APOSTOLATUL ANTISOCIAL… n-a murit, ci doar putin s-a odihnit. Despre o carte utila pentru a intelege gaunosenia neoliberalismului teologic

28-05-2017 5 minute Sublinieri

Recent, la Editura Tact, a aparut cartea semnata de Alexandru Racu, Apostolatul antisocial. Teologie și neoliberalism în România postcomunistă (2017). In mod normal, cartea ar fi trebuit sa fie publicata acum 4-5 ani, cand “cruciada” austeritatii era in toi, iar in panzele ei suflau de zor intelectualii despre care vorbeste Al. Racu. Altfel, dupa ce anii de glorie ai “regimului Basescu” cu intelectualii sai de curte s-au dus, sfarsindu-se atat de lamentabil, replica, doar aparent, pare usor anacronica in ceea ce priveste relevanta sa ca discurs cu rezonanta publica (validitatea si valoarea sa intelectuala ramanand, fireste, neafectata de intarzierea publicarii, care nu a depins de autor).

Dar, departe de a fi anacronica, Apostolatul antisocial este o carte, acum, esentiala pentru o necesara dezbatere in interiorul Bisericii, pentru publicul crestin din Romania.* De ce? Pentru ca, prin mecanisme ce inca nu sunt clare, dar pot fi banuite, intelectualii care au instrumentalizat conservatorismul crestin pentru a-l pune in slujba unui regim numit astazi, inclusiv de fostii sustinatori, dictatorial – deci abuziv -, un regim agresiv fata de categoriile sociale precare ale tarii, un regim spoliator care corespunde definitiilor de manual ale neocolonialismului, sunt reciclati si repusi in uz de infrastructura mediatica a Patriarhiei (Trinitas TV, Ziarul Lumina) si a Mitropoliei Iasilor (Editura Doxologia). Aceiasi oameni care, ce-i drept, in grade si moduri diferite, ofereau justificarea ideologica celor mai agresive politici antisociale (taieri de salarii si pensii, restrangerea statului asa-zis social romanesc), si care se situau si in fruntea unor politici de colonizare culturala antinationala, sunt invitati cvasi-permanenti la emisiunile Trinitas TV, sunt publicati la editura Doxologia, dau lectii despre crestinism european, despre cum poate supravietui un crestin in cetate si despre martirii inchisorilor.

Nu vrem sa fim intelesi gresit. Nu spunem ca Doxologia si Trinitas TV ar trebui sa puna la index-ul publicatiilor si emisiunilor aceste personaje. Dar, putin discernamant si, pana la urma, putina decenta nu ar strica. Poti publica, de pilda, studiile stiintifice ale lui A. Papahagi despre manuscrise medievale sau antice. Poti realiza emisiuni despre crestinismul in Europa in care sa il ai invitat pe Teodor Baconschi (care, de altfel, a scris carti si a realizat studii de tinuta cu ani in urma). Poti face dezbateri inclusiv cu Mihail Neamtu, Dragos Paul Aligica, Traian Razvan Ungureanu si, pana la urma, cu orice voce care se pronunta pe teme de interes pentru publicul crestin. Dar, nu poti cautiona, nu poti transforma in normativ, in discurs dominant intelectual pentru publicul crestin discursul acestor domni. Diferenta este mare si importanta. Este o mare deosebire intre a pune voci in dezbatere si a transforma unele voci in emitentele unicului discurs intelectual crestin. Or, in mod evident, nu exista nicio dezbatere critica in acest spatiu destinat publicului crestin – dimpotriva, este preluat fara rest discursul neoliberal cu teze teologice discutat si demontat, pe baza de argumente si bibliografie, de Alexandru Racu.

