ROMÂNIA – INCERCUITA STRATEGIC/ Nicio reactie in fata politicii agresive si periculoase a UNGARIEI/ Scenariul ocuparii BUGEACULUI de catre RUSIA/ Incepe “MAREA REASEZARE” din ESTUL EUROPEI/ Ambasadorul Rusiei: VOM AVEA O REACTIE fata de prezenta NATO din România/ PRASTIILE LUI BASESCU

• Adevarul/ Serban Cioculescu: Doctrina Medvedev-Orban şi scenariul încercuirii strategice a României: poate veni salvarea dinspre Polonia?

Sâmbătă, pe 10 mai, premierul maghiar recent reconfirmat după o zdrobitoare victorie în alegerile parlamentare, Viktor Orban, a ieşit în lumina reflectoarelor cu o declaraţie voit şocantă. Mai exact a spus că maghiarii din statele vecine Ungariei („Europa Centrală”) au dreptul la autonomie, la dubla cetăţenie iar Ungaria veghează asupra lor constant.

Nimic nou, veţi spune, Orban e faimos pentru agitaţia etno-separatistă pe care o propagă de când e premier, printre maghiarii din România, Serbia şi Slovacia, partidul său Fidesz, e împănat de nostalgici după Ungaria Mare. Îi separă de radicalii din Jobbik doar intensitatea vocală a manifestărilor patriotarde şi metodele la care ar fi dispuşi să recurgă spre a îşi îndeplini visul. Jobbik nu e la guvernare deci poate acţiona şi iresponsabil, dar Fidesz e la guvernare şi trebuie să se auto-înfrâneze parţial. În rest, membrii lor sunt, în general, făcuţi cam din aceluaşi aluat.

Aşadar Orban a mai făcut declaraţii de tip iredentist şi a tablat pe voturile miilor de maghiari cu dublă cetăţenie, din statele vecine, care nu l-au dezamăgit, votându-l cu încredere, în majoritatea lor. Doar că de data asta a avut nefericita idee să spună că…e vorba şi de Ucraina. Acolo trăiesc cam două sute de mii de unguri, în Transcarpatia, urmaşi ai unor „austro-ungari” pe care Budapeste şi-i revendică în numele principiului autodeterminării naţionale, ştiind că Vladimir Putin nu i-ar dori probabil cetăţeni ai Federaţiei cu tentă imperială pe care o conduce în stil de ţar.

Aşadar, când toată Europa „atlantistă” se zbate să impună sancţiuni Rusiei, să ajute Ucraina să nu se destrame, să nu se federalizeze forţat, să nu fie invadată de Rusia, să organizeze în relativ calm alegerile de pe 25 mai, vine magnificul Orban şi dă cu bâta în moalele capului Bruxelles-ului, atingând prin ricoşeu şi SUA, Canada, pe toţi cei care se opun planurilor ruse. Însă lovitura atinge direct mai ales statele care au minorităţi maghiare, sugerându-le că Ungaria poate încerca să aplice reţeta Moscovei, ca să îşi atingă idealul geopolitic al refacerii unităţii maghiare într-un singur stat. Doctrinei Medvedev (pretinsul drept de a apăra cu armele etnicii ruşi din statele vecine, dacă sunt în pericol de genocid), aplicată de Moscova cu succes în cazul Georgiei şi acum al Ucrainei, îi corespunde „doctrina Orban”, cu precizarea că Ungaria nu are puterea militară şi economică a Rusiei, fiind un actor revizionist minor. Ungaria, actor revizionist, veţi spune? Păi nu este membru al UE şi NATO?

Ba da, dar aparteneţa la Occident nu pare să îi fi indus ideea de a renunţa la obsesia pentru graniţe, minorităţi, trauma legată de Trianon etc. Dacă Rusia va presa suficient de mult Ucraina încât să determine federalizarea rapidă, incontrolabilă (în sensul că regiunile vor scăpa aproape complet controlului Kievului şi prin dreptul de veto vor bloca deciziile majore de reformă şi modernizare a administraţiei ucrainene) şi va rezista sancţiunilor economice occidentale, care deja au determinat „fuga” a peste 100 de miliarde euro din economia rusă plus căderea rublei cu circa 30%, atunci Budapesta ar putea ajunge la concluzia că e indicat să folosească şi ea minorităţile maghiare din statele vecine spre a forţa episoade insurecţionale, urmate de represalii, episoade de insurgenţă şi chiar război civil. Nu va avea „soldăţei” verzi, cu căşti de kevlar şi armament de infanterie de ultimă generaţie „cumpărate de pe internet”, după cum sugera maliţios Vladimir Putin, când spunea că nu are nici în clin nici în mânecă cu insurgenţii care ocupau în pas alert Crimeea. Dar ca orice forţă de gherilă care activează în teren accidentat sau în oraşe, şi aceasta ar avea o anumită eficienţă în lupta cu forţele armate regulate. Nu spun că am siguranţa că aşa ceva se va întâmpla. E doar un scenariu, dar perfect imaginabil.

Ei bine, am crezut că, de data asta, autorităţile române vor fi la post şi că vor lăsa timiditatea strategică deoparte, trecând la contra-atac şi arătând că Orban nu are dreptul să facă asemenea declaraţii instigatoare. Credeţi că simpaticul domn Corlăţean a spus ceva? Ori la summit-ul de securitate internaţională GLOBSEC din Slovacia, dl. Bogdan Aurescu, altminteri un diplomat valoros? Sau premierul, preşedintele? Nu! Nu ştim de ce dar bănuim că din dorinţa de a nu îl antagoniza pe Orban, partidul său Fidesz, dar şi radicalii Jobbik. Pur şi simplu am tăcut chitic ca şi cum Orban e un nebun nedemn să fie luat în seamă, un agitator profesionist al apelor tulburi. Aşa o fi, doar că e liderul de facto al Ungariei vecine şi ar putea încerca să destabilizeze unele ţări vecine Faceţi un test: spuneţi pe nerăsuflate cine e preşedintele Ungariei, măcar atât, cine e. Probabil că rari sunt românii care au auzit de acest personaj, în schimb de Orban ştim cu toţii, de ani de zile. La ei, unul singur concentrează puterea, la noi sunt doi care se bălăcăresc şi se critică zi de zi, transmiţând mesajul că politica externă a ţării nu e unitară şi coerentă. Oricum, ungurii nu au aceeaşi reţinere când îi „călcăm pe bombeu”. Reamintesc că în marte 2013, Budapesta l-a convocat pentru explicaţii pe ambasadorul român după ce premierul Ponta spusese că scrisoarea trimisă de miniştrii de Externe din Germania, Finlanda, Danemarca şi Olanda către preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, referitoare la încălcările normelor statului de drept (de fapt, aceştia solicitau înfiinţarea unui mecanism pentru salvgardarea valorilor democratice), nu se referea la România, ci la Ungaria, şi că el nu trebuie confundat cu Orban (deşi, iată, au acelaşi prenume). Noi ne-am învăţat să nu prea ripostăm şi nu facem deloc bine.

In schimb Polonia a sărit ca arsă! La doar trei zile după ce premierul  ungar îşi expusese „doctrina”, Doland Tusk, primul ministru, a spus calm şi ferm că ţara sa nu acceptă ideile orbaniste: “Îmi pare rău, dar consider declaraţia făcută de prim-ministrul Orban ca nefericită. Azi când suntem martorii eforturilor Rusiei de a fragmenta Ucraina, o astfel de declaraţie trezeşte îngrijorare”. El a mai arătat că „trebuie să fim atrenţi ca nu cumva, cu intenţie sau fără, să sune ca o aprobare a acţiunilor separatiştilor pro-ruşi.” Dacă Orban afirmase că naţionalismul ucrainean poartă o parte din vină, că Ucraina este o provocare pentru UE şi Rusia deopotrivă şi un teren minat pentru democraţie, Tusk a spus clar că doar Rusia e problema! Aşadar, ce relaţie există între polonezi şi unguri?

Ungaria şi Polonia sunt „colege” în Grupul de la Vişegrad, alături de Cehia şi Slovacia, de mai bine de două decenii. (România nu a putut intra în V4 iniţial iar acum ezită, deşi primeşte periodic îndemnuri poloneze de a intensifica măcar cooperarea şi în general se conformează) Au intrat împreună în NATO şi în UE, au pretins mereu că au o agendă de securitate similară, că sunt state pro-occidentale şi atlantiste până în măduva oaselor. Pe 6 mai, Orban a fost la Varşovia şi i-a asigurat pe polonezi să susţine din inimă proiectul Uniunii europene a energiei, care, în caz de succes, ne va permite, nouă europenilor, să negociem cu Rusia preţurile la energie, pe picior de egalitate. Rusia nu va mai putea specula, teoretic, diviziunile dintre europeni.

Aşadar, să nu ştie premierul Tusk şi preşedintele polonez Komorowski, că Ungaria e tot mai apropiată de Rusia? Că există interese economice majore, infrastructuri care vor fi făcute cu bani ruseşti? Sau că Jobbik-ul, alături de alte partide naţionalist-populiste din spaţiul UE primeşte sprijin din Rusia? Desigur, Varşovia cunoaşte aceste aspecte, după cum şi Bucureştiul le cunoaşte. Diferenţa e că Polonia are şi strategii de contracarare, planuri alternative, şi că e gata să traseze linii roşii pe care Budapesta la poate depăşi pe riscul ei. Ministrul de externe ungar, Janos Martony, a intrat sub focurile colegilor săi din statele UE, chiar luni, când începea reuniunea Consiliului Afacerilor Externe.

A fost nevoit să revină cu precizarea că Ungaria nu caută autonomia teritorială a maghiarilor din statele vecine şi că ţara sa urmează această politică declarativă de 25 de ani, aşadar total independent de criza din Ucraina! În plus, a spus el, Orban nu ar fi folosit termenul „autonomie” când s-a referit la maghiarii din Ucraina, ci doar a vorbit de drepturile culturale ale acestora. Evident, guvernul ucrainean l-a convocat urgent pe ambasadorul maghiar să îi ceară explicaţii. Cel român probabil că încă se întreabă cum şi dacă să reacţioneze.

De parcă nu era suficient, ieri s-a aflat că procuratura din Budapesta ar fi cerut Parlamentului European ridicarea imunităţii deputatului Jobbik, Bela Kovacs, acuzat că a spionat instituţiile UE, în favoarea…aţi ghicit, a Rusiei! Se pare că acest Kovacs devenise un lobbyst activ pentru interesele Gazprom, desigur, nu pro-bono…Coroborat cu ştirile despre sprijinul dat de Putin Jobbik-ului şi cu adoptarea de facto a doctrinei Medvedev de către liderul Fidesz, lucrurile par să intre pe un făgaş logic.

Dar pentru România, îngrijorarea începe să fie greu de gestionat. Pentru că dacă ne uităm pe hartă, vedem că suntem înconjuraţi de state-client ale Rusiei sau măcar simpatizante: Bulgaria socialistului Plamen Oreşarski e tot mai sensibilă la interesele Rusiei, fiind extrem de dependentă de livrările ruseşti de gaz, de cei circa 700.000 de turişti ruşi care vin anual pe meleaguri bulgare, precum şi de investiţiile ruseşti în economie.  Serbia are şi ea disperată nevoie de gaz şi investiţii din Rusia, şi-a vândut infrastructuri de energie către companii ruseşti şi în mod tradiţional aşteaptă protecţie de la „fratele mare” care, în vara lui 1914, a acceptat implicit distrugerea imperiului şi a regimului politic, spre a nu lăsă mica şi neprihănita Serbie să fie călcată în picioare de „malefica” Austro-Ungarie. Sofia-Belgrad-Budapesta, o axă pro-rusă tot mai vizibilă, ceea ce ne dă senzaţia că mergem contra curentului… Ca să nu mai vorbesc de Austria, de fondurile financiare ruseşti care circulă la noi prin intermediul băncilor austriece. Oare ştie cineva cât de puternic e şi la noi lobby-ul pro-rus?

Veţi spune că sunt poate puţin paranoic dacă gândesc astfel. Aşa o fi, dar să recunoaştem că, dacă lucrăm cu scenarii, acesta ar fi jumătate din cel mai prost posibil. Cealaltă jumătate vine dinspre Est: să ne imaginăm că Rusia, furioasă pe acţiunile militare ale Kievului în Lugansk, Donetsk, Kramatorsk, ocupă nu doar Estul ci şi Sudul Ucrainei. Tot litoralul pontic, de la Mariupol la Odesa şi mai la Vest până la contactul cu România. Toată această „halcă” din Ucraina e deja numită de Putin şi acoliţii lui „Novorossia”. Termenul acesta, „Rusia nouă” a fost folosit din vremea împărătisei Caterina cea Mare, cu referire la teritorii nou cucerite de la Imperiul Otoman. E aşadar un termen iredentist, de nostalgie imperială. Sau poate că Rusia nu va cuceri concret acest teritoriu care i-ar aduce o populaţie de 20 milioane locuitori, cam 45% din ce are Ucraina, dar prin federalizare va aduce regiunea la statutul de satelit obedient.

Însă în cel mai negru scenariu, armatele ruse vor înainta în interval de probabil 7-15 zile până în Bugeac. Am ajunge să avem iar graniţă cu Rusia! Bugeacul, cândva în componenţa României, e parte din regiunea Odesa şi acolo trăiesc circa 120.000 de români, potenţiali refugiaţi, în cazul descris mai sus. Aşadar avem interesul major ca Rusia să nu ocupe Odesa, să nu facă un cap de pod maritim spre a dezanclava Transnistria (acum prinsă în strânsoare de Moldova şi Ucraina şi potenţial sufocată economic). Ideal ar fi ca, dacă se va negocia între marile puteri – SUA, Rusia, Germania, Franţa, Marea Britanie – eventuala recunoaştere a Crimeei ca teritoriu rusesc să se facă la schimb cu abandonarea de către Moscova a Transnistriei. Dar, repet, e puţin probabil momentan un asemenea compromis, spiritele sunt prea încinse, emoţiile prea mari. Cine are „monede de schimb” le păstrează încă.

În schimb dacă ne vom pomeni cu armatele lui Putin sau, mai probabil, cu soldăţeii aceia verzi şi cu combinezoane militare „ca din reviste” (forţe de „autoapărare”), aduşi direct din Crimea ca să preia şi Insula Şerpilor de la o Ucraină pe cale de a se descompune în stil iugoslav, atunci trebuie să fim pregătiţi inclusiv să acţionăm în mod preventiv. Insula controlată de ruşi ar bloca strategic accesul la şi dinspre Delta Dunării, punând România în imposibilitate de a îşi proiecta securitatea militară în Marea Neagră.

De aceea, rămânând la nivel de scenarii extreme, România ar putea să se gândească să ocupe preventiv insula, înaintea ruşilor, şi doar dacă va deveni clar că Ucraina a renunţat să o apere. Evident, trebuie să căutăm susţinere din partea unor state NATO puternice, să le co-interesăm cumva. Nu va fi o agresiune contra Ucrainei ci o acţiune strategică de tip preventiv, o tactică a faptului împlinit. Ulterior, insula poate fi dată înapoi Ucrainei sau nu, dacă aceasta va dispărea ca stat. Repet, nu doresc defel dispariţia Ucrainei, deoarece ar însemna avansarea Rusiei către Dunăre şi spaţiul românesc. O Ucraina solidă şi democratică e necesară pentru a consolida flancul estic al UE şi NATO, fiind şi un posibil candidat la dubla integrare, într-un viitor destul de îndepărtat. Dar dacă acest lucru devine imposibil, va trebui să ne ghidăm nu doar după interesul comun, european, ci şi după cel naţional. Să fim, cu alte cuvinte, cu un pas înaintea agresorului.

Pe 12 mai i-am pus o întrebare preşedintelui Traian Băsescu la Adevărul Live, despre doctrina Medvedev, şi domnia sa a afirmat că România nu e defel interesată de teritorii ucrainene, nici dacă etnicii români de acolo ar cere alipirea la ţara noastră. Perfect de acord, nu trebuie să intrăm în logica Rusiei! Însă în cazul acestei insule, e vorba de a ne garanta accesul la bazinul Mării Negre, o problemă vitală de securitate.

Şi să nu ne fie teamă pentru că, aproape sigur, Rusia nu va porni la război cu statele NATO pentru insulă. În situaţii extreme e bine să îţi asumi riscurile de rigoare.

Oricum, România are un parteneriat strategic cu Polonia, e cazul să activeze componenta militară şi să se pună de acord cu o strategie comună de contracarare a Rusiei, dacă lucrurile se vor agrava. Rusia va testa probabil soliditatea articolului 5 din Tratatul de la Washington, prin diverse provocări pe graniţa estică, iar NATO va trebui să arate că e capabil de acţiune, nu doar de proteste. E timpul să depăşim rivalităţile, frustrările naive de tipul „cine e liderul regional”, cel care a susţinut Sinergia Mării Negre (noi) sau Parteneriatul Estic(polonezii)? Ambele state vor avea elemente de scut american anti-rachetă, au sau vor avea avioane americane F 16, şi au solicitat şi primit trupe din SUA pentru aplicaţii comune. Polonia de regulă a sprijinit mai ales Ucraina pentru integrare în UE, România e mereu cu inima alături de Moldova. E timpul ca ambele să ofere sprijin comun, la fel de solid, pentru Chişinău şi Kiev. Ele au interesul ca NATO să aducă aici nu sute ci mii de soldaţi şi echipamente militare avansate, spre a descuraja orice gând agresiv al Rusiei, orice plan geopolitic nebunesc. Bucureştiul şi Varşovia trebuie să susţină solidar acest punct de vedere la summit-ul NATO din Ţara Galilor, deşi e ştiută opoziţia Germaniei, Olandei şi a altor state aliate. În caz contrar, Rusia ne poate percepe ca pe victime şi o vom tenta să fie tot mai asertivă. Poate că nu se va mulţumi să facă din sudul şi estul Ucrainei, din Transnistria şi Kaliningrad un „buffer” geopolitic, dar va dori state-client, state-satelit şi mai la Vest. E timpul să ne căutăm aliaţi regionali decişi şi să conştientizăm cât mai clar riscurile şi ameninţările.

• Adevarul: Kievul răspunde declaraţiilor lui Viktor Orbán cu privire la autonomia minorităţii maghiare din Ucraina

Autorităţile ucrainene au caracterizat drept „nedrepte şi inadecvante” declaraţiile recente făcute de premierul ungar, Viktor Orbán, cu privire la dreptul la autonomie al minorităţii maghiare din Ucraina, informează Medifax, citând agenţia Ukrinform. „Recentele declaraţii ale premierului Ungariei sunt nedrepte şi inadecvate, în contextul în care Ucraina se confruntă cu o agresiune din partea Rusiei, care încearcă să submineze pacea şi să ne ia o parte din teritoriu”, a declarat, sâmbătă, ministrul ucrainean de Externe, Andrei Deşciţa, potrivit unui comunicat. Oficialii de la Kiev au subliniat de asemenea că o dublă cetăţenie a etnicilor maghiari ar încălca legislaţia şi Constituţia Ucrainei.

Totodată, Andrei Deşciţa a mai spus că minoritatea ungară din Ucraina se bucură de o serie extinsă de drepturi culturale şi educaţionale, inclusiv de posibilitatea de promovare a limbii în şcoli maghiare. „Drepturile pe care minoritatea maghiară le are în Ucraina sunt şi vor fi apărate conform standardelor naţionale şi europene. Altfel, retorica politică a domnului Orban este nefondată”, a mai afirmat ministrul ucrainean de Externe în comunicat. De curând, premierul Ungariei, Viktor Orban, reales luna trecută pentru un al treilea mandat în fruntea guvernului, şi-a reînnoit afirmaţia cu privire la autonomia pe care minorităţile maghiare din Ucraina ar trebui să o primească. „O Ucraină stabilă şi democratică este în interesul nostru, dar Ucraina nu poate fi stabilă şi democratică fără să acorde drepturi minorităţilor şi comunităţilor naţionale care trăiesc aici”, a spus Viktor Orban în această săptămână.

Anterior acestei declaraţii, premierul ungar a precizat că ţara sa îşi va susţine drepturile sale în cadrul Uniunii Europene şi va solicita autonomie pentru etnicii maghiari care trăiesc peste graniţe, în Europa Centrală, inclusiv în Ucraina. „Noi privim problema etnicilor maghiari ca fiind o problemă europeană. Maghiarii care trăiesc în Bazinul Carpatic au dreptul la dublă cetăţenie, la drepturi comunitare, precum şi la autonomie”, a spus, la 10 mai, Viktor Orban. Declaraţiile premierului ungar au provocat o dispută diplomatică între Ucraina, Polonia şi Ungaria. Autorităţile proeuropene de la Kiev l-au convocat pe ambasadorul ungar în Ucraina pentru a oferi explicaţii. Aproximativ 180.000 de persoane de origine maghiară trăiesc în Ucraina, aceştia fiind cea mai mare minoritate din ţară.

• Timpul/ Valentin Naumescu: Ucraina se prăbuşeşte. Începe marea „reaşezare tectonică” în Estul Europei. Cât de pregătită este România?

Sub povara propriilor slăbiciuni şi vulnerabilităţi structurale, insuficient cristalizată ca proiect politic şi cultural naţional, duplicitară, coruptă şi neiubită de nimeni cu adevărat (nici de Occident, nici de Rusia, nici măcar de toţi cetăţenii ei, aşa cum putem vedea) Ucraina post-sovietică a eşuat. Va fi deznodământul statului ucrainean actual unul eroic sau negociat?;

Pentru a merge mai departe, Ucraina are nevoie de o refondare, de un nou proiect statal (Constituţie) şi de o clarificare a opţiunilor fundamentale ale cetăţenilor săi, chiar dacă aceasta va presupune finalmente scindarea republicii fondate în 1991, proces deja început prin pierderea Crimeei;

Mai devreme sau mai târziu, se va dovedi că deciziile politice nu pot ignora la nesfârşit voinţa reală a oamenilor. Se va întâmpla exact ceea ce vor dori cetăţenii ucraineni cu maximă ardoare, în marea lor majoritate: şi cei din vest, şi cei din est. Dorinţele lor sunt însă, după cum se vede, profund divergente, iar aceasta este în fapt tragedia Ucrainei actuale. Nici estul rusofon al Ucrainei nu poate ţine blocată partea de vest, care aspiră legitim la integrare politică şi economică în spaţiul occidental, nici Kievul nu îi va putea duce cu forţa spre Occident pe cei (nu puţini) care se simt apropiaţi de Rusia. Referendumurile nu trebuie ignorate, cel puţin din perspectivă analitică;

După consumarea „momentului Ucraina” (ar putea dura ani!), Republica Moldova va trebui să decidă, la rândul ei, pentru ce optează: pentru neutralitatea „otrăvită”, propusă recent de Rusia prin vocea ministrului Lavrov, cu promisiunea păstrării (pe hârtie) a Transnistriei rusofone, sau pentru avansul decisiv spre structurile euro-atlantice şi recunoaşterea independenţei Transnistriei (din care trupele ruse nu mai vor pleca, oricum, niciodată), eventual cu o apropiere mai consistentă de România. În acest ultim caz, al renunţării la neutralitate şi al detaşării de jure a regiunii separatiste, este nevoie de o nouă Constituţie (sau, în varianta maximală, puţin probabilă astăzi, de asumarea prin referendum a Constituţiei României şi unificarea celor două state de limbă română);

Ar putea veni şi rândul Belarusului să se tulbure politic şi să eşueze ca stat post-sovietic neutru, deşi clivajele sale interne sunt mult mai estompate decât ale Ucrainei. Orice societate (sistem politic) care „nu respiră” şi nu dezbate nimic, acumulează în timp tensiuni interne, care vor răbufni violent într-o anumită împrejurare. Liniştea suspectă a regimului de la Minsk prevesteşte „furtuna post-Lukaşenko”. Polonia ar deveni astfel şi mai importantă geo-strategic în Europa Centrală decât este oricum în prezent, jutificând o viitoare decizie americană de înfiinţare a unei baze permanente a NATO pe teritoriul său, aproape şi de Belarus, şi de Ucraina;

Uniunea Europeană a părut şi pare total nepregătită pentru acest proces de revizitare adâncă a relaţiilor sale cu Federaţia Rusă şi cu statele post-sovietice din vecinătatea răsăriteană. Parteneriatul Estic a fost un eşec, în principal al politicii externe moi a cabinetului Merkel II în raport cu Moscova, al imposibilităţii (de natură electorală internă) de a vorbi explicit de posibilitatea unor noi extinderi, precum şi al ezitărilor post-criză ale democraţiilor vest-europene, întoarse brusc cu faţa spre sine însele. Ce fel de Uniune Europeană se va naşte pe 25 mai? Una mai puternică, sau una mai slabă şi mai divizată?;

NATO se va extinde spre Est în următorii 3-5 ani (Uniunea Europeană nu);

Turneul înalţilor demnitari americani în Europa anunţă începutul unei perioade critice la periferia NATO şi a Uniunii Europene. Washingtonul, Bruxellesul, Londra, Berlinul şi Parisul au vorbit limbi politico-diplomatice diferite în ultimii ani şi asta a încurajat Moscova să iasă treptat din umilinţa înfrângerii în faţa Vestului şi din deruta care a urmat colapsului Uniunii Sovietice, exprimând noi pretenţii de influenţă în regiune;

Vor creşte din nou rolul strategic şi prezenţa SUA în Europa Centrală şi de Est, cu atât mai mult cu cât este posibil să urmeze, după 2016, o administraţie republicană. Germania nu va renunţa însă la masiva sa relaţie economică şi comercială cu Rusia. America şi Europa vor avea discursuri cu tonalităţi diferite faţă de Moscova. Cum se poziţionează România în contextul marii restructurări a Estului Europei, în anii care urmează? Ce poate risca şi ce poate câştiga România din această retrasare a frontierelor formale şi informale în interiorul regiunii?

În fine, o observaţie istorică şi o sugestie de bun simţ pentru strategii noştri: puterile mari vor ajunge, ca întotdeauna, la o înţelegere, mai devreme (2-3 ani) sau mai târziu (5-10 ani), incluzând Rusia într-un nou aranjament politic şi economic continental. Ceea ce este, pe fond, foarte bine, căci niciuna din părţile implicate nu doreşte război. Perioadele faste, ca şi crizele, sunt ciclice. Din acest motiv, statele mici trebuie să fie, fără îndoială, absolut loiale alianţelor din care fac parte, dar nu într-atât de lipsite de tact încât să nu fie prevăzătoare şi să nu lase loc de Bună Ziua „inamicului” de astăzi, pentru vremurile când apele se vor fi liniştit, iar acest nou Război Rece se va fi încheiat. Şi Putin, şi Rogozin, sunt trecători. Vecinătăţile însă rămân. Nu zice nimeni să nu fii ferm pro-occidental, principial şi predictibil. Dar a fi mai catolic decât Papa nu e întotdeauna un semn de înţelepciune strategică. 

Ucraina se prăbuşeşte

Statul pe care îl ştiam din 1991 nu va mai exista. Va fi refondat, printr-un alt tip de aranjament constituţional şi strategic, posibil printr-o divizare negociată (prezentată, desigur, publicului sub alte forme) între Occident şi Rusia. Aş putea explica în detaliu de ce cred că actuala configuraţie a statului ucrainean post-1991 nu are şanse să supravieţuiască pe termen lung, nici politic, nici economic, nici administrativ, nici cultural, dar nu acesta este scopul articolului de faţă.

V-aş propune aşadar, dacă acceptaţi ipoteza mea de lucru, să pornim discuţia de astăzi direct de la asumpţia că Ucraina se destructurează văzând cu ochii, şi nu e vorba aici numai de pierderea de facto a Crimeei. Kievul nu mai poate opri acest proces. Nu are resursele, atractivitatea simbolică, susţinerea occidentală suficientă şi, în ultimă instanţă, nici mijloacele concrete (militare sau de altă natură) de a se opune dezintegrării statale accelerate, neputându-şi lichida în masă proprii cetăţeni care doresc sincer divorţul de proiectul naţional ucrainean. Mă tem că, până la urmă, Kievul nu va mai avea nici interesul să se opună imploziei statale, în momentul în care va realiza că trebuie să plătească în continuare salarii şi pensii în oraşele din est, fără să primească la bugetul central nicio contribuţie din regiunile secesioniste. Nu va mai fi rentabil să finanţeze, practic, o regiune care i-a scăpat de sub control şi care nu-i mai aduce decât necazuri, fiind evident că administraţiile locale pro-ruse din bazinul Donbas nu vor mai trimite la Kiev taxe şi impozite, nu vor mai atrage investiţii occidentale, nu vor mai aplica legislaţia ucraineană, iar pe economia de acolo nu se va mai putea conta în beneficiul întregii ţări.

Întrebarea care se pune în legătură cu sfârşitul Ucrainei în forma sa actuală nu este nici dacă, nici când, ci cum se va produce despărţirea estului de vest? Eroic sau negociat? Prin lupte de stradă, de tip război civil, finalizate printr-o intervenţie a trupelor ruseşti de „menţinere a păcii”, ori printr-o partajare „la masa tratativelor”, deci fără vărsare de sânge? Nu încape nicio îndoială că războiul civil este scenariul cel mai rău (vezi Bosnia, Kosovo sau Siria), scenariu care trebuie evitat cu orice preţ, chiar dacă naţionaliştii mai înfierbântaţi vor vedea cedarea fără lupte ca pe o laşitate de neiertat. Nu este aşa, nimic nu e mai important, la urma urmei, decât vieţile oamenilor, fie ei vorbitori de ucraineană sau de rusă.

Campania lui Putin de „incendiere” a Estului Europei şi de a face regiunea nefrecventabilă pentru occidentali ar putea avea, la final, alte consecinţe, care vor decurge din partajări teritoriale, negocieri politice complicate şi compromis. De exemplu, Rusia să reuşească să-şi securizeze sub o formă sau alta anumite teritorii pe care trăiesc majorităţi rusofone certe sau discutabile (Belarus, Ucraina de Est, Transnistria, Abhazia şi Osetia de Sud), iar Occidentul, la început prin NATO, să pună piciorul în restul Georgiei, vestul Ucrainei şi Republica Moldova, odată ce aceste state nu vor mai avea, formal, trupe ruseşti pe (noul lor) teritoriu, curând micşorat. Cu alte cuvinte, putem asista la împărţirea periferiei europene între Occident şi Rusia şi la dispariţia zonei tampon actuale, numită edulcorat „vecinătatea estică a Uniunii Europene”. Este, dacă vreţi, o posibilă variantă de închidere a crizei regionale şi a recent începutului Război Rece.

O discuţie interesantă va avea însă loc şi în interiorul blocului occidental, dincolo de cea dintre Occident şi Rusia. Pentru România, această rebalansare strategică spre Est, respectiv repoziţionarea resurselor şi interesului marilor cancelarii spre frontiera spaţiului occidental este chiar mai importantă decât discuţiile despre divizarea Ucrainei. De inspiraţia, tenacitatea şi abilitatea de a ne poziţiona astăzi corect vor depinde multă vreme de acum înainte ponderea, rolul atribuit României de puterile occidentale şi poziţia pe care o vom ocupa la masa discuţiilor din şi despre Europa.

Fireşte, nu suntem singurii pe această falie geopolitică. Mai sunt şi alţii, unii mai mari, alţii mai mici. Le place unora sau nu, Polonia a fost şi va rămâne cea mai importantă ţară postcomunistă (portdrapelul regiunii), deja o putere a Europei Centrale, iar aranjamentele de securitate care vor urma vor pune din nou în lumină ponderea majoră a Poloniei în ecuaţie.

Cu toate că, pe bună dreptate, preşedintele României subliniază frecvent importanţa Mării Negre în criza regională actuală, augmentată recent de anexarea Crimeei şi de tensiunile de la Odesa, tot Polonia va lua, probabil, prim-planul procesului de consolidare a flancului estic al NATO. Preşedintele Obama merge în Polonia, vicepreşedintele Biden în România. Ordinea e clară. „Polonia joacă în altă ligă”, spune sugestiv profesorul Dan Dungaciu, observând compania selectă Germania-Franţa-Polonia a formatului politico-diplomatic „Weimar”. România nu este şi nu va fi acolo prea curând, pentru că Europa nu este pregătită să admită existenţa unei a doua Polonii în sudul Europei Centrale.

În fine, cred că e mai puţin relevant cine e pe prima poziţie în regiune şi cine vine pe poziţia a doua, esenţial este ca România să fie pregătită pentru toate „ferestrele de oportunitate” care s-ar putea ivi (inclusiv pentru un scurt moment în care s-ar putea face unirea cu Basarabia, odată cu recunoaşterea de către Chişinău a independenţei Transnistriei), să joace deci inteligent şi să se pună în calea resurselor politice, economice şi militare redistribuite în zonă, atâtea câte vor fi, multe sau puţine. România va avea o bază permanentă NATO numai dacă se va decide să fie două astfel de baze, prima urmând să fie înfiinţată, cel mai probabil, în Polonia.  […]

• Digi24: PAȘAPORT DIPLOMATIC. Ambasadorul Rusiei la București: Suntem în contact cu MAE român pentru a ne explica reciproc pozițiile

Rusia își va construi propria politică prin care va răspunde NATO, în cazul în care Alianța își va instala eventuale baze permanente în regiune sau își va revizui relațiile cu Moscova, a declarat ambasadorul Federației Ruse la București, Oleg Malginov. Diplomatul a comentat astfel vizitele în România pe care înalți oficiali ai NATO le au pe agendă, în contextul evoluțiilor din Ucraina. Excelența Sa a acordat un interviu în exclusivitate realizatorului emisiunii „Pașaport diplomatic”, Balazs Barabas. Diplomatul a vorbit despre alegerile din Ucraina și soluțiile pe care Federația Rusă le vede pentru păstrarea integralității acestui stat, despre sancțiunile occidentale impuse țării sale, dar și despre declarațiile vicepremierului Dmitri Rogozin referitoare la România.

Recent, colegul dvs., ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, a avut o conferinţă de presă în care a spus, şi voi cita ca să fiu foarte exact: „Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei este datorată faptului că Ucraina a ales vectorul european al evoluţiei. Avem de a face cu o agresiune externă în Ucraina şi nu cu una internă şi ca rezultat a ocupării ilegale a Crimeei, am ajuns la evenimentele din momentul de faţă”. Cum comentaţi aceste declaraţii?

E. S. Oleg Malginov: Noi vedem evoluţia evenimentelor din Ucraina dintr-o perspectivă diferită şi credem că este o criză internă, în primul rând, care a culminat în februarie cu schimbarea ilegală a puterii, acţiuni ilegale ale anumitor forţe extremiste, Sectorul de Dreapta, care au şocat ţara, au şocat Ucraina şi au adus tensiuni în plus la nivelul societăţii, tensiuni între diferite regiuni şi vedem o lipsă reală de încercare, de aflare, căutare şi găsire a soluţiilor naţionale la probleme.

Din păcate, la aceste procese contribuie din partea unei părţi implicate şi un număr de alte ţări din Europa şi SUA şi noi credem că ei nu contribuie la soluţionarea, ci la agravarea situaţiei. În mod special începând cu momentele de pe Maidan, când în fiecare zi cineva era acolo şi instiga protestatarii şi instiga la accelerarea tensiunilor. Părerile diferite faţă de cele ale protestatarilor de pe Maidan erau interzise şi oamenii erau răpiţi, duşi la închisoare, câţiva dintre ei au fost torturaţi şi chiar ucişi. Acum este de fapt o nouă dictatură care se formează. Ucraina este o ţară puternică, dar şi o ţară complexă, care are multe componente regionale, geografice, etnice, lingvistice. Nu are o lungă experienţă a independenţei în această formulă complexă. Trebuie foarte multă atenţie cu aceste lucruri, dar aceste evenimente din februarie au fost ceva ieşit din comun şi cei care le-au susţinut şi le-au impus sunt de asemenea responsabili.

Apoi a început totul. Şi am trecut prin mai multe etape. Suntem acum în etapa în care situaţia este foarte periculoasă în regiunea de est a ţării. Şi este timpul ca raţiunea să câştige în faţa emoţiilor, deși este dificil. Şi avem acum o oportunitate în plus, traseul prezentat de ministrul de externe al Elveţiei, preşedintele OSCE, dl. Burkhalter, pentru a înceta procesele inclusive, nu exclusive. Nu vrem să fie exclus niciun grup. Şi ne dorim ca aceste lucruri să se întâmple şi în realitate, nu să spunem este în regulă, suntem gata, vom face, dar nu se face nimic. Şi dacă aceste lucruri chiar încep, anumite soluţii poate vor fi găsite, discutate şi implementate gradual. Situaţia este prea dificilă. Nu sunt de acord cu folosirea cuvântului „agresiune”, care a fost folosit de colegul meu, şi am explicat de mai multe ori şi am explicat de asemenea că Rusia este foarte aproape de Ucraina, ruşii sunt foarte apropiaţi de Ucraina.

Este foarte dificil să distingem, am trăit împreună foarte mulţi ani, suntem amestecaţi. Soacra mea este Sirotenko (nume ucrainean). Tatăl ei era ucrainean pur, bunicul soţiei mele. Pentru noi este o chestiune personală. Sunt mulţi ucraineni care lucrează aici la ambasadă, la Moscova, în cadrul Minsterului de Externe şi în toată ţara. Suntem amestecaţi. De asemenea sunt ruşi care trăiesc pe teritoriul Ucrainei în familii mixte. Deci este imposibil să faci o diferenţă.

În est şi în sud-est, componenta rusească este integrată în componenta ucraineană. Este integrată în componenta ucraineană. Nu este vorba despre emigranţi, nu este vorba despre ceva impus de Federaţia Rusă şi dacă nu este respectată, încep problemele şi nu vor putea fi rezolvate. Deci cam aşa este situaţia.

Ambasadorul Ucrainei probabil se referă la agresiune făcând aluzie la militarii care au fost prezenţi în Crimeea şi care nu au avut însemne militare prin care se puteau identifica şi de asemenea preşedintele Putin a recunoscut că aceşti militari, cu sau fără însemne, erau ruşi. Puteţi comenta asupra acestor două aspecte?

E.S. Oleg Malginov: Nu pot adăuga nimic în plus la ceea ce a spus deja preşedintele. Da, trupe ruseşi au fost acolo, se referea şi la flotă, care este cu siguranţă o unitate destul de mare şi aceştia erau acolo să prevină vărsarea de sânge. Vârsarea de sânge s-ar fi putut întâmpla. Vedeţi ce se întâmplă acum în Odessa sau în regiunile estice ale Ucrainei. Este vărsare de sânge. În Crimeea nu a fost deloc sânge. Unii vor spune în regulă, referendumul a fost ilegal. pentru că erau ruşii în zonă şi tuturor le era frică de ruşi şi au mers la urnele de vot şi au votat da. Acum în estul Ucrainei sunt mulţi ucraineni, forţe militare care luptă acolo şi oameni care mor acolo zilnic. Dar oamenii au ieşit la vot şi din păcate sau din fericire, nu ştiu, au votat, în ciuda forţelor armate şi a ameninţărilor. Deci în Crimeea au fost ameninţaţi şi au votat într-un fel din cauza ruşilor şi aici au votat din cauza a ce? Nu este logică afirmaţia. Oamenii, din câte înţeleg eu, au votat cum au simţit.

Şi trebuie să existe înţelegere din partea autorităţilor responsabile pentru a lua în considerare acest lucru, să îşi respecte oamenii, nu să spună că sunt păpuşi manevrate de agenţi, terorişti şi aşa mai departe. Sunt oamenii lor. Prea mult sânge a fost deja vărsat în Ucraina.

Este important să fie oprite imediat violenţele şi să se înceapă dialogul constructiv, altfel nu văd vreo îmbunătăţire a situaţiei. Toate celelalte sunt lucruri secundare. Când vor înceta violenţele şi vor începe discuţiile, se pot lămuri între ei. Ei trebuie să rezolve singuri această problemă. Sunt de acord cu ce a spus primul ministru în funcţie, Iaţeniuk. Era foarte implicat emoţional, critica Rusia, dar a spus că vrea să negocieze, să înceapă negocierile. În regulă. A spus acest lucru la începutul lunii aprilie, iar noi am răspuns, începe. Nu faceţi doar declaraţii. Începeţi. Dar sunt încă doar declaraţii. Nu este uşor.

Ce soluţie ar fi potrivită pentru Rusia, în Ucraina?

E. S. Oleg Malginov: Am spus-o de multe ori. O Ucraină normală, în care interesele tuturor grupurilor, regiunilor, naţionalităţilor, grupurilor etnice, grupurilor religioase sunt luate în considerare şi au posibilitatea să participe direct prin reprezentanţii lor direcţi la procesul de luare a deciziilor, astfel încât interesele lor să fie şi implementate în practică, în politică, în organizarea statului. Este ceva natural, nu este ceva dificil. Pentru că noi rămânem împreună, vom fi în continuare vecini şi ne dorim o ţară stabilă, previzibilă, fără potenţial pentru conflicte interne.

Sunt opinii care spun că Rusia vrea o Ucraină federalizată cu un guvern slab pe care îl poate controla Rusia. Este adevărat?

E. S. Oleg Malginov: În primul rând vrem ca violenţele să înceteze. Apoi s-a mai spus, vrem o ţară a cărei guvern să reprezinte toate segmentele societăţii ucrainene. Am spus la început că este o ţară complexă. Are un istoric al creaţiei foarte lung şi noi credem că această criză a apărut din cauză că opiniile oamenilor care trăiesc în sudul şi estul ţării nu sunt luate în considerare. De aceea noi spunem, federalizarea prin care se înţelege un sistem de reprezentare poate fi, poate nu va fi, poate fi o soluţie. Când s-a spus de pildă descentralizare, în regulă. Dar nu este o chestiune de a numi cumva acest lucru, este o chestiune de a face. Puteţi să îi spuneţi într-un fel sau altul, dar trebuie să şi faceţi ceva prin care oamenii să înţeleagă că nu sunt doar persoane fără voce, fără nume, că trebuie să îşi ascundă părerile, ei trebuie luaţi în considerare. Este treaba lor să se organizeze. Noi suntem o federaţie, dar federaţia poate însemna şi altceva. Mai sunt şi alte federaţii în Europa, feluri diferite de federaţii. Chiar şi în Germania avem federaţia statelor. Este vorba despre diferenţa dintre a construi un stat şi a construi o naţiune. Şi este foarte dificil. Deci acesta este interesul nostru. Dar federalizarea, guvern slab, acestea sunt lucruri artificiale şi noi nu am spus aşa ceva. Noi vorbim despre posibilitatea de a discuta despre tipuri variate de organizare.

Ca urmare a referendumului recent din estul Ucrainei, este posibil ca aceste regiuni să dorească în timp să fie alipite Rusiei. Care este poziţia Rusiei? Va accepta ţara dumneavoastră să încorporeze aceste regiuni?

E.S. Oleg Malginov: Din nou, nu este o problemă a Federaţiei Ruse. Poziţia noastră a fost exprimată cu ocazia vizitei domnului Burkhalter la Moscova pe 7 şi 8 mai. Acum susţinem propunerea OSCE. Nu vrem să avem prea multe planuri. Acum susţinem OSCE-ul. Planul OSCE este să stabilizeze ţara. Şi nu vrem să propunem alte planuri conflictuale sau concurente acestuia. Din câte am înţeles, liderii UE susţin şi ei acest plan. Am primit informaţii că inclusiv SUA susţin acelaşi plan. Ucraina de asemenea a spus că se vor alătura. Să începem. Planul OSCE este bazat pe principiul unei singure ţări. Deci avem acest lucru acum pe masa de lucru. Nu este responsabilitatea Federaţiei Ruse să implementeze acest plan. Pe 17 aprilie a fost întâlnirea de la Geneva şi imediat negociatorul a spus, da, aceasta este responsabilitatea Rusiei. Şi care mai este atunci responsabilitatea altora? Cum rămâne cu responsabilitatea altora? Şi din această cauză, a faptului că nimeni nu vrea să îşi asume responsabilitatea pentru ceea ce s-a spus acolo, întâlnirea nu a fost fructuoasă. Mă refer la acordul de la Geneva. Toate elementele agreate acolo sunt încă valide şi trebuie să lucrăm în baza principiilor agreate.

Puterile vestice au impus sancţiuni economice împotriva Rusiei. Cum afectează acestea economia Rusiei şi pentru cât timp se pot menţine împotriva ţării dvs?

E. S. Oleg Malginov: Ştiţi poziţia noastră. Nu credem că sancţiunile sunt o soluţie. Şi bineînţeles nu este o soluţie pentru managementul crizei. Mai degrabă contribuie la escaladarea problemelor. Nu aş spune la agravare, dar la escaladare da. Nu sunt doar sancţiuni economice, sunt şi sancţiuni personale şi toate acestea pot crea neînţelegeri şi alte incidente. Sancţiunile economice, nu sunt un specialist, dar cred că pot influenţa nu doar economia Rusiei, dar şi economia europeană. Pot crea dificultăţi pentru industria rusească, acceptăm acest lucru, dar pot crea dificultăţi pentru ţările europene de asemenea. Vom vedea. Desigur vom găsi instrumentele şi metodele de a depăşi momentul, va fi diferit de ceea ce avem acum, dar Federaţia Rusă nu se va prăbuşi cu siguranţă. Şi încă mai cred că politicienii înţelepţi din Europa vor continua discuţiile şi dialogul şi la final vom putea găsi o cale de înţelegere pentru ieşirea din criza care există în centrul Europei. Şi sper că găsirea unei soluţii de ieşire din criză nu va fi depăşită de alte interese.

Care este viziunea de viitor a Rusiei în ceea ce priveşte România? Mă gândesc la declaraţiile făcute de dl Rogozin legate de sosirea în România la bordul unui bombardier.

E. S. Oleg Malginov: Noi nu susţinem sancţiunile, pentru că sancţiunile nu rezolvă, ci contribuie la agravarea problemelor. Ele pot provoca incidente, neînţelegeri, emoţii etc. Dl Rogozin împreună cu delegaţia oficială a Federaţiei Ruse au fost invitaţi în Moldova şi Tiraspol. A mers acolo, vă dau informaţiile pe care le-am primit şi eu, dar Ucraina nu i-a permis survolul prin spaţiul ei aerian şi a ales altă cale. A ajuns la destinaţie mai târziu cu 2-3 ore, anumite întâlniri cu autorităţi din Moldova au fost anulate din această cauză, dar una peste alta vorbim despre o delegaţie oficială. Apoi s-a spus că au fost nişte negocieri între autorităţile aeriene şi piloţi, nu ştiu nimic despre acest lucru, am primit aceste informaţii din partea autorităţilor române. Apoi s-a luat decizia de a nu permite avionului să treacă înapoi. Noi nu am considerat acest incident ca un gest prietenos. Era o delegaţie oficială în orice caz. Era viceprim-ministrul, ministrul Culturii, un număr de deputaţi şi alţi oficiali. A fost considerat un gest deloc pozitiv de către Federaţia Rusă. Pe de altă parte, am spus acest lucru de multe ori, în conformitate cu legea noastră, toate declaraţiile legate de politica externă sunt făcute de preşedinte, prim-ministru şi ministrul de externe. Nu sunt o persoană cu avansate cunoştinţe tehnologice, nu sunt utilizator de Twitter sau altceva. Dar înţeleg că această sursă media este puţin prea directă, emoţională şi dacă politicienii lucrează cu ea trebuie să accepte regulile, dar după cum am spus, poziţia oficială este exprimată de preşedinte, prim-ministru şi ministrul de externe. Suntem în contact cu Ministerul de Externe (român) pentru a ne explica reciproc poziţiile. Eu sunt aici pentru a comunica, lucrăm şi este responsabilitatea noastră.

Deci aţi clarificat acest lucru cu MAE?

E.S. Oleg Malginov: Suntem în plin proces, da.

Este o perioadă de vizite intense la Bucureşti. Reprezentantul CIA a fost aici, vicepreşedintele Joe Biden urmează să vină şi secretarul general al NATO, de asemenea. Cum vedeţi aceste vizite în România în acest context intens pentru politica şi diplomaţia internaţională?

E.S. Oleg Malginov: Să clarificăm nişte aspecte. România este membru NATO şi al UE. România are relaţii strategice cu SUA. Este firesc ca statele să schimbe vizite. Acesta este un aspect. De ce să spun că este bine sau rău? Este ceva normal. Dar când ne uităm la NATO ca un întreg şi vedem noile discuţii care au loc cu scopul de a revizui relaţiile politice cu Rusia şi de a creşte prezenţa permanenţei trupelor, nu sunt fapte pe care să le ignorăm din punct de vedere strategic şi geopolitic şi vom lua aceste lucruri în considerare şi vom construi propria noastră politică legată de aceste lucruri. Dar vizitele, înţelegem că problemele discutate aici vor atinge şi situaţia de la Marea Neagră, situaţia din Ucraina, că vor discuta despre relaţiile cu Federaţia Rusă. Sperăm că nu vor agrava, ci vor contribui pozitiv la un posibil trend pozitiv, dar să vedem care vor fi rezultatele.

Revenind la Ucraina, Rusia consideră că nu are nicio vină în evoluţia situaţiei din Ucraina?

E.S. Oleg Malginov: Pentru mine întrebarea este…desigur pot să spun nu. Nu avem nicio vină legat de ceea ce se întâmplă. Dar aş vrea să pun întrebarea într-o poziţie mai largă. Putem contribui la îmbunătăţirea situaţiei? Cred că în mod colectiv putem să contribuim la îmbunătăţirea situaţiei şi încercăm să facem asta. Dar să vedem. Nu este atât de simplu în aceste zile. Ucraina nu permite libera circulaţie a cetăţenilor din Federaţia Rusă să meargă acolo, de exemplu numărului 2 din Biserica noastră ortodoxă nu i s-a permis să intre în Ucraina, deşi mulţi oameni spuneau că aparţin Bisericii Ortodoxe Ruse, dar nu a fost acceptat. Informaţiile media ruseşti sunt interzise în Ucraina, jurnaliştii au fost arestaţi. Vă amintiţi episodul cu reprezentanţii OSCE? Când au fost arestaţi sau reţinuţi, să spunem reţinuţi undeva în partea de est a Ucrainei, toată lumea spunea da, este un lucru rău, cineva a influenţat, Rusia a făcut asta. Lukin (Vladimir Lukin) a mers acolo ca reprezentant special şi a negociat. Reacţia a fost, Rusia a făcut asta, Rusia are responsabilitatea. Nu, putem bineînţeles influenţa, putem avea o anume influenţă asupra situaţiei, dar influenţa noastră trebuie să fie una bine primită. Noi am propus, să luăm loc şi să vedem care poate fi contribuţia comună la soluţionarea acestei crize a ţării. Din acest punct de vedere nu negăm că avem o responsabilitate, dar vrem să fie şi alţii responsabili în implementarea propunerilor lor.

• Gandul/ Lelia Munteanu: Praştiile lui Băsescu

Anders Fogh Rasmussen a venit la Bucureşti să ne încredinţeze, o dată în plus, că nu suntem singuri, că ”orice aliat se bucură de protecţia completă a NATO”. Dar ne-a spus şi că avem de investit în Apărare, ” investiţii substanţiale în capacităţi substanţiale”. 

La şedinţa solemnă a Parlamentului, consacrată împlinirii unui deceniu de la aderarea României la NATO, Victor Ponta  recunoscuse că ”în anul 2012, Ministerul Apărării avea alocat 1,12% din PIB, în 2013 – 1,38%”, însă în  2014 – victorie! – avem… 1,42%. La sfârşitul lunii trecute, premierul a găsit în Buget încă 700 milioane de euro (0,2 la sută din PIB), ”astfel încât să poată fi făcute investiţii în modernizarea capacităţii militare imediat”.  Ce înseamnă ”imediat”, în cazul lui Ponta, e greu de aproximat.

Carta Albă a Apărării, avizată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în iunie 2013, vorbeşte despre subfinanţare cronică, despre faptul că 60 la sută dintre echipamente sunt nefuncţionale, iar militarii sunt slab pregătiţi din lipsă de fonduri. Concluzia: nivelul capacităţii operaţionale a Armatei Române este calificat drept ”critic”.

De la acest nivel operaţional critic porneşte secretarul general NATO, când recomandă ”investiţii substanţiale în capacităţi substanţiale”.

În septembrie 2011, un diagnostic foarte colorat aplicase Apărării însuşi preşedintele Băsescu, într-o discuţie cu ziariştii, referindu-se râzând la o cablogramă Wikileaks (care reda o discuţie avută, în 2008, la ambasada SUA despre ameninţarea  rusească în Transnistria şi temerea sa că România ar putea fi atrasă în conflict): ”În 2008, România dispunea de câteva praştii cu rază lungă de acţiune (…). Iar acum avem vreo două praştii în plus”…

• Hotnews: INTERVIU VIDEO Anders Fogh Rasmussen, secretarul general NATO: Ma astept ca la summitul NATO din septembrie sa luam masuri pe termen lung pentru apararea tarilor aliate / Rusia e angajata intr-o campanie intensa de manipulare pentru a influenta opinia publica si ONG-urile / As fi suprins ca spionajul rus sa nu fie activ si in Romania / Nu am nici o indoiala ca Rusia isi va creste presiunea in Moldova

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat intr-un interviu pentru HotNews.ro ca actiunile militare “ilegale” ale Rusiei in Ucraina au schimbat “dramatic” situatia de securitate in Europa. Rasmussen, aflat intr-o vizita in Bucuresti, se asteapta ca la summitul NATO din septembrie din Tara Galilor sa fie luate masuri pe termen lung pentru apararea tarilor aliate. Seful NATO a mai vorbit in interviu despre modul in care propaganda rusa incearca sa onfluenteze decizia politica in statele membre ale aliantei nord-atlantice si despre cresterea activitatii de spionaj a Rusiei.

Rep: Oficiali romani au cerut baze permanente NATO in Romania. Vom avea asa ceva?
Anders Fogh Rasmussen: Acum evaluam ce pasi trebuie sa urmam pentru a intari si mai mult apararea colectiva. Si, bineinteles, aceasta va include si consideratii despre ceea ce noi numim desfasurarile de trupe si tehnica necesare. Dar e putin prea devreme pentru a spune exact cum si unde; fiti siguri ca nu vom ezita sa luam toate masurile necesare.

Rep: Ne putem astepta la o discutie despre baze permanente NATO in septembrie, la Summitul NATO?
Anders Fogh Rasmussen: Da, ma astept ca la sumitul NATO din Tara Galilor, in septembrie, sa luam decizii despre masuri pe termen lung pentru a intari apararea colectiva. Apararea colectiva este scopul principal al NATO.

Rep: Am vazut masurile luate in ultima perioada pentru a asigura aliatii, cu miscari de trupe si tehnica militara in tarile din regiune, inclusiv in Romania. Ce alte astfel de miscari vor urma in Romania?
Anders Fogh Rasmussen: Am luat deja masuri. Am trimis avioane AWACS pentru supraveghere in Polonia si Romania, ati vazut o prezenta navala mai mare in Marea Neagra. Si ar putea urma alte masuri care ar include o innoire a planurilor de aparare deja existente, dezvoltarea de noi planuri de aparare, exercitii militare avansate si, de asemenea, noi desfasurari de trupe si tehnica militara.

Rep: Are Romania un plan de contingenta in NATO sau nu?
Anders Fogh Rasmussen: Niciodata nu comentam despre existenta planurile de contingenta. Dar va asigur ca avem deja toate planurile puse in aplicare pentru a asigura aparararea si protectia efectiva a tuturor aliatilor. Dar situatia de securitate de dupa actiunile militare ilegale ale Rusiei in Ucraina face necesar pentru noi sa ne updatam planurile deja existente si sa de asemenea sa dezvoltam noi planuri.

Rep: Deci spuneti ca NATO dezolta noi planuri pentru aliati. Ce inseamna asta pentru Romania?
Anders Fogh Rasmussen: Niciodata nu comentam despre detaliile planurilor noastre de aparare. Dar va pot asigura ca, fiind cea mai puternica alianta militara, noi avem active toate planurile necesare pentru a asigura apararea aliatilor impotriva oricarei amenintari. Dar comportamentul Rusiei in Ucraina a shimbat dramatic situatia de securitate in Europa si asta face necesar pentru noi sa actualizam planurile de aparare existente si sa cream unele noi.

Rep: Aveti dovezi ca Rusia isi retrage fortele armate de la granita cu Ucraina?
Anders Fogh Rasmussen: Nu. Si acesta e un raspuns clar. Nu avem nici o dovada palpabila ca Rusia isi retrage trupele. Am vazut anunturi similare dinspre Rusia in trecut si nu s-a intimplat nimic. Sintem foarte precauti cind vine vorba despre astfel de anunturi. De aceea cerem Rusiei in continuare sa-si retraga trupele.

Rep: Presedintele Romaniei a spus ca Rusia vrea sa ajunga sa controleze gurile Dunarii. Aveti informatii in acest sens?
Anders Fogh Rasmussen: Nu comentam informatii de intelligence. Dar nu e nici o indoiala ca actiunile militare ilegale ale Rusiei in Ucraina au efecte dincolo de Ucraina. E vorba despre un obiectiv pe termen lung al Rusiei de a-si restabili o sfera de influenta in fostul spatiu sovietic. Asta include si interesul Rusiei de a prelungi conflictele din apropiere: Transnistria, Osetia de Sud, Abhazia, acum si Crimeea. Rusia foloseste aceste conflicte inghetate pentru a impiedica tarile respective sa-si urmeze drumul spre integrarea in UE si NATO.

Rep: Va asteptati la provocari ale Rusiei in Moldova in urmatoarele saptamani, pana la semnarea Acordului de asociere cu UE?
Anders Fogh Rasmussen: Nu am nici o indoiala ca Rusia isi va creste presiunea in Moldova, probabil si in Georgia, in asteptarea finalizarii acordurilor de asociere cu UE. Am vazut asta in trecut, o vom vedea si in viitor, pentru ca acesta e scopul Rusiei: sa impiedice aceste tari sa aiba relatii apropiate cu UE si NATO.

Rep: In Norvegia, Suedia, chiar si Ungaria au aparut informatii publice despre cresterea activitatii de spionaj a Rusiei. Aveti informatii despre cresterea spionajului rus si in Romania?
Anders Fogh Rasmussen: Fara indoiala ca exista o activitate crescuta a spionajului rusesc peste limitele traditionale. Vedem clar cum Rusia este, de asemenea, angajata masiv in raspindirea de dezinformari, campanii de manipulare, care includ influentarea mass-media si a ONG-urilor. Este o operatiune foarte sofisticata cu scopul de a influenta opinia publica, ca si procesul de decizie politica in statele membre NATO.

Rep: Serviciul secret german e ingrijorat de faptul ca Bulgaria raspunde la comenzile Moscovei, dupa cum a aratat presa germana. Aveti ingrijorari similare si despre Romania?
Anders Fogh Rasmussen: Am vizitat recent Bulgaria si nu am motive sa pun la indoiala atasamentul Bulgariei fata de NATO sau fata de UE. Dar, in mod clar, Rusia e foarte activa si cind vine vorba de Bulgaria.

Rep: Dar in Romania?
Anders Fogh Rasmussen: Nu am exemple concrete, dar as fi suprins ca Rusia sa nu fie activa si in Romania.

Rep: In Romania a existat un conflict intre presedinte si premier pe tema CSAT – daca sa aiba sau nu o sedinta legata de Rusia. Este acesta un semn de slabiciune a unui stat aliat?
Anders Fogh Rasmussen: Nu voi comenta nimic despre problemele interne din Romania.

Rep: Fostul secretar american de stat Hillary Clinton a spus ca unul dintre motivele pentru care Ucraina a ajuns intr-o situatie critica este si coruptia, influenta majora a oligarhilor asupra statului. Vedeti coruptia drept o amenintare si pentru alte tari din regiune, pentru Romania?
Anders Fogh Rasmussen: Cred ca eforturile de a combate coruptia sint de lunga durata si toate guvernele ar trebui sa se concentreze pe asta. A fost unul dintre criteriile de aderare in UE si NATO. Oricind vedem exemple de coruptie, ar trebui pedepsita sever iar guvernele ar trebui sa-si dedice eforturile pentru a lupta cu acest flagel.

• Digi24: Hari Bucur Marcu, expert în securitate națională: NATO nu are trupe pe care să le aducă în România

Expertul în securitate națională Hari Bucur Marcu a declarat la Digi24 că discuțiile din ultima vreme privind baze militare NATO permanente pe teritoriul României sunt doar conținutul declarațiilor pe care șefii de stat și de guvern ar urma să le adopte la summitul viitor al Alianței. „Practic, NATO n-are trupe pe care se le aducă la noi”, a spus el.

Hari Bucur Marcu, expert în securitate națională, consideră că, pe termen scurt, summitul din septembrie care va avea loc în Țara Galilor „va fi un summit de succes, în sensul în care va exista consens pe absolut toate problemele puse pe agenda de lucru”.

În altă ordine de idei, România este „doar de zece ani membră a Alianței Nord-Atlantice”.

„Odată cu intrarea României în NATO a reușit să aducă și problematica de securitate a Mării Negre în NATO. La summitul din 2004 de la Istanbul, regiunea Mării Negre nu era considerată o regiune de importanță strategică pentru NATO. Fiind zonă cu prezență rusă, era o zonă în care nu se discuta despre probleme de securitate. De atunci încoace sunt zece ani de când NATO a declarat că e o zonă de importanță strategică și, ca urmare, s-au luat măsurile necesare pentru a confirma importanța aceasta strategică”, a declarat Hari Bucur Marcu, expert în securitate națională.

În 2004, din NATO au început să facă parte România și Bulgaria și au fost deschise discuții pentru un eventual acces al Ucrainei și Georgiei. De altfel, ieri, Serghei Lavrov, ministrul de Externe rus, a declarat că actuala criză din Ucraina își are originile în summitul de la București din 2008. În acel an, NATO a hotărât să își deschidă porțile pentru aceste două țări.

Hari Bucur Marcu a subliniat și faptul că Rusia a considerat că are un singur inamic, care ar fi Europa.

„Europa s-a și dus de două ori peste Rusia, în 1812 și în 1941. În același timp, Rusia nu a venit niciodată peste Europa, pentru că parte din cultura lor de securitate este să își creeze o zonă tampon. Și au avut zona tampon până în cel de-al doilea război mondial din provincii pe care le-a luat pur și simplu, cum au fost țările baltice și Basarabia. După cel de-al doilea război mondial a avut o zonă mult mai largă tampon cu toate statele intrate în blocul comunist, socialist. Pierzând toate astea, retrăgându-se în teritoriul Federației Ruse, Rusia de azi și-a considerat ca zona tampon atât Georgia cât și Ucraina, plus Belarus care a și acceptat acest rol”, a spus expertul în securitate națională.

În opinia lui, România nu ar trebui să se aștepte la baze militare permanente ale Alianței Nord-Atlantice.

„Ce s-a discutat acum a fost conținutul declarației care va fi aprobată de șefii de state și de guverne la summit. Sunt declarații foarte importante pentru că ele arată ce se întâmplă în următorii doi ani de zile. Bazele militare propriu-zise sunt importante doar într-o accepțiune istorică. Practic, NATO nu are trupe pe care se le aducă la noi. Ar însemna ca România să invite anumite state să-și aducă trupele într-un fel de dislocare înaintată pe teritoriul României, dar pentru aceasta ar trebui să aibă un inamic declarat, ceea ce în momentul de față nu are”, a declarat Hari Bucur Marcu.

El a spus că ar exista intenția ca baza americană care adăpostește scutul antirachetă să devină bază NATO. „Aici România are rolul de țară gazdă decât de orice altceva”, a menționat el.

Prin acțiunile din Ucraina, Rusia ar putea considera România o potențială zonă tampon în viitor, spune Hari Bucur Marcu.

„Asta nu înseamnă că vom avea trupe rusești pe teritoriu, dacă nu avem trupe americane sau trupe NATO pe teritoriu. Nu înseamnă că vom intra în conflict militar cu Rusia pe această problemă. Dar, așa cum s-a discutat și în interviul de ieri al secretarului general al NATO, și în aluziile de astăzi, există potențial ca o zonă tampon să fie controlată și altfel decât militar”, a explicat el. […]

• Mediafax: MAE rus: Conducerea României îşi intensifică retorica antirusească. Relaţiile nu se vor dezvolta

Purtătorul de cuvânt al MAE rus, Aleksandr Lukaşevici, a declarat, potrivit Itar-Tass, că în condiţiile intensificării retoricii antiruseşti a autorităţilor române “ar fi nepotrivit să ne aşteptăm ca relaţiile dintre România şi Rusia să continue să se dezvolte în mod constructiv”. 

“Ca şi cum ar fi la comandă, conducerea României, inclusiv preşedintele, îşi intensifică retorica antirusească. Cele mai recente declaraţii publice jignitoare la adresa preşedintelui Rusiei sunt absolut revoltătoare şi inacceptabile”, a declarat Aleksandr Lukaşevici, în cadrul conferinţei săptămânale de joi. “Cred că este greu să te aştepţi ca relaţiile bilaterale să continue să se dezvolte într-un mod constructiv, în acelaşi spirit şi în acelaşi ritm”, a spus oficialul rus.

Lukaşevici a precizat că MAE rus a cerut explicaţii Bucureştiului după incidentul cu avionului vicepremierului rus Dmitri Rogozin. “Ne-am exprimat protestul nostru ferm. Reprezentanţi ai autorităţilor române au încercat să ofere câteva explicaţii, dar le considerăm absolut neconvingătoare. Astfel de incidente nu contribuie la consolidarea încrederii şi nu ne dau motive să sperăm în relaţii normale, de bună vecinătate între ţările noastre”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

• Antena3: Estul Europei nu-şi doreşte probleme cu Rusia. “Bogaţii din Vest au o politică ipocrită, economiile noastre pot fi periclitate!”

Liderii politici din Cehia, Ungaria şi Slovacia se opun la unison deteriorării situaţiei economice din ţările lor, în cazul în care sancţiunile SUA şi UE împotriva Rusiei se vor înăspri. Premierul Slovaciei, Robert Fico, a spus într-o întâlnire cu omologii săi la Bratislava, că Occidentul continuă să parafeze afaceri cu companiile ruseşti, dar în acelaşi timp ameninţă Rusia cu sancţiuni.

“Este o politică ipocrită, cu două feţe”, susţine oficialul slovac.

Prim-ministrul ceh, Bohuslav Sobotka, şi omologul său de la Budapesta, Viktor Orban, au susţinut la rândul lor că nu îşi doresc să rateze oportunităţile de business oferite de partenerii din Rusia.

Există totuşi şi o părere uşor diferită, exprimată de premierul Poloniei, Donald Tusk. Acesta este de părere că Uniunea Europeană ar trebui să vorbească cu o singură voce, iar costurile provenite de pe urma sancţiunilor impuse Rusiei ar trebui suportate în comun.

“Discutăm mereu despre unitate, dar Franţa vrea să vândă nave de război în Rusia. Căutăm variante de a asigura securitatea energetică a Ucrainei şi luăm decizii cheie în Consiliul UE, în vreme ce  Gazprom semnează contractul South Stream cu companii din Germania, Italia şi Franţa”, subliniază liderul de la Varşovia.

Teama cea mai mare, a celor trei state din estul Europei, o reprezintă riscul sancţiunilor impuse Rusiei şi felul în care acestea se vor răsfrânge asupra propriilor economii interne. Slovacia, Ungaria şi Cehia sunt dependente de gazul rusesc şi în aceste condiţii, solicită garanţii solide, din partea ţărilor europene mai bogate, în ceea ce priveşte această sferă economică strategică. Bulgaria se află şi ea în aceeaşi situaţie delicată, dar relaţiile cordiale dintre Sofia şi Moscova sunt arhicunoscute, iar vecinii de la sud de Dunăre nu vor dori sub nicio formă să “supere fratele mai mare”, Federaţia Rusă.

•  Jurnalul: Separatiştii pro-ruşi au anunţat uciderea a 13 agenţi FBI şi CIA în Ucraina

Separatiştii proruşi din estul Ucrainei au anunţat că, în recentele lor confruntări cu forţele ucrainene, au ucis şi agenţi ai CIA, o afirmaţie dezminţită de agenţia americană.

Autoproclamatul primar Viaceslav Ponomarev al oraşului Slaviansk, bastion al rebeliunii armate din regiunea Doneţk, a declarat, conform RIA Novosti, că forţele guvernamentale ucrainene au suferit pierderi importante în timpul operaţiunii lor speciale duse în sud-estul Ucrainei.

Potrivit lui Ponomarev, în ultimele 10 zile au fost ucise, rănite sau luate prizoniere 650 de persoane, între care 70 de străini. Acelaşi Viaceslav Ponomarev a afirmat că 13 agenţi ai FBI şi CIA au fost ucişi şi 12 au fost răniţi.

Un purtător de cuvânt al CIA, citat de ambasada americană la Berlin, a dezminţit aceste afirmaţii, precizând că “niciun agent nu a fost ucis în Ucraina” şi că “declaraţiile militanţilor proruşi nu corespund realităţii”.

Ziarul german Bild am Sonntag scria recent că agenţi ai CIA şi FBI ajută Kievul să pună capăt rebeliunii din estul Ucrainei şi să plaseze un dispozitiv de securitate eficace, fără ca aceştia să se angajeze direct în confruntări

• RTV: Şocant: Garda Naţională din Ucraina a ÎMPUŞCAT 10 militari care voiau să treacă de partea separatiştilor

Tensiunile din Ucraina sporesc o dată cu apropierea scrutinului din 25 mai. Vocea Rusiei vien cu noi dezvăluiri despre atrocităţile din Ucraina.

Garda Naţională ucraineană a împuşcat 10 militari care au declarat că vor să treacă de partea susţinătorilor federalizării, a declarat Stella Horoşeva, purtătorul de cuvânt al „primarului poporului” din Slaviansk, Viaceslav Ponomariov.

Ea a menţionat că nu există informaţii din partea susţinătorilor federalizării referitoare la victime. De asemenea, ea a subliniat că, în prezent, în oraş nu au loc lupte, situaţia este calmă, însă în apropierea gării a fost observată o dronă.

• Cotidianul: Ultima găselniță a separatiștilor. Autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk vor să se unească

Guvernele autoproclamatelor republici populare Doneţk şi Lugansk „caută forme și modalităţi de unire”, a anunţat serviciul de presă al “republicii” Doneţk, transmite Vocea Rusiei în pagina electronică.

„Purtăm negocieri, căutăm o formă de unire. Republicile populare Donețk și Lugansk sunt în prezent subiecți independenți, căutăm modalități pentru unirea într-un stat federal, într-un tot întreg independent. Acesta este procesul”, precizează serviciul de presă citat.

Un anunț similar a făcut anterior și premierul autoproclamatei republici populare Donețk, Aleksandr Borodai (foto) în timpul unei conferințe de presă. „În curând va fi înființat un consiliu de coordonare al uniunii statale pe baza republicilor populare Donețk și Lugansk”, a declarat liderul separatist.

• Hotnews: Ucraina: Doua milioane de alegatori din estul tarii ar putea fi privati de dreptul de a vota la scrutinul prezidential, avertizeaza Comisia electorala

Aproape doua milioane de alegatori din estul Ucrainei, devastat de o insurgenta armata, ar putea fi privati de dreptul de a vota la alegerile prezidentiale din 25 mai in cazul in care Guvernul nu intervine pentru a garanta securitatea, a avertizat sambata Comisia Electorala Centrala, potrivit Mediafax, care citeaza AFP.

Comisia Electorala se declara ingrijorata, intr-un comunicat, in legatura cu “imposibilitatea” de a pregati si organiza acest scrutin crucial pentru viitorul Ucrainei din cauza “actiunilor ilegale ale unor persoane necunoscute” – mod de a desemna prezenta separatistilor inarmati prorusi in regiunile Donetsk si Lugansk, care si-au proclamat “suveranitatea” la 13 mai dupa referendumurile considerate ilegale de comunitatea internationala.

Comisia citeaza mai multe cazuri de institutii locale unde securitatea functionarilor sai nu este asigurata si mentioneaza cazuri de “amenintari si presiuni fizice impotriva membrilor comisiilor electorale”. In total, potrivit unei numaratori a AFP pornind de la cifre oficiale ale alegatorilor inregistrati in aceste comisii, peste 970.000 de alegatori din regiunea Donetsk si peste 940.000 de alegatori din regiunea Lugansk ar putea fi impiedicati sa voteze. In total, 36 de milioane de ucraineni sunt asteptati la urne la 25 mai.

Comisia de la Kiev deplange “refuzul sau absenta reactiei” politiei si serviciilor de securitate atunci cand functionarii vin sa se planga de actiunile separatiste si i-a cerut presedintelui interimar Oleksandr Turcinov sa ia “masuri pentru a garanta securitatea in timpul procesului electoral” in birourile de vot si comisiile electorale locale.

Armata ucraineana a lansat la 13 aprilie o operatiune “antiterorista” pentru a prelua controlul regiunilor Donetk si Lugansk cu obiective precise: dezarmarea gruparilor rebele proruse, eliberarea cladirilor ocupate (primarii, sedii ale administratiei regionale, sedii ale politiei si servicii secrete) si restabilirea autoritatii Kievului in aceste regiuni, situate in apropiere de frontiera rusa si unde traiesc aproximativ sapte milioane de locuitori.

Alegerile prezidentiale din 25 mai, convocate dupa destituirea, in februarie, a lui Viktor Ianukovici, este considerata “cruciala” de catre occidentali pentru a iesi din criza. Miliardarul prooccidental Petro Porosenko este considerat marele favorit. Potrivit unui ultim sondaj, doar o treime dintre alegatorii din est se declara dispusi sa voteze.