The kids are NOT OK. O serie de studii arata: CASATORIILE HOMOSEXUALE VICTIMIZEAZA COPIII/ TRANSGENDERISM INCA DE LA GRADINITA – in statul Washington/ Scrisoare deschisa catre sustinatorii casatoriilor homosexuale/ Ultima frontiera: TRANSPECIISMUL – OAMENII CARE SE CRED ANIMALE

• Cultura vietii:

Copilul crește cel mai bine într-o familie cu o mamă și un tată, căsătoriți. Studiu efectuat în Canada demontează teoria „lipsei de diferențe” între cuplurile heterosexuale și cele homosexuale

Un studiu academic arată că este important pentru copii să fie crescuți de o mamă și de un tată, căsătoriți. Copiilor crescuți de cupluri de același sex și celor crescuți de un singur părinte nu le este la fel de bine. O recenzie a studiului a fost realizată de Mark Regnerus, profesor de sociologie la Universitatea din Texas, Austin. Dr. Regnerus este și cercetător principal la Institutul Austin pentru Studiul Familiei și Culturii. Traducere și adaptare după The Public Discourse.

Un studiu bazat pe recensământul din Canada din 2011 sugerează că este important pentru copii să fie crescuți de mama și de tatăl lor, care să fie căsătoriți. Copiilor crescuți de cupluri de același sex nu le este la fel de bine.

Aceasta este, pentru științele sociale, o nouă și importantă dovadă referitoare la creșterea copiilor în cuplurile formate din persoane de același sex și la contribuția unică pe care mamele și tații o au în dezvoltarea copiilor. Un studiu apărut în Review of the Economics of the Household*, ce analizează date provenite de la un eșantion foarte mare de populație, arată că acei copii crescuți de cupluri cu parteneri de același sex au numai 65% șanse să devină absolvenți de liceu, comparativ cu copiii crescuți de cupluri cu parteneri de sex opus. Iar sexul contează și el: fetele întâmpină mai multe probleme decât băieții, rata de promovabilitate a fiicelor cuplurilor de homosexuali fiind extrem de scăzută.

Spre deosebire de studiile din Statele Unite, acesta evaluează un eșantion de 20% al recensământului canadian, țară în care cuplurile cu parteneri de același sex au acces la toate beneficiile fiscale și guvernamentale începând din 1997, având și drept de căsătorie din 2005. În timp ce, în cadrul recensământului american, numărul gospodăriilor formate din cupluri de același sex a trebuit să fie estimat în baza sexului și a numărului celor care s-au autodeclarat „capi de familie” , în cazul recensământului din Canada, tinerii adulți au fost întrebați: „Ești copilul unui cuplu cu parteneri de același sex căsătorit sau aflat într-o uniune civilă?” Autorul studiului, economistul Douglas Allen, arată că foarte mulți copii din Canada care trăiesc cu un cuplu unisex, trăiesc, de fapt, cu o mamă singură – constatare conformă cu cea formulată de New Family Structures Study. Allen a fost capabil să izoleze și să analizeze sute de copii ce trăiesc alături de cupluri de homosexuali, fie căsătorite, fie aflate în uniuni civile.

Astfel, studiul poate compara tinerii adulți ce au fost copii ai cuplurilor tradiționale, cu cei crescuți de familii mono-parentale sau de alte tipuri de cupluri. Allen are trei constatări importante:

„Copiii familiilor tradiționale au o rată de promovabilitate mult mai mare față de ceilalți; copiii crescuți de cupluri de lesbiene au o rată foarte mică de promovabilitate; copiii celorlalte patru tipuri de cupluri (uniune civilă, cuplu de bărbați, mame singure, tați singuri) au un nivel similar, aflat între cele două extreme.”

Luând în considerare modelele de regresie și seturile de variabile de control, Allen constată că performanțele sub standard nu pot fi atribuite prezenței scăzute la ore sau educației modeste a cuplurilor cu parteneri de același sex. Într-adevăr, părinții de același sex au fost caracterizați ca având un nivel mult mai ridicat al educației, iar copiii lor aveau mai multe șanse, chiar față de copiii proveniți din cupluri căsătorite de sex opus, de a fi înscriși la școală. Cu toate acestea, copiii cuplurilor de homosexuali sunt mult mai probabil de a avea probleme în terminarea studiilor.

Același lucru este valabil și pentru tinerii adulți foști copii crescuți în cadrul unor uniuni civile sau de către mame sau tați singuri, subliniind-se, astfel, pe baza unor eșantioane mari și de calitate ridicată, cât de puțin s-au schimbat datele în ultimele decenii. Familiile formate dintr-o mamă și un tată căsătoriți rămân „standardul de aur”pentru progresul copiilor în școală. Ceea ce este surprinzător în studiul canadian, este descoperirea că tinerii crescuți de cupluri de lesbiene s-au descurcat mai rău, în medie, chiar și față de cei crescuți de către părinți singuri.

Abilitatea de a diferenția efectele specifice sexului în cupluri de același sex este aspectul cu adevărat unic al studiului lui Allen. Acesta notează:

„Mixul specific de gen al gospodăriilor în care trăiesc cupluri de același sex creează o diferență dramatică în privința copiilor. Priviți cazul fetelor… Indiferent dacă ele mai locuiesc sau nu cu un cuplu de homosexuali, șansele absolvirii unui liceu sunt considerabil mai scăzute decât ale celor crescute în celelalte tipuri de familii. Astfel, fetele care locuiesc cu cupluri de același sex au doar 15% șanse de a absolvi liceul, comparativ cu fetele crescute în cupluri tradiționale.”

Așadar, deși copiii partenerilor de același sex au, per ansamblu, un parcurs mai rău, decalajul este împărțit inegal, dar se bazează pe combinația dintre sexul copilului si cel al părinților. Băieții sunt cei care au un parcurs mai bun, dacă sunt crescuți de un cuplu de bărbați homosexuali decât dacă sunt crescuți de un cuplu de femei lesbiene, fiind mai probabil ca aceștia să termine un liceu. Pentru fete, exact pe dos. Acest studiu subminează atât teoria lipsei de diferențe între între cuplurile heterosexuale și cele homosexuale, cât și afirmațiile conform cărora mamele și tații sunt interschimbabili. NU, NU sunt.

Fiecare studiu are limitările lui, iar acesta nu este o excepție: el nu are posibilitatea de a urmări istoricul copiilor în cadrul familiei. De asemenea, nu poate stabili circumstanțele nașterii copiilor a căror educație este evaluată: sunt ei produsul unei uniuni heterosexuale, sunt adoptați, sunt produsul unei metode de reproducere asistate sau sunt născuți prin cezariană? Recensământul nu a făcut diferența între cuplurile de homosexuali căsătorite și cele cu parteneri de același sex aflați în uniune civilă.

Cu toate acestea, limitările acestei cercetări sunt modeste față de punctele sale forte: analiza riguroasă și aprofundată a unui set de date masiv, reprezentativ la nivel național, într-o țară care a susținut căsătoriile între parteneri de același sex și libera adopție pentru aceștia. Acesta este, pe cât se poate, un studiu ideal!

Acest studiu apare în completarea altor noi cercetări în domeniu, bazate pe studierea populației, multe dintre ele zdruncinând declarațiile cercetătorilor cu privire la egalitatea dintre familiile tradiționale căsătorite și cele cu parteneri de sex opus, susținute de către activiști și reflectate în procedurile judiciare legate de căsătoriile celor de același sex.

Se poate ca American Psychological Association și American Sociological Association(Asociația Psihologilor din America și Asociația Sociologilor din America) să fi fost prea încrezătoare și grăbite în a declara că nu există diferențe într-un domeniu nou de studiu, marcat de bazarea consecventă pe eșantioane foarte mici și nealeatorii? Posibil. Poate că a avea o mamă și un tată căsătoriți contează, în cele din urmă.

Copiii crescuți în cupluri cu „părinți” de același sex au mai multe șanse de a dezvolta depresii – studiu

Un nou studiu examinează riscul apariției depresiei, obezității și a altor consecințe în rândul adolescenților și tinerilor crescuți de cupluri cu parteneri de același sex. O recenzie a studiului a fost realizată de Mark Regnerus, profesor de sociologie la Universitatea din Texas, Austin. Dr. Regnerus este și cercetător principal la Institutul Austin pentru Studiul Familiei și Culturii. Traducere și adaptare după The Public Discourse, 29 iunie 2016.

Un nou studiu apărut la începutul acestei luni în publicațiaDepression Research and Treatment (Depresia – Cercetare și Tratament) aduce noi probe împotriva teoriei conform căreia copiii crescuți de cuplurile de același sex nu sunt diferiți de cei crescuți de cupluri tradiționale, la câteva luni după ce această teorie a fost proclamată în mod eronat șiprematur de către surse mass-media ca fiind „dovedită științific”.

Unul dintre cele mai convingătoare aspecte este acela că acest studiu este unul longitudinal, adică, un studiu în cadrul căruia au fost evaluate aceleași  persoane pe durata unei perioade lungi de timp. Într-adevăr, sursa studiului National Longitudinal Study for Adolescent Health (Studiul Longitudinal asupra Sănătății Adolescentului) este unul dintre cele mai impresionante, complete și costisitoare eforturi de cercetare prin observație ce se află în continuă desfășurare. Acesta nu este primul studiu care folosește informații provenite de la Studiul asupra SănătățiiAdolescentului pentru a testa teoria lipsei de diferențe dintre cele două categorii de copii, dar este primul care ajunge la concluzii diferite, în baza mai multor motive.

Profesorul Paul Sullins, autorul studiului, a constatat că în timpul adolescenței copiilor crescuți de cupluri de același sex au fost raportate mai puține cazuri de depresie comparativ cu numărul cazurilor de depresie întâlnite la copiii crescuți de cupluri formate din părinți de sex opus. Dar, în momentul în care studiul a ajuns în a patra fază – cea în care copiii deveniseră tineri adulți, cu vârste cuprinse între 24 și 32 de ani – proporția a fost inversată. Astfel, mai mult de jumătate din tineri, copii ai cuplurilor cu parteneri de același sex, au semnalat că trec printr-o depresie continuă, creșterea procentajului fiind una dramatică: de 33 de procente (de la 18 la 51 de procente). În același timp, procentul cazurilor de depresie la tinerii adulți crescuți de cupluri tradiționale a scăzut de la 22 de procente la sub 20.

Câteva alte constatări sunt de remarcat, de asemenea. Obezitatea a crescut în ambele grupuri, însă diferențele au devenit semnificative în timp: doar 31% dintre copiii familiilor tradiționale au dezvoltat obezitate, față de 72%, procentajul copiilor crescuți în cupluri de același sex. Deși mai puțini tineri adulți, copii ai cuplurilor de același sex, s-au simțit „distanți” față de unul sau ambii părinți în perioada de tineri adulți față de perioada adolescenței,  procentul acestora este unul extrem de mare: 73%, în scădere de la 93% în perioada adolescenței. Sentimentul de distanțare față de unul sau ambii părinți la copiii cuplurilor de sex opus a crescut și el, dar a pornit de la un nivel mult inferior: 36% în adolescență și 44% în timpul perioadei de tânăr adult).

Ca să fim sinceri, viața în cadrul familiei cu mamă si tată nu este armonioasă prin definiție. Cu toate acestea, este o recunoaștere a faptului că nu doar stabilitatea este cea care contează (deși, cu siguranță aceasta contează cel mai mult), ci și biologia, dragostea, diferența dintre sexe și modelarea.

Mai mult decât atât, copiii cu părinți de același sex au declarat că au fost „pălmuiți, loviți sau bătuți” de către unul dintre „părinți sau îngrijitori”, că li s-au spus cuvinte care le-au „rănit sentimentele sau i-au făcut să se simtă nedoriți sau neiubiți”,  ca au fost „atinși într-o manieră sexuală, forțați să își atingă părintele într-o manieră sexuală sau chiar să întrețină relații de natură intimă cu aceștia”.

Pentru a fi sincer, acest șir de evenimente traumatice mi se pare dezechilibrat prin diferența profundă dintre rănirea sentimentelor si molestarea copiilor. O anchetă ulterioară a relatat foarte puține semnalări referitoare la molestare în faza a patra.

Acest studiu nu este unul ireproșabil, așa cum niciun studiu nu este. Și îndrăznesc să spun că recentele aprecieri asupra datelor oferite de Studiul pentru Sănătate Națională făcute de către profesorul Sullins oferă o evaluare mai solidă a tezei referitoare la lipsa de diferențe decât cea a Studiului Pentru Sănătatea Adolescentului. O limitare cheie este mărimea eșantionului. Există doar 20 de respondenți cu părinți de același sex în acest proiect de colectare a datelor. Acest lucru face ca estimările referitoare la cuplurile de același sex ce apar in grafic să fie imprecise, dar nu subminează în niciun fel semnificația diferențelor dintre grupuri. Parte a motivului pentru care eșantionul este atât de mic este momentul începerii colectării datelor. În acel moment cuplurile de același sex erau neobișnuite, iar Studiul privind Noua Structura Familiei confirmă acest lucru, la fel ca șiStudiul pentru Sănătatea Adolescenților.

Am criticat rapid utilizarea acestui tip de studii cu eșantion mic în trecut și nu voi lăuda orbește rezultatele acestea, doar pentru că le consolidează pe cele ale Studiului privind Noua Structura a Familiei. Dar, mărimea eșantionului nu cade în vina autorului. De fapt, Sullins a constatat că peste jumătate din cazurile de cupluri de același sex folosite anterior în Studiul pentru Sănătatea Adolescentului și care au declarat că nu exista diferențe între copii, erau cupluri în care un părinte de sex opus era încă implicat în creșterea copiilor și de aceea a ales să renunțe la a le lua în considerare. Acest lucru a contat.

Există întrebări persistente. De ce numărul depresiilor crește brusc după adolescență? Acest lucru este deosebit de curios, având în vedere că „distanța” față de părinți s-a diminuat în comparație cu perioada adolescenței. De ce rata obezității este atât de mare? (Cu siguranță aceasta nu este imaginea croită de către mass-media pentru mișcarea parentală de același sex.) Autorul însuși susține că orice fel de răspunsuri ar fi pur speculative. De ce este acest studiu publicat într-un jurnal medical și nu într-o publicație referitoare la științele sociale? Nu pretind că aș cunoaște procesul, dar aș presupune că în loc să suporte natura tot mai politizată a evaluărilor din științele sociale, autorul preferă o cale care permite oamenilor de știință și publicului să examineze probele singuri, decât să aștepte un tipar ignorant pe care o publicație prestigioasă și bine plătită îl poate oferi față de studiile mult mai slabe.

Sullins apare ca un analist versatil, aplicând aceleași întrebări la mai multe seturi de date. L- am întâlnit și pot spune că motivațiile sale sunt asemănătoare cu ale mele: am văzut informațiile și suntem convinși că teza lipsei de diferențe nu poate fi susținută decât torturându-i. (Prin ascunderea poveștii din spatele seturilor de variabile de control sau, mai rău, prin ascunderea în spatele datelor păstrate private, la care nimeni nu are acces pentru a le examina.) Dar, asta este exact ceea ce a făcut mișcarea politică, hrănită de cercetători și condusă de Mass- Media. De ce a trebuit să se întâmple așa?

Din cine știe ce motiv, iar eu apreciez evaluările intelectuale ale fenomenului, există o tendință nepărtinitoare a americanilor de a trage concluzii etice din date empirice. Acest lucru contează foarte mult în cazul de față. Dar a discerne ce se întâmplă în cazul unei comunități mici și politizate, care luptă  pentru drepturi unice, este un proces plin de provocări. De aceea, bătălia asupra a ceea ce arată datele referitoare la copiii cuplurilor cu parteneri de același sex  a devenit o urgență incredibilă. Dacă cercetătorii științelor sociale ar putea dovedi că acești copii sunt cu toții bine, ar fi răspuns întrebării etice si legale referitoare la ce e de făcut mai departe. Fără supărare, acesta nu este modul în care europenii au ales să discearnă problema căsătoriilor persoanelor de același sex și a adopțiilor, ci a noastră, a americanilor. (O astfel de dispută empirică creează în prezent dezbateri privind controlul armelor.)

Știința socială  asupra creșterii copiilor în cuplurile de același sex va continua, dar, de vreme ce decizia Obergefell a „soluționat” problema juridică legată de căsători, încăierările vor fi minore în comparație cu sângele vărsat acum câțiva ani. Adevărul empiric nu mai este atât de amenințător în fața dorințelor unor adulți. Vulnerabilitatea copiilor, pe de cealaltă parte, nu a scăzut.

Fie că primesc un părinte din fiecare sau nu, copiii merită o mamă și un tată a căror dragoste, atât pentru ei, cât și a unuia fața de celălalt, să fie sursa vieții și a socializării lor.

În concluzia sa, Sullins conchide că: „Îngrijorarea bine intenționată pentru dezvăluirea informațiilor negative despre o minoritate stigmatizată nu justifică lăsarea copiilor fără sprijin într-un mediu care poate fi problematic sau periculos pentru demnitatea și siguranța lor.”

Statul Washington va preda transgender-ismul copiilor de grădiniță

Din toamna anului 2017, toate instituțiile publice de învățământ din statul american Washington vor începe să le predea copiilor, începând de la grădiniță, că „genul” este un „construct social” și că există „multe moduri de exprimare a genului”, ca parte a programei recent aprobate privind „identitatea personală”.

Unul dintre domeniile principale ale noilor standarde pedagogice privind educația pentru sănătate ale statului Washington este sănătatea sexuală. Componente ale acestora vor fi prezentate copiilor începând de la grădiniță, inclusiv ideea „identității personale de gen” și diferența dintre atingerile „sigure” și cele „nedorite”.

Noile standarde impun ca preșcolarilor să li se predea noțiunea conform căreia „există multe moduri de exprimare a genului”. Genul, după cum menționează Peter Hasson de la The Daily Caller (TDC), este definit în glosarul de termeni privind educația pentru sănătate al statului drept „un construct social bazat pe caracteristici emoționale, comportamentale și culturale asociate cu sexul biologic atribuit unei persoane”.Exprimarea de gen este definită de stat drept „modul în care o persoană își exprimă genul în exterior”.

În lecțiile privind atingerile „sigure” față de cele „nedorite”, statul îi va învăța pe preșcolari să „recunoască faptul că oamenii au dreptul să refuze să ofere sau să primească o atingere nedorită”. TDC nu a primit niciun răspuns la întrebarea adresată lui Nathan Olson, director de comunicare al Biroului Superintendentului pentru Instruire Publică (OSPI), respectiv dacă acest lucru înseamnă că preșcolarilor li se predă ideea de consimțământ sexual.

În clasa a III-a, copiii vor învăța că trebuie să respecte „identitatea de gen” autodeterminată a altora, ideea urmând a fi detaliată suplimentar în clasa a IV-a, când li se va preda cum să identifice „modul în care prietenii și familia pot influența ideile referitoare la rolurile, identitatea și exprimarea de gen”, precum și lecții privind prevenirea infecției cu HIV. În clasa a V-a, copiii vor fi învățați în ce moduri „mass media, societatea și cultura” influențează „constructul social” al „genului” și cum să „identifice adulți de încredere pentru a le adresa întrebări cu privire la identitatea de gen și orientarea sexuală”. În clasa a VII-a, elevilor li se va cere să distingă „între sexul biologic, identitatea de gen, exprimarea de gen și orientarea sexuală”.

În ciuda controversei masive din jurul ideilor aferente „identității de gen” în opoziție față de sexul biologic, OSPI a insistat că nu încearcă să le „impună sisteme de credință” copiilor prin standardele sale.

Olson a declarat pentru TDC:

„Standardele îi ajută pe elevi să se familiarizeze cu concepte considerate de experții în educație ca fiind esențial de știut pentru toți elevii. Standardele nu sunt utilizate pentru a impune sisteme de credință.”

Întrebat ce ar face o școală dacă un elev ar pica la o temă dată din cauză că se opune premiselor materialului predat, Olson a declarat: „nu știm exact” și că acest lucru este la latitudinea școlii.

Mai jos prezentăm capturi de ecran cu secțiunile privind „identitatea personală” și „relațiile sănătoase” ale standardelor de educație privind sănătatea sexuală pentru grădiniță până în clasa a V-a:

Preluare de pe Dailywire.com.

• Stiripentruviata: Scrisoare deschisă către politicieni, jurnaliști și cetățenii înclinați să susțină „căsătoriile” homosexuale

În legătură cu „drepturile homosexualilor (LGBT)”, mulți oameni de bună credință sunt sensibili la argumentul „libertății pentru toți” și „toleranței”, însă, după cum se va vedea în continuare, în Occident, unde persoanele LGBT au dobândit drepturi, situația ajunge exact invers, heterosexualii fiind aceia care se văd lipsiți de dreptul la o altă opinie și la propriul lor mod de viață, în toate statele lumii ajungându-se adesea la situații incredibile.

Așadar, de ce nu suntem de acord, noi, cei care alcătuim o mare majoritate din populația acestei țări, cu  „căsătoriile” homosexuale? Nu pentru că am fi niște oameni răi, ci pentru că:

– Nu dorim ca, în grădinițe și în școli, copiii să fie victime ale propagandei LGBT, să învețe că homosexualitatea este doar o alternativă de viață; nu dorim ca, în concordanță cu „teoria gender”,copiii să fie încurajați să-și nege sexul biologic, insistându-se asupra lor să-și aleagă singuri sexul preferat (și să-și înceapă viața sexuală cât mai repede), așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în statele americane Masssachussets [1] și California [2] sau în Suedia [3], după ce „căsătoriile homosexuale” au devenit legale : [4]

– Nu dorim să se organizeze parade „gay” la grădinițe, ca de exemplu în Suedia : [5]

– Nu dorim ca părinții ce nu sunt de acord cu îndoctrinarea copiilor la școală, în legătură cu homosexualitatea și pornografia, să fie arestați, ca de exemplu în Germania [6], în Massachussets [7], în Canada  etc. – sau chiar să își piardă calitatea de părinte [8]

– Nu dorim  ca, o dată ce relațiile homosexuale vor fi declarate în mod oficial „normale”, sub protecția brațului armat al luptei împotriva „discriminării”, „homofobiei” etc., să asistăm la explozia unei propagande generalizate a homosexualității în societate și la alocarea de fonduri imense grupărilor activiste homosexuale, așa cum s-a întâmplat în statele aflate în respectiva situație : [1]

– Nu dorim să se legalizeze și adopțiile de copii de către cuplurile homosexuale, tot pe principiul (prost înțeles) al „nediscriminării” față de cuplurile heterosexuale – pas care deja a fost făcut în multe state în care s-au legalizat căsătoriile homosexuale [9]

– Nu dorim să asistăm la apariția unor întregi generații de tineri educați în „familie” încă de la început în spiritul homosexual, aceștia neputând fi apărați nici de instinctul matern și patern, nici de credința creștină sau măcar de codul moralei tradiționale ori de o cultură tradițională de reprimare a impulsurilor. [10] (studiu statistic : [11] )

– Nu dorim eliminarea din legislație și din actele oficiale a denumirilor de „mamă” și „tată” (pentru toți cetățenii!), denumiri care în noua „logică” ajung o ofensă la adresa diferitelor „minorități sexuale” – de exemplu, în Franța și Ontario certificatele de căsătorie menționează acum „partea A și partea B” în loc de „soț și soție”.

Apelative precum „mamă” și „tată”, „ziua mamei”, „el” sau „ea”, sunt eradicate în școlile din Canada, în legislația din Franța etc. : [8] , [12]

În statul Massachusetts cuvântul „sex” a fost înlocuit cu „identitate de gen”; comisia anti-discriminare din Massachusetts a amendat regulile și politicile pentru ca acestea să respecte schimbarea de la sex biologic la „identitatea de gen” : [13] , [1]

– Nu dorim să plătim amenzi ruinătoare dacă o persoană transgender consideră că nu i ne-am adresat cu apelativul potrivit : [14]

De exemplu, în Canada, odată cu legalizarea căsătoriilor homosexuale a devenit discriminatorie adresarea prin care se presupune că o persoană este bărbat, femeie sau heterosexual. Așadar este obligatoriu să se folosească apelative speciale care să nu trimită la gen, în funcție de un curriculum special oficial : [8]

– Nu dorim ca, în calitate de simpli cetățeni, să fim amendați, concediați, obligați să participăm la cursuri de reeducare forțată sau să fim chiar închiși dacă vom fi puși în situația de a afirma ceea ce credem – că „mariajele homosexuale” nu sunt bune, că homosexualitatea nu este ceva bun sau sănătos, că este un păcat sau că este imorală -, așa cum s-a întâmplat în Occident în numeroase cazuri: [15] , [16] , [17] , [18] , [1] (în Franța un bărbat a fost amendat până și pentru că a purtat un tricou care avea imprimat pe el o familie formată dintr-un bărbat și o femeie! : [19] ).

– Nu dorim nici ca persoanelor juridice private (hotelieri, cofetari, florari, fotografi, consilieri privați etc.) care au refuzat să aibă relații comerciale cu persoanele ce fac propagandă homosexuală să fie amendate, obligate să participe la cursuri de reeducare forțată sau să fie închise, așa cum s-a întâmplat în Occident în numeroase cazuri (Canada, Anglia, New Mexico și alte state americane etc.) : [8] , [15] , [20] , [21] , [22] ,  [23]

– Nu dorim să se impună și la noi, prin lege, accesul bărbaților care declară că se cred femei (transsexualii – „T”-ul din LGBT”) la toaletele, dușurile și vestiarele femeilor, inclusiv în unitățile școlare, așa cum se întâmplă deja în SUA, începând cu 13 mai 2016 : [24] Acest lucru a început în statul Massachusetts, în care se legalizaseră căsătoriile homosexuale cu mai mulți ani în urmă : [25]

– Nu dorim sancționarea preoților care afirmă că homosexualitatea nu este bună sau este un păcat, așa cum s-a întâmplat în multe state, printre care Suedia, Marea Britanie, Tasmania : [ 26] , [27] , [28]

– Nu dorim obligarea prin lege a bisericilor să cunune religios cuplurile de homosexuali în biserică, așa cum se întâmplă în Danemarca, prin aceasta forțându-se dizolvarea bisericii [29] ; nu dorim nici sancționarea preoților care refuză să împărtășească cu sfintele taine persoanele LGBT, ca de exemplu în statul Maryland din SUA : [30] , [31]

– Nu dorim nici ca bisericile sau organizațiile religioase să fie obligate prin lege, cu riscul de a fi desființate, să angajeze homosexuali sau să ofere înspre adopție copii cuplurilor homosexuale, precum în Marea Britanie sau SUA : [32] , [33] , [1]

– Nu dorim ca, pe aceeași logică să se legalizeze (și deja se fac pași în acest sens) o serie întreagă de alte deviații sexuale „nedreptățite” și denumite „tabuuri”, precum: POLIGAMIA, INCESTUL, ZOOFILIA, PEDOFILIA, NECROFILIA etc. Argumentele pro sunt aceleași: „iubirea” și „nefericirea” celor ce nu se pot căsători oficial în diverse moduri deviante.

Astfel:

– în legătură cu   poligamia, deja în Brazilia a avut loc o astfel de „„căsătorie”, pe aceeași bază juridică ca și „căsătoriile” între persoane de același sex : [34]

– deja, în Vancouver, Canada, un copil poate avea trei persoane ca părinți recunoscuți oficial, iar în Marea Britanie, un copil poate fi procreat oficial de  trei părinți: [35] , [36]

– cu aceleași argumente, eliminându-se morala, se fac pași și în favoarea INCESTULUI : [37] , [38] , [39]

– țările care au recunoscut așa-zisele căsătorii între persoane de același sex admit acum oficial existența unui grup legal de lobby pedofil: [40]

– De asemenea, după ce, la presiunea lobby-ului homosexual, Asociația Americană de Psihologie a legitimat homosexualitatea, în ultimul său raport, pregătit îndelung, a trecut PEDOFILIA la capitolul „orientări sexuale”, revenind apoi, parțial, la presiunea mediilor conservatoare : [41]

– alți pași înspre „dezincriminarea pedofiliei”, în Canada : [42]

– de asemenea, în „lumea civilizată” se fac pași înainte și înspre ZOOFILIE : [43]

– După trans-genderi, acum și „OAMENII-CÂINE” (oamenii care se cred câini – sau pisici – etc. – care țin și ei de „T”-UL DIN LGBT”!) vor „drepturi egale” – și, în aceeași logică, în statele care îi iau în serios, cu prețul propriei lor disoluții, le vor avea! În definitiv, dacă este legal, legitim și încurajat ca un bărbat să pretindă că este femeie, de ce n-ar fi posibil să „fie” un câine? Dacă divorțul de realitate este norma și ceea ce contează este doar fantasma din mintea unora, firește că această fantasmă poate lua formele cele mai aberante! [44]

În concluzie,

Având în vedere evenimentele petrecute în țările care au legalizat căsătoriile homosexuale, este evident că problema nu se mai poate pune în termenii clasici, nu se mai poate spune că este vorba de o luptă pentru o mai mare libertate a homosexualilor.

În realitate este vorba despre a schimba legea/ordinea socială după care TOȚI cetățenii unui stat trebuie să se ghideze. Odată instituită o stare de fapt prin lege, orice refuz de a se plia la ea a cetățenilor, orice limitare, ba chiar orice critică vor fi sancționate de către stat, deoarece vor face atingere legii.

Având în vedere toate aceste abuzuri pe care le-am văzut mai sus, toată această oprimare a oamenilor care aleg să rămână normali și morali, ne întrebăm: aceasta este „iubirea homosexualilor, care învinge” și „toleranța” lor? Această dictatură LGBT se dorește a fi o libertate mai cuprinzătoare decât cea „retrogradă”, care a dăinuit în întreaga lume până acum câțiva ani?

Și de ce oare oare mass-media nu spune nimic despre aceste efecte dictatoriale asupra cetățenilor obișnuiți?

În realitate, legalizarea căsătoriilor homosexuale nu reprezintă preocuparea infimei minorități a homosexualilor, ci agenda unor ONG-uri obscure (fără nicio reprezentativitate la nivelul populației), prezente în aproape toate statele lumii civilizate și finanțate din exterior, de a impune schimbarea forțată, la 180 de grade, a noțiunii de om.

Dar nu numai homosexualii beneficiază de un lobby mondial uriaș, ci întreaga manifestare LGBT, ale căror ramificări sunt nesfârșite, deoarece se bazează pe ceea ce poate afirma oricine că se crede, și omul se poate crede, teoretic, orice! În orice caz, după cum am putut vedea în cazurile de mai sus, această mișcare mondială a început deja să elimine forțat din societate raportarea la genurile biologice naturale.

Observăm, din dovezile prezentate, că, o dată cu recunoașterea legală a cuplurilor de homosexuali, pe aceeași logică de argumentație superficială nu va mai putea fi oprită acceptarea (și impunerea prin lege!) în societate a niciunei manifestări, oricât ar fi ea de reprobabilă și imorală.

Degringolada socială care ar urma în țara noastră poate fi oprită numai prin neacordarea niciunui „drept” în plus pentru persoanele LGBT și prin menționarea în Constituție a faptului că o căsătorie nu poate avea loc decât între un bărbat și o femeie, așa cum au cerut sub semnătură un număr de 3 milioane de români în primăvara acestui an. [45]

Nu va fi un caz fără precedent, de vreme ce, în Europa, un număr de 17 state (întâmplător, vecine cu România: Italia, Polonia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia, Serbia, Muntenegru, Croația, Ucraina, Belarus, Macedonia, Bulgaria, Moldova, Armenia, Azerbaidjan.) – iar în lume, o largă majoritate a statelor – definesc căsătoria ca uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, în Constituție.

Semnat:

Un cetățean anonim dintre cei #3milioane, deoarece a spune adevărul, a apăra morala, ordinea socială și siguranța generațiilor următoare a devenit, în zilele noastre, un delict.

Surse: […]/ integral pe stiripentruviata.ro

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

www.alianta-familiilor.ro

Homosexualii Romaniei si aliatii lor din afara Romaniei deja s-au pozitionat in Curtea Constitutionala impotriva proiectului de revizuire cu memorii prin care cauta sa convinga ca familia si casatoria naturala sunt fara rost si ca discrimineaza impotriva lor. Un lucru fundamental pe care Curtea Constitutionala si parlamentarii Romaniei trebuie sa-l inteleaga este ca peste tot unde casatoriile homosexuale au fost legalizate impactul lor social a fost distrugator. Confidenta tinerilor in familie si institutia casatoriei a scazut vertiginos, tinerii devin tot mai ambivalenti fata de casatorie si familie, libertatea religioasa e in conflict cu drepturile homosexualilor, tribunalele interne si cele internationale tind sa avantajeze drepturile homosexualilor in detrimentul libertatii religioase si de constiinta, indoctrinarea in homosexualitate si promiscuitatea sexuala devine tot mai pronuntata in scolile occidentale, iar confuzia sexuala si de gen a atins proportii alarmante in rindurile tinerilor occidentali. De ce, atunci, sa fie Curtea Constitutionala influentata sa ia o decizie care inevitabil va duce societatea romana in aceasi directie? Nadajduim, insa, ca decizia Curtii va respecta vointa milioanelor de romani care au semnat pentru ca decizia finala privind casatoria ca institutie sa fie decisa de ei, de cetateni, nu de politicieni ori tribunale.

Astazi elaboram asupra unui motiv in plus pentru care casatoriile homosexuale nu trebuie legalizate. Ele nu au nimic de a face cu egalitatea, nediscriminarea ori cu dreptul la casatorie. Acolo unde au fost legalizate, casatoriile homosexuale au victimizat si continua sa victimizeze copiii. Legalizrea casatoriilor homosexuale ainstitutionalizat, de fapt, un stil de viata fara nici o valoare sociala caracterizat doar prin efecte negative. Victimizarea copiilor in “familiile” homosexuale e un subiect rar discutat, nu e la moda, iar atunci cind e pus in discutie, zgomotul si propaganda homosexualilor previn o discutie lucida si rationala a subiectului. Din fericire, in ultimii ani un numar in crestere de studii sociologice au fost publicate care dovedesc adevarul incontestabil ca asa numitele “familii” homosexuale vatama copiii. Acest adevar incontestabil ar trebui sa fie cel mai convingator argument impotriva legalizarii casatoriilor homosexuale. Ce castiga societatea din legiferarea unei institutii care, asa cum a fost dovedit, victimizeaza copiii, le cauzeaza confuzie sexuala, si le incetineste dezvoltarea intelectuala, morala si autostima? 

Sociologii isi pronunta sentinta

Dintre sociologii occidentali care au studiat si publicat extensiv privind impactul casatoriilor homosexuale asupra copiilor, s-au impus doi sociologi americani, Mark Regnerus, catolic, profesor de sociologie la Universitatea din Texas (University of Texas, Austin), si Paul Sullins, catolic, profesor de sociologie la Universitatea Catolica a Americii din Washington (Catholic University of America).

Mark Regnerus si-a publicat studiul in 2012 in Social Science Research, cu titlul How different are the adult children of parents who have same-sex relationships? Findings from the New Family Study. (“Cit de diferiti sunt adultii crescuti ca minori de parinti in relatii cu persoane de acelasi sex? Datele unui nou studiu”). Studiul e publicat la paginile 752-770 si l-am comentat deja in 2012 cind a fost publicat.

Paul Sullins si-a publicat primul studiu in 2014 iar al doilea recent, in iunie anul acesta. Inainte de ei au scris si alti sociologi dar la o vreme cind interesul in subiect era mult mai scazut iar miza mult mai mica. Odata, insa,  ce tribunalele au devenit cimpuri de batalie pentru recunoasterea unui drept la casatorii homosexuale, sociologi de ambele parti ale subiectului au inceput sa scrie cu zel si agresiv incercind as inflenteze tribunalele, opinia publica, jurnalistii si lumea intelectuala. Unii au depus marturii de expertiza in tribunale pentru a influenta o decizie favorabila pentru homosexuali. Iar in 2012 dupa ce Regnerus a publicat cel mai influent studiu privind subiectul facut pina atunci, intelectuali pro-homosexuali s-au raliat impotriva lui, l-au discreditat si au cerut sa fie exclus din organizatiile academice din care facea parte, inclusiv din universitate, dar fara succes. Investigatiile lansate impotriva lui Regnerus si a studiului lui nu au revelat nicio iregularitate. 

Studiul lui Regnerus

Importanta enorma a studiului lui Regnerus (2012) nu poate fi exagerata. Contine o bogatie imensa de date privind impactul nefast al casatoriilor homosexuale asupra copiilor, si face referinta la o multime de studii publicate in anii 90 privind copiii crescuti de cupluri homosexuale inca inainte de legalizarea casatoriilor homosexuale. E remarcabil ca rezultatele studiilor anilor 90 sunt identice cu rezultatele studiilor publicate 20 de ani mai tarziu. Studiile acestea denota urmatoarele consecinte.

O intrebare care ne preocupa pe toti este daca copiii crescuti de homosexuali tind sa devina si ei homosexuali. Din nefericire, rapunsul la aceasta intrebare, dat de aceste studii, este afirmativ – copiii crescuti de homosexuali tind spre un stil de viata homosexual ca adulti. In timp ce doar 61% dintre copiii crescuti de homosexuali se identifica ca heterosexuali ca adulti, 90% dintre copiii crescuti de parinti de sex opus se identifica ca fiind heterosexuali ca adulti. Un alt studiu, publicat in 1997, indica ca 71% dintre copiii crescuti de homosexuali se identificau ca adulti ca fiind heterosexuali. (Pagina 762)

Un impact similar, dar la fel de negativ, este nivelul ridicat de asexualitate al copiilor crescuti de homosexuali. Asexualitatea e starea de indiferenta fata de sex a copiilor. Adica copiii nu dezvolta un interes in relatii sexuale, nici cu persoane de acelasi sex nici cu persoane de sex opus. De exemplu, studiile anilor 90 reflectau ca 4.1% dintre fetele crescute de lesbiene indicau ca nu erau interesate de fel in relatii sexuale, in comparartie cu doar 0.5% la fetele crescute de parintii de sex opus. (Pagina 762) 

Promiscuitatea e mai ridicata la copiii crescuti de homosexuali iar monogamia nu e o valoare de interes. Conform studiilor anilor 90, la cuplurile heterosexuale incidenta relatiilor sexuale in afara relatiilor monogame era de 13%, iar la copiii crescuti de homosexuali de 43%. In alte cuvinte 43% dintre copiii crescuti de homosexuali au intretinut, ca adulti, relatii sexuale cu persoane terte. (Pagina 763) 

Promiscuitatea e deasemenea mult mai pronuntata la parintii homosexuali decit la parintii heterosexuali. Fetele crescute de mame lesbiene au raportat, in medie, de-a lungul vietii, relatii sexuale cu inca o partenera lesbiana, cit si cu (curios zicem noi) patru barbati. In contrast, fetele crescute de mame heterosexuale au raport o incidenta de doar 0.22 de relatii sexuale cu alte femei, si 2.79 de relatii sexuale cu mai mult de un singur barbat. La fel, baietii crescuti de homosexuali au raportat de-a lungul vietii, in medie, relatii sexuale cu 3.46 de femei si cu 1.48 de barbati. In contrast, baietii crescuti de heterosexuali au raportat, tot in medie, relatii sexuale de-a lungul vietii cu 2.70 de femei si 0.20 de barbati. (Pagina 763)

Violenta sexuala si abuzul sexual sunt mai frecvente la copiii crescuti de homosexuali decit la cei crescuti de heterosexuali. Un studiu publicat in 2011 indica ca 23% dintre copiii crescuti de femei lesbiene au suferit victimizare ori  abuz sexual, in comparatie cu doar 2% dintre copiii crescuti de heterosexuali. Un alt studiu punea incidenta victimizarii sexuale la copiii crescuti de lesbiene la 31% dintre respondenti si la 3% la copiii crescuti de parinti heterosexuali. Incidenta la copiii crescuti de cupluri de barbati homosexuali era de aproape 10%. (Paginile 762-763) 

Incidenta relatiilor sexuale fortate (“forced sex”) este deasemenea mult mai ridicata la copiii crescuti de homosexuali decit la copiii crescuti de heterosexuali. De exemplu, 31% dintre copiii crescuti de femei lesbiene au confirmat ca pe parcursul vietii au fost constransi sa intretina relatii sexuale impotriva vointei lor. Incidenta la copiii crescuti de barbati homosexuali a fost de 25%, iar la copiii crescuti de parinti heterosexuali de 8%.

Studiul lui Regnerus construieste pe studiile anilor si ajunge la urmatoarele concluzii proprii. Copiii crescuti de heterosexuali, confirma el, sunt cu mult inaintea copiilor crescuti de homosexuali in toate categoriile investigate. Sunt mai educati, au note mai bune la scoala, se bucura de mai multa acceptare intre colegii de scoala, sunt mai sanatosi, parintii lor castiga mai bine, relatiile parintilor lor sunt mai stabile, relatiile lor cu parintii lor sunt mai bune, sunt mai putin impulsivi, sunt mai mult atasati de parintii, fratii si surorile lor, sunt mai putin depresati, se simt mai fericiti. Criminalitatea e deasemenea mult mai redusa la copiii crescuti de heterosexuali, consumul de tutun, droguri si marijuana mai redus, abstinenta mai frecvent practicata, iar vizionarea televizorului mai redusa. 

Studiul lui Paul Sullins 2016

Titlul studiului lui Sullins e “Invisible Victims: Delayed Onset Depression among Adults with Same-Sex Parents (“Victime invizibile – depresia tardiva la adultii cu parinti de acelasi sex”), are 8 pagini, si a fost publicat de Hindwai Publishing Corporation luna trecuta. Paragrafele introductive ale studiului expun lacunele studiilor facute de sociologii prohomsexuali care opineaza ca nu exista diferente intre copiii crescuti de homosexuali si cei crescuti de heterosexuali. O deficienta a acestor studii, zice Sullins, este ca ele nu sunt longitudinale, adica nu analizeaza consecintele suferite de copii pe parcursul vietii. Unele sunt selective si se focalizeaza pe copiii crecuti de cupluri de homosexuali bogati (Australia) ori pe un grup relativ mic de repondenti. In contrast, studiul lui Sullins e longitudinal si include mii de copiii crescuti atit de heterosexuali cit si de homosexuali. Studiul e singurul de pina acuma care reflecta impactul stilului de viata homosexual al parintilor asupra copiilor odata ajunsi adulti. In alte cuvinte, studiul se focalizeaza pe adultii care ca minori au fost crescuti de homosexuali. Consecintele sunt distrugatoare. Sullins isi imparte studiul in doua grupuri, un grup format din minori intre 13 si 19 ani, si un grup format de adulti intre 24 si 32 de ani.

Principalele concluzii privind primul grup sunt urmatoarele: 21.8% dintre copiii crescuti de heterosexuali sufera de depresie, in comparatie cu 18.3% dintre copiii crescuti de homosexuali. Ideatia suicidara insa e mult mai ridicata la copiii crescuti de homosexuali. Doar 13.6% dintre copiii crescuti de heterosexuali s-au gaindit serios la sucid, in comparatie cu 43.5% dintre copiii crescuti de homosexuali. Anxietatea e mai ridicata la copiii crescuti de homosexuali (89.9%) in comparatie cu copiii crescuti de heterosexuali (56.9%). Simtamintele de instrainare de parinti sunt mai ridicate la copiii crescuti de homosexuali (93.2%) in comparatie cu copiii crescuti de heterosexuali (35.8%). Obezitatea e relativ scazuta la copiii crescuti de heterosexuali (13.8%) dar mult mai ridicata la copiii crescuti de homosexuali (30.8%). Abuzul copiilor crescuti de parinti heterosexuali (verbal, fizic ori sexual) e de 58.2% in comparatie cu 92% la copiii crescuti de cupluri homosexuale. (Pagina 3)

Concluziile studiului privind adultii crescuti de homosexuali sunt la fel de sombre. Incidenta depresiei e mai mica la adultii crescuti de parinti heterosexuali (19.7%) in comparatie cu adultii crescuti de parinti homosexuali (51%). Ideatia suicidara e de doar 7.1% la adultii crescuti de parinti heterosexuali dar de 30.1% la adultii crescuti de cupluri homosexuale. Doar 7% dintre adultii crescuti de parinti heterosexuali simt stigmatizare sociala, in comparartie cu 36.7% la adultii crescuti de homosexuali. Instrainarea de parinti e mai ridicata la adultii crescuti de homosexuali (72.6%), si mult mai scazuta la adultii crescuti de parinti heterosexuali (43.5%). De asemenea, obezitatea e mai ridicata la adultii crescuti de homosexuali (71.9%) si mai scazuta la adultii crescuti de heterosexuali (37.2%). (Pagina 3)

Putem vorbi de cauzalitate ori doar de corelativitate (corelatie) intre homosexualitatea parintilor  si situatia precara a copiilor lor ajunsi adulti? Sullins nu se pronunta, dar e clar ca stilul de viata al homosexualilor se reflecta in situatia mai putin avantajoasa social a copiilor lor cind acestia ajung adulti. Sullins citeaza studii conform carora in general homosexualii (mai ales lesbienele) sufera de depresie mai mult ca heterosexualii. Obesitatea e deasemenea mai pronuntata la homosexuali (in special la lesbiene) decit la heterosexuali. La fel, homosexualii au mai putina autostima decit heterosexualii, ceea ce se reflecta si in lipsa de autostima la copiii crescuti de ei.  Sentimentele de stigmatizare sunt deasemenea mai pronuntate la homosexuali decit la heterosexuali.  La fel violenta. Violenta domestica e mai ridicata la cuplurile homosexuale decit la cele heterosexuale, ceea ce se reflecta in nivele mai ridicate de violenta la copiii crescuti de cupluri homosexuale decit la copiii crescuti in familiile heterosexuale. (Pagina 5) Pe scurt, deci, se poate spune ca intr-o masura pronuntata copiii crescuti de homosexuali mostenesc stilul de viata mai putin sanatos al parintilor lor homosexuali. De ce, atunci, sa fie institutionalizate in Romania, or in alte parti ale lumii, casatoriile homosexuale, o practica sociala care victimizeaza si perpetueaza victimizarea copiilor?

TRANSPECIISMUL – ORI OMUL CARE SE SOCOTESTE ANIMAL