Articole cu eticheta (tag): 1 decembrie

1 DECEMBRIE ÎN ROMÂNIA CAPTURATĂ, OCUPATĂ GLOBALIST, ÎNVRĂJBITĂ și UMILITĂ, într-“un fel de experiment Pitești la nivel național, care a reușit din plin”. CE MAI SĂRBĂTORIM ASTĂZI, ce ne-a mai rămas viu din țara noastră? <i>“Din URĂ ne-am pus iar domn străin, din URĂ am acceptat să dăm puterea toată alogenilor. Din URĂ credem că ne răzbunăm pe ceilalţi şi, de fapt, ne răzbunăm pe noi”</i>

1. 1 DECEMBRIE ÎN ROMÂNIA CAPTURATĂ, OCUPATĂ GLOBALIST, ÎNVRĂJBITĂ și UMILITĂ, într-“un fel de experiment Pitești la nivel național, care a reușit din plin”. CE MAI SĂRBĂTORIM ASTĂZI, ce ne-a mai rămas viu din țara noastră? “Din URĂ ne-am pus iar domn străin, din URĂ am acceptat să dăm puterea toată alogenilor. Din URĂ credem că ne răzbunăm pe ceilalţi şi, de fapt, ne răzbunăm pe noi” 01-12-2019

E 1 Decembrie 2019, 101 ani de când ne-am regăsit cu toţii, de când stăm la aceeaşi masă. Atunci luptam umăr la umăr şi-i împingeam afară din ţară pe duşmani. N-aveam arme, n-aveam mâncare, n-aveam de niciunele. Dar aveam o ţară şi-aveam fraţi. Acum suntem toţi cu ochii împăienjeniţi de ură, alergând după bani precum câinii vagabonzi după mâncare. Nu mai vedem nimic în faţă, nu mai avem părinţi, copii, bunici. I-am uitat pe toţi şi ştim doar a urî.

Din ură ne-am pus iar domn străin, din ură am acceptat să dăm puterea toată alogenilor. Din ură credem că ne răzbunăm pe ceilalţi şi, de fapt, ne răzbunăm pe noi. Din ură lăsăm trădătorii să-şi facă de cap şi-apoi urlăm că nu mai avem ce face. Ne plângem neputinţa după ce am avut puterea să ne facem singuri rău. Când vom înţelege toate acestea?

Agentia de presa a Germaniei despre 1 decembrie: ROMÂNIA A ANEXAT TRANSILVANIA. In acelasi timp, Le Point din Franta vorbeste despre „RUPEREA” Transilvaniei de Ungaria!

2. Agentia de presa a Germaniei despre 1 decembrie: ROMÂNIA A ANEXAT TRANSILVANIA. In acelasi timp, Le Point din Franta vorbeste despre „RUPEREA” Transilvaniei de Ungaria! 05-12-2018

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Ambasadei României la Berlin, a făcut demersuri pe lângă redacția Agenției Germane de Presă (DPA – Deutsche Presse-Agentur), respectiv a postului public de televiziune german ZDF (Zweites Deutsches Fernsehen), în vederea oferirii clarificărilor necesare și solicitării rectificării celor prezentate, ca urmare a unui articol de presă, eronat și tendențios, privind Centenarul Marii Uniri, a informat, marți, MAE.

COMEMORAREA CENTENARULUI MARII UNIRI. Mărturii și Evocări (Video)/ Patriarhul Daniel: <i>“Suntem chemați să păstrăm şi să cultivăm darul libertății şi unităţii naţionale”</i>/ IOAN-AUREL POP demontand principalele teze anti-centenar si anti-Ziua nationala

3. COMEMORAREA CENTENARULUI MARII UNIRI. Mărturii și Evocări (Video)/ Patriarhul Daniel: “Suntem chemați să păstrăm şi să cultivăm darul libertății şi unităţii naţionale”/ IOAN-AUREL POP demontand principalele teze anti-centenar si anti-Ziua nationala 01-12-2018

Sunt 100 de ani de când ţara s-a refăcut şi mai bine de 2000 de ani de când stăm pe-aici, respirând împreună acelaşi aer, împărţind acelaşi sânge şi vorbind aceeaşi limbă. A fi român e o cinste, poate cea mai mare cinste pe care-o poate avea cineva. În ciuda umilinţelor, în ciuda vremurilor, în ciuda tuturor greutăţilor pe care le-am îndurat, am supravieţuit, ne-am plâns morţii şi ne-am bucurat împreună. De-aceea, a fi român e o cinste: pentru că în sângele nostru pulsează o istorie, pentru că avem cu toţii aceeaşi limbă şi pentru că înaintaşii noştri, prin supremul lor spirit de sacrificiu, ne-au construit această fundaţie solidă, imposibil de dărâmat. Însă, nu trebuie să uităm că a fi român este o obligaţie! Le suntem obligaţi tuturor celor care s-au jertfit, tuturor celor care, în momentele critice ale istoriei, s-au ridicat şi-au spus hotărât că „Pe-aici nu se trece!”.

