“AMENINTAREA RUSEASCA”. Horatiu Pepine despre MANIPULAREA IDEOLOGICA a “pericolului rusesc” de catre FRONTUL SECULARIST si GRUPURILE DE INTERESE/ Alte reactii ale sustinatorilor familiei Bodnariu la aberatiile Alinei Mungiu-Pippidi: NU PUTIN A INVENTAT FAMILIA NATURALA SI DREPTUL COPIILOR DE A CRESTE IN EA!/ “Komisarii sovietici ar fi mici copii față de acest monstru de intoleranță și ideologie tâmpă. După ce ne-ar dărâma bisericile, ne-ar confisca pruncii, ne-ar vârî lesa securistă direct în creier…”

6-02-2016 10 minute Sublinieri

WA_omnipresence

În dezbaterea publică românească, Rusia ocupă o poziție privilegiată. Lăsând la o parte analizele politice și strategice profesioniste (infime ca număr), presa e invadată de numeroase demascări ale propagandei rusești, care ar fi reușit să se infiltreze în cele mai ascunse cotloane ale vieții publice din România și Europa occidentală.

Cu siguranță că Rusia e preocupată să-și promoveze interesele și că este indispensabil pentru analiștii SRI și din alte instituții să evalueze întinderea și profunzimea acestor influențe, dar a vedea peste tot mâna lui Putin e o veritabilă paranoia. Potrivit acestei psihoze epidemice, rușii montaseră manifestațiile contra exploatării aurului de la Roșia Montana (asta în cazul în care nu erau serviciile secrete maghiare), îi instigaseră pe țăranii de la Pungești, tot ei provocaseră un larg curent de opinie pentru educația religioasă în școlile publice și, colac peste pupăză, au inventat cazul familiei Bodnariu din Norvegia.

Suntem avertizați periodic că propaganda rusească nu are odihnă, că printre noi se găsesc camuflați prietenii lui Putin și, în general, suntem preveniți că nimic nu e ce pare a fi. Marea problemă a acestei ambianțe paranoice este că discreditează dezbaterea publică, abătând atenția de la întrebările cu adevărat relevante. Bunăoară, era legitim proiectul RMGC? Era concesiunea de exploatare a gazului de șist echitabilă? Este bine ca elevii să citească Biblia și să nu rupă cu o întreagă tradiție spirituală?

Orice discuție liberă și gravă asupra acestor subiecte a tins să fie deturnată de suspiciunea că e dirijată de agenții propagandei rusești. Iar consecința dramatică este că, odată ce suspiciunea va pune total stăpânire pe spirite, nu va mai conta dacă un lucru e bun sau rău, oportun sau neoportun, singurul criteriu de validare fiind opoziția la punctul de vedere rusesc, în toate privințele.

Există în toate acestea o explicație simplă. E firesc ca tensiunea politică din regiune să pretindă și adoptarea unei vigilențe sporite. Responsabilii politici și militari americani care au vizitat România în ultimii ani au atras invariabil atenția asupra propagandei rusești și asupra războiului cibernetic. Dar ”pericolul rusesc” și ”propaganda rusească” au atins dimensiuni atât de enorme și au luat chipuri atât de versatile, încât explicația aceasta nu mai e de ajuns.

Impresia noastră este că pe lângă îngrijorările legitime și-au făcut loc tot felul de intervenții parazitare. Grupurile de interese economice sau ideologice care și-au văzut pozițiile amenințate au recurs, oportunist, la amenințarea rusească ca la ultima cale de a-și neutraliza adversarii. De exemplu lobiștii angajați de Gabriel Resources, după ce au epuizat filonul antimaghiar, au aruncat în joc cartea rusească, pretinzând că doar Putin ar avea interesul să blocheze un proiect economic atât de avantajos. Dacă în cazul gazului de șist o asemenea bănuială avea sens, aici era o pură insolență. ”Pericolul rusesc” a dobândit însă utilizări tot mai largi și mai subtil argumentate.

Frontul secularist din România, de pildă, a obținut în ultimii ani victorii, dar și înfrângeri, pe care a sfârșit prin a le pune pe seama propagandei rusești. În pană de argumente și de imaginație teoretică, grupările antireligioase încearcă tot mai insistent să discrediteze pozițiile conservatoare, asociindu-le cu Rusia lui Putin. După succesul campaniei pe care o inițiase Biserica Ortodoxă privind păstrarea orei de religie, un ziar cunoscut scria, nici mai mult nici mai puțin, că Biserica este Coloana a 5-a rusească, în virtutea faptului că e ortodoxă. Faptul însuși de a aparține creștinismului răsăritean ar fi o slăbiciune istorică de care rușii nu ezită să profite și prin urmare Biserica Ortodoxă ar trebui marginalizată și scoasă din toate drepturile ei, pentru a garanta loialitatea pro-occidentală a României.

Un alt autor dedicat modernității à outrance ne-a informat deunăzi că situația dramatică a familiei Bodnariu din Norvegia nu ar fi decât o temă a propagandei putiniste. Or, familia în cauză ține de un cult neoprotestant cu largi ramificații americane și primii care au tras semnale de alarmă au fost chiar coreligionarii lor din America.

Prin urmare nu doar ortodocșii sunt ținta: familia, cumințenia vieții comunitare, spiritul tradiționalist sunt toate discreditate prin asociere cu autoritarismul lui Putin și cu ambițiile sale de a părea protectorul vechii Europe conservatoare. Sofismul este evident, dar se mizează nu atât pe subtilitate, cât pe violența imaginii.

De fapt inflația aceasta de avertismente anti-rusești, pe lângă prejudiciul grav pe care îl aduce conversației publice, creează confuzie și în planul securității, complicând peisajul cu alarme false.

***

protest-suceava-bodnariu-miting-norvegia-355779

Replica unor lideri ai comunitatilor neoprotestante la acuzele Alinei Mungiu-Pippidi:

Stimată doamnă Alina Mungiu,

Am luat notă cu îngrijorare de declarațiile dvs. conform cărora evenimentele organizate în România în sprijinul familiei Bodnariu ar fi parte a unei vaste campanii antioccidentale puse la cale de Rusia.

Prin intermediul articolului pe care l-ați publicat pe site-ul „România curată” („SIE, trezește-te! Rușii sunt în spatele campaniilor antioccidentale sub pretextul protecției copiilor”) aruncați un blam general asupra zecilor de mii de români care au ieșit în stradă, în România sau în diaspora, pentru a-și exprima în mod pașnic și democratic îngrijorarea cu privire la soarta familiilor dezmembrate în mod brutal de către Barnevernet, Serviciul Norvegian de Protecție a Copilului.

Ca organizator al manifestației de la Sibiu, la care au participat peste 5.000 oameni, mă simt dator să vă contrazic și să informez publicul larg că analiza dvs. este deficientă și nu corespunde faptelor. Organizatorii protestelor internaționale din diverse orașe cu o prezență românească semnificativă (Washington, Londra, Roma, Madrid, Viena, Praga, Bruxelles, Haga, Dublin, Copenhaga, Castellon, Oslo, Ottawa, Chișinău, Melbourne) sau din orașe românești (București, Oradea, Deva, Suceava, Arad, Sibiu, Constanța, Iași, Cluj, Timișoara, Baia Mare, Bistrița, Satu Mare) sunt pastori ai comunităților evanghelice (neoprotestante) românești. În ce privește familia, aceștia (și nu doar ei) îmbrățișează și promovează etosul iudeo-creștin care a alimentat sinteza identității europene vreme de nouăsprezece secole.

Asocierea pe care dvs. o faceți între valorile de inspirație iudeo-creștină (protejarea familiei monogame, formate dintr-un bărbat și o femeie) și agenda rusă antioccidentală este nefondată, fiindcă nu actualul președintele al Rusei a inventat familia alcătuită dintr-un bărbat și o femeie ori dreptul copiilor de a crește în familia lor naturală. Altminteri, pornind de la exemplul dvs., s-ar putea argumenta la fel de bine și astfel: faptul că dvs. și Vladimir Putin cădeți de acord asupra teoremei lui Pitagora vă face pe dvs. susținătoarea unei „geometrii de factură putinistă”.

Zecile de mii de cetățeni români care au ieșit în stradă au fost motivați în primul rând de sentimentul solidarității cu familia Bodnariu.Precum se știe, Barnevernet a aplicat măsuri extrem de dure, mergând până la despărțirea mamei de bebelușul ei de patru luni. Lipsa unei anchete sociale amănunțite, despărțirea copiilor între ei, plasarea copiilor în câteva orașe diferite (aflate la mare distanță de Naustdal), restricționarea aproape completă a contactului dintre părinți și copiii, toate aceste elemente au scandalizat un număr însemnat de români, indiferent de apartenența lor religioasă ori de simpatiile lor politice. Situația creată de Serviciul Norvegian de Protecție a Copilului a generat numeroase critici, în special în mediul online, pe rețelele de socializare (Facebook).

Afirmația dvs. că protestele au fost generate de un anume canal de televiziune (vă referiți probabil la Antena 3) simplifică în mod nepermis dinamica foarte complexă a unei mișcări sociale care i-a surprins pe mulți analiști și care a depășit inclusiv așteptările celor care le-au inițiat și susținut. Amploarea dezbaterii a fost posibilă în primul rând grație faptului că ea a început în mediul online. Când protestele organizate de comunitățile evanghelice (neoprotestatne) au devenit vizibile, presa românească a preluat subiectul și l-a comentat îndelung. Bulgărele mediatic s-a amplificat suplimentar fiindcă el a înglobat teme precum „disciplinarea fizică a copiilor” sau dimensiunea violenței domestice căreia, din nefericire, îi cad victime mulți copii din România.

Scrieți că în România nu a avut loc niciodată o demonstrație pentru drepturile copilului. Aveți dreptate numai dacă faceți abstracție de mitingurile de susținere a familiei Bodnariu, căci cei care au ieșit la manifestații au făcut-o pentru a apăra și drepturile copiilor separați în mod abuziv de părinții lor. Considerăm legitime aceste manifestații și credem că ele pot contribui la o revizuire serioasă a politicilor aplicate de Barnevernet sau de alte instituții, pentru ca interesul superior al copilului să nu ajungă inamicul interesului superior al unei familii de a rămâne unită.

Departe de a fi fost inspirate de agenda antioccidentală a Rusiei, protestele la care am participat și pe care le susținem au la bază o pornire civică sănătoasă, empatia față de o familie pe care o considerăm greu încercată, îngrijorarea față de politicile excesive puse în act de instituții ale unor țări care îndeobște sunt considerate „civilizate” și convingerea că între „interesul superior al copilului” și dorința bine intenționată unei instituții de a apăra interesul superior al copilului s-a insinuat un ecart neliniștitor.

Considerăm că pretenția dvs. de a decide ce este suficient de important pentru a intra în dezbaterea publică este o formă de hybris care vă situează dincolo de limitele jocului democratic, care spune că cetățenii au dreptul să se organizeze pentru a susține cauzele pe care ei le consideră semnificative. Pentru zeci de mii de oameni care au ieșit în stradă și au semnat petiții, problema felului în care sunt gestionate cazurile de tip Bodnariu de către autoritățile norvegiene este una foarte importantă. Pentru dvs. această chestiune este probabil nesemnificativă. Drept dovadă, nu v-ați aplicat cu suficientă atenție asupra fenomenului, nu ați discutat personal cu niciunul dintre organizatori și nu ați acordată o minimă atenție spațiului confesional în sânul căruia au apărut îngrijorările cu privire la tratamentul abuziv de care au parte familiile intrate în atenția Barnevernet. Ați preferat pista comodă a teoriei conspirației, conform căreia zeci de mii de români au devenit fără voia lor agenți de influență ai Rusiei. Faptele vă contrazic. Rămâne să descoperiți de ce, dacă veți accepta că există domenii în care mai puteți învăța și că excesul de competență în toate domeniile este, în fond, o formă de cecitate intelectuală.

