Primarul PNL al Iașilor, Mihai Chirica, a declarat ieri că „pelerinajul, într-o formă controlată împreună cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, se va face nu după buletin, ci după starea de sănătate, de vaccinare.” Afirmația lui hazardată a fost dublată seara la TVR de premierul Florin Cîțu, care a declarat că pelerinii care doresc să intre în biserică ar trebui, teoretic, să prezinte dovada vaccinării sau a trecerii prin boală.
Articole cu eticheta (tag): Mitropolia Moldovei
Protest la Iași, în fața Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Câteva sute de persoane s-au adunat vineri seară, nemulțumite de interdicțiile impuse de autorități la pelerinajul Sfintei Parascheva. Oamenii spun rugăciuni și cântă cântece religioase.
După binecuvântare, Părintele Patriarh Daniel a ținut un cuvânt de învățătură cu titlul „Unitatea de credință și de neam se întărește prin lumina și rugăciunile sfinților”. A prezentat atât viața și activitatea celor doi sfinți, cât și importanța acestui moment în istoria Bisericii Ortodoxe Române. „Sfinții sunt cu adevărat vii, iar vii sunt sfinții”, a spus Preafericirea Sa, care a completat: „Fără sfințenie, nimeni nu va vedea pe Dumnezeu, iar fără sfinți nimeni nu va înțelege pe deplin ce este Biserica”.
În mesajul publicat de Doxologia, Mitropolitul Teofan numește acțiunile MPV 2018 „procesiuni dedicate vieții” și „o mărturisire a valorilor familiei așa cum a lăsat-o Dumnezeu să fie: tatăl, mama și pruncii lor”. „Procesiunea va fi pe de o parte rugăciune adresată lui Dumnezeu să ocrotească ceea ce avem mai scump pe pământ, și anume familia și viața atât de legată de taina familiei, iar pe de altă parte o chemare adresată mai marilor zilei să asculte glasul poporului atașat în profunzimea sa valorilor familiei”.
p Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, și a Sfântului Gheorghe Pelerinul – comunicat de presă – Duminică, 25 martie a.c., de sărbătoarea Bunei Vestiri, va avea loc la Iași Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului …
Purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, Vasile Banescu, a declarat, sambata, pentru News.ro, ca Sinodul BOR “va analiza si sanctiona ferm orice caz major de imoralitate aparut in randul clerului inalt”, adaugand ca preotii implicati in scandalurile publice din ultima perioada, “de crasa imoralitate”, trebuie “sa-si asume situatiile scandaloase in care au ajuns, sa se autosuspende din functiile pe care le au, daca stiu ca sunt cu adevarat vinovati, si sa nu faca un si mai mare rau Bisericii care le-a acordat candva increderea si o misiune la inaltimea careia nu s-au putut ridica”.
De asemenea, cinci familii – atât din dreapta, cât și din stânga Prutului –, binecuvântate de Dumnezeu cu mulți copii au primit de la Înaltpreasfințitul Teofan cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucuvinei, „Crucea Moldavă” pentru mireni. „Pentru pruncii pe care i-au născut și educat așa cum se cuvine, îi cinstim pe acești vrednici părinți, și cinstim prin ei pe toți tații și mamele născătoare de prunci, care sunt prelungirea Mâinilor creatoare ale lui Dumnezeu. Părinții aceștia și cei asemenea lor ne spun că nu există o demnitate mai aleasă și mai înaltă decât demnitatea de tată și de mamă, de soț și soție. Nici un alt rang, carieră sau distincție nu poate fi mai presus” a precizat IPS Teofan.
Ramane raspunsul Pr. Constantin Sturzu: “Preotul a fost depus din treapta. Nu mai poate sluji ca preot. Nu este o decizie definitiva. De altfel, preotul a si facut recurs. Motivele pentru care a fost judecat sunt cu totul altele. Sunt motive de ordin canonic, liturgic si administrativ care s-au acumulat in timp.” Avand in vedere, insa, ca publicul a inteles ca problema au fost avorturile, vaccinarile si cardurile, asa cum au declarat cei de la spital, asa cum a raspuns insusi parintele Scurtu, atunci aceasta declaratie nu este de ajuns. Mitropolia trebuie sa comunice clar motivele reale, daca sunt altele, pentru a nu exista ambiguitati care pot sminti lumea.
Remarcam faptul ca, daca la greci se discuta in Simpozioane asumate de mai multe mitropolii despre Sinodul Panortodox, daca la rusi exista tot felul de luari de pozitie si raspunruri, la noi pare ca e liniste si buna pace. Lucru care, in sine, nu ar fi rau, daca nu ar fi vorba despre trista “strategie” a batistei pe tambal sau a ignorarii cu superbie a riscurilor legate de consecintele deciziilor de la Sinodul Panortodox din iunie. Trebuie sa fie foarte clar ca, daca va exista o contra-reactie puternica la respectivele decizii, daca vor exista ruperi ale comuniunii ale unor diferite mitropolii si diferiti episcopi care nu vor accepta deciziile Sinodului Panortodox, cu siguranta acestea se vor repercuta si in BOR.
Sfantul Apostol Pavel, intr-una din scrierile sale, spune ca noua, crestinilor, ne-a fost dat nu numai sa credem in Hristos ci si sa suferim pentru El, sa patimim pentru El, iar marele duhovnic de la malul marii, parintele Arsenie, spunea ca Dumnezeu asteapta de la noi sa fim nu doar oameni smeriti si rugatori, ci oameni marturisitori si aparatori ai credintei. Iar marele marturisitor din inchisori, Valeriu Gafencu, afirma in vremea aceea, in vremea anilor ’50, ca noi crestinii suntem chemati sa facem parte din poporul lui Dumnezeu si sa aparam poporul lui Dumnezeu nu doar prin rugaciune, post si pomeni, ci si prin marturisire, indrazneala, curaj si lupta.
Cum “astept Invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie”? Doxologia: Săptămâna Sfintelor Pătimiri în imnele poetice ale Bisericii – Sfânta şi Marea Joi „Din ospăţul Stăpânului şi din masa cea nemuritoare, veniţi credincioşii la loc înalt cu gânduri …
Doxologia: Comunicat de presă – Şedinţa Sinodului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei 20 martie 2014 În ziua de 20 martie 2014, la reședința mitropolitană din Iași, s-a întrunit, în şedinţă de lucru, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, sub preşedinţia IPS …
“OMUL PACATUIESTE, IAR DOMNUL HRISTOS SE RASTIGNESTE PENTRU EL” – Cuvant al Mitropolitului Teofan catre tinerii din tabara de la Nemtisor, 28 iulie 2013 – *** „Cerul de la Nemțișor a fost și va rămâne foarte aproape de noi” Tabăra …
UPDATE: In Profunzime: S-a imbunat Sinodul? Politicienii sunt atentionati si nu excomunicati S-a imbunat Sinodul? La doar cateva ore dupa ce au publicat decizia Sinodului, pe site-ul Mitropoliei a aparut o dezmintire. Cu toate ca in comunicatul plasat de dimineata …
Doxologia [protos. Hrisostom Rădășanu]: 10 zile în Sfântul Munte. Pelerinajul IPS Teofan, însoţit de directorii Seminariilor teologice din Moldova, în Grădina Maicii Domnului Sfântul Munte al Athosului s-a dovedit a fi dintotdeauna o gazdă bună și primitoare cu cei care …
Doxologia: Slujbă arhierească la Mănăstirea Petru Vodă Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a Mănăstirii Petru …
Acum exact o luna aparea o dezvaluire a unei realitati flagrante si neinfirmate de nimeni: La ziarul “ADEVARUL” se cerea angajatilor sa scormoneasca dupa orice fel de SCANDALURI CU PREOTI, DE PREFERINTA… SEXUALE Ei bine, ziarul lui Dinu Patriciu parca …
…si stransoarea bratului religios al Imperiului Rus pe dupa gatul Moldovei Financiarul: Vizita Patriarhului Kirill, în atenţia presei de la Chişinău Vizita patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse în Republica Moldova este în atenţia presei de peste Prut de joi (06 octombrie …
Basilica: Patriarhia Română nu este instituţie de stat Biroul de presă al Patriarhiei Române ne informează: În legătură cu materialul de presă intitulat Căpitanul Zelea Codreanu renaşte pe You Tube cu voia duhovnicului Iustin Pârvu, apărut sub semnătura domnului Vlad …
EvZ: “Căpitanul” renaşte pe YouTube cu voia duhovnicului Iustin Pârvu | VIDEO DOSAR/Imaginile, sub lupa procurorilor “Săptămâna trecută, am primit o sesizare de la Muzeul Holocaustului din Washington legată de evenimentele de la Mănăstirea Petru Vodă, pe care, potrivit procedurii, …
Despre noua tragedie ce a lovit familia preotilor Mihoc in ziua de Craciun (Stiri si recomandari pe teme religioase 7- 12 ianuarie 2011) Parintele Savatie Bastovoi: Semne bune anul are: Mitropolia Moldovei propune canonizarea marturisitorului Valeriu Gafencu Mitropolia Chişinăului şi …