#REZIST pregateste PROVOCARI de Ziua Nationala. Proteste organizate pe 1 decembrie la Bucuresti si Alba Iulia. JANDARMERIA vorbeste despre INSTIGARI la VIOLENTA

4. #REZIST pregateste PROVOCARI de Ziua Nationala. Proteste organizate pe 1 decembrie la Bucuresti si Alba Iulia. JANDARMERIA vorbeste despre INSTIGARI la VIOLENTA 27-11-2018

Circulă pe net un mesaj semnat Declic, redactat de cîțiva  juni. Nu știu dacă sunt zăltați pe cont propriu sau plătiți de cineva. Nu știu cine îi susține și cine îi impinge în acest comportament antiromânesc. Poate numai ceața din subconștientul lor vînturat. Ei confundă anticorupția cu anti-România. Nu știu dacă lucrează într-o multinațională sau protestul este  profesia lor, ca și pentru Mălin Bot, Cristian Mihai Dide și Angi Şerban. Oricum, nu își asumă o identitate. Lucrează pe Facebook și încearcă să transforme populația într-o  mulțime secretă  de agitatori. Pentru ei, partidele sunt corupte. SRI-ul și DNA-ul, nici vorbă. Liberalii și Klaus Iohannis sunt curățenia întruchipată. Averea lor este numai din meditații și salarii. Şi a lui Dacian Cioloș, la fel.

<i>“Uitați-vă ce se întâmplă în țară: în loc să cultivăm iubirea și bunătatea, acum punem în față răul și urâtul. Și de-aceea nu putem trăi nici Marea Unire”</i>. Președintele Academiei Române, IOAN-AUREL POP, invitat la Oslo de PS MACARIE – prelegere despre CREDINȚĂ, UNITATE ȘI NEAM, cu prilejul CENTENARULUI MARII UNIRI (video)

5. “Uitați-vă ce se întâmplă în țară: în loc să cultivăm iubirea și bunătatea, acum punem în față răul și urâtul. Și de-aceea nu putem trăi nici Marea Unire”. Președintele Academiei Române, IOAN-AUREL POP, invitat la Oslo de PS MACARIE – prelegere despre CREDINȚĂ, UNITATE ȘI NEAM, cu prilejul CENTENARULUI MARII UNIRI (video) 08-05-2018

 Realitatea Spirituala – Despre credinta si limba, cu Acad. Ioan-Aurel Pop, Realizator: George GRIGORIU *** Episcopia Europei de Nord CONFERINȚA „Credința și Biserica în sprijinul Marii Uniri a tuturor românilor – câteva considerații” SUSȚINUTĂ DE ACAD. IOAN-AUREL POP, PREȘEDINTELE …

Klaus Iohannis ANULEAZA receptia traditionala de ZIUA NATIONALA: <i>“O ofensa nepermisa adusa istoriei nationale”</i>. Al cui presedinte este?/ “STRADA” care isi da arama pe fata si arata ca NU E ROMÂNEASCA: Facebook-ul VREA “REVOLUTIE” SI PE 1 DECEMBRIE. Pe agenda: parlament redus si IMPOZITAREA BISERICII – <i>update</i>

6. Klaus Iohannis ANULEAZA receptia traditionala de ZIUA NATIONALA: “O ofensa nepermisa adusa istoriei nationale”. Al cui presedinte este?/ “STRADA” care isi da arama pe fata si arata ca NU E ROMÂNEASCA: Facebook-ul VREA “REVOLUTIE” SI PE 1 DECEMBRIE. Pe agenda: parlament redus si IMPOZITAREA BISERICII – update 01-12-2015

EvZ/ Mirel Curea: Pe Klaus Iohannis îl doare la Spielhosen de poporul român, de eroii și de istoria sa | ANTI-OPINIE Sub pretextul împietririi de durere pe care o resimte față de victimele tragediei din Clubul Colectiv și ale atentatelor de …

De ziua nationala in 2015 cu Ileana Vulpescu si Dinu Giurescu. <i>“SUNTEM COBAII UNEI PUTERI SUPRASTATALE. E UN HAOS ORGANIZAT”/ “CE MAI E NATIONAL IN ROMÂNIA DE AZI?”</i> (Video)

7. De ziua nationala in 2015 cu Ileana Vulpescu si Dinu Giurescu. “SUNTEM COBAII UNEI PUTERI SUPRASTATALE. E UN HAOS ORGANIZAT”/ “CE MAI E NATIONAL IN ROMÂNIA DE AZI?” (Video) 01-12-2015

Fiindcă principii și mecanisme de acest fel au fost aplicate cu succes de atâția ani, unii dintre noi nu ridică fruntea, sufletul și steagul ca la o mare sărbătoare, de 1 decembrie. Alții poate ridică doar pahare, ca de mini-concediu. Printre multe altele, asta s-a și dorit. Să nu mai ai sentimentul că aparții unei națiuni, stăpână peste o țară. Să nu mai prețuiești ceea ce e al neamului tău, să nu mai sărbătorești ceea ce e important pentru nația ta, să nu mai speri. Să accepți blegit plecarea în pribegie, să îți fie cumpărat pământul de către “investitori străini”, să nu îți mai percepi valoarea, rostul sau importanța. Să te simți rușinat de tine sau să nici nu mai știi cine ești. În felul ăsta e mai ușor să fii folosit tu, cu neamul și cu țara ta cu tot.

Dinu C. Giurescu: <i>DE 25 ANI NU FACEM ALTCEVA DECAT SA DESTRAMAM IDEEA NATIONALA, IDEEA DE STAT</i>/ Stegarul Ion Arion – MARTIRUL NESTIUT AL UNIRII DE LA ALBA-IULIA/ Pr. Mihai Aldea – Conferinta despre ISTORIA NECUNOSCUTA A ROMÂNILOR, INTRE TRADARE SI EROISM

9. Dinu C. Giurescu: DE 25 ANI NU FACEM ALTCEVA DECAT SA DESTRAMAM IDEEA NATIONALA, IDEEA DE STAT/ Stegarul Ion Arion – MARTIRUL NESTIUT AL UNIRII DE LA ALBA-IULIA/ Pr. Mihai Aldea – Conferinta despre ISTORIA NECUNOSCUTA A ROMÂNILOR, INTRE TRADARE SI EROISM 01-12-2014

“A-ti recastiga Istoria inseamna a-ti recastiga libertatea si demnitatea” (VIDEO) MATERIAL ACTUALIZAT “Mamă dragă, Românie, iarăşi îţi cerem iertare că ţi-am jefuit trupul, ţi-am risipit bogăţia şi am deschis porţile sufletului nostru pentru duhuri străine, venite de aiurea nu pentru …

1 Decembrie: ROMÂNIA – ULTIMUL BAL sau <i>“Tot ce-i românesc nu piere”</i>?/ Scriitoarea ILEANA VULPESCU si istoricul DINU GIURESCU – adevarul despre starea natiunii (VIDEO): Ce mai inseamna astazi Patria, ce mai poate salva România?

10. 1 Decembrie: ROMÂNIA – ULTIMUL BAL sau “Tot ce-i românesc nu piere”?/ Scriitoarea ILEANA VULPESCU si istoricul DINU GIURESCU – adevarul despre starea natiunii (VIDEO): Ce mai inseamna astazi Patria, ce mai poate salva România? 01-12-2013

“România se aseamănă cu un delicvent eliberat pe cauţiune şi cu brăţară de control” (Dinu C. Giurescu) ROMÂNIA, ULTIMUL BAL de Adrian Paunescu În loc să fim o ţară numai fraţi, Simţim, în noua epocă barbară, C-am fost, în viaţa …

14. La multi ani, Romania?! 01-12-2008

Claudiu Târziu: “Deşteaptă-te, România!” Televiziunile de ştiri titrează azi, cînd se împlinesc 90 de ani de la Marea Unire: “La mulţi ani, România!” E o urare care sună a batjocură. Nu ştiu dacă ăi de-o lansează sînt cinici sau doar …

Carti

Documentare

Articole Recomandate