In cele din urma, este vorba despre decenta. Nu se poate ca responsabilii clericali ai Trinitas TV si ai editurii Doxologia sa fi lipsit din tara in ultimii 10 ani. Nu se poate sa nu fi vazut rolul nefast, pur propagandistic, politic, jucat de cei invocati mai sus. Modul lamentabil si imoral, in unele cazuri, in care au practicat sau cautionat inclusiv linsajul si calomnierea unor categorii sociale sau unor personalitati din viata publica (chiar Al. Racu fiind una din victimele acestor hartuitori “de dreapta”) doar pentru ca era profitabil politic sau pentru ca urmau o agenda. Nu se poate veni cu lectii moraliste despre o sansa si o usa deschisa si intelectualilor, cata vreme nu este vorba despre sanse – nici de mantuire, pentru ca nu ii cheama nimeni la spovada si la pocainta, nici de incurajare a unor “tinere sperante”, fiind vorba despre oameni deja consacrati publicistic si nu numai. Ceea ce reusesc sa afiseze, in schimb, atat Trinitas TV cat si Doxologia, este un fel de oportunism complexat si defazat, care, pe termen lung, va fi pagubos: dintr-un deficit de reprezentare si de recunoastere publica, Biserica pare ca se agata de acesti intelectuali pentru a capata legitimitate si a-si construi o bovarica onorabilitate. Am putea vorbi despre o reala, autentica deschidere a portilor pentru intelectuali, iar infrastrustructura mediatico-ecleziastica nu s-ar transforma intr-un oarecare vechicul de propaganda, spre dauna Bisericii, doar daca acesti responsabili s-ar preocupa sa construiasca un cadru in care tot spectrul vocilor intelectualitatii critice, dar afine Bisericii, si-ar gasi, realmente, locul. De cealalta parte, intelectualii cu pricina, daca ar avea stofa, ar accepta provocarile critice, caci ce este a fi intelectual decat a fi capabil de dialog critic? Sau, cumva, ideea este de a importa si in Biserica vanatoarea de vrajitoare si listele negre practicate in spatiul public?

Intr-un asemenea context, cartea lui Al. Racu este imposibil de ocolit, asta doar daca cei vizati si cei ce ar trebui sa fie interesati prin natura raspunderilor lor nu vor sa se acopere de ridicol si sa dea masura provincialismului academic.

Structurata in doua parti, cartea contine in Partea I o discutie bine fundamentata despre atitudinea fata de saraci si economie a unora dintre Sfintii Parinti (cu precadere Sfintii Ioan Gura de Aur si Vasile cel Mare), despre “politica” economica si sociala a Imperiului Bizantin si despre doctrina sociala a catolicilor. In Partea a doua, sunt analizate unele din productiile intelectuale ale lui H.R. Patapievici, parintele Ioan Ica Jr., Teodor Baconschi, Mihail Neamtu si Radu Preda. Trebuie spus de la inceput ca Al. Racu scrie de pe pozitii asumate de ortodox “de stanga”, insa o stanga nuantata, caci nu vorbim despre un marxist de vocabular crestin, cum este cazul, spre exemplu, cu teologii eliberarii din America Latina. In cazul sau, a fi de stanga pare ca inseamna o sensibilitate acuta pentru teme sociale si economice si o viziune structurala asupra inegalitatii, pe care si-o explica nu doar prin simpla manifestare a patimilor, ci prin elemente ce tin de organizarea productiei si a raporturilor de clasa (trebuie precizat ca pe teme etice Al. Racu este conservator).

Esenta demersului lui Al. Racu consta, pe de o parte, in demontarea oricarei pretentii de fundamentare patristica a discursului neoliberal autohton, iar, pe de alta parte, in indicarea unor surse din traditia ortodoxa de discurs si atitudine cu privire la saracie si economie. Toti autorii analizati considera capitalismul, inteles in sens neoliberal, adica o economie cat mai dereglementata si un stat cat mai minimal, drept ordine justificata teologic, apropiata cel mai mult de ordinea “naturala” si crestina (cu observatia ca aceasta idee forta este prezenta intr-un mod mult mai atenuat la pr. Ioan Ica Jr. si Radu Preda). Or, arata Al. Racu, departe de a fi astfel, invatatura ortodoxa este in mod evident si incontestabil preocupata de extirparea sau macar limitarea apetitului pentru bogatie, de saraci si toti cei defavorizati, marginalizati, exclusi sau nedreptatiti. Mai mult decat atat, in canoanele Bisericii si practica institutionala bizantina se regasesc afirmate clar ideile de salariu si pret just si asistenta celor nevoiasi si bolnavi. In schimb, de partea cealalta, apologetii neoliberalismului il justifica teologic prin referinte, in principal, ne-patristice, iar atunci cand invoca sau citeaza surse patristice, o fac prin rastalmaciri sau interpretari derizoriu de false. Desigur, discutia critica asigurata de Racu textelor preopinentilor sai este mult mai profunda si extinsa decat ce putem surprinde aici. 

Sunt de pastrat, insa, nuante si diferente. Spre exemplu, dintre cei cinci intelectuali, doar doi sunt analizati in productiile lor propagandistice, care tradeaza o instrumentalizare politica accentuata: Mihail Neamtu si Teodor Baconschi. Patapievici, chiar daca abordat critic, este discutat mai ales prin prisma volumului Omul recent, o intreprindere intelectuala cu care poti sa nu fii de acord sau sa fii critic in unele aspecte (sau in toate aspectele, de ce nu), dar a carei statura culturala nu o poti nega si care a fost publicata cu multi ani in urma, cand discursul neoliberal nu era, inca, mainstream. Pr. Ioan Ica Jr. si Radu Preda intra, de asemenea, in alte categorii, nefiind vorba de promotori insistenti ai viziunii neoliberale ci, mai degraba, de racordari oportune la vehiculele culturale dominante.

Ceea ce ar fi putut intregi demersul mai mult decat folositor al lui Racu ar fi fost o abordare frontala a argumentelor de forta ale sustinatorilor conservatori ai neoliberalismului care, fara sa aiba un continut explicit teologic, au, totusi, implicatii in aceasta directie. Si enumeram aici doua dintre cele mai “grele”: 1) groaznicul esec al comunismului ne da o lectie si despre natura umana si economie; 2) optiunea pentru liberalism era singura optiune valabila pentru Romania postcomunista, singurele variante fiind esecul socialist sau experimentul fascist. Astfel, desi autorul demonstreaza convingator ca neoliberalismul teologic este de-a dreptul o conceptie eretica, straina atat de doctrina, cat si de practica ortodoxa, el nu se ocupa pana in profunzime de unele din sursele cele mai puternice de legitimitate a acestui discurs neoliberal: denuntarea experientei traumatizante comuniste si chestiunea (lipsei) alternativelor la capitalism. Acestea nu pot fi expediate atat de usor sau considerate superficiale; tocmai faptul ca am trecut prin comunism este una din explicatiile pentru care discursul neoliberal a prins, a avut priza si are chiar si acum. Or, in economia ideatica a chestiunii, cele doua linii de forta ale ideologiei neoliberale cantaresc mai mult decat ridicolele tentative teologice de justificare a acesteia. Si nu se poate spune ca problema comunismului nu are legatura cu cea teologica si nu ar trebui abordata. Dimpotriva. Autorii invocati fac o lectura inclusiv teologica a comunismului (intruchiparea raului in istorie, integral, in conceptie si practica), lectura care e direct legata de cea prin care valorizeaza sistemul capitalist si maniheismul tipic Est vs Vest. In ceea ce priveste problema alternativelor,  doctrina sociala catolica, invocata des de Al. Racu intr-un sens progresist, a furnizat continut ideologic si praxeologic si pentru regimuri caracterizate drept fasciste sau macar autoritariste, deci conservatoare, care au organizat corporatist economia. Un exemplu este regimul Salazar din Portugalia, a carui doctrina si-a extras ideile si din enciclicele papale citate si in Apostolatul antisocial. Prin urmare, discutia e ceva mai complicata si nu se reduce la neoliberali vs. teologi progresisti. Este previzibil ca cineva din tabara liberala care ar vrea sa-i raspunda lui Racu s-ar lega de aceste aspecte, reluand mantra: (nu) avem de ales intre colectivisme fasciste/comuniste si liberalism/capitalism. 

Dar, dincolo de aceste observatii critice, menite deschiserii si dezvoltarii discutiei, cartea lui Alexandru Racu este o substantiala si necesara punere la punct a chestiunii neoliberalismului in raport cu teologia ortodoxa. Ea devine cu atat mai utila ca instrument de lucru si ghid de orientare, cu cat discursul intelectualilor neoliberali, dupa ce si-a pierdut suportul politic si securistic, si-a gasit alinare, adapost si tribuna tocmai in Biserica, acea Biserica pe care furnizorii acestui discurs o ignorau, in cel mai bun caz, atunci cand se aflau la putere. 

*Deocamdata are parte de o buna receptare in mediile alternative si/sau de stanga. A se vedea recenziile semnate de Valer Simion Cosma, Paul Cernat, Mihai Iovanel, Gelu Sabau.


Categorii

1. DIVERSE, Alexandru Racu, Opinii, analize, Tradarea intelectualilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “APOSTOLATUL ANTISOCIAL… n-a murit, ci doar putin s-a odihnit. Despre o carte utila pentru a intelege gaunosenia neoliberalismului teologic

  1. Ce la fix a venit asta. Multumim!

  2. Cu toate plusurile,Racu n-a reusit sa treaca peste prejudecatile lui stangiste cu privire la dreapta interbelica.

  3. @emanuel:

    La Doxologia apar cele mai interesante si bune carti de profil teologic.

    Nu criticam editura in intregul ei, ci faptul ca se publica si se promoveaza produse conservatoare precar-ideologice.

  4. @admin

    De cand se numeste Doxologia,editura din Moldova chiar publica multe titluri folositoare(chiar daca cam piperate la pret) .Eu doar am vrut sa evidentiez o carte folositoare (pot sa ma pronunt pentru ca am cumparat-o de curand).

  5. Comunismul (cel din tarile ortodoxe) a avut rostul lui:a creat sfinti (capitalismul n-a creat nici un sfant) . E un fel de a zice , “a creat sfinti” ,dar cred ca “v-ati prins ” . Duhovnicii ne-au zis de ce a venit comunismul :pentru ca societatea era potrivnica unei trairi religioase reale(pe ici pe colo cate-un intelectual,cateva miscari ),profunde .Ierarhi nevrednici (care permiteau transformarea manastirilor in inchisori politice),tarani ironici (alde Moromete)…vorba parintelui Justin : “noi eram pe front ,iar in spatele frontului satenii dantuiau de mama focului” . Pana si cei mai inteligenti si nationalisti nu prea treceau pe la biserica.S-a mai creat o ceata de rugatori acolo Sus. Efectele comunismului gaunos se vad si astazi …dar nu au fost numai amintiri teribile :http://www.justitiarul.ro/12924-2/ .Inapoierea noastra poate ne va salva.E greu de spus.Are doua taisuri.Pe de-o parte te salveaza de bunastarea ateizanta occidentala ,dar pe de alta parte ne distruge stima de sine,iubirea de tara,de natiune,popor. E o saracire artificiala pana la urma.Romania e o tara care are de toate…prea multe chiar(prea multi procurori,prea multi SRI-isti,prea multi tradatori,prea multi slugoi) .
    Ramane doar luminarea spirituala .

  6. @emanuel

    Si e chiar legata de subiectul in cauza. Poate isi face pomana Doxologia si le-o da si alde capitalistilor Papahagi et comp.

  7. @admin 9

    Ar fi tare,nu?

  8. Orice editura are propria politica. Fieca e vorba de una pur economica, fie, cand e virba de oediturabisericeasca, ar trebui sa aiba o politica de formare de opinie in duhul Bisericii. Pana nu demult cartile cu mesaj curat duhovnicesc apareau aproape in excusivitate la edituri private. Slava Domnului ca acum au fost editate destule carti valoroase si la editurile Basilica si Doxologia in special. Cred ca e bine sa fie facuta si o demarcatie mai clara intre lumina si amagire, intre duh si lumesc. Prin selectarea operelor publicate macar, adica prin girarea doar a celor care merita cu adevarat.
    Binevenut articolul si buneprecizarile facute si prezentarea. Trebuie cunoscuta cat mai bine si aplicata invatatura Bisericii. Altfel prind la public tot felul de teorii antiumane care ne fac viata si ne modeleaza gandirea.

  9. Critica lui Al. Racu este utila, impostura morala a slugilor reciclate ale sistemului basisto-securist este respingatoare, insa cred ca orientarea de asemenea ideologica, asumat stangista a autorului, face deservicii insusi acestui demers, iar afinitatile sale cu tabara militantilor progresisti anticrestini si antiecleziali dauneaza grav credibilitatii si risca sa se rasfranga, nemeritat, si asupra Cuvantului Ortodox. As fi simtit nevoia unei delimitari egale si de aceasta tabara ideologica, chiar daca ea nu se deghizeaza, precum prima, in oaia crestina fruntasa (cu pretentii de pastorire pe partea de laicat intelectual si #rezistent) si, aparent, este mai usor de demontat. Nu e de mirare ca a fost primita elogios de cei din zona Criticatac, era absolut previzibil. Acestea fiind spuse cu toata dragostea (sincera) pentru PERSOANA in cauza…

  10. @admin 0,5 🙂

    Este o recenzie de carte, deci interesul a fost, in primul rand, fata de continutul sau. Si abia am reusit sa o scriu si pe asta. 🙂 Subiectul nu era, totusi, credinta lui Al. Racu in utilitatea unei aliante cu unii din tabara progresista. Stiu ca aici, la noi, critica se face si – sau, mai ales – in functie de apartenentele la diferite gasti culturale, dar nu cred ca e cazul sa folosim si noi o astfel de abordare. Dar, ce se poate discuta este pana unde poate merge ideea lui de a dialoga cu reprezentanti ai stangii critice, o idee pe care el insusi nu o supune unui scrutin critic. Parerea mea este ca acesta posibilitate e foarte limitata la nivel discursiv si pozitional (la nivel personal e cu totul altceva). Cu toate ca grupul de la Criticatac e secularist, nu impartaseste genul de militantism anticrestin si antiortodox al mediului oengistic, de genul ActiveWatch, spre exemplu, sau care sa vada in ortodoxie o vulnerabilitate nationala, mai ales in raport cu Rusia, asa cum o vad foarte multi din zona ”centrista” sau chiar ”de dreapta”, inclusiv aia publicata la Doxologia. Totusi, grupul de la Criticatac este departe de a fi un fel de stanga populara care sa aiba intelegere si empatie cu straturile sociale ”profunde” ale Romaniei. Are, la randul sau, un discurs si o abordare deseori la fel de oportunista in raport cu ”centrul”, ca a gruparilor ”de dreapta”, lucru vizibil mai ales pe teme LGBT sau Coalitia pentru Familie (a se vedea ultimele comentarii ale lui Ernu in acest sens. A se vedea un comentariu aici: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=305510299885073&id=100012783161805).

    Nu e vorba de a-si respecta sau nu fisa postului de oameni de stanga, ci de a nu face propaganda ieftina doar de dragul pozitionarii oportune pe campul socio-cultural autohton. Or, aici, da, consider ca alianta cu stanga e o iluzie care poate dauna demersului sau prin simplul fapt ca e facil de etichetat si de categorisit (ah, e ala de si-o arde cu criticatac gen 🙂 ), asa cum a si fost, deja. Si noi, eventual, prin contagiune, asa cum ni s-a intamplat si cu alte cazuri.

    In ce priveste ”stangismul” lui, cred ca sunt niste confuzii, totusi. Din cate am vazut, el apreciaza critica de stanga. Nu am remarcat sa construiasca si sa propuna un model socio-economic (similar neoliberalismului, de pilda, ca sa fie in oglinda cu cei criticati de el) anume, astfel incat sa i se poata reprosa ca e socialist de nuanta crestina, de pilda. Ce se poate spune, eventual, este ca nu are suficienta distanta critica fata de… critica de stanga si fata de temele ce tin de progres social si de justitie sociala (inclusiv cele importate de el din catolicismul mai recent), precum si de problema statului. Pe scurt, nu cred ca poate exista, sa zicem, un consens prin suprapunere partiala, adica un consens partial real, substantial, intre modelul de stanga si modelul crestin de societate, chiar daca il reducem la dimensiunile ce tin strict de inegalitate, saracie, exploatare. Argumentele conservatoare fata de stat si fata de capcanele justitiei sociale, nu mai zic fata de utopia progresului, ar merita cantarite mai profund, caci nu pot fi evacuate din cadru atat de usor.

    Pana la urma, cel mai mare defect al cartii este ca, avand un continut intelectual care o face sa fie potrivita pentru un context asezat, de dezbatere, cultural, ea e lansata intr-un mediu polemic care de multe ori se reduce la ”esti cu Ernu, esti cu Putin”. Nuantele lui se cam pierd intr-un astfel de mediu care nici nu e construit pentru asa ceva, ci pentru combat ideologic. Lucru pentru care baietii de la CA sunt foarte potriviti, de altfel, dar care pentru demersul lui este daunator.

  11. Pingback: PATAPIEVICI CRITICA TEROAREA MORALA, STALINISTA, A CORECTITUDINII POLITICE. Cine sunt prostii Europei?/ Andrei Plesu despre casatoria homosexuala/ COMENTARIU DESPRE LIMITELE DISCURSULUI NEOCONSERVATOR
  12. Papa Francisc “iubește China” și Vaticanul speră ca această țară să aibă parte de un viitor minunat, a anunțat vineri un cotidian oficial chinez, care a citat un oficial catolic aflat în vizită la Beijing
    https://www.agerpres.ro/lifestyle/2017/08/04/papa-francisc-iubeste-china-a-declarat-un-oficial-de-la-vatican-in-timpul-unei-vizite-in-aceasta-tara-12-04-12

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare