DE CE O IUBIM ATAT DE MULT PE MAICA DOMNULUI?/ Care este cel mai mare dar al Preasfintei Fecioare? Parintele Cleopa despre FLAGELUL AMBITIEI NEBUNE DE “A FI IN RAND CU LUMEA”: “Cine se mai osteneste astazi sa alunge ciuma mandriei din inima sa?”

15-08-2014 20 minute Sublinieri

Plus: BISERICA ESTE UNA, CEA ORTODOXA, DAR CE INSEAMNA SA FII CU ADEVARAT IN EA? Predica Parintelui Teofan de la Putna (audio)

adormirea-md_decan

  • Doxologia:

Evanghelia de la sărbătorile Maicii Domnului – Comentarii patristice

Am venit, Măicuță, să te mai vedem… de arhim. Mihail Daniliuc

Iată-mă așezat în fața unei coli de hârtie, cu intenţia de a așterne câteva slove. Fără echivoc, mi-am zis, le voi dedica Împărătesei Cerului și a pământului, având în vedere apropiatul praznic al cinstitei sale Adormiri. În absenţa oricărei explicații logice, bobițe de sudoare mi-au năpădit fruntea, iar o emoție puternică a pus stăpânire pe mintea mea, încercând stăruitor să-mi răspund la întrebarea: „ce să scriu?”. Ce să spun eu, nevrednicul, despre Cea mai înaltă decât cerurile? Cum pot eu, cel încurcat în noianul atâtor griji și scăderi omenești, să vorbesc despre buna mea Mijlocitoare? Vă mărturisesc că-mi vine foarte greu să cuprind în puţine cuvinte toată dragostea și recunoștința, toată evlavia și bucuria, toată sfiala și prețuirea pe care le nutresc față de Născătoarea de Dumnezeu! Însă, cu smerenie și din dor nestins pentru Preasfânta, încerc să chezășuiesc câteva rânduri seninei sărbători ce va umple de lumină Biserica. La asemenea momente de înălțare duhovnicească, inevitabil gândul dă ocol vremilor neprihănitei perioade de pruncie, când fiecare dintre noi ne-am trezit că Maica Domnului era prezentă în viața și casa bunicilor, a părinților, fără a-I face „concurență” Fiului ei și Mântuitorului lumii. Îmi amintesc, cu bucurie, că Fecioara Maria „trona” în odaia și în întreaga gospodărie a bunicii și a mamei. De la ele am auzit prima dată despre necurmatele rugăciuni săvârşite de Măicuţa Domnului pentru lume, de dorința Fecioarei Maria de a ne împrieteni cu Dumnezeu.

Peste ani, ca monah, mi s-a confirmat că și în cinul călugăresc evlavia și dragostea faţă de Preabuna Maică este la fel, poate chiar și mai stăruitoare. Am observat la mulți monahi și monahii un mod aparte de a se închina: în fața icoanei Mântuitorului fac închinăciuni, exprimând sobrietate și solemnitate, dar în fața icoanei Preacuratei Sale Maici, în imensa majoritate, fac metanii mari, arătând apropierea, rugăciunea stăruitoare, dar și nădejdea necurmată în mijlocirea ei mântuitoare pentru noi. Astfel, dragostea şi preacinstirea se contopesc într-o tainică şi intensă legătură spirituală, prin care monahii îşi leagă viaţa şi mântuirea de Maica Preacurată, care le veghează drumul către Împărăţia Cerurilor.

Deşi nu mi se părea firesc s-o fac, m-am întrebat totuși: de ce oamenii și-au luat-o pe Maica Domnului drept mijlocitoare, rugătoare și ocrotitoare, de ce au investit atâta dragoste în numele ei? Potrivit învățăturii Sfintei noastre Biserici, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este folositoare iconomiei mântuirii în trei feluri: întâi, în calitate de mijlocitoare, prin consimțământul ei adresat lui Dumnezeu, pentru ca Fiul Său şi Cuvântul să Se întrupeze dintr-însa; în al doilea rând, prin prezența ei necontenită alături de cruce şi prin supunerea înaintea hotărârii Fiului ei de a Se jertfi; în al treilea rând, deoarece a primit, pentru întreaga lume, trăirea desăvârșită a mântuirii şi fiindcă a mijlocit, cu credință, pe lângă Fiul său, Iisus Hristos.

De aceea noi, oamenii o iubim pe Maica Domnului.

IMG_2793În mod cert, dragostea pământenilor nu a rămas nerăsplătită. Cu o debordantă generozitate, Fecioara Maria împarte necondiționat milă și iubire. Auzeam cândva o posibilă explicație a cultului Maicii Domnului, fără ca acesta să-l „concureze” în vreun fel pe cel al Fiului ei. Când vrei să spui, să ceri ceva unui mare dregător lumesc și îi cunoști mama, parcă mai ușor, cu mai multă îndrăzneală apelezi întâi la mijlocirea ei. S-ar părea că noi, românii, avem foarte mare încredere în mamele noastre, în puterea lor de convingere, în capacitatea lor de jertfă, smerenie, răbdare și nesfârșită iubire. Cred că din acest motiv mama, bunica mea, ca toate mamele și bunicile, au așezat în case, cu nemărginită prețuire, icoana Preacuratei Fecioare. Sigur că și dintr-un alt motiv: întreaga viață a Maicii Domnului a reprezentat o preafrumoasă minune. Nașterea din părinții ei vârstnici s-a arătat neașteptată și cu adevărat minunată, deşi s-a înscris în firescul existenţei pământeşti. Copilăria, faptele ei, le-a rourat slava smereniei, zămislirea s-a făcut prin puterea dumnezeirii, iar nădejdea i-a fost plină de dragostea pentru Cuvântul întrupat, Preadulcele ei Fiu. Aşadar, nici cinstita sa mutare la Cereștile locașuri nu putea fi decât una învăluită de prezența harului divin.

În mii de biserici din cuprinsul pământului românesc, în orașe, în cătune îndepărtate ori în așezămintele noastre cenobitice, poporul cel iubitor de sfințenie se va aduna cu flori și lumânări în mâini ca s-o prohodească pe Maica Domnului. Ați observat?epitaful maicii domnului Deși slujba de înmormântare a Născătoarei de Dumnezeu nu-și are originile în timpuri îndepărtate, ea a prins nezdruncinate rădăcini în inimile credincioșilor, fiecare locaş de cult devenind un „Ghetsimani” duhovnicesc. Frumoasa cântare de prohodire ne îndeamnă să cugetăm stăruitor la Fecioara Maria, izvorul vieții, mutată la Viață. Supunându-se rânduielilor firii, trece prin moarte, ca apoi, prin puterea Fiului ei Ce i-a zis: „Vino, binecuvântată Maica Mea, întru odihna Mea! Ridică-te, vino, aproape de Mine, preafrumoasă, căci prihană nu este întru tine”, să se înalțe întru slavă. Iar, de acolo, din înaltul Cerului, nu contenește a-și revărsa asupra noastră, fiii ei duhovnicești, noian de milă și îndurări.

Purtând în suflet florile recunoștinței, să-i așezăm florile privegherii pe sfântul epitaf al praznicului, zicând odată cu priceasna: “Am venit, Măicuță, să te mai vedem, să-ți spunem necazul pe care-l avem”.

Parintele Cleopa: Darurile Maicii Domnului

Toate darurile Preasfintei Fecioare Maria au atras mult asupra ei mila şi îndurarea lui Dumnezeu. Dar care i-a fost ei mai mult ca toate pricină de slavă şi de înălţare duhovnicească? Care credeţi că a fost cel mai mare dar al Maicii Domnului?

Oare fecioria sau înţelepciunea sau sfinţenia sau priceperea sau alte multe şi nenumărate daruri pe care le avea?

Theotokos of Yaroslavl (Detail)Da, fraţii mei! Într-adevăr, Preasfânta Fecioara Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile cele duhovniceşti. Însă darul cel mai mare care i-a fost ei pricină de slavă şi de cinste negrăită a fost darul smereniei. Fără de acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de nici un folos.

Smerenia a fost pricină de slavă şi de cinste Preacuratei Fecioare Maria mai mult decât toate darurile pe care le avea. Pentru smerenia ei, după mărturia Sfântului Duh, Domnul a căutat spre smerenia roabei Sale şi a ridicat-o la atâta slavă şi cinste, spre a fi laudată în cer de toate oştile cereşti, şi pe pământ fericită de toate neamurile.

Smerenia a fost cea dintâi pricină de înălţare şi slavă pentru toţi sfinţii lui Dumnezeu. Smerenia a înălţat pe Avraam şi l-a facut pe el prieten al lui Dumnezeu şi tată al multor neamuri, căci se socotea pe sine a fi pământ şi cenuşă. Smerenia l-a înălţat pe Iosif şi l-a făcut pe el mai mare peste ţara Egiptului.

Smerenia l-a facut pe Moise cel gângav la limbă, povăţuitor şi legiuitor peste tot poporul lui Israel. Căci se socotea pe sine nevrednic de această slujbă şi ruga pe Dumnezeu să trimită pe altul la scoaterea lui Israel din robia Egiptului.

Smerenia l-a arătat pe David a fi după inima lui Dumnezeu, căci se socotea pe sine vierme şi nu om. Cu smerenia a strălucit marele Daniil proorocul, cei trei tineri, marele prooroc Isaia şi mai mult decât toţi, dumnezeiescul Ioan Botezătorul, care nu se socotea pe sine vrednic de a dezlega cureaua încălţămintei lui Hristos şi care, pentru adâncimea smereniei lui, s-a învrednicit a fi martorul cel mai apropiat al Sfintei Treimi la Iordan şi de a se numi de Însuşi Hristos cel mai mare om născut din femeie.

Buna_vestireIar dacă aceşti sfinţi mari ai lui Dumnezeu au arătat smerenie mare, apoi cine poate să înţeleagă câtă adâncime de smerenie a fost în inima Preasfintei Fecioare Maria, care, auzind şi înţelegând de la Arhanghelul Gavriil că va zămisli de la Duhul Sfânt şi va naşte pe Fiul lui Dumnezeu, nu s-a înălţat cu inima sa, ci cu mare smerenie, socotindu-se pe sine o simplă roabă, a zis: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!

Aici cu adevărat a luat plinire cuvântul Scripturii care zice: Cine se va smeri pe sine, va fi înălţat. Iar Sfântul Efrem Sirul zice că: “În inima adâncă se va înălţa Dumnezeu”.

Deci, după mărturia acestui sfânt părinte, toate darurile cele mai înalte pe cele smerite se reazimă. Apoi şi la Preacurata Fecioara Maria, toate darurile cele înalte şi duhovniceşti cu care a fost împodobită de Dumnezeu s-au rezemat şi au avut drept temelie veşnică, smerita ei cugetare.

Iubiţii mei fraţi, spre a desluşi mai luminat cele spuse despre smerenia Maicii Domnului, am să vă spun o istorioară. Se povesteşte că un vestit sculptor, a făcut, pe lângă alte statui vrednice de laudă şi de mirare, şi un minunat spic de grâu de care atârna un porumbel. Toţi se mirau şi se minunau de această uimitoare sculptură, deoarece se părea că în ea meştesugul nu urmează firii, ci o depăşeste pe ea. Dar era o taină nedezlegată, cum un spic care este aşa de gingaş cu puterea, să poată ţină pe el greutatea unui porumbel. Dezlegarea tainei însă arată şi închipuieşte pe Preacurata Fecioara Maria. Preasfânta Fecioara era aici închipuită printr-un fir de grâu, iar porumbelul era chipul Duhului Sfânt. Spicul stătea aplecat de greutatea porumbe­lului, arătând, ca un simbol, smerenia cea mare a Preacuratei Fecioare Maria, care s-a aplecat cu multă dragoste şi smerenie când Duhul Sfânt a venit peste ea şi a făcut-o sălaş lui Hristos Dumnezeu.

Iubiţii mei fraţi, după cum aţi auzit, smerenia a fost pricină de slavă, de cinste şi de înălţare la toţi sfinţii lui Dumnezeu şi cu atât mai mult la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria. Dar să ştiţi şi să normal_akratapeino2înţelegeţi, că mai presus de toate a fost smerenia cea nemăsurătă a Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte, şi moarte de cruce.

Iar această nemăsurată smerenie a Domnului I-a adus Lui nemăsurată slavă şi cinste şi pentru aceea şi Dumnezeu l-a preaînălţat şi I-a dat Lui nume, care este mai presus de tot numele, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt.

Dar va zice cineva: “Ce este smerenia?” La aceasta voi răspunde nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfântului Isaac Sirianul: “Smerenia este haina dumnezeirii, pentru că cu aceasta S-a îmbrăcat Dumnezeu, când a binevoit a veni în lume, şi S-a îmbrăcat în firea noastră cea smerită” .

Iar dacă se va întreba cineva din ce se naşte ea, vom zice ca Sfântul Ioan Scărarul, că din ascultare şi din tăierea voii. Şi dacă va zice cineva pentru care motiv smerenia este aşa de mare, voi zice, pentru că numai ea poate ucide pe cel mai mare păcat, care este mândria. Pentru acest păcat, îngerii au cazut din cer şi strămoşii noştri, Adam şi Eva, au căzut din rai; căci, ascultând de şarpele diavol, li s-a nălucit a se face ca nişte dumnezei.

Fraţii mei, vreau să vă spun că astăzi, mai mult ca oricând, acest mare păcat al mândriei a cuprins toată lumea. Fiecare doreşte să fie mai mare peste alţii şi să-i robească şi să-i stăpânească. Fiecare doreşte să fie mai bogat decât altul; fiecare să fie mai cinstit, mai vestit şi mai băgat în seamă decât altul. Fiecare doreşte a se socoti mai înţelept decât alţii. Fiecare se laudă că este mai iscusit în meserii şi meşteşuguri.

Cine învaţă pe cel sărac să ia pâinea de la gura copiilor şi să-şi cumpere televizor şi video, spre a-şi închipui şi el că este asemenea cu cei avuţi? Nu mândria?

Cine învaţă pe femei şi pe fete să muncească luni şi ani de zile, nu spre a-şi cumpăra cele de nevoie vieţii, ci spre a-şi cumpăra rochii la modă şi încălţăminte luxoasă şi alte lucruri deşarte, care nu ţin nici de foame, nici de frig? Oare nu mândria?

γυναίκα-με-τα-κεριά-23098744Cine învaţă pe cel sărac, care are casă de copii, să se sârguiască cu mai multă trudă spre a le face la toţi haine luxoase şi de mult preţ, spre a-i face să fie în rând cu lumea? Nu mândria?

Cine face pe fetele şi pe femeile cele uşoare să se dreagă pe feţe cu pudră şi cu alte unsori şi să-şi vopsească unghiile spre a arăta mai tinere şi mai frumoase? Oare nu mândria şi slava deşartă, care este fiica cea dintâi a mândriei? Vor să fie cu orice preţ în rând cu lumea şi nu aud pe Apostolul Iacov, care zice: Lumea, în cel rău zace; şi iarăşi: Cine se face prieten cu lumea, se face vrăjmaş lui Dumnezeu.

Cine învaţă pe cei neînvăţaţi să defaime pe cei cu adevărat învăţaţi? Nu mândria? De unde vin bătăile, ambiţiile, laudele, pricinile, tulbu­rările şi vrajbele între oameni? Nu din mândrie? Că fiecare se socoteşte mai tare decât altul şi mai drept. Au nu din mândrie?

O răutate fără margini! Cine mai cunoaşte azi răutăţile tale? Şi cine se mai osteneşte astăzi să alunge această ciumă sufletească din inima sa?

2410430909_2f4cc55f3bFraţii mei, iată pentru care pricină sfânta smerenie este cea mai vestită din toate virtuţile, pentru că numai aceasta poate să le păzească pe toate şi fără de ea, toate sunt nimic. Să ştiţi şi să ţineţi minte că numai această singură virtute, smerenia, poate în vremea morţii să mântuiască pe om, după cum zice unul din sfinţii Filocaliei.

De aceea şi Mântuitorul nostru, pe cei smeriţi cugetători îi fericeşte cel dintâi, zicând: Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este împărăţia cerurilor. Căci cel ce are smerenie în inima sa, măcar de ar avea toate faptele bune, pururea se socoteşte pe sine sărac şi că, înaintea lui Dumnezeu, nu a făcut nimic bun.

Deci, fraţii mei, să nu uitaţi cât de mare este darul smereniei şi câtă slavă şi fericire aduc omului aceasta slavită şi prea mare virtute. Amin.

(Ne vorbeşte Părintele Cleopa, vol.8, Editura Episcopiei Romanului, 1999, pp. 80-85)

***

botez_copii_tabara_din_pridvorul_satului_2

Ioan, Elena şi David – cei trei copii care au primit Taina Botezului în „Tabăra din pridvorul satului“

„Părinte, vrem şi noi să ne împărtăşim, dar nu suntem botezaţi! Astăzi vrem să ne botezăm ca mâine să ne împărtăşim împreună cu prietenii noştri!“. Aceasta a fost dorinţa lui David, a lui Ioan şi a Elenei, trei fraţi din satul Tudor Vladimirescu – Botoşani, în urma participării la „Tabăra din pridvorul satului“, proiect desfăşurat de Departamentul Tabere din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

În perioada 28 iulie-1 august 2014, a avut loc o nouă tabără misionară, de această dată în satul Tudor Vladimirescu din comuna Albeşti, judeţul Botoşani. Aceasta s-a desfăşurat în Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, sub găzduirea părintelui paroh  Dumitru-Daniel Panţâr. „Tabăra din pridvorul satului“, organizată de Departamentul Tabere din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a implicat o echipă de voluntari formată din Teodora Potoc, Parascheva Anei, Teodora Rotaru, Vanda Ciudin, Simona Panaite, Ioana Lipan, Radu Ursachi şi Tiberius Cantaragiu, coordonaţi de Corina Brînză, în calitate de director de tabără.

Deşi în satul Tudor Vladimirescu doar 1 din 5 locuitori sunt creştini ortodocşi, restul fiind de confesiuni neoprotestante (baptişti, adventişti, penticostali şi martorii lui Iehova), la această tabăra au participat 110 copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 17 ani. Pe parcursul unei săptămâni, toţi participanţii au fost implicaţi în ateliere de lucru – realizare de cruciuliţe şi metanii, comunicare, muzică şi tir cu arcul -, precum şi în diferite activităţi: jocuri şi animaţii, sesiuni sportive şi seri de film.

David, Ioan şi Elena s-au alăturat taberei pe la mijlocul săptămânii, dar s-au integrat extrem de repede, participând la toate activităţile propuse de organizatori. Cei trei fraţi provin dintr-o familie serioasă şi muncitoare. Părinţii, deşi botezaţi creştini ortodocşi, au frecventat alte confesiuni religioase şi au ales să nu-şi boteze copiii, ci să îi lase să îşi aleagă singuri orientarea religioasă. Motivaţi de atmosfera frumoasă pe care au creat-o organizatorii, de activităţile interesante desfăşurate în acea săptămână, dar şi de comuniunea, prietenia şi adevărul din jurul bisericii şi preotului din sat, aceşti trei fraţi au simţit dorinţa de a deveni parte integrantă şi activă în Biserica Ortodoxă. Această dorinţă i-a determinat să ceară din proprie iniţiativă Taina Sfântului Botez, ca apoi să se poată împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos împreună cu prietenii lor.

„Cred cu tărie că acest moment este cel mai frumos rod al taberelor din pridvorul satului“

„Finalul taberei a fost cu totul deosebit, întrucât în acest sat există un număr variat de confesiuni religioase. Totuşi, în ultima zi, vineri, toţi copiii din tabără au fost dornici să se împărtăşească la Sfânta Liturghie. Un alt moment binecuvântat a fost acela în care cei trei fraţi de 10, 11 şi 13 ani – David, Ioan şi Elena – şi-au dorit să fie botezaţi pentru a se putea împărtăşi. Astfel, Taina Sfântului Botez s-a realizat în biserica satului, plină de copii şi bucurie. Am decis ca trei dintre noi – eu, Radu Ursachii şi Teodora Potoc – să devenim părinţii spirituali ai acestor minunaţi copii. Cred cu tărie că acest moment este cel mai frumos rod al taberelor din pridvorul satului, un proiect iniţiat şi desfăşurat cu multă dragoste de pr. Mihai Barna, Vlad Socea şi Roxana Nichifor, pilonii de bază ai Departamentului Tabere din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Este minunat cum aceşti copii au sesizat frumoasele valori ale Ortodoxiei şi au dorit să se boteze din proprie iniţiativă. Am fost extrem de impresionată şi cred că acest proiect trebuie să continue şi să se dezvolte de la an la an“, ne-a declarat Corina Brînză, director al „Taberei din pridvorul satului“ Tudor Vladimirescu.

„Tabăra din pridvorul satului“, care a ajuns la a treia ediţie, numără vara aceasta 9 sesiuni desfăşurate în 9 parohii din Arhiepiscopia Iaşilor. Accesul în tabără este gratuit.

***

corabia bisericii

Predica Parintelui Teofan Popescu (Man. Putna) la Duminica umblarii pe mare si a potolirii furtunii (2014):

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“În numele Tatălui şi al Fiului și al Sfântului Duh.

Fraţi creştini,

Iată-ne în această frumoasă zi, cu toţii împreună, în corabia mântuirii, în Biserica lui Hristos, participând cu toţii la dumnezeiasca Liturghie, pentru a dobândi mai mult har, mai multă dragoste, mai multă pace, mai multă râvnă pentru rugăciune. Acestea sunt și unele dintre îndemnurile pe care mi le face astăzi Biserica prin Sfânta Evanghelie pe care am auzit-o cu toţii.

Ştim cu toţii episodul cu Sfântul Apostol Petru, care, mergând pe ape spre Domnul nostru Iisus Hristos, s-a speriat de vânt şi a început să se scufunde şi a strigat Doamne, scapă-mă! Iar Mântuitorul îi spune: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi ni se spune în Sfânta Evanghelie că apoi Mântuitorul şi Sfântul Apostol Petru au intrat în corabie şi furtuna s-a potolit, vântul a încetat. Şi spune Sfântul Nicolae Velimirovici că, atunci când Domnul Iisus Hristos intră în corabia trupului nostru cu adevărat, când noi Îi face loc, când noi ne deschidem spre Domnul Iisus Hristos printr-o împreună-lucrare, atunci furtuna patimilor din noi se linişteşte.

Iubiţi credincioşi, desigur, fiind atenţi la Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi şi la episodul cu Sfântul Apostol Petru, nu putem să nu observăm faptul că acea corabie, care este în mijlocul furtunii, nu este altceva decât Biserica, aflată de la începuturile creştinătăţii până astăzi, în mijlocul furtunii vieţii, în mijlocul ispitelor cauzate de duhul lumesc. Fiindcă Biserica nu este o instituţie oarecare, ci o instituţie divino-umană.

Şi, cum spune un mare părinte al zilelor noastre, Biserica trăiește sub legea libertăţii duhovniceşti. De-abia omul fiind în Biserică, împlinind ceea ce spune Biserica, care este condusă de Domnul Iisus Hristos, de-abia atunci omul dobândeşte cu adevărat libertatea. O libertate în Dumnezeu, adică intră în comuniune cu Dumnezeu, se uneşte cu Dumnezeu. Iar Dumnezeu, fiind însăşi libertatea, însăşi dragostea, însăşi sfinţenia, dar fiind însăşi libertatea, atunci când omul se uneşte cu Dumnezeu dobândește adevărata libertate.

Fraţi creştini, problema aceasta a Bisericii, a felului cum trebuie să fim noi în Biserică este o problemă foarte importantă astăzi. Vedem cu toţii, nu suntem într-o situaţie prea fericită, noi, românii, în momentul de faţă. Şi există două variante de a ne raporta la problemele acestea grave care există astăzi în România. Pe de o parte, cum fac cei care nu ştiu ce înseamnă a fi în Biserică: se răzvrătesc, încep să dea vina în stânga şi în dreapta. Pe de altă parte, cei care au gustat din viaţa în Biserică, spun și ei, la fel ca Sfântul Apostol Petru: Doamne, scapă-mă! Strigă la Mântuitorul. Se gândesc unde au greşit şi aşa dobândesc libertatea duhovnicească. Şi ca persoane, şi ca neam în general, fraţi creştini, trebuie să vedem unde este greşeala noastră dacă Dumnezeu a îngăduit să ajungem într-o asemenea situaţie deloc plăcută.

Şi am să vă citesc dintr-un vechi cronicar care sintetizează foarte frumos situaţia noastră, a românilor, de-a lungul veacurilor; şi spune aşa:

Acest neam românesc, până au fost dragostea în mijlocul lor, Dumnezeu a fost cu dânşii. Că nu i-au călcat alte limbi străine şi au făcut multe vitejii şi au trăit în pace bună.

Iată, fraţi creştini, un rezumat foarte clar, care ne arată, de fapt, unde este problema noastră ca neam în momentul de faţă: faptul că nu trăim cum trebuie în Biserică, există un formalism destul de răspândit şi trebuie să-l depăşim, fiindcă avem toate mijloacele de a ne schimba viaţa. De sute de ani, pe aceste pământuri s-au făcut atâtea Sfinte Liturghii, atâţia oameni s-au rugat, încât duhul locului este foarte potrivit, îl ajută foarte mult pe om să-şi schimbe viaţa, numai dacă vrea, dacă se smereşte şi dacă ştie să-I mulţumească lui Dumnezeu.

Desigur, Biserica, de-a lungul veacurilor, a fost scăparea noastră. Unii au înţeles acest lucru, cum au fost chiar Sfinţii Martiri Brâncoveni, pe care îi sărbătorim cu toţii anul acesta în mod deosebit, care au mers până la capăt, mărturisind ce înseamnă a fi mădular al Bisericii, dar există şi astăzi şi alţi confraţi de-ai noştri care, în loc să încerce să ducă o viaţă creştinească, critică Biserica şi spun că Biserica nu ne-a ajutat să ne dezvoltăm. Aceşti oameni s-au întunecat cu totul tocmai pentru faptul că şi-au făcut un obicei din a judeca Biserica, neştiind, probabil, nici ce înseamnă Biserica. Şi aş vrea să vă citez dintr-un mare teolog al secolului trecut [Alexis Homiakov], care spune foarte limpede:

„Nu judecaţi Biserica, ci supuneţi-vă ei, pentru ca să nu se ia de la voi înţelepciunea!”

Deci ce este, până la urmă, Biserica? Ce este această corabie a mântuirii la care alergăm cu toţii? Biserica este întemeiată tainic, duhovniceşte şi nevăzut prin jertfa de pe cruce a Mântuitorului. După cum spune chiar Sfântul Apostol Pavel, Biserica a câştigat-o Hristos prin scump sângele Său. Iar în chip istoric, Biserica este întemeiată la Cincizecime. Noi totdeauna trebuie să avem în vedere faptul că există o parte nevăzută a Bisericii. Aţi văzut că în rugăciunile Bisericii noastre se spune „…plinătatea Bisericii Tale o păzeşte…”. Ce este această plinătate? Puterea Duhului Sfânt, puterea sfinţeniei, care vine de la Capul Bisericii, care este Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea, Biserica nu oferă reguli! Aşa li se pare unora care nu au gustat încă din harul Bisericii, că în Biserică sunt prea multe reguli. Iubiţi credincioşi, în Biserică nu sunt reguli! În Biserică sunt medicamente ca să ne vindecăm sufleteşte. Şi, dacă vrem să luă aceste medicamente, le luăm; dacă nu vrem, nu le luăm, dar rămânem bolnavi sufleteşte.

Şi de aceea cei care ne străduim să mergem duminică de duminică la Sfânta Liturghie, să nu uităm niciodată că Biserica este locul în care încercăm să dobândim adevărata dragoste, dragostea care vine de la Dumnezeu. Dacă vedem că nu prea avem dragoste, înseamnă că mai este mult de lucru. Nu înseamnă, însă, că trebuie să ieşim din Biserică, căci ieşind din Biserică mai rău ne va fi! Puterea Duhului Sfânt, care este în Biserica cea una, care este Biserica Ortodoxă, puterea Duhului Sfânt ne va face în timp să înţelegem tot ceea ce este important pentru noi. Ne va face să înţelegem Scriptura, Vieţile Sfinţilor, semnele pe care Dumnezeu ni le trimite în viaţa noastră. De aceea, fraţi creştini, este bine să conştientizăm faptul că există o sigură Biserică, cum spunem în Crez: …întru Una, sobornicească şi apostolească Biserică. Domnul nostru Iisus Hristos a întemeiat o singură Biserică, care este aceeaşi de la începuturi până astăzi, în ceea ce priveşte miezul ei dogmatic şi duhovnicesc.

Desigur, de la început au apărut furtunile, vânturile, au apărut ereziile. Chiar în prima Epistolă, a Sfântului Ioan Teologul, deci chiar de la început, spune ucenicul Mântuitorului:

Cercetaţi duhurile, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.

Iar Sfântul Ignatie Teoforul, care a fost martirizat în anul 107, ne îndeamnă pe toţi:

Fiţi surzi la ademenirile ereziei!

Fraţi creştini, desigur, noi îi iubim pe toţi, ne străduim să avem iubire, răbdare, rugăciune pentru toată lumea, însă, în acelaşi timp, trebuie să avem şi câteva lucruri limpezi în minte și să înţelegem că există o sigură Biserică întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos, ceea ce spune şi Sfântul Ciprian al Cartaginei: În afara Bisericii nu există mântuire. Este o constatare a faptului că Biserica întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos şi rămasă până astăzi sub numele acesta de Biserică Ortodoxă este singura cale de mântuire pe care ne-a lăsat-o Fiul lui Dumnezeu. Ce se va întâmpla cu cei care sunt în afara Bisericii? – acesta este problema lui Dumnezeu, nu este problema noastră. Nu putem fi nici radicali, să spunem că toţi vor ajunge în iad, dar, în acelaşi timp, ştim şi ce ne învaţă Sfinţii Părinţi, că în afara Bisericii nu există mântuire.

Fraţi creştini, Biserica, în esenţa ei duhovnicească, ne spune tot Sfântul Apostol Pavel, este sfântă şi fără de prihană, fără pată sau zbârcitură. Noi această esenţă duhovnicească trebuie să o vedem şi să nu ne oprim la diverse neajunsuri sau neputinţe exterioare, căci Dumnezeu, prin Biserica Sa, ne dă ceea ce este mai important: ne dă harul mântuitor, libertatea duhovnicească, pacea, rugăciunea, dragostea şi răbdarea. Ce vrem mai mult decât atât? Unde să alergăm în altă parte?

Şi aţi văzut şi în Apostolul care s-a citit astăzi, suntem îndemnaţi, tot de către Apostolul neamurilor, ni se spune că suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Iată, fraţi creştini, ce înseamnă a fi în Biserică. Nu doar faptul că ne-am botezat, că mai venim din când în când la biserică. A fi în Biserică, a simţi puterea Duhului Sfânt care este în Biserică, înseamnă în permanenţă a încerca să fim împreună-lucrători cu Dumnezeu. Adică în tot ceea ce facem să cerem ajutorul lui Dumnezeu, să-L întrebăm pe Dumnezeu. Şi, cum observă Sfinţii Părinţi, numai cei care sunt împreună-lucrători cu Dumnezeu încep să simtă sfinţenia Bisericii, Duhul Sfânt Care Se sălăşluieşte în Biserică.

Vedeţi, Dumnezeu lucrează în chip tainic, nevăzut, discret cu sufletul fiecărui credincios. Cum spunea şi părintele Nicolae Steinhardt, să nu ne aşteptăm să facă acum Dumnezeu nişte minuni mari ca la circ, ca să ne convingă că El este Dumnezeu şi că Biserica Sa Ortodoxă este Biserica cea una. Nu. Dumnezeu lucrează tainic în sufletul fiecărui credincios care este mădular al Bisericii celei una din mai multe motive. Unul dintre motive este că respectă libertatea omului şi, în acelaşi timp, înţelege că omul, dacă nu se smereşte, nu încearcă să se smerească şi dobândeşte nişte daruri duhovniceşti, nişte semne vizibile ale existenţei lui Dumnezeu, se poate mândri și poate cădea în nepăsare duhovnicească. Şi, de aceea, Dumnezeu lucrează cu multă atenţie în raport cu fiecare persoană. Lucrează discret, tainic, nevăzut şi cu multă dragoste, așteptând ca mai întâi să vadă dorinţa noastră de a ne smeri, urmând modelul Mântuitorului.

Tot în Apostolul care s-a citit astăzi aţi văzut că se spune: Cu toţii suntem templu al Duhului Sfânt. Avem Duhul Sfânt de la botez şi depinde de noi ca întreaga viaţă să rămânem templu al Duhului Sfânt, dacă avem această împreună-lucrare cu Dumnezeu. Mai este în Sfânta Scriptură, în Noul Testament, o imagine foarte frumoasă a Bisericii, în Sfânta Evanghelie de la Ioan, în care Mântuitorul ne spune: Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Vedeţi ce frumos! Mântuitorul este viţa, noi suntem mlădiţele, dacă vrem să avem această împreună-lucrare cu Dumnezeu. Noi am fost cu toţii botezaţi, dar, dacă nu avem împreuna-lucrare cu Dumnezeu, dacă nu-L întrebăm tot timpul pe Dumnezeu, dacă nu ne spovedim, nu participăm la slujbe, mlădiţele se usucă, nu mai au legătură cu Izvorul Vieţii, care este Domnul nostru Iisus Hristos.

Prin urmare, iubiţi credincioşi, putem să înţelegem şi în acest fel Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi, ca pe un îndemn al nostru de a nu trăi în mod formal în corabia mântuirii, în Biserica cea una. Putem să înţelegem Sfânta Evanghelie şi ca pe un îndemn de a nu ne speria în faţa furtunilor, în faţa vânturilor puternice care apar în viaţa noastră, ca persoane, ca familii, ca şi comunităţi, ca neam. Nu avem de ce să ne temem dacă ştim să fim împreună-lucrători cu Dumnezeu. Şi, câteodată, necazurile şi încercările mai mult ne apropie de Dumnezeu, dacă le primim cu credinţă. Ştim cu toţii ce spune Mântuitorul: Mergeţi pe calea cea strâmtă, căci strâmtă este calea care duce la viaţă şi nu mergeţi pe calea cea largă, care duce la moarte. Iată, deci, că de la început Domnul nostru Iisus Hristos ne avertizează că vor fi vânturi în viaţa noastră, vor fi furtuni, dar să facem şi noi ceea ce a făcut Sfântul Apostol Petru în Sfânta Evanghelie de astăzi: să strigăm din adâncul sufletului, cu pocăinţă: Doamne, ajută-mi mie, păcătosului!

Dumnezeului nostru slavă totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

corabia-bisericii

***

***

***

***


Categorii

Arhimandritul Mihail Daniliuc, Manastirea Putna, Pagini Ortodoxe, Parintele Cleopa Ilie, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “DE CE O IUBIM ATAT DE MULT PE MAICA DOMNULUI?/ Care este cel mai mare dar al Preasfintei Fecioare? Parintele Cleopa despre FLAGELUL AMBITIEI NEBUNE DE “A FI IN RAND CU LUMEA”: “Cine se mai osteneste astazi sa alunge ciuma mandriei din inima sa?”

  1. Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini
    de Constantin Cantacuzino

    “Cine va avea dragoste cu vecinul său, acela va lăcui în mine și eu întru el”. Deci și acest neam omenesc, până au fost dragostea în mijlocul lor, Dumnezeu au fost cu dânșii, că nu i-au călcat alte limbi streine; și au făcut multe vitejii și au trăit în pace bună. Iar acum iată cum îi prelăsti diavolul așa lesne și-și făcu lăcaș în inimile lor. Den case bune și den lăcașuri multe și bune, den bucate și din mila domnilor și a boiarilor, să făcură tâlhari. Și ei singuri, cu minte lor își surpară viața și-și puseră casele.

    Văzând înțelepciunea lui Dumnezeu atâta nebunie ce făcură oamenii aceștea casei lui, adecă sfintei bisérici și domnului lor și și vecinilor lor; și sângele cel nevinovat striga la cer, ca să le facă judecată, cunoscut-au că s-au îngroșat inimile lor și s-au împăinjinat ochii lor, ca văzând să nu vază și spuindu-le să nu înțeleagă, că păcatul prea s-au înmulțit, și s-au asemănat călcătorilor de lége, trimis-au Dumnezeu asupra lor caznă, adică judecată, ca și odinioară eghipténilor.
    http://ro.wikisource.org/wiki/Istoria_%C8%9A%C4%83rii_Rum%C3%A2ne%C8%99ti_de_c%C3%A2nd_au_desc%C4%83lecat_pravoslavnicii_cre%C8%99tini

  2. Pingback: PREDICI AUDIO la Vindecarea lunaticului despre FELURILE DE NECREDINTA ASCUNSE SUB CHIPUL CREDINTEI si despre lucrarea ascunsa a vrajmasului prin superstitii, horoscoape, prin increderea noastra in semne exterioare facile -
  3. Pingback: SFANTUL CONSTANTIN BRANCOVEANU – domnitorul emblematic pentru lumea veche românească si ceasul Judecatii neamului. CUM S-A SFARSIT O LUME prin UCIGASA INVIDIE si TRADAREA DE FRATE. Cum cade si de ce moare un neam? -
  4. Pingback: Mitropolitul cipriot Atanasie despre BOALA… SLUGII VICLENE: “Cum este cu putinta sa te rogi si sa fii plin de fiere fata de semenul tau? Se poate sa nu mananc mancare cu untdelemn, dar sa-l mananc pe fratele de dimineata pana noaptea. TU, CARE
  5. Pingback: CEARTA CRESTINULUI CU LUMEA: Incorporand lumea sau intrupand Evanghelia? -
  6. Pingback: SFANTUL ANDREI, ocrotitorul românilor si ZIUA NATIONALA ca ZI A UNIRII IN JURUL LUI HRISTOS. Predici audio: PIERDEREA OMENIEI si RUSINAREA DE A FI ROMÂN. “Toti trebuie sa parcurgem cumva drumul Sfantului Apostol Andrei” -
  7. Pingback: “Mai, frati români, noi n-am iesit inca din PAGANISMUL nostru, care se manifesta astazi prin VRAJITORII la nesfarsit, prin BLESTEME la nesfarsit!” | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: IADUL ROMÂNILOR – “bancul” spiritual tragic de adevărat spus de PĂRINTELE IUSTIN DE LA OAŞA: “Când vrea unul să se ridice, ăilalţi imediat îl trag de picioare în jos. Şi aşa rămân toţi acolo jos, în iad” | Cuv
  9. Pingback: IADUL ROMÂNILOR – un “banc” spiritual, tragic de adevărat, spus de PĂRINTELE IUSTIN DE LA OAŞA: “Când vrea unul să se ridice, ăilalţi imediat îl trag de picioare în jos. Şi aşa rămân toţi acolo jos, în iad” |
  10. Pingback: TAINA MAICII DOMNULUI – “ANONIMATUL” DUHOVNICESC, SMERENIA, TACEREA, DELICATETEA DESAVARSITE. Predica de mare sensibilitate a PS IGNATIE MURESANUL la Manastirea Nicula, de Adormirea Maicii Domnului, 2014 (VIDEO) | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: MAICA DOMNULUI ESTE AICI, NU SUNTEM SINGURI… “De atunci până astăzi şi pentru totdeauna, cine poate spune că nu are Mamă care să plângă pentru el?” | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: CUVINTE SENSIBILE SI INSPIRATE, la Nicula, in ajunul Adormirii Maicii Domnului, ale PS IGNATIE MURESANUL, despre statornicia credintei, discretia si increderea desavarsite ale NASCATOAREI DE DUMNEZEU: “În chipul Fecioarei Maria aflăm ceea ce s-a p
  13. Pingback: UNDE ESTE MAICA DOMNULUI? “Maica Domnului este printre fiii ei; ȘTERGE LACRIMILE, ALINĂ DURERILE, CULEGE RUGĂCIUNILE şi apoi le înalţă la Fiul ei”. “Aşa cum L-a purtat pe Fiul său, NE POARTĂ PE FIECARE ÎN PARTE” –
  14. Pingback: NASTEREA MAICII DOMNULUI, MAMA NOASTRA PREASFANTA: “Îi datorăm lacrimile noastre spre a-i şterge lacrimile care nu se usucă pe obrajii ei din pricina răutăţilor cu care Îl răstignim pe Hristos”. FIII LACRIMILOR TALE… | Cuvântul
  15. Pingback: PUTEREA MINUNATA A IUBIRII SI A RUGACIUNII PREACURATEI MAICUTE, lucratoare in vietile noastre. “Cine o strigat-o pe Maica Domnului, i-o fost bine!”/ “PURCELUSII” MAICII DOMNULUI/ “Nu există suflet sub cer care şi-a pus năd
  16. Pingback: SOBORUL MAICII DOMNULUI, ALINATOAREA DURERILOR, MANGAIETOAREA SI HRANITOAREA NOASTRA. Cuvinte duhovnicesti calde si duioase ale Parintelui Episcop Macarie Dragoi – 2015: “Maica Domnului ne ține la inima sa maternă, încălzindu-ne, și pe no
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare