1 Decembrie: ROMÂNIA – ULTIMUL BAL sau “Tot ce-i românesc nu piere”?/ Scriitoarea ILEANA VULPESCU si istoricul DINU GIURESCU – adevarul despre starea natiunii (VIDEO): Ce mai inseamna astazi Patria, ce mai poate salva România?

1-12-2013 15 minute Sublinieri

“România se aseamănă cu un delicvent eliberat pe cauţiune şi cu brăţară de control”

(Dinu C. Giurescu)

ROMÂNIA, ULTIMUL BAL

de Adrian Paunescu

În loc să fim o ţară numai fraţi, Simţim, în noua epocă barbară, C-am fost, în viaţa noastră, blestemaţi S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.

Din tot ce facem, nu avem nimic, Ne macină străine interese, Făina noastră n-are spor nici pic, Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.

Trăim acelaşi tragic simţământ, Sub politicieni şi sub contabili, Că noi, ca neam, avem destinul frânt Şi suntem de prisos şi nerentabili.

Umili, ne cerem scuze de la toţi, Că nu ne-au chinuit destul în viaţă, Şi ne conduc nişte fanarioţi, Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.

Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi, De zici că eşti din neam ce nu se lasă, Când am ajuns în ţara noastră slugi Şi suntem cerşetori la noi acasă?

Şi vii, şi morţi, amestecaţi, acum, Dispuşi să emigreze se arată, Mormintele se pregătesc de drum, În România deromânizată.

Sus-puşii nu mai au nimica sfânt, Ca pe cravate, jurământu-şi schimbă, Nu mai avem nici fabrici, nici pământ, Vorbim şi limba noastră-n altă limbă.

Şi-acum se-aude clopotul fatal, Vin vremuri de urgie şi de grindeni Şi este seara ultimului bal, Din zori, vom fi români de pretutindeni.

Probabil, mâine-aici va fi pustiu Şi toţi în pribegie vom porni-o, Drum bun, popor pierdut la un pariu, Adio, mamă patrie, adio!

***

Ce lumina lina ne-ndulceste moartea…

***

***

Invitat în cadrul emisiunii “Punctul de Întâlnire“, academicianul Dinu C. Giurescu a discutat cu Radu Tudor despre economia României.

Statul român este la punctul lui cel mai slab de la Cuza Vodă încoace, pentru că nu are o bază economică. Nu avem o economie funcţională (…). Sunt dator să spun oamenilor ce cred. Nu se poate să nu le spunem oamenilor ce se întâmplă. Sunt îngrijorat de situaţia asta difuză de nemulţumire care mocneşte în opinia publică“, a spus academicianul.


Dinu C Giurescu – adevarul despre Romania by medialert

“Continuitatea românilor are ca temei limba, legătura indisolubilă cu pământul, rezistenţa, răbdarea şi simţul măsurii în faţa marilor încercări, creaţia în artă şi cultură.

Limba, cu temeiul în latina populară, a îngăduit înaintaşilor noştri să-şi păstreze individualitatea în lunga etapă a migraţilor şi a aşezării popoarelor din jurul său (secolele IV-XIII). Româna s-a impus ca limbă de cancelarie şi cult, ca expresie a creaţiei literare.

Astăzi se vorbeşte o limbă stâlcită presărată cu cuvinte împrumutate de-a valma.

Legătura organică cu pământul şi cu pădurea ne-a dat mijloacele de a vieţui an de an, de a cultiva şi culege hrana cea de toate zilele, de a practica păstoritul şi creşterea vitelor, de a construi o adevărată civilizaţie a lemnului, de a scoate sare, aur şi alte minereuri şi petrolul.

Această viaţă materială a îngăduit poporului român să-şi aşeze şi raporturile sale cu feluriţii stăpâni politici ai vremurilor. Cerealele au fost mereu prezente în exporturile ţării de pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Astăzi, România ar putea fi un important producător de hrană, dar deocamdată cu tot pământul ei roditor, ţara este în situaţia de a importa o parte din hrana necesară.

După constituirea lor, Ţara Românească şi Moldova şi-au păstrat, în felurite modalităţi, continuitatea ca state, în timp ce stăpâniri din jur n-au rezistat.

Această continuitate politică a fost dobândită prin răbdare, prin cântărirea repetată a împrejurărilor, la nevoie cu arma în mână.

Constituirea României ca stat modern prin Unirea Principatelor şi împlinirea unităţii naţionale în 1918 – ambele ţeluri primordiale ale societăţii vremii – au fost dobândite printr-o susţinută acţiune diplomatică şi cu participarea armatei române.

La 95 de ani de la Marea Unire, ne închinăm cu respect şi recunoştinţă în faţa militarilor români, care la dobândirea independenţei (1877-1878) în primul şi în al doilea război mondial (1916-1919, 1941-1945) cu bravură şi eroism, cu mari sacrificii, au asigurat independenţa, dăinuirea şi afirmarea statului şi naţiunii române.

La această aniversare gândul ni se îndreaptă cu respect spre regii noştri Carol I Întemeietorul, Ferdinand I Întregitorul şi Mihai I Restauratorul hotarului de vest.

Gândul ni se îndreaptă către toţi bărbaţii de stat, indiferent de orientările lor politice, care au urmărit cu stăruinţă şi pricepere apărarea şi continuitatea statului român.

Acum, în 2013, la 95 de ani de la Marea Unire, continuitatea României se află la răscruce.

În ultimii 24 de ani ţara a rămas fără industrie proprie, aproape fără un sistem bancar al său şi întâmpină reale dificultăţi în agricultură, cu pădurile tăiate sălbatic, fără noimă, cu rezervele minerale pândite de competitori dornici de câştig. Autoritatea statului însuşi se află la cel mai scăzut nivel începând cu 2005 mai ales. Sistemul educaţional formează tineri fără identitate naţională. Sistemul sanitar se află în destrămare lentă. Populaţia scade cu fiecare an şi îmbătrâneşte. Peste 2.500.000 de cetăţeni români muncesc în alte ţări fiindcă acasă nu au de lucru. Ne pleacă medici, personal sanitar, specialişti, matematicieni… În viaţa socială şi politică predomină dihonia şi vrajba. Statul este supus periodic unui mecanism de control şi verificare al instituţiilor europene. România se aseamănă cu un delicvent eliberat pe cauţiune şi cu brăţară de control.

Pe cale de consecinţă obiectivul prioritar este reconstrucţia României, refacerea suveranităţii ei, reafirmarea ca participant activ la viaţa internaţională.

Reconstrucţia este un lucru posibil, dar nu e sigur, în felul cum funcţionează în prezent statul şi societatea.

Cu faţa la cetăţean, cu deschiderea reală a vieţii politice spre el, cu folosirea celor capabili, cu abandonarea promovărilor pe criterii politice, de rudenie sau de gaşcă, cu sprijinirea efectivă a capitalurilor şi întreprinzătorilor români, cu mai puţină supunere la exigenţele – fie economice, fie de altă natură – venite din afară, este în stare actuala clasă politică să îndeplinească această fundamentală schimbare? Dacă da va bine pentru noi toţi.

Vom întâmpina oare peste 5 ani centenarul Marii Uniri urcând treptele refacerii, ale speranţei, ale credinţei în Dumnezeu?

Răspunsul îl vom afla curând”.

***

***


ILEANA VULPESCU – in dialog cu Rares Bogdan (2013) by medialert

Ileana Vulpescu, unul dintre ultimii cărturari ai naţiunii, a vorbit la emisiunea Jocuri de Puterea de la Realitatea TV despre cum se aplică “Arta Conversaţiei” într-o Românie tot mai blocată de neputinţă.

Cunoscuta scriitoarea Ileana Vulpescu, fosta soţie a lui Romulus Vulpescu, a explicat cum vede  o societate în mod normal.

“Sunt oameni care nu au făcut studii superioare şi care au fost mari scriitori. În mod normal, societatea se compune dintr-o lume mediocră. Eu îmi închipui o societate aşezată, care are o clasă de mijloc numeroasă şi care o duce în limitele bunului simţ. Cea mai importantă este clasa de mijloc.”

Clasa politică din România, văzută prin ochii Ileanei Vulpescu:

“Viaţa politică arată ca o harababură aşa cum arată şi ţara. Ar trebui să fie cineva care să gândească o strategie pentru România, ar trebui să-i pese de România. Atâta timp cât de consideri pe tine înaintea ţării, lucrurile nu se vor schimba în bine. Lui Brătianu i s-au oferit averi ca să recunoască Transilvania ca aparţinând Ungaria, însă Brătianu a preferat România”, a spus scriitoarea.

Mai există modele în România?

“Sunt nişte oameni din diferite profesii care ar putea să fie daţi ca modele dar ar trebui să fie scoşi în faţă. […]. Sunt şi alţi medici, cercetători, istorici care se dedică profesiei. Dar important este câtă publicitate se face la aceşti oameni, însă publicitatea se face la mediocrităţi.“, a spus Ileana Vulpescu.

Ileana Vulpescu este convinsă că monarhia, după Revoluţie, nu ar fi schimbat soarta României.

“Nu cred că moarhia ar fi ajutat la ceva României. Unde mai sunt monarhiii sunt pentru că sunt ţări bogate, toate casele domnitoare se poartă la locul lor şi nu îi încomodează. Sub Ferdinand s-a făcut România Mare. După aceea, a venit Carol al II alea care era mafiot, dar cu gust pentru cultură pentru că a făcut fundaţiile, era un jneapăn, dar inteligent. Regele Mihai,  ce concluzii să tragi despre un tânăr de 22 de ani?”, a mai spus Ileana Vulpescu.


1/2 – ILEANA VULPESCU – interviu pentru Adrian Ursu… by medialert

2/2 – ILEANA VULPESCU: Totul este dirijat… by medialert

Adrian Ursu, faţă în faţă cu faimoasa prozatoare Ileana Vulpescu. Urmăriţi un interviu de excepţie, în care partenera de viaţa a regretatului scriitor Romulus Vulpescu vorbeşte despre felul în care România se agaţă şi “culege firmiturile uscate” ale marilor puteri ale lumii.

“Este clar că totul este dirijat. Eu îndrăznesc să spun că suntem o colonie, o jucărie pe tabla de şah ale marilor puteri”.

[…]

“Chestia cu postul public de televiziune care ne recomandă să “trecem din modul full în modul squeeze sau size” mi se pare o bătaie de joc, absolut. Soţul meu, care e cinefil, mi-a explicat despre anamorfoză-dezanamorfozare – un procedeu tehnic optic, în care imaginile din filmele făcute pe ecran lat, semilat sau panoramic apar alungite, ca nişte picturi de El Greco. Pictor care, se pare, avea un defect de vedere. Dar asta nu-nseamnă că dacă unii, cu posibilităţi, au aparate performante cu tastă de nu-ştiu-care, trebuie să-l avem şi noi… Asta se-ntîmplă pentru că HD-ul poate avea loc doar pe televizoarele cu cristale lichide, de obicei cu ecrane imense, pe care, dacă stai într-o casă mică, nici n-ai unde să le bagi… Ce să facă lumea care are aparate care nu-s, totuşi, de 100 de ani? Să le arunce pe geam, doar pentru că n-are bani de aparate performante, pe care ei ne obligă să le cumpărăm, deşI n-avem bani de ele? E o treabă incorectă. La noi în bloc sînt 19 apartamente şi n-are nimeni aşa ceva. Iarăşi, foarte enervant este faptul că în timp ce rulează un film, apare o bandă care anunţă ce va urma. Probabil că cineva face o afacere pe banii noştri,  din care-şi ia şi comision. “Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiazmă!”, cam aşa sună asta. Tot de la bărbatul meu, care a lucrat la CNA, ştiu că acestea sînt încălcări flagrante ale drepturilor internaţionale ale audio-vizualului. Altă problemă: de ce nu mai prindem, din ţară, TVR Internaţional? E un post care emite de pe teritoriul meu şi am dreptul să mă uit la el. Cred că toate astea reprezintă tip de abuz la care sîntem supuşi de televiziunea publică”.

Abordăm alt subiect. Despre cât de rău sîntem percepuţi noi, românii, în afară. A cui e vina?

Vina este a noastră. Avem nişte trimişi diplomatici trimişiîn afară care nu-şi fac datoria. Nu fac nici un fel de propagandă pentru poporul român, pentru a se şti că româna e o limbă de origine latină. Eu am întîlnit o profesoară de franceză, care absolvise la Sorbona şi care nu ştia că româna e o limbă romanică! M-am oferit să-i spun eu care sînt cele 10 limbi romanice, dacă la Sorbona tot nu învăţase… S-a mirat, spunîndu-mi: “Da, dar e atît de înrudită cu slava!”. I-am spus: “Ştiţi cît e de înrudită cu slava? Tot atît cît o să fie şi franceza cu chineza, cînd vă vor ocupa chinezii!”. Alt caz: o fostă colegă de-a mea, eminentă cunoscătoare a limbilor clasice, Lia Lupaş, avea un post într-o bibliotecă din New York. Trebuia să fie avansată şi a completat un formular, în care spunea ce limbi cunoaşte: printre altele, franceza, engleza, rusa… Doamna care o examina a întrebat-o de ce a trecut şi rusa, doar limba ei maternă nu e slava? Ea a zis că nu, că româna e o limbă romanică. Motiv pentru care n-a mai fost avansată… Alt om cu multă carte, Dan Grigorescu, aflat la New York într-un post oficial, se duce la Biblioteca Municipală şi găseşte o singură carte în română, care era trecută la sectorul de limbi slave. I-a explicat directorului că româna e, totuşi, o limbă romanică, s-o mute unde-i e locul. A doua zi, tot la secţiunea “Slave” a găsit cartea… Deci, vina nu e numai a noastră, ci şi a încăpăţînării lor cretine, chiar dacă-s filologi…

O întâmplare văzută de mine la televizor: un ambasador al Germaniei la Bucureşti povestea cum vin gazetari din Germania, cu articole gata făcute despre România, de obicei denigratoare la adresa poporului român. I de dădeau să le citească şi el le spunea: “Nu e adevărat ce spuneţi! Eu trăiesc aici şiştiu că nu e aşa!”. Iar ei se duceau în Germania şi publicau articolele exact aşa cum le scriseseră. Deducem că e o reavoinţă internaţională manifestă faţă de această ţară, cu sprijin şi din România. Nu trebuie să suferi de scenarită ca să-ţi dai seama de asta. Înţeleptul chinez Sun Tzu a spus, cu mult înainte de Hristos, Nici o ţară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior”. Or, la noi, complicitatea e mai mult decît binevoitoare faţă de tot ce se-ntîmplă din exterior. Nu ne pune nimeni în capul mesei şi nici alături de marile puteri, chiar dacă ne-am zbătut să intrăm în NATO, în Shengen. Probabil că nu sîntem decît o ţară consumatoare, aşa cum spunea primul trimis al FMI la noi, domnul Paul Thomson. Mă-ntreb cu ce? Producătoare nu mai sîntem, e limpede…

Cu ce să ne mai lăudăm noi, românii? Cu copiii care iau Olimpiade prin străinătate, cu oameni care fac o carieră strălucită tot în afară, pentru că dacă ar face-o aici, ar fi şanse foarte puţine să se ştie despre ei. Avem foarte buni specialişti în toate domeniile, dar la televizor apar doar ştiri cum că românii au furat, au omorît, au escrocat…. Oare numai românii fac asta? Vuiesc agenţiile de presă cînd un român face o nelegiuire, cînd nelegiuiri se-ntâmplă în toată lumea, făcute de oricine. Dar sînt scoase în evidenţă cele făcute de ţiganii plecaţi din România, ca şi cînd n-ai putea să deosebeşti un ţigan de un român. Cine le-a dat voie să treacă în ţările lor? Îmi spunea cineva avizat, de la graniţa Poloniei cu Germania, că din satelit îţi vede şi culoarea şireturilor de la pantofi… De ce li s-a dat voie să treacă graniţa? Ca apoi să-i poată expulza, spunînd: “Uite ce-au făcut ticăloşii de români!”. E o demagogie de mult pornită

Aşa cum demagogia internaţională se practică şi în alte domenii, în funcţie de interes. Există campanie anti-drog, dar nu există una similară anti-tutun, în nici o ţară. Pentru că de pe urma comerţului cu tutun se scot averi imense. Ipocrizia e că pe pachetele de ţigări ţi se spune cît e tutunul de dăunător sănătăţii, dar nu e scos în afara legii! Eu sînt absolut convinsă că şi comerţul ilicit cu drogurile e dirijat de foarte sus. Să nu-mi spună mie cineva că nu se poate stopa comerţul cu drogurile! N-au nici un interes, pentru că aduce beneficii uriaşe. Doar China face excepţie. Acolo, dacă eşti prins cu droguri, te împuşcă şi familia mai plăteşte şi glonţul! Eu consider că omenirea e condusă de o ipocrizie fără margini şi fără leac. De cînd şi cu această mai nou introdusă noţiune de “corectitudine politică”, s-au găsit unii în SUA care să scoată din Mark Twain cuvintele “negru, negrotei, cioroi”, pentru că nu mai e “politic corect”. E posibil? Omul ăla a trăit într-o epocă… Cum să iei un clasic al literaturii mondiale şi să intervii în textul lui? Ne întoarcem la “1984”, al lui Orwell? La ministerul de refacere a trecutului? Cel puţin existenţa mea s-a petrecut numai sub Orwell… Speram ca la bătrâneţe s-apuc alte vremuri. Acum e şi Orwell, e şi Kafka. Sîntem în plin… “Proces”…

Tîmpenia din America, cu “cioroii” lui Mark Twain, transportată în România, mutatis mutandis, ar deveni… “Romiada”, în loc de “Ţiganiada”? “Cînticele ţigăneşti” ale lui Miron Radu Paraschivescu sînt “Cîntice rome?” Ce-o zice şi săracu’ Garcia Lorca, cu ale sale “Cîntece ţigăneşti”, de unde a plecat şi MRP-ul? Eu nu-nţeleg: dacă te duci la un bordel şi scrii deasupra “mînăstire”, stabilimentul devine mînăstire? Cu ce se schimbă? Ce are insultător cuvîntul “ţigan”? E numele unei naţii. Care e deosebirea între rom şi ţigan? Gitan, bohemian, tzigan, tsigan…”

Degradarea morală e direct proportională cu cea lingvistică? Îi povestesc doamnei Vulpescu că, mai deunăzi, la televizor, am auzit o cititoare de prompter spunînd ceva de genul “În liceu se aflau doisprezece fete”.

“Se învaţă foarte prost româna-n şcoli, dacă nu reuşeşti să-i înveţi pe copii că “doi” şi doisprezece au feminin. E singura limbă romanică în care se-ntîmplă acest lucru. Doisprezece femei, doisprezece ceasuri… Ferească Dumnezeu! E o epidemie, o avalanşă de incultură… Nimeni nu mai zice azi “loc”, zice “locaţie”, fără să-itreacă prin cap să se uite într-un dicţionar francez sau englez să vadă ce înseamnă. Am citit într-un ziar acum cîteva luni ceva referitor la Camilla Parker Bowles, care la a nu ştiu cîta aniversare a căsătoriei cu Prinţul Charles, şi-a fracturat perineul de la piciorul stîng… Altcineva, la televizor, spunea, dorind să se refere la perigeu, tot perineu! Dacă nu ştii, nu vorbeşti! Ce să mai spunem de “am luat decît două bomboane” E o “furculisionare” a limbii române. Am mari dubii în privinţa absolvirii unor şcoli. După părerea mea, îmi pare rău c-o spun, dar nu eşti neapărat intelectual dacă ai o diplomă universitară. Mi-aduc aminte de răposatul meu profesor, Iorgu Iordan, care-mi spunea, cu accentul lui moldovenesc şi puţin nazal: “Ai să vezi dumneata c-or să fie mai mulţi doctori decît miliţieni!”... Se merge pe linia minimei rezistenţe… Nu le mai pasă nici profesorilor, nici elevilor, nici studenţilor! E un dezinteres din partea ambelor părţi. Primii zic: ce să ne mai batem capul cu ăştia, că tot nu-s buni de nimic!?, ceilalţi: ce să mai învăţăm toate prostiile atea, dacă poţi deveni miliardar doar ştiind să te iscăleşti?

Nu pot să nu fac comparaţie între ce se auzea înainte de 89 la tv şi la radio şi ce se aude acum. Tu, ca angajat al unui post de televiziune, ai nişte obligaţii. În ceea ce spune cel pe care-l inviţi  nu poţi să intervii, treaba lui, mai ales dacă e-n direct. Pretenţia mea către angajat vine. Dacă ar căuta într-un dicţionar sau pe internet, ar afla cum se pronunţă toate numele proprii. Am fost uimită s-aud la un post de radio: Azi se împlinesc nu ştiu câţi ani de la naşterea lui Gai de Mopezan. El fiind Guy de Maupassant! Sau Riceard Uagnăr în loc de Rihard Vagner (Richard Wagner, desigur!). A dat telefon o doamnă şi le-a atras atenţia în direct: Este totuşiun compozitor neamţ, cum puteţi să-i pociţi numele? Răspuns: da, doamnă, dar e moda anglizantă!....”. E moda tîmpeniei şi a inculturii, aş spune eu… N-o să mai auziţi pe nimeni să spună Alfred Jari (Alfred Jarry), ci Elfred Geri! Ca Tom şi Geri (Gerry)… Situaţia limbii este deplorabilă! Chestia asta cu limbile străine poate pot s-o înţeleg, dar e mai puţin gravă decît batjocorirea propriei limbi! De la asta încep toate. În Franţa, posturile radio şi tv sînt sancţionate cu amenzi grase atunci cînd folosesc cuvinte străine, în loc să folosească cuvinte franceze. Mi-a povestit soţul meu, că, pe cînd era membru al CNA, a fost în Franţa şia văzut că sistemul lor de monitorizare audio-vizual era atît de performant şi de drastic, încît atunci cînd detectau ceva în neregulă, îi tăiau pe loc”.

Şi-atunci ce ne facem? La noi care ar fi soluţia ieşirii din această criză?

“La noi, în afară de pile, proptele şi o piesă de mobilier prin care se trece, se ajunge şi în mod cinstit, printr-un concurs, într-un asemenea post? Asta e problema: dacă din 20 de candidaţi înscrişi la concurs, cîştigă al 21-lea, care nici nu s-a înscris, unde ajungem? Dacă aşa se obţin posturile, n-avem de ce să ne mirăm că pe unele produse cărora li se face reclamă, apar aberaţii de genul “brînză bunăcioasă”, “piersică gustăcioasă”, “marea ieşeală” etc. Nişte analfabeţi care cred că inventează ceva… Sau, cînd a murit, acum un an, preşedintele Poloniei, am auzit la televizor: ”E un spaţiu în faţa catedralei, care comprimă nu ştiu cîtă lume…”. Poate cuprinde, pur şi simplu… Ce să mai vorbim despre expresia greşită “fără doar şi poate”, care e de fapt “fără dar şi poate”? Adică adversativ şi dubitativ. Lucruri analizate logic, ca de exemplu ”mai exact şi mai corect”. Le-am întîlnit la persoane foarte cultivate. Ce e aia? Ne întoarce la “unşpe trecute fix”?”

S-a gîndit, oare, Ileana Vulpescu să pună toate astea-ntr-un roman?

“Nu m-am gîndit… Încă scriu despre nişte oameni care mai ştiu carte… Deocamdată nu lucrez la nimic, îmi acord o pauză…

Am mai constatat ceva. Acum nimeni nu se duce să-şi depună un curriculum vitae, ci un “sivi” (CV) şI pariez că majoritatea lumii nici nu ştie ce-nseamnă. Nimeni nu se mai duce să-şi ducă undeva o autobiografie, ca să fie angajat: aplică. Aplică pentru un job! Aplică era ceva ce se pune pe perete… Mă indispune profund cînd aud de “brandul de ţară”. Bine că ne-am procopsit cu o frunză, care este “brandul de ţară”. Măcar dacă era şi Eva pe-acolo…

Eu nu pot să dau explicaţia pentru apariţia acestor aberaţii decît că, poate, la început a spus cineva ceva în glumă şi pe urmă s-a luat în serios. Eu i-aş sfătui, ca să nu mai facă greşeli, să pună mîna pe o gramatică a limbii române şi să nu se sfiască să umble în dicţionare. Astfel, poate n-o să mai auzim, chiar şi printre persoanele care au absolvit Filologia, expresii de genul “cărţile care le-am cumpărat”, “m-am dus la servici”. Eu le tot spun, cînd am ocazia, că-s nişte cuvinte în limba română, ca viciu, oficiu, ospiciu, serviciu etc. care au această formă. Nu zici “m-am dus la ofici”, nici “am fost la ospici”, nici “mi-am luat un servici de masă”. Pe mine mă surprinde cîtă încredere au în ei aceşti oameni şi cîtă lipsă de dubiu în ceea ce priveşte limba română. Aş retipări “Gramatica greşelilor”, de Iorgu Iordan. O carte de consultat, nu de ţinut în casă, pe post de mobilă.

Văd un dispreţ faţă de cine mai vorbeşte corect. O nepăsare de genul “lasă-i p-ăştia să vorbească… ne uităm în gura lor? Nişte babalîci depăşiţi, o generaţie expirată”. Poate aşa şi e. Dar pînă să expire ei, îi inspiră pe alţii…

Ce modele să mai aibă cei tineri? Cînd bordelul e o mînăstire faţă de politică… Şi cînd la televizor şi prin gazete sînt aproape numai obscenităţi, cînd se cultivă doar incultura“.

Foto: Karina Knapeck/Jurnalul Naţional

Vedeti si:

***


Categorii

Corectitudine politica/ Marxism cultural, DINU C. GIURESCU, Ileana Vulpescu, Muzica, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Razboiul impotriva Romaniei, Sarbatori, comemorari, sfinti, Tradatori si lichele, Video, Ziua nationala

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

33 Commentarii la “1 Decembrie: ROMÂNIA – ULTIMUL BAL sau “Tot ce-i românesc nu piere”?/ Scriitoarea ILEANA VULPESCU si istoricul DINU GIURESCU – adevarul despre starea natiunii (VIDEO): Ce mai inseamna astazi Patria, ce mai poate salva România?

  1. Carmen Radulescu si Florin Maris – Suflet de roman

  2. D-na Ilean Vulpescu: excelenta sinteza a Romaniei de azi si culturala (de limba) si de mentalitate si de politica.. fara sa fie mare “analist politic”.

  3. Pentru admini si colaboratorii dela “razbointrucuvant”: Domnul sa va dea sanatate si putere, sa va ocroteasca si sa va ajute cu harul Duhului Sfant. La multi ani! Doamne ajuta-ne. Amin.

  4. Apropo de ce spune doamna Vulpescu: un alt exemplu de incultura este pronuntarea numelui lui Henri Coanda, ca in engleza, “henry” cand de fapt, este frantuzesc si se pronunta !!! Si se scrie cu i nu cu y la sfarsit.
    Este penibil sa dai celui mai mare aeroport din Romania numele unei personalitati dar sa nu stii macar sa pronunti corect numele acelei personalitati !

  5. se pronunta “anri” !

  6. @ Nicolaie:

    Va multumim mult, foarte mult! Asemenea si dvs., si tuturor celor de aici! La multi ani in Hristos!

  7. Chevron si Jandarmeria au pornit in toiul noptii un nou asalt la Pungesti

    UPDATE 6.25

    In Tabara de Rezistenta jandarmii, foarte multi la numar au patruns in forta in protestatari, au intrat pe terenul privat unde se afla ridicata tabara si au inceput sa-i ridice si sa-i bage in dube. Costica Spiridon, unul dintre protestatarii din Pungesti, care este cardiac, a fost bruscat de jandarmi si a lesinat. Acum este in ambulanta si i se acorda ingrijiri. Jandarmii au blocat drumul spre Pungesti cu un gard si nu au permis nimanui sa intre in zona, nici macar presei. Inca o ambulata se indreapta acum spre Tabara de Rezistenta, semn ca acolo mai sunt si alte victime. Jurnalistii prezenti la fata locului au fost opriti de jandarmi la intrarea in satul Silistea si nu li s-a permis accesul, jandarmii motivand ca este o masura pentru protectia lor, a jurnalistilor. Li s-a indicat sa mearga la Primaria Ivanesti unde se afla un punct de informare. In prezent nici prefectul Radu Renga, nici purtatorul de cuvat al Jandarmeriei Vaslui, nu raspund la telefon. Nici o autoritate nu da explicatii despre ce se intampla in Tabara de Rezistenta, care este izolata complet, inconjurata de sute de jandarmi iar oamenii de acolo luati pe sus si dusi in dube. Utilajele firmei Chevron au ajuns deja in Pungesti si se pregatesc de a intra pe terenul unde vor ridica sonda.

    UPDATE 5.45

    La orele 5.30 au plecat spre Pungesti utilajele, masinile cu pamant, cu tuburi si multe dube si autocare cu jandarmi. In total, coloana are cam trei kilometri lungime si numara 45 de masini. Din informatiile noastre venite dinspre Tabara din Pungesti 16 dube de jandarmi si mai continua sa vina dinspre Puiesti, au ajuns deja si au intrat in forta in protestatarii care au sosit in Tabara de Rezistenta. Acestor forte impresionante de jandarmi li s-au alaturat mai multe masini de politie, pompieri, ambulante. Stirea venita dinspre Pungesti este ca se vor pune tuburile, se va face un pod, utilajele vor intra pe teren si va fi instalat un gard protector.
    Chevron si Jandarmeria au pornit in toiul noptii un nou asalt la Pungesti

    Astazi, la orele 3.30 Chevron si Jandarmeria s-au mobilizat si vor pleca in curand spre Pungesti unde vor intra in forta pentru a aduce utilajele si a instala sonda de explorare a gazelor de sist. La orele 3.00 deja in zona Lipovat, din comuna Munteni de Jos, la intrarea in Vaslui dinspre Barlad, utilajele au inceput sa fie turate, iar la cealalta intrare in Vaslui, in Zona Industriala, asteapta forte impresionante de jandarmi cu autocare, dube si alte masini, pentru a-i insoti la Pungesti. De cealalta parte, oamenii din Tabara de Rezistenta din Pungesti si din satele Silistea, Armasoaia si comune invecinate s-au mobilizat si se strang in fata terenului unde Chevron vrea sa instaleze sonda. Din Barlad, Vaslui, Negresti, Bacesti, au plecat spre Pungesti zeci de oameni sa vina in sprijinul celor din Tabara de Rezistenta. Va vom tine permanent la curent cu evolutia starii conflictuale ce sta sa izbucneasca in cursul acestei dimineti la Pungesti.

    http://www.vrn.ro/chevron-si-jandarmeria-au-pornit-in-toiul-noptii-un-nou-asalt-la-pungesti

  8. De’ajuns atâta vrajbă şi intrigă şi patimi

    De’ajuns vieţii murdare, de’ajuns nimicniciei!

    De’ajuns slujirii morţii şi idolilor gheenei,

    Ce’au stins din inimi sfântul şi demnul, Românei

    De’ajuns destăbălării! De’ajuns ticăloşiei!

    De’ajuns necurăţiei! De’ajuns! De’ajuns! De’ajuns!

    E vremea să ne’ntoarcem la viaţa ortodoxă!

    La cinstea, la valoarea şi sfântul în Iisus!

    Minciuna şi’nşelarea stau mândre’n sfatul ţării

    Iar cinstea ortodoxa o’mpingem la gunoi

    Păcatul ni-i virtute, trădarea vrednicie,

    Şi tot cei non’valoare e valaros la noi.

    De’ajuns nelegiuirii şi vieţii necinstite!

    De’ajuns necurăţiei!. De’ajuns! De’ajuns! De’ajuns!.

    Salvarea ţării noastre e doar ortodoxia!

    E doar viaţa curată, trăită în Iisus.

    Mândria ne’nvrăjbeşte,dispreţul ne distruge

    Şi desnădejdea creşte şi duce la pierzare

    De când credem “deşteptul” (nu sfântul, nu cinstitul),

    Că el s’arată lumii, ca unică salvare.

    De’ajuns atâta ură, minciună şi’nşelare!

    De’ajuns ticăloşiei!. De’ajuns! De’ajuns! De’ajuns!

    “Deşteptul” minte’nşeală! (Deşteptul răstigneşte!)

    “Deşteptul” nu sfinţeşte! Nu’nvie ca Iisus.

    Vedem nelegiuirea şi răul care creşte

    Şi stinge’n inimi cinstea şi-o duce la gunoi

    Dar nu-i stăm îpotrivă, (nu-l izolăm, nu-l scoatem).

    Nu vrem ca viaţa sfântă să’nceapă de la noi.

    De’ajuns !!!…,

  9. Am încredere că FORȚA NEAMULUI e mai tare decât încrengătura de interese la vedere,ascunse, sau chiar nebănuite! Cu Dumnezeu în Fapte și Simțire, Vom Învinge! UNIȚI, SALVĂM ȚARA DE OTRAVĂ!

  10. A fost ziua nationala a Romaniei. Totul astazi poate doar AMINTI de valori. Totul e istorie. Aproape nimic nu mai avem in prezent, real. Existam, dar in starea de goliciune infragurata a celor din usa camerelor de gazare naziste: avem o oarecare indoiala ca apa de la dus va fi chiar calda (de fapt e pur Zyklon-B).

    Dar sa recurgem la trecut, fiindca trecut suntem si noi, in afara clipei de acum: Petre Tutea, romanul absolut: http://www.sfaturiortodoxe.ro/_stiinta.htm

  11. Vă invităm să ascultați, în direct, pe site-ul http://ortodoxradio.ro/ o nouă conferință din cadrul Simpozionului „Serile Filocalice – Dumitru Stăniloae” organizat de ASCOR București.

    Luni, 2 decembrie, orele 18.00
    Arhim. Zaharia Zaharou, Înalta știință a Sfântului Siluan și a Starețului Sofronie
    Aula Magna a Facultății de Drept, orele 18:00

  12. Pingback: “DESTEAPTA-TE, ROMÂNE!” – Dar la ce fel de trezire suntem chemati? - Recomandari
  13. Pingback: “Caci traim, Doamne, sfinte, vremurile cele mai tulburi ce au fost vreodata…” -
  14. Pingback: DINU GIURESCU despre reintoarcerea atmosferei “deceniului intunecat” comunist: AMENTINTARE CONTINUA, O APASARE CARE DUCE LA CINISM [video] - Recomandari
  15. ÎNCĂ, NU ȘTIȚI…

    Urcă prin faptă şi nobilă gândire,
    Știință şi muncă, şi sinceră iubire
    Să-ți aperi Țara de-a lor ticăloșie –
    Dacia primită de la Daci, moșie.

    Nu te lăsa să fi unealtă dezbinării,
    Izolat şi dus în grota nepăsării
    Să dormi vrăjit de odele trădării…
    Tu, fiu de Dac, ești viitorul Țării!

    Ridică-ţi fruntea nobilă, fi treaz!
    Că te-a adus trădare la necaz
    Şi cruzi tâlhari, din Țară şi de-afară,
    Ce uneltesc ca Dacia să piară.

    Mai marii Țării, ticăloșită în crimă
    Şi “înnobilată” de-o laudă străină,
    Vor ca viteazul şi neînfricatul Dac
    Să fie iar spus și-îngenunchiat,

    Ca hoții să-i scuture de aur lâna,
    Să uite de Costești şi de Căpâlna,
    De Olbia şi Tyras, Munții Haemus,
    De Burebista şi Decebal,răpus.

    Urcă Ulimpul, Muntele Bucegi,
    Lăcaș de Zei, ca astfel să-nţelegi,
    Că Sfinxul, cioplit de-o zeitate,
    A hărăzit, aici, să fim: eternitate!

    Mă uit scârbit la voi, pigmei făloși,
    Fuduli, avari, țâfnoși şi găunoși
    Cum vă iubiți îmbelșugata Țară –
    Furând tovarăș cu hoții din-afară.

    Voi, stoarceți de vlagă sărăntocii
    Şi grohăiți în Parament ca porcii,
    Trăiți plăceri în lux şi-n nepăsare,
    Când România cade sub topoare.

    Aţi jubilat când a căzut “Tiranul”
    Şi v-ați urcat pe Tron Șacalul!…
    Încă, nu știți de ce suntem însetare:
    Dacia prin Dac va fi nemuritoare.

  16. Pingback: SFANTUL CONSTANTIN BRANCOVEANU – domnitorul emblematic pentru lumea veche românească si ceasul Judecatii neamului. CUM S-A SFARSIT O LUME prin UCIGASA INVIDIE si TRADAREA DE FRATE. Cum cade si de ce moare un neam? -
  17. Pingback: SFANTUL ANDREI, ocrotitorul românilor si ZIUA NATIONALA ca ZI A UNIRII IN JURUL LUI HRISTOS. Predici audio: PIERDEREA OMENIEI si RUSINAREA DE A FI ROMÂN. “Toti trebuie sa parcurgem cumva drumul Sfantului Apostol Andrei” -
  18. Pingback: Dinu C. Giurescu: DE 25 ANI NU FACEM ALTCEVA DECAT SA DESTRAMAM IDEEA NATIONALA, IDEEA DE STAT/ Stegarul Ion Arion – MARTIRUL NECUNOSCUT AL UNIRII DE LA ALBA-IULIA/ Pr. Mihai Aldea – Conferinta despre ISTORIA NECUNOSCUTA A ROMÂNILOR, INTRE TR
  19. Pingback: Dinu C. Giurescu: DE 25 ANI NU FACEM ALTCEVA DECAT SA DESTRAMAM IDEEA NATIONALA, IDEEA DE STAT/ Stegarul Ion Arion – MARTIRUL NECUNOSCUT AL UNIRII DE LA ALBA-IULIA/ Pr. Mihai Aldea – Conferinta despre ISTORIA NECUNOSCUTA A ROMÂNILOR, INTRE TR
  20. Pingback: Istoricul Dinu C. Giurescu despre starea Romaniei. “SUNTEM O NATIE INVRAJBITA, SARACITA, PREGATITA PENTRU LUPTA DE CLASA” [video] - Recomandari
  21. Pingback: Conversatii de substanta cu scriitoarea Ileana Vulpescu: “UNII AU INTERES SA TE TINA CAT MAI IN INTUNERIC, CAT MAI PROST SI CREDUL”; “VAD TARA CA PE O COLONIE”/ Dan C. Mihailescu la Trinitas TV despre FOBIA fata de trecut si tradit
  22. Pingback: De ziua nationala in 2015 cu Ileana Vulpescu si Dinu Giurescu. “SUNTEM COBAII UNEI PUTERI SUPRASTATALE. E UN HAOS ORGANIZAT”/ “CE MAI E NATIONAL IN ROMÂNIA DE AZI?” (Video) | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: DE ZIUA ROMÂNIEI. Cum luptam pentru unitate, in zilele dezbinarii nationale? | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: De ziua nationala in 2015 cu Ileana Vulpescu si Dinu Giurescu. “SUNTEM COBAII UNEI PUTERI SUPRASTATALE. E UN HAOS ORGANIZAT”/ “CE MAI E NATIONAL IN ROMÂNIA DE AZI?” (Video) | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: PUNTE DE LACRIMI, de Ziua Nationala, pentru un POPOR RISIPIT, DEZBINAT SI MANIPULAT. “Daca neamul nu este aproape de Dumnezeu se va dizolva”. AVERTISMENTUL PARINTELUI IOANICHIE BALAN: “Nu ne va scoate nimeni din Carpati daca nu-L vom sco
  26. Pingback: DE ZIUA NATIONALA, SUB PRESIUNEA INTETITA A MANIPULARII SI SUBVERSIUNII. România si ”GENERATIA ABSENTA”/ România hoata si lenesa, Arhanghelul Dacian si singura ideologie cu voie de la stapanire: VOTAM DNA! | Cuvântul Ortodox
  27. Pingback: DE ZIUA NATIONALA, SUB PRESIUNEA INTETITA A MANIPULARII SI SUBVERSIUNII. România si ”GENERATIA ABSENTA”/ Clipul electoral al PNL “ROMÂNIA INAINTE”, o propaganda (auto)colonizatoare. Despre România hoata si lenesa, Arhanghelul Dacian si
  28. Pingback: ȚARA NOASTRĂ... E A NOASTRĂ? "Vom fi strămoșii voștri, urmași, ne tineți minte, o clipă-n care-o mână de oameni și cuvinte au pus un pic de suflet, un pic de tricolor, ca să-ți ramână toate, în vis, la locul lor" - Cuvântul Ort
  29. “Voi ce-aveţi îngropat aici?
    Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi
    Noi mame şi surori şi fraţi!
    În lături, venetici!
    Pământul nostru-i scump şi sfânt,
    Că el ni-e leagăn şi mormânt;
    Cu sânge cald l-am apărat,
    Şi câte ape l-au udat
    Sunt numai lacrimi ce-am vărsat –
    Noi vrem pământ! ”
    George Cosbuc
    …… poate mai actual ca niciodata !

  30. Pingback: DECLARAȚIA DE UNIRE - Moment simbolic cu încărcătură istorică majoră la MĂNĂSTIREA PUTNA (video, text): "CEREM FERM tuturor românilor, Guvernului, Parlamentului și Președintelui României să facă tot ce este necesar pentru unirea Basara
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare