UNGARIA ar putea fi sanctionata prin SUSPENDAREA DREPTULUI DE VOT in Uniunea Europeana/ Ministrul de externe ungar: ESTE UN ATAC AL “RETELEI SOROS”

18-05-2017 2 minute Sublinieri

Parlamentul European, avand in vedere “ingrijorarile” tot mai mari legate de respectul libertatilor in Ungaria, s-a pronuntat miercuri pentru declansarea unei proceduri de sanctionare prevazuta in tratatele europene si care ar putea sa duca inclusiv la privarea Budapestei de drepturile sale de vot, scrie AFP.

Intr-o rezolutie adoptata la Strasbourg cu 393 de voturi pentru, 221 impotriva si 64 de abtineri, eurodeputatii au apreciat ca situatia actuala din Ungaria prezinta “un risc clar de incalcare grava” a valorilor fundamentale ale Uniunii, ceea ce “justifica lansarea procedurii” prevazuta in articolul 7 al Tratatului de la Lisabona.

Aceasta prevedere – care nu a fost niciodata folosita – poate duce la suspendarea drepturilor de vot ale Ungariei in Consiliul European, care reuneste statele membre ale UE.

In rezolutie, deputatii europeni deplang “o deteriorare grava a statului de drept, a democratiei si a drepturilor fundamentale in ultimii ani” in Ungaria, in special in ceea ce priveste “libertatea de expresie, independenta puterii judiciare si drepturile fundamentale ale migrantilor”.

Acestia cer retragerea unui proiect de lege care intareste controlul asupra ONG-urilor care beneficiaza de finantare straina, precum si a legii privind universitatile straine, care vizeaza Universitatea Europei Centrale (CEU), infiintata in Ungaria de miliardarul de origina ungara George Soros.

Textul a fost aprobat in principal de deputatii socialisti, ecologisti si de extrema stanga, dar si de 67 dintre cei 216 alesi conservatori din grupul PPE (dreapta), din care face parte si partidului lui Orban.

Liderul deputatilor PPE, germanul Manfred Weber, prezentase o rezolutie alternativa, mult mai clementa, dar care in cele din urma nu a mai fost supusa la vot.

Ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, a declarat că rezoluția prin care Parlamentul European (PE) a cerut miercuri suspendarea dreptului de vot al Ungariei în Consiliul UE este în opinia sa un atac al “rețelei lui George Soros”, relatează agențiile MTI și EFE.

‘Instituțiile europene nu sunt capabile să accepte că Ungaria, în pofida tuturor presiunilor, aplică în chestiunea migrației politici care au în vedere securitatea Ungariei și a poporului ungar’, a afirmat șeful diplomației de la Budapesta.

Parlamentul European a votat miercuri o rezoluție în favoarea invocării Articolului 7 împotriva Ungariei, pentru “încălcarea gravă a valorilor” europene. Aplicarea acestui articol a mai fost cerută în trecut pentru a sancționa politicile premierului Viktor Orban, dar nu s-a ajuns niciodată la suspendarea dreptului de vot, măsură pentru care este nevoie de acordul unanim al tuturor statelor membre ale UE.

Amintind de raportul elaborat în anul 2013 de către eurodeputatul portughez Rui Tavares, Szijjarto a spus miercuri că ‘în locul raportului Tavares’ acum avem practic un ‘raport Soros’.

El a asigurat că indiferent de presiunile care vor fi puse pe guvernul ungar și indiferent câte rapoarte va aproba Parlamentul European, ‘niciun imigrant ilegal nu va putea intra în Ungaria’.

Instituțiile europene sunt nemulțumite de unele politici promovate de premierul Orban, respectiv modificările legislative ce privesc politica de azil pentru refugiați, organizațiile nonguvernamentale și educația.

La sfârșitul lunii martie în Ungaria a intrat în vigoare o lege care prevede că migranții care sosesc la granițele țării trebuie să înainteze cererile de azil în așa-numitele zone de tranzit, unde vor rămâne în regim închis până când vor primi un răspuns la cererea formulată.

De asemenea, parlamentul de la Budapesta a adoptat la începutul lunii aprilie o lege care vizează Universitatea Central-Europeană (Central European University — CEU), creată la Budapesta de magnatul George Soros. Această instituție riscă să fie închisă sau mutată într-o altă țară, întrucât nu îndeplinește condițiile de funcționare prevăzute în actul normativ.

La trei zile după adoptarea acestei legi, partidul de guvernământ, Fidesz, a prezentat parlamentului un proiect de lege care prevede că ONG-urile ce beneficiază de finanțare din afara țării trebuie să se înregistreze ca ‘organizații susținute din străinătate’, iar acest proiect se află în prezent în dezbaterea legislativului.

Guvernul de la Budapesta a inițiat la începutul lunii aprilie și o consultare populară în care cere cetățenilor maghiari opinia despre politicile Uniunii Europene, campanie considerată la Bruxelles drept una antieuropeană.


Categorii

1. DIVERSE, Ungaria, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “UNGARIA ar putea fi sanctionata prin SUSPENDAREA DREPTULUI DE VOT in Uniunea Europeana/ Ministrul de externe ungar: ESTE UN ATAC AL “RETELEI SOROS”

  1. Nu de mult am trecut prin Ungaria si am intalnit un afis (electoral,cred) cu Soros in postura de papusar sef.M-am amuzat copios.

  2. Pingback: SORIN LAVRIC - dialoguri cu VASILE BĂNESCU la TRINITAS TV - despre CORECTITUDINEA POLITICĂ, TIRANIA ideologică ANTICREȘTINĂ și anti-tradiție, FALSELE VALORI, destrămarea identitară, PLANUL INVAZIEI REFUGIAȚILOR ISLAMIȘTI și SUPRA-STATUL FEDERA
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare