Sf. Ioan de Kronstadt – DESCOPERIRE CEREASCA ARATATA IN VIS de catre SFANTUL SERAFIM DE SAROV despre sfarsitul lumii, PRIGOANA SANGEROASA A CRESTINILOR, caderea in erezie, stapanirea si pecetluirea lui ANTIHRIST
Redam mai jos vedenia profetica a Sfantului Ioan de Kronstadt asupra cumplitelor vremuri ce aveau sa se abata asupra Rusiei si despre vremurile lui Antihrist si lucrarea tainei faradelegii, descoperire in care l-a avut ca insotitor si indrumator pe alt sfant urias: Sfantul Serafim de Sarov, deja plecat la Domnul atunci:
Descoperire cereasca aratata în vis
“Eu, mult pacatosul Ioan din Kronstadt, scriu aceasta descoperire cereasca vazuta de mine si va spun adevarul, tot ce-am auzit si am vazut într-o vedenie ce mi s-a aratat într-o noapte de ianuarie, în 1901.
Ma înfior de cele vazute, când ma gândesc ce va fi cu lumea cea pacatoasa. Mânia lui Dumnezeu ne va lovi în curând, pe neasteptate, pentru ticalosia noastra. Scriu si-mi tremura mâinile, si lacrimile-mi curg pe obraz. Doamne, da-mi tarie si putere, da-mi adevarul Tau si vointa Ta de la început pâna la sfârsit, ca sa descriu tot ce-am vazut!
Aceasta vedenie a fost asa: dupa rugaciunea de seara m-am culcat sa ma odihnesc putin de oboselile mele. În chilie era semiîntuneric, în fata icoanei Maicii Domnului ardea candela. Nu trecu nici jumatate de ceas si am auzit un zgomot usor. Cineva s-a atins de umarul meu si o voce blânda mi-a zis încetisor:
“Scoala-te, robul lui Dumnezeu, si sa mergem cu voia lui Dumnezeu!“.
M-am ridicat si am vazut lânga mine un minunat staret, cu pletele albe, într-o mantie neagra, cu toiagul în mâna; m-a privit binevoitor, iar eu de frica mai n-am cazut jos; mâinile si picioarele începura sa-mi tremure, voiam sa spun ceva, dar limba nu mi se supunea. Staretul m-a însemnat cu semnul crucii, si mi s-a facut usor si vesel pe suflet.
Dupa aceea mi-am facut eu singur semnul crucii. Mi-a aratat apoi, cu toiagul, spre peretele de la asfintit. M-am uitat într-acolo. Staretul a desenat pe perete urmatoarele cifre: 1913, 1914, 1917, 1924, 1934. Apoi, dintr-odata, peretele a disparut, iar eu l-am urmat pe Staret, mergând peste un câmp verde. Si am vazut o multime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe morminte: cruci mari de lemn, de lut, si de aur. L-am întrebat pe Staret:
„Ale cui sunt aceste cruci?“.
El mi-a raspuns cu blândete:
„Ale celor care au patimit pentru credinta în Hristos si pentru cuvântul lui Dumnezeu au fost ucisi si au devenit mucenici!“
Si iarasi am mers mai departe. Deodata am vazut un râu plin cu sânge, si l-am întrebat pe Staret:
„Ce sânge este acesta? Atât de mult s-a varsat!”.
Staretul a privit în jur, zicând:
„Acesta este sângele dreptmaritorilor crestini!”.
Mi-a aratat apoi spre un nor, si am vazut mai multe sfesnice albe arzând, care începura sa cada la pamânt, unele dupa altele, cu zecile, cu sutele. Si cazând la pamânt, se stingeau, prefacându-se în praf si cenusa. Dupa aceea Staretul mi-a zis:
„Vino si vezi!“
Si am vazut pe nori sapte sfesnice arzând. Si am întrebat:
„Ce înseamna aceste sfesnice cazatoare?”.
„Asa vor cadea în erezie Bisericile Domnului, iar cele sapte sfesnice de pe nori sunt cele Sapte Biserici Apostolesti si Sobornicesti, care vor ramâne pâna la sfârsitul lumii“.
Staretul mi-a aratat apoi în sus, si atunci am vazut si am auzit cântarea îngerilor. Ei cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!“
Multime multa de norod înainta cu lumânari în mâini, cu fete radioase si vesele. Erau acolo arhierei, monahi, monahii, si un mare numar de mireni, tineri, adolescenti si chiar copii. L-am întrebat pe minunatul Staret: „Acestia cine sunt?”.
„Acestia toti au patimit pentru Sfânta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica si pentru sfintele icoane!”.
L-am întrebat pe Marele Staret, daca pot sa ma alatur si eu la aceasta procesiune?
Staretul a raspuns:
„E prea devreme pentru tine, mai rabda, nu este binecuvântare de la Domnul!“
Si am vazut iar un sobor de prunci, care au patimit pentru Hristos din pricina lui Irod regele si au primit cununi de la Imparatul Ceresc. Si iarasi am mers mai departe, si am intrat într-o biserica impunatoare. Am vrut sa-mi fac cruce, dar Staretul m-a oprit:
„Nu se poate! Aici e urâciunea pustiirii!”.
Aceasta biserica era tare mohorâta. Pe masa din altar – stea peste stea; în jur ardeau lumânari de smoala care trosneau ca vreascurile; potirul era plin cu ceva rau mirositor; prescurile – însemnate cu stele; în fata prestolului statea un preot cu fata catranita, iar sub prestol – o femeie, rosie toata, cu stea în frunte, striga de rasuna biserica:
„Slo-o-bo-o-da-a!” (Sunt libera!)
Doamne fereste, ce grozavie! Oamenii aceia începura sa alerge ca niste smintiti în jurul prestolului, sa tipe, sa suiere, sa bata din palme si sa cânte cântece dezmatate. Si deodata a strafulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet napraznic, pamântul s-a cutremurat, si biserica s-a prabusit: si femeia, si oamenii aceia, si preotul – s-au pravalit cu totii în adâncul beznei – în abis. Doamne fereste si apara, ce grozavie!
Am privit înapoi. Staretul se uita la ceva, m-am uitat si eu.
„Parinte, spune-mi, ce este cu aceasta înfricosatoare biserica?“
– «Acestia-s „cetatenii cosmosului”, ereticii, cei ce au parasit sfânta si soborniceasca Biserica si au primit inovatiile, care sunt lipsite de harul lui Dumnezeu; în astfel de biserica nu se posteste si nu poti sa te împartasesti!»
M-am înfricosat, zicând: „Doamne, vai noua, ticalosilor – moarte!”. Staretul m-a linistit însa, spunându-mi:
„Nu te scârbi, ci roaga-te!”
Si iata, am vazut o multime de oameni care se târau chinuiti de o sete cumplita, iar în frunte aveau stele. Când ne-au zarit, au început sa strige:
„Sfinti parinti, rugati-va pentru noi. Atât de greu ne este, însa nu putem sa ne rugam. Tatii si mamele noastre nu ne-au învatat Legea lui Dumnezeu. N-avem nici numele lui Hristos, n-am primit Sfântul Mir, nici pe Duhul Sfânt, iar semnul crucii l-am refuzat!”.
Si au început sa plânga.
L-am urmat pe Staretul care mi-a facut semn cu mâna: „Vino si vezi!” Si am vazut o gramada de trupuri neînsufletite, mânjite cu sânge. M-am speriat foarte si l-am întrebat pe Staret:
„Ale cui sunt trupurile acestea?“.
„Acestea-s trupurile celor din cinul monahicesc, care au refuzat sa primeasca pecetea antihristica si au suferit pentru credinta lui Hristos, pentru Biserica apostoleasca. Pentru asta s-au învrednicit de sfârsit mucenicesc, murind pentru Hristos. Roaga-te pentru robii lui Dumnezeu!”.
Deodata Staretul s-a întors spre nord, facându-mi semn cu mâna. M-am uitat si am vazut un palat împaratesc. În jurul lui alergau câini, fiare turbate si scorpioni ce se catarau, zbierau, îsi înfigeau coltii. L-am vazut pe tar, sezând pe tron. Cu fata palida, plina de barbatie, citea rugaciunea lui Iisus.
Deodata, a cazut mort. Coroana-i s-a rostogolit de pe cap. Unsul lui Dumnezeu a fost calcat în picioare de fiare. M-am îngrozit si am plâns amarnic. Staretul mi-a pus mâna pe umarul drept: îl vad pe Nicolai II în lintoliu alb. Pe cap – o cununa de ramurele înfrunzite; cu fata palida, însângerata, la gât purta o cruce de aur. Soptea încetisor o rugaciune, apoi mi-a zis cu lacrimi în ochi:
„Parinte Ioane, roaga-te pentru mine. Spune-le tuturor pravoslavnicilor crestini, ca am murit curajos, ca un tar – mucenic pentru credinta lui Hristos si Biserica Dreptmaritoare. Spune-le pastorilor apostolesti sa slujeasca o panihida frateasca pentru mine, pacatosul. Sa nu cautati mormântul meu!”.
Apoi totul a disparut în ceata. Am plâns mult si m-am rugat pentru tarul – mucenic.
De frica îmi tremurau mâinile si picioarele. Staretul a rostit:
„Voia lui Dumnezeu! Roaga-te si spune-le la toti sa se roage!… Vino si vezi!”
Si iata, am vazut zacând o sumedenie de oameni morti de foame, unii rodeau iarba si verdeata. Cadavrele altora erau sfâsiate de câini si o duhoare cumplita umplea tot locul. Doamne, nu mai au oamenii credinta! Din gura lor ies cuvinte de hula, pentru asta vine mânia lui Dumnezeu! Si iata, am vazut o movila înalta de carti si printre ele se târau niste viermi ce raspândeau o duhoare insuportabila. L-am întrebat pe Staret, ce fel de carti erau acelea?
– „Carti ateiste, hulitoare de Dumnezeu, care-i vor sminti pe toti crestinii prin învataturi straine!“
Dar, îndata ce Staretul s-a atins cu toiagul de carti, ele s-au aprins si vântul a împrastiat cenusa.
Dupa aceasta m-am uitat si am vazut o biserica. Pe jos, de jur împrejur se tavaleau vrafuri de pomelnice. M-am aplecat, vrând sa le citesc, Staretul însa mi-a zis:
„Aceste pomelnice zac de multi ani si preotii le-au uitat: nu le citesc, nu au timp, iar cei raposati roaga sa fie pomeniti!“.
Am întrebat:
„Si atunci, când vor fi pomeniti?“.
Staretul a raspuns:
„Îngerii se roaga pentru ei!“.
Am pornit mai departe, si Staretul mergea asa de repede, încât de-abia reuseam sa ma tin dupa el. „Vino si vezi!” – a spus Staretul. Si am vazut o masa mare de oameni, gonita din urma de niste draci urâciosi, care-i bateau cu pari, cu furci si cu cangi. L-am întrebat pe Staret: „Acestia cine sunt?”.
Staretul a raspuns:
„Acestia-s cei ce s-au lepadat de sfânta credinta si de Biserica Apostoleasca si Soborniceasca si au schimbat credinta“.
Erau acolo preoti, monahi si monahii, mireni, care au nesocotit Taina cununiei, betivi, hulitori de Dumnezeu, clevetitori. Fetele lor erau strasnice, iar din gura iesea o duhoare respingatoare. Lovindu-i fara mila, demonii îi mânau într-o prapastie îngrozitoare, din care izbucneau flacari sulfuroase cu miros greu. M-am înspaimântat foarte si mi-am facut semnul crucii:
„Izbaveste-ne, Doamne, de o asa soarta!”.
Si iata, am vazut o multime de oameni, tineri si batrâni, îmbracati în straie ciudate, carând o stea imensa în cinci colturi; la fiecare colt atârnau câte doisprezece draci; în centru, satana însusi sta protapit cu niste coarne zdravene, cu capatâna de paie, iar din gura îi curgeau balele veninoase peste norod, de-a valma cu cuvintele: „Sculati voi cei pecetluiti cu blestemul…” Imediat s-a prezentat un cârd de draci, punându-le la toti pecetile: pe frunte si la mâna dreapta. L-am întrebat pe Staret: „Asta ce inseamna?“.
– „Acestea-s pecetile antihristului”.
Mi-am facut semnul crucii si l-am urmat pe Staret.
Deodata el s-a oprit, aratând cu mâna spre rasarit. Si iata, am vazut un sobor mare de oameni cu chipurile vesele, cu cruci în mâna, pretutindeni – lumânari aprinse; în mijloc se afla un prestol înalt, alb ca zapada: pe prestol – Crucea si Evanghelia, deasupra prestolului, în aer – o coroana împarateasca de aur. Pe coroana era scris cu litere aurite: „Pentru putina vreme“, în jurul prestolului stateau patriarhii, episcopii, preotii, monahii, monahiile, mirenii. Toti cântau: „Slava lui Dumnezeu în ceruri si pe pamânt pace!”.
De bucurie mi-am facut semnul crucii, multumindu-I lui Dumnezeu pentru toate! Deodata Staretul a facut un semn cu crucea în sus de trei ori si am vazut o gramada de cadavre zacând în sânge omenesc, iar pe deasupra zburau îngerii, luând sufletele celor ucisi pentru cuvântul lui Dumnezeu si cântând: „Aliluia!” Ma uitam si plângeam amarnic. Staretul m-a luat de mâna, poruncindu-mi sa nu plâng:
„Voia lui Dumnezeu! Domnul nostru Iisus Hristos a patimit, varsându-si preacuratul Sau sânge pentru noi. Asa si cei ce nu vor primi pecetea antihristului – toti îsi vor varsa sângele, dobândind mucenicia si luând cununa cereasca!“.
Staretul s-a rugat mai apoi pentru robii lui Dumnezeu si a aratat spre rasarit. Se împlinira cuvintele Proorocului Daniel despre „urâciunea pustiirii“. Si iata, am vazut deslusit cupola templului de la Ierusalim. Era înfipta steaua sus, pe cupola. În interiorul templului se înghesuiau milioane de noroade, si înca altii mai încercau sa patrunda înauntru. Am vrut sa-mi fac semnul crucii, dar Staretul m-a oprit, zicând:
„Aici este urâciunea pustiirii!“.
Am intrat si noi în templu. Era plin de lume: am vazut tronul, peste tot ardeau lumânari de seu; pe tron sta imperatorul în porfira de culoare stacojie; pe cap avea coroana de aur cu stea. L-am întrebat pe Staret:
„Cine este acesta?“.
El a raspuns:
„Antihristul!“.
De statura înalta, cu ochii ca jaratecul, cu sprâncenele negre, având cioc, fioros la fata, viclean, perfid, strasnic. Sta cocotat pe tron cu mâinile întinse spre popor, iar la degete avea gheare ca de tigru si racnea:
„Eu sunt imperatorul si dumnezeul si stapânitorul. Cine nu va primi pecetea mea, aceluia, moarte!“.
Toti au cazut la pamânt si i s-au închinat, iar el a început sa le puna peceti pe frunte si pe mâini, ca sa primeasca pâine si sa nu moara de foame si sete.
Între timp, slugile antihristului au adus câtiva oameni cu mâinile legate, ca sa-i sileasca sa i se închine. Dar ei au zis:
„Noi suntem crestini, si credem în Domnul nostru Iisus Hristos!”.
Antihristul într-o clipa le-a taiat capetele si s-a varsat sânge crestinesc. Dupa aceea au adus un tânar la tronul antihristului, ca sa i se închine lui, dar tânarul a strigat cu glas tare:
„Eu sunt crestin, cred în Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu esti trimisul si sluga satanei!”.
– „La moarte!” – a racnit antihrist.
Iar cei ce primisera pecetea, cadeau la pamânt si se închinau lui. Deodata s-a auzit un tunet, au 
stralucit mii de fulgere, lovind cu sageti de foc în slujitorii antihristului. O sageata uriasa a stralucit fulgerator si o vâlvataie de foc a cazut drept în capul antihristului, coroana s-a facut tandari: milioane de pasari zburau sfâsiindu-i pe slujitorii antihristului cu ciocurile lor. Am simtit cum Staretul m-a luat de mâna si am mers mai departe. Si am vazut iar mult sânge crestinesc. Atunci mi-am amintit de cuvintele sfântului Ioan Teologul din Apocalipsa:
„Si va fi sânge… pâna la zabalele cailor!“.
Doamne Dumnezeule, mântuieste-ma! Si am vazut îngerii zburând si cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!“. Staretul a privit înapoi si a zis:
„Nu te mâhni, sfârsitul lumii este aproape! Roaga-te lui Dumnezeu. Domnul este milostiv cu robii Sai”.
Timpul era pe sfârsite. Staretul a aratat spre rasarit, apoi a cazut în genunchi, rugându-se: m-am rugat si eu cu el. Dupa aceea Staretul începu sa se desprinda cu repeziciune de la pamânt, înaltându-se spre cer: de-abia atunci mi-am amintit ca nu stiam cum îl cheama, si am strigat:
„Parinte, care îti este numele?“.
– „Serafim de Sarov!“, raspunse blând Staretul: „Sa scrii tot ce-ai vazut pentru crestinii pravoslavnici!“.
Deodata, deasupra capului a rasunat parca un clopot imens si, auzindu-i dangatul, m-am trezit.
„Doamne, blagosloveste si ajuta-ma pentru rugaciunile Marelui Staret! Tu mi-ai descoperit aceasta vedenie cereasca mie, pacatosului Tau rob Ioan, arhiereul din Kronstadt! 1901“.
***
Aceasta remarcabila „Descoperire cereasca…” a protoiereului Ioan din Kronstadt, marele purtator de duh si închinator al tarii Rusesti a circulat vreme îndelungata în manuscris, fiind copiata si raspândita de catre credinciosi. În anii de restriste aceasta viziune a slujit crestinilor prigoniti drept mângâiere si consolare”.
(din: Profetii si marturii crestine pentru vremea de acum, vol. I)
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Iubiti frati intru HRISTOS-DOMNUL!, este foarte INTELEPT si cum nu se poate MAI NIMERIT si POTRIVIT sa postati si publicati prin intermediul acestui site crestin minunat ASTFEL DE PROFETII ale SFINTILOR PARINTI care au trait in trecutul atat de paopiat de noi.!
Pentru ca astfel de DESCOPERIRI CERESTI, trezesc din AMORTEALA si PARALIZIE VEGHEA si GRIJA pe care trebuie s-o aiba MINTEA si INIMA NOASTRA pentru felul cum traim si pentru PREGATIREA DUHOVNICEASCA cu multa ravna pentru INFRUNTAREA MARELUI NECAZ CE VA SA FIE IN CURAND pentru Biserica DREPTMARITOARE ORTODOXA si SINGURA ADEVARATA a lui Hristos!
In cartile sale, Parintele Paisie pune accentul cu apas ca situatia vremurilor din urma (in care spune tot el ca deja omenirea a intrat) NU POATE FI INFRUNTATA DECAT STRICT DUHOVNICESTE, iar pentru ca un crestin sa infrunte duhovniceste o astfel de vreme…antihritica si o astfel de conjunctura complexa antihritica care va cuprinde toata lumea, VA TREBUI SA AIBA O FOARTE SERIOASA PREGATIRE DUHOVNICESCA, cva sa poata sa ramana in picioare…!
Si mai este inca un motiv pentru care publicarea unor astfel de descoperiri este atat DE INTELAPTA si BINEVENITA!
Si anume, acum cand arhiereii nostri sunt furati de duhul eretic al ECUMENISMULUI si nu mai propovaduiesc ORTODOXIA cu RIGOARE si EXIGENTA, ei bine, lor unor atfel de PASTORI ADORMITI si INSELATI trebuie sa li se aminteasca ca ei sunt ACELE “SFESNICE” care cad, SE STING si se PREFAC IN CENUSA…pe care le-a vazut Sf. IOAN DE KROSNTADT in vedenia lui…si pe care i le-a explicat si talcuit SF. Serafim de Sarov!
NU, nu este DELOC NORMALA situatia in care noi am intrat!
Domnul HRISTOS INSUSI spune ca atunci cand oamenii vor spune “PACE SI LINISTE”, tocmai atunci…va veni MANIA SA si ZIUA JUDECATII, ca un fur si ca o cursa peste toti cei care locuiesc pe pamant…(cf.LUCA cap.21, vers.35 si APOCALIPSA, cap.3, vers.10)!
Noi sa-i ASCULTAM PE CEI CARE AU AVUT LUMINA ADEVARTA a lui DUMNEZEU si DESCOPERIREA VOII SALE in inima si mintea lor si nu pe cei care incep sa fie tot mai amagiti…de taina INSELACIUNII care se lucreaza acum cu putere si graba in lume…pentru pierderea neamului omenesc si cu deosebire a poporului crestinilor dreptmaritori…
SLAVIT SA FIE DOMNUL!
P.S.: va rog sa ma iertati ca iar am scris prea mult cu majuscule si ca nu am mai participat de mult timp la discutiile de pe acest site…!
Am avut niste probleme, dar sper ca in timpul ,liber sa mai dau si eu o mana de ajutor…
DOAMNE AJUTA!
Desi am citit mai demult aceasta profetie,nu pot sa spun ca nu m-am infiorat.Doamne ,da-mi puterea sa indur toate cele ce vor veni,pentru numele lui Hristos.Desigur ca vor veni vremuri grele, dar ,asa cum spunea sf Serafim de Sarov,Domnul isi va face mila de cei care-l iubesc pe el si ii urmeaza legile.Asadar nu trebuie sa ne temem,caci odata cu ispita Dumnezeu ne va trimite si inger spre intarire. Doamne ajuta!
Totusi, inima este bolovan. Stiu, citesc, am sub ochi marturii, insa sunt impietrita, intr-un soi de amorteala-caldiceala. Ar trebui sa merg plangand, sa petrec in lacrimi, intristare, batere de piept.Ma infior…momentan, imi reamintesc, ma cutremur o secunda, cat tine lectura; viata nu mi se schimba.
Of!
Multumesc pentru osteneala voastra, dea Domnul ca ea sa rodeasca in sufletele celor ce citesc
Maicuta Domnului sa ne acopere!
Alexandra, nu te intrista din cauza asta. Nu esti singura. Suntem multi la fel de impietriti. Pentru noi cei incepatori se implineste cuvantul par Rafail Noica despre cum este credinta noastra in aceste vremuri grele. “E ca si cum ai sta pe ceva solid, o scandura si ti se pune la gat o cravata. Scandura cade iar cravata se transforma in streang. Sa ne fereasca Dumnezeu de asa ceva.” Dar e un cuvant frumos al par Paisie Olaru despre cei care spun ca nu au credinta si nu il iubesc pe Dumnezeu: “Cum nu-L iubesti pe Dumnezeu? Astea sunt gânduri de la diavolul… Taci din gură. Cum nu crezi? Dar cine te-a adus aici, la mânăstire? Ce asculti tu ce spune vrăjmasul?”.
In lume necazuri veti avea dar indrazniti, Eu am biruit lumea ( Ioan 16, 33 )
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueste-ne pe noi pacatosii pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor Sfintilor Tai! Amin!
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Sa nu deznadajduim!
Sa dorim sa iubim!
Sa fim sinceri cu noi insine si cu cei din jurul nostru!
Sa nu fim din lume chiar daca traim in lume!
DOAMNE IISUSE HRISTOASE ,MILUIESTE-NE PE BOI PACATOSII!DA-NE HARUL RUGACIUNII, AL IERTARII, AL IUBIRII SI AL RABDARII.
Ma iertati dar care sint cele Sapte Biserici Apostolesti si Sobornicesti, care vor ramâne pâna la sfârsitul lumii“?
Infricosator dar si plin de speranta.Serafim de Sarov ne invata si cum sa dobandin DUHUL SFANT . Vrea cineva mai mult ?
SF.SERAFIM DE SAROV SPUNE:”BUCURIA MEA!NU UITA CA SUFLETUL TAU E O COMOARA VESNICA.”
E bine sa luam aminte.
Cinste voua, ca pot zice ca am gasit un site bun.
Cauzele crizei actuale
Vom practica in continuare pacatul pasivitatii sau ne vom incumeta in marturisirea Adevărului ?
Prin acest articol propun o analiza a cauzelor crizei actuale. Cui datoram de fapt si de drept aceasta depreciere continua a calităţii vieţii noastre zilnice?Vom mai gasi in noi resursele pentru stoparea acestui fenomen? Traiesc cu impresia ca totul a devenit atat de dureros si de murdar de cand noi,romanii, am renuntat incet incet la demnitate si la pastrarea unei adevarate tinute morale.Aceste timpuri vitrege vin peste noi ca o consecinta naturala a atator compromisuri acceptate de noi intr-un mod tacit si las .
Ma framanta raspunsul la cateva intrebari:
• In ce şanse de continuitate şi integritate mai putem spera ca neam, în actualul context de criză?
• Lipsa oricarui fel de iniţiativa in vederea unei redresari,nu va avea, cat de curand efecte catastrofale pentru noi toti?
• Care ar fi obligatiile noastre imediate si in ce măsură o credinta puternica ar putea schimba soarta lucrurilor?
Incerc pentru inceput sa supun atentiei cauzele de ordin spiritual, ca prioritare .
Ca un prim obiectiv necesar unei redresari, propun: redobândirea demnitatatii.Cum? Facand numai aceea ce presupune asumarea marturisirii Adevarului si recunoasterea greselilor . Aici cred ca e cheia de rezolvare a problemelor acestor vremuri.
Cateva evidente negative:
Dupa multimea norilor negri adunati peste capetele noastre, am ajuns acum intr-un moment foarte dificil, de grea cumpana pentru intreaga suflare romaneasca!Un motiv ar fi,sechelele sufletesti dobandite inca din perioada comunista, prin preluarea pe umerii nostri a poverilor atator pacate acumulate de-a lungul mai multor generatii .Pe de alta parte,si noi avem partea noastra insemnata de contributie in perpetuarea lor..Vom ajunge foarte curand sa fim condusi exclusiv prin vointa strainilor, care isi vor legifera toata suprematia si toate “drepturile”asupra noastra prin forta !Cum de inca nu ne-a trezit Dumnezeu ramane ,ca explicatie, nerecunoastrerea pacatelor in care am coborat!
Vom achita pacatele cu pret de sange.
Cauza este ca practicand toate pacatele la moda, ni s-a alterat de fapt firea si vointa fata de obligatia de a reactiona impotriva minciunii si a tradarii interesului national. Prin pacate,am pierdut orice urma de putere spirituala necesara redresarii.De aici si aceasta pasivitate generala in fata gravelor problemele ale societatii. O caracteristica actuala a constiintei majoritatii este si arata ca ,cei mai multi romani prefera sa stea cat mai retrasi,cat mai discreti, in asa fel incat, daca s-ar putea, sa nu deranjeze pe nimeni, pana ce ii va veni randul pe catafalc.Din pacate, toate clasele sociale din Romania sunt afectate de cumplita boala a acestei inertii .Nimeni nu mai reactioneaza!Paralizia-i generala!Un organism paralizat va muri cat de curand. Calcand in continuare numai din groapa in groapa, sansele sa mai putem iesi din aceasta mocirla a atator patimi, vor fi nule!.Suntem si vom fi raspunzatori!
Destinul nostru crestin
Faptul ca ne-am nascut aici inseamna ca, prin voia lui Dumnezeu, ne-a fost incredintat spre pastrare intregul patrimoniu genetic, platit cu pretul atator generatii, care au luptat si s-au jertfit (faptele le sunt mentionate in fibrele istoriei nationale); Sansa unei salvari presupune si din partea noastra aceeasi angajare, prin atingerea aceleiasi masuri specifica crestinatatii ortodoxe, cu orice pret, pentru a putea asigura acea continuitate necesara tuturor valorilor specific nationale intr-o forma cat mai intacta si nealterata .Cum ne prezentam la acest examen greu al supravietuirii?
Conditia continuitatii neamului
Continuitatea neamului, in intalegerea de pastarea lui in actuala configuratie (si, mai degraba, revenirea la ceea ce a fost in vremurile de marire), a devenit de neconceput fara o lupta pornita in toate ungherele sufletesti unde s-au depozitat gunoaie pana acum. Parte de vremuri mai bune nu vom avea decat prin lupta , fara prejudecati!Adevarul trist este ca si noi si cei dinaintea noastra, ne-am lasat dusi de nas, asa, cu zaharelul, din minciuna in minciuna, iar sarcina continuitatii destinului national am abandonat-o.In mod natural,ea a cazut pe mana seriilor consecutive de conducatori neaveniti,tradatori , ticalosi, selectati dintre cei mai corupti si mai imorali” politicieni”, care n-au ezitat sa se vanda atat pe ei, cat si tara intreaga, dusmanilor acestui neam. Acestea le suportam, prin ratiune divina, fiindca am lasat atat indatoririle crestine personale cat si treburile cetăţii, absolut la voia întâmplării! Buruienile neglijentei au crescut pe noi si ne-au acoperit!Dormim.Nu ne-am trezit si de aceea privim nauci cum de a fost posibil?! S-a întâmplat ca şi cu un crestin, care inceteaza la un moment dat sa se mai roage: Acesta intra ,asa ca noi, sub icidenta altor puteri.Cu incetul,dracii ii acapareaza complet vointa, cu fel si fel de amagiri si,tot incet , isi va muta prada cat mai la fundul iadului!Aici duce lipsa de higiena spirituala!
Mai putem noi afirma faptul ca pana acum am trait ca niste oameni responsabili, care s-au achitat constient de raspunderile ce le aveau in fata legilor crestine pastrate de stramosii nostri cu pretul vietii?Noi traim de fapt acum ca cei mai veritabili pagani care mai au ceva preocupari!
.Ori cadem de acord ca momentul e fatal sa pornim aceasta lupta fara intarziere – intai cu patimile din noi,si mai departe cu cele din ceilalti,ori ,consecintele pacatelor ne vor ingropa de vii.Altfel, pe buna dreptate, vom disparea ca neam, si vom fi responsabili de tot dezastrul, ce ne va atarna de gat, ca piatra de mormant!
Cele mai vizate cauze:cele de ordin personal!
La noi si in noi e de fapt, marele dezechilibru! In noi s-a acumulat si sedimentat acea densitate de pacate prin care am dobandit aceasta opacitate sufleteasca devenita insuportabila la nivelul constiintei colective! Cu greu ne mai impartasim regretele om la om in acest context ! Suntem prinsi si imobilizati in capcana propriilor patimi, care au tot crescut asa de mari ca au ajuns sa ne tina umbra,asa, ca buruienile peste rasadurile bune ! Incercam sa ne curatim?
Indelunga acceptare a atator compromisuri, servite discret, prin tehnici studiate, impotriva neamurilor crestine, au ajuns acum in stadiul de metastaza. Prin consumarea continua a acestor “tratamente”ne bucuram acum de actualitatea dureroasa a sanctiunilor acestor practici, cu acea forta de indeplinire a unui contract pe care, daca l-ai semnat constient, nu îi mai poti ocoli efectele dupa bunul tau plac!Induse discret in vointa noastra, am semnat cu totii contractele cu “dia volos”(gr. cel ce separa), care acum, pe buna dreptate, ne intreaba: “Unde ai vrea sa pleci, prietene, doar ai subscris de buna voie la oferta mea; si… vrei acum sa ma parasesti?!?Mie mi-ai dat tot ce ti-am cerut pana acum .Nu te-ai opus in nici un fel!Cu vechimea asta in practicarea tuturor pacatelor, de unde crezi ca vei mai gasi resurse sa mai scapi din ghearele mele?”
Si totusi ,cat suntem in viata asta ,ne mai putem inca ruga lui Dumnezeu sa ne salveze.Avem de intrunit conditia pocaintei recunoscand greselile.Cred ca inca nu e totul pierdut in ciuda groaznicelor evidente.
“Lasa ca merge si asa!” ne-am obisnuit sa zicem mereu. Ei, uite ca nu mai merge! Asa cum am stiut sa acceptam, prin consimtamant tacit, intrarea tuturor patimilor in societate, tot asa va trebui sa ne dam,tot liber, acelasi consimtamant prin care sa ne legam de data asta , sa ne angajam unindu-ne vointa cu vointa, om cu om, caramida cu caramida, ca sa putem forma un dig necesar, o unitate de parere fundamentata insa pe credinta, care sa aibă o noua temelie, un om cu adevarat scapat din capcana patimilor societatii. Om Nou, nu intr-un sens demiurgic, ci un om nou intors catre adevaratele izvoare ale vietii si ale virtutiilor crestine prin credinta,ca singura garantie valabila a vietii .
Sa indraznim sa strigam cerand mila lui Dumnezeu, plecand genunchii cu pocainta.In ce conditii se poate infaptui asa ceva, cum si de catre cine ,ca sa rodeasca asemenea lucrare?.Trebuie grabnic reinfiintata acea instanta a constiintei , pe o temelie cu adevarat crestina, curata,morala !
Incercand o explicatie mai pretentioasa, spunem ca, tot asa cum prin Adam – omul cel vechi ,cel neascultator de Dumnezeu si inselat de diavol, a putut intra pacatul in lume, si prin acesta moartea, trecand apoi la toti oamenii – tot asa, prin Hristos – Omul cel nou, Cel smerit si pe deplin ascultator de Dumnezeu – fiecare om dispus sa fie ascultător, va beneficia de toate garantiile si promisiunile divine! El ne-a aratat, cu pretul vietii , din dragoste pentru lume, ca l-a biruit prin Cruce, prin moarte si prin Inviere pe diavol, cel ce avea,pana atunci stapanirea mortii. Lumea, intr-adevar,mai poate fi rezidita si restaurata, pe o noua temelie sufleteasca trainica, numai prin acest Nou Ahetip Hristos,si numai printr-o puternica credinta!Prin aparitia crestinismului Dumnezeu a salvat omenirea de la distrugere si a recreat-o din nou,aratand noua temelie a lumii,aceea a vietii si i-a dat si toate garantiile prin modelul Hristos. .Numai pentru crestini Dumnezeu mai ingaduie si mai tine inca pamantul acesta pacatos si depravat. Iar noi, suntem capabili sa-I aratam atata dispret,atata uitare ,atata nesocotinta fata de ceea ce noi avem datoria sa pastram ca sacru.S-a omogenizat profanul cu acceptul nostru tacit.Fata de ceea ce se intampla cu noi astazi, nu cumva o meritam pe deplin?
Fiindca, daca nu putem iubi: nu putem crea! E un adevar coborat direct de la Hristos! Cine nu iubeste si nu respecta legile vietii, coboara sub limitele existentei pe care le garanteaza aceste legi, iar daca afectul nu mai functioneaza, totul in curand se va usca, stiind ca: din iubire a facut Dumnezeu lumea aceasta! Deci, spunem ca: fara iubire, ajungem sa fim cumva pe dos scopului vietii,adica ne deturnam spre o paralizie a principalei functii a sufletului,a carei consecinta este ,in final, moartea. Intai a spiritului ,apoi a restului.
Ce-o insemna de fapt dragostea de aproape? Nu cumva: sa te straduiesti sa-l ierti, sa-l rabzi pe cel de langa tine, cu bune si cu rele fara sa te razbuni, sa pleci urechea la nevoile si grijile lui, să preiei povara greutatilor sub care se afunda,sa-l ajuti dupa permanentul exemplu divin in raport cu oamenii care sunt incontinuu rataciti si razvratiti?
Sa nu indraznim sa acuzam pe nimeni altcineva de starea de dezastru general al momentului actual inainte de a incepe cu noi insine!
Si dracii asculta de o disciplina si au o ierarhie!Mai greu e cu crestinii!Putem vedea destul de clar ca astazi ne obstructioneaza, depunand eforturi disperate, toti dracii , numai ca sa nu reusim sa ne constituim intr-o unitate.Din pacate , din ce in ce mai rar gasim astazi doi crestini sa se intaleaga! O noua unitate – ca si un om nou – nu se poate restaura decat prin marturisirea constienta a aceleiasi credinte ca grup, prin Hristos ,Cel ce a biruit lumea si iadul, prin ascultarea Sa neconditionata fata de Tatal.Asta inseamna lectia de smerenie oferita omenirii de Insusi Dumnezeu!
Cum s-ar porni acest fenomen ?
Trebuie pornit dintr-u inceput,in acea atmosfera de armonie, bazata pe incredere reciproca, statornicita ca dar al lui Hristos!“Acesta este semnul drumului cel bun!Unde sunt doi sau mai multi in numele Meu, sunt si Eu intre ei!!!” Aceasta e o mare taina ce trebuie infaptuita!.Trebuie lucrat de la om la om, in tensiunea masurii lui Hristos cu acea grija si afectiune pe care i-o arati unui prunc,ca parinte !
Vom invia si noi duhovniceste, prin ascultare si prin pocainta, la o viata noua in Hristos.Cat e de delicat si de fragil acest demers! Altfel nimic nu va fi posibil! Fara aceasta inviere in noi a duhului unitatii crestine, moartea si pacatul nu vor putea fi biruite! Aceasta inviere sufleteasca din moartea pacatului, este de mai mare valoare decat invierea din morti si se pote face numai prin smerenie si nu prin forta sau constrangere !Nu vom reusi insa daca vom continua să fim nici macar o farama duplicitari!
Relatiile intre noi trebuie sa fie la fel de calde si de sincere tot asa ca relatiile din mijlocul familiei unde, daca apar neintelegeri, si suntem ispititi in a nu ceda , se creeaza o tensiune care, la un moment dat, nu mai ofera nici o perspectiva de mers mai departe, iar viata in familie devine absolut de neconceput fara o impacare, fara o iertare si fara restabilirea armoniei – căci şi relatiile din familie nu pot avea continuitate decat numai in garantia legilor lui Hristos!
Din start vor trebui demontate orice fel de urme sau de tentative de justificare a oricarei forme de interes personal- ,acesta fiind si principala cauza a dezbinarilor.Apoi,acelasi efort trebuie depus pentru intarirea unitatii,prin instalarea a atat de necesarei armonii! Aceasta armonie va trebui inscaunata si declarata unanim ca: suverana! Acesta va fi soclul pe care vor via noile relatii pe care ni le dorim.
Deznodamantul actualului moment , care vine cu atatea atentionari in intampinarea noastra, se implineste cumva, la un termen, ca o incununare a celor ce au practicat si au generalizat intr-un sens invers a celor aratate, scoala minciunii si a tradarii!
Sa-I multumim lui Dumnezeu ca, o data cu acest moment, a venit si timpul acestui greu examen, al supravietuirii , prin care vom fi asa de incercati, si de unde vom scapa numai facand dovada implinirii poruncilor divine, sau, vom muri!
Indraznesc sa intreb: De ce nu mai au astazi deloc putere crestinii sa formeze o unitate?
Lui Hristos stim ca I s-a dat toata puterea in Cer si pe Pamant, asupra vietii si a mortii! Sa cautam si sa vedem unde, sau pe cine mai gasim printre noi, cei din lume, vrednici sa mai primeasca pe umerii lor increderea si garantiile darurilor divine, ca grup? Acesta si este unul dintre scopurile majore ale dusmanilor: să rămânem cât mai zăpăciţi şi mai dezbinaţi sub impactul bombardamentelor mediatice, susţinute la foc continuu, ca si pana acum, prin toate metodele! Suntem din ce in ce mai mult sub incidenţa formulei de conducere demonice divide et impera, prin care se creează o stare de vid de voinţă, din care rezulta de fapt aceasta panica şi deznădejde asupra maselor .
Redobandirea echilibrului prin ortodoxie.
Prin faptul ca ne-am născut ortodocşi, consider că suntem datori să aprofundam, nu asa ca pana acum,ci cu acea intensitate si exigenta ceruta noua imperativ , prin care ne sunt garantate toate promisiunile facute crestinilor cu adevarat marturisitori. Daca nu ne vom stradui sa facem dovada acestui fel de dragoste crestina, indispensabila unitatii, nici nu vom fi vrednici sa dobandim acel Duh necesar unitatii “Carele pe toate le plineste!”.
Acesta este dealtfel miezul si scopul acestui articol! Dorinta de dobandire a acestui duh!!!
Singura solutie nu este alta decat aceea de a porni impreuna constienti de pericol, exclusiv prin aducerea la indeplinire a poruncilor evanghelice, stabilind o ierarhie si o disciplina! Dusmanii crestinismului, ai civilizatiei si ai omenirii, vor sa slabeasca, in mod intenţionat resorturile sufletesti crestine.
Cum ar trebui sa ne responsabilizam?
Doresc sa adresez tuturor celor care simt dorinta de a se implica, celor care simt ca inca mai dispun de acea “inima buna”, o chemare la aceasta unitate! Toti avem obligaţia, la modul imperativ, de a ne implica, de a pune umărul pentru a găsi, nu numai o rezolvare, cat o recuperare a ceea ce mai e bun printre noi! Fiecare trebuie să participe cu soluţii în jurul acestei probleme dupa puterea, talentul si capacitatea sa de dragoste.Toti trebuie sa gravitam in jurul dragostei si invataturilor lui Hristos ,ca singura Insula de salvare a noastra!
Nu avem pretenţia că unul singur s-ar putea lupta cu toate patimile lumii si nici n-ar fi de imaginat, însă din fiecare dintre noi s-ar putea ridica un luptator ,ca un pilon ce poarta cu vrednicie acasta grea sarcina!
Rezolvarea nu poate veni decât incepand cu o iniţiativă tesuta cum spuneam, bucata cu bucata,de la om la om, reparand şi corectând cu atentie actualele defecţiuni, de catre aceia luminati de forta credintei .
Nu va fi uşor de realizat, dar nici imposibil! Printr-o implicare responsabilă,din această baltă a societatii romanesti actuale, vom reuşi să o transformăm, în scurt timp si prin multă bunăvoinţă, intr-o cât de mică grădină a noastră, curată şi îngrijită.Trebuie sa muncim la consolidarea fiecarei relatii in parte ca sa devina cu adevarat crestina. Fructele faptelor bune nu vor intazia sa apara! Rămâne să aratam măsura credintei noastre!
Nadajduiesc ca prezentul material problematizează suficient pentru a primi si un raspuns din partea cititorului pe adresa: dan_radovici@yahoo.com
Cu drag,
Dan Radovici
@Dan Radovici:
In mare, suntem de acord cu accentul pus pe cauzele duhovnicesti ale raului trait in prezent. Dar:
Asadar, daca mergem pana la capatul celor observate si de dvs., adica faptul ca totul se datoreaza starii duhovnicesti in care ne aflam, trebuie sa intelegem ca nu suntem un caz singular, totusi. Intreaga omenire este inscrisa in acest vertij al decaderii. Deci, traim vremurile de pe urma, si orice speranta (caci speranta este, nu nadejde) in vremuri mai bune este iluzorie. Iluzoriu credem ca este si faptul de a realiza restaurarea colectiva a poporului, din diverse cauze pe care nu avem timp a le detalia dar pe care credem ca le putem intelege deschizand ochii si privind in jur.
Apoi, cum adica lupta fara prejudecati? La ce fel de lupta va referiti si ce inseamna fara prejudecati? Exista atatea grupuri care confunda ortodoxia cu o ideologie de tip revolutionar, anti-sistem (adica, de fapt, anti-autoritate, anti-stat si anti-lege) incat niciodata nu sunt de prisos nuantele si explicatiile, pentru a nu genera confuzii. Am observat ca puneti alte accente, insa am observat si astfel de formulari.
In sfarsit, apelul dvs la unitate este, indraznim sa o spunem, cumva foarte nerealist. Nu ca nu ar fi exact ceea ce ne lipseste…, insa dezbinarea este chiar mai grava decat ceea ce descrieti acolo. Si nu poate fi reparata decat daca exista o pocainta adevarata, reala, a fiecaruia dintre noi, o astupare a urechilor fata de zvonurile, minciunile si calomniile iubitorilor de pricire, o paza de sine fata de toate influentele nocive duhovniceste. Si este bine sa incepem de acum, fiecare, cu aceasta chemare, fara sa asteptam de la ceilalti sa se realizeze acxeasta unitate, ci realizand in noi insine unitatea cu Hristos, fara de carele nimic nu se construieste care sa nu se darame.
Oameni buni, crestinilor ! Cat de adevarat este ca suntem cu totii niste pacatosi ! Dar sa nu ne pierdem cu firea ! Sa fim sinceri cu Domnul Dumnezeu si sa ne marturisim lasitatea noastra ,frica noastra , comoditatea ,lenevia si sa cerem de la El schimbare,statornicie ,credinta buna si tare ,mila de aproapele ,indiferent cine ar fi acesta,iubirea de care suntem orbi si goi si bolnavi .Nu ne iubim nici chiar rudele ,pe fratii ,copiii ,parintii nostri, nu ne iubim nici chiar pe noi atata cat sa nu ne facem acest rau cumplit al indepartarii de Dumnezeu. Dar sa nu stam niciodata pe loc , sa nu ne oprim in rautatile noastre ,cand mai degraba a te opri inseamna , de fapt , a cobori mereu tot mai adanc.Iubitilor,sa nu ne lasam inselati si sa nu mai spunem “ce va fi ” , ci “ce este ” , caci noi nu stim ce va fi ,cand si in ce mod. Toate profetiile adevarate care au fost facute pot fi citite avand trei timpuri : trecut ,prezent si viitor.Toate acele profetii ,indiferent ca au fost facute inca de pe vremea protoparintilor ,au aceasta trasatura de a putea fi citite si de a fi valabile pentru orice timp ,dupa cum si Mantuitorul a spus “si acum este vremea”.Sa nu ne uitam dupa cai verzi pe pereti ,caci vremea este ACUM. Tot ce facem ,tot ce cerem de la Dumnezeu si toata puterea noastra sa ne-o incordam pentru timpul de acum ,caci “maine “este al divolului.Dupa cum si Sf. Ap. Pavel spunea :”rascumparati timpul ,ca vremurile sunt rele”.Nu trebuie nicidecm sa ne infricosam de ceea ce va fi “maine ” , “ajunge zilei necazul ei “, dupa cum ne povatuieste Dumnezeu. Diavolul ,insa , ne arata intotdeuna pe “maine ” ,ori ne infricoseaza cu ce va fi , ori ne indeamna la lenevie ca sa lasam pe maine ce putem face azi si tot asa .DE aceea ,eu cred , ca nu trebuie sa ne infricosam de ceea ce va fi ,ci de ceea ce este si mai ales si poate in exclusivitate de ceea ce este cu noi.Imprastierea ,atentia la ce fac altii, cat de pacatosi sunt ,ce e in biserica ,ce fac preotii , nu fac decat sa ne ia puterile , sa nu ne mai concentram pe ceea ce avem noi de facut ,pe ce trebuie sa facem ca sa implinim poruncile lui Dumnezeu ,cat mai bine.Si, dupa cum ne invata Sfintii parinti ,trebuie in special sa ne axam pe smerenie ,adica sa ne vedem si sa ne ingrijim de pacatele noastre ,dupa putinta fiecaruia si sa cautam a face bine tuturor oamenilor ,fara deosebire ,ca si cand am face-o pentru noi,ba chiar sa inlocuim grija fata de noi ,cu grija pentru binele aproapelui ,de cate ori este posibil.Si, pentru ca , viata din zilele noastre ne impinge mai mult spre bulversare ,e bine sa citim mult din Sfintii Parinti si din Sfanta Evanghelie ,care aduc mare intarire si ne lumineaza in privinta nestiintei noastre si a uitarii noastre de Dumnezeu.Este bine a face acest lucru ,iar pentru cei incepatori si mai slabi in credinta ,care tin mai greu posturile si care sunt inclinati mai mult spre lumesc ,decat spre duhovnicesc , sa Nu citesca si alte scrieri in afara de scrierile Sfintilor ,caci se umplu adeseori si de mult duh lumesc , duh lumesc care se afla si in multe scrieri ale unor preoti din zilele noastre , care inca nu s-au lepadat prea mult de mandrie si de iubirea de sine si atunci ,citindu-le cartile ,fie ca sunt romani ,sau greci ,etc .nu vor ajuta prea mult duhovniceste pe cei tineri sau neavansati pe calea duhovniciei.Deci numai pentru acest aspect ,e bine a se citi doar din Sfinti autentici , canonizati de Biserica Ortodoxa si din Sfanta Evanghelie , pentru a scapa de oarecari inchipuiri ,sau pareri.Asa ne povatuiesc Sf, Ignatie Briancianinov ,dar si alti Sfinti Parinti ca sa citim ceea ce are o mare incarcatura de Duh Sfant , caci mantuirea noastra consta in castigarea Duhului Sfant si lepadarea de duh lumesc.Iubitii mei ,va recomand cu multa bucurie pe Sf. Siluan Athonitul ,veti descoperi acolo ceva aproape “nefiresc ” pentru zilele noastre”,o adevarata , autentica traire crestina .Puteti adauga pe lista pe Isaac Sirul ,Gheron Iosif ,dar si pe ucenicul Sf, Siluan Athonitul ,Arh .Sofronie .Desigur ca veti gasi corespondeta intr-un Serafim de Sarov ,intr-un Paisie Olaru ,etc.
As dori sa va mai impartasesc un lucru ,daca veti vrea sa ma luati in seama : exista la pangare si in librariile de carti bisericesti niste carti foarte vatamatoare de suflet , cum ar fi cartea “Urmarea lui Hristos”,vatamatoare in sensul ca e scrisa din inselare si este lipsita in totalitate de duhul pocaintei ,de care un crestin adevarat nu trebuie sa se desparta niciodata in relatia lui cu Dumnezeu.Despre aceasta carte veti citi in scrierile Sfantului Ignatie Briancianinov si anume “Despre inselare” , pe care ar trebui s-o citeasca orice crestin care se .. “respecta”.Desigur ca sunt si alte numeroase carti vatamatoare de suflet si nu vom putea noi sa oprim a se edita astfel de carti , caci nici diavolul nu doarme si nu face biserici.Si ele isi vor gasi numerosi adepti , care iubesc mai mult inselarea ,decat “Calea Imparateasca” si vor cadea in pareri si placeri de sine si iubiri necurate ,in care , de altfel putem cadea cu totii .Dar pentru a nu rataci , ne invata Sfintii ce trebuie sa facem.Doamne ajuta tuturor oamenilor de pe fata pamantului si mie , pacatoasei ! Amin.
LEPADAREA DE SINE !!!!!!!!!!!!CEL CE SE JERTFESTE PE SINE DIN DRAGOSTE PENTRU APROAPELE, LEPADINDU-SE DE SINE, IN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, MOARTEA NU-L POATE ATINGE ! ASA SA NE AJUTE BUNUL DUMNEZEU ! AMIN !
LA MULTI ANI INTRU HRISTOS !
Mircea
bine zice sora Simona , asta e un suflet cre este exemplu de luat , sa dea CERUL , sa ne indreptam pe noi insine si de restul vom vedea …,, ce stim noi de mai apucam ziua de maine .. sa ne temem de prezent si nu de viitor ….asta e marele ADEVAR ..si un Secret pt multi , iar daca vom avea zile si vom prinde acele zile de incercare la maxim ….cu tristete zic ca pe foarte multi dintre noi ne va intoarce cu furca insesi gresalele noastre …daca o echipa de fotbal ar avea un meci important si in loc de antrenamente ar sta toata ziua la televizor si ar mai face cate o juma de ora de antrenament pe zi , ….ar castiga acel meci ….?!!!!! asa si noi credem ca e de ajuns putin si credem ca vom birui RAUL ce va fi , daca nu ne biruim pe noi …zi de zi , de sapte ori pe zi , eu de exemplu daca merg la biserica Duminica zic ca e de ajuns si sunt multumit de mine , dar inselat sunt , Multumirea de sine e tare de tot …cea mai mare inselare , RATACIRE …vai de capul meu … pana nu voi ajunge sa ma cunosc ….nu voi reusi sa ma trezesc …pt ca asta e cheia trezirii …..CUNOASTEREA DE SINE…!!! dea CERUL tot si MAICA SFANTA sa avem timp sa ma trezesc inainte de vreme ….Cealalta vreme a vietii mele in pace si in pocainta a o savarsi …la DOMNUL sa cerem …da DOAMNE la toata lumea ….Amin…
Nu trebuie sa ne instristam nici sa ne infricosam, ci sa ne smerim si sa dam slava Celui Preainalt.
Daca simti ca ai neputinta de a te ruga, si a te schimba in bine sa incepi cu aceasta si sa faci aceasta ori de cate ori simti inima grea si constiinta te apasa, si in toata vremea de ajutor dar si de bine si de slava Treimii:
– cu adanca smerenie si cu inima franta de pocainta sa spui incet, nu repede (dar cu voce tare si nu in gand ca sa te auzi zicand acestea si sa te smeresti mai tare):
“Slava tie Doamne, slava tie!” (de 3 ori) facandu-ti cruce, apoi “Slava Tatalui, si Fiului si Sf. Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!” (facandu-ti cruce incet in ritmul cuvintelor de slava)
Apoi sa spui “Doamne miluieste!” (de 3 ori) facandu-ti cruce, apoi “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!” (facandu-ti cruce incet in ritmul cuvintelor de pocainta)
Sa faci crucea incet, in rimtul buzelor, cu cele 3 degete unite la varf (cele 3 degete mari), si crucea se face mare, si drepta, si lata (de la marginea umarului drept la stang), si inalta (din centrul fruntii pana la buric, sau daca poti pana la genunchi, sau daca poti pana la pamant)
ASA INCEPEM A NE ADUNA SI INVATA MINTEA SA CADA IN INIMA, ADICA IN POCAINTA ADEVARATA!
Asa sa ne rugam in tot locul, in pauza la servici, cand ne asezam la masa, cand ne sculam dimineata, cand ne culcam seara, cand stam in statia de autobuz, oriunde. Iar daca suntem intr-un loc unde nu ne putem oprii ca sa ne facem si cruce sau nu putem vorbii cu voce tare, atunci sa ne rugam in gand si sa facem semnul crucii in gand cu rugaciunea dar cu aceeasi adanca smerenie si pocainta.
Apoi incet incet ne vom schimba si viata, si vom incepe sa ne facem timp sa mergem Duminica la biserica, sa deschidem o carte de rugaciune, o carte ortodoxa de invatatura, sa mergem sa ne spovedim si impartasii, sa ajutam saracii si batranii, si sa invatam si celelalte randuieli ale Ortodoxiei.
Iar pacea sufleteasca de la Mantuitorul va veni peste noi si ne va ajuta. Iar cand ajungem la necaz, ispita si ananghie sa nu disperam ci sa ne plecam din nou mintea la rugaciune (si genunchii daca se poate), si sa ne rugam Tatal Nostru, Crezul, Psalmul 50, si Acatistele si Paraclisul Maicii Domnului, si degraba vom simti mijlocirea Maicii si mila lui Hristos.
“Doamne Iisuse Hristoase nu ma (ne) lasa sa pierim, si ajuta necredintei mele (noastre)”.
“Maica Sfanta roaga-te Fiului tau, pentru mine pacatosul (pacatoasa)”.
“Jertfa de multumire si de slava iti aduc Tie in tot ceasul Doamne, slava Tie”.
“Prea sfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”.
Asa sa ne zboare gandul fredonand fragmente din Sf. Liturghie, in tot ceasul, si Dumnezeu ne va fi mereu aproape in tot locul.
Doamne Miluieste! frati crestini
De la Muntele Sinai : ” Un calugar tinar, deznadajduit, il intreaba intr-o zi pe batrinul lui duhovnic, un monah foarte imbunatatit :
– Sfinte parinte sint in mare tulburare, de cite ori ma ridic un pic prin fapte si prin rugaciune , mai apoi cad si mai rau, nu ma mai simt vrednic de nimic .
– Fiule nu te opri niciodata din rugaciune si nu-L scoate niciodata pe DUMNEZEU din gindul tau, vorbeste cu EL tot timpul, i-a raspuns barinul monah.