O mică (nouă) revoluție are loc în Biserica Catolică din Franța, conform publicației „Valeurs” (link aici), care citează „Le Figaro”. Nerăbdătoare să se adapteze la „noile realități”, Conferința Episcopilor Francezi a recomandat adoptarea unor noi formulare de botez. Din aceste formulare vor dispărea cuvintele „mamă”, „tată”, „fiu” și „fiică”. „Le Figaro” mai arată și că foarte probabil multe dioceze nu vor adopta cel puțin într-o primă instanță noile formulare „neutre de gen”.
Articole cu eticheta (tag): mihail neamtu
Şi acum să mergem la referendumul de azi. PSD-ul l-a împins deoarece s-a gândit că merge la sigur şi va avea un consistent câştig electoral din asta. I-au aburit pe iniţiatori ani la rând cu organizarea şi, fix în momentul în care fenomenul se răcise, s-au hotărât s-o pună de un referendum aproape în anonimitate. Culmea e că treburile s-au scurtcircuitat la Bruxelles unde sexomarxiştii din PE s-au activat. După tăvălirea României prin colbul audierilor inepte, politicienii care contează au fost chemaţi rând pe rând la „Înalta Poartă” şi li s-a transmis mesajul clar că acest referendum nu trebuie să treacă. Şi, rând pe rând, precum Iuda, politicienii lu’ Peşte au început să se dezică. Tăriceanu a anunţat că nu face campanie, apoi cei din PNL, apoi, desigur, PSD. Culmea e că atât PSD cât şi PNL au mers înainte strict pentru a marca electoral. În rest, n-au făcut nimic împotriva dezinformării, menţinând vidul informaţional.
Apostolatul antisocial este o carte, acum, esentiala pentru o necesara dezbatere in interiorul Bisericii, pentru publicul crestin din Romania.* De ce? Pentru ca, prin mecanisme ce inca nu sunt clare, dar pot fi banuite, intelectualii care au instrumentalizat conservatorismul crestin pentru a-l pune in slujba unui regim astazi numit inclusiv de fostii sustinatori dictatorial – deci abuziv -, un regim agresiv fata de categoriile sociale precare ale tarii, un regim spoliator care corespunde definitiilor de manual ale neocolonialismului, sunt reciclati si repusi in uz de infrastructura mediatica a Patriarhiei si a Mitropoliei Iasilor.
Să precizăm că în societățile occidentale se fac eforturi pentru înlocuirea ideii de sex cu cea de gen: Corectitudinea Politică susține că nu este important sexul cu care te naști, ci de ce „gen” te simți. „Genul”, spre deosebire de sex, nu este determinat de datele anatomice, ci de anturaj, educație, condiții de viață. Astfel, pentru adepții Corectitudinii Politice, este foarte normal ca o persoană să-și schimbe „genul” ori de câte ori are chef.
Numai cu ajutorul lui Dumnezeu poți să ajungi la răspunsuri. Este important să-ți cunoști limitele, să știi cât poți, și mai ales când nu mai poți, crede cu tărie Paul Gherasim. „Ca să ajungi să-ți dai seama cu adevărat unde te afli în experiența ta trebuie să cauți să înveți toată viața. Viața este un studiu permanent, dar studiul acesta îl faci prin darul pe care ți l-a dat Dumnezeu. Împlinirea acelui dar cere o experiență de o viață. Acest lucru se întâmplă ca să-ți dai seama că atunci când înaintezi spre bine se cere să ai cunoștință de neajunsurile tale. Adică, să-ți dai seama că nu poți mai mult și să spui: «Ajută-mă Doamne! Nu pot mai mult!»”, mărturisește maestrul Gherasim. Oamenii, în trecut, când aveau toți câte ceva de făcut din ceea ce au învățat și moștenit de la înaintași, aveau un dar. „Unii aveau darul de a fi dascăli, alții tâmplari, pietrari. Toți își foloseau darurile prin meșteșuguri. Oamenii erau lăsați să slujească unii altora și adesea dintre acei oameni au fost unii care au reușit mai mult. Lumina pe care o descoperim în natură își are izvorul în lumina neapropiată. Lumina cuvântului lui Dumnezeu, lumina logosului”, spune pictorul.
Frontul secularist din România, de pildă, a obținut în ultimii ani victorii, dar și înfrângeri, pe care a sfârșit prin a le pune pe seama propagandei rusești. În pană de argumente și de imaginație teoretică, grupările antireligioase încearcă tot mai insistent să discrediteze pozițiile conservatoare, asociindu-le cu Rusia lui Putin. După succesul campaniei pe care o inițiase Biserica Ortodoxă privind păstrarea orei de religie, un ziar cunoscut scria, nici mai mult nici mai puțin, că Biserica este Coloana a 5-a rusească, în virtutea faptului că e ortodoxă. Faptul însuși de a aparține creștinismului răsăritean ar fi o slăbiciune istorică de care rușii nu ezită să profite și prin urmare Biserica Ortodoxă ar trebui marginalizată și scoasă din toate drepturile ei, pentru a garanta loialitatea pro-occidentală a României.
Ziuanews: Mihai Răzvan Ungureanu ține discursuri politice în amvonul bisericii Mihai Răzvan Ungureanu este tot mai activ în Bisericile Neoprotestante din Arad • Fostul şef al SIE îl însoţeşte pe edilul Gheorghe Falcă la slujbele pocăiţilor • MRU nu se …
Ziaristi Online: ANALIZA. Radu Portocala: Regionalizarea si federalizarea Romaniei se regasesc in planurile Germaniei naziste. De la al Treilea Reich si URSS la UE: DINAMICA DEZMEMBRARII Scriitorul anticomunist Radu Portocala, fost director al ICR Paris, demisionar din dezgust fata de …
Tupeul lui Viktor Orban nu are margini: Guvernul ungar este îndreptăţit să îşi facă griji din cauza evenimentelor din România. Ne temem de o eventuală turnură naţionalistă a lucrurilor Presa de opozitie din Ungaria il acuza pe Orban de imixtiune …
Voxpublica: Costi Rogozanu: Nu mai suport Oltchim! Cum au făcut praf într-o lună jumătate subiectul “privatizări”. Dacia Văd din ce în ce mai multe strigăte disperate, mai ales în medii de socializare, pe bloguri etc. Adică oameni tineri prinşi prin …
updatat In ultima perioada sunt tot mai vizibile agresivitatea si apucaturile autocratice ale intelectualilor – in plus, pretinsi “crestini practicanti” sau chiar “teologi” – aflati in siajul jocurilor de putere ale lui Traian Basescu. Goliti de substanta, instrainati de adevar …
CUM CRITICA MIHAIL NEAMTU POPULISMUL DE LA… TRIBUNA PARTIDULUI POPORULUI, OTV-UL LUI DAN DIACONESCU! “UTOPIA PERICULOASA A UNEI DREPTE FALSE” Mediafax.ro: Liderii PDL, ICCD, PNŢCD, PNR şi FCD au semnat manifestul politic comun Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu, Mihail Neamţu, …
*** În România de astăzi, brutele nearticulate vorbesc despre cultură şi sunt susţinute de liderii culturali sus-amintiţi, hoţii vorbesc despre cinste, criminalii despre blândeţe şi pace, securiştii de ieri – mascaţi în intelectualii finuţi de astăzi – şi autoritarii despre …
ARTICOLUL… ANULUI? Hotnews [Cristian Dogaru]: Eternele si fascinantele servicii speciale si personajul lor colectiv: de la MR Ungureanu la Vladimir Putin Serviciile au abilitatea extraordinara de a lua chipul personajului cel mai bine digerat de psihologia colectiva. Pentru rusi Putin …
DW: Teodor Baconschi: „N-am simtit ca PDL actioneaza ca o forta coerenta si cu destula vointa politica” […] DW: Veti candida pentru un post de parlamentar in 2012 sau asteptati europarlamentarele? Teodor Baconschi: Voi candida la alegerile generale. Nu mi-am …
De ce se revolta oamenii? Si cum de o fac intr-un moment, parca din senin? Asta se intimpla atunci cind sint batjocoriti la infinit si, desi par ca suporta, depoziteaza undeva toate aceste siluiri. Ce oare am făcut, se întreabă …
Putzi-clone Mircea Platon […] 3. Dacă “poporul” poate păcătui prin brutalitate, oamenii subţiri păcătuiesc prin cinism. Şi, întotdeauna, cinismul oamenilor subţiri e responsabil pentru organizarea şi catalizarea brutalităţii “poporului“. Lipsa de coloană vertebrală şi textuală a oamenilor subţiri l-a făcut …
AGENDA “MODERNIZARII” SI A “REFORMISMULUI”, MODEL ISTORIC DE EXTORCARE A BANULUI SARACULUI IN FOLOSUL OLIGARHIEI CONDUCATOARE. ACUM SI IN VARIANTA “TEOLOGICA”… Ziarul Lumina:Dialog cu Mihail Neamţu, fondatorul proiectului „Noua Republică“ : Cu optimism, despre reforma morală a societăţii Stimate domnule …
Hotnews: Sebastian Lazaroiu a discutat online cu cititorii HotNews.ro: Ma voi implica in politica. In arena, nu in tribune Sebastian Lazaroiu: (…) Regionalizarea si descentralizarea trebuie facute pana in 2012. Altfel se amana pana in 2016. Asadar coalitia actuala are …
“Alba-ca-Zapada” lui Mihail Neamtu – aceeasi femeie usoara invechita in rele, care se pretinde fecioara, pentru a ne mai seduce inca o data… Ce paralela se incearca intre miscarile populare “glossy”, corecte politic si fals conservatoare si… Miscarea Legionara? Ca …