Apreciem chemarea la vigilență pe care o adresați „serviciilor noastre secrete”, dar nu credem că ea este necesară. Cu sau fără semnalul de alarmă pe care îl trageți, instituțiile pe care le chemați imperativ la ordine își fac datoria mai mult decât credeți sau lăsați dvs. să se înțeleagă.

Pastor lector univ. dr. Ioan Brie
Lector univ. dr. Emanuel Conțac

Am citit azi un articol în care doamna Alina Mungiu-Pippidi invoca Serviciul de Informaţii Externe pentru o intervenţie de urgenţă în cazul Bodnariu. De fapt, este al doilea articol scris de editorialista „României curate” pe această temă. Dacă primul avea o idee mare şi lată – norvegienii sunt infinit mai civilizaţi decât noi şi, deci, indiferent de particularităţile unor cazuri aflate în dezbatere, sigur ei au dreptate –, din al doilea articol, cel de azi, aflăm cu stupoare că românii care cer returnarea copiilor familiei Bodnariu sunt manipulaţi de ruşi, poate chiar plăţi pentru a destabiliza atmosfera paradisiacă a Europei progresiste.

Nu ştiu dacă Putin are idee cât de influent este în Europa sau e nevoie să citească unele opinii din România pentru a-şi ridica stima de sine. Cert e că doamna Mungiu-Pippidi nu este străbătută de nicio îndoială în momentul în care denunţă antioccidentalismul oricui manifestă un minim ataşament faţă de vreun soi de conservatorism. Certitudinile editorialistei, nesusţinute de dovezi, ci de comparaţii irelevante şi forţate, se apropie de aberaţiile unora precum Corneliu Vadim Tudor sau Dan Diaconescu, numai bune de pus pe raftul cu morţii ascunşi din Colectiv, şerpilienii lui Lorin Fortuna şi noua ordine mondială care vrea să decimeze populaţia globului. Şocant prin fantasmagorie, revoltător prin lipsa de argumente.

Aici nu este vorba despre familia Bodnariu şi litigiul lor cu statul norvegian. Nu comentez cazul lor şi nici nu ţin să-mi prezint propriile convingeri. Este vorba despre faptul că, după spusele unei formatoare de opinii deloc lipsită de influenţă, noi, românii, suntem nişte primitivi care nu avem dreptul să comentăm situaţii din state mult superioare, precum Norvegia. Iar atunci când o facem, suntem fără îndoială manipulaţi de ruşi, de Biserica Ortodoxă, pradă unor instincte medievale.

Ceea ce face Alina Mungiu-Pippidi nu este dezbatere. Este un pumn în gură pentru una dintre tabere (pro-Bodnariu), în timp ce tabăra adversă (pro-Barnevernet) este manipulată prin impostură. Nu este de ajuns să dai un „search” pe google pentru a scrie despre ceea ce a devenit în ultimele două luni un adevărat fenomen social. Trebuie să priveşti ceva mai atent, dar mai ales să ştii ce vezi.

Familia Bodnariu aparţine mediului protestant (neoprotestant în România, „pocăiţi” în limbaj popular). Protestanţii (în special baptiştii şi penticostalii) sunt cei mai pro-americani români, atitudine care izvorăşte din relaţiile cu comunităţile similare din SUA, din persecuţiile la care au fost supuşi de regimurile totalitare şi din faptul că America a fost principalul loc de refugiu în perioada comunistă pentru disidenţii „pocăiţi” (prea puţin cunoscuţi, în condiţiile în care au avut curajul să protesteze şi să informeze Occidentul despre ororile din România, într-o perioadă în care alţii „rezistau prin cultură”).

Ca orice grup minoritar sau ca orice mişcare persecutată, „pocăiţii” din România au fost obligaţi de împrejurări să se organizeze exemplar, ajutaţi evident şi de evangheliştii/misionarii străini. Într-un astfel de mediu, veştile circulă repede, mobilizările se întâmplă peste noapte, solidaritatea este la cote rar întâlnite în alte părţi, chiar dacă nu lipsesc şi conflictele interne. Protestele în cazul Bodnariu au pornit de aici şi abia apoi au generat adeziuni ecumenice. Nu a fost nevoie să-şi mobilizeze ruşii agenţii de influenţă (reali sau fictivi), nici să meargă preoţii ortodocşi din poartă în poartă. Nici măcar implicarea Antena 3 nu  fost un factor decisiv.

Dacă nu faci parte din acest mediu protestant şi nici nu ai avut preocupări sociologice, e normal să nu cunoşti toate detaliile. De bun-simţ este, însă, să nici nu-ţi dai cu părere despre situaţii pe care nu le înţelegi, lansând acuzaţii calomnioase, aşa cum face Alina Mungiu-Pippidi. Pentru un start tardiv în cursa de ieşire din impostură, îi recomand doamnei Mungiu-Pippidi cartea „Sectanţii”, de Vasile Ernu.

Sigur, rămâne întrebarea din titlu: De ce bate câmpii Alina Mungiu-Pippidi? Ce o mână atât de puternic în luarea unor poziţii dezlânate care nu îi fac deloc cinste? Urmându-i exemplul, aş putea spune că e „stimulată” de tot felul de organizaţii cu intenţii obscure, că este creaţia lui Soros, că are probabil experienţă în legătură cu protestele manipulate de ruşi din precedentele ecologiste. Şi câte alte acuzaţii nu i s-au pus în cârcă… Permiteţi-mi însă, de această dată, să vă las fără un răspuns, pentru că nu am nicio dovadă. Prefer să nu mă cobor la nivelul doamnei Alina Mungiu-Pippidi.

Filologul şi eseistul român Adrian Papahagi a lansat critici dure la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, președintele Societăţii Academice din România (SAR). Mungiu este acuzată că organizațiile conduse de ea primesc fonduri norvegiene. Scandalul a luat amploare după ce inițiatoarea platformei civice România Curată a tranmis că în spatele protestelor în favoarea familiei Bodnariu din Norvegia s-ar afla Rusia.

Nu aș vrea să trăiesc într-o țară în care Alina Mungiu și gașca ei unită, salvatoare și curată să fie la putere. Komisarii sovietici ar fi mici copii față de acest monstru de aroganță, intoleranță și ideologie tâmpă.

După ce ne-ar dărâma bisericile, ne-ar confisca pruncii, ne-ar vârî lesa securistă direct în creier, nu doar în mailuri și în telefoane, ne-ar da afară de la catedre și ne-ar băga la pușcărie, la reeducare, s-ar găsi vreun bou cu bască, promovat ideolog oficial, care să ne explice că nu e mare lucru.

Prefer ca România să fie condusă de pișicheri corupți. Vanghelie e de o mie de ori preferabil lui Mungiu: incultura lor esențială este aceeași, doar gradul de alfabetizare diferă. Vanghelie măcar e mai tolerant și mai simpatic”, a precizat Papahagi pe contul său de Facebook.

De asemenea, jurnaliştii de la FLUX 24, au dezvăluit că demersul în care Alina Mungiu Pippidi susţine că Rusia este implicată în celebrul caz Bodnariu, are drept cauză alimentarea cu fonduri norvegiene a organizațiior conduse de aceasta. „Serviciile noastre secrete nu fac destul să protejeze ţara, care include spaţiul de dezbatere public, care ar trebui el însuşi inclus în ceea ce trebuie să fie securizat”, afirma Mungiu referitor la situaţia copiilor familiei Bodnariu. Tot pe FLUX 24, se arată cum Alina Mungiu Pippidi a primit două finanțări prin fondurile norvegiene, dintre care una este în valoare de 236.875 de mii de euro.

[…]

Corectitudinea politică îi face pe europeni să fie sclavii propriilor lor frici.

Teama de a părea conservator, rebel, idiosincratic sau reacționar. Anxietatea individului singuratec în fața turmei pasive și disciplinate. Frica de-a spune adevărul inconfortabil pe care politicianul din Bundestag, jihadistul radical cu pașaport britanic, doctorandul spălat pe creier, polițistul olandez, ofițerul ANAF sau lucrătorul Barnevernet îl va sancționa în numele progresului, al emancipării minorităților și al conformismului social.

Trăim vremuri fertile pentru servitutea voluntară și prostia bovină. Trăim timpuri nefericite pentru cauza libertății de expresie și a demnității individuale (taxată de Stat, disprețuită de elita tehnocratică și ignorată în mass-media).

Recunoaște cineva citatul de mai jos?

“…Sărace, mizerabile popoare smintite, naţiuni înverşunate în propria voastră nenorocire şi oarbe la propriul bine! Vă lăsaţi jefuite pe faţă de cel mai frumos şi mai pur avut… [libertatea]

Şi tot acest dezastru, această nenorocire, această ruină vă vine nu de la duşmani, ci fără îndoială de la cel căruia îi daţi puterea…

Să căutăm deci să înţelegem… cum se face că această dorinţă obstinantă de a servi a ajuns a fi atât de înrădăcinată, încât până şi iubirea de libertate pare a fi acum nefirească…”.

Primo: doamna Pippi! Spre știința dumneavoastră: când mai reclamați ”coloana a cincea putinistă” organelor, n-o faceți la SIE! Că nu e treaba lui! E treaba SRI, că acest serviciu se ocupă de dușmanii din interior. Nu-l supărați pe domnul Coldea, lăsându-l fără obiectul muncii, contraspionajul.

Secundo: doamna Pippi! Când vă apucați să apărați o instituție a statului norvegian (fie binecuvântat fondul lui, destinat fomiștilor din Est, telectuali de super-bine!), spuneți-le românilor și câți bani norvegieni au aterizat în conturile SAR, să nu cumva să credem, Doamne ferește! că sunteți într-un crâncen conflict de interese. Nu-i așa că nu sunteți? Rușine să ne fie, că ne gândim la prostii. O damă atât de bine la capitolul morală nu are cum fi lobbystă pe bani străini.

Terțio: mi se pare mie, sau ați ajuns la convingerea că ”libertatea de exprimare” nu e pentru căței ca noi, ci doar pentru dulăi ca voi, din prea cinstita și luminate ”societate civilă”?

image-2009-01-19-5340239-70-alina-mungiu-pippidi

*


Categorii

Articolele saptamanii, Confiscarea copiilor de catre stat, Corectitudine politica/ Marxism cultural, Dezinformari, hoaxuri, diversiuni, manipulari, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Rusia, Servicii secrete

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la ““AMENINTAREA RUSEASCA”. Horatiu Pepine despre MANIPULAREA IDEOLOGICA a “pericolului rusesc” de catre FRONTUL SECULARIST si GRUPURILE DE INTERESE/ Alte reactii ale sustinatorilor familiei Bodnariu la aberatiile Alinei Mungiu-Pippidi: NU PUTIN A INVENTAT FAMILIA NATURALA SI DREPTUL COPIILOR DE A CRESTE IN EA!/ “Komisarii sovietici ar fi mici copii față de acest monstru de intoleranță și ideologie tâmpă. După ce ne-ar dărâma bisericile, ne-ar confisca pruncii, ne-ar vârî lesa securistă direct în creier…”

  1. Valeu !Tine-ma Doamne ! Se ciuruiesc brontozaurii .

  2. Pingback: ACUZATII GRAVE: copiii familiilor BODNARIU si NAN s-au prezentat cu LEZIUNI FIZICE la intalnirea cu parintii lor. “BARNEVERNET URMARESTE SUBMINAREA SISTEMATICA A AUTORITATII PARINTILOR”/ Un alt abuz incredibil al Norvegiei: ROMÂNCA CE A CASTI
  3. Pingback: ACUZATII GRAVE: copiii familiilor BODNARIU si NAN s-au prezentat cu LEZIUNI la intalnirea cu parintii lor. “BARNEVERNET URMARESTE SUBMINAREA SISTEMATICA A AUTORITATII PARINTILOR”/ Un alt abuz incredibil al Norvegiei: ROMÂNCA CE A CASTIGAT PRO
  4. “Cu banii lui Soros a reușit să realizeze în România adevărate rețele prin care brandul de țară al României să scadă, pentru că e mai ieftin să cumperi fabrici într-o țară cu imagine proastă, iar românilor le vine mai greu să-și ceară drepturile în fața corporațiilor când li se spune, de către ai lor, că sunt nepregătiți, corupți și leneși.
    Mungiu Pippidi nu s-a mărginit doar la a denigra România și pe români în articolele și interviurile ei. Nu! Ea a continuat, ajutată de banii lui Soros, să promoveze în cinematografia europeană niște regizori cu accente profund anti-românești.”
    […]

    Sursa: http://gandeste.org/general/cersetoria-intelectuala-o-forma-abjecta-de-denigrare-a-romaniei/65669

  5. Pingback: Bestiar de idei staliniste: UN ACTIVIST SECULARIST CERE SRI MONITORIZAREA ACTIVITATII “RADICALIZATE” A ORTODOXIEI | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: PROTEST GLOBAL IMPOTRIVA BARNEVERNET SI PENTRU FAMILIILE BODNARIU SI ALTII/ Cazul Bodnariu a ajuns si la BBC. Reportaj critic fata de PROTECTIA COPILULUI din tara scandinava. SPECIALISTI NORVEGIENI PROTESTEAZA FATA DE PRACTICILE BARNEVERNET/ “Biseri
  7. Pingback: GEORGE ALEXANDER – discursul protest fata de BARNEVERNET, MASINA DE RAPIT COPII: “Nu putem permite să se mai facă EXPERIMENTE pe Oameni! Pe copii si pe părinți nevinovați!”/ AGENTII BARNEVERNET SUNT DERANJATI DE RUGACIUNILE DE LA MASA LA RE
  8. Pingback: SE INTAMPLA SI IN MAREA BRITANIE. Un român acuza autoritatile britanie ca i-au luat copiii spre ADOPTIE UNUI CUPLU HOMOSEXUAL/ ORORILE BARNEVERNET CONTINUA: nou-nascut RAPIT de la mama sa IMEDIAT DUPA NASTERE, FARA AVERTISMENT! | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: SE INTAMPLA SI IN MAREA BRITANIE. Un român acuza autoritatile britanice ca i-au luat copiii spre ADOPTIE UNUI CUPLU HOMOSEXUAL/ ORORILE BARNEVERNET CONTINUA: nou-nascut RAPIT de la mama sa IMEDIAT DUPA NASTERE, FARA AVERTISMENT! | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: SE INTAMPLA SI IN MAREA BRITANIE. Românul Florin Barbu acuza autoritatile britanice ca i-au luat copiii spre ADOPTIE UNUI CUPLU HOMOSEXUAL (video)/ ORORILE BARNEVERNET CONTINUA: nou-nascut RAPIT de la mama sa IMEDIAT DUPA NASTERE, FARA AVERTISMENT!/ Geor
  11. Pingback: FAMILIA NAN A PIERDUT PROCESUL… “Ce ṣanse are omul, singur în fața Sistemului, când i se iau copiii?”/ COPIII NOȘTRI ÎN ÎNCHISORILE LOR – cartea manifest a lui George Alexander | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: SCENA TRUCATA. Cand guvernele nu mai reprezinta natiunile, iar MASS-MEDIA se transforma in mijloace de SUPRAVEGHERE si CONTROL SOCIAL | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: PROPAGANDA RUSA IN ROMÂNIA - adevaruri si mituri
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare