta, incerci sa obtii o aproximatie a acuratetei si adevarului prin ingaduirea exprimarii in public a punctelor de vedere opuse. Aceasta e ipoteza de baza a discursului democratic, pe cand noi acum avem o singura mana batand din palme.

Aai citit povestea lor (NY Times) de pe prima pagina de azi, numita “hacking-ul democratilor”, despre cum Rusia si-a perfectionat capacitatile de hacking antrenandu-se pe alegerile americane?

L-am citit.

Si nu esti de acord cu asta?

Bine, acuma intrebam despre un fapt. Eu nu fac parte din serviciile de informatii, spionaj, … dar uite care e realitatea pe care o putem desprinde din ce-au publicat NY Times si W. Post, pentru ca ei de fapt rup povestea, si asta – un lucru important – ne duce inapoi in august in timpul alegerilor generale, cand campania lui Clinton a decis sa mearga nu impotriva lui Trump si Pence ci impotriva lui Trump si Putin. Au inceput, literal, sa mearga pe linia asta in emailurile lor zilnice, in materialele electorale, si asta fost o forma de momeala cu Kremlinul, caci nu putem zice [ca momeala a fost] comunismul, caci Putin nu e comunist, si Times a pus asta pe prima pagina, cu toata seriozitatea, si vedeai titluri pe linia “Trump [e cu] Putin”. Deci a inceput in timpul campaniei si, ca veni vorba, asta nu i-a facut nici un bine lui Clinton, lucru care e o veste buna, caci se pare ca poporul american nu e interesat de momeala cu Kremlinul.

Intrebarea despre dovezile de hacking, noi nu vom sti pana nu ne sunt prezentate. Pana acum, in acest articol care nu se mai termina din NY Times, de peste 15000 de cuvinte, nu se prezinta nimic factual, si stii ca FBI-ul, care stie ca trebuie aduse dovezi clare, care pot fi prezentate in instanta, nu merge pe linia lor, si de aceea sunt si huiduiti…

Un moment, spune-mi daca nu gresesc, nu cumva FBI-ul nu e de acord numai cu faptul ca Rusia a facut asta pentru a-l alege pe Trump, dar ei sunt de acord cu faptul ca Rusia a condus hackingul emailurilor si le-a dat apoi la Wikileaks?

Cred ca asta e o intrebare care evolueaza. Se pare ca la inceput totul parea foarte neclar si ziceau ca nu pot sa confirme raportul CIA, ceea ce a dus la multa suparare fata de FBI cand i-au informat pe senatori, apoi atentia s-a indreptat spre Comey (directorul FBI – n.n.), si la faptul ca el nu s-a comportat cum trebuie. Pana si CIA, dupa raporturile publicate, spune ca nu poate lega hacking-ul de Kremlin. Ca ar fi aproape sigur ca cineva din Rusia ar fi facut hackingul. Ce inseamna asta? Inseamna ca din diverse motive, care te intereseaza, Rusia are un numar foarte mare de hackeri foarte priceputi, care-si vand chiar serviciile pe piata. Deci, e posibil ca, daca de fapt CND a fost hacked, ar fi putut veni din Rusia, dar asta nu inseamna ca a venit din partea lui Putin, ei nu pot dovedi asta inca. Acum, se zice ca ar urma o investigatie, nu-i asa Brian?

Da, se pare ca Congresul va face ceva…

Da, vor face ceva, dar aici e problema, nu stiu daca vom afla ceva din asta, pentru ca avem nevoie de fapte pentru a putea judeca, oricine judeca, tu, eu, etc. De exemplu, au un informator in cercul lui Putin care zice ca Putin a ordonat asta. Sau au urmarit telefoanele, dupa cum zice Snowden ca NSA poate sa asculte orice convorbire, sau au facut interceptari prin satelit, dar problema e ca vor zice ca nu le vor prezeta, pentru ca ar divulga secretul obtinerii acestor informatii. Deci daca fac aceasta investigatie, va fi tinuta la secret si noi va trebui sa ne bazam pe povesti de mana a doua, a treia, si mai e ceva, nu ca vreau sa te obstructionez, dar exista un grup numit “Ofiterii veterani de informatii – pentru bun simt”, care au existat de cativa ani, fosti ofiteri CIA, NSA, care au iesit la pensie, si care au format un grup care sa urmareasca informatia pe care agentiile noastre o prezinta publicului. Azi sau ieri au publicat un raport pe pagina lui Robert Perry consortiumnews.com, si ei nu cred ca fost hacking de fel ci scurgere de informatie, si isi prezinta motivele lor profesionale pentru aceasta concluzie.

Acum, daca a fost o scurgere…

Vrei sa spui o scurgere de la cineva din CND?

Ei bine, inseamna ca a fost un american. A fost din CND? Nu in mod necesar, ar fi putut fi alt american la mijloc… dar daca ei au dreptate sau chiar daca pun numai o inrebare de baza aici, inseamna ca discutam pe linia gresita…

Dar nu prea avem dovezi despre asta, dupa cele 17 servicii de informatii…

Stai putin, hai sa ne oprim si sa vedem, ei zic 17 servicii… pe care nici tu nici eu nu le stim care sunt. Nici nu stiam ca avem 17. Dar standardul e pentru o estimare nationala oficiala, prezentata presedintelui, daca el ajunge sa o vada… ei admit insa ca nu au facut aceasta estimare, ca astea sunt numai evaluari… Acuma tu poti zice “Cohen e talmudic” dar de fapt ei sunt talmudici aici. Pana ei nu fac o adevarata estimare, care va dura luni de zile, pana nu o fac, nu poti vorbi de nici un consens al agentiilor noastre de informatii. Deci, ce au facut sunt doar evaluari, opinii, si nu ne spun pe ce fapte se bazeaza, si in acest timp noi poluam discursul nostru despre Rusia intr-o perioada foarte periculoasa a relatiei cu aceasta tara. Asta e vestea proasta cu adevarat.

***

The Salon

– 16 aprilie 2016 –

Stephen F. Cohen despre ceea ce nu iti va spune massmedia despre cazul Rusia-Ucraina

Oricum am lua-o, Stephen Cohen e un specialist de exceptie in problemele rusesti, si a scris mai multe carti despre Rusia… [ am luat trei titluri de pe Amazon, fara comentarii, unul mentionat in interviul de mai jos. Titlurile, sunt: “Cruciada esuata: America si Tragedia Rusiei post-comuniste”(2000), “Destine Sovietice si alternative pierdute: de la stalinism la noul razboi rece”(2009) si “Regandirea istoriei sovietice: Politica si istoria de la 1917 incoace”(1986).]

Daca ar fi sa-i caracterizez ideile printr-o singura propozitie, ar fi insistenta neincetata ca trebuie sa luam si istoria in calcul pentru a intelege ceea ce vedem ca se intampla. Pare un proiect admirabil, numai ca l-a plasat intr-una din cele mai aprige dispute de la lovitura de stat din Kiev de anul trecut, sustinuta de SUA. A spune ca e “black-listed” e poate prea mult, dar e posibil ca locul sa-i fie destinat printre profetii fara onoare intre ai sai. Nu e de mirare ca Ministerul Uitarii, cunoscut si sub numele de Departamentul de Stat, ar evita perspectiva lui Cohen, ca aduce prea multa cauzalitate si responsabilitate in joc. Dar cand colegi din academie il ataca si-l numesc “Apologetul lui Putin”, nu putem sa nu ne amintim de perioada McCarthy-ista. La urma urmei, ideologi ascultatori din academie au transformat deja dezbaterea in circ straniu.

Interviul a fost luat imediat dupa acordul Minsk II de incetare a focului in Ucraina, a durat cateva ore, si a fost editat pentru a fi publicat in doua parti, aici fiind doar prima parte.

Ce parere aveti despre implicarea Rusiei în Ucraina? În situația actuală, este nevoie de o istorie adevarata și de un limbaj clar. Într-o perspectivă istorică, considerați Rusia indreptatita?

Ei bine, eu nu pot gândi altfel. Am început să avertizez despre o astfel de criză în urmă cu mai mult de 20 de ani, prin anii ’90. Am spus din luna februarie a anului trecut (când Viktor Ianukovici a fost demis de la Kiev), că 1990 este inceputul când totul a inceput sa mearga prost între Rusia și Statele Unite și Europa. Deci, ai nevoie de cel puțin atâta istorie, de 25 de ani. Dar, desigur, ea începe chiar mai devreme.

Așa cum am spus de mai bine de un an, suntem într-un nou Război Rece. Ne gasim într-unul, într-adevăr, de cel putin un deceniu. Punctul meu de vedere a fost că Statele Unite ale Americii, fie nu au încheiat războiul rece anterior, deși Moscova a facut asta, fie l-au reînnoit la Washington. Rușii pur și simplu nu s-au angajat până de curând, pentru că nu au fost afectati în mod direct.

Ce s-a întâmplat în Ucraina, în mod clar ne-a aruncat nu numai într-un Razboi Rece nou sau reînnoit, ci intr-unul care este, probabil, mai periculos decât cel precedent pentru două sau trei motive. Epicentrul nu este la Berlin, ci în Ucraina, la granițele Rusiei, în propria sa civilizație, ceea ce e periculos. De-a lungul istoriei de 40 de ani a vechiului Război Rece, regulile de comportament și de recunoaștere a liniilor roșii, în plus față de telefonul roșu, erau in functiune. Acum, nu mai există reguli. Noi vedem acest lucru în fiecare zi, nici o regulă nicaieri.

Ceea ce ma amaraste cel mai mult, nu există nici o opoziție semnificativă în Statele Unite la acest nou Război Rece, în timp ce, în trecut, a existat întotdeauna o opoziție. Chiar și în Casa Albă puteai găsi un consilier prezidențial care avea o opinie diferită, cu siguranță în cadrul Departamentului de Stat, cu siguranță si în Congres. Mass-media era deschisa -New York Times, Washington Post- la dezbateri. Acum nu mai sunt. Numai o mână bate din palme în ziarele noastre majore și în rețelele noastre mass-media. Deci aici ne aflam acum.

Criza din Ucraina în perspectivă istorică, un teren foarte periculos. Știti asta mai bine decât oricine, aș gândi eu.

Acesta este subiectul pentru care am fost atacat și asaltat. Este o judecata istorică. Criza de acum s-a nascut din politica lui Clinton, de tipul american “câștigătorul ia totul” față de ceea ce se credea a fi – dar care nu era adevărat- o Rusie învinsa in războiul rece, ceea ce-i facea pe oameni in anii ’90 să se gândească la Rusia cam ca la Germania și Japonia după al doilea război mondial: Rusia va decide in politicile sale interne într-o anumită măsură, și i s-ar fi permis să-și reia rolul de stat în afaceri internaţionale, dar numai ca un partener inferior, urmand noile interese naționale americane.

Acesta a fost scopul urmarit de Clinton si de Strobe Talbott, care acum este foarte supărat de eșecul politicii sale, din epoca Elțîn. Asta au vrut, și au crezut că au obtinut, de la Boris Elțîn. Poți citi memoriile lui Talbott, “Mâna Ruseasca” și intelege că toate vorbele oficiale despre o prietenie veșnică și parteneriat au fost aiureli. Acum totul s-a acrit, predictibil din diferite motive, și ne-a condus la această situație.

Problema este maniera in care prezinta mass-media și clasa politică această criză, anume ca este în întregime vina “agresiunii lui Putin”, nu există nici o regândire a politicii americane din ultimii 20 de ani. Vreau să văd o singură persoană influentă spunand: “Hei, poate că am făcut si noi ceva greșit, poate că ar trebui să regândim ceva.” E o rețetă pentru mai mult de același fel, desigur, și mai mult de același fel ar putea însemna război cu Rusia…

Permiteți-mi să vă dau un exemplu căruia elita americană in politică externa și elita mass-media le este cel mai greu să-i faca față.

Poziția noastră este că nimeni nu are dreptul la o sferă de influență în secolul 21. Rusia dorește o sferă de influență, în sensul că aceasta nu vrea baze militare americane în Ucraina sau în țările baltice sau in Georgia. Dar ce este extinderea NATO, altceva decât extinderea zonei sau a sferei americane de influență? Nu e vorba doar de cea militara. Este financiara, este economica, culturala, sunt căsătoriile mixte ale soldatilor, este infrastructura. Este probabil cea mai dramatică expansiune a unei mari sfere de influență într-un timp atât de scurt, pe timp de pace, din istoria lumii.

Așa că-l vezi pe vicepreședintele Biden spunând mereu: “Rusia dorește o sferă de influență și nu i se va permite.” Ei bine, noi impingem sfera noastră de influență pe gâtul Rusiei, presupunând că nu va împinge înapoi. Evident, discuția ar putea foarte bine să înceapă: “Are Rusia dreptul la o zonă sau sferă în vecinătatea sa, liberă de baze militare străine?” Doar atat, nimic mai mult. În cazul în care răspunsul este afirmativ, extinderea NATO trebuie sa se fi încheiat în Germania de Est, așa cum li s-a promis rușilor. Dar noi ne-am strecurat mai aproape și mai aproape. Ucraina inseamnă extinderea NATO cu orice pret. Washingtonul poate predica mai departe despre democrație și suveranitate și tot restul, dar despre asta este vorba. Și nu putem re-deschide această discutie… Ipocrizia, sau incapacitatea de a conecta punctele în America este uimitoare.

[…]

Politica noastră post-sovietica, după 1991, se dovedește a fi un război purtat prin alte mijloace. Războiul Rece nu s-a încheiat niciodată, în opinia mea. S-a schimbat tactica, probabil ca strategia de asemenea, dar nu s-a facut nici macar o pauză.

Este complicat. Principala problemă astăzi este de a face clasa politica americana să re-gândească ce este Putin. Ei il folosesc pe Putin ca scuza pentru a face tot ce doresc și a nu reconsidera nimic. Dar Putin a aparut mult mai târziu.

Faptele istorice nu sunt convenabile pentru narațiunea triumfalistă care spune că am învins Uniunea Sovietică, punand astfel capăt războiului rece. Potrivit lui Gorbaciov, Reagan și Bush, Războiul Rece s-a încheiat, fie în 1988 sau în 1990. Când Reagan a părăsit Casa Albă – cred că el a scris în jurnalul său, în ianuarie 1989 “Noi am încheiat Războiul Rece”- deci el a crezut că l-au încheiat el și cu Gorbaciov. Eram la Moscova când el a pășit prin Piața Roșie pe căldura aceea, cred că era in iulie 1988, și cineva a strigat la el “Președinte Reagan, este acesta încă Imperiul cel Rău?” Și el, în acest mod afabil, a spus: “O, nu, asta a fost atunci… totul s-a schimbat.”

Războiul Rece a fost un fenomen structural. Doar pentru că președintele spne ca s-a terminat, nu înseamnă că s-a terminat, dar apoi a fost Malta, în decembrie 1989, când (George H.W.) Bush și Gorbaciov au declarat că Războiul Rece s-a terminat, și treaba s-a continuat prin reunificarea Germaniei. Între ’88 și ’90 liderii mondiali ne-au spus în repetate rânduri că sa terminat. Jack Matlock, ambasadorul lui Reagan în Rusia, a scris foarte bine despre acest lucru, și asta pentru că el era acolo ca o mărturie personală, a modului în care lucrurile s-au petrecut cu adevărat. Astfel încât contopirea sfârșitului Uniunii Sovietice și a Războiului Rece este o greșeală istorică.

Bush a continuat apoi să mențină linia oficială pe care a urmărit-o impreuna cu Gorbaciov, că nu au existat învinși la sfârșitul Războiului Rece, că toată lumea a câștigat. Bush a menținut această poziție până cand urnele au arătat ca el era în spatele lui Clinton în campania sa de realegere. Și apoi a declarat în 1992 că noi, și el, în special, a câștigat Războiul Rece. L-am văzut pe Gorbaciov la scurt timp după aceea. Soția mea, Katrina vanden Heuvel și cu mine am fost prieteni cu el timp de mai mulți ani. El a fost profund, profund rănit, cu un sentiment de trădare. L-a iertat pe Bush, fiind un om iertător.

Dar în acel moment, ’91 și ’92… ei bine, cuvintele sunt cuvinte, dar cum spun rușii, cuvintele sunt de asemenea fapte. Anunțând că am câștigat Războiul Rece, Bush a pregatit scenariul pentru decizia administrației Clinton de a acționa pe linia unei victorii americane, inclusiv pe extinderea NATO.

Această istorie ne aduce unde suntem astăzi.

Ce s-a schimbat în politica SUA față de Rusia între 1991 și acum, și ce nu s-a schimbat?

Cred că istoria pe care o știm este ceea ce tocmai am spus. În spatele scenei au existat discuții, în mod clar, de-a lungul anilor ’90, și au existat grupuri diferite. Deciziile istorice mari, fie că vorbim despre războiul din Vietnam, sau, un subiect care mă interesează, de ce sclavia și segregarea a durat atât de mult timp în sudul Americii, unde am crescut, nu pot fi explicate printr-un singur factor. Aproape întotdeauna sunt mai multe fețe. Dar avem oameni, în anii 1990, care au crezut cu adevărat că acest lucru a fost momentul pentru un parteneriat strategic și de prietenie, ca între egali, post-război rece, de lunga durata, americano-rus. Au existat acesti Romantici, ca să spunem așa.

Pe aceasta parte a oceanului?

Cred că au existat oameni care au crezut în aceasta. La fel cum oamenii cred într-adevăr în promovarea democrației ca o profesie virtuoasa, unii dintre elevii mei au luat-o pe linia asta. Ei cred în ea: Este un lucru bun. De ce sa nu ajutam țările bune sa devina democratice? Partea întunecată a promovării democrației este fie invizibila pentru ei sau nu o iau în calcul. Oamenii sunt diferiți. Nu-i judec aspru pentru convingerile lor.

Au fost apoi alții care spuneau ca Rusia se va ridica din nou, iar noi trebuie să ne asigurăm că asta nu se va întâmpla niciodată. Pentru a face acest lucru, trebuie să rupem Ucraina de Rusia, în mod special. Brzezinski a scris asta. La un moment dat, în acest timp el a scris că Rusia impreuna cu Ucraina este o mare putere imperială, iar fără Ucraina este o țară normală. Dar au existat oameni la Washington, aceiași oameni pe care i-am auzit în discuții private, spunând că Rusia e la pamant și ca noi o vom păstra acolo. Ei au introdus aceasta opinie în administrația Clinton, și asta a ajutat în mod clar la extinderea NATO.

Ei folosesc scuza ca toata lumea vrea sa adere la NATO. Cum le putem nega dreptul? Este foarte simplu. Oamenii spun ca fiecare țară care se califică are dreptul de a adera la NATO. Nu, nu îl au. NATO nu este o Camera de Comerț pentru juniori. Nu este o frăție neselectiva. Este o organizație de securitate și singurul criteriu de aderare ar trebui să fie, “Aduce vreo națiunea sporirea securitatii celorlalte țări membre?” Criza din Ucraina se dovedește a fi, fără îndoială, ca fiind cea mai gravă criză internațională a timpului nostru, că expansiunea fără discernământ a NATO a înrăutățit securitatea noastră internațională. Acesta este sfarsitul povestii. Nu știu ce cred ei că este NATO. Este la fel cu a fi membru AARP ca sa beneficiezi de reduceri la fonduri de apărare, venite din SUA? Acest argument e o nebunie.

Dar, ii avem și pe acesti tipi care sunt fie rusofobi sau războinici eterni sau gânditori strategici profunzi. Vă amintiți când (Paul) Wolfowitz a scris acel articol spunând ca Rusia trebuie să fie dezbrăcată de orice posibilitate de a mai fi din nou o mare putere? Acești oameni vorbesc ca niste…

Sa mergem înapoi la comparația dvs cu Japonia în anii ’45.

Întrebarea este de ce a actionat Clinton in directia asta. Care te-ar duce apoi la Strobe Talbott. Strobe era un ucenic al lui Isaiah Berlin, care ne învăța că, dacă vrem să înțelegem Rusia, trebuie să-i înțelegem istoria, cultura și civilizația. Și, cu siguranță, dacă ai adopta acest punct de vedere, niciodată n-ai fi făcut, așa cum spunea George Kennan în 1996 sau 1997, niciodată n-ai fi extins NATO. L-am cunoscut pe George în timpul celor 30 de ani de la Princeton. Atitudinile sociale ale lui George erau ele serios alarmante, dar despre Rusia a avut o idee foarte importantă. Rusia marșaluiește dupa propriul toboșar, lasa-o in pace, nu încerca să intervii sau vei inrautați situația. Ai rabdare, înțelege istoria rusă, forțele din Rusia. Aceasta a fost poziția lui Isaiah Berlin. Odinioara a fost si poziția lui Strobe. Uită-te la Strobe Talbott de astăzi: Trebuie să trimitem arme și să-l răsturnam pe Putin și să întoarcem Rusia inapoi. Acum totul e intervenție din afară.

Cum a ajuns acest individ de la A la B?

Ei bine, ‘puterea corupe’ se spune, sau cel puțin te schimbă. El a fost coleg de camera cu Clinton la Oxford, și a ajuns la Casa Albă ca un consilier in problemele rusesti, un tip foarte inteligent. Cred că Rusia l-a dezamăgit. Un fenomen tipic printre observatorii Rusiei este să creezi un artificiu, și acesta devine Rusia ta. Iar când te dezamăgește, nu mai ierți Rusia niciodată. Ia uitați-va la Fred Hiatt in Washington Post. Fred a scris din Moscova, în anii ’90, că democrația urma să mearga excelent. Așa au făcut cei mai mulți din cei care erau si încă sunt în poziții editoriale. Rusia i-a lasat balta. Ei nu pot ierta Rusia, la fel cum nu-si pot ierta fosta soție care i-a înșelat. Ei n-o pot lua de la capat. Este un fenomen, probabil, nu numai american, dar este deosebit de american. Nu poți redeschide vreo discuție cu acești oameni care au investit în ideea Rusiei lui Elțîn din anii 1990 și care erau siguri că, deși drumul era pietros, așa cum le-a plăcut să spună… “Cruciada Esuata” vorbeste despre acest lucru. Ei nu pot trece peste asta.

In parte are de-a face si cu Elțîn. El a fost atât de disperat, nu numai pentru afirmare americană, ci si pentru afecțiunea americană. A fost atât de nesigur, pe masura ce starea lui de sănătate scădea, și a devenit tot mai mult prizonierul oligarhilor, incat a vrut să însemne la fel de mult pentru Washington ca și Gorbaciov. El aproape ca da practic Washingtonului orice, spunea orice, până la războiul din Serbia. Apoi si-a dat el seama că Washingtonul a avut probabil o anumită agendă, ca extinderea NATO (a fost o parte din ea), dar atunci era deja prea târziu, el era deja vlaguit.

Mai târziu, când Dimitri Medvedev a fost presedinte (2008-2012), cred, a declarat unui grup de oameni ca Elțîn nu a câștigat de fapt alegerile, că Gennadi Ziuganov, liderul Partidului Comunist, le-a castigat. Așa că, presupunând că Medvedev nu a mințit și presupunând că el a fost în măsură să știe, toată această discuție despre sprijinul american pentru democrație, atunci când vine vorba de Rusia, este cel puțin, să spunem, complexa.

Hai să mergem la Putin. Care este opinia dumneavoastră aici? Ce încearcă să realizeze?

Este imposibil să se răspundă pe scurt sau simplu. Acesta este un curs universitar separat, este o carte, este pentru cineva cu un creier mult mai mare decat al meu. Acest lucru trebuie cu adevărat lasat istoricilor sa-l judece.

Am scris un articol, cred că în 2012, numit “demonizarea lui Putin”, argumentând că există foarte puține baze pentru multe dintre acuzațiile formulate împotriva lui Putin, și că rezultatul net a facut imposibilă o analiză rațională la Washington privind afacerile din Rusia, acasă și în străinătate, pentru că totul a fost filtrat prin aceasta demonizare. Dacă nu ne oprim, am argumentat, situatia urma să se înrăutățească, până la punctul în care am deveni ca dependenți de heroină la timp fix, incapabil să gândim la altceva decât la obsesia noastră cu Putin. Nu ne-am putea gândi la alte probleme. Acest lucru s-a întâmplat acum deplin. Articolul a fost refuzat de către New York Times, și un editor cunoscut de la Reuters l-a publicat pe Reuters.com.

Istoria acestei situatii incepe când Putin a venit la putere, promovat de Elțîn și de cei din jurul lui Elțîn, care erau toți conectați la Washington. Acest grup din Moscova l-a inclus si pe Anatoli Ciubais, care a supravegheat privatizările, avea relații cu FMI și a promovat corupția din plin. El a venit în Statele Unite pentru a ne asigura că Putin era un democrat, chiar dacă el a lucrat la KGB.

Cand a venit la putere, atât NY Times cat si W. Post au scris că Putin era un democrat și, mai mult, că el era treaz, spre deosebire de Elțîn. Cum am ajuns de la 2000 până acum, când el este Hitler, Saddam, Stalin, Gaddafi, sau oricine de care ar trebui să scăpăm, despre care știm ca l-a ucis pe Boris Nemțov, deoarece de pe podul unde a fost ucis Nemțov (27 februarie) se poate vedea Kremlinul… Ei bine, amintiți-vă, Sarah Palin putea vedea Rusia din Alaska! Este absurd. Dar demonizarea lui Putin a devenit o instituție în America. Este pur și simplu o instituție politică care împiedică genul de discuție pe care-o avem noi aici.

Kissinger a avut același gând. El a scris, cred că anul trecut, “demonizarea lui Putin nu este o politică. Este un alibi pentru a nu avea o politică.” Asta e jumătate corect. Este mult mai rău acum, pentru că ei au avut o politică. Cred că “politica” în creștere în unele minți a fost cum să scape de Putin. Intrebarea este: “Au ei capacitatea de a lua decizii?” Eu nu cred, dar acum nu mai sunt atât de sigur, pentru că din aproape tot ce vine din Washington, inclusiv de la Departamentul de Stat, implicația este că Putin trebuie să dispară.

Am pus o întrebare retorica cu mulți ani în urmă acestor schimbători de regim: V-ați gândit la ce s-ar întâmpla în Rusia în cazul schimbarii regimului? Dacă ceea ce spuneti este adevărat, dacă Putin este pivotul întregului sistem, si-l scoateți pe Putin, întregul sistem se prăbușește. Rusia are toate armele cunoscute de distrugere în masă, în cantități mari. Care ar fi consecința acestei înfumurari din partea voastra – că vom scăpa de Putin – pentru restul lumii?

Așa că acest fenomen Putin trebuie să fie explicat. Cum a trecut dintr-o data de la un democrat sigur, la cel mai rău lider rus, de la Ivan cel Groaznic incoace. Cum explici asta? Ne spune aceasta mai multe despre Putin sau mai multe despre noi?

Cred că păcatul lui este, in linii mari, o abordare inacceptabilă, etosul rasaritean vs cel apusean, iar în termeni mai specifici, o respingere a unui regim economic neoliberal dupa stilul consensului de la Washington. Cu toate că are o mulțime de răspunderi, nu este un evanghelist al propriilor sale fapte. Cu ce se confruntă pe plan intern? Ce încearcă el să facă?

Dați-mi voie să vă spun, pe scurt. Când îi întreb pe ruși, ei cred că răspunsul este invidia prezidențiala americana. Am avut o mulțime de președinții nereușite în ultimul timp. Clinton a plecat, practic în dizgrație, Bush nu a fost nici el iubit pentru războiul in care ne-a adus și de care ne-a mințit, pe Obama îl vedem ca un presedinte în scădere, pe cale sa eșueze. Și iata-l pe Putin, acum în anul al 15-lea, în creștere, în interiorul Rusiei.

Și apropo, până de curând, omul de stat european proeminent al timpului său, fără îndoială. În secolul 21, doar Merkel poate sta oarecum langa el, ca om de stat european, indiferent dacă vă place ceea ce face un om de stat sau nu. Aceasta schimba desigur totul. Nu ca aplic faimoasa evitare, dar lasa istoria sa judece. X ani in viitor, când ne-am alăturat deja majorității, dupa spunea Lenin, istoricii se vor uita, fără îndoială, înapoi, și vor face plusuri și minusuri, și cred că va fi un scor foarte apropiat.

Raspunsul meu pe scurt, cu privire la Putin: el a fost adus la putere pentru a salva familia Eltin de acuzațiile de corupție, iar primul decret semnat ca președinte în exercițiu a fost de a scuti familia Eltin de urmărirea penala pe viitor. El a onorat aceasta, dealtfel. Una dintre reclamatiile împotriva lui Putin în Rusia este că el se comporta onorabil fata de prieteni și de cei numiți de el, pana la extrem; el nu se poate decide sa concedieze pe nimeni. Are acest cod de onoare al KGB-ului. Îmi place asta. Aș prefera asta decât sa te înjunghie oamenii pe la spate…

Eu gândesc că, oricum sau din orice motiv vin oamenii la putere, atunci când ajung acolo, la putere, ei încep să reflecteze la misiunea lor, la ce asteapta istoria de la ei. Putin a fost destul de clar: Statul rus s-a prăbușit de două ori în secolul al 20-lea. Oprește-te și gândește-te ce înseamnă asta. S-a prăbușit în 1917 la Revoluție și Uniunea Sovietică s-a prăbușit în 1991 -a fost dezmembrata- si apoi statul s-a prăbușit, iar rezultatul a fost ceea ce rușii numesc ‘smuta’, vremea necazurilor. Aceasta înseamnă mizerie; înseamnă invazie străină; înseamnă război civil; înseamnă că oamenii cad în sărăcie. Aceasta este Rusia pe care Putin a moștenit-o. Amintiți-vă, când a venit la putere în 2000, Rusia a fost pe punctul de a se prăbuși pentru a treia oară, ca rezultat al politicii lui Elțîn. Guvernatorii erau corupți, nu respectau legea, nu plăteau impozite, au facut feude penale în zeci de regiuni. Rusia a fost extrem de vulnerabilă, NATO era în expansiune, si Rusia nu avea nici o influență în afacerile mondiale.

Putin vine la putere și pricepe că prima sa misiune trebuie sa fie de a opri colapsul statului rus, pe care-l numește verticala, pentru că Rusia a fost întotdeauna guvernata de sus în jos, lucru care a făcut-o neguvernabilă, deoarece este atât de mare-, si mai presus de toate, pentru a se asigura că niciodată, niciodată nu se va mai întâmpla din nou asa ceva. În istoria rusă, cel mai rău lucru care se poate întâmpla cu Rusia este ‘smuta’, când statul se prăbușește. Oprește-te și gândește-te: Între 1917 și 1991, s-a întâmplat de două ori în cea mai intinsă țară din lume. Există vreun precedent pentru asta în istorie? Cum poate un lider sa vina la putere și să nu priceapă asta…

Stephen F. Cohen despre Ucraina, Rusia si SUA
4 mai, 2016 (data postarii pe Youtube – extrase)
—-

Secretarul NATO a acuzat Rusia ca incearca sa-si intimideze vecinii si sa fractureze NATO… Se spune ca are loc o reinvigorare a partidului comunist in Rusia, Putin desi este aprobat de 80% de populatie, oamenii nu sunt multumiti de economie, care e in recesiune din cauza scaderii pretului petrolului. Razboiul din Siria. Washington Post intreaba: ce parere au musulmanii din Rusia despre bombardamentele din Siria? Apoi, razboiul din Ucraina. Guvernul Yatsenyuk care era sa cada…

Criza guvernului Iatseniuk, aproape de cadere (guvernul Iatseniuk a cazut in aprilie 2016 -n.n.): Victoria Nuland a spus inca din 2014 ca “Yats” e omul nostru, este omul nostru, adica al Washingtonului si al FMI, care finanteaza aceasta catastrofa in Ucraina, care a promis X miliarde, dar s-ar putea sa nu le dea pe toate pentru ca lucrurile stau foarte rau in Kiev. Yats are 1-2% voturi, adica foarte putin. A avut loc un vot impotriva lui in parlament, care ar fi trebuit insemna ca trebuie sa-si dea demisia, dar Biden a intervenit si a hotarat ca trebuie sa ramana… ma intreb insa: cum e posibil ca o tara de 40 de milioane de oameni nu-si poate alege propriul prim-ministru? Uimitor…

Mai sunt 3-4 straini, tehnocrati in guvern. Dna Natalia Jaresko, noul candidat pentru functia de prim-ministru, crescuta aici in Ilinois. Are o istorie dubioasa, a fost acuzata de diverse (…) de catre Departamentul De Stat. Vedem aceasta incercare disperata de a salva proiectul Ucrainian, cum ii zice Biden (fostul vicepresedinte american al administratiei Obama – n.n.), care e pe cale de prabusire. Se prabuseste cu 10 mii de oameni morti, 10 milioane in miscare, distrugerea economiei, etc. Mie mi se pare ca inca de acum cateva luni Kievul capata infatisarea unei colonii americane din sec 19. Puterile coloniale de atunci isi puneau cetatenii in pozitiile de frunte, alaturi de localnici, dar era clar cine conduce treaba. Ni s-a spus ca Biden e cu mainile bagate pana la cot in proiectul acesta, el insusi ne-a spus ca a vorbit peste 1000 de ore la telefon cu presedintele si cu prim-ministrul, cred ca a vorbit mai mult decat am vorbit eu cu sotia mea, a fost acolo in ultimii 2 ani de 4-5 ori, a vorbit in parlament, si apare ca un proconsul imperial din Washington. Cum e posibil asa ceva cand revolutia Maidan se presupunea ca va aduce o Ucraina idependenta, europeana?

Ceva similar s-a intamplat in Rusia in anii 90, cand SUA a trimis o legiune de americani care sa-l ajute pe Eltin sa guverneze Rusia, cand oameni finantati de George Soros scriau legislatia ruseasca, americanii scriau manualele rusesti si aveau functii in ministerele rusesti. Si stim ce s-a intamplat. Dupa cum ne asteptam (vezi cartea mea “Cruciada esuata”), a avut loc o contra-reactie in Rusia, iar numele si fata acestei reactii este Vladimir Putin. Situatia aceasta nu poate dura in Ucraina, iar cand va cadea ucrainienii se vor intreba cine-i de vina si cum s-a ajuns acolo…

Alt subiect: orice actiune sau propunere facuta de Rusia e respinsa de Washington. Incepand cu lovitura de stat, dupa rusi, a lui Yanukovici, americanii au preluat conducerea in Ucraina si se opun total Kremlinului in toate aspectele, nimic nu e binevenit din partea Kremlinului, incluzand Minsk II… 

Vezi, pui aici o intrebare pe care istoricii si-o vor pune in viitor… a fost o ramasita a razboiului rece, Eltin cel slab, condus de americani…, iar acum despre Putin se vorbeste mult mai rau decat se vorbea despre liderii sovietici in trecut, incat se pare ca Putin e mai rau decat comunistii sovietici, ca presedinte, si acum suntem pe un taram nou cu totul. Asta pare deja ura, e chiar socant, daca vezi ce se scrie despre Putin, care e acuzat acum de tot ce merge prost in lume… Acum generalul Breedlove ne spune ca Putin inarmeaza criza refugiatilor din Europa, dar criza refugiatilor in Europa a inceput cu mult inainte ca Putin sa-si declanseze actiunile in Siria. Daca cineva e de vina pentru refugiatii din Europa, atunci americanii sunt de vina sau altii, oricine ar fi ei, dar nu rusii…

Cu Putin nu avem o fobie, ci ura. Aceasta a impins noul razboi rece mult mai departe decat in trecut, nu mai sunt linii rosii. Si avem in Ucraina un razboi proxy intre SUA si Rusia, care nu este prezentat in presa... Pe 3 martie, J.Cl. Junker, a spus ca “Ucraina nu va fi capabila sa devina membra UE in urmatorii 20 de ani si nici NATO”. Daca ne amintim, totul a inceput cand se punea problema ca Ucraina sa semneze pentru un parteneriat cu UE care sa duca la aderare (in noiembrie 2013)… deci toate acestea au fost pentru nimic, caci UE ii spune acum Ucrainei “nici vorba, uitati toata povestea, usa s-a inchis!” 

Ce sa mai spunem despre toti cei care se opun Rusiei, de exemplu Erdogan in Turcia care ii inarmeaza pe rebeli si e vazut pozitiv la Washington (intre timp s-a schimbar radical orientarea lui Erdogan – n.n.), sau Polonia…

… Din nefericire, in ultimii 20 de ani poitica externa SUA a fost ca noi trebuie sa intervenim in orice parte a lumii unde ni se pare ca treburile nu merg bine. Asta vine de la Clinton-Albright, care spuneau ca America a tara indispensabila, triumfalismul care a luat aripi dupa razbiul rece, sustinut de toti presedintii, care au trecut la operatiuni de schimbare de regim, si stim ce s-a intamplat in Irak, apoi in Libia, deci ii avem acum pe acesti interventionisti care vor sa actioneze acum in Damasc. Il vor pe Assad eliminat, chiar daca asta inseamna aducerea statului islamic la putere in Damasc. Si acum ai acest acord de incetare a focului, care admite tacit ca Assad ramane la putere, pentru ca avem nevoie de el si de armata lui ca sa lupte impotriva statului islamic.

Dar apoi avem si aceste denunturi impotriva cooperarii din partea NATO, a lui Obama, nici nu stiu, ca nu e clara pozitia lui. Intrebarea este: se datoreaza manifestatiile anti-rusesti unei ideologii anti-rusesti in primul rand? Probabil ca nu, probabil cea mai puternica forta e ideologia gresita, aroganta, despre rolul Americii in lume si despre cum se asigura apararea Americii. Pentru mine asta este problema majora a timpului de fata. Si este o mare tragedie pentru democratie ca aceasta viziune nu e dezbatuta in campaniile electorale [Americane].[…]

selectie si traducere S.V.