RELIGIILE ORIENTALE ŞI BISERICA ORTODOXĂ (I). Mitropolitul Ierotheos Vlachos: “SINCRETISMUL urmeaza indeosebi MODELUL CRETAN potrivit caruia, pen­tru a fi uniti in fata dusmanului comun, cretanii dadeau uitarii toate neintelegerile sau mai vechile dispute dintre ei…”

23-06-2016 Sublinieri

cosmiconenessxr41

RELIGIILE ORIENTALE ŞI BISERICA ORTODOXĂ1

Comunicarea pe care as vrea sa v-o prezint se intituleaza „Reli­giile orientale si Biserica Ortodoxa“. S-ar putea obiecta, desigur, ca o asemenea tema nu preocupa direct Biserica Elladei, in contextul in care numeroase alte probleme stringente asteapta sa fie rezol­vate. Raspandirea acestor religii ia insa, in zilele noastre, proportii deloc linistitoare. […] Dincolo de aceasta, pe posturile de televiziune apar adesea diversi maestri yoghini (guru) si adepti ai acestei practici, care se straduiesc sa ne spele efectiv creierul, afirmand ca religiile orientale ofera o mai deplina cunoastere a lui Dumnezeu. De mul­te ori, nici noi, preotii, nu suntem bine informati si nu cunoastem pozitia pe care Biserica Ortodoxa o adopta in astfel de cazuri. Sunt chestiuni de care trebuie sa luam cunostinta. Acesta a fost, de altfel, si scopul redactarii textului de fata.

Unii afirma ca aceste miscari nu au un fundament riguros si ca nu constituie o primejdie reala pentru tara noastra. Le raspundem ca pro­blema este cat se poate de serioasa si ca necesita o abordare ca atare.

Voi analiza aceasta tema in cadrul a trei subcapitole: 1. Prezentare generala a miscarilor religioase contemporane. Puncte comune; 2. Cauze­le aparitiei si rapida lor proliferare si 3. Pozitia Bisericii Ortodoxe fata de aceste miscari.

Imi propun ca prezentarea acestora sa fie una cat mai clara cu putinta. Va rog, totodata, sa o urmariti cu atentie, deoarece se poate intampla ca in scurta vreme sa va confruntati efectiv cu astfel de cazuri in parohiile unde slujiti. Este vorba, asadar, despre aspecte pe care trebuie sa le cunoasteti.

1. Prezentare generala a miscarilor religioase contemporane.
Puncte comune

Atrag dintru inceput atentia asupra faptului ca prin lucrarea de fata nu urmaresc descrierea amanuntita a miscarilor contemporane ce au patruns in Grecia, ci doar punctarea unora dintre elementele lor comune, urmand sa ma ocup apoi de abordarea lor din perspec­tiva ortodoxa. Ceea ce m-a interesat in principal a fost pozitia Bise­ricii fata de acestea.

Consider a fi de datoria mea sa va fac cunoscuta, totodata, in­credintarea pe care o am, anume ca singura adoptarea unei atitu­dini criticiste, negative fata de adeptii acestor miscari nu este de nici un folos, in masura in care se simte nevoia unei lucrari orientate pozitiv. Spun aceasta convins fiind ca majoritatea celor care adera la astfel de miscari sunt calauziti de interese de ordin spiritual, cu alte cuvinte, adeptii lor sunt oameni care cauta mijloacele prin care sa poata dobandi pacea launtrica. Necunoscand, insa, Traditia neptica ortodoxa, se lasa atrasi de aceasta traditie orientala. De-a lungul slujirii mele preotesti, intalnirea unor astfel de oameni m-a impresi­onat si m-a facut sa ajung la concluzia ca atitudinea noastra fata de ei trebuie sa fie una pozitiva si bine intemeiata.

HinduismMai mult, trebuie sa avem in vedere faptul ca miscarile religioa­se care s-au instapanit in zilele noastre sunt, in mare masura, legate de hinduism. De aceea, in partea de inceput a comunicarii mele, consider ca este necesar sa facem o scurta trecere in revista a punctelor-cheie din istoria hinduismului, din Antichitate pana astazi, precum si o prezentare a formelor specifice cunoscute de acesta. Subliniez inca o data faptul ca astfel nu ma angajez intr-o analiza amanuntita, ci imi propun pur si simplu sa informez, aplecandu-ma cu precadere asupra modului in care ele pot fi abordate.

Prin hinduism intelegem, potrivit istoriei credintelor religioase hinduse, religia dominanta din India. In conturarea sistemului sau doctrinar se deosebesc o seama de etape, dintre care ma voi opri asupra celor mai reprezentative2.

Prima etapa este asa-numitul hinduism vedic (vedism), rod al intrepatrunderii convingerilor religioase ale arienilor3, care au patruns in India in anul 1500Î.Hr, cu religia dravidienilor4. Termenul vedism provine de la Vede, scrierile sfinte sau cartile Cunoasterii.

A doua etapa este brahmanismul5, intemeiat de brahmani, preotii hindusilor, care ajunsesera sa se bucure de o mare autori­tate si influenta. Printre trasaturile de baza ale acestuia se numara impartirea societatii in patru caste si practica sacrificiilor.

A treia etapa este hinduismul filosofic3. Indienii au incercat sa puna bazele unei scoli ermineutice in ceea ce priveste cunoasterea natu­rii, invatand ca Brahman este „unica existenta si realitate ce cuprinde in sine si strabate totul”.

Este vorba, asadar, despre o intelegere panteista asupra naturii. In legatura cu modul in care omul poate ajunge la eliberare [din robia legii karmice, a faptelor], aflam, in conformita­te cu doctrina hindusa, urmatoarele:

Cosmosul obiectiv (Brahman) si sinele individual (Atman) se contopesc intr-o asa masura, incat realitatea suprema primeste numele Brahman-Atman. Cand sinele ajunge la identitatea fiintiala cu Brahman, patrunde atunci in nirvana, o stare de beatitu­dine, cu neputinta de exprimat in cuvinte.”

Acest aspect, de altfel, fundamental, este de retinut, intrucat, asa cum vom vedea si in cele de mai jos, in hinduism nu avem de a face cu un Dumnezeu personal, dupa cum nici mantuirea omului nu este una personala, ea dobandindu-se prin simpla contopire a sinelui cu Brahman.

A patra etapa consta in hinduismul eretic, in cadrul caruia locul central este ocupat de buddhism si jainism6. Ambele au in comun contestarea autoritatii preotilor brahmani, caracterului de inspiratie divina a Vedelor si a invataturii moniste deste Brahman, cautand sa descopere modul in care omul se poate elibera de karma si de sirul neintrerupt al reincarnarilor. Pun mai cu seama accent pe latura ascetica, prin care omul ajunge la concentrarea in sine, izbavindu-se, astfel, de suferinta acestei vieti. In continuare, ocupandu-ne de teme precum meditatia si yoga, ne vom apleca mai in amanunt si asupra lor.

A cincea etapa coincide cu asa-numitul hinduism modern (contemporan), care a pastrat multe din elementele comune stadiilor precedente, realizand in fapt, pe de o parte, o sinteza a hinduismului arhaic si a celui eretic, iar pe de alta, introducand dogme si legiuiri noi. Potrivit doctrinei hinduse, trei sunt caile prin care omul se poa­te elibera. Prima este calea faptelor, eliberarea fiind conditionata de faptele savarsite, intre care se numara aducerea de sacrificii zeilor si a ofrandelor de hrana pentru sufletele stramosilor, studiul Vede­lor si primirea de straini. A doua este calea cunoasterii, potrivit careia omul dobandeste izbavirea prin unirea sinelui cu Brahman. Calea catre aceasta unire strabate multe stadii, anume al celui ce se indeletniceste cu studiul textelor sacre, al capului de familie, al ascetului singuratic [calugarul] si al „sfantului” [cel care se preda unei renuntari cu caracter absolut, n. trad.], de altfel, forma cea mai inalta de unire cu Brahman. A treia este calea devotiunii, omul angajandu-se in adorarea unei anumite zeitati.

Trebuie subliniat faptul ca aceste curente religioase de factura orientala, instapanite si raspandite astazi in lumea apuseana, care au patruns si in Grecia, prezinta elemente proprii tuturor etapelor de evolutie a hinduismului si putem chiar aprecia ca se adapteaza foarte bine conditiilor vietii de acum si modului de gandire al omu­lui occidental. Din acest motiv, hindusii autentici nu acorda deplin credit curentelor religioase de factura orientala care iau amploa­re in lumea apuseana, intrucat, in incercarea lor de a oferi solutii la problemele omului occidental, intai-statatorii acestor miscari au adaptat multe dintre invataturile hinduismului autentic la realita­tea lumii contemporane. Planeaza, fireste, suspiciunea ca la mijloc sunt alte scopuri si jocuri de interese.

In Grecia exista astazi sapte astfel de miscari, prezentate pe larg de Parintele Antonios Alevizopoulos, Secretarul Comisiei Sfantu­lui Sinod pentru problema ereziilor, in noua si interesanta sa carte intitulata Droguri sufletesti. Noi „erezii” in Grecia (Psyhonarkotika, nees „aireseis” stin Ellada). Ma voi limita la enumerarea succinta a aces­tor miscari, rugandu-i, totodata, pe cei interesati sa se aplece asupra studiului amanuntit propus de cartea Parintelui – una, repet, deo­sebit de interesanta – pentru a afla mai multe despre trasaturile lor caracteristice.

Cele sapte miscari sunt urmatoarele:

  • Copiii lui Dumnezeu sau ai lui Mo;
  • Biserica Unificarii lui Moon;
  • Biserica scientologica (scientologii);
  • Societatea Constiintei lui Krishna;
  • Misiunea Luminii Divine (Maharaj Ji);
  • Meditatia transcendentala (Maharishi);
  • Ashram-ul lui Satyananda.

In continuare, pentru a oferi pe scurt cateva informatii cu privi­re la miscarile amintite, ne vom apleca asupra elementelor pe care acestea le au in comun, ce arata, totodata, si deosebirea dintre doc­trina lor si invatatura ortodoxa:

a) Un element comun tuturor acestor miscari de factura onentala se constata a fi sincretismul, prin care intelegem asimilarea si inte­grarea intr-un tot unitar a unor elemente cu caracter distinct. Sin­cretismul urmeaza indeosebi modelul cretan potrivit caruia, pen­tru a fi uniti in fata dusmanului comun, cretanii dadeau uitarii toate neintelegerile sau mai vechile dispute dintre ei. Dincolo de arealul filosofic, termenul este folosit si in spatiul religios pentru a exprima amestecul religiilor, al zeitatilor si al formelor de cult7

Astfel, in cazul tuturor acestor miscari religioase predomina tendinta de divinizare – apoteozare a intai-statatorilor [marilor initiati – n.n.], in randul carora este trecut, totodata, si Hristos. Potrivit Parintelui Antonios Alevizopoulos:

„Aceste grupari nu recunosc unicitatea lui Hristos ca Dumnezeu-Om, Mijlocitor, Mantuitor si Invatator. Locul Sau este luat de Mo, Moon, Prambupanta, Maharaj Ji, Maharishi (…) si alti hristosi si proroci mincinosi, dupa cum ne-a vestit mai dinainte Hristos (Matei 24:24; Marcu 13:22).”

Pentru toti acestia, Hristos nu este Dumnezeu adevarat si Om adevarat; potrivit convingerilor hinduse,

prin intruparea lui Dumnezeu firea omeneasca se pierde in cea dumnezeiasca, adevarul Crucii fiind, prin urmare, de neinteles8.

Consemnam in continuare un imn pe care adeptii miscarii Misiunea Luminii Divine il inchina intai-statatorului lor, Maharaj Ji. Cantarea cuprinde urmatoarele:

„Creatorule, Pastratorule si Nimicitorule9,
Toti Ti se pleaca si rugi iti inalta.
In scrieri sfinte slava Iti canta,
Adevarate sunt de-a pururi virtutile Tale;
Bucura-te, Doamne, bucura-te, dumnezeiescule invatator…!

Invatatorul nostru cel dumnezeiesc
Cunoasterea de veci ne-o daruieste,
Şi ca o sabie taie toate grijile vietii.
Bucura-te, Doamne…

Domnul nostru este Atotcreatorul;
Prin Cuvantul Sau le tine si le poarta pe toate.
Domnul nostru este puterea suprema-ntrupata,
Ma plec in fata maretiei unui astfel de Domn!

La cuvantul Sau, intunericul se risipeste;
Cand El vorbeste, intunericul nu poate ramanea.
Indoielile pier, si-atunci incepe o viata innoita;
Bucura-te, Doamne, bucura-te, dumnezeiescule Invatator!

Biblia, Gita, Coranul
Canta slava numelui Tau,
Toti preaslavesc maretul nume ce-l porti!
Ingerii iti lauda slava,
Iara puterile ceresti Te cinstesc,
Şi proslavirii Tale nu afla hotar…

Multe numiri avut-ai sub vremi,
Iar acum sub a Ta stapanire-am venit;
Scoate-i din intunericul acesta de veac
Pe cei care-Ti sunt credinciosi…”10

b) Aceste miscari nu se disting numai printr-un caracter sincretic, ci, totodata, si prin antropologia pe care o urmeaza, mult diferita de cea crestina. Dupa cum noteaza Parintele Antonios:

Cele mai multe dintre miscarile de care ne-am ocupat neaga putinta stabilirii unei lega­turi personale cu Dumnezeu, propovaduind in schimb unirea la nivelul esentei! Potrivit doctrinei lor, toate sunt guvernate de un Spirit Univer­sal suprapersonal11. Omul, la fel ca si animalele, este parte a acestui Spirit Universal12, individualitatea sa disparand, in cele din urma, prin conto­pirea cu atot-transcendenta Fiinta Pura, asemenea picaturii de apa ce se pierde in adancul oceanului.”13

Astfel, in acceptiunea acestor miscari, nici Dumnezeu si nici omul nu sunt persoane.

Cercetand doctrina buddhista, Parintele Antonios ne pune la dispozitie o seama de repere ce definesc viziunea lui Buddha despre om, in genere insa, si pe cea proprie miscarilor religioase contem­porane, ca unele ce si-au insusit multe dintre ideile acestuia. Potrivit lui Buddha, „nu intereseaza prea mult de unde a venit omul, ci mai cu seama, ce este, incotro se indreapta si, in primul rand, cum se poate elibera”.

Astfel, intr-o anumita masura, invatatura sa se disociaza de creationism, omul nefiind vazut ca faptura zidita de Dumnezeu. Totodata, potrivit doctrinei buddhiste, „universul interior si exterior14 se dizolva in factori individuali, care se impletesc impreuna intr-o miscare de du-te vino ce nu cunoaste sfarsit15. In buddhism aflam incetatenita si credinta potrivit careia „nimic nu subzista in sine. Nu exista suflet nici in om nici in univers16, ci numai o serie de situatii si relatii conjugate, care se afla intr-o vesnica transformare, dizolvandu-se unele in altele! Trupul si sufletul nu reprezinta altceva decat un cumul de nasteri si de disparitii intretesute”.

Buddha ii recunoaste, totodata, sinelui individual atat o preexistenta, cat si o postexistenta, la care acesta ajunge prin eliberarea de moartea naturala. Afirma, de asemenea, faptul ca trupul nostru nu este altceva decat un simplu vesmant, pe care il purtam pana la nimicirea sa, odata cu clipa mortii17.

La nivelul tuturor acestor sisteme nu aflam o antropologie bine definita. Omul este considerat mai mult individ decat persoana. Cunoastem bine, de altfel, potrivit diferitelor studii, ce uriasa deo­sebire exista intre individ si persoana. Totusi, nu as dori sa fac aici o analiza mai amanuntita a acestei teme. Expun doar invataturile fundamentale ale curentelor religioase de care ne ocupam.

c) Acestei antropologii ii sunt tributare si principiile doctrinare cu privire la izbavirea omului [in genere inteleasa ca eliberare, n. trad.]. Din moment ce omul este considerat o existenta individuala, este firesc ca eliberarea lui sa imbrace, de asemenea, un caracter abstract. Eliberare inseamna unirea omului cu dumnezeirea, ceea ce reprezinta in fapt „pierderea individualitatii in atot-transcendenta Fiinta Pura” .

Intrucat toate aceste miscari religioase raspandite astazi expun o invatatura despre eliberarea omului insuflata de doctrina buddhista, este important sa facem si aici referire la buddhism.

Cel „iluminat” este chinuit de problema suferintei, constientizand faptul ca suferinta izvoraste din dorinta omului de viata. Aceasta dorinta genereaza procesul devenirii, care aduce cu sine: nasterea, batranetea, moartea, durerea, necazurile, disperarea si, in gene­re, tot ceea ce provoaca suferinta. Astfel, „iluminatul” ajunge la cunoasterea suprema pe care omul este chemat sa o dobandeasca. Aceasta cunoastere suprema ia forma concreta a patru mari ade­varuri18. Primul adevar arata ca lumea este stapanita de suferinta. Al doilea identifica drept origine a suferintei atat nestatornicia si nesiguranta celor pamantesti, cat si, indeosebi, dorinta de a agonisi cele ale lumii, si insasi dorinta de viata [„setea existentei”]. Al treilea adevar este ca suferinta poate fi oprita prin stingerea acestei dorinte, lucru care se infaptuieste cand ciclul reincarnarilor ajunge la final19. Iar al patrulea adevar priveste calea pe care omul o strabate pentru a ajunge la eliberare, adica la incetarea suferintei. Aceasta se reali­zeaza prin mortificarea simturilor, prin [cele „opt brate” ale „Cara­rii”:] intelegere (vedere) dreapta, gandire dreapta, cuvant drept, fapta dreapta, mod de viata drept, efort drept, atentie dreapta si concentrare (meditatie) dreapta. Principala cale de urmat in vede­rea eliberarii ramane, fireste, meditatia, alaturi de practica yoga, despre care vom vorbi in cele de mai jos. In orice caz, trebuie subli­niat faptul ca, in realitate, buddhismul si multe dintre miscarile reli­gioase contemporane propovaduiesc o auto-izbavire si o auto-in-dumnezeire.

[…]

[va urma]

——————————————————————————————————

1. Comunicare susţinuta în cadrul conferinţei preoţeşti organizate de Mitropolia Edessei, Pellei şi Almopiei în anul 1980.

2. Pentru o expunere mai cuprinzatoare v. Enciclopedia religioasa şi morala (ediţie greaca), vol. 6, pp. 900 şi urm.

3. „Triburi de origine indo-europeona, în sanskrita «arya» însemnând «nobil» . V. Pr. conf. dr. A. Stan, Prof. dr. R. Rus, Istoria religiilor, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1991, p. 213.

4. Populaţie negroida care a locuit în sudul Indiei înainte de anul 2000 i.Hr., idem

5. Etapa cunoscuta şi drept „hinduism sacerdotal sau brahman”, ibidem, p. 219. (n. trad.)

6. O trasatura caracteristica a jainismului, care ii pune in evidenta structura arhaica, este panpsihismul: tot ce exista pe lume are un suflet, nu numai animalele dar si plantele, pietrele, stropii de apa etc., si deoarece respectarea vietii este primul si cel mai important comandament jainist, aceasta credinta in panpsihism da nastere la numeroase dificultati. De aceea, calugarul trebuie, atunci cand merge, sa mature pamantul in fata lui, iar dupa caderea serii ii este interzis sa iasa din casa, pentru ca nu cumva sa ucida, din nebagare de seama vreo vietate cat de mica. [La initierea sa el primeste, totodata, o bucata de muselina cu care isi acopera gura cand vorbeste (probabil pentru a evita inghitirea unor insecte)”]. Pare paradoxal ca o doctrina care proclama panpsihismul si respectul absolut al vietii sa deprecieze cu totul viata omeneasca si sa considere sinuciderea prin post drept pilda cea mai sublima”. Mircea Eliade, Istoria credintelor si a ideilor religioase, vol 2, Ed Stiintifica, Bucuresti, 1991, pp. 82-83. (n trad.)

7. Enciclopedia religioasa si morala (editie greaca), vol. 2, pp. 512 si urm

8. Pr A. Alevizopoulos, op cit, pp. 91-92.

9. Acest triplet de epitete devotionale face trimitere la triada divina („trimurti”) Brahma-Shiva-Vishnu, „(…) trei zeitati cu functii cosmologice diferite: Brahma este Creatorul lumii, Shiva este Distrugatorul, iar Vishnu, Pastratorul ei. Aceasta triada nu are nici o legatura cu Sfanta Treime din crestinism, Pr conf dr Al Stan, Prof dr R Rus, op cit. p 224.

10. Pr A. Alevizopoulos, op cit, p 59.

11. „In filosofie, Brahman este substratul fiintial, absolut, atotputernic, atotprezent si impersonal ca insasi esenta universului. El este, cum s-ar spune, sufletul lumii in care se vor topi toate sufletele individuale. El ramane singura realitate adevarata”, Pr. Conf. Dr. Al. Stan, Prof. Dr. R. Rus, op cit, pp 220 (n trad)

12. V. „principiul individuatiei prin „constiinta de sine””, M. Eliade, op cit p 53

13. Pr A. Alevizopoulos, op cit, pp. 92-93.

14. Se intalneste si disocierea „obiectiv-subiectiv”. „De fapt, diferenta dintre om si Cosmos este doar o diferenta de grad, nu esenta”, M. Eliade, op cit, vol 2, p 53 (n trad)

15. „Buddismul defineste ceea ce s-a stabilit ca se numeasca individ prin combinarea a cinci agregate (materia, senzatiile, perceptiile, formatiunile mentale – actele voluntare, intentiile si constiinta) nepermanente si in continua schimbare. Rationamentul sau nu ii permite sa descopere existenta unui principiu permanent, imuabil, care ar putea fi denumit „sinele” sau „sufletul”. Moartea este in acest caz conceputa ca o dezintegrare a acestor agregate, care nu dispar odata cu corpul fizic, ci isi continua existenta sub alta forma”. Philippe Gaudin, Marile Religii, Ed Orizonturi, Bucuresti, 1995, p 364. Mircea Eliade, notand „impermanenta, deci nonsubstantialitatea lucrurilor”, subliniaza faptul ca „totalitatea cosmica si activitatea psihomentala constituie unul si acelasi Univers”, cele cinci „agregate” sau „ansambluri” („skandha”) fiind recapitulate drept „materia, senzatiile, ideile, volitiunile si cunoasterea”, M Eliade, op cit, pp 90-92

16. „Autonomia si impasibilitatea spiritului sunt epitete traditionale, constant repetate in texte”, M Eliade, op cit vol 2 p 51

17. Enciclopedia religioasa si morala (editie greaca), vol 3, pp 978-979

18. Cele patru adevăruri nobile: că viaţa este supusă suferinţei („dukkha”): ca originea suferinţei se află în dorinţa («tanha» – setea arzătoare după viaţa); ca incetarea suferintei este posibila prin înlăturarea dorinţei; şi că drumul spre aceasta încetare a suferintei este reprezentat de «cărarea nobilă înoptit㻓, Pr conf dr Al Stan, Prof dr R Rus, op cit pp 243-244

19. Al treilea adevar nobil proclama ca eliberarea de durere („dukkha”) consta in abolirea poftelor („tanha”). Ea echiveleaza cu Nirvana. Intr-adevar, unul din numele Nirvanei este „Stingerea setei””, M Eliade, op cit, p 89.

(Din: Ierotheos, Mitropolit Al Nafpaktosului, Vremea Lucrarii, Editura Sophia, 2014)

Secular or religious, Catholic or Orthodox, followers of singular syncretism of Eastern religions and apocryphal Christian revelation or even shamans healers: these are the contemporary hermits. They are not so many, but their presence and their witness h

Legaturi:


Categorii

IPS Hierotheos Vlachos, NEW AGE, Portile Iadului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “RELIGIILE ORIENTALE ŞI BISERICA ORTODOXĂ (I). Mitropolitul Ierotheos Vlachos: “SINCRETISMUL urmeaza indeosebi MODELUL CRETAN potrivit caruia, pen­tru a fi uniti in fata dusmanului comun, cretanii dadeau uitarii toate neintelegerile sau mai vechile dispute dintre ei…”

  1. Pingback: RELIGIILE ORIENTALE ŞI BISERICA ORTODOXĂ (II). Mitropolitul Ierotheos Vlachos despre practicile budiste si hinduiste incluse in noile miscari religioase sincretiste: DE CE YOGA SI TEHNICILE DE MEDITATIE NU POT FI DESPARTITE DE SISTEMUL SPIRITUAL DIN CAR
  2. Pingback: IPS Ierotheos Vlachos despre CRIZA SPIRITUALA a Occidentului descrestinat si nevoia de ELIBERARE, deviata spre miscarile NEW AGE. Marturia unui SFANT CONTEMPORAN, trecut prin ratacirile ORIENTALE, privitoare la caracterul DEMONIC al acestor practici si la
  3. Pingback: Religiile orientale si Biserica Ortodoxa (IV): CUNOASTEREA LUI DUMNEZEU CERE, IN PREALABIL, TAMADUIREA SUFLETEASCA PRIN CURATIREA DE PATIMI: “Fara tanguire si strapungerea inimii, linistirea este mincinoasa” | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: Cuvant marturisitor al PS MACARIE la hramul Manastirii DOBRIC (audio + text): “VREMURILE SUNT FOARTE GRELE şi devin din ce în ce mai grele, însă în aceste vremuri trebuie să mărturisim. BISERICA ESTE UNA, NU POT FI MAI MULTE! În Biserica Ort
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate