(video) “Profetism” al crizei si pe malul Dambovitei: Sebastian Lazaroiu despre NOUA ORDINE INSTITUTIONALA ce i se pregateste Romaniei

22-08-2011 3 minute Sublinieri

“Alba ca Zapada este inevitabila!”

Incercand sa intelegem transformarile la care Romania este supusa de actuala conducere a tarii, care aplica la litera si dincolo de ea agenda malthusiana a FMI, BM si UE, am folosit intr-o analiza proprie termenul de noua ordine institutionala. Pe atunci era inca acuta tema regionalizarii tarii si desfiintarii judetelor:

Regionalizarea sau reorganizarea administrativa nu trebuie inteleasa ”doar” ca o metoda de a faramita Romania, si nici macar nu tine ”doar” de dobandirea, de catre maghiari, a autonomiei – fie varianta maxima (HarCov si Partium), fie cea ”minima” (HarCov), desi acest aspect este simptomul cel mai grav al acestei masuri. Insa doar un simptom.

Simptom a ce? A noii ordini institutionale care se coace, in acest moment, in Romania. Tara aceasta, buna rea, alta nu avem, functiona intr-un anume fel. Prost, repetam, dar functiona in cadrul anumitor institutii, organizari, cu anumite categorii sociale. Or vedem limpede (daca stam putin si dam la o parte perdeaua de fum) ca de cativa ani, de la semnalul crizei mondiale, mai precis de la acordul decisiv cu FMI-UE din 2009, noi ne aflam sub presiunea masiva a unei agende care poarta numele de cod ”reformarea” si ”modernizarea” (urgenta si fortata) a Romaniei. O reformare menita desfiintarii sau subrezirii a cel putin doi piloni fundamentali – statul social si statul national.

Iata ca unul din oamenii cheie ai puterii, sociologul Sebastian Lazaroiu (ale carui scrieri demografice tin de o biopolitica total imorala), confirma punctual analiza noastra, afirmand raspicat ca in Romania asta se intampla, in prezent: instituirea unei noi ordini institutionale, care la noi in tara chiar este implementata intr-un mod anticipatoriu fata de celelalte tari. Mai zice expertul:

Am fost profetici”, spune el despre măsurile de restructurare impuse de preşedintele Traian Băsescu în 2010. Prognoza e specialitatea sociologului, dar şi exigenţa fundamentală a acţiunii politice.

Aici insa trebuie precizat foarte clar ca nici macar “meritul” dubios al unei proprii revelatii a actualei conduceri sau a servitorilor sai cu diploma nu exista. Care profetism, cand totul a inceput de la un acord cu FMI, si tot ce urmeaza este aplicarea sarguincioasa a ordinelor venite de la institutiile globaliste? Nu, noi ne remarcam doar prin slugarnicia extrema a conducerii, care ne face sa jucam un rol de prim pion de sacrifiu, de test social amplificat la nivelul unei tari intregi, al unui program malthusian care trebuie, ulterior, aplicat peste tot.

In privinta identitatii de “dreapta” invocate de sociolog, acesta se reduce, cel mai vizibil, doar la un cult al puterii discretionare, al statului mic (in privinta serviciilor si functiilor sociale, protectiei propriei populatii) dar rau (in privinta abuzurilor, a politicilor anti-sociale si anti-nationale, a  furturilor, a controlului si intimidarilor aplicate propriilor cetateni).

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a afirmat, într-un interviu acordat blogary.ro, că este interesat să intre într-o mişcare de centru-dreapta, care să “mobilizeze energiile de dreapta ale societăţii”, şi sugerează că aceasta ar putea apărea până la alegerile din 2012.

Întrebat cât va mai dura până când va intra într-un partid, Lăzăroiu a spus că probabil “nu mult”, deşi nimeni nu i-a condiţionat funcţia din minister de intrarea în PDL şi nici el nu inteţionează “să forţeze lucrurile”. “Eu cred că ar trebui să urmărim cu atenţie ce se întâmplă în anul următor, pentru că mai e până la alegeri şi eu aş fi interesat să intru într-o mişcare mai largă care să aibă legătură cu centru-dreapta. O mişcare de centru dreapta, care să mobilizeze energiile de dreapta ale societăţii”, a spus fostul consilier prezidenţial, apreciind că este loc în acest moment pe scena politică pentru o astfel de mişcare, mai ales că toate sondajele arată că există un curent dominant de centru-dreapta.

Pe de altă parte, el spune că, deşi nu e membru de partid, este “cel mai politic ministru din Cabinetul Boc” şi explică faptul că “politic nu înseamnă să fii membru de partid”. “Politic înseamnă să ai nişte convingeri şi ceea ce faci să faci bazat pe aceste convingeri. Eu am nişte convingeri puternice. Probabil şi de aia stârnesc reacţii la fel de puternice, iar convingerile mele sunt de centru-dreapta”, a afirmat Sebastian Lăzăroiu.

În ceea ce priveşte ideea lansării “Albă ca Zăpada”, o idee care împlineşte aproape un an, Lăzăroiu a afirmat că este “inevitabilă”, mai ales în noul context european şi internaţional.

E nevoie de o nouă ordine instituţională. Cred că România trebuie să o ia de la început, pentru că toate ţările lumii o vor lua de la început, dar dacă noi suntem mai intuitivi decât alţii am putea să o facem înaintea lor”, a spus ministrul Muncii, subliniind că, în ultimii ani, “am fost destul de avangardişti”.

Legaturi:

Si:


Categorii

Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Opinii, analize, Razboiul impotriva Romaniei, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “(video) “Profetism” al crizei si pe malul Dambovitei: Sebastian Lazaroiu despre NOUA ORDINE INSTITUTIONALA ce i se pregateste Romaniei

  1. Pingback: Razboiul psihologic al ”profetilor” noii ordini mondiale sau NOUA ARMA DE DISTRUGERE: declaratia soc
  2. Pingback: Suveranitatea nationala, ca un cal batran ucis cu bestialitate. OBSERVATII DESPRE LEPADAREA DE ROMANIA, ALINIEREA TRANS-PARTINICA LA AGENDA EURO-MALTHUSIANA SI ATLANTISM
  3. Pingback: SEFUL FEDERAL RESERVE, Ben Bernanke ”dezamageste” bursele, ROUBINI scade pretul aurului si ”analistii economici” sunt loviti de orbul gainilor cand scriu despre... NOUA ORDINE MONDIALA.
  4. http://www.hotnews.ro/stiri-9973771-sebastian-lazaroiu-implinirea-unui-alba-zapada-cred-apara-pana-alegerile-din-2012-lunile-urmatoare-vedeti-mai-multa-miscare.htm?cfnl=

    * Cred ca ei au inceput sa se exprime, prin grupuri razlete, pe internet, prin tot felul de asociatii, mai mici, mai mari. Starea de sprit exista, nu e azi de ieri, problema e sa devina manifesta. Ori ea a inceput sa devina manifesta si in contextul in care iata, pe plan international, lucrurile nu mai merg atat de bine si oamenii incep sa-si dea seama ca ne apropiem de sfarsitul unei ordini si ca urmeaza o alta ordine pe care tot noi trebuie sa o cream, nu ne-o da nimeni din cer.
    * Alba ca Zapada nu e un partid cum e Partidul Poporului, inventat intr-o garsoniera a unei televiziuni. Trebuie sa fie o miscare care chiar sa conteze, sa vina de la firul ierbii si sa tina cont de o realitate in miscare. O sa vedeti, probabil, in lunile urmatoare, mai multa miscare decat pana acum. In societate, in jurul dvs. Daca va uitati pe Realitatea TV si pe Antena 3 s-ar putea sa n-o vedeti. Mai sunt si alte canale pe care oamenii se pot exprima. Dar uitati-va in jur, e mai simplu. Prieteni, chiar dusmani.
    * Nu cred ca e nevoie sa inventezi lucruri ca sa-i derutezi pe cei de la PSD si PNL, pentru ca la ei deruta este starea permanenta de cand au creat aceasta alianta, USL. Revenind la chestiuna serioasa: eu cred ca poate chiar in jurul PDL, poate ca PDL poate sa fie acel motor electoral ca are infrastructura. In jurul PDL se poata crea o miscare care sa absoarba toate aceste forte de centru dreapta din societate. Unele dintre ele nu sunt inregimentate politic. Altele sunt, probabil ca vom gasi multi la PNL, care isi doresc altceva, inteleg ca lumea merge spre alt tip de ordine institutionala.
    * Actuala ordine institutionala, nu numai in Romania, si-a dovedit limitele, esecul. Si atunci, ce faci? Mori? Murim cu totii sau inventam ceva nou? Directia in care merge lumea in general acum merge spre o fundatura. Tot economistii spun ca actuala criza nu seamana deloc cu criza din 33, si ca nu-i atat de mult legata de institutii financiar bancare, ci e mult mai complexa si are legatura si cu sistemul politic si cu sistemul financiar. Lucrurile sunt mult mai complicate si criza e mult mai profunda. Faptul ca am lasat-o, ca am amanat sa gasim solutii si sa vindecam boala, ea va erupe la un moment dat cu multa putere.

  5. Pingback: Analiza saptamanii: DE CE TOATE CRIZELE DUC LA STATELE UNITE ALE EUROPEI?
  6. Pingback: EXISTA SOLUTII LA PROBLEMA CRESTERII POPULATIEI GLOBULUI? Si un adevar simplu, dar grav: "Vrem sa schimbam lumea fara sa ne schimbam deloc pe noi"
  7. Pingback: "NOUA REPUBLICA" = noua diversiune cu pretentie de "alternativa", pusa in slujba regimului BASESCU-CIA-FMI. Despre manipularea miscarilor "ANTI-SISTEM"
  8. Pingback: PRESEDINTELE BILDERBERG IN ROMANIA: Vicontele Etienne Davignon despre UE si criza datoriilor suverane, la o conferinta patronata de BNR si Mugur Isarescu!
  9. Pingback: Sebastian Lazaroiu sustinte infiintarea TINUTULUI SECUIESC si vrea sa fie CONCEDIATI 300 000 BUGETARI CA SA FIE PLATITI SINECURISTII NOII REPUBLICI!
  10. Pingback: Cotidianul patriarhal Lumina, rampa de lansare pentru MIHAIL NEAMTU si NOUA REPUBLICA a lui Traian Basescu
  11. Pingback: Academicianul Dinu C. Giurescu: cum este DISTRUSA IN MOD SISTEMATIC ROMANIA si cum ne indreptam catre DICTATURA
  12. Pingback: DINU GIURESCU, istoric si academician: ADEVARUL INTREG DESPRE DISTRUGEREA ROMANIEI – “Ce-am avut si ce-am distrus” (VIDEO integral “Punctul de intalnire”)
  13. Pingback: SEBASTIAN LAZAROIU sau cinismul sfidator al “profetilor” antihristici: “MONSTRUL MARIN” si pregatirea Romaniei pentru… NOUA ORDINE MONDIALA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: DE CE E CRUCIAL REFERENDUMUL? Ce ne asteapta dupa 29 iulie? RAZBUNAREA vanzatorului, EXECUTIA tarii - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: DISTRUGATORUL - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: ALIANTA DE CENTRU DREAPTA SAU MASCOTELE LUI BASESCU: o cardasie butaforica a CLOVNILOR IEFTINI (MRU, Mihail Neamtu si Adrian Papahagi) cu VECHEA GARDA PEDELISTA (Blaga, Udrea & co.) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare