DE CE O IUBIM ATAT DE MULT PE MAICA DOMNULUI?/ Care este cel mai mare dar al Preasfintei Fecioare? Parintele Cleopa despre FLAGELUL AMBITIEI NEBUNE DE “A FI IN RAND CU LUMEA”: “Cine se mai osteneste astazi sa alunge ciuma mandriei din inima sa?”
Plus: BISERICA ESTE UNA, CEA ORTODOXA, DAR CE INSEAMNA SA FII CU ADEVARAT IN EA? Predica Parintelui Teofan de la Putna (audio)
- Doxologia:
Evanghelia de la sărbătorile Maicii Domnului – Comentarii patristice
Am venit, Măicuță, să te mai vedem… de arhim. Mihail Daniliuc
Iată-mă așezat în fața unei coli de hârtie, cu intenţia de a așterne câteva slove. Fără echivoc, mi-am zis, le voi dedica Împărătesei Cerului și a pământului, având în vedere apropiatul praznic al cinstitei sale Adormiri. În absenţa oricărei explicații logice, bobițe de sudoare mi-au năpădit fruntea, iar o emoție puternică a pus stăpânire pe mintea mea, încercând stăruitor să-mi răspund la întrebarea: „ce să scriu?”. Ce să spun eu, nevrednicul, despre Cea mai înaltă decât cerurile? Cum pot eu, cel încurcat în noianul atâtor griji și scăderi omenești, să vorbesc despre buna mea Mijlocitoare? Vă mărturisesc că-mi vine foarte greu să cuprind în puţine cuvinte toată dragostea și recunoștința, toată evlavia și bucuria, toată sfiala și prețuirea pe care le nutresc față de Născătoarea de Dumnezeu! Însă, cu smerenie și din dor nestins pentru Preasfânta, încerc să chezășuiesc câteva rânduri seninei sărbători ce va umple de lumină Biserica. La asemenea momente de înălțare duhovnicească, inevitabil gândul dă ocol vremilor neprihănitei perioade de pruncie, când fiecare dintre noi ne-am trezit că Maica Domnului era prezentă în viața și casa bunicilor, a părinților, fără a-I face „concurență” Fiului ei și Mântuitorului lumii. Îmi amintesc, cu bucurie, că Fecioara Maria „trona” în odaia și în întreaga gospodărie a bunicii și a mamei. De la ele am auzit prima dată despre necurmatele rugăciuni săvârşite de Măicuţa Domnului pentru lume, de dorința Fecioarei Maria de a ne împrieteni cu Dumnezeu.
Peste ani, ca monah, mi s-a confirmat că și în cinul călugăresc evlavia și dragostea faţă de Preabuna Maică este la fel, poate chiar și mai stăruitoare. Am observat la mulți monahi și monahii un mod aparte de a se închina: în fața icoanei Mântuitorului fac închinăciuni, exprimând sobrietate și solemnitate, dar în fața icoanei Preacuratei Sale Maici, în imensa majoritate, fac metanii mari, arătând apropierea, rugăciunea stăruitoare, dar și nădejdea necurmată în mijlocirea ei mântuitoare pentru noi. Astfel, dragostea şi preacinstirea se contopesc într-o tainică şi intensă legătură spirituală, prin care monahii îşi leagă viaţa şi mântuirea de Maica Preacurată, care le veghează drumul către Împărăţia Cerurilor.
Deşi nu mi se părea firesc s-o fac, m-am întrebat totuși: de ce oamenii și-au luat-o pe Maica Domnului drept mijlocitoare, rugătoare și ocrotitoare, de ce au investit atâta dragoste în numele ei? Potrivit învățăturii Sfintei noastre Biserici, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este folositoare iconomiei mântuirii în trei feluri: întâi, în calitate de mijlocitoare, prin consimțământul ei adresat lui Dumnezeu, pentru ca Fiul Său şi Cuvântul să Se întrupeze dintr-însa; în al doilea rând, prin prezența ei necontenită alături de cruce şi prin supunerea înaintea hotărârii Fiului ei de a Se jertfi; în al treilea rând, deoarece a primit, pentru întreaga lume, trăirea desăvârșită a mântuirii şi fiindcă a mijlocit, cu credință, pe lângă Fiul său, Iisus Hristos.
De aceea noi, oamenii o iubim pe Maica Domnului.
În mod cert, dragostea pământenilor nu a rămas nerăsplătită. Cu o debordantă generozitate, Fecioara Maria împarte necondiționat milă și iubire. Auzeam cândva o posibilă explicație a cultului Maicii Domnului, fără ca acesta să-l „concureze” în vreun fel pe cel al Fiului ei. Când vrei să spui, să ceri ceva unui mare dregător lumesc și îi cunoști mama, parcă mai ușor, cu mai multă îndrăzneală apelezi întâi la mijlocirea ei. S-ar părea că noi, românii, avem foarte mare încredere în mamele noastre, în puterea lor de convingere, în capacitatea lor de jertfă, smerenie, răbdare și nesfârșită iubire. Cred că din acest motiv mama, bunica mea, ca toate mamele și bunicile, au așezat în case, cu nemărginită prețuire, icoana Preacuratei Fecioare. Sigur că și dintr-un alt motiv: întreaga viață a Maicii Domnului a reprezentat o preafrumoasă minune. Nașterea din părinții ei vârstnici s-a arătat neașteptată și cu adevărat minunată, deşi s-a înscris în firescul existenţei pământeşti. Copilăria, faptele ei, le-a rourat slava smereniei, zămislirea s-a făcut prin puterea dumnezeirii, iar nădejdea i-a fost plină de dragostea pentru Cuvântul întrupat, Preadulcele ei Fiu. Aşadar, nici cinstita sa mutare la Cereștile locașuri nu putea fi decât una învăluită de prezența harului divin.
În mii de biserici din cuprinsul pământului românesc, în orașe, în cătune îndepărtate ori în așezămintele noastre cenobitice, poporul cel iubitor de sfințenie se va aduna cu flori și lumânări în mâini ca s-o prohodească pe Maica Domnului. Ați observat? Deși slujba de înmormântare a Născătoarei de Dumnezeu nu-și are originile în timpuri îndepărtate, ea a prins nezdruncinate rădăcini în inimile credincioșilor, fiecare locaş de cult devenind un „Ghetsimani” duhovnicesc. Frumoasa cântare de prohodire ne îndeamnă să cugetăm stăruitor la Fecioara Maria, izvorul vieții, mutată la Viață. Supunându-se rânduielilor firii, trece prin moarte, ca apoi, prin puterea Fiului ei Ce i-a zis: „Vino, binecuvântată Maica Mea, întru odihna Mea! Ridică-te, vino, aproape de Mine, preafrumoasă, căci prihană nu este întru tine”, să se înalțe întru slavă. Iar, de acolo, din înaltul Cerului, nu contenește a-și revărsa asupra noastră, fiii ei duhovnicești, noian de milă și îndurări.
Purtând în suflet florile recunoștinței, să-i așezăm florile privegherii pe sfântul epitaf al praznicului, zicând odată cu priceasna: “Am venit, Măicuță, să te mai vedem, să-ți spunem necazul pe care-l avem”.
Parintele Cleopa: Darurile Maicii Domnului
Toate darurile Preasfintei Fecioare Maria au atras mult asupra ei mila şi îndurarea lui Dumnezeu. Dar care i-a fost ei mai mult ca toate pricină de slavă şi de înălţare duhovnicească? Care credeţi că a fost cel mai mare dar al Maicii Domnului?
Oare fecioria sau înţelepciunea sau sfinţenia sau priceperea sau alte multe şi nenumărate daruri pe care le avea?
Da, fraţii mei! Într-adevăr, Preasfânta Fecioara Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile cele duhovniceşti. Însă darul cel mai mare care i-a fost ei pricină de slavă şi de cinste negrăită a fost darul smereniei. Fără de acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de nici un folos.
Smerenia a fost pricină de slavă şi de cinste Preacuratei Fecioare Maria mai mult decât toate darurile pe care le avea. Pentru smerenia ei, după mărturia Sfântului Duh, Domnul a căutat spre smerenia roabei Sale şi a ridicat-o la atâta slavă şi cinste, spre a fi laudată în cer de toate oştile cereşti, şi pe pământ fericită de toate neamurile.
Smerenia a fost cea dintâi pricină de înălţare şi slavă pentru toţi sfinţii lui Dumnezeu. Smerenia a înălţat pe Avraam şi l-a facut pe el prieten al lui Dumnezeu şi tată al multor neamuri, căci se socotea pe sine a fi pământ şi cenuşă. Smerenia l-a înălţat pe Iosif şi l-a făcut pe el mai mare peste ţara Egiptului.
Smerenia l-a facut pe Moise cel gângav la limbă, povăţuitor şi legiuitor peste tot poporul lui Israel. Căci se socotea pe sine nevrednic de această slujbă şi ruga pe Dumnezeu să trimită pe altul la scoaterea lui Israel din robia Egiptului.
Smerenia l-a arătat pe David a fi după inima lui Dumnezeu, căci se socotea pe sine vierme şi nu om. Cu smerenia a strălucit marele Daniil proorocul, cei trei tineri, marele prooroc Isaia şi mai mult decât toţi, dumnezeiescul Ioan Botezătorul, care nu se socotea pe sine vrednic de a dezlega cureaua încălţămintei lui Hristos şi care, pentru adâncimea smereniei lui, s-a învrednicit a fi martorul cel mai apropiat al Sfintei Treimi la Iordan şi de a se numi de Însuşi Hristos cel mai mare om născut din femeie.
Iar dacă aceşti sfinţi mari ai lui Dumnezeu au arătat smerenie mare, apoi cine poate să înţeleagă câtă adâncime de smerenie a fost în inima Preasfintei Fecioare Maria, care, auzind şi înţelegând de la Arhanghelul Gavriil că va zămisli de la Duhul Sfânt şi va naşte pe Fiul lui Dumnezeu, nu s-a înălţat cu inima sa, ci cu mare smerenie, socotindu-se pe sine o simplă roabă, a zis: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!
Aici cu adevărat a luat plinire cuvântul Scripturii care zice: Cine se va smeri pe sine, va fi înălţat. Iar Sfântul Efrem Sirul zice că: “În inima adâncă se va înălţa Dumnezeu”.
Deci, după mărturia acestui sfânt părinte, toate darurile cele mai înalte pe cele smerite se reazimă. Apoi şi la Preacurata Fecioara Maria, toate darurile cele înalte şi duhovniceşti cu care a fost împodobită de Dumnezeu s-au rezemat şi au avut drept temelie veşnică, smerita ei cugetare.
Iubiţii mei fraţi, spre a desluşi mai luminat cele spuse despre smerenia Maicii Domnului, am să vă spun o istorioară. Se povesteşte că un vestit sculptor, a făcut, pe lângă alte statui vrednice de laudă şi de mirare, şi un minunat spic de grâu de care atârna un porumbel. Toţi se mirau şi se minunau de această uimitoare sculptură, deoarece se părea că în ea meştesugul nu urmează firii, ci o depăşeste pe ea. Dar era o taină nedezlegată, cum un spic care este aşa de gingaş cu puterea, să poată ţină pe el greutatea unui porumbel. Dezlegarea tainei însă arată şi închipuieşte pe Preacurata Fecioara Maria. Preasfânta Fecioara era aici închipuită printr-un fir de grâu, iar porumbelul era chipul Duhului Sfânt. Spicul stătea aplecat de greutatea porumbelului, arătând, ca un simbol, smerenia cea mare a Preacuratei Fecioare Maria, care s-a aplecat cu multă dragoste şi smerenie când Duhul Sfânt a venit peste ea şi a făcut-o sălaş lui Hristos Dumnezeu.
Iubiţii mei fraţi, după cum aţi auzit, smerenia a fost pricină de slavă, de cinste şi de înălţare la toţi sfinţii lui Dumnezeu şi cu atât mai mult la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria. Dar să ştiţi şi să înţelegeţi, că mai presus de toate a fost smerenia cea nemăsurătă a Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte, şi moarte de cruce.
Iar această nemăsurată smerenie a Domnului I-a adus Lui nemăsurată slavă şi cinste şi pentru aceea şi Dumnezeu l-a preaînălţat şi I-a dat Lui nume, care este mai presus de tot numele, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt.
Dar va zice cineva: “Ce este smerenia?” La aceasta voi răspunde nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfântului Isaac Sirianul: “Smerenia este haina dumnezeirii, pentru că cu aceasta S-a îmbrăcat Dumnezeu, când a binevoit a veni în lume, şi S-a îmbrăcat în firea noastră cea smerită” .
Iar dacă se va întreba cineva din ce se naşte ea, vom zice ca Sfântul Ioan Scărarul, că din ascultare şi din tăierea voii. Şi dacă va zice cineva pentru care motiv smerenia este aşa de mare, voi zice, pentru că numai ea poate ucide pe cel mai mare păcat, care este mândria. Pentru acest păcat, îngerii au cazut din cer şi strămoşii noştri, Adam şi Eva, au căzut din rai; căci, ascultând de şarpele diavol, li s-a nălucit a se face ca nişte dumnezei.
Fraţii mei, vreau să vă spun că astăzi, mai mult ca oricând, acest mare păcat al mândriei a cuprins toată lumea. Fiecare doreşte să fie mai mare peste alţii şi să-i robească şi să-i stăpânească. Fiecare doreşte să fie mai bogat decât altul; fiecare să fie mai cinstit, mai vestit şi mai băgat în seamă decât altul. Fiecare doreşte a se socoti mai înţelept decât alţii. Fiecare se laudă că este mai iscusit în meserii şi meşteşuguri.
Cine învaţă pe cel sărac să ia pâinea de la gura copiilor şi să-şi cumpere televizor şi video, spre a-şi închipui şi el că este asemenea cu cei avuţi? Nu mândria?
Cine învaţă pe femei şi pe fete să muncească luni şi ani de zile, nu spre a-şi cumpăra cele de nevoie vieţii, ci spre a-şi cumpăra rochii la modă şi încălţăminte luxoasă şi alte lucruri deşarte, care nu ţin nici de foame, nici de frig? Oare nu mândria?
Cine învaţă pe cel sărac, care are casă de copii, să se sârguiască cu mai multă trudă spre a le face la toţi haine luxoase şi de mult preţ, spre a-i face să fie în rând cu lumea? Nu mândria?
Cine face pe fetele şi pe femeile cele uşoare să se dreagă pe feţe cu pudră şi cu alte unsori şi să-şi vopsească unghiile spre a arăta mai tinere şi mai frumoase? Oare nu mândria şi slava deşartă, care este fiica cea dintâi a mândriei? Vor să fie cu orice preţ în rând cu lumea şi nu aud pe Apostolul Iacov, care zice: Lumea, în cel rău zace; şi iarăşi: Cine se face prieten cu lumea, se face vrăjmaş lui Dumnezeu.
Cine învaţă pe cei neînvăţaţi să defaime pe cei cu adevărat învăţaţi? Nu mândria? De unde vin bătăile, ambiţiile, laudele, pricinile, tulburările şi vrajbele între oameni? Nu din mândrie? Că fiecare se socoteşte mai tare decât altul şi mai drept. Au nu din mândrie?
O răutate fără margini! Cine mai cunoaşte azi răutăţile tale? Şi cine se mai osteneşte astăzi să alunge această ciumă sufletească din inima sa?
Fraţii mei, iată pentru care pricină sfânta smerenie este cea mai vestită din toate virtuţile, pentru că numai aceasta poate să le păzească pe toate şi fără de ea, toate sunt nimic. Să ştiţi şi să ţineţi minte că numai această singură virtute, smerenia, poate în vremea morţii să mântuiască pe om, după cum zice unul din sfinţii Filocaliei.
De aceea şi Mântuitorul nostru, pe cei smeriţi cugetători îi fericeşte cel dintâi, zicând: Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este împărăţia cerurilor. Căci cel ce are smerenie în inima sa, măcar de ar avea toate faptele bune, pururea se socoteşte pe sine sărac şi că, înaintea lui Dumnezeu, nu a făcut nimic bun.
Deci, fraţii mei, să nu uitaţi cât de mare este darul smereniei şi câtă slavă şi fericire aduc omului aceasta slavită şi prea mare virtute. Amin.
(Ne vorbeşte Părintele Cleopa, vol.8, Editura Episcopiei Romanului, 1999, pp. 80-85)
***
„Părinte, vrem şi noi să ne împărtăşim, dar nu suntem botezaţi! Astăzi vrem să ne botezăm ca mâine să ne împărtăşim împreună cu prietenii noştri!“. Aceasta a fost dorinţa lui David, a lui Ioan şi a Elenei, trei fraţi din satul Tudor Vladimirescu – Botoşani, în urma participării la „Tabăra din pridvorul satului“, proiect desfăşurat de Departamentul Tabere din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
În perioada 28 iulie-1 august 2014, a avut loc o nouă tabără misionară, de această dată în satul Tudor Vladimirescu din comuna Albeşti, judeţul Botoşani. Aceasta s-a desfăşurat în Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, sub găzduirea părintelui paroh Dumitru-Daniel Panţâr. „Tabăra din pridvorul satului“, organizată de Departamentul Tabere din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a implicat o echipă de voluntari formată din Teodora Potoc, Parascheva Anei, Teodora Rotaru, Vanda Ciudin, Simona Panaite, Ioana Lipan, Radu Ursachi şi Tiberius Cantaragiu, coordonaţi de Corina Brînză, în calitate de director de tabără.
Deşi în satul Tudor Vladimirescu doar 1 din 5 locuitori sunt creştini ortodocşi, restul fiind de confesiuni neoprotestante (baptişti, adventişti, penticostali şi martorii lui Iehova), la această tabăra au participat 110 copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 17 ani. Pe parcursul unei săptămâni, toţi participanţii au fost implicaţi în ateliere de lucru – realizare de cruciuliţe şi metanii, comunicare, muzică şi tir cu arcul -, precum şi în diferite activităţi: jocuri şi animaţii, sesiuni sportive şi seri de film.
David, Ioan şi Elena s-au alăturat taberei pe la mijlocul săptămânii, dar s-au integrat extrem de repede, participând la toate activităţile propuse de organizatori. Cei trei fraţi provin dintr-o familie serioasă şi muncitoare. Părinţii, deşi botezaţi creştini ortodocşi, au frecventat alte confesiuni religioase şi au ales să nu-şi boteze copiii, ci să îi lase să îşi aleagă singuri orientarea religioasă. Motivaţi de atmosfera frumoasă pe care au creat-o organizatorii, de activităţile interesante desfăşurate în acea săptămână, dar şi de comuniunea, prietenia şi adevărul din jurul bisericii şi preotului din sat, aceşti trei fraţi au simţit dorinţa de a deveni parte integrantă şi activă în Biserica Ortodoxă. Această dorinţă i-a determinat să ceară din proprie iniţiativă Taina Sfântului Botez, ca apoi să se poată împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos împreună cu prietenii lor.
„Cred cu tărie că acest moment este cel mai frumos rod al taberelor din pridvorul satului“
„Finalul taberei a fost cu totul deosebit, întrucât în acest sat există un număr variat de confesiuni religioase. Totuşi, în ultima zi, vineri, toţi copiii din tabără au fost dornici să se împărtăşească la Sfânta Liturghie. Un alt moment binecuvântat a fost acela în care cei trei fraţi de 10, 11 şi 13 ani – David, Ioan şi Elena – şi-au dorit să fie botezaţi pentru a se putea împărtăşi. Astfel, Taina Sfântului Botez s-a realizat în biserica satului, plină de copii şi bucurie. Am decis ca trei dintre noi – eu, Radu Ursachii şi Teodora Potoc – să devenim părinţii spirituali ai acestor minunaţi copii. Cred cu tărie că acest moment este cel mai frumos rod al taberelor din pridvorul satului, un proiect iniţiat şi desfăşurat cu multă dragoste de pr. Mihai Barna, Vlad Socea şi Roxana Nichifor, pilonii de bază ai Departamentului Tabere din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Este minunat cum aceşti copii au sesizat frumoasele valori ale Ortodoxiei şi au dorit să se boteze din proprie iniţiativă. Am fost extrem de impresionată şi cred că acest proiect trebuie să continue şi să se dezvolte de la an la an“, ne-a declarat Corina Brînză, director al „Taberei din pridvorul satului“ Tudor Vladimirescu.
„Tabăra din pridvorul satului“, care a ajuns la a treia ediţie, numără vara aceasta 9 sesiuni desfăşurate în 9 parohii din Arhiepiscopia Iaşilor. Accesul în tabără este gratuit.
***
Predica Parintelui Teofan Popescu (Man. Putna) la Duminica umblarii pe mare si a potolirii furtunii (2014):
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
“În numele Tatălui şi al Fiului și al Sfântului Duh.
Fraţi creştini,
Iată-ne în această frumoasă zi, cu toţii împreună, în corabia mântuirii, în Biserica lui Hristos, participând cu toţii la dumnezeiasca Liturghie, pentru a dobândi mai mult har, mai multă dragoste, mai multă pace, mai multă râvnă pentru rugăciune. Acestea sunt și unele dintre îndemnurile pe care mi le face astăzi Biserica prin Sfânta Evanghelie pe care am auzit-o cu toţii.
Ştim cu toţii episodul cu Sfântul Apostol Petru, care, mergând pe ape spre Domnul nostru Iisus Hristos, s-a speriat de vânt şi a început să se scufunde şi a strigat Doamne, scapă-mă! Iar Mântuitorul îi spune: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi ni se spune în Sfânta Evanghelie că apoi Mântuitorul şi Sfântul Apostol Petru au intrat în corabie şi furtuna s-a potolit, vântul a încetat. Şi spune Sfântul Nicolae Velimirovici că, atunci când Domnul Iisus Hristos intră în corabia trupului nostru cu adevărat, când noi Îi face loc, când noi ne deschidem spre Domnul Iisus Hristos printr-o împreună-lucrare, atunci furtuna patimilor din noi se linişteşte.
Iubiţi credincioşi, desigur, fiind atenţi la Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi şi la episodul cu Sfântul Apostol Petru, nu putem să nu observăm faptul că acea corabie, care este în mijlocul furtunii, nu este altceva decât Biserica, aflată de la începuturile creştinătăţii până astăzi, în mijlocul furtunii vieţii, în mijlocul ispitelor cauzate de duhul lumesc. Fiindcă Biserica nu este o instituţie oarecare, ci o instituţie divino-umană.
Şi, cum spune un mare părinte al zilelor noastre, Biserica trăiește sub legea libertăţii duhovniceşti. De-abia omul fiind în Biserică, împlinind ceea ce spune Biserica, care este condusă de Domnul Iisus Hristos, de-abia atunci omul dobândeşte cu adevărat libertatea. O libertate în Dumnezeu, adică intră în comuniune cu Dumnezeu, se uneşte cu Dumnezeu. Iar Dumnezeu, fiind însăşi libertatea, însăşi dragostea, însăşi sfinţenia, dar fiind însăşi libertatea, atunci când omul se uneşte cu Dumnezeu dobândește adevărata libertate.
Fraţi creştini, problema aceasta a Bisericii, a felului cum trebuie să fim noi în Biserică este o problemă foarte importantă astăzi. Vedem cu toţii, nu suntem într-o situaţie prea fericită, noi, românii, în momentul de faţă. Şi există două variante de a ne raporta la problemele acestea grave care există astăzi în România. Pe de o parte, cum fac cei care nu ştiu ce înseamnă a fi în Biserică: se răzvrătesc, încep să dea vina în stânga şi în dreapta. Pe de altă parte, cei care au gustat din viaţa în Biserică, spun și ei, la fel ca Sfântul Apostol Petru: Doamne, scapă-mă! Strigă la Mântuitorul. Se gândesc unde au greşit şi aşa dobândesc libertatea duhovnicească. Şi ca persoane, şi ca neam în general, fraţi creştini, trebuie să vedem unde este greşeala noastră dacă Dumnezeu a îngăduit să ajungem într-o asemenea situaţie deloc plăcută.
Şi am să vă citesc dintr-un vechi cronicar care sintetizează foarte frumos situaţia noastră, a românilor, de-a lungul veacurilor; şi spune aşa:
„Acest neam românesc, până au fost dragostea în mijlocul lor, Dumnezeu a fost cu dânşii. Că nu i-au călcat alte limbi străine şi au făcut multe vitejii şi au trăit în pace bună.”
Iată, fraţi creştini, un rezumat foarte clar, care ne arată, de fapt, unde este problema noastră ca neam în momentul de faţă: faptul că nu trăim cum trebuie în Biserică, există un formalism destul de răspândit şi trebuie să-l depăşim, fiindcă avem toate mijloacele de a ne schimba viaţa. De sute de ani, pe aceste pământuri s-au făcut atâtea Sfinte Liturghii, atâţia oameni s-au rugat, încât duhul locului este foarte potrivit, îl ajută foarte mult pe om să-şi schimbe viaţa, numai dacă vrea, dacă se smereşte şi dacă ştie să-I mulţumească lui Dumnezeu.
Desigur, Biserica, de-a lungul veacurilor, a fost scăparea noastră. Unii au înţeles acest lucru, cum au fost chiar Sfinţii Martiri Brâncoveni, pe care îi sărbătorim cu toţii anul acesta în mod deosebit, care au mers până la capăt, mărturisind ce înseamnă a fi mădular al Bisericii, dar există şi astăzi şi alţi confraţi de-ai noştri care, în loc să încerce să ducă o viaţă creştinească, critică Biserica şi spun că Biserica nu ne-a ajutat să ne dezvoltăm. Aceşti oameni s-au întunecat cu totul tocmai pentru faptul că şi-au făcut un obicei din a judeca Biserica, neştiind, probabil, nici ce înseamnă Biserica. Şi aş vrea să vă citez dintr-un mare teolog al secolului trecut [Alexis Homiakov], care spune foarte limpede:
„Nu judecaţi Biserica, ci supuneţi-vă ei, pentru ca să nu se ia de la voi înţelepciunea!”
Deci ce este, până la urmă, Biserica? Ce este această corabie a mântuirii la care alergăm cu toţii? Biserica este întemeiată tainic, duhovniceşte şi nevăzut prin jertfa de pe cruce a Mântuitorului. După cum spune chiar Sfântul Apostol Pavel, Biserica a câştigat-o Hristos prin scump sângele Său. Iar în chip istoric, Biserica este întemeiată la Cincizecime. Noi totdeauna trebuie să avem în vedere faptul că există o parte nevăzută a Bisericii. Aţi văzut că în rugăciunile Bisericii noastre se spune „…plinătatea Bisericii Tale o păzeşte…”. Ce este această plinătate? Puterea Duhului Sfânt, puterea sfinţeniei, care vine de la Capul Bisericii, care este Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea, Biserica nu oferă reguli! Aşa li se pare unora care nu au gustat încă din harul Bisericii, că în Biserică sunt prea multe reguli. Iubiţi credincioşi, în Biserică nu sunt reguli! În Biserică sunt medicamente ca să ne vindecăm sufleteşte. Şi, dacă vrem să luă aceste medicamente, le luăm; dacă nu vrem, nu le luăm, dar rămânem bolnavi sufleteşte.
Şi de aceea cei care ne străduim să mergem duminică de duminică la Sfânta Liturghie, să nu uităm niciodată că Biserica este locul în care încercăm să dobândim adevărata dragoste, dragostea care vine de la Dumnezeu. Dacă vedem că nu prea avem dragoste, înseamnă că mai este mult de lucru. Nu înseamnă, însă, că trebuie să ieşim din Biserică, căci ieşind din Biserică mai rău ne va fi! Puterea Duhului Sfânt, care este în Biserica cea una, care este Biserica Ortodoxă, puterea Duhului Sfânt ne va face în timp să înţelegem tot ceea ce este important pentru noi. Ne va face să înţelegem Scriptura, Vieţile Sfinţilor, semnele pe care Dumnezeu ni le trimite în viaţa noastră. De aceea, fraţi creştini, este bine să conştientizăm faptul că există o sigură Biserică, cum spunem în Crez: …întru Una, sobornicească şi apostolească Biserică. Domnul nostru Iisus Hristos a întemeiat o singură Biserică, care este aceeaşi de la începuturi până astăzi, în ceea ce priveşte miezul ei dogmatic şi duhovnicesc.
Desigur, de la început au apărut furtunile, vânturile, au apărut ereziile. Chiar în prima Epistolă, a Sfântului Ioan Teologul, deci chiar de la început, spune ucenicul Mântuitorului:
Cercetaţi duhurile, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.
Iar Sfântul Ignatie Teoforul, care a fost martirizat în anul 107, ne îndeamnă pe toţi:
Fiţi surzi la ademenirile ereziei!
Fraţi creştini, desigur, noi îi iubim pe toţi, ne străduim să avem iubire, răbdare, rugăciune pentru toată lumea, însă, în acelaşi timp, trebuie să avem şi câteva lucruri limpezi în minte și să înţelegem că există o sigură Biserică întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos, ceea ce spune şi Sfântul Ciprian al Cartaginei: În afara Bisericii nu există mântuire. Este o constatare a faptului că Biserica întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos şi rămasă până astăzi sub numele acesta de Biserică Ortodoxă este singura cale de mântuire pe care ne-a lăsat-o Fiul lui Dumnezeu. Ce se va întâmpla cu cei care sunt în afara Bisericii? – acesta este problema lui Dumnezeu, nu este problema noastră. Nu putem fi nici radicali, să spunem că toţi vor ajunge în iad, dar, în acelaşi timp, ştim şi ce ne învaţă Sfinţii Părinţi, că în afara Bisericii nu există mântuire.
Fraţi creştini, Biserica, în esenţa ei duhovnicească, ne spune tot Sfântul Apostol Pavel, este sfântă şi fără de prihană, fără pată sau zbârcitură. Noi această esenţă duhovnicească trebuie să o vedem şi să nu ne oprim la diverse neajunsuri sau neputinţe exterioare, căci Dumnezeu, prin Biserica Sa, ne dă ceea ce este mai important: ne dă harul mântuitor, libertatea duhovnicească, pacea, rugăciunea, dragostea şi răbdarea. Ce vrem mai mult decât atât? Unde să alergăm în altă parte?
Şi aţi văzut şi în Apostolul care s-a citit astăzi, suntem îndemnaţi, tot de către Apostolul neamurilor, ni se spune că suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Iată, fraţi creştini, ce înseamnă a fi în Biserică. Nu doar faptul că ne-am botezat, că mai venim din când în când la biserică. A fi în Biserică, a simţi puterea Duhului Sfânt care este în Biserică, înseamnă în permanenţă a încerca să fim împreună-lucrători cu Dumnezeu. Adică în tot ceea ce facem să cerem ajutorul lui Dumnezeu, să-L întrebăm pe Dumnezeu. Şi, cum observă Sfinţii Părinţi, numai cei care sunt împreună-lucrători cu Dumnezeu încep să simtă sfinţenia Bisericii, Duhul Sfânt Care Se sălăşluieşte în Biserică.
Vedeţi, Dumnezeu lucrează în chip tainic, nevăzut, discret cu sufletul fiecărui credincios. Cum spunea şi părintele Nicolae Steinhardt, să nu ne aşteptăm să facă acum Dumnezeu nişte minuni mari ca la circ, ca să ne convingă că El este Dumnezeu şi că Biserica Sa Ortodoxă este Biserica cea una. Nu. Dumnezeu lucrează tainic în sufletul fiecărui credincios care este mădular al Bisericii celei una din mai multe motive. Unul dintre motive este că respectă libertatea omului şi, în acelaşi timp, înţelege că omul, dacă nu se smereşte, nu încearcă să se smerească şi dobândeşte nişte daruri duhovniceşti, nişte semne vizibile ale existenţei lui Dumnezeu, se poate mândri și poate cădea în nepăsare duhovnicească. Şi, de aceea, Dumnezeu lucrează cu multă atenţie în raport cu fiecare persoană. Lucrează discret, tainic, nevăzut şi cu multă dragoste, așteptând ca mai întâi să vadă dorinţa noastră de a ne smeri, urmând modelul Mântuitorului.
Tot în Apostolul care s-a citit astăzi aţi văzut că se spune: Cu toţii suntem templu al Duhului Sfânt. Avem Duhul Sfânt de la botez şi depinde de noi ca întreaga viaţă să rămânem templu al Duhului Sfânt, dacă avem această împreună-lucrare cu Dumnezeu. Mai este în Sfânta Scriptură, în Noul Testament, o imagine foarte frumoasă a Bisericii, în Sfânta Evanghelie de la Ioan, în care Mântuitorul ne spune: Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Vedeţi ce frumos! Mântuitorul este viţa, noi suntem mlădiţele, dacă vrem să avem această împreună-lucrare cu Dumnezeu. Noi am fost cu toţii botezaţi, dar, dacă nu avem împreuna-lucrare cu Dumnezeu, dacă nu-L întrebăm tot timpul pe Dumnezeu, dacă nu ne spovedim, nu participăm la slujbe, mlădiţele se usucă, nu mai au legătură cu Izvorul Vieţii, care este Domnul nostru Iisus Hristos.
Prin urmare, iubiţi credincioşi, putem să înţelegem şi în acest fel Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi, ca pe un îndemn al nostru de a nu trăi în mod formal în corabia mântuirii, în Biserica cea una. Putem să înţelegem Sfânta Evanghelie şi ca pe un îndemn de a nu ne speria în faţa furtunilor, în faţa vânturilor puternice care apar în viaţa noastră, ca persoane, ca familii, ca şi comunităţi, ca neam. Nu avem de ce să ne temem dacă ştim să fim împreună-lucrători cu Dumnezeu. Şi, câteodată, necazurile şi încercările mai mult ne apropie de Dumnezeu, dacă le primim cu credinţă. Ştim cu toţii ce spune Mântuitorul: Mergeţi pe calea cea strâmtă, căci strâmtă este calea care duce la viaţă şi nu mergeţi pe calea cea largă, care duce la moarte. Iată, deci, că de la început Domnul nostru Iisus Hristos ne avertizează că vor fi vânturi în viaţa noastră, vor fi furtuni, dar să facem şi noi ceea ce a făcut Sfântul Apostol Petru în Sfânta Evanghelie de astăzi: să strigăm din adâncul sufletului, cu pocăinţă: Doamne, ajută-mi mie, păcătosului!
Dumnezeului nostru slavă totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.
- Stim, oare, cu adevarat, cine-i Maica Domnului?
- ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Predici ale Parintilor Chiril Pavlov si Iachint Unciuleac: “Bucura-te, cea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!”. CUM SA CINSTIM CUM SE CUVINE ACEST MARE PRAZNIC?
- Sa praznuim ADORMIREA MAICII DOMNULUI daca nu e in Biblie?
- IMPARATEASA CERULUI SI A PAMANTULUI. Mari duhovnici si sfinti contemporani despre Maica Domnului si maicuta noastra preamilostiva
- ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Predici ale Sfantului Teofan Zavoratul. Cuvinte despre Maica Domnului ale parintilor ARSENIE PAPACIOC SI DUMITRU STANILOAE (audio)
- Predici la ADORMIREA MAICII DOMNULUI: Sfantul Iustin Popovici si PS Longhin Jar, episcop de Banceni (si audio): FERICIREA DE A O AVEA PE MAICA DOMNULUI CA MANGAIETOARE MILOSTIVA
- CEA MAI CUPRINZATOARE DECAT CERURILE. Omilie despre MAICA DOMNULUI a avvei Efrem Filotheitul: “Maica Domnului se intristeaza pentru necuviinta mare a poporului”
- IATA, MAMA NOASTRA! – IPS Iustinian Chira despre MAICA DOMNULUI
- SFANTUL ANTIM IVIREANUL: Cuvant intru lauda Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
- ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Imnul Sfantului Maxim Marturisitorul inchinat Preamaritei Stapanei noastre
- Predica Vladicai Augustin la Adormirea Maicii Domnului: LUMEA NU ARE NEVOIE DE FEMEI MODERNE, CI DE MARTE SI MARII
- PS LONGHIN de Banceni, PS MELETIE al Hotinului, IPS PIMEN si ARHIM. MELCHISEDEC – predici la MANASTIREA PUTNA despre IUBIREA MAICII DOMNULUI si PROVOCARILE HOMOSEXUALITATII (audio, foto)
- CANTARI PSALTICE pentru Adormirea Maicii Domnului (video si audio – download)
***
- PARINTELE STEINHARDT ne explica in chip unic DE CE CINSTIM CRUCEA SI PE MAICA DOMNULUI
- CE PUTERE ARE RUGACIUNEA MAICII DOMNULUI?
- Cum sa castigam si noi ajutorul Maicii Domnului, CUM SA SPORIM LEGATURA NOASTRA CU EA?
- Maicuta Domnului – cea care ne scapa de cursele vrajmasilor, pune pe fuga duhurile rele si ne ajuta grabnic in nenorociri si situatii fara iesire: “Ea pune la inima fiecare lacrima si fiecare suspin”
- SA ALERGAM LA MAICA DOMNULUI!
- PARINTELE SOFIAN DESPRE MAICA DOMNULUI si ajutorul ei minunat in inchisoare: “Cand ai un necaz mare sa te rogi Maicii Domnului!” (VIDEO)
- Cuviosul Arsenie Papacioc: “O, FERICITA INCREDERE! O, SCAPARE SIGURA! MAICA LUI DUMNEZEU ESTE MAICA MEA. SA NE ARATAM FII!”
- Parintele Arsenie: “Maica Domnului e suparata pe aceia care nu-i cer nimic”
- MAICUTA NOASTRA DUPA DUH, MAICA VIETII – cuvinte alese inchinate celei mai sfinte dintre sfinti (Sfantul Siluan Athonitul)
- MAICA DOMNULUI – SINGURA BUCURIE SI ULTIMA NADEJDE INTR-O LUME IN AGONIE
- PARINTELE MACARIE DE LA MAN. PASAREA despre Maica Domnului (VIDEO)
- Sa ne rugam Maicii Domnului, imbratisarea celor nemangaiati si izbavirea celor din primejdii
- RUGACIUNE CATRE MAICA DOMNULUI a celui coplesit de intristare si bantuit de ispite: “Sufletul meu se simte sfarsit; totul imi este greu, chiar si rugaciunea…”
- RUGACIUNI CATRE MAICA DOMNULUI, IZVORUL TAMADUIRII la vreme de necaz obstesc si de prigoana a Bisericii
- MINUNILE MAICII DOMNULUI (extrase)
- O minune a Maicii Domnului din zilele noastre
- Din Patericul Maicii Domnului (1) – “BUCURA-TE, CEEA CE ESTI PLINA DE HAR, MARIE…”
- Maica Domnului – Noul Ierusalim: CUM SA URMAM MAICII DOMNULUI? (Ierom. Ioan Buliga)
- “Adevarul Ortodoxiei fata de Catolicism”: MAICA DOMNULUI. Unde ratacesc catolicii in cultul Preacuratei Fecioare? Ce sunt “profetiile” de la Fatima?
- STARETUL IOSIF ISIHASTUL – MOARTEA CA O CALATORIE LINA SPRE INVIERE sau ADORMIREA IMPREUNA CU “DULCEA MAICUTA”
- CARE E TAINA NASCATOAREI DE DUMNEZEU SI A CELOR CARE II URMEAZA? Merinde duhovnicesti pe calea postului de la Parintele Sofronie
***
- LINISTEA DIN TOIUL FURTUNII
- Predici (audio si text) la DUMINICA MERSULUI PE APA SI A POTOLIRII FURTUNII: Parintele Arsenie Boca, IPS Bartolomeu Anania si altii. CREDINTA SI INDOIALA
- PS Sebastian si Pr. C-tin Coman: MERSUL PE APA IN MIJLOCUL FURTUNILOR VIETII: “Trebuie sa stim sa cerem ajutor. Sa intindem mana, asa cum a facut-o Petru, sa ne incredintam Domnului”
- INCREDEREA IN HRISTOS – predica exceptionala si foarte intaritoare in credinta a parintelui Nicolae Steinhardt
- Lupta rugaciunii: SA NE TINEM STRANS DE MANA LUI DUMNEZEU!
- ACOLO UNDE NU POATE OMUL, AJUTA DUMNEZEU!
- Evanghelia umblarii pe mare si a potolirii furtunii: “DOAMNE, SCAPA-NE!”
- PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu in DUMINICA POTOLIRII FURTUNII. Dumnezeu ingaduie furtunile incercarilor ca sa ne smereasca si sa ne izbaveasca de marea inselare a increderii in propriile fapte: “Adevaratul chip al omului este smerenia. Unde este smerenia, acolo vine Dumnezeu”
***
- TESTUL FURTUNII, TESTUL PERSOANEI. De ce uitam ca Biserica e BARCA DE SALVARE din VALURILE ACESTEI VIETI?/ Cum sa facem pentru a nu transforma IMPARTASANIA in FORMALITATE LITURGICA?
- CORABIA MANTUITOARE A BISERICII SI POTOPUL SECULARIST AL ISTORIEI
***
- CINE ESTE IN BISERICA? “Cum ar putea fi inlauntrul Bisericii cel care minte, care umbla cu viclenii si siretlicuri ca vulpoiul, cel ce rapeste ca un lup?”
- Sf. Tihon din Zadonsk: ADEVARATII SI FALSII CRESTINI
- Sf. Tihon din Zadonsk ne arata IN CATE FELURI NE PUTEM LEPADA DE HRISTOS
- Pr. Ioan Istrati denunta RELIGIOZITATEA DE FATADA A ROMÂNILOR SI ANEMIA DE HAR A LUMII: “Suntem cei mai religiosi dintre europeni, insa cei mai putin morali”
- PREDICA MUSTRATOARE A PS SEBASTIAN PASCANU: “In noi se stinge Duhul, ne napadeste formalismul; ne pustieste secularismul; practicam un crestinism din ce in ce mai teoretic”
- PS SEBASTIAN AL SLATINEI – pastorala a durerii si realismului profetic. CUVINTE TARI, CU VALOAREA UNUI “DUS RECE” ARHIERESC
- DUMNEZEU NU ESTE IN CAMPANIE ELECTORALA! Fortam, menajam sau lingusim credinciosii pentru a avea cantitate in Biserica?/ PREDICA ASPRA A IPS NICOLAE CONDREA CATRE ROMANII DIN AMERICA: “Biserica nu este un club, o asociatie! Nu putem sa ne strecuram si sa pacalim pe Dumnezeu slujind banului! Suntem crestini sau inchinatori la idoli?” (VIDEO)
- “O, câţi creştini mincinoşi, câţi închinători la idoli se ascund sub numele de creştin!”
- NU PUTEM SLUJI LA DOI DOMNI…
- SUNTEM CONVERTITI cu adevarat?
- PREDICI AUDIO si TALCUIRI DE MARE PROFUNZIME la EVANGHELIA INMULTIRII PAINILOR: Ce vrea Hristos de la noi si ce cautam noi la Dumnezeu?
- MEDITATIE DUHOVNICEASCA: Pentru ce Il cautam pe Dumnezeu?
- “CRESTINUL DUPA INCHIPUIRE” si VIATA DUHOVNICEASCA FARISEICA (I): “Majoritatea oamenilor se tem sa patrunda mai in adanc in sufletul lor, ca nu cumva vreun monstru sa iasa din ei… Prefera sa faureasca o imagine inchipuita”
- Meditatie trezitoare la Paremia Vecerniei Intampinarii Domnului despre OAMENII RELIGIOSI CARE… NU ASCULTA(M) ADEVARUL LUI DUMNEZEU
- “Daca nu-I dam lui Dumnezeu TOATA viata noastra, suntem oameni care ne mintim pe noi insine si, de fapt, nu-I dam mai nimic. Daca Dumnezeu nu este in viata mea pe primul loc, nu este… pe niciun loc!”
- “Duhovnicul si ucenicul”: CRIZA VIETII DUHOVNICESTI A CREDINCIOSILOR “PRACTICANTI” si PERICOLUL BANALIZARII CELOR SFINTE. Urgenta iesirii din inertie, a retrezirii la pocainta adevarata, la nevointa si lucrarea launtrica
- Arhim. Simeon Kraiopoulos: CUM SE POATE PIERDE CHIAR SI UN CRESTIN “PRACTICANT”? CE FACEM CU OMUL CEL VECHI?
- IN FATA LUI IISUS: Viata launtrica a Duhului vs. falsa Ortodoxie a pietismului si moralismului religios. La ce “folosesc” Sfintele Taine?
- CATEVA FORME SUBTILE DE INSELARE SI DE PERVERTIRE A CREDINTEI SI A VIETII IN HRISTOS: Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
- Sf. Valeriu Gafencu: “SUNTEM CRESTINI NUMAI CU NUMELE…” Ce inseamna sa fim crestini, cum putem realiza curatirea launtrica si nasterea din nou?
- CE SE POATE FACE PENTRU TINERII ORTODOCSI DE ASTAZI? Cu Parintele Serafim Rose despre joaca de-a Ortodoxia a noilor generatii narcisiste
- PARINTELE SERAFIM ROSE DESPRE EDUCATIA ORTODOXA A COPIILOR (VIDEO). Cum putem lupta cu ispitele lumii si cum putem trai ortodox in vremurile din urma?
- Ortodoxia confortabila si inchipuita sau despre ispitele generatiilor rasfatate
- Arhimandritul Lazar: “LUMEA INCLINA CATRE UN CRESTINISM FALS, ISTERIC”. Cand inselarea si fanatismul devin normalitate in viata bisericeasca…
- “Nu este cel ce intelege, nu este cel ce cauta pe Dumnezeu…”
- Putini sunt adevaratii crestini!
- CE FEL DE CRESTINI SUNTEM, DE FAPT?
- Sarea Ortodoxiei si SUROGATELE FORMALISMULUI
- CUM NE PUTEM MINTI SI CUM NE PUTEM RATA SALVAREA PRIN POCAINTA?
- CRESTINII DE DUMINICA si “comoara” grijilor lumesti/ Parintele Mihail Jar: “OAMENII I-AU INTRECUT PE DIAVOLI CU VICLENIA, TRADAREA SI RAUTATEA! NU STIU CAT NE VA MAI RABDA DUMNEZEU!”
Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini
de Constantin Cantacuzino
“Cine va avea dragoste cu vecinul său, acela va lăcui în mine și eu întru el”. Deci și acest neam omenesc, până au fost dragostea în mijlocul lor, Dumnezeu au fost cu dânșii, că nu i-au călcat alte limbi streine; și au făcut multe vitejii și au trăit în pace bună. Iar acum iată cum îi prelăsti diavolul așa lesne și-și făcu lăcaș în inimile lor. Den case bune și den lăcașuri multe și bune, den bucate și din mila domnilor și a boiarilor, să făcură tâlhari. Și ei singuri, cu minte lor își surpară viața și-și puseră casele.
Văzând înțelepciunea lui Dumnezeu atâta nebunie ce făcură oamenii aceștea casei lui, adecă sfintei bisérici și domnului lor și și vecinilor lor; și sângele cel nevinovat striga la cer, ca să le facă judecată, cunoscut-au că s-au îngroșat inimile lor și s-au împăinjinat ochii lor, ca văzând să nu vază și spuindu-le să nu înțeleagă, că păcatul prea s-au înmulțit, și s-au asemănat călcătorilor de lége, trimis-au Dumnezeu asupra lor caznă, adică judecată, ca și odinioară eghipténilor.
http://ro.wikisource.org/wiki/Istoria_%C8%9A%C4%83rii_Rum%C3%A2ne%C8%99ti_de_c%C3%A2nd_au_desc%C4%83lecat_pravoslavnicii_cre%C8%